CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ADUNĂTURĂ NUMITĂ PARTIDUL COMUNIST ROMÂN


Legionari vs. comunişti

 Adepţii acestor curente s-au detestat până la ură, însă ceea ce le asemăna era ideea de lume nouă, de om nou, ideea de revoluţie, de schimbare din temelii a societăţii româneşti. Comuniştii mergeau şi mai departe şi proclamau schimbarea întregii lumi.

Un moment al intersectării celor două curente a venit în anul 1936, odată cu crearea Corpului Muncitoresc Legionar.

Măsurile de austeritate ale guvernelor din perioada crizei economice au reactivat protestele muncitorilor, crescând şi influenţa organizaţiilor politice de stânga şi extremă stânga în rândurile acestora.

Corpul Muncitoresc Legionar a fost calea de pătrundere a comuniştilor în Mişcarea legionară.

Comuniştii aveau o infimă bază de susţinere în rândul muncitorilor, comparativ cu curentul de extremă dreapta reprezentat de legionari, astfel că au fost obligaţi să se folosească de acest „vehicul” care avea şi aderenţă şi forţă de convingere.

Dovezi concludente vor ieşi la suprafaţă în timpul tentativei de lovitură de stat din ianuarie 1941, când deja comuniștii, aflaţi şi ei în căutarea unei răsturnări a ordinii în stat, reușiseră o penetrare consistentă a Mișcării Legionare.

După unele surse,în timpul desfăşurării evenimentelor din ianuarie 1941, grupuri compacte de comunişti travestiţi în legionari au participat la asasinarea celor 64 de demnitari reţinuţi la Jilava pentru judecarea lor într-un mare proces, la asasinarea profesorului Nicolae Iorga şi a economistului ţărănist Virgil Madgearu, cât şi la acţiunile de jaf şi distrugere efectuate în cartierele Dudeşti şi Vitan unde locuiau majoritar evrei.

În timp ce legionarii în parte au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei, comuniştii s-au repliat către matcă, în aşteptarea unor evenimente externe prielnice pentru o nouă încercare de preluare a puterii.

După lovitura de stat din august 1944, comuniştii au intrat în legalitate. Suportul oferit de sovietici a fost capital pentru preluarea puterii, urmând să se amplifice lupta de clasă sau distrugerea sistemului democratic din România.

Legionarii deveniseră acum ţinta numărul unu a comuniştilor, prioritate având capurarea liderilor aflaţi în România sau dintre cei care se întorceau din Germania.

Fiindcă noul regim de după 6 martie 1945 nu putea să lupte pe toate fronturile , împotriva tutror celor pe care-i declaraseră adversari, acesta a recus la o stratagemă. Un armistiţiu cu legionarii care încă deţineau o superioritate numerică.

Astfel, în august 1945 comuniştii au apelat la „soluţia imorală”, încheind un pact de neagresiune cu legionarii din ţară. Mai exact cu fracţiunea reprezentată de Nicolae Petraşcu. Toţi legionarii vor depune armele, vor căpăta acte de identitate şi se vor încadra în serviciu, fără a mai desfăşura activități politice, cu excepţia situației în care ar fi fost acceptaţi în partidul comunist.

Autorităţile se obligau să înceteze campania de arestări şi încarcerări a membrilor Mişcării Legionare care acceptau noile condiţii.

Până în mai 1948, rândurile comuniştilor au fost îngroşate de legionari, însă odată consolidat noul regim, acesta a schimbat total atitudinea faţă de ei, declanşând din nou represiunea, veche înţelegere fiind anulată.

Cei din urmă, dintre supravieţuitori au ieşit din închisoare abia în 1964, în urma amnistiei politice acceptată de regim după o înţelegere cu Statele Unite.

Sursa: http://www.romania-actualitati.ro/legionari_vs_comunisti.Contribuţii editoriale: dl. prof. dr. Cristian Troncotă – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu despre urmările pactului Ana Pauker-Teohari Georgescu-Nicolae Petraşcu din anul 1945. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Partidul Comunist Român sau adunătura numită partid

Printre pacatele „deviatorilor de dreapta”, reiterate public in 1952 si 1961, a fost si acela al „pactului cu legionarii” incheiat de Teohari Georgescu si Ana Pauker in scopul subminarii si compromiterii comunistilor.

Foto inliniedreaptă.ro  : Ana Pauker de la comuniști și Nicolae Petrașcu de la legionari, semnatari ai pactului de neagresiune din august 1945.

Ca lucrurile sa fie si mai pe intelesul omului de rând, străin de originile ideologiei si istoriei comuniste, a fost lansat zvonul ca Ana Pauker (decedata in 1960) o făcuse pentru a favoriza intrarea in partid a sotului fiicei sale mai mari, fost legionar, consemnează Lavinia Betea în Jurnalul National și https://foaienationala.ro.

Un ginere (oricat de scump si pretuit de puternica soacra!) nu putea insa schimba „politica de cadre” a partidului. Momentul se lumineaza acum prin studiul comparativ al istoriei partidelor comuniste, prin apelul la particularitățile ideologice ale „democratiilor populare”, la arhivele si mărturiile contemporanilor.

O sarcina a liderilor comunisti din toate tarile europene in care intrasera armatele sovietice a fost primirile in partid in concordanta cu teoriile leniniste de creare a unui partid de avangarda, urmand ca in viitor acesta sa devina „forta conducatoare”.

Dupa aceleasi precepte, muncitorii ar fi trebuit sa detina primatul. Campania de recrutare, declanșată după cutume sovietice, va fi ajustata insa specificului local.
In Romania, cu cei nici opt sute de membri ai sai la finele razboiului, partidului comunist era cel mai mic din Europa.

Ana Pauker, coordonatoarea actiunii de „crestere si intarire a partidului” (aflat in situatia de a fi avut in august 1944 in București circa 80 de membri, iar in Oradea… sapte!), iși asuma „sarcina de plan” de o jumatate de milion de membri, termenul de indeplinire a acesteia fiind un singur an.

Pentru ducerea la bun sfarsit a acțiunii care seamănă cu performanta lui Făt-Frumos din poveste, care crestea intr-o săptămâna cât alți copii într-un an, fosta instructoare a Cominternului in Franța a recurs la experienta partidelor comuniste francez si italian, care in anii ’30 dusesera campanii de recrutare in masa.

Daca in practicile consacrate in Uniunea Sovietica, primirea in partid ar fi trebuit sa fie un moment indelung pregatit – termenul de proba fiind un an – si girat de recomandarile a doi comunisti cu vechime si prestigiu, in noiembrie 1944, Ana Pauker insista ca „partidul sa-si deschida portile” oricui ar vrea sa vina intransul, fara stagiu de pregatire si fara vreo verificare prealabila.

Dupa declaratiile date in anchetele serviciilor speciale de fostii secretari ai partidului epurati in 1952, aceeasi Ana Pauker (cu autoritatea functiilor din Comintern si a anilor de sedere in Uniunea Sovietica) decisese in septembrie 1945, fara consultarea Secretariatului, desfiintarea lagarelor de concentrare, unde se aflau inchisi fosti legionari.

Îl „influentase activ” apoi pe Teohari Georgescu sa negocieze pactul de neagresiune cu Nicolae Patrascu, unul dintre capii Garzii de Fier.

De teama unei organizări a legionarilor – singura miscare de masă din cate avusese până atunci România – oferiseră amnistia politică oricarui membru al Garzii de Fier („fără crime la activ”) care se preda de bunavoie.

In semn de buna-credinta, i-au eliberat pe „verzii” din lagare chiar înainte de întelegerea cu căpetenia legionară Pătrașcu.

Cum în miscare fusesera inscrisi multi muncitori, trecerea acestora la comunisti s-a facut reciproc avantajos: fostii legionari au gandit sa se protejeze in „vânătoarea” adeptilor dreptei dupa razboi; comunistii au adunat oameni cu experienta si aptitudini de militanți, sporind pe deasupra „elementul muncitoresc”.
Grosul masei de partid îl formau carieriștii și oportuniștii dintotdeauna, țăranii care primisera carnetul de partid o data cu pamântul la reforma agrara din martie 1945 si nicidecum in ultimul rând oameni care intrezăreau pentru prima oara șansa de a reprezenta ceva in viața publica a României.

Pentru prima data tiganii aveau posibilitatea de a fi primiti intr-un partid.

Din pacate, se trece prea usor cu vederea peste efectele propagandei comuniste care promitea (cum nici un partid politic n-o facuse până atunci) satisfacerea uneia dintre trebuințele umane general valabile – nevoia de stimă de sine a fiecărui individ.

Sansa „ridicarii săracului”, egalitatea si dreptatea nu erau promisiuni de neluat in seama intr-o țară a carei ierarhie sociala prezenta flagrante disproporții intre baza extinsa si incremenită a „mămăligarilor” si cele cateva clanuri ale elitelor sale. In algoritmul pregatirii pentru putere a fost si „pregatirea cadrelor”.

In martie 1945 s-a inființat Academia Muncitoreasca a PCR, unde tinerii recrutati sa devina activisti politici cu soldă si viitor stralucit, invățau vreme de opt săptămani „bazele constructiei de partid” dupa metodele Scolii leniniste de la Moscova.

Asa se face ca la conferinta partidului din octombrie 1945, Ana Pauker si discipolul ei din acel moment, Miron Constantinescu, au putut raporta cu mandrie depasirea „sarcinii de plan”: partidul „crescuse” la aproape 800.000 !

Curând însă, in chiar toamna lui 1945, în nucleul de decizie „au fost descoperite abaterile” Anei Pauker privind tacticile de sporire a randurilor partidului si de stabilire a alianțelor sale pentru alegeri.

Nu de „vigilentul” Gheorghiu-Dej, cum vor lăsa să se-nțeleagă declarațiile oficiale, ci de însuși satrapul Moscovei la București, A.I. Vîșinski.

22/05/2022 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. […] O ADUNĂTURĂ NUMITĂ PARTIDUL COMUNIST ROMÂN — CER SI PAMANT ROMANESC […]

    Apreciază

    Pingback de O ADUNĂTURĂ NUMITĂ PARTIDUL COMUNIST ROMÂN — CER SI PAMANT ROMANESC | THE DARK SIDE OF THE MOON... | 22/05/2022 | Răspunde

  2. Sa va fie rusine, comunismul a luptat pentru popor nu pentru bughezie v a adus bunicii de la tara niste amarati si i a facut muncitori specialisti si le a dat apartamente si locuri de munca.TRAIASCA PCR, SI TARA NOASTRA ADEVARATA, REPUBLICA ROMANIA TEMPORAR OCUPATA DE IMPERIALISM.SUNTETI NISTE OAMENI DE NIMIC. OAMENII ACEEA SE SATURASERA DE EXPLOATARE SI NEDREPTATE SI SARACIE

    Apreciază

    Comentariu de dr. Sergiu Fendrihan | 22/05/2022 | Răspunde

    • Ai uitat să spui că PCR a fost un partid de spioni si trădători de neam, care număra cca. 1000 de membri, în care românii erau minoritari pentru că majoritatea aparținea altor neamuri (evrei, unguri, bulgari, țigani, ucraineni etc). Din cauza subordonării față de PC (b) al URSS., la congresele din 1924 și 1928 partidul comunist român a acceptat principiul autodeterminării pentru minoritățile naționale din România și a aprobat „despărțirea” Bucovinei și a Dobrogei de România. Totodată, subordonarea față de Partidul Comunist Sovietic a făcut ca partidul comunist român să nu recunoască Unirea Basarabiei cu România.

      În anul 1923, Partidul Comunist și-a însușit teza Cominformului în problema națională, adoptând o rezoluție sugerată de stăpânii lui sovietici , care a rămas în vigoare în întreaga epocă interbelică; conform căreia, România era declarată un stat multinațional și o creație artificială a imperialismului apusean. Drept urmare, rezoluțiile partidului au menționat continuu dreptul națiunilor conlocuitoare la autodeterminare „până la completa separare de statul existent în prezent”; reunirea Basarabiei cu țara nu a fost niciodată recunoscută;iar în 1928, la congresul al IV-lea de la Harkov (unde din delegația p.c.r. făcea parte și tăticul lui Ion Iliescu) s-a adoptat și teza reunirii Bucovinei cu Ucraina; în 1933, partidul a sprijinit ideea alipirii Dobrogei la Bulgaria, după ce ani la rând susținuse teza Cominternului care ceruse crearea unei unui stat Dobrogea independent.
      În 1930, românii reprezentau mai puțin de un sfert din membrii partidului comunist român, iar distribuția pe naționalități era: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%.
      Următorii secretari generali ai partidului au fost numai străini, și anume: Elek Köblős, un muncitor ungur din Transilvania, 1924-1928; Vitali Holostenko, un membru al Partidului Comunist Ucrainean, 1928-1931; Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936; Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944. Ăsta da partid românesc !
      La alegerilor din noiembrie 1946, în condițiile ocupării țării noastre de către armatele sovietice, formațiunea politică din care făceau parte comuniștii (Blocul Partidelor Democrate) a proclamat câștigarea alegerilor ceea ce le-a permis să domine Adunarea Deputaților, să formeze singuri guvernul și să-și impună politicile pentru următorii 43 de ani.

      Partidele de opoziție au reclamat fraudarea scrutinului. Istoricul Dinu C. Giurescu afirmă că a fost o fraudă minuțios pregătită și că partidul comunist ar fi stabilit , cu mult înainte de scrutin, procentele de voturi pe care ar fi trebuit să le obțină la alegerile din 1946. Concluzia lui Dinu C. Giurescu este că BPD a avut în mod real circa 40 % din totalul voturilor.
      A urmat colectivizarea forțată care a forțat milioane de țărani să-și abandoneze vetrele strămoșești și să migreze la oraș. În România luptele armate împotriva comuniștilor au încetat ultimele din întregul lagăr comunist. Din 1945 până în 1962 grupările de luptători anticomuniști români au scris cu sângele lor o pagină unică și glorioasă de istorie,pentru menținerea vie a flacărăi speranței și demnității acestui popor care era supus unui experiment străin de tradițiile și interesele sale naționale.
      În munţii României se ascundeau aproape 1.200 de grupuri de luptători anticomuniști. Războiul împotriva trupelor de securitate a provocat moartea a cel puțin 10000 de oameni.
      Comunismul a însemnat arestări și muncă fprțată pentru sute de mii de români. Ăn această perioadă au trecut prin lagărele comuniste cca. un milion de români, mare parte dintre acestia fiind țărani care au refuzat colectivizarea. De asemenea prin lagărele comuniste au trecut reprezentanți de frunte ai intelighenției române, scriitori, artisti,profesori universitari,preoți și călugări.
      De asemenea, toată conducerea partidelor necomuniste incepând cu anul 1910 a fost arestată si aruncată în închisori, indiferent de vârsta pe care o aveau cei arestați.
      La revoluția din 1989, Partidul comunist român avea cel mai mare număr de membri dintre toate țările lagărului socialist.
      În 1989, PCR avea circa 4 milioane de membri (18% din populația României), calitatea de membru de partid fiind o simplă formalitate golită de conținut, pe care oamenii o îndeplineau doar pentru a putea profita de ceea ce le putea oferi societatea acelor ani (funcțiile de conducere din întreprinderi, gradele universitare, și multe alte poziții importante necesitau ca aspirantul să fie membru de partid).
      Dacă sunt luați în considerare membrii UTC, precum și informatorii Securității Statului, se poate considera că România devenise sub Ceaușescu una dintre cele mai comunizate țări. PCR a ajuns să fie partidul comunist cu efectivul cel mai numeros din țările europene din sfera de influență sovietică.
      A deținut puterea până la 22 decembrie 1989. După evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist, PCR a fost scos în afara legii și dizolvat prin decret-lege.
      D-ta nu te-ai întrebat niciodată cum se face că un partid atât de puternic nu a fost în stare să apere ”cuceririle”socialismului pe care le tot cotcodăcea propaganda lui Ceaușescu de dimineață si până seara la singurele posturi de televiziune si radio pe care le avea țara?
      De ce nu au ieșit în 1989 milioanele de oameni ai muncii în stradă să apere cu piepturile lor vânjoase ”cuceririli socialismului” despre care tot vorbea ”geniul Carpaților” și ”cel mai iubit dintre români”, Niculae Ceaușescu ?
      Tu asta să te întrebi,și mai ales să pui dracului mâna pe cartea de istorie și să înveți ce nenorocire a însemnat pentru poporul ăsta ciuma comunistă.

      Apreciat de 1 persoană

      Comentariu de cersipamantromanesc | 22/05/2022 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: