CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cu un PIB de 218 mld. euro în 2020, România este doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, după Polonia

De câți ani are nevoie România pentru a ajunge Germania din urmă? Țara noastră, a doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est

Cu un PIB de 218 mld. euro în 2020, România este a doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, după Polonia.

Cu toate acestea ea ar avea nevoie de 105 ani ca să ajungă din urmă Germania,constată publicațiile https://timpul.md și https://www.mediafax.ro.

România este în acest moment, dacă avem în vedere Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, cel mai utilizat indicator pentru nivelul de trai dintr-o ţară, la 30% faţă de Germania.

Datele Băncii Mondiale arată că, în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, PIB per capita în România era la 20% faţă de cel german.

Asta înseamnă că, dacă acest ritm de recuperare s-ar menţine (10 puncte procentuale la fiecare 15 ani), România ar ajunge Germania din urmă în aproximativ 105 ani, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit ultimelor date ale Băncii Mondiale,PIB-ul nominal pe cap de locuitor în România a fost la finalul lui 2020 de aproape 13.000 de dolari.

În acelaşi timp, în Germania a fost de 45.700 de dolari/locuitor.

Cu toate că diferenţa este semnificativă, în ultimii ani ea s-a redus, pentru că PIB-ul României a crescut într-un ritm mai alert decât PIB-ul Germaniei.

Evoluţia este de altfel, firească, pentru că o economie emergentă ca a României are mai mult spaţiu să crească decât o economie uriaşă ca a Germaniei.

PIB nominal în Germania a fost de peste 3.800 de miliarde de dolari în 2020, adică circa un sfert din economia Uniunii Europene.

De asemenea, România a recuperat cel mai bine decalajele economice faţă de Uniunea Europeană (exprimate relativ la nivelul mediu de PIB/capita din UE) de la aderarea din 2007, arată datele biroului european de statistică, Eurostat.

Cu un PIB de 218 mld. euro în 2020, România este doua cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, după Polonia, care are un PIB de aproximativ 500 mld. euro.

Deşi ca nivel nominal Cehia are o mărime similară a economiei cu cea a României, PIB-ul/cap de locuitor al acestei țări este mult mai ridicat, pentru că are o populaţie de nici 11 milioane de locuitori, faţă de cei 19 milioane de locuitori ai României.

Publicitate

16/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | 3 comentarii

Ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina?

Mi s-a pus această întrebare încă de când Rusia și-a plasat trupele la granița Ucrainei, dezvăluie într-un articol publicat în American Spectator, analistul american J. Wesley Bush.

În urmă cu aproape un an, Kremlinul a publicat pe site-ul oficial al președinției ruse un articol de opinie al președintelui Vladimir Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, care se concentra pe analiza istoriei relațiilor ruso-ucrainene.

Articolul în cauză era dominat de teoria că ucrainenii ar fi o ramură străveche, inseparabilă, a poporului multinațional al Federației Ruse și este dedicat tezei conform căreia rușii, ucrainenii și bielorușii sunt același popor.

De fapt, ideile lui Putin reprezintă o întoarcere în trecutul sângeros al Europei, când tiranii utilizau forța pentru a obține ceea ce doreau. Cu excepția încercării lui Miloșevici de a construi o Serbie Mare prin curățare etnică, astfel de războaie nu au mai avut loc din 1945.

Asta până când Vladimir Putin a ajuns la putere. De fapt, nu există nimic misterios …

Dictatorul de la Kremlin și-a explicat motivațiile în celebrul său discurs anual din 2005 când a declarat că destrămarea Uniunii Sovietice ar fi fost un „dezastru geopolitic major“, iar în 2021, el a mers și mai departe, afirmând că independența Ucrainei și a celorlalte republici sovietice au provocat pur și simplu destrămarea „Rusiei istorice“.

Prin Rusia istorică, liderul de la Kremlin înțelegea Imperiul Rus care stăpânea peste bieloruși, ucraineni, kazahi, uzbeci și o mulțime de alte națiuni.

La fel ca majoritatea naționaliștilor ruși, Putin nu se mulțumește să domnească peste o singură țară … Rusia nu poate fi măreață decât dacă este un imperiu.

Teoria alternativă, potrivit căreia Putin se teme de prezența NATO și UE la granița sa, pur și simplu nu se potrivește cu realitatea. Letonia și Estonia, care sunt membri ai NATO, se învecinează deja cu Rusia și nimeni nu crede că Europa ar avea un interes militar în Rusia, iar respectiva teorie nu reușește să explice acțiunile lui Putin în alte părți la granițele Rusiei.

Aproape fiecare operațiune externă pe care Putin a întreprins-o din 2005 până astăzi, a contribuit la restabilirea „Rusiei sale istorice“ : subjugarea brutală a Ceceniei, incursiunea militară în Georgia, forțarea Armeniei să adere la Uniunea Economică Eurasiatică, ocuparea estului Moldovei (Transnistria) și intervenția militară în Kazahstan.

De asemenea, acțiunile militare îl ajută pe Vladimir Putin să distragă atenția publicului rus și îl fac să crească în sondaje pe plan intern.

El folosește istoria pe post de armă, negând că ucrainenii ar fi cu adevărat o națiune. Ideologia imperialistă „trei popoare într-unul singur“ – Rușii cei Mari, Rușii Albi (Belarus) și rușii cei mici ( adică ucrainenii) a apărut după ce Rusia a anexat în secolul al XVII-lea pământurile ucrainene.

Nimeni nu le-a cerut acestora din urmă părerea, și nici Putin nu este interesat să o afle acum.

Una din ideile favorite ale lui Putin este aceea că ucraineana este doar un dialect al limbii ruse. În realitate, seamănă la fel de mult cu rusa precum seamănă olandeza cu engleza, așa că dacă îl credeți pe Putin, încercați să citiți un ziar din Amsterdam.

Ucrainenii vorbesc trei limbi – ucraineană, rusă și un amestec numit Surzhyk.

Mulți vorbesc mai mult de o singură limbă. Putin încearcă să convingă că oricine vorbește limba rusă, oriunde în lume, este „rus“ și, prin urmare, are nevoie de protecția sa.

Cu riscul de a încălca Legea lui Godwin, voi menționa că un fost caporal din Germania a folosit aceeași scuză pentru a „proteja“ nemții maltratați din Cehoslovacia și Polonia.

Ucrainenii rusofoni se consideră în mare parte ucraineni în primul rând, nu ruși. Chiar și majoritatea celor ce-și acceptă etnia rusă, sunt loiali Ucrainei. Putin și aparatul său de propagandă condus de stat (și alimentat de serviciile de informații ale armatei) susțin că îi „eliberează“ pe acești vorbitori de limba rusă.

Aceasta este propagandă pură. Vorbitorii de limbă rusă din Ucraina au fost și sunt mult mai liberi decât cei din ​​Rusia. Nu au niciun interes să ajungă sub Putin – chiar și înainte de invazie, doar 7% din estul Ucrainei dorea unirea cu Rusia. Ultimele câteva săptămâni au demonstrat acest lucru foarte clar. Observați doar curajul de neclintit al orașelor din estul Ucrainei în lupta împotriva invadatorilor. Nici după ce au orașul Herson a fost cucerit, cetățenii nu au cedat, protestând zilnic și cerând plecarea rușilor.

Dacă aveți nevoie de mai multe dovezi, luați aminte la cele două milioane de refugiați, majoritatea vorbitori de limbă rusă, care au părăsit Ucraina. Fug de Rusia pentru a căuta adăpost, nu spre ea.

Îmi este sincer milă de bieții recruți care au fost trimiși la război, cu capetele împuiate de minciuni despre naziștii ucraineni și suferința tovarășilor lor ruși. Acest lucru se observă clar într-un videoclip recent în care un soldat capturat izbucnește în plâns în timp ce localnicii îl blestemă în rusă. Ce senzație groaznică trebuie să ai când realizezi că ai ucis pentru o minciună.

Și cum rămâne cu „regimul nazist“ pe care rușii au venit să-l alunge din Ucraina? Președintele Zelensky este evreu, iar până când Volodymyr Hroysman și-a încheiat mandatul în 2019, țara a avut și un prim-ministru evreu, ceea ce face din Ucraina singura țară, cu excepția Israelului, în care atât șeful de stat, cât și șeful guvernului era evreu. Asta într-o țară în care evreii reprezintă 0,13% din populație.

Există antisemitism în Ucraina? Desigur, acesta există peste tot. Un studiu Pew a constatat că 11% dintre ucraineni au astfel de opinii, comparativ cu 18% dintre ruși, 15% dintre italieni și 38% dintre greci.

Dar cu Regimentul Azov cum stă treaba?

În 2014, când Putin a pus mâna pe Donbas și Crimeea, Ucraina avea o armată slabă și nu se putea apăra. Batalioanele de voluntari au apărut pentru a umple golul. Unul dintre cele mai eficiente a fost Batalionul Azov (devenit regiment),condus de adevărați neonazişti. Dacă te uiți la știrile din Rusia, ai impresia că așa e toată Ucraina. Însă e vorba de doar aprox.2.500 de oameni dintr-o armată de 200.000 de oameni.

Mai mult, fondatorii batalionului Azov au părăsit armata în 2014 pentru a forma un partid politic, Corpul Național. A eșuat total. La alegerile din 2019, s-au unit cu celelalte partide de extremă dreapta din Ucraina, sub denumirea Svoboda (Libertatea).

Coaliția a câștigat un patetic 1,62% din votul prezidențial și 2,15% pentru parlament, asigurându-și un singur loc în parlamentul de 450 de membri al Ucrainei.

Nu este nevoie să ne întrebăm dacă ucrainenii susțin „fascismul“ – au votat cu o majoritate covârșitoare împotriva lui.

Vreți să vedeți ce înseamnă fascism? Îndreptați-vă puțin privirea spre est. Timp de douăzeci de ani, Putin a condus Rusia în mod constant în această direcție: instituirea unei dictaturi în care cultul personalității ocupă un loc de vază; distrugerea alegerilor libere, a libertății presei și a societății civile; persecutarea minorităților etnice și religioase; transformarea mediului academic, media și social în extensii ale statului; și folosirea unor pretexte istorice frivole pentru a iniția războaie de cucerire.

Cât despre ideea că Putin ar fi un apărător al creștinătății, este o prostie la fel de mare. În primul rând, modelul de conducere biblic nu este cel de cleptocrație, unde întregul regim este menținut la putere prin utilizarea forței fizice și asasinarea dizidenților.

În al doilea rând, Ucraina practică mai activ creștinismul decât Rusia, 31% din populația sa fiind „foarte religioasă“, comparativ cu 17% în Rusia.

Are, de asemenea, o congregație protestantă înfloritoare, pe care Putin a persecutat-o aspru în provincia ocupată Donbas, declarând Biserica Baptistă din Luhansk drept organizație teroristă.

Să nu scăpăm din vedere că , Putin a adus extremiști musulmani din Cecenia și recrutează activ sirieni care să lupte în Ucraina, acțiuni chiar foarte ciudate din partea unui apărător al credinței.

Concluzia nu poate fi decât aceea că, acest război este ultima încercare a bătrânului tiran rus de a reconstrui Imperiul Rus și de a corecta ceea ce el crede a fi greșeala apărută în 1991.

V-ați putea întreba ce importanță au toate acestea pentru America. În primul rând, America încă reprezintă libertatea și drepturile fundamentale ale omului. Dar ca să fie mai clar, Estonia, Lituania și Letonia fac parte din Rusia istorică.

Sunt, de asemenea, membri NATO, iar America este obligată prin tratat să le apere. Dacă nu îl oprim pe Putin în mod indirect, în Ucraina, s-ar putea să fim nevoiți să-l înfruntăm pe câmpul de luptă.

Traducere și adaptare

https://Tribuna.US – Chicago /

16/05/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LEGEA OFFSHORE – O victorie a asasinilor economici și o înaltă trădare a statului român. VIDEO

Exploatarea resurselor de petrol și gaze naturale în condițiile actuale, reprezintă nu doar o afacere foarte proastă, ci și un veritabil act de trădare națională.

După actul criminal de privatizare a Petrom, această lege promovată de majoritatea PNL-PSD-UDMR vine să îngenuncheze încă o dată poporul român, condamnându-l la sărăcie.

Toți cei care vor vota acest proiect, vor figura în panoplia marilor trădători de neam”, a declarat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat, preluat de Romanian Global News.


16/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: