Prezentatoarele de televiziune din Afganistan au apărut pe post cu chipul acoperit

FOTO: Prezentatoarele de televiziune din Afganistan au apărut azi pe post cu chipul acoperit, după ce ieri au sfidat ordinul.

La începutul acestei luni, liderul suprem al al talibanilor a emis un ordin potrivit căruia femeile trebuie să se acopere cu totul în public, inclusiv chipul, ideal cu burqa tradiţională. Anterior, era suficient un văl care să acopere părul.

Prezentatoarele principalelor canale de televiziune afgane au apărut în cele din urmă pe post cu chipul acoperit duminică, la o zi după ce au sfidat ordinul talibanilor în acest sens, relatează AFP, preluat de  Jurnal.md. în data de 22 mai a.c.

Temutul Minister afgan al promovării virtuţii şi prevenirii viciului le-a ordonat prezentatoarelor de televiziune să se conformeze până sâmbătă. Dar jurnalistele au ales să nu respecte acest ordin sâmbătă, intrând în direct fără a-şi acoperi chipul. Duminică însă ele au decis să se supună ordinului, acoperindu-şi chipul cu burqa tradiţională care lăsa să li se vadă doar ochii pe canalele TOLOnews, Ariana Television, Shamshad TV şi 1TV.

„Noi am rezistat şi eram împotriva portului” vălului integral, a declarat pentru AFP Sonia Niazi, o prezentatoare a TOLOnews. „Dar TOLOnews a suferit presiuni, talibanii au spus că oricărei prezentatoare care apare pe ecran fără a-şi acoperi chipul trebuie să i se încredinţeze un alt post”, a relatat ea.

Mohammad Sadeq Akif Mohajir, purtător de cuvânt al Ministerului promovării virtuţii şi al prevenirii viciului, a declarat că autorităţile nu aveau intenţia de a le forţa pe prezentatoare să renunţe la posturile lor.

„Suntem fericiţi că posturile şi-au exercitat corect responsabilitatea”, a comentat el pentru AFP.

Publicitate

ÎNLOCUIREA ALFABETULUI LATIN CU CEL RUS ÎN TERITORIILE ROMÂNEȘTI COTROPITE DE SOVIETICI

Hotărârea privind înlocuirea alfabetului latin cu cel rusesc începând cu 1 iunie 1938. Tiraspol, 19 mai 1938.

CUM A FOST ÎLOCUIT ALFABETUL LATIN CU CEL RUS

Termenul ”chirilic” în cazul alfabetului impus vorbitorilor de limbă română din Transnistria și apoi și din Basarabia (1940-1941, 1944-1989) este impropriu., scrie militantul unionist de la Chișinău, Vlad Cubreacov pe blogul său,https://cubreacovblog.wordpress.com.

Termenul propriu este cel de ”rus”, ”rusesc”, așa cum rezultă chiar din documentul bolșevicilor. Deci, a fost vorba pur și simplu despre rusificarea scrisului românesc.

Precizăm că ulterior a fost introdus grafemul Ъ (semnul tare), eliminat în 1965, și litera Ӂ (gi).

Redăm mai jos transliterarea fidelă a acestui document agramat:

”DESPRE TREȘEREA SCRISULUI MOLDOVENESC DE LA ALFAVITU LATIN LA ALFAVITU RUS
HOTĂRÂREA COMITETULUI ÎMPLINITOR ȚENTRAL A RASS MOLDOVENEȘTI
Dușmanii norodului, care au operat în Moldova au petrecut politica dușmănoasă pe frontu zidirii naționale-culturale, îngunueșă limba moldovenească cu cuvinte și termene salone-burgheze românești, au întrodus alfavitu latin neînțeles pentru truditorii Moldovei.
Luând în samă șerințele truditorilor Moldovei, Prezidiumu Comitetului Împlinitor Țentral a RASS Moldovenești, –
H O T Ă R Ă Ș T E:
1. A treșe scrisu moldovenesc dela 1 iuni anu 1938 dela alfavitu latin la alfavitu rus.
2. A întări alfavitu scrisului moldovenesc într’un număr de 31 sămnuri din următoarele litere: А, Б, В, Г, Д, Е, Ж, З, И, Й, К, Л, М, Н, О, П, Р, С, Т, У, Ф, Х, Ц, Ч, Ш, Щ, Ы, Э, Ю, Я, Ь.

Împlinitoru îndătoririlor Președintelui Comitetului Împlinitor Țentral a RASS Moldovenești – CONSTANTINOV
Secretaru Comitetului Împlinitor Țentral a RASS Moldovenești – RUSNAC
19 mai anu 1938”

Adică:

”DESPRE TRECEREA SCRISULUI MOLDOVENESC DE LA ALFABETUL LATIN LA ALFABETUL RUS
HOTĂRÂREA COMITETULUI EXECUTIV CENTRAL AL RASS MOLDOVENEȘTI
Dușmanii poporului, care au operat în Moldova, au desfășurat o politică dușmănoasă pe frontul construcției naționale-culturale, poluând limba moldovenească cu cuvinte și termeni burghezi românești de salon, și au introdus alfabetul latin neînțeles de către muncitorii din Moldova.

Având în vedere cererile muncitorilor din Moldova, Prezidiul Comitetului Executiv Central al RASS Moldovenești, –

H O T Ă R Ă Ș T E:

1. Trecerea scrierii moldovenești de la alfabetul latin la alfabetul rus începând cu data de 1 iunie 1938.
2. Aprobarea alfabetului pentru scrierea moldovenească într-un număr de 31 de semne din următoarele litere: А (a), Б (be), В (ve), Г (ghe), Д (de), Е (e), Ж (je), З (ze), И (i), Й (i scurt), К (ca), Л (el), М (em), Н (en), О (o), П (pe), Р (er), С (es), Т (te), У (u), Ф (fe), Х (ha), Ц (țe), Ч (ce), Ш (șa), Щ (șcia), Ы (î), Э (ă), Ю (iu), Я (ia), Ь (semnul moale).

Președintele interimar al Comitetului Executiv Central al RASS Moldovenești – CONSTANTINOV
Secretarul Comitetului Executiv Central al RASS Moldovenești – RUSNAC

19 mai 1938”

O ADUNĂTURĂ NUMITĂ PARTIDUL COMUNIST ROMÂN

Legionari vs. comunişti

 Adepţii acestor curente s-au detestat până la ură, însă ceea ce le asemăna era ideea de lume nouă, de om nou, ideea de revoluţie, de schimbare din temelii a societăţii româneşti. Comuniştii mergeau şi mai departe şi proclamau schimbarea întregii lumi.

Un moment al intersectării celor două curente a venit în anul 1936, odată cu crearea Corpului Muncitoresc Legionar.

Măsurile de austeritate ale guvernelor din perioada crizei economice au reactivat protestele muncitorilor, crescând şi influenţa organizaţiilor politice de stânga şi extremă stânga în rândurile acestora.

Corpul Muncitoresc Legionar a fost calea de pătrundere a comuniştilor în Mişcarea legionară.

Comuniştii aveau o infimă bază de susţinere în rândul muncitorilor, comparativ cu curentul de extremă dreapta reprezentat de legionari, astfel că au fost obligaţi să se folosească de acest „vehicul” care avea şi aderenţă şi forţă de convingere.

Dovezi concludente vor ieşi la suprafaţă în timpul tentativei de lovitură de stat din ianuarie 1941, când deja comuniștii, aflaţi şi ei în căutarea unei răsturnări a ordinii în stat, reușiseră o penetrare consistentă a Mișcării Legionare.

După unele surse,în timpul desfăşurării evenimentelor din ianuarie 1941, grupuri compacte de comunişti travestiţi în legionari au participat la asasinarea celor 64 de demnitari reţinuţi la Jilava pentru judecarea lor într-un mare proces, la asasinarea profesorului Nicolae Iorga şi a economistului ţărănist Virgil Madgearu, cât şi la acţiunile de jaf şi distrugere efectuate în cartierele Dudeşti şi Vitan unde locuiau majoritar evrei.

În timp ce legionarii în parte au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei, comuniştii s-au repliat către matcă, în aşteptarea unor evenimente externe prielnice pentru o nouă încercare de preluare a puterii.

După lovitura de stat din august 1944, comuniştii au intrat în legalitate. Suportul oferit de sovietici a fost capital pentru preluarea puterii, urmând să se amplifice lupta de clasă sau distrugerea sistemului democratic din România.

Legionarii deveniseră acum ţinta numărul unu a comuniştilor, prioritate având capurarea liderilor aflaţi în România sau dintre cei care se întorceau din Germania.

Fiindcă noul regim de după 6 martie 1945 nu putea să lupte pe toate fronturile , împotriva tutror celor pe care-i declaraseră adversari, acesta a recus la o stratagemă. Un armistiţiu cu legionarii care încă deţineau o superioritate numerică.

Astfel, în august 1945 comuniştii au apelat la „soluţia imorală”, încheind un pact de neagresiune cu legionarii din ţară. Mai exact cu fracţiunea reprezentată de Nicolae Petraşcu. Toţi legionarii vor depune armele, vor căpăta acte de identitate şi se vor încadra în serviciu, fără a mai desfăşura activități politice, cu excepţia situației în care ar fi fost acceptaţi în partidul comunist.

Autorităţile se obligau să înceteze campania de arestări şi încarcerări a membrilor Mişcării Legionare care acceptau noile condiţii.

Până în mai 1948, rândurile comuniştilor au fost îngroşate de legionari, însă odată consolidat noul regim, acesta a schimbat total atitudinea faţă de ei, declanşând din nou represiunea, veche înţelegere fiind anulată.

Cei din urmă, dintre supravieţuitori au ieşit din închisoare abia în 1964, în urma amnistiei politice acceptată de regim după o înţelegere cu Statele Unite.

Sursa: http://www.romania-actualitati.ro/legionari_vs_comunisti.Contribuţii editoriale: dl. prof. dr. Cristian Troncotă – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu despre urmările pactului Ana Pauker-Teohari Georgescu-Nicolae Petraşcu din anul 1945. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Partidul Comunist Român sau adunătura numită partid

Printre pacatele „deviatorilor de dreapta”, reiterate public in 1952 si 1961, a fost si acela al „pactului cu legionarii” incheiat de Teohari Georgescu si Ana Pauker in scopul subminarii si compromiterii comunistilor.

Foto inliniedreaptă.ro  : Ana Pauker de la comuniști și Nicolae Petrașcu de la legionari, semnatari ai pactului de neagresiune din august 1945.

Ca lucrurile sa fie si mai pe intelesul omului de rând, străin de originile ideologiei si istoriei comuniste, a fost lansat zvonul ca Ana Pauker (decedata in 1960) o făcuse pentru a favoriza intrarea in partid a sotului fiicei sale mai mari, fost legionar, consemnează Lavinia Betea în Jurnalul National și https://foaienationala.ro.

Un ginere (oricat de scump si pretuit de puternica soacra!) nu putea insa schimba „politica de cadre” a partidului. Momentul se lumineaza acum prin studiul comparativ al istoriei partidelor comuniste, prin apelul la particularitățile ideologice ale „democratiilor populare”, la arhivele si mărturiile contemporanilor.

O sarcina a liderilor comunisti din toate tarile europene in care intrasera armatele sovietice a fost primirile in partid in concordanta cu teoriile leniniste de creare a unui partid de avangarda, urmand ca in viitor acesta sa devina „forta conducatoare”.

Dupa aceleasi precepte, muncitorii ar fi trebuit sa detina primatul. Campania de recrutare, declanșată după cutume sovietice, va fi ajustata insa specificului local.
In Romania, cu cei nici opt sute de membri ai sai la finele razboiului, partidului comunist era cel mai mic din Europa.

Ana Pauker, coordonatoarea actiunii de „crestere si intarire a partidului” (aflat in situatia de a fi avut in august 1944 in București circa 80 de membri, iar in Oradea… sapte!), iși asuma „sarcina de plan” de o jumatate de milion de membri, termenul de indeplinire a acesteia fiind un singur an.

Pentru ducerea la bun sfarsit a acțiunii care seamănă cu performanta lui Făt-Frumos din poveste, care crestea intr-o săptămâna cât alți copii într-un an, fosta instructoare a Cominternului in Franța a recurs la experienta partidelor comuniste francez si italian, care in anii ’30 dusesera campanii de recrutare in masa.

Daca in practicile consacrate in Uniunea Sovietica, primirea in partid ar fi trebuit sa fie un moment indelung pregatit – termenul de proba fiind un an – si girat de recomandarile a doi comunisti cu vechime si prestigiu, in noiembrie 1944, Ana Pauker insista ca „partidul sa-si deschida portile” oricui ar vrea sa vina intransul, fara stagiu de pregatire si fara vreo verificare prealabila.

Dupa declaratiile date in anchetele serviciilor speciale de fostii secretari ai partidului epurati in 1952, aceeasi Ana Pauker (cu autoritatea functiilor din Comintern si a anilor de sedere in Uniunea Sovietica) decisese in septembrie 1945, fara consultarea Secretariatului, desfiintarea lagarelor de concentrare, unde se aflau inchisi fosti legionari.

Îl „influentase activ” apoi pe Teohari Georgescu sa negocieze pactul de neagresiune cu Nicolae Patrascu, unul dintre capii Garzii de Fier.

De teama unei organizări a legionarilor – singura miscare de masă din cate avusese până atunci România – oferiseră amnistia politică oricarui membru al Garzii de Fier („fără crime la activ”) care se preda de bunavoie.

In semn de buna-credinta, i-au eliberat pe „verzii” din lagare chiar înainte de întelegerea cu căpetenia legionară Pătrașcu.

Cum în miscare fusesera inscrisi multi muncitori, trecerea acestora la comunisti s-a facut reciproc avantajos: fostii legionari au gandit sa se protejeze in „vânătoarea” adeptilor dreptei dupa razboi; comunistii au adunat oameni cu experienta si aptitudini de militanți, sporind pe deasupra „elementul muncitoresc”.
Grosul masei de partid îl formau carieriștii și oportuniștii dintotdeauna, țăranii care primisera carnetul de partid o data cu pamântul la reforma agrara din martie 1945 si nicidecum in ultimul rând oameni care intrezăreau pentru prima oara șansa de a reprezenta ceva in viața publica a României.

Pentru prima data tiganii aveau posibilitatea de a fi primiti intr-un partid.

Din pacate, se trece prea usor cu vederea peste efectele propagandei comuniste care promitea (cum nici un partid politic n-o facuse până atunci) satisfacerea uneia dintre trebuințele umane general valabile – nevoia de stimă de sine a fiecărui individ.

Sansa „ridicarii săracului”, egalitatea si dreptatea nu erau promisiuni de neluat in seama intr-o țară a carei ierarhie sociala prezenta flagrante disproporții intre baza extinsa si incremenită a „mămăligarilor” si cele cateva clanuri ale elitelor sale. In algoritmul pregatirii pentru putere a fost si „pregatirea cadrelor”.

In martie 1945 s-a inființat Academia Muncitoreasca a PCR, unde tinerii recrutati sa devina activisti politici cu soldă si viitor stralucit, invățau vreme de opt săptămani „bazele constructiei de partid” dupa metodele Scolii leniniste de la Moscova.

Asa se face ca la conferinta partidului din octombrie 1945, Ana Pauker si discipolul ei din acel moment, Miron Constantinescu, au putut raporta cu mandrie depasirea „sarcinii de plan”: partidul „crescuse” la aproape 800.000 !

Curând însă, in chiar toamna lui 1945, în nucleul de decizie „au fost descoperite abaterile” Anei Pauker privind tacticile de sporire a randurilor partidului si de stabilire a alianțelor sale pentru alegeri.

Nu de „vigilentul” Gheorghiu-Dej, cum vor lăsa să se-nțeleagă declarațiile oficiale, ci de însuși satrapul Moscovei la București, A.I. Vîșinski.