DIN NOU DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT LA MOSCOVA

Încă o dată: Tezaurul!

Serghei Golubițki, scriitor, filolog și jurnalist, specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962.

A absolvit magna cum laude (diplomă roșie) facultatea de litere a Universtității de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a susținut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială și nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeași universitate.

Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română.

În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru?Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez și terminând cu cazul Enron.

Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.

Jurnalistul rus Serghei Golubițki, spune în premieră adevărul despre tezaurul României de la Moscova: ”NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI !”.

FRAGMENTE DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIȚKI:

(….) Așadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-ați dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)Cu alte cuvinte, în ceea ce ține de „drepturile omului” avem o alegere.

Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue.

Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.

De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral.

Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI!

Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.Doar așa și nicidecum altfel.

Și niciun fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binenului și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva.

Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica țărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru.

Aici și cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut consecințe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile.

O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziția dominantă pe care o aveau submarinele germane în spațiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.

Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a și garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor.

Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecțiile muzeistice aparținând instituțiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.

Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunțit mod cu putință în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepția valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conținut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani.

Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eșalon cu părți ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de teroriști a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism:

„Activele românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asumă obligația de păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român“.

Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur.

Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoțite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică:

“În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine oricărei țări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere.

Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir.

Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur.

Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român.

După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți aparține.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial.

Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reieseclar și univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său. Și atunci, care-i problema?!

De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei!

De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit dracii le sfârtca capetele.Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât înșelarea celor care ți-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”.

De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toată averea sa, e așa, un fleac, „o chestiune istorică”.

Scris de Vlad Cubreacov – sursa: http://i-business.ru// (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia).

Cum folosește Moscova dezinformările create chiar de ea pentru a amenința România

Amenințările Rusiei la adresa României. Cum folosește Moscova dezinformările create chiar de ea

Citim pe situl https://romania.europalibera.org că tot mai mulți oficiali ruși amenință România cu represalii pentru un ajutor ipotetic dat Ucrainei referindu-se la amenințări imaginare pe care România le-ar aduce Federației Ruse prin acțiunile sale.

Propaganda oficialilor de la Moscova a lansat, duminică, o nouă temă care vizează România. Ministerul rus al Apărării a susținut, pe contul de Telegram, că Ucraina exportă masiv cereale în România iar pe drumul de întoarcere sunt aduse, în schimb, arme și muniții străine. Oficialii de la București neagă.

Potrivit Moscovei, România ar fi beneficiat de exporturi masive de cereale, porumb, plante oleaginoase și animale de fermă. Acestea ar ajunge în România nu doar rutier și feroviar, ci și cu barje din portul Izmail, de-a lungul Dunării. Rușii susțin că ar fi fost exportate astfel nu mai puțin de 20 de milioane de tone de marfă. În schimbul cerealelor, România ar fi trimis arme și muniție străine.

Anexarea Moldovei, atacul asupra Transnistriei sau montarea scutului de la Deveselu cu scop ofensiv sunt doar câteva dintre temele pe care propaganda rusă le-a folosit pentru a cere pedepsirea României.

Amenințările au crescut în ultima săptămână, când propaganda rusă vorbește chiar de posibilitatea începerii celui de-al treilea război mondial după ce România și Polonia ar putea fi ținte ale unor atacuri cu rachetele Kalibr.

Cum a inventat și folosit Moscova discursul care să motiveze un eventual atac cu rachete împotriva României

Pe 25 aprilie, în ziua de Paști, Igor Girkin (Strelkov), fost ministru al apărării în așa numita ”Republica Populară Donețk” susținea că România face pregătiri pe ascuns pentru război. Strelkov spunea că un număr imens de soldați și ofițeri români au fost aduși în Moldova sub masca „militarilor moldoveni”.

Informația era propagată pe Telegram și preluată de publicația rusă Pravda. Fostul membru al serviciilor secrete ruse mai susține că depozitele cu uniforme și încălțăminte militare, rațiile armatei NATO și alte echipamente militare auxiliare sunt construite și alimentate în grabă, din afară, în Republica Moldova.

Strelkov susținea că Moldova nu importă armele, pentru că atunci când armata română va ocupa Moldova, va „veni cu totul al ei”.

Strelkov este un veteran al armatei ruse, fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), care a jucat un rol cheie în anexarea Crimeei de către Federația Rusă și, mai târziu, în Războiul din Donbas, ca organizator al grupărilor militante ale așa-numitei Republici Populare Donețk.

A condus un grup de militanți în Ucraina, unde a participat la asediul Sloviansk. În timpul bătăliei și-a sporit influența și în cele din urmă a devenit comandantul militar de facto al tuturor forțelor separatiste din regiunea Donbas.

O zi mai târziu, pe 26 aprilie, politologul Serghei Markov declara pentru aceeași Pravda că „România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represiuni politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește să anexeze Moldova”.

Serghei Alexandrovici Markov, fost consilier al lui Vladimir Putin era intervievat în calitate de vicepreședinte al Forumului rus pentru afaceri internaționale și copreședinte al Consiliului Național Strategic al Rusiei.

Putin însuși a amenințat cu represalii armate statele care ajută Ucraina.

Pe 28 aprilie, chiar Vladimir Putin amenința cu un răspuns fulgerător și rapid, „dacă cineva din exterior va dori să intervină în situația din Ucraina și va reprezenta o amenințare strategică, inacceptabilă pentru Rusia”.

Joi, într-o analiză a aceleiași publicații ruse Pravda se trecea la ideea că Rusia trebuie să pedepsească statele care ajută Ucraina.

„Furnizând arme, Germania și alte țări NATO s-au făcut singure, de facto, părți la război. Ucraina a devenit prin urmare un câmp de luptă în conflictul dintre NATO și Rusia pe tema normelor de securitate din Europa, conflict care escaladează de ani”, susținea articolul.

Articolul arăta și care ar urma să fie țintele principale pentru rachetele Kalibr: „țările care furnizează activ arme letale regimului nazist de la Kiev – Cehia, Polonia, Slovenia, Turcia, Germania și SUA”. Pravda nominaliza și Bulgaria, care ar face transport de arme neoficial.

Aceeași analiză arăta că prima țintă a rușilor ar putea fi România, care „ar putea invada acum Transnistria pentru a-și salva frații moldoveni de acolo.”

Polonia e următoarea pe lista publicației ruse, pentru că „această țară servește drept punct de tranzit pentru toate transporturile de armament din țările vestice către Ucraina.”

Publicația concluzionează că fie fizic, fie mental, aceste țări nu vor supraviețui unui atac cu rachete Kalibr și că ar fi vorba despre „un preludiu al celui de-al Treilea Război Mondial”, „dar aliații SUA ar fi primii care l-ar pierde, din cauza comportamentului lor indezirabil”.

Analist: Narativele Rusiei sunt aceleași din 1918

Profesorul Ștefan Popescu, analist de politică internațională spune că amenințările Rusiei la adresa României fac parte dintr-un arsenal narativ folosit de Rusia (și URSS) împotriva României din 1918.

„Nu sunt prea creativi din acest punct de vedere. După ce Basarabia a revenit la patria mamă, au existat narative care se arate că România complotează împotriva statalității sovietice sau rusești. Ei reprezentau România ca un stat imperialist, ca un stat care a apărut din neant și care s-a format luând Moldova, Transilvania, luând Bucovina, luând Banatul”, precizează Popescu.

Analistul de politică externă Ștefan Popescu spune că eșecul de pe front a dus la creșterea amenințărilor directe ale Rusiei față de statele din zonă.

El spune că au fost date periodic asemenea mesaje de către Rusia – după 1918, în perioada interbelică sau chiar în comunism, când „România era prezentată ca un stat imperialist, ca un stat agresiv tot timpul”.

În ultimii ani, amenințările Rusiei au crescut mai ales după instalarea scutului de la Deveselu, iar creșterea în intensitate din ultimele zile are ca scop alimentarea propriei populații cu discursuri favorabile.

„Această schimbare de ton mai agresivă a narativului rusesc vine pe fondul neatingerii obiectivelor inițiale din Ucraina. Sunt mesaje adresate publicului rus pentru a arăta că Federația Rusă nu se luptă numai cu forțele ucrainene, dar se luptă și cu alte state, nu numai cu Statele Unite ale Americii și statele occidentale, dar și cu state din est, în primul rând, România și Polonia, care găzduiesc elemente ale scutului antirachetă și care sunt și țări de frontieră”, explică Popescu.

Amenințări ale Rusiei la adresa României în 2022:

• 21 ianuarie 2022 – Rusia cere retragerea NATO din România și Bulgaria;
• 1 februarie 2022 – Putin spune că lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia;
• 6 martie 2022 – Rusia amenință voalat România și Polonia: Orice țară care pune la dispoziția Ucrainei aerodromurile poate fi considerată ca parte din conflict;
• 8 martie 2022 – Rusia ameninţă România şi Polonia că, dacă găzduiesc avioane ucrainene de luptă, vor fi considerate state co-beligerante, după ce un avion de luptă ucrainean a fost „interceptat” şi dirijat spre un aeroport militar din Bacău, în condiţii neclare;

Ce arme a dat România Ucrainei

România a fost, conform datelor oficiale, unul dintre statele care a ajutat cel mai puțin Ucraina cu armament.

La două luni de la invazia Rusiei în Ucraina și pe fondul apelurilor tot mai apăsate ale președintelui Zelenski pentru armament greu, România se pregătea să modifice legislația în așa fel încât să poată dona arme.

Până acum, ajutorul concret dat Ucrainei de România se ridică la 2.000 de căști de protecție balistică și a 2.000 de veste antiglonț, care alături de „elemente de muniție” au o valoare de circa 2 milioane de euro, potrivit MApN.

Recent, Ucraina a cerut României ajutor de tehnică militară grea. Până acum nu există informații despre un răspuns pozitiv la această cerere.