CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VLADIMIR PUTIN pretinde că în 1918 Basarabia și Bucovina de Nord „au fost ocupate”de către România și că „țările care au făcut parte din URSS ar trebui să revină acum la granițele pe care le aveau în momentul în care au intrat în Uniune”


Putin: România „a ocupat” Basarabia și Bucovina de Nord

Izolat internațional Vladimir Putin și-a descoperit de la o vreme o vocație de editorialist și istoric.

În urmă cu ceva vreme, președintele rus publica un articol, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care se concentra pe analiza istoriei relațiilor ruso-ucrainene și pretindea că ucrainenii sunt o parte străveche, inseparabilă a „națiunii ruse” (poporul multinațional al Federației Ruse) pe linia tezei imperialiste conform căreia rușii, ucrainenii, dar și bielorușii sunt același popor, scrie Defense România.

Liderul de la Kremlin făcea trimitere și la Basarabia și Bucovina de Nord, despre care spunea că „au fost ocupate” de către România în 1918, la finalul Primului Război Mondial.

Legătura ucrainienilor cu statul rus este specială și organică”, susține liderul de la Moscova, precizând că orice încercare de a rupe sau slăbi această legătură, influențată doar de actori externi, va duce inevitabil la prăbușirea statalității Ucrainei.

Vladimir Vladimirovici și „limba rusă veche”

În teza lui Vladimir Putin acesta pleacă de la o idee mai veche a sa, conform căreia distrugerea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă geopolitică, cea mai mare din secolul XX.

Pentru a-și susține alegațiile, el propune o incursiune în istorie, care începe din zorii poporului rus, atunci când se vorbea o limbă rusă veche, potrivit lui Putin, iar cnezatele rusești erau subjugate Hoardei de Aur.

Vladimir Putin mai spune că o parte din teritoriul baltic a fost rus. Zona Galiției din centrul Europei a fost, de asemenea, populată de ruși, precum și zone din UcrainaPolonia și Ungaria.

Kievul nu are nevoie de Donbas

Vladimir Putin pune la îndoială în mod fățiș legitimitatea granițelor actuale ale Ucrainei și afirmă că o mare parte a din Ucraina modern ocupă ținuti istorice rusești, precizând totodată că „Rusia a fost jefuită” de teritorii de-a lungul timpului.

Totodată, Vladimir Putin sugera o posibilă nouă anexare din teritoriul ucrainean: „Devin din ce în ce mai convins de un lucru: Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas”.

Rusia a fost jefuită de România !

În ceea ce privește România, președintele Putin susține că „în 1940, în Ucraina Sovietică a intrat o parte din Basarabia, dar și regiunea Bucovinei de Nord, ocupate de România în 1918”.

De asemenea, în 1948 a fost încorporat în Ucraina sovietică și teritoriul insulei Șerpilor din Marea Neagră.

În accepțiunea președintelui rus, granițele dintre fostele republici care făceau parte din Uniunea Sovietică erau simbolice.

Vladimir Putin spune că „țările care au făcut parte din URSS ar trebui să revină acum la granițele pe care le aveau în momentul în care au intrat în Uniune”.

NATO, cel mai mare dușman al Maicii Rusia

Prezența NATO în regiune și cooperarea Ucrainei cu Alianța Atlanticului de Nord nu au trecut nebifate de Vladimir Putin. El susține că Occidentul „guvernează” Ucraina, precizând în același timp că Ucraina se confruntă la momentul actual cu „un climat de frică în toată societatea ucraineană, o retorică agresivă, prezența curentului neonazist și militarizarea țării”.

„Asistăm nu doar la o dependență completă, ci și la un control extern direct, inclusiv prin supravegherea autorităților ucrainene, a serviciilor de securitate și a forțelor armate de către consilieri străini”, spune Vladimir Putin, care subliniază și „dezvoltarea” militară a Ucrainei, dar și desfășurarea infrastructurii NATO, cu referire la recentele exerciții militare ale NATO în Ucraina.

Imperialismul deghizat al NATO înghite Ucraina

„Desfășurarea infrastructurii NATO în Ucraina este doar o deghizare pentru preluarea restului economiei ucrainene și exploatarea resurselor sale naturale.

Vânzarea terenurilor agricole va fi următorul pas și este evident cine se va ocupa de acest lucru. Da, din când în când, Ucrainei i se oferă într-adevăr resurse financiare și împrumuturi, dar i se impune interesul companiilor occidentale.

Cine va plăti aceste datorii înapoi? Se pare că acest lucru va trebui făcut nu numai de generația de astăzi a ucrainenilor, ci și de copiii, nepoții și, probabil, strănepoții lor”, mai afirmă Putin.

30/04/2022 - Posted by | propaganda antiromaneasca | , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. avem aceste teritorii din vechime aici erau dacii liberi si apoi Moldova lui Bogdan si Stefan cel mare. In stilul mincinos caracteristic, se face o afirmatie nedreapta URSS a cotropit in 1940 Bucovina de Nord si Basarabia, si nu invers.

    Apreciază

    Comentariu de dr. Sergiu Fendrihan | 30/04/2022 | Răspunde

    • Acum vezi d-ta prima dată că rușii mintcu nerușinare? Asta au făcut neisprăviții aștia în toată istoria lor… Îți dau în cap, îți fură casa ți pământul strămoșesc, îți violează femeia si copii, și pe urmă, dacă nu te omoară,te obligă să scrii scrisori de mulțumire că te-au eliberat !
      Culmea este că ei chiar cred sincer că au dreptul să tâlhărească pe toată lumea, iar dacă întâmpină rezistență, cei care li se opun sunt…fasciști!

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 30/04/2022 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: