CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MAI AVEM CONDUCĂTORI LA BUCUREȘTI?!

Aflată într-o vizită privată în România, preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a urcat  sâmbătă, 21 mai, pe Piatra Secuiului din Rimetea , la o altitudine de 1130 de metri, unde s-a fotografiat sfidător cu o bornă de pe acest munte, vopsită în culorile naţionale maghiare.

Imaginea este grăitoare, fiind ușor de constatat că singura inteligență vie din cadru este borna, scrie https://newstrack.ro.

Conform declarațiilor oficiale maghiare, nou aleasa președintă al Ungariei a efectuat o vizită de trei zile în Transilvania, nu în România ! Ea nu a avut în agendă vreo întâlnire cu vreun oficial român de la conducerea statului, desigur înafara liderilor UDMR, care au cu toții cetățenie dublă, româno-maghiară, adică s-a întâlnit doar cu lideri politici care au jurat credință statului Ungaria, consemnează politologul Cozmin Gușă într-un comentariu publicat de https://basarabialiterara.com.md.

Au mai existat vizite ale unui șef de stat cu cetățenie dublă, fără întâlniri oficiale cu liderii români, respectiv ale Maiei Sandu, dar să notăm faptul că Maia Sandu a venit în excursie și nu în calitate oficială, plus faptul că președintele Moldovei are și cetățenia română, deci vizitele erau în sfera normalității.

Șeful Parlamentului slovac a upgradat discuția despre viitorul regiunii menționând că „agresiunea rusă în Ucraina ar putea rearanja sistemul european de pace în așa măsură încât Viktor Orbán să-l folosească pentru a parcela Slovacia.

Slovacul a argumentat că amenințarea Ungariei este una serioasă, în contextul în care politicienii maghiari din conducerea acestei țări vorbesc despre „Ungaria Mare”, fac planuri să cumpere imobile în zonele cu comunități maghiare din Slovacia și continuă să împartă pașapoarte.
În paralel, în Transcarpatia, regiunea ucraineană de la granița cu Ungaria, în ultimele săptămâni s-au răspândit manifeste scrise în ungurește și rusește, care anunțau o legătura directă cu Occidentul în scurt timp, via Budapesta, nu doar prin intermediul autostrăzii M3, dar și pe cale ferată, fiind descris un plan rapid de construcție a unei căi ferate cu ecartament mărit (de tip sovietic) pe teritoriul Ungariei, suprapuse celei existente, de la graniță până la Budapesta, care să asigure traficul fluent de vagoane de călători și de marfă.

Bineînțeles că a fost menționată în manifest relația excelentă dintre Ungaria și Rusia, fiind limpede astfel substratul mesajelor respective.
Discuțiile din Transilvania noastră le bănuiți, dacă nu chiar le știți, ele merg de la obediența explicită a politicienilor UDMR față de politica guvernului maghiar, la invidia și obida ardelenilor pentru prețurile mici la facturile de gaze, energie și combustibil pe care le plătesc ungurii (grație rușilor!), comparativ cu noi, respectiv la revolta multora pentru mesajele politicienilor de la Budapesta care vorbesc deschis deja despre Ungaria Mare, mai ales după victoria triumfală a lui Orban în alegeri.

E limpede și în cazul nostru ce agitații societale se vor produce astfel.
Geopolitica ne spune că nu există cadouri între state, și-așa trebuie să încadrați mental și gazul și petrolul ieftine oferite de către Putin Ungariei, elemente care asigură nu doar prosperitate cetățenilor, dar și potențial sporit de dezvoltare economică.

Iar prețul cerut pentru asta, vizibil deja, va fi acțiunea Ungariei în interiorul spațiului euroatlantic pe „acorduri” rusești, așa cum doar cele câteva exemple de mai sus demonstrează clar.

În mod evident geopolitica rusească a rezervat Ungariei rolul de PROXY, adică un fel de acoperit/intermediar pentru acțiunile viitoare.

Simplist spus, ungurii ce vor face parte din organisme de reprezentare euroatlantică, vor trebui să asigure nu doar informarea partenerului despre deciziile luate, dar să și voteze în siajul intereselor comune ruso-ungare.

Exemplul televiziunii strategice de știri EURONEWS, achiziționată de la miliardarul egiptean Sawiris cu bani europeni, de către fiul portughez al celui mai important consilier al lui Orban, se pare că ascunde pe fluxul financiar exact bani rusești.

Tot așa, se pregătește un lobby serios pentru instalarea/alegerea de funcționari unguri în instituții economice, culturale sau sportive, de unde rușii au fost eliminați în urma sancțiunilor, iar așa-ceva nu va putea fi oprit, pentru că este dreptul oricărui membru al clubului euroatlantic, iar procedurile sunt mereu facilitate prin „ungerea” financiară corespunzătoare.”
În cele 5 săptămâni care-au trecut de când am avertizat cu motivațiile de mai sus s-au mai întâmplat niște lucruri.

Naționala de hochei a României a fraternizat cu suporterii maghiari la Campionatul Mondial, cântând împreună imnul separatist al Ținutului Secuiesc, chiar la finalul unui meci pierdut cu Ungaria, unde chiar conducerea Federației de Hochei i-a acuzat pe jucătorii noștri, de origine maghiară, de blat în favoarea Ungariei.

Deși toată societatea s-a inflamat timp de mai multe zile, nimeni n-a luat nici o măsură de pedepsire a afrontului grav la identitatea națională românească.

De ce? Din mai multe motive, printre care unul important este că girantul din tribună al manifestării a fost chiar un oficial român, ministrul udemerist al mediului, șovinul Tanczos Barna, costumat acolo chiar cu însemnele separatiste ale Ținutului Secuiesc.

Ungurii au amenințat că vor ieși de la guvernare (deci șantaj politic!), iar Iohannis a dat ordin să nu se facă nimic contra responsabililor. PSD și PNL pot avea majoritate și fără UDMR, dar probabil că Iohannis are calcule ca să nu fie atât de dependent de pesediști, iar asta e doar o parte mai comodă a posibilului raționament (eronat!) al lui KWI.
Am o informație din surse sigure că acum trei săptămâni chiar partenerul strategic american i-ar fi transmis lui Ciucă că trebuie să elimine UDMR de la guvernare, exact în contextul vulnerabilităților generate de calitatea de PROXY al Ungariei în relația cu Rusia, respectiv de dedicația udemeriștilor de a urma strategia lui Viktor Orban în zonă.

Știți că am informat public că PSD a discutat în ședință internă această posibilitate în urmă cu cca 10 zile, dar din nou nu s-a mai întâmplat nimic, lucru ce-a generat fricțiuni neobișnuite în comunicarea informală româno-americană.
Unde-am ajuns ? Uite aici: ”Președintele Ungariei, Katalin Novák, face prima vizită în România. Ea a aterizat joi, la Cluj-Napoca și a fost întâmpinată de Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj. Novak a participat sâmbătă, 21 mai, la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen în centrul istoric din Alba Iulia.
Dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen are loc cu ocazia celui mai mare eveniment al Bisericii Reformate Maghiare. Mai exact, între 19-21 mai se desfășoară la Alba Iulia, Ziua Unității Reformate organizată de Eparhia Reformată din Ardeal.
Katalin Novák a ţinut un discurs cu prilejul dezvelirii statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în centrul fostei capitale a Transilvaniei, a anunţat Biroul de Presă al Eparhiei Reformate din Ardeal.” (stiripesurse)
Rețineți vă rog formulările de „fostă capitală a Transilvaniei”, axa de vizită Cluj – Alba Iulia (capitala de facto a ardelenilor, respectiv capitala istorică a UNIRII), plus cinstirea memoriei fostului principe al Transilvaniei, Gabor Bethlen, promotor istoric al protestantismului contra religiei creștin-ortodoxe a românilor ardeleni.

În plus, pe agenda lui Katalin Novak s-au aflat bineînțeles întâlniri doar cu lideri udemeriști care sau declarat revizioniști ori antiromâni!

Președintele Ungariei a declarat la inaugurarea complexului de clădiri „Transilvania” al Muzeului Etnografic în Aer Liber de la Szentendre că: „Limba maternă, maghiara, istoria şi cultura noastră comună sunt cordonul ombilical care leagă Transilvania de Ungaria” , după care a mai subliniat subliniat: cultura maghiară din Transilvania nu este o parte din trecutul nostru, ci o parte din prezentul nostru şi o cheie pentru viitorul maghiar. Ungaria nu ar fi fost la fel fără Transilvania.
De asemenea a spus și că secţiunea transilvăneană a muzeului etnografic de la Szentendre este ca o poartă stelară care ne permite să transcendem frontierele spaţiului şi timpului şi să ne simţim ca în Transilvania.” (MTI)
Și dacă tot acest șir de acțiuni revizioniste și periculoase pentru România nu-i poate convinge pe liderii de la București să treacă la acțiune urgentă, mai notați că SEPSI (echipa finanțată de către Guvernul Ungariei!) a câștigat Cupa României la fotbal, iar suporterii acesteia de pe stadionul Rapid, nu doar că s-au întors cu fundul atunci când s-a intonat Imnul României, dar au scandat tot timpul meciului „RIA! RIA! UNGARIA! UNGARIA!”.

La București, în România!


Faptul că tot aseară la tv Marcel Ciolacu, unul dintre liderii politici principali de azi, chestionat fiind despre situație, s-a enervat asupra acestui subiect, dar în loc de cereri și măsuri urgente a arătat doar cu degetul la ministrul nostru de externe Aurescu („ăla micu cu trabucu” …), ne-arată în plus cât de mare e blocajul de acțiune la București, pe o speță unde orice stat din spațiul euroatlantic ar fi luat foc.

Desigur, Iohannis și-ai săi mizează pe pasivitatea iresponsabilă a românilor, demonstrată plenar în pandemie. Iar Ungaria (și Rusia?!) pariază pe același lucru, dublat de slăbiciunea, inadecvarea și prostia politicienilor români.

Aceasta vizită în România a presedintei Ungariei a sfidat toate regulile de protocol, de curtoazie, de buna vecinatate si de eleganta scrie fostul prim-ministru Adrian Năstase pe blogul său. Era normal ca vizita sa inceapa la Bucuresti, la Cotroceni, pentru a marca relatia bilaterala. Ea putea continua cu puncte de program din Transilvania. Katalin Novak a dorit însă sa sublinieze, că ea nu vine in vizita in Romania ci in Transilvania, sfidând in acest fel suveranitatea statului roman.

Transilvania trebuia sa para o provincie a Ungariei. Astfel de provocari au mai avut loc. Unele au primit raspunsul potrivit, altele nu. Si de data aceasta va fi nevoie de un raspuns politic si nu de o lectie despre drepturile kin states, pe care ungurii le stiu foarte bune dar nu le respecta. Pare ca actiunile revizioniste ale Rusiei in Ucraina capata noi reverberatii si la liderii de la Budapesta”.

Cu ocazia vizitei efectuate în România, președinta Ungariei s-a întâlnit la Cluj-Napoca și cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor (foto), iar la finalul întrevederii declara că este de datoria sa să îi reprezinte „pe toți maghiarii” și că pentru ea nu contează unde locuiesc aceștia.

Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele UDMR, Viceprim-ministru al României. Ca Președintă a Ungariei, consider că este prioritatea mea să îi reprezint pe toți maghiarii, deoarece pentru mine nu e nicio diferență dacă aceștia locuiesc în interiorul sau în afara frontierelor. Maghiarii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak pe Facebook.

Fostul prim ministru român Adrian Năstase cere măsuri dure după vizita președintelui Ungariei: „A tratat Transilvania ca o provincie a lor”

Politicianul român susține că în ultimul secol, atitudinea revizionista a Ungariei a devenit mai agresiva atunci când a considerat ca statul român este vulnerabil in plan intern si in planul alianțelor.

“Se pare ca acum Budapesta mizează pe faptul ca Rusia ar putea impune o nouă Conferință de la Ialta.

Trebuie sa mentionez ca, in conditiile in care Kelemen Hunor a participat la aceasta actiune, intalnindu-se cu presedinta Ungariei, el a devenit complice la actiunea de sfidare a suveranitatii Romaniei, asa cum s-a intamplat si la meciurile de hochei/fotbal, cu ministrii care au asistat fara reactie.

Este posibil ca UDMR, dupa rezultatele de la alegerile din Ungaria si obosit sa gestioneze atatea fonduri guvernamentale în Romania, sa-și pregateasca ieșirea de la guvernare.

Cred ca liderii României ar trebui sa afirme și ei „România este România. Punct.” Și sa acționeze în consecință”.

Măsurile pe care le cere fostul premier Adrian Năstase

Acțiunile pe care trebuie să le asume actualii guvernanți:

  1. Declararea „persona non grata” a conducatorilor asociației care i-a premiat pe cei condamnati pentru terorism;
  2. stabilirea unor reguli pentru protectia demnitarilor străini care vin în România, indiferent de scopul vizitei (alergări in parc, vizite la biserici, etc). Inclusiv în ceea ce priveste portul de arme pentru insoțitori;
  3. preluarea urgenta a reglementarilor din Ungaria (tara membra a UE) pentru a fi introduse in legislatia noastra, in privinta achizitionarii de catre straini a bunurilor imobile (in special terenuri agricole si bunuri culturale). Ministerul de externe ar trebui sa pregatească acest documentar in maxim o luna;
  4. Analiza a ceea ce s-a intâmplat, din punct de vedere etnic/demografic, in ultimii ani, in Covasna si Harghita, fenomen denumit de unii „ethnic cleansing”;
  5. Crearea unei comisii speciale de anchetă in Parlament pentru a examina daca românii din Ungaria beneficiaza de aceleași drepturi precum maghiarii din România.

“Sunt adeptul unei relatii corecte, de bunavecinatate cu Ungaria dar nu este posibil ca Parteneriatul pentru secolul 21, pe care l-am incheiat cu premierul Medgyessi, sa fie interpretat doar prin oglinda retrovizoare de catre actualii conducatori ai Ungariei.

Imi este clar ca presedintele Romaniei, in conditiile in care urmareste un post international in perioada urmatoare, nu doreste sa se faca „valuri” pe astfel de teme, când este nevoie de unanimitati pentru sanctiunile la adresa Rusiei iar Ungaria nu ar trebui antagonizată. Interesele României sunt altele!”, scria Adrian Năstase pe blogul personal”, a mai scris Adrian Năstase în https://www.realitatea.net.

Publicitate

27/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

A 93-a ZI DE RĂZBOI ÎN UCRAINA: Copiii de ucraineni din teritoriile invadate de ruși sunt trimiși, în locul vacanței de vară, la cursuri de „dezucrainizare”

 Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat ceea ce a numit o politică evidentă de genocid dusă de Rusia în Donbass, în estul țării sale, comentează situl https://www.veridica.ro/stiri/razboi-in-ucraina-updates.

„Ofensiva actuală a ocupanților din Donbass ar putea face regiunea nelocuită” – a spus Zelenski, într-unul din obișnuitele sale discursuri televizate nocturne, acuzând forțele ruse că practică „deportarea” și „uciderea în masă a civililor”.

Mass Media internațională amintește că termenul de genocid este frecvent asociat războiului din Ucraina.

Moscova a justificat declanșarea, pe 24 februarie, a invaziei din această țară vecină ei , pe care nu încetează să o numească locuită de un popor frate, printr-un presupus „genocid” practicat de ucraineni împotriva populației de limbă rusă din Donbass.

În aprilie, Parlamentul ucrainean a adoptat o rezoluție care descrie acțiunile armatei ruse drept „genocid”.

 Președintele american, Joe Biden, a folosit el însuși această expresie, cu trimitere la atacul rușilor în Ucraina, în timp ce omologul său francez, Emmanuel Macron, refuză să o facă.

După ce nu a reușit să cucerească, lunile trecute, capitala Kiev și Harkovul (nord-est, al doilea oraș ca mărime din Ucraina), armata rusă și-a reorientat eforturile spre cucerirea completă a Donbassului, un bazin industrial deja controlat parțial, din 2014, de separatiștii pro-ruși.

Susținute de un potop de bombe, trupele ruse încearcă să intre în Severodonețk, oraș care ar putea avea aceeași soartă ca și orașul Mariupol, un port major din sud-est, la Marea Azov, distrus în mare parte, după săptămâni de asediu.

„Credem că forțele ruse au putut captura cea mai mare parte din zona de nord-est a Severodonețkului, deși luptele sunt încă în desfășurare” – a declarat un înalt oficial al Pentagonului.

Potrivit șefului administrației din Severodonețk, Aleksandr Striuk, între 12.000 și 13.000 de oameni se mai află încă în oraș, care avea 100.000 de locuitori înainte de război. „60% din fondul de locuințe a fost distrus, 85-90% din clădirile orașului au fost deteriorate și vor necesita o restaurare majoră” – a spus el, citat de presa ucraineană.

Sirenele aeriene de avertizare au sunat, din nou, în zorii zilei de vineri, la Harkov, unde bombardamentele din ajun s-au soldat cu 9 morți și 19 răniți. Un copil de cinci luni și tatăl său au fost uciși, în timp ce mama a fost grav rănită – a spus președintele Zelenski.

Rusia și-a încetat ofensiva asupra Harkovului la mijlocul lunii mai, pentru a concentra mai multe trupe în estul și sudul Ucrainei. Orașul a încercat o revenire graduală la normal în ultimele zile, în special redeschizând circulația metroului, folosit până atunci ca adăpost subteran contra bombardamentelor.

Pe frontul de sud, Rusia continuă să-și consolideze stăpânirea asupra teritoriilor cucerite în ultimele trei luni. Moscova a anunțat că va permite locuitorilor din regiunile Zaporijie și Herson să obțină un pașaport rusesc printr-o „procedură simplificată”, ceea ce, potrivit Kievului, ar putea fi preludiul anexării la Federația Rusă.  

La Mariupol, un oficial al primăriei preluate de colaboraționiștii pro-ruși a anunțat că, în locul vacanței de vară, elevii vor urma cursuri de „dezucrainizare” și vor fi pregătiți pentru programa școlară rusă, inclusiv prin lecții de limbă, de literatură și de istorie.

Mass media relatează că invadatorii ruși au adus pe străzile localităților ucrainene ocupate mașini cu ecrane imense, care difuzează propaganda moscovită. Serviciul pentru Situații Excepționale de la Moscova le numește „complexe informaționale mobile”. 

Astfel de dispozitive au apărut și la Mariupol, iar responsabilii spun că „trei luni locuitorii au fost lipsiți de informare”, deoarece orașul a rămas fără energie electrică, transmite publicația independentă Meduza. 

Autoritățile constituționale susțin că sunt 12 televizoare de acest tip în Mariupol. Acestea staționează la punctele unde se oferă ajutor umanitar sau se ia apă, iar știrile rusești sunt difuzate ore în șir.

Conform rușilor, „complexele mobile” funcționează în câteva localități din regiunea Donețk. Presa rusă de stat informează că pe lângă buletine informative, copiii pot privi și desene animate.

În timp ce Ucraina nu poate să-și exporte în prezent cerealele din cauza blocării porturilor sale maritime, președintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat gata să ajute la „depășirea crizei alimentare”, cu condiția ca aceasta să fie precedată de ridicarea sancțiunilor economice impuse de Occident împotriva Moscovei.

În încercarea de a ocoli blocada, Germania ar fi înființat un așa-numit „pod feroviar” spre Ucraina, pentru a ajuta Kievul să-și exporte produsele agricole.

27/05/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , | Un comentariu

SĂ NU NE UITĂM ISTORIA! S-au împlinit 422 de ani de la PRIMA UNIRE a Românilor sub Mihai Viteazul

Mihai Viteazul (1558 – 1601) – Domn al Munteniei (Valahiei), a Transilvaniei (Ardeal) şi a toată Ţara Moldovei (Principatului Moldova, Voievodatului Moldova).
Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

La 27 mai 1600 se împlinesc 422 de ani de la prima Unire a românilor, iar aceasta a fost realizată de Mihai Viteazul. Este ziua în care, pentru prima oară, un conducător român apare în documente purtând titlul de „Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

La această dată, Mihai Viteazul, în urma campaniilor desfăşurate în Transilvania şi Moldova, devine oficial conducător al celor trei ţări româneşti, scrie Rador, citat de Romanian Global News.
Mihai, în calitate de Domn al Țării Românești, a intrat triumfător în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599. Pe 10 mai cucerește Bacăul, unde îl înfrânge pe domnitorul moldovean Ieremia Movilă, la 10 mai, urmată de de predarea fără luptă a cetăţii Suceava de către garnizoana moldoveană.
Încă de la venirea sa la domnie, în septembrie 1593, Marele domn a vizat aducerea la îndeplinire a celor două mari idealuri : Independenţa şi Unirea.

Pentru înfăptuirea lor îşi va stabili cu luciditate obiectivele şi priorităţile, precizează sursa citată.
Mihai, un excelent strateg și tactician, a urmărit să-și îndeplinească obiectivele cu tenacitate. Astfel, aderă la „Liga Sfântă” împotriva turcilor și pe 23 august 1595, Mihai obține o victorie de etapă împotriva Imperiului Otoman. Cu inteligență, își concentrează eforturile militare și diplomatice pentru a reuși unirea cu Transilvania.
După victoria de la Şelimbăr, Marele domn intră în Alba Iulia cu mare triumf, la 1 noiembrie 1599. Era primul act al Unirii. Învingându-l pe Andrei Bathory, Mihai ştia însă că hotarele Daciei străbune nu se opreau la Carpaţi.
La 24 aprilie 1600 domnul pleacă din Alba Iulia, îndreptându-se spre Moldova. La 4 mai ajunge lângă Trotuş şi aici are loc celebra scenă povestită de Bălcescu, după care „moldovenii nu stătură mult în cumpănă, într-o clipă 15.000 dintr-înşii punându-şi cuşmele în vârful lăncilor, cu mare strigare de bucurie trecură în tabăra lui Mihai”.


Se înfăptuia, astfel, prima Unire politică a celor trei ţări româneşti, în hotarele ce reuneau, în cea mai mare parte, teritoriul vechii Dacii, deziderat major şi aspiraţie seculară a poporului nostru.

Toate actele pe care le-a săvârşit la Alba Iulia şi la Iaşi indicau una şi aceeași preocupare: de a întări unitatea celor trei Ţări Româneşti şi de a reda poporului român măreția pe care a avut-o în vremea vechii Dacii.

De aici, din Iaşi, emite cel dintâi act şi bate cea dintâi medalie, care-l înfăţişează ca „Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”.

Destrămarea Unirii

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austiei.

Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul.

Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.

Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.

Mihai nu reuşeste să înfrîngă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul.

În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.

Moartea lui Mihai Viteazul

Uciderea lui Mihai Viteazul la Turda (gravură realizată la Leiden – Olanda, 1703)


Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti.

Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron.

În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord.

Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis din ordinul generalului Gheorghe Basta. Capul său este furat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.”

Bibliografie (surse):

http://ro.wikipedia.org/
http://antiqbooks2000.blogspot.com/
http://www.istoria.md

http://www.ris.org.rs

27/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: