CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ACȚIUNI AGRESIVE ALE RUSIEI CARE VIZEAZĂ ”deromânizarea” Republicii Moldova și ”dezucrainizarea” Ucrainei

Foto: Vladimir Putin

Semne diacritice

Un articol publicat la 5 aprilie de agenția rusă de știri RIA Novosti, intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, a atras atenția presei internaționale ca o posibilă reflectare a adevăratei cauze care l-a determinat pe Putin să bombardeze „poporul frățesc” din țara vecină.

Citind textul din RIA Novosti, ne putem edifica cum a apărut și ce se subînțelege prin termenul inadecvat „denazificare” pus în circuit de Putin cu ocazia „operațiunii militare speciale”, intrigând și scandalizând toată lumea, scrie reputatul ziarist Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național

Acum un an, autorul, Timofei Sergheițev, „scriitor și filosof”, a publicat, pe pagina aceleiași agenții, un material în care anticipa ca „inevitabil” războiul ruso-ucrainean, atribuind Ucrainei intențiile agresive, „rusofobie internă și externă”, prezicându-i „soarta Germaniei postbelice”.

Azi, Sergeițev, care e și autor de scenarii, pare să-și dezvolte „scenariul” și unele idei anunțate atunci, stăruind în mod special asupra necesității de a „denazifica” Ucraina.

În interpretarea sa, din care, avem temei să credem, s-a inspirat și Putin, „denazificarea” înseamnă de fapt „dezucrainizarea” și „dezeuropenizarea” statului vecin, transformarea acestuia într-un teritoriu sub deplina stăpânire ideologică și politică a Rusiei.

Autorul consideră că „ucrainismul” populației din teritoriile istorice ale Malorossiei (Rusia Mică) și Novorussiei (Rusia Nouă) „a fost umflat în mod artificial de către puterea sovietică”.

Nu se explică de ce ar fi avut nevoie regimul comunist să consolideze „componenta etnică a autoidentificării” populației ucrainene, dar aflăm că după dispariția URSS acest „etnocentrism artificial” ar fi trecut în folosința Occidentului, care, la rândul său, l-ar îndrepta împotriva Rusiei.

Ucrainizarea, pentru Sergheițev, e sinonimă cu nazificarea.
El e convins că, spre deosebire, de exemplu, de Georgia și țările baltice, Ucraina nu este posibilă ca stat național, iar încercările de a-l „construi” duc în mod inevitabil la nazism, deoarece „ucrainismul este o construcție antirusă artificială, lipsită de un conținut civilizațional propriu, e un element subordonat unei civilizații străine”.

De unde rezultă că, insistându-se asupra folosirii limbii ucrainene, asupra dezvoltării culturii ucrainene, asupra suveranității și independenței Ucrainei, se lucrează în mod automat împotriva limbii și culturii ruse, împotriva Rusiei.

De aceea, nu e suficient să fie efectuată „debanderizarea”, elementul banderist fiind doar „executantul și perdeaua, camuflajul pentru proiectul european al Ucrainei naziste; de aici și dezeuropenizarea ei inevitabilă”.

Aplicându-se forța militară, ucrainismul trebuie întors „în granițele sale firești” (regiunile vestice ale Ucrainei) și lipsit de „funcționalitatea sa politică”, adică de posibilitatea de a se împotrivi rusificării.

Din unghiul de vedere al autorului, faptul că nu există niciun partid nazist la guvernare, nici fuhrer, nici legi rasiale (decât ca „represiuni împotriva limbii ruse”), nu e dovadă că în Ucraina nu există nazism.

Nazismul ucrainean, afirmă Sergheițev, este „mascat de tendința spre „independență” și calea europeană (occidentală, proroamericană) de „dezvoltare” (în realitate – spre degradare)”, iar „Occidentul colectiv este proiectantul, sursa și sponsorul nazismului ucrainean”, care prezintă „pentru pace și Rusia o amenințare nu mai mică, ci mai mare decât nazismul de sorginte hitleristă”.

„Denazificarea” Ucrainei trebuie efectuată fără compromisuri de tipul „NATO – nu, UE – da”, enunță autorul, făcând în mod evident aluzie la ideea lui Zelenski de a renunța la NATO, cerând însă admiterea Ucrainei în UE.

În condițiile unui cenzuri stricte a materialelor referitoare la „operațiunea militară specială” din Ucraina, apariția unor asemena elucubrații pe siteul unei agenții controlate de statul rus ar fi fost imposibilă fără acceptul Kremlinului.

Autorul detaliază în mod evident ceea ce nu a exprimat până la capăt Putin anunțând „denazificarea” Ucrainei.

Aceasta nu înseamnă doar „lichidarea” tuturor liderilor ucraineni, a armatei ucrainene, a infrastructurii militare, informaționale, educaționale, eliminarea materialelor didactice și interdicția programelor educaționale ucrainene de toate nivelurile, publicarea de liste ale „colaboraționiștilor cu regimul nazist”, ci și aplicarea muncii forțate (pentru cei absolviți de pedeapsa capitală sau închisoare), constituirea organelor permanente de denazificare pentru o perioadă de 25 de ani și, firește „instalarea spațiului informațional rusesc”.

Impresia că nu numai Putin și anturajul său, ci și majoritatea rușilor au pierdut simțul realității, e întărită de reacția entuziasmată a cititorilor RIA Novosti, care comentează articolul în cauză.

Renunțarea la asediul capitalei ucrainene, retragerea armatei ruse din regiunea Kiev nu pare să-i clintească din convingerea că Ucraina trebuie dezucrainizată.

Dezvoltând ideea lui Putin, despre necesitatea „denazificării” Ucrainei cu „miturile ei” vorbește și ex-președintele rus Dmitri Medvedev.

Statul ucrainean stă în calea proiectului rus de edificare a unei „Eurasii deschise, de la Lisabona la Vladivostok”, consideră el.

Dacă armata rusă ar reuși să spargă scutul ucrainean, nu e greu de ghicit, prin analogie, că Putin ar anunța ca obiectiv pentru „operațiunea militară specială” din Republica Moldova „deromânizarea” ei și stoparea cursului european.

Publicitate

06/05/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ESTE FURNIZAREA DE ARMAMENT UCRAINEI UN ACT DE RĂZBOI ÎMPOTRIVA RUSIEI?

„Dacă războiul din Ucraina s-ar derula în 1922, Putin ar avea un bun argument juridic și o bază pentru a pretinde că SUA și alte state devin părți în conflict prin furnizarea de armament Ucrainei”; în 2022, însă, justificările Federației Ruse se bazează pe norme de drept ce au încetat să existe în urmă cu un secol, explică Scott Shapiro și Oona Hathaway de la Yale Law School într-o analiză pentru platforma Just Security.

În contextul agresiunii militare ruse, Ucraina a primit asistență militară din partea mai multor state NATO: Statele Unite au promis asistență de securitate în valoare de miliarde de dolari; Germania și-a încălcat îndelungata politică privind interzicerea exporturilor de arme letale către o zonă de conflict atunci când a fost de acord să livreze Ucrainei 1.000 de lansatoare de rachete și 500 de rachete sol-aer Singer, iar Franța, Belgia, Olanda și multe alte țări s-au alăturat efortului, furnizând armament și echipamente de protecție guvernului ucrainean.

Vladimir Putin a încercat prin tot felul de tertipuri juridice să argumenteze poziția sa de a trata sancțiunile economice împotriva Rusiei „ca pe un act de război”, iar Ministerul rus al Apărării a emis de asemenea o declarație în care avertiza că statele ale căror baze vor adăposti avioane ucrainene care vor fi ulterior utilizate împotriva forțelor armate ruse, vor fi considerate ca părți în conflictul armat, scrie publicația Universul.net.

Argumentul juridic al rușilor se bazează însă, pe legi ale neutralității care nu mai sunt în vigoare și de aceea SUA și alte state care sprijină Ucraina trebuie să respingă asemenea argumente depășite.

Dreptul neutralității

Dreptul neutralității are o istorie îndelungată, dovadă că de interes pentru cercetători este inclusiv dacă în antichitate Grecia și Roma recunoșteau neutralitatea în timp de război. Indiferent dacă dreptul internațional antic recunoștea sau nu neutralitatea, regimul juridic ce a dominat în Europa începând cu secolul 17, cu siguranță a recunoscut-o.

Într-adevăr, până în secolul 18, statele au dezvoltat un set comprehensiv de reguli pentru a reglementa conduita statelor dornice a se situa în afara ostilităților.

Astfel, dreptul neutralității acorda o serie de drepturi statelor neimplicate într-un război, cel mai important fiind acela că niciun stat beligerant nu putea forța un stat neutru să lupte alături de el, cu excepția cazului în care cele două state își dăduseră în prealabil acordul pentru alianță. Teritoriul unui stat neutru era, de asemenea, inviolabil.

Astfel, dreptul internațional interzicea lupta și recrutarea de soldați pe teren neutru. De asemenea, statele neutre aveau dreptul de a face afaceri cu beligeranții, cum s-a întâmplat în contextul conflictelor din timpul Revoluției Franceze, când Statele Unite au făcut comerț cu Franța. Cu toate acestea, Marea Britanie nu a reproșat Statelor Unite că aprovizionau inamicul.

Comerțul cu una din părțile din conflict, în detrimentul celeilalte, transforma un stat neutru – „un prieten comun al ambelor părți” – într-unul co-beligerant.

În secolul al XVIII-lea juristul Emer (Emmerich) de Vattel a fost explicit cu privire la pierderea neutralității.

„A refuza vreunul dintre aceste lucruri uneia dintre părți, doar pentru că se află în război cu altă parte și pentru că preferă să o favorizeze pe aceasta din urmă, înseamnă îndepărtarea de linia neutralității stricte”.

Sfârșitul imparțialității

Convenția de la Haga din 1907 includea obligația strictă de imparțialitate în prevederile privind neutralitatea.

Însă dreptul neutralității a suferit modificări consistente odată cu începutul secolului 20. Pactul Kellogg-Briand din 1928, care era la acea vreme cel mai ratificat tratat din lume, a plasat războiul în afara legii.

Prin eliminarea dreptului la război al unui stat, Tratatul a generat transformări ce au pus bazele ordinii juridice moderne.

Mai mult, Pactul Kellogg-Briand a condus în mod direct la prevederile din Carta ONU privind interdicția războiului de agresiune și recunoașterea dreptului la autoapărare.

În consecință, sistemul modern de drept internațional afirma transformarea neutralității inițiată de Pact.

Transformarea dreptului neutralității este remarcată într-un discurs din 1941 al procurorului general de la acea dată al SUA, Robert H. Jackson, prin care apăra programul „Lend Lease” al președintelui Franklin Roosevelt de alimentare cu armament și echipament militar a rezistenței europene anti-germane.

Dat fiind că Statele Unite nu intraseră încă în război, unii critici ai programului se temeau că furnizarea de arme Aliaților ar încălca obligația de neutralitate a Americii și ar transforma-o în cobeligerant, ceea ce opinia publică americană nu dorea.

Explicația lui Jackson era că:

Pactul Kellogg-Briand din 1928, prin care Germania, Italia și Japonia se angajau să renunțe la război ca instrument politic, a definitivat scoaterea războiului în afara legii și, implicit, a modificat conceptul obligației de neutralitate”.

În aceste condiții, ținând cont de agresiunile Germaniei, Statele Unite și alte state sunt îndreptățite să-și afirme dreptul de acțiune discriminatorie – argumenta Jackson – datorită faptului că, începând din 1928, accepțiunea războiului și a neutralității în sistemul juridic internațional nu mai este aceeași ca înainte de această dată.

Deși scoaterea războiului de agresiune în afara legii nu a impus statelor obligația de a-l discrimina pe agresor, „le-a conferit, însă, dreptul de a acționa în acest mod”, a concluzionat Jackson.

În plus, dreptul internațional oferea o bază legală ajutorului militar american acordat Aliaților.

Din acel moment, nu se mai susține cerința imparțialității rigide nici față de statul agresor ce încalcă tratatul, nici față de victimele unui atac neprovocat.

Este cazul sancțiunilor financiare care au devenit instrumentul standard pentru aplicarea dreptului internațional în lumea postbelică.

În loc să răspundă prin violență, statele aplică dreptul internațional împotriva celor care duc războaie ilegale, retragând agresorului beneficiile cooperării.

Implicații pentru războiul din Ucraina

Dacă războiul din Ucraina s-ar derula în 1922 și nu în 2022, Putin ar avea un bun argument juridic și o bază pentru a pretinde că Statele Unite și alte state devin părți în conflict prin furnizarea de armament Ucrainei.

În „Vechea Ordine Mondială”, cea de dinainte de 1928 și de Pactul Kellogg-Briand, sancțiunile economice împotriva unui beligerant și furnizarea de arme unei părți în detrimentul alteia erau considerate încălcări ale obligației de neutralitate.

Dar atunci când, în 1928, statele s-au coalizat pentru a scoate războiul în afara legii și, ulterior, pentru a reafirma acest angajament în Carta ONU din 1945, s-a creat o nouă ordine juridică mondială în care forța nu mai are legitimitate și în care statele pot acorda asistență militară unui stat atacat pe nedrept, astfel încât acesta să se poată apăra.
Aceasta înseamnă că statelor li se permite să furnizeze armament sau alt tip de sprijin rezistenței ucrainene.

Făcând acest lucru, nu se încalcă nicio obligație juridică de neutralitate. Statele ar deveni părți la conflictul armat internațional dintre Rusia și Ucraina dacă și numai dacă ele însele ar recurge la forță armată împotriva Rusiei.

Așadar, acordarea de asistență militară Ucrainei contribuie la apărarea ordinii juridice internaționale, permițând acestei țări să se apere împotriva războiului de agresiune declanșat de Rusia.



06/05/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , | Un comentariu

SERVICIILE SECRETE UCRAINIENE AVERTIZEAZĂ ASUPRA IMINENȚEI UNI ATAC AL RUSIEI ASUPRA R.MOLDOVA AVÂND CA PRIM OBIECTIV TRANSNISTRIA

Potrivit serviciilor de contrainformații ucrainiene, Federația Rusă intenționează să efectueze un desant aerian în Transnistria.

De asemenea, invadatorii pot încerca să debarce trupe în districtele Belgorod-Dnestrovski și Saratski din regiunea Odesa, care apoi să pătrundă în Transnistria, scrie https://24tv.ua/ru și https://www.unian.net.

Pentru aducerea la îndeplinirea acestui obiectiv, Rusia a elaborat un plan de invazie care ar putea fi declanșat pe 9 mai sau într-una din zilele următoare, iar unul din scopurile acesteia este recunoașterea independenței Transnistriei.

În acest scop, serviciile de informații ruse ar putea planifica o aterizare la Tiraspol în același timp cu organizarea de revolte și proteste la Chișinău.

Un eventual succes al acestei operațiuni ar duce la deschiderea unui „al doilea front” cu o mare importanță strategică pe direcția sud-vest, care va obliga Ucraina să detașeze pe acest nou front o parte importantă a forțelor sale armate și a tehnicii sale militare, ceea ce ar slăbi frontul de răsărit.

La rândul său,Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că familiile ofițerilor trupelor ruse din Pridnestrovie sunt pregătite pentru evacuare.

Putin ar putea aplica „scenariul Donbass”
Există amenințarea că Rusia va nesocoti integritatea teritorială a R. Moldova și va recunoaște independența Transnistriei, nerecunoscute până în prezent, așa cum a făcut cu teritoriile ucrainiene Donețk și Lugansk.

Pe viitor, Putin ar putea să anexeze acest teritoriu la Rusia.

Totuși, deoarece Transnistria este separată geografic de Rusia, aviația rusă nu are suficiente capacități pentru a zbura în siguranță deasupra regiunii Odesa, avioanele sale putând fi doborâte de apărarea aeriană ucraineană.
Pentru a furniza armament Transnistriei și pentru a întări unitățile sale militare din această regiune, Rusia ar trebui să creeze un coridor terestru prin teritoriul Ucrainei, dinspre Hersonul capturat temporar și regiunile Nikolaev și Odesa.

Trebuie însă avut în vedere că rușii nu pot evita atacurile terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei, motiv pentru care crearea unui astfel de „coridor”pare imposibilă.


Tensiunile în Moldova au început să crească la sfârșitul lunii aprilie 2022, după ce în Transnistria au avut loc o serie de atacuri teroriste. Prin urmare, personalul structurilor de putere din regiune a fost pus în stare de alarmă și de asemenea, a fost înăsprit controlul la punctele de control.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a recunoscut că țara nu are o armată pregătită pentru luptă. Uniunea Europeană a promis să furnizeze Moldovei echipamente militare suplimentare pentru a reduce amenințările reprezentate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

RUSIA destabilizează artificial situația din regiunea transnistreană, pentru a forța Ucraina să retragă o parte din trupele sale care luptă cu armata rusă în est și să le maseze la granița cu R. Moldova

Foto: Profimedia Images

Serviciul de informaţii al armatei ucrainiene a anunţat recent că serviciile speciale ruse ar pune la cale provocări împotriva propriilor militari dislocaţi în Transnistria pentru a da vina pe Ucraina.

Într-o postare recentă pe pagina sa de FacebookServiciul de Informații Militare ale Ucrainei (GUR),a avertizat că Rusia destabilizează artificial situația din regiunea transnistreană pentru a forța armata ucraineană să retragă o parte din trupele sale care luptă în est și să le maseze la granița cu R. Moldova.

Potrivit GUR, ocupanții ruși sunt conștienți că așa zisa ”operațiune militară specială” nu a înregistrat niciun succes semnificativ și încearcă să creeze zone de instabilitate la granițele de vest ale Ucrainei.

Astfel, Rusia a trecut la provocări în regiunea separatistă, pentru a le folosi împotriva Ucrainei și a forța Kievul să retragă o parte din trupele sale care luptă în est și să le maseze la granița cu R. Moldova.

Experții GUR spun că numărul militarilor ruși din Transnistria cu adevărat motivați și capabili să lupte, nu depășește 300 de persoane, care au misiunea de a păzi depozitul de armament de la Cobasna.

În context, Serviciul de Informații Militare ale Ucrainei notează că mai mult de jumătate din munițiile depozitate acolo au termenul de valabilitate expirat și doar aproximativ 7-8 mii de tone pot fi în continuare folosite. 

Potențial, Transnistria poate fi folosită ca un cap de pod pentru a stabili linii de aprovizionare și pentru a asigura desfășurarea unor trupe ruse în R. Moldova, dar acest lucru va fi posibil doar dacă se va crea un coridor terestru din Crimeea până în regiunea separatistă, conchid experții Serviciului e Informații Militare ale Ucrainei.

06/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: