CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MASS-MEDIA DIN RUSIA AMENINȚĂ DESCHIS cu perspectiva unui război nuclear global. VIDEO

Vladimir Putin va declanșa mai degrabă un război nuclear total împotriva Occidentului, decât să accepte o înfrângere în Ucraina, au declarat propagandiștii-șefi ai Rusiei, în cea mai recentă amenințare venită de la Moscova, scrie prestigioasa publicație britanică Daily Mail.

Delir la televiziunile ruseşti: Ruşii vor merge în Rai, în timp ce restul vor crăpa pur şi simplu.

Într-o emisiune a televiziunii de stat din Rusia telespectatorilor li s-a spus fără ocolișuri, că „cel mai probabil rezultat”al conflictului cu Occidentul în problema Ucrainei, este războiul nuclear.

”Vom merge în rai, în timp ce adversarii pur și simplu vor crăpa… Toți vom muri într-o zi.”

Margarita Simonyan a declarat aseară la televiziunea de stat rusă că ideea unui război nuclear este „mai probabilă” decât ideea că Putin va permite înfrângerea Rusiei în Ucraina.

Margarita Simonyan, redactor la postul rusesc de stat RT și una dintre cele mai cunoscute portavoci ale propagandei Kremlinului, a spus recent despre posibilitatea ca Putin să apese butonul roșu nuclear, este „mai probabilă” decât aceea că el va admite ca Rusia să piardă războiul.

„Asta mă îngrozește pe mine”, a spus ea, adăugând: „Dar asta este. Vom merge în rai în timp ce [Occidentul] pur și simplu va crăpa… toți vom muri într-o zi.

„Ori pierdem în Ucraina”, a spus ea, „ori va începe Al Treilea Război Mondial. Cred că posibilitatea unui al treilea război mondial este mai realistă”.

Principalii propagandişti ai Rusiei, au difuzat cea mai recentă ameninţare a lui Vladimir Putin că va declanșa un război nuclear total în Occident, și că nu acceptă înfrângerea în Ucraina.

„Pare incredibil că toate acestea se vor încheia cu o lovitură nucleară, dar aceasta este mai probabilă decât un alt curs al evenimentelor.

Această declarație a jurnalistei Margarita Simonyan privitoare la holocaustul nuclear reprezintă de fapt cea mai recentă amenințare emisă de la nivelurile superioare ale statului rus, după ce în ultimele 48 de ore, ministrul de externe Serghei Lavrov și însuși Putin au recurs la amenințări directe.

SUA și Marea Britanie au respins această retorică,dar frecvența tot mai mare a amenințărilor, împreună cu eșecurile armatei Rusiei, ridică temeri că stilul Războiului Rece a devenit o realitate încă înainte de încheierea războiului din Ucraina, iar aceasta vine după ce Rusia a testat cu succes ultima sa rachetă nucleară – Sarmat 2, Putin lăudându-se că poate lovi ținte oriunde pe pământ și că nu poate fi oprit de nicio apărare antirachetă actuală.

Presa de stat rusă: Războiul din Ucraina „s-ar putea încheia cu un atac nuclear”.

Rusia și-a intensificat amenințările nucleare la adresa Occidentului de când a testat săptămâna trecută noua sa rachetă Sarmat 2 (foto), despre care Putin s-a lăudat că este de neoprit de orice apărare actuală.

Ministrul de externe Lavrov, a fost printre primii lideri ruși care, într-un interviu la televiziunea de stat rusă, când a fost întrebat dacă actualul impas dintre est și vest poate fi

din apogeul Războiului Rece, a răspuns că situația actuală este mai periculoasă, deoarece armele implicate sunt mai puternice, controalele asupra lor mai laxe, iar comunicarea dintre cele două părți este inexistentă.

„În timpul crizei rachetelor din Cuba nu existau multe reguli „scrise”. Dar regulile de conduită erau suficient de clare. 

„Moscova a înțeles cum se comportă Washingtonul. Washington a înțeles cum se comportă Moscova. Acum au mai rămas puține reguli’, a spus el.

Întrebat direct despre amenințarea războiului nuclear, el a adăugat:

„Riscurile sunt foarte semnificative. Nu vreau ca pericolul să fie umflat artificial [dar] este grav, real. Nu poate fi subestimat”.

Acestea au fost urmate de remarci libere din partea lui comentatorului politic Soloviov în timp ce discuta despre desfășurarea Sarmat 2 cu șeful agenției spațiale Roscosmos, care a spus că racheta va intra în serviciu mai târziu în acest an.

 „După cum s-a dovedit, o rachetă Sarmat înseamnă o Marea Britanie mai puțin”, s-a lăudat Soloviov, sugerând că Regatul Unit merită să fie șters de pe hartă, deoarece a devenit „total prost” – în ceea ce părea a fi o referință pentru sprijinul acestei țări pentru Ucraina.

Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale Roscosmos, i-a spus lui Soloviov că 46 de rachete vor fi construite, prima fiind desfășurată în unități din Krasnoyarsk, Siberia, la sfârșitul acestui an. „Totul este conform planului ”, a spus el.

La rândul lui, Putin a promis un răspuns „rapid fulger” asupra oricărei țări care intervine direct în conflictul din Ucraina.

„Dacă cineva intenționează să se amestece în ceea ce se întâmplă din exterior, trebuie să știe că aceasta constituie o amenințare strategică inacceptabilă pentru Rusia”, a spus el în timpul unei întâlniri cu parlamentarii la Sankt Petersburg.

„Trebuie să știe că răspunsul nostru la contraatacurile va fi fulgerător. Rapid.

„Avem toate armele de care avem nevoie pentru asta. Nimeni altcineva nu se poate lăuda cu aceste arme și noi nu ne vom lăuda cu ele. Dar le vom folosi.”

De asemenea, are ecou o amenințare pe care Putin a făcut-o atunci când a declarat începutul „operațiunii militare speciale” în februarie, și anume că orice țară care ar dori să intervină s-ar confrunta cu consecințe „nemaivăzute până acum în istorie”.

Vladimir Putin a repetat ieri amenințarea de a folosi arme nucleare împotriva oricărei națiuni care interferează direct în Ucraina, spunând că răspunsul Rusiei va fi „rapid fulger”.

Amenințările nucleare din mass-media de stat rusă reflectă, de asemenea, o narațiune mai amplă răspândită din mașina de propagandă a Kremlinului și anume că Rusia este acum angajată într-un conflict la scară largă cu NATO, care precedă un al treilea război mondial.

Olga Skabeeva, o altă prezentatoare a televiziunii de stat și purtător de cuvânt al Kremlinului, a declarat marți că un summit de 40 de miniștri ai apărării organizat în Germania pentru a coordona livrările de arme către Ucraina a fost de fapt o declarație de război.

„Au declarat război”, a spus ea telespectatorilor. Cu patruzeci de țări împotriva noastră”, nu mai este vorba doar o operațiune specială, este „Al treilea război mondial”.

Politologul Mihail Markelov a fost de acord cu ea, declarând că acele 40 de țări sunt „Hitlerul colectiv de astăzi”.

Dmitri Kulikov, o altă personalitate a presei de stat ruse , a repetat și el replica. „Acesta este un mare război”,declarat de Occident împotriva noastră. De ce ar trebui să renunțăm la misiunea noastră istorică?”

Rusia a depășit peste două luni în ceea ce trebuia să fie o „operație militară specială” de câteva zile pentru răsturnarea guvernului ucrainean și a instala un regim marionetă loial Moscovei.

Ucraina a provocat pierderi grele Rusiei de la începutul invaziei sale la sfârșitul lunii februarie și există temeri că Kremlinul ar putea recurge la măsuri extreme dacă se va confrunta cu înfrângere (imagine de fișier)

Înainte de război, cei mai mulți experți și observatori au prezis că armata Ucrainei va supraviețui doar câteva zile sau săptămâni împotriva atacului, dar trupele i-au sfidat pe cei care se îndoiesc și rămân în controlul majorității țării 62 de zile mai târziu.

De la începutul invaziei armatei ruse la sfârșitul lunii februarie Ucraina a provocat pierderi grele Rusiei și există temeri că Kremlinul ar putea recurge la măsuri extreme dacă se va confrunta cu înfrângere.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a avertizat că NATO luptă acum un război proxy împotriva Moscovei și că există un risc „foarte semnificativ” ca conflictul să devină nuclear

Astfel, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a avertizat că NATO luptă acum într-un război proxy împotriva Moscovei și că există un risc „foarte semnificativ” ca acest conflict să devină nuclear.

29/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A doua momeală și a doua capcană pentru țarul PUTIN

Sorin Roșca Stănescu: A doua momeală, a doua capcană

Războiul din Ucraina se extinde. În afara acestui stat. Prin lovituri aplicate unor sate de pe teritoriul Federației Ruse. Și în Transnistria.

Putem spune că această flexibilizare a câmpului de luptă reprezintă o nouă momeală, a doua, care îi este întinsă lui Vladimir Putin. Urmează ca acesta să cadă în cea de-a doua capcană?

Să studiem cu atenție nu numai mișcările de pe front, ci și conținutul unor declarații politice.

Am lansat și susțin în continuare acest scenariu, teza conform căreia, cu complicitatea unor înalți ofițeri din anturajul său, Vladimir Putin a căzut în capcana numită Ucraina, scrie jurnalistul Sorin Roșca Stănescu într-o analiză apărută în publicația online https://gandeste.org.

Înainte de a lua decizia fatală de a ataca acest stat și de a-și întoarce cea mai mare partre a planetei împotriva lui, liderul de la Kremlin a primit asigurări că va putea susține un război fulger, urmând ca în câteva zile conducerea politică de la Kiev să se predea, iar Kremlinul să instaleze la conducerea statului un regim marionetă. A fost o momeală transformată într-o capcană.

Prima momeală. Prima capcană.

Mașinăria de război a Federației Ruse s-a împotmolit în Ucraina. Și își macină acolo resursele materiale și umane zi după zi.

În timp ce Casa Albă, care a câștigat atât războiul informațional, cât și politic, orchestrează alimentarea ucrainienilor cu bani și tehnică de luptă, astfel încât aceștia să reziste pe termen lung. Atâta cât este necesar pentru ca Federația Rusă să fie prăbușită economic.

Este un război indirect între Statele Unite și aliații ei NATO și Federația Rusă, ucrainienii fiind transformați în mercenari și mulți dintre ei fiind, în mod inevitabil, sacrificați într-un război care din perspectiva Kievului este perfect legitim.

Iar acum se întreprind primii pași pentru ca Vladimir Putin să înghită a doua momeală și, respectiv, să cadă în a doua capcană.

În această cheie citesc eu ultimele evenimente de natură militară și ultimele declarații de natură politică.

Au fost lovite cu rachete două sate de pe teritoriul Federației Ruse.

În scenariul pe care îl prezint nu contează prea mult cine a apăsat pe trăgaci. Ucrainienii din greșeală? Ucrainienii pentru a genera o extindere a conflictului la capătul căruia să poată fi atrase statele NATO? Sau chiar rușii pentru a crește nivelul de adrenalină și a justifica viitoarele crime de război? Sau a fost o diversiune pusă la cale de o terță parte interesată în inflamarea situației?

Pentru tipul de raționament pe care mă pregătesc să-l prezint răspunsul are prea puțină relevanță. În cealaltă parte a câmpului de luptă, tot în exteriorul acestui perimetru, niște lovituri de obuz au lovit o antenă de telecomunicații din Tiraspol.

O parte a populației, cea de origine română, a intrat în panică și fuge în Republica Moldova. Pentru că se așteaptă la o ripostă a rușilor și, respectiv, la un prăpăd umanitar. Din nou nu e prea relevant cine a apăsat pe trăgaci.

Republica Moldova, stat neutru, aflat în mare pericol, nu ar fi avut niciun motiv să comită un act de agresiune în teritoriul separatist considerat drept un trofeu al Moscovei. Cu atât mai puțin România sau un alt stat NATO. Incidentul însă, indiferent cine l-a provocat, le vine rușilor ca o mănușă.

Un bun pretext pentru a închide cercul.

Transnistria poate pune la cale ceea ce deja a declarat. Și anume materializarea unei decizii prin care, declarându-se stat independent, să ceară alipirea la Federația Rusă. După modelul relativ recent materializat în Donețk și Lugansk.

Continui să dezvolt teza celei de-a doua momeli. Dacă Rusiei i s-a întins, de-o parte și de alta a spațiului ucrainean, aproape simultan, o momeală, dacă Putin o înghite – cu plăcere sau de nevoie urmează să cadă în cea de-a doua capcană.

Aceasta însemnă extinderea câmpului de luptă, nu se știe până unde, dar în orice caz dincolo de granițele Ucrainei. Și în acest moment devine extrem de semnificativ jocul declarațiilor politice.

Acest joc este deschis nu de Moscova, ci de Londra.

Un înalt oficial al Marii Britanii, cel mai puternic aliat al SUA, declară tam-nesam, dar suficient de apăsat, că armata ucrainiană ar fi îndreptățită să atace convoaiele de armament aflate în deplasare spre Ucraina chiar pe teritoriul Rusiei.

Pentru că, în acest fel, numărul victimelor civile și militare din Ucraina ar fi redus. Că este sau că nu este adevărat, că se va întâmpla sau nu ceea ce declară oficialul de la Londra, are mai puțină însemnătate.

Legitimarea unei asemenea extinderi a frontului prin acte de agresiune clasate drept acte de război preventiv, deci de autoapărare chiar pe teritoriul Federației Ruse, devin, aparent cel puțin, extrem de convenabile pentru Putin.

Acesta are acum posibilitatea, și a și făcut-o instantaneu, ca prin intermediul unor oficiali de la Kremlin să privească lucrurile în oglindă. Și să afirme că la fel de legitimă este și atacarea de către Federația Rusă a unor convoaie militare aflate în deplasare pe teritorii aparținând statelor NATO. Cum ar fi, de pildă, România și Polonia.

O asemenea perspectivă trebuie pusă în legătură directă și cu o altă declarație de dată recentă a lui Vladimir Putin. În sensul că ar putea să probeze fermitatea articolului 5 din Tratatul NATO. Cum? Atacând pur și simplu un stat NATO pentru a vedea în ce măsură și cu câtă operativitate organizația, în întregul ei, se mobilizează și intră în luptă.

Și iată cum ultimele declarații se potrivesc mănușă celor anterioare. Ca de altfel și repetarea obsesivă în ultima vreme a temei unei lovituri nucleare tactice care ar putea viza Kievul. Chiar ieri, oficialii de la Kremlin au reiterat această amenințare.

În măsura în care Vladimir Putin, răspunzând provocărilor NATO, decide în mod iresponsabil extinderea perimetrului de război, eu mă simt îndreptățit să anticipez că urmează să cadă într-o a doua capcană care de astă dată poate fi fatală, dacă nu pentru Federația Rusă, în orice caz pentru regimul său.

29/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SCURTĂ ISTORIE A SENATULUI ROMÂNIEI

În anul 2009 președintele Traian Băsescu a inițiat un referendum, prin care se cerea acordul cetăţenilor pentru renunțarea la parlamentul bicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.

Urmarea ar fi fost desființarea Senatului României, o instituție apărută la începuturile istoriei României moderne, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Sistemul bicameral românesc

În chestiunea desființării Senatului și a renunțării la un parlament bicameral, apare argumentul conform căruia „Senatul a fost înființat pe vremea lui Cuza și a fost desființat de comuniști”.

Cumva se subînțelege că Senatul ar fi un fel de garanție a unui sistem democratic, inclusiv un element de tradiție al parlamentarismului românesc. Doar că originile Senatului în România sunt exact opusul unui sistem democratic.

Între anii 1863-1864 s-a manifestat un conflict între domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Parlamentul (unicameral) al Principatelor Unite.

În esență clasa politică respingea reformele propuse de domnitor și astfel s-a ajuns la un blocaj legislativ.

Soluția găsită a fost lovitura de stat din 2 mai 1864 când A.I. Cuza a dizolvat Parlamentul însă a păstrat Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, împotriva tuturor prevederilor constituționale (în acel moment rolul de constituție îl juca Convenția de la Paris din 1858 prin care se puseseră bazele Principatelor Unite).

Al doilea pas a fost un referendum pentru o nouă constituție numită „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris” (numele era o înșelăciune, documentul de fapt răsturna principiile Convenției de la Paris).

Domnitorul devenea principalul actor politic: avea dreptul să inițieze legi, Parlamentul trebuia doar să le voteze, dar în același timp voievodul avea drept de veto față de legile votate (în cazul în care apăreau modificări nedorite).

Senatul apărut cu această ocazie nu era altceva decât o cameră legislativă personală a domnitorului. Conform Statutului dezvoltător… Senatul avea 64 de membri; dintre aceștia membri de drept erau mitropolitul țării (care era și președinte) alături de toți episcopii, apoi președintele Curții de Casație și cel mai vechi general din armată; restul membrilor Senatului erau numiți jumătate personal de voievod, cealaltă jumătate fiind alcătuită din președinții consiliilor județene. Rolul Senatului lui Cuza era de a modifica legile adoptate de Adunarea legislativă – bineînțeles, conform voinței domnitorului.

Pe scurt: apariția Senatului a fost o dibăcie politică a lui A.I. Cuza pentru a pune sub control personal puterea legislativă, aceasta este originea celei de-a doua camere a Parlamentului României, cea de a consolida regimului de autoritate personală. Un parlament bicameral este obligatoriu pentru statele federale, unde o cameră reprezintă interesele cetățenilor și alta reprezintă interesele membrilor care constituie federația. Pentru un stat unitar ca România un parlament bicameral este inutil, mai ales când are o origine dubioasă.

Acum câteva cuvinte despre tradiția bicameralismului românesc. Constituția din 1866 a menținut Senatul, la fel de fără obiect real. Dacă se ostenește cineva să citească constituția asta vede că menținerea Senatului a fost o șmecherie care a mărit artificial numărul parlamentarilor: în loc să fie numiți de domnitor senatorii erau aleși dintre cei mai bogați locuitori ai județelor și orașelor – în realitate fiind vorba de o consolidare a prezenței legislative a marilor proprietari. Practic marii proprietari de moșii au preluat și perpetuat abuzul constituțional al lui Cuza – dar în interes propriu.

Următoarea reformă a Constituție din 1923 a păstrat Senatul și pentru prima oară s-a încercat să se dea o oarecare logică acestei camere: pe lângă reprezentanții tuturor cultelor recunoscute (mitropoliți, episcopi etc.) a fost introdusă alegerea în Senat a unor reprezentanți din partea industriei, comerțului și agriculturii și a consiliilor județene, ideea fiind de reprezentare legislativă a intereselor instituțiilor și structurilor economice și sociale (câtă vreme România a rămas stat unitar Senatul nu avea un rol clar).

De asemenea Senatul a fost populat cu foști miniștri și militari. Rolul Senatului de la 1923 era balansat între susținerea proiectelor regale și reprezentarea intereselor structurilor economice și sociale. Constituția totalitară din 1938 care stabilea un regim de autoritate regală a păstrat și ea Senatul, dar nu are rost să o analizăm aici.

Să recapitulăm istoria și tradiția bicameralismului românesc și a existenței Senatului: un corp legislativ apărut în urma unui act abuziv cu rolul de a consolida un regim autoritar sub o aparență democratică; menținut ulterior din inerție și interesele exclusive ale clasei politice, fără un rol clar în logica constituțională, abia în 1923 a încercat să-și găsească o logică reprezentativă reprimată destul de repede în 1938. Senatul nu este altceva decât o altă formă fără fond în spațiul românesc. (sursa: Historice.ro și https://foaienationala.ro).

Scurtă istorie a Senatului în România

În România, sistemul reprezentativ şi legislativ modern datează din epoca Unirii Principatelor. Luând act de hotărârile Adunărilor (Divanurilor ad-hoc), Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) desfăşurată la Paris, a adoptat, în august 1858, o Convenţie prin care se stabilea statutul social, politic, administrativ al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, scrie istoricul Ioan Scurtu în articolul http://www.ioanscurtu.ro/istoria-senatului-romaniei.

Convenţia prevedea şi modul de alegere a membrilor Adunării Elective, pe baza unui cens foarte ridicat.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a elaborat o Constituţie, numită Statutul Dezvoltator al Convenţiunii din 7/19 august 1858 , care a fost aprobată prin referendum-ul din mai 1864 şi promulgată la 2/14 iulie. Prin acest document Parlamentul a devenit bicameral; se instituia Adunarea Electivă şi Adunarea Ponderativă (Senatul). 

Parlamentul ales în iunie 1939 și odată cu el și Senatul României a fost dizolvat la 5 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a încredinţat puterea generalului Antonescu.

1990 – Reînvierea parlamentarismului şi a instituţiei Senatului

Viaţa parlamentară avea să se reia în decembrie 1946, dar cu o singură cameră Adunarea Deputaţilor. Prin decretul lege din 17 iunie 1946, emis de Petru Groza în pofida prevederilor Constituției din 1930, Senatul a fost desființat.

Autoritățile comuniste au întărit desființarea Senatului prin legea electorală din 15 iulie 1946

Abia în 1990 Senatul avea să reapară în viaţa publică a României. Constituţia din 1991 nu făcea deosebire între Camera Deputaţilor şi Senat în privinţa alegerilor şi nici a prerogativelor fiecărui corp legislativ.

Articolele din legea fundamentală menţionau Camera Deputaţilor şi Senatul împreună.

2009 – Un referendum pentru desfiinţarea unei instituţii fundamentale: Senatul

În anul 2009 președintele Traian Băsescu a inițiat un referendum referendum, prin care s-a cerut acordul cetăţenilor pentru desfiinţarea unei Camere şi pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.
Desfăşurat în noiembrie 2009, refendumul nu a avut la bază o argumentaţie solidă, de ordin istoric şi naţional, o confruntare de idei în urma căreia alegătorii să-şi exprime opţiunea în cunoştinţă de cauză.

Nota dominantă a fost necesitatea de a se face economii bugetare şi chiar de a se diminua corupţia (parlamentarii fiind prezentaţi ca nişte indivizi corupţi, afacerişti veroşi de care societatea trebuie să se descotorosească).

În propaganda electorală, făcându-se abstracţie de istoria românilor, s-a afirmat că Parlamentul bicameral este specific statelor federale şi multinaţionale. O campanie mediatică negativă extrem de intensă, o lipsă de cunoaştere a tradiţiilor naţionale a făcut ca referendumul să reuşească (prezenţa a fost de 50,4%).

Pe buletinele de vot de la Referendum cetățenilor a li s-au pus două întrebări:

  1. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?
  2. Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?

 Deși validat, acest referendum nu a fost implementat niciodată.

29/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: