DESPRE CONFUZIILE CULTIVATE DE PROPAGANDA COMUNISTĂ ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI PENTRU INFLUENȚAREA IDEOLOGICĂ ȘI CULTURALĂ A MASELOR.VIDEO

Foto: Afiș sovietic de propagandă: ”Trăiască URSS- patria celor ce muncesc din lumea întreagă”

La noi „propaganda”, sub forma „propagandei marxist-leniniste”, a fost un termen repetat cu mici variații, dar cu obstinație, încă din anii ’50.

Românii au fost continuu expuși acesteia încă de pe băncile școlii, numai că propagandiștii noștri s-au trezit cu o reacție surpriză, o alergie ce se acutiza treptat pentru tot ce venea pe canalele oficiale ale partidului comunist, fie pe vremea lui Gheorghiu Dej, fie a lui Ceaușescu, constată  Pr. Dan Bădulescu într-o analiză publicată de https://www.credesicerceteaza.ro.

Este adevărat că, în deceniul ’60, comuniștii români s-au debarasat treptat, cu pași mici dar eficienți, de tovarășii de la răsărit, ajungându-se ca în a doua jumătate a deceniului – instalarea Republicii Socialiste – influența ideologică și culturală a Uniunii Sovietice să dispară, fiind înlocuită cu ceva oricum mai firesc și organic, un fel de naționalism socialist (ceaușist).

Problema era că, pentru pătura de tineri de la oraș, elevi studenți, etc. deja răul produs de această propagandă socialistă, marxistă, est europeană, era deja instalat și nu a mai putut fi scos prin convingere „pașnică”.

Singura modalitate cumva eficientă de a mai redresa situația în această privință a constituit-o fenomenul numit „Cenaclul Flacăra”.

În secolul XX, propaganda a fost o armă excepțional de eficientă folosită deopotrivă de fasciștii italieni, naziștii germani și comuniștii marxist-leniniști sovietici (iugoslavi, cubanezi, etc.), apoi de cei maoiști chinezi.

Ce aveau toți aceștia în comun? Aici deja trebuie clarificată o mare confuzie, căreia i-au căzut pradă și bunicii și părinții noștri la acea vreme: anume aceea de a crede că existau două fronturi diametral opuse: stânga și dreapta, roșu și albastru.

Desigur acestea au existat din vechime, vezi saducheii și fariseii, lojile masonice „acceptate”/tradiționaliste față de cele atee, sau spectrele partidelor politice de stânga, centru, dreapta.

Nu asta vrem să contestăm, ci să clarificăm și faptul că, ceea ce consideram noi a fi „de dreapta”, cum erau naziștii hitleriști, au pornit inițial ca… aliați ai celor „de stânga” sovietici!

Dar câți mai știau de pactul Ribbentrop-Molotov? Sau, și mai mult: întrebați vreun cunoscut: ce înseamnă nazist? Va răspunde desigur hitlerist, fascist.

O primă confuzie: fasciștii erau de fapt italienii lui Mussolini, germanii erau naziștii.

A doua: nu știe mai nimeni la noi de unde vine termenul nazist, și anume, e vorba de partidul politic NSDAP, adică „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei” Partidul Muncitoresc Național-Socialist German.

„Nazi” este o simplă prescurtare a titlului lung, iar nazist, nazism a ajuns astfel larg cunoscut opiniei publice, având evident conotație negativă, dictatură, eventual antisemitism. Revenind: partidul muncitoresc era… de stânga și el!

Drapelele naziste aveau svastika, dar… pe ce fond? Cumva roșu? Dacă veți vedea afișele de propagandă sovietice și naziste, ele arată aproape identic.

Sigur, ei au devenit apoi dușmani de moarte, nimeni nu neagă acest lucru, dar… tot de stânga aparțin. Și stânga ce urmărește? O nouă ordine mondială, ca acum în zilele noastre.

Pentru noi cei din estul Europei căzute după război în ghearele marxismului-leninist, contactul, firav și puternic boicotat de partid în anii 50, iar apoi ceva mai relaxat în anii 60, cu cultura (și ideologia) anglo-americană, a constituit o gură de oxigen necesară într-o primă etapă.

Adică înlocuiam materialismul ateu marxist-leninist socialist cu un materialism„cu față umană”, capitalismul din vest ca ideologie, și cu arta, cinematografe, seriale și muzică rock. Evident și cu moda aferentă: plete, bărbi, blugi, mini-jupe.

Acestea au fost și ele prigonite cumva, dar nu excesiv, și până la urmă partidul ceda treptat treptat închizând ochii.

Au lipsit, prin mila lui Dumnezeu! ingredientele de bază ale acelora: războiul din Vietnam cu reacția sa pacifistă, drogurile, promiscuitatea sexuală, și extensia practicilor spiritualiste new age.

Aici se produce un paradox: noi percepeam vestul (anglo-americanii) ca pe ceva capitalist, de dreapta, anticomunist. În privința conflictului din Vietnam, țineam partea… americanilor anticomuniști!

Aici ne depărtam diametral de hippy-ii pe care îi admiram ca ținută și muzică. A luat mult timp până să realizăm că de fapt, acolo se desfășura acțiunea de stânga a contraculturii americane din campusuri și universități! Nici măcar Europa liberă sau Vocea Americii nu ne spuneau acestea, ca să nu mai vorbim de propaganda partidului!

Publicitate