CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Charles Michel, Președintele Consiliului European: ”Vom sprijini Moldova să-și întărească apărarea și să reușească să facă față consecințelor agresiunii ruse din Ucraina”


UE și-a anunțat intenția de a consolida armata Republicii Moldova

Cotidianul Timpul.md care apare la Chișinău relatează că, la doar câteva zile după incidentele din regiunea separatistă transnistreană, care au alimentat temerile privind extinderea conflictului din Ucraina, Charles Michel, Presedintele Consiliului European, a vizitat Republica Moldova.

Charles Michel a declarat că: 

„În ceea ce privește securitatea și apărarea, vom sprijini Moldova să-și întărească apărarea și să reușească să facă față consecințelor agresiunii ruse din Ucraina.

Anul trecut, am anunțat un ajutor de șapte milioane de euro pentru echipamente, tehnică medicală și inginerie armată prin ”Măsurile din cadrul Facilității europene pentru pace”. Iar în acest an plănuim să creștem sprijinul nostru pentru Moldova cu noi ajutoare militare”.

Oficialul european a refuzat să ofere detalii, dar în schimb el a exprimat sprijinul Bruxellesului pentru aspirațiile europene ale Moldovei:

 „Am decis să sprijinim voința liber exprimată a unor țări precum Moldova de a-și consolida legăturile cu UE și de a-și depune candidatura pentru aderare. Desigur, este un proces complex, dar vrem să sprijinim Moldova pentru a îndeplini condițiile, și asta imediat”.

Publicitate

05/05/2022 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: