CUM AU DECLANȘAT ÎN DEPLINĂ ÎNȚELEGERE cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, Germania nazistă și RUSIA SOVIETICĂ

Lecții de istorie: Cum a provocat Rusia al Doilea Război Mondial

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apararea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfasurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele doua parca se intersectau, chiar coincideau, dar erau totusi destul de diferite. Asta s-a intiparit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe durata Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945, dar mult mai puțini ruși au habar că cel de al Doilea Război Mondial a fost declanșat pe 1 septembrie 1939 și s-a încheiat 2 septembrie 1945, consemnează publicația online paginaderusia.ro.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei, URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, ca luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane si acesta a fost este singurul conflict în care s-au utilizat arme nucleare.

Potrivit propagandei sovietice și apoi ruse, acest război mondial pare ca a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum se explică faptul că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – dar istororia celui de al Doilea Război Mondial a fost ștearsă din memoria colectivă a poporului rus?

Un material întocmit pe baza discuțiilor istroricilor rusi Oleg Budnitk şi Mark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, a încercat să facă lumină asupra adevărului istoric in cadrul unei emisiuni la Radio Liberty.

Stie cineva ce făcea Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-al Doilea Război Mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacati de Germania national-socialista, din est – de socialista URSS.

Germanii au declanșat invadarea Poloniei pe 1 septembrie, iar URSS – 17 septembrie.

17 septembrie 1939 este data intrării URSS în cel de-al doilea război mondial, din păcate alături de Germania nazistă și nu de partea coaliției, care atunci era reprezentata de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada .

 Foto: Semnarea pactului Ribbentrop- Molotov din 23 august 1939. Stalin (centru) zâmbește fericit alături de nazistul neamț Ribbentrop (dreapta), ministrul de externe al lui Hitler

Într-adevăr, cu o săptămână înainte de începerea războiului mondial, Uniunea Sovietică şi Germania nazista semnaseră la Moscova, pe 23 august 1939 un pact de neagresiune prin care au convenit să-și împartă în Europa un teritoriu uriaș, care aparținea de drept mai multor țări est- europene, printre care se număra și România.

Pactul de neagresiune între cele două state imperialiste a avut o importanță crucială pentru ambele țări si, practic, a dat startul celui de Al Doilea Război Mondial, care a lăsat în urmă zeci de milioane de victime.

Oleg Budnitskii: Pe de o parte, Stalin nu avea încredere față de democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, dupa o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic … Era o propunere de împărțire a Europei de Est…

Printre altele, cele doua au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 23 august a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek: Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – sa nu acorde sprijin unui tert care îl ataca pe celalalt; În al treilea – sa nu adere la alianțe militare indreptate împotriva celeilalte parti.

Avand acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul războiului al Doilea mondial. Şi de cine sa se teama Uniunea Sovietică, care era cu mult superioara celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armata și echipament militar?

Poate ca Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917, era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, in fata lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii: Germania initiaza războiul pe 1 septembrie declansand atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia sa cada, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu exista. Lucru pe care l-au facut mai târziu.

Alexander Podrabinek: Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin: Pe 17 septembrie, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traverseaza frontiera poloneza. Gruparea sovietica numara 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii: Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la inceput nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că, poate,URSS a venit in ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine sa nu se opuna rezistenta.

Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orase au rezistat.

Alexander Podrabinek: În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 km pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Războiul cu Polonia pentru Uniunea Sovietică nu a fost prea sângeros. Pierderile in luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 3,5 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturati circa 250 mii de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietica și germana au sărbătorit prima victorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat – Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germana comuna.

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerata 16 octombrie 1939, când noua frontiera de stat a URSS a fost transferată de catre armata sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei – o „plimbare militară.” Pentru Polonia, acest război a fost însa o tragedie nationala.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales daca agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii usoare. Asa ca, pe 16 octombrie, Armata Rosie a predat granița de vest sub paza NKVD, și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât ​​Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.
Pe 28 septembrie 1939, dupa ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au incheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a insemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25 de mii de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteati avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Raspunsul la intrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie, iar pe 10 octombrie – cu Lituania. În Letonia au fost trimisi 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania – 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie, URSS propune finlandezilor sa încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au esuat dupa numeroase reluari. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din aceasta cauza a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii: Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice care voia sa împinga granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma sa devina stat satelit sau pur și simplu sa fie anexata. Dacă ne uităm pe hartă, este o problema de restabilire a granitelor Imperiului Rus.

Ca urmare a inceput războiul sovieto-finlandez. URSS a anuntat o serie de provocari din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio indoiala.

Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca sa vezi, mica Finlanda s-a decis asa, dintr-o dată, sa atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri si câteva avioane.

Alexander Podrabinek: Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin: Da, pe 26 noiembrie, cu patru zile înainte de invazia in Finlanda, a existat o puternica explozie propagandistică, se spunea că armata finlandeză îi ataca pe grănicerii sovietici, ca au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea – un uragan de poezii, sedinte populare, sindicalisti furiosi. Şi-au amintit ca de la granita finlandeza pana la leaganul revolutiei bolsevice -Leningrad – erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și ca iata-iata urmeaza sa bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara….

Alexander Podrabinek: La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic ca victoria asupra Finlandei va fi rapida și ușoara.

Oleg Budnitskii: Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armata, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite si slab conduse.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai multi soldati decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost infranta. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a pastrat independența.

Alexander Podrabinek: Razboiul s-a incheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile in morți și dispăruți au fost dupa cum urmeaza: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeza – 26 mii de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost inventia de catre finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neingradita so nelimitata pentru trupele Armatei Roșii. Dupa ce militarii ocupa tarile baltice, incep arestarile in masa, urmeaza așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe lista. Se formează guvernul. Fara varsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek: Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai tarziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40 de mii de oameni.

În aceeasi vara a fost efectuată o operațiune militară si invadata România, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin: Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici macar nu au fost proclamate republici populare (ca in tarile baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, in care se spunea – „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră sa fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek: România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmarile directe ale anexarii – deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30 de mii de așa-numite elemente nesigure.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-al Doilea război mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul în care URSS a furat si confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar aceasta atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii: Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația în cea mai mare parte avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic. Mobilizarile pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofa, zilnic erau 4.000-5.000 de dezertori (nu exagerez – sunt documente sovietice).

În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fațisă fata de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei, și în alte locuri. Asa se explica de ce au fost atat de usor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru – s-a dovedit că Germania a obtinut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singura împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fara niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensa, ideala pentru un atac surpriză.
Mark Salonin: Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: sa-l împinga pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma sa astepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morti de oboseala, marea Armata Roșie, cu zecile de mii de tancuri va trece peste totul ca un tavalug, si toata Europa devenea sovietica. Planul era absolut clar. Asa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze in propriul mic razboi intre 1939-1940 ani – nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei parti din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucati din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul sau maret.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusa a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvant la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea imi amintesc despre povestea unui hot care dupa ce a furat cu succes un milion, s-a decis sa mai fure o rubla din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek: Deci când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în al Doilea război mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940.

Septembrie, octombrie 1939 – războiul cu Polonia.

Noiembrie- decembrie 1939; Ianuarie, februarie, martie 1940 – război cu Finlanda.

Iunie 1940 – desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940 – invazia in România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940 – anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii: Cu siguranta ca aceste evenimente au fost parte din al Doilea război mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și ca URSS a intrat in razboi abia în iunie 1941, – este cu siguranță un neadevar istoric.

Mark Salonin: Participarea Uniunii Sovietice în înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din al Doilea război mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler impotriva Poloniei este prima etapă al celui de-al Doilea război mondial, atunci de ce nu are loc în aceasta etapa şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

Publicitate

Au reapărut în Ucraina „lagărele de filtrare”, instrumente de teroare active în Rusia încă din anii 1940

De ce înființează Rusia centre de detenție în Ucraina?

De când a început războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, sute de mii de oameni au fost deportați forțat de trupele de ocupație în Rusia, consemnează publicația britanică https://www.economist.com.

Pe 21 aprilie Volodimir Zelensky, președintele Ucrainei, a estimat cifra la jumătate de milion. Pe 30 aprilie, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a declarat că peste 1 milion de oameni au fost „evacuați” din teritoriile ocupate de armata rusă în Ucraina .

Mulți dintre aceștia au trecut prin „lagărele de filtrare” rusești . Ce sunt aceste centre de detenție?

„Taberele de filtrare” sunt numite astfel deoarece acolo oamenii sunt verificați și triați de militari sau de alți oficiali.

Rușii îi iau pe bărbați din case, de pe stradă, uneori chiar femei sau copii și îi duc la anumite puncte de control, unde li se iau amprentele, li se scanează documentele, li se  rechiziționează telefoanele și încep să le citească mesajele, postările de pe rețele sociale, pentru a li se face un profil din care să se poată stabili dacă nu au avut „atitudini dușmănoase față de Rusia”.

Totodată celor reținuți li se pun întrebări provocatoare despre guvern și despre propriile lor poziții privind intervenția Rusiei in Ucraina.

A desea au existat chiar cazuri în care au fost torturați sub pretextul că ar fi „naziști ucraineni”.

„Dacă o persoană era suspectată că ar fi ”nazist ucrainean” atunci (rușii, n.r.) o transferau în Donețk pentru continuarea anchetei sau chiar pentru a o extermina”, a declarat pentru BBC Oleksandr, un ucrainean ce a fost cazat într-unul din astfel de centre .

Cei care nu trec de acest filtru, sunt trimiși în lagăre, relatează https://www.hotnews.ro.

Presa rusă independentă, dar și presa din Ucraina, vorbesc de adevărate lagăre de concentrare în care sunt duși în special bărbații. Unii dintre aceștia ar urma să fie mobilizați pentru a fi trimiși să lupte împotriva armatei din Ucraina. 

Se mai afirmă că există lagăre de filtrare și în Crimeea. Numărul lor exact este neclar.

Din Ucraina sunt răpiți și copii care ajung în acele lagăre. Copiii ucrainenilor vor fi învățați limba rusă, istoria Rusiei și trec printr-un proces de reeducare în spirit rusesc.

De asemenea, în aceste lagăre de reeducare ar fi fost duși deja învățători din teritoriile ocupate de ruși. Rusia are nevoie de învățători care să continue „educarea” copiilor în localitățile cucerite, explică jurnaliștii ucraineni.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, măsurile luate de ruși, neobișnuite în condiții de război, reflectă intențiile de lungă durată ale Kremlinului menite să mențină controlul asupra teritoriilor cucerite în estul si sudul Ucrainei.

Ce se întâmplă acum în Ucraina, nu se îndepărtează de tiparul adesea implementat de Moscova în teritoriile sale federale sau în statele din vecinătatea sa, spun specialiștii.

Așa-zilele „tabere de filtrare” nu sunt ceva nou, ele fiind înființate inclusiv în perioada războiului din Cecenia, relatează https://romania.europalibera.org.

Cecenii care au fost deținuți în astfel de tabere povesteau cum autoritățile Rusiei îi băteau cu bastoane de cauciuc sau cu ciocanul.

„De fiecare dată când ne duceam în camera de interogare sau când eram convocați din orice motiv, eram bătuți. Gărzile purtau măști și nu ne permiteau să ne uităm la ei în ochi”, mărturisea un prizonier cecen în urmă cu peste 22 de ani. „Odată, când am intrat în camera de interogare, un gardian m-a bătut cu o bâtă de fier”.

Conceptul de fil’tratsiia sau ”filtrarea” a apărut la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, pe măsură ce Uniunea Sovietică și alte forțe aliate au eliberat prizonierii ținuți în detenție de naziști.

Milioane de cetățeni sovietici – majoritatea soldați – au supraviețuit lagărelor de concentrare naziste. Dar eliberarea lor i-a plasat sub anchetele comisarilor militari, alarmați că cei care au fost luați prizonieri sau strămuți de război au fost expuși influențelor liberale în străinătate.

Repatrierea forțată a însemnat trimiterea a aproximativ 5 milioane de oameni înapoi în Uniunea Sovietică. Pentru a contracara ideologia antisovietică, peste 4 milioane dintre ei au fost supuși filtrării și controlului riguros, interogatoriilor și încarcerării în stații de detenție înființate de poliția secretă și agențiile de informații. Aproximativ 280.000 au ajuns în lagărele de concentrare din Gulag.

Cinci decenii mai târziu, filtrarea a reapărut în Cecenia, o regiune predominant musulmană din nordul Caucazului, care lupta pentru independența față de Rusia.

În timpul celor două războaie din Cecenia din anii 1990, autoritățile ruse au reținut în mod arbitrar civili la punctele de control, trimițând mii de oameni în lagăre, în efortul de a înlătura separatiștii ceceni, demonizați de Kremlin ca fiind teroriști și bandiți.

Abuzuri larg răspândite ale drepturilor omului, inclusiv viol, extorcare, bătăi și tortură au fost documentate de către grupurile pentru drepturile omului. În multe cazuri, deținuții pur și simplu au dispărut.

Există paralele tulburătoare cu ce se întâmplă acum în Ucraina. Înainte de invazia Rusiei, oficialii americani spuneau că forțele ruse întocmeau liste cu oameni care urmauă să fie uciși sau trimiși în lagăre dacă Rusia ocupa anumite părți ale țării. Țintele includeau dizidenți ruși și belarusi în exil, activiști anticorupție, membri ai minorităților religioase și etnice și persoane LGBT.

O imagine din satelit surprinsă în martie de Maxar Technologies arăta cum forțele susținute de ruși au început să construiască o tabără în satul controlat de ruși Bezimenne, lângă orașul-port Mariupol, în sud-estul Ucrainei. Potrivit martorilor, ucrainenii trimiși acolo au fost fotografiați și forțați să-și predea telefoanele mobile și actele de identitate înainte de a fi interogați și deportați în Rusia.

Kremlinul îi descrie pe acești oameni drept „refugiați”. Rossiyskaya Gazeta, un ziar pro-Kremlin, susține că 5.000 de civili au fost controlați la Bezimenne pentru a împiedica „naționaliștii ucraineni să se infiltreze în Rusia”. Dar cei care au reușit să evadeze spun o poveste complet diferită, comparând condițiile cu cele ale unui ghetou sau lagăr de concentrare. Aceștia susțin că au fost martori la torturi și ucideri comise de serviciile de securitate ruse pentru a elimina „naziștii ucraineni”.

Potrivit ONU, deportarea sau transferul de persoane dintr-un teritoriu ocupat constituie o crimă de război.

Rusia insistă că relocarea civililor de către forțele sale armate este benignă și voluntară.

Dar taberele de filtrare par a fi un instrument de război, folosit pentru a șterge identitatea ucraineană.

Ultimul secol a fost marcat de o amplificare a eforturilor Kremlinului de a sovietiza, iar pe urmă a rusifica, Ucraina.

Dacă în 1926 doar 4.5 milioane de ucraineni considerau rusa ca limbă maternă, cifra acestora a crescut la 6.5 milioane în 1959 și la 12.2 milioane în 1989.

În 1989, mai mulți ucraineni erau fluenți în rusă decât în ucraineană – aceasta după ce ani la rând poporul ucrainean nu a avut parte de drepturi precum cel de a învăța în școli ucrainene sau de a publica cărți și ziare în ucraineană.

„Acesta este un război în care una din părți refuză identitatea celeilalte”, a punctat Ignatov.

„Rușii au fost clari încă de la începutul războiului că acesta este unul împotriva așa-zișilor ‘naționaliști ucraineni’. Pentru Ucraina, asta înseamnă un război împotriva identității ucrainene. Deci, atunci când Rusia ocupă un teritoriu din Ucraina, Kremlinul implementează planul de rusificare al acesteia”, a continuat el.

RUSIA trebuie să declare mobilizarea generală și să suplimenteze cu 600.000-800.000 de oameni efectivele armatei sale, dacă nu vrea să piardă războiul cu Ucraina

Foto: Ucrainenii au reușit să distrugă o coloană întreagă de tancuri rusești, în orașul Bucha

Pe unul dintre canalele de Telegram ale mercenarilor ruși, faimoasa grupare Wagner spune că Rusia trebuie să declare mobilizare generală și să trimită sute de mii de noi soldați dacă nu vrea să piardă războiul cu Ucraina.

„ Se va face o mobilizare (generală) sau vom pierde războiul. Avem nevoie de 600.000-800.000 de oameni pentru a învinge Ucraina”, se spune pe contul de Telegram Reverse Side of the Medal.

Oricine spune că nu ai nevoie de mulți oameni în războiul modern este un lider prost. Oricare ar fi armele de înaltă precizie disponibile, numai infanteria este cea care avansează”, adaugă mercenarii Wagner.

Devine din ce în ce mai presantă marea problemă ridicată de logistica armatei ruse.

Foto: Cum sînt echipați și trimiși la război soldații ruși

Din relatările jurnaliștilor de război, reiese că echipamentul și aprovizionarea soldaților ruși cu hrană este sub orice critică. Pantofii și uniformele rușilor sunt de foarte slabă calitate, așa că armata rusă se dedă la jafuri pentru a se îmbrăca, a se încălța și a se încălzi. Logistica și aprovizionarea sunt foarte primitive.

Militarii ruși sunt scoși în uniforme bine croite doar pentru reportajele de propagandă, dar în prima linie îmbracă haine calde furate sub jachete și adesea pun și haine civile deasupra, relatează https://newsmaker.ro.

În plus, hrana soldaților este adesea veche și insuficientă, iar aprovizionarea cu muniție si carburanți este adesea deficitară.

Au apărut relatări în presă conform cărora militarii ruși aflați pe frontul din Ucraina au primit rații de hrană expirate de 7 ani !

Un clip video postat pe rețelele sociale, arată pachete cu conserve și alte lucruri de strictă necesitate distribuite soldaților ruși, care au data expirării în februarie 2015.

Statele Unite consideră că președintele rus Vladimir Putin este “dezinformat” de consilierii săi cu privire la cât de slabă este performanța militară rusă în Ucraina și la impactul sancțiunilor asupra economiei ruse, a declarat un oficial american pentru CNN, citat de https://www.g4media.ro.

În aceste două luni și jumătate, Rusia a pierdut foarte mult și nu a avut nimic de câștigat, a istoricul specialist în spațiul ex-sovietic Armand Goșu,

” Totul e cu negativ. E cu minus din cauza sancțiunilor economice fără precedent, din cauza pierderilor militare… Se pot documenta distrugerea a peste 1000 de tancuri: este o cifră extraordinară! Se pot controla informațiile privind numărul uriaș de pierderi de vieți omenești: sunt 11 generali ruși uciși. Așa ceva nu a existat niciodată în epoca modernă să ai atâția generali. Doar acum câteva zile exista informația că șeful Marelui Stat Major General ar fi fost rănit. A fost dezmințită informația, precizându-se că s-a retras cu puține minute înainte din locul respectiv astfel încât nu a fost lovit de obuz.

Deci din punct de vedere militar e un dezastru: Rusia a pierdut în câteva săptămâni în Ucraina mai mult decât a pierdut în 10 ani în Afghanistan. Din punct de vedere politic e un dezastru: Rusia nu a fost niciodată izolată pe scena internațională cum este acum. Din punct de vedere economic este un dezastru: sancțiunile Occidentului vor face ca economia rusă să se gripeze. Și financiar Rusia e într-un dezastru, pentru că toate relațiile între sistemul bancar rusesc și Occident sunt tăiate.

Fiecare lună aduce un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei. Din punct de vedere al sănătății situația este dezastruoasă: gândiți-vă că în Rusia sunt 3 milioane de bolnavi, oameni care depind de medicamente occidentale, iar acum săptămânile acestea încă mai au rezerve, dar aceste rezerve se vor termina curând. Cazul Rusiei pe coloana care aduni și scazi nu dă decât cu minus. Rezultatul final dă foarte cu minus.”

Dat fiind tabloul lipsurilor majore în care se zbate Armata Rusiei, pare normal pentru unii să vadă în sporirea numărului combatanților pe frontul din Ucraina, soluția care ar putea suplini deficiențele ei structurale.