CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Evanghelia după Iuda –  Scriere gnostică sau creștină?

Iuda într-un manuscris controversat

Sunt cunoscute 34 de evanghelii, dar doar 4 au fost canonizate (Marcu, Matei, Luca si Ioan) celelalte fiind considerate apocrife, nefiind recunoscute de Biserica.

Pe data de 9 aprilie 2006, Societatea National Geographic a difuzat un documentar referitor la descoperirea unui manuscris al Evangheliei lui Iuda.

Concomitent, au fost lansate două carti de catre aceeasi Societate: o traducere in limba engleza a textului si o prezentare a intregii povesti legate de descoperirea si promovarea manuscrisului.

Presupozitia de la care pornesc autorii documentarului este aceea ca textul prezentat, aparent la fel de vechi precum cele patru Sfinte Evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca si Ioan) furnizeaza informatii indispensabile despre inceputurile crestinismului.

Si astfel s-a declansat o nevroza mediatica ce ne determina sa ne intrebam: este justificata o astfel de viziune asupra unui text fara rasunet in istoria crestinismului? Este firesc ca acest text sa fie echivalat cu Evangheliile nou-testamentare asa cum nu s-a facut cu alte evanghelii apocrife? Si nu in ultimul rand: este o intamplare lansarea acestui subiect , în perioada Sfintelor Pasti?     
Această „Evanghelie dupa Iuda”, un manuscris de acum 1.200 de ani, scris in limba copta, descoperit in Egipt, prezinta viata si moartea lui Iisus Hristos intr-un mod foarte diferit de cel in care descrie Biblia aceste evenimente, acesta fiind unul dintre argumentele pentru care este considerată apocrifă.

O evanghelie semnata de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.
Este o povestire scrisă sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus.
În secolul al II-lea, episcopul din Lyon (Irénée), i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind „misterul” trădării și prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului.
Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginată.
Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

Principala problema la care trebuie sa raspundem dupa descoperirea si editarea Evangheliei lui Iuda, este daca aceasta scriere este una creștina sau gnostica. Care sunt elementele compozitionale care o pot asocia cu alte scrieri gnostice sau nou-testamentare? Ce le caracterizeaza pe personajele acestei scrieri? De ce Iisus si Iuda apar atat de diferit prezentati aici fata de Sfintele Evanghelii canonice?

Care este mesajul acestei scrieri si cat de relevant este el pentru spiritualitatea crestina a secolului al XXI-lea?

Acestea sunt doar cateva intrebari ce isi asteapta raspunsul in studiul de fata. Numai analizand aceasta scriere putem intelege, prin antiteza, maretia si frumusetea Evangheliei lui Hristos si putem continua cercetarea noastra in directia deosebirii crestinismului de gnosticism.
„Evanghelia dupa Iuda” apartine unei traditii literare egiptene din epoca romană, calificata drept „gnostica”.
Gnosticismul (în greacă însemnând cunoaștere spirituală) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin.
Gnosticismul disprețuia evreii si dumnezeul lor Yahve, „Demiurgul” sau „Creatorul”, evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfecțiunile si blestemele care apăsau lumea.
O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc.
Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, „Evanghelia dupa Iuda” ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainiților.
Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.Nu se stie mai mult despre aceasta sectă și în general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare.




Textul antic, scris in copta, limba folosita de primii creștini din Egipt, vorbește despre viata si crucificarea lui Iisus, insa foarte diferit de perspectiva crestină.
Manuscrisul vine cu o ipoteza surprinzatoare prinvind relatia dintre Pilat si Iisus si capacitatile deosebite ale lui Iisus, scrie Live Science.
Potrivit textului, Iuda l-a sarutat pe Iisus pentru a putea fi mai usor identificat de catre romani, deoarece acesta “obisnuia sa-si schimba forma”.

De asemenea, arestarea lui Iisus a avut loc intr-o zi de marti, nu joi, cum este considerat in traditia crestină.


Cel mai surprinzator lucru este însă povestea relației dintre Iisus si Pilat din Pont, guvernatorul roman, cel care l-a condamnat la moarte.
In acest document, PIlat il invita pe Iisus la masa, iar in final spune ca este gata sa-si sacrifice propriul fiu ca sa-i salveze viata lui Iisus:

“Iata, a venit noaptea, ridica-te si pleaca, iar dimineata cand voi fi acuzat din cauza ta, le voi da pe unicul meu fiu, ca sa-l omoare in locul tau”, scrie documentul.
Iisus i-a raspuns: “O, Pilat, esti demn de o mare slava, pentru ca te-ai oferit sa ma ajuti”, iar apoi ii arata ca, daca vrea sa scape, poate face acest lucru foarte usor, schimbandu-si forma sau disparand.

“Pilat s-a uitat la Iisus si, iata, el a disparut. Nu l-a putut vedea mult timp”.
Pilat si sotia lui, Claudia Procula, sunt considerati sfinti si sunt venerati si acum de Biserica crestina Copta.

“Pilat si familia lui apar în unele texte copte, care apoi au fost traduse in arabă si etiopiana. Pilat e sfânt în Biserica Coptă, iar Biserica Etiopiana, care a fost condusa de la Alexandria, a adoptat acest sfânt sub influenta Bisericii Copte.

Avem multe texte copte în care Pilat e absolvit de vina condamnarii lui Iisus. Intr-un text intitulat „Martiriul lui Pilat” se vorbeste despre moartea lui Pilat si a familiei sale ca martiri crestini. Acest textul a fost cu siguranta scris in copta, dar se pastreaza doar in traduceri arabe si etiopiene”.
Evenimentele prezentate in manuscris au circulat probabil incepand cu secolul V, până în secolul X, crede istoricul Alin Suciu.
El precizeaza ca exista si alte texte in care Iisus apare polimorf (isi poate schimba forma):

“In Apocriful lui Ioan, de exemplu, Iisus ii apare lui Ioan sub forma de copil, de adult si apoi de batran. Si in Evanghelia lui Iuda si in Evanghelia Mantuitorului, Iisus se arata apostolilor sub forma de copil”, declara Alin Suciu.
Manuscrisul a fost tradus de profesorul Roelof van der Broek de la Universitatea Utrecht din Olanda si publicat in cartea „Pseudo-Cyril of Jerusalem on the Life and the Passion of Christ”(Brill, 2013).
Este prima traducere a acestui text coptic, care a fost descoperit in anul 1910. Exista doua copii ale manuscrisului, una se afla la Muzeul Morgan din New York si alta la Muzeul Universitatii din Pennsylvania.
Textul este scris in numele Sfantului Cyril din Ierusalim, care a trait in secolul al IV-lea d.Hr. Acesta (sau persoana care scrie in numele sau) precizeaza ca a gasit in Ierusalim o carte care scrie despre aceste momente ale vieții lui Iisus.
Van den Broek, cel care a tradus documentul, crede ca in realitate nu a existat o asemenea carte, ci informatiile au fost preluate pe cale orala, cartea fiind mentionata numai pentru a oferi credibilitate textului.
Manuscrisul coptic a fost descoperit in 1910 in manastirea Sfantul Mihail, langa oaza Fayum, in desertul egiptean si a fost cumparat de americanul J.P. Morgan si donat ulterior muzeului care ii poarta numele.


O evanghelie semnată de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.Acest codex va fi publicat in engleza, germana si franceza intr-o carte ilustrata destinata specialistilor.
Pâna acum au fost descifrate doar câteva fragmente, in mare parte de profesorul american Charles W. Hedrick.
„In ultima parte a manuscrisului, remarca acesta, Iuda pare sa asculte glasul lui Dumnezeu care-i spune sa-l tradeze pe Iisus. E o noua versiune din care nu stim cine era Iuda in realitate ci doar cum il vedeau cei care au scris aceasta evanghelie in care Iuda apare ca un erou”.Informatiile despre acest codex sunt puține.
El se afla in Elvetia, la indemâna unor universitari care il studiaza fara a face comunicari, conform cerintelor Fundatiei Maecenas care detine manuscrisul.
„Evanghelia dupa Iuda” e o povestire scrisa sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus.

Un episcop din Lyon (Irénée) din secolul al II-lea, i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind „misterul” trădarii si, prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului. Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginata, nicidecum reala. Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

Iuda apare in aceasta scriere ca un ero al mântuirii neamului omenesc. Caracteristicile sale sunt importante în identificarea rolului său în această carte  gnostica.                                 


„Evanghelia dupa Iuda” apartine unei traditii literare egiptene din epoca romana, calificata drept „gnostica”. Gnosticismul (in greaca insemnând cunoastere spirituala) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin.
Gnosticismul dispretuia evreii si dumnezeul lor Yahve, „Demiurgul” sau „Creatorul”, evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfectiunile si blestemele care apasau lumea. O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc.
Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, „Evanghelia dupa Iuda” ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainitilor. Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.

Nu se stie mai mult despre aceasta secta. In general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare.
Aceasta evanghelie ofera date stupefiante. Iuda Iscarioteanul este considerat un initiat, singurul dintre cei 12 apostoli care detine o informatie capitala. Pentru cainiti, Iuda constituie un personaj esential in indeplinirea sacrificiului lui Iisus si in rascumpararea pacatelor umanitatii.
In timp ce evanghelisti precum Ioan sau Matei considera ca motivele tradarii lui Iuda sunt posesia diabolica si avaritia acestuia. In „Evanghelia dupa Matei”, Iuda, cuprins de remușcări, se spânzura inainte de a incerca sa inapoieze marelui preot cei 30 de arginti. Acest personaj este fara indoiala un indiciu important in contextul originilor crestinismului.

Asadar, vorbim despre doctrine diferite: pe de o parte, cea a Bisericii crestine reflectata in Noul Testament, iar pe de alta parte, cea a diferitelor grupari gnostice reflectata in scrierea de fata.

Dezinteresul evangheliei gnostice pentru adevaratul deznodamant al vanzarii lui Iuda si anume Patimile, Rastignirea, invierea si inaltarea la ceruri a Mantuitorului Hristos se vede si din finalul abrupt, scrierea terminandu-se cu cuvintele: „(scribii evrei) se apropiara de Iuda si ii zisera: „Ce faci aici? Tu esti ucenicul lui Iisus”.

Iuda le raspunse dupa cum voira. Si primi niste bani si li-l preda lor”. Nu exista nici un fel de concluzii si nici o prezentare a consecintelor gestului lui Iuda, iar acest lucru nu face decat sa ne confirme faptul ca subiectul scrierii nu a fost decat un pretext pentru gnosticii din secolul al II-lea de a-si expune cosmologia lor.  

Prin faptul ca nu avem prezentate cele ce se intampla dupa tradarea lui Iuda si care au devenit elemente de baza ale crestinismului,  Evanghelia lui Iuda este nelegitima. Toate

in format liniar a propovaduirii lui Hristos, de la Botez, trecand prin Rastignire si inviere pana la inaltare. Orice alta scriere precum Evanghelia lui Iuda, a lui Toma, a Mariei Magdalena, a lui Filip nu a fost considerata Scriptura de catre Biserica Apostolica, cu atat mai mult cu cat contine elemente specifice cu caracter gnostic evident.

Pe langa criteriile canonicitatii: inspiratie, apostolicitate, ortodoxie, hristocentrism si consensul bisericilor, Evangheliile nou-testamentare marturisesc acelasi adevar al Patimirii si mortii pe Cruce a lui Hristos, lucru care se afla in legatura profunda cu centrul Liturghiei crestine si anume savarsirea Sfintei Euharistii.

Si in mod evident, desi scrise fiecare pentru un alt public (Sfantul Matei a scris pentru comunitatea crestina provenita din evrei, iar Sfantul Luca pentru cea a „neamurilor”, respectiv a grecilor) ele au un mesaj universal care nu este din nici un punct de vedere gnostic.

Personajele acestei scrieri, Iisus, Iuda si ucenicii, sunt – pentru cel care astazi creste duhovniceste la umbra Bisericii, care traieste in Hristos celebrandu-L pe Acesta in fiecare zi si Duminica in serviciul liturgic – cat se poate de reale, iar Evanghelia lui Iuda reprezinta pentru el nu o scriere veche conservata de nisipul egiptean, ci o permanenta ofensa la adresa Mantuitorului Hristos si a Bisericii Sale.

SURSE:

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/evanghelia-iuda-scriere-gnostica-evanghelie-crestin.

http://www.magazin.ro

25/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | 3 comentarii

CUTREMUR în Biserica Ortodoxă Rusă. După invazia din Ucraina, Patriarhul Kiril al Moscovei e izolat

Patriarhul Kirill și ”creștinul”Putin

Binecuvântarea completă oferită de patriarhul Kirill al Moscovei faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia i-a divizat pe credincioşii din Biserica Ortodoxă din lumea întreagă şi a declanşat o rebeliune internă, despre care experţii afirmă că este una fără precedent, informează Agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Nicio criză nu a fost mai puternică pentru Biserica Ortodoxă Rusă decît aceea provocată de poziţia Patriarhului Kirill faţă de invazia ordonată de Putin în Ucraina.

Aceasta aşază ortodoxia rusă în ordinea ticăloşiei lumii şi o îndepărtează de menirea ei, de slujire a adevărului lui Dumnezeu.

Sub Kirill, ordodoxia rusă a decăzut, în ochii multor credincioşi ortodocşi, de la aspiraţiile ei de ”a treia Romă” la ”subsidiara nemernică de la Moscova a creştinismului ortodox” cum scria ”The Guardian”.

Vina e a unui singur om: Patriarhul Kirill, care a lovit în ortodoxia rusă la fel de puternic pe cît o făcuse Stalin. Şi nu numai în ea: modelul ”pravoslavnic” rus pierde şi el teren, în întreaga lume. Chiar şi în România, unde unii dintre ierarhii bisericii noastre îl preamăreau.

Patriarhul Kiril, în vârstă de 75 de ani, un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a spus că războiul din Ucraina este un fel de zid de apărare împotriva Occidentului pe care el îl consideră decadent, în special din cauza acceptării homosexualităţii.

Patriarhul Moscovei şi Vladimir Putin împărtăşesc aceeaşi viziune despre „Russkiy Mir” („Lumea rusă”), care asociază unitatea spirituală şi expansiunea teritorială în anumite părţi ale fostei U.R.S.S., au declarat pentru agenția de presă Reuters mai mulţi experţi.

Ceea ce Putin consideră o restaurare politică, patriarhul Kiril spune că reprezintă o cruciadă.

Însă patriarhul moscovit a stârnit reacţii negative atât în ţara lui, cât şi în rândul bisericilor ortodoxe din străinătate şi care sunt asociate Patriarhiei Moscovei.

În Rusia, aproape 300 de credincioşi ortodocşi dintr-un grup denumit Preoţii Ruşi pentru Pace au semnat o scrisoare prin care au condamnat „ordinele ucigaşe” transmise în Ucraina.

„Oamenii din Ucraina ar trebui să-şi facă alegerile de unii singuri, nu sub ameninţarea armelor, fără presiune din Vest sau din Est”, afirmă autorii scrisorii, referindu-se la milioanele de ucraineni care sunt acum divizaţi, având opinii pro-Moscova şi pro-Kiev.

Autorităţile ruse spun că acţiunea lor în Ucraina reprezintă „o operaţiune militară specială”, concepută nu pentru a ocupa teritoriul ucrainean, ci pentru a demilitariza şi a „de-nazifica” ţara vecină.

Dintre cei 260 de milioane de creştini ortodocşi din lumea întreagă, circa 100 de milioane trăiesc în Rusia, iar unii dintre ortodocşii din străinătate respectă primatul Patriarhiei Moscovei. Însă războiul din Ucraina a tensionat aceste relaţii, citează stiripesurse.ro.

Fără rugăciuni pentru patriarh

La Amsterdam, războiul din Ucraina i-a convins pe preoţii din Parohia Sfântul Nicolae să nu mai rostească numele patriarhului Kiril în rugăciunile lor.

Un episcop rus din Europa de Vest i-a vizitat şi a încercat să îi facă să se răzgândească, însă parohia olandeză a rupt legăturile cu Patriarhia Moscovei şi a spus că acea decizie a fost „un pas foarte dificil, făcut cu mare durere în inimile noastre”.

„Patriarhul Kiril pur şi simplu a discreditat Biserica”, a declarat Taras Khomych, profesor de teologie la Liverpool Hope University şi membru al Bisericii Catolice de rit Bizantin din Ucraina. „Mulţi oameni vor să vorbească liber în Rusia, dar se tem”, a adăugat el într-un interviu telefonic acordat agenţiei Reuters.

Ucraina are aproximativ 30 de milioane de credincioşi ortodocşi, împărţiţi între Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei (UOC-MP) şi alte două biserici ortodoxe, din care una este autocefală, adică independentă – Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Ucraina este un teritoriu cu o importanţă vitală pentru Biserica Ortodoxă Rusă, pentru că este considerată leagănul civilizaţiei ruse, locul în care preoţii misionari bizantini l-au creştinat în secolul al X-lea pe cneazul Vladimir I al Kievului.

Mitropolitul Kievului, Onufrei Berezovski, din partea UOC-MP, i-a cerut preşedintelui Putin „o încheiere imediată a războiului fratricid”, iar un alt mitropolit din UOC-MP, Evologi din oraşul Sumî din estul Ucrainei, le-a cerut preoţilor locali să nu se mai roage pentru patriarhul Kiril.

Kiril, care susţine că Ucraina este o parte indivizibilă a jurisdicţiei sale spirituale, a întrerupt deja relaţiile cu patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, care exercită un primat onorific şi istoric asupra celorlalţi patriarhi din ţările ortodoxe, fiind considerat „primul dintre egalii săi”, fapt care îi conferă importanţa, dar nu şi puterea, unui papă catolic.

Patriarhia Constantinopolului a recunoscut în octombrie 2018 autonomia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, stârnind nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Ruse, care a denunţat „o schismă” şi a rupt legăturile cu Constantinopolul.

„Unele biserici sunt atât de supărate pe patriarhul Kiril din cauza poziţiei sale asupra războiului, încât ne confruntăm acum cu o revoltă în lumea ortodoxă”, a declarat Tamara Grdzelidze, profesoară de studii religioase la Universitatea de Stat Ilia din Georgia şi fostă ambasadoare a Georgiei la Vatican.

Într-o declaraţie comună, teologi ortodocşi de la mai multe instituţii, inclusiv de la Centrul de Studii Creştin-Ortodoxe din cadrul Universităţii Fordham din New York şi de la Academia Volos de Studii Teologice din Grecia, i-au condamnat pe liderii religioşi care „îşi îndeamnă comunităţile să se roage în feluri prin care încurajează activ ostilitatea”.

Printre alţi lideri ortodocşi care au criticat războiul se află şi patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei şi al întregii Africi, patriarhul Daniel al României şi arhepiscopul Leon al Finlandei.

Schisma cu ceilalţi creştini

Poziţia patriarhului Kiril a creat şi o schismă între Biserica Ortodoxă Rusă şi alte biserici creştine.

Secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (WWC), părintele Ian Sauca, i-a trimis patriarhului Kiril o scrisoare în care l-a rugat „să intervină şi să medieze cu autorităţile pentru a opri acest război”.

Kiril i-a răspuns că „forţe care consideră în mod deschis că Rusia este duşmanul lor au venit aproape de graniţele noastre” şi că Occidentul este implicat într-o „strategie geopolitică pe scară largă” pentru a slăbi Rusia. Reprezentanţii WCC au publicat ambele scrisori.

După Revoluţia rusă din 1917, liderii sovietici au început să desfiinţeze Biserica Ortodoxă Rusă. Stalin a readus-o la viaţă după ce Hitler a invadat Rusia în Al Doilea Război Mondial, pentru a uni societatea civilă împotriva trupelor naziste.

„Aceeaşi idee este readusă acum la viaţă de către Putin”, a declarat Olenka Pevny, profesoară de Slavonă şi Studii Ucrainene la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, care deţine cetăţenie americană şi este de origine ucraineană.

„Pe măsură ce poziţia Rusiei în lume şi identitatea rusă au început să scadă ca importanţă, Putin a înrolat încă o dată Biserica pentru a-l ajuta să aducă poporul sub controlul lui şi a încercat să îi lege de Rusia pe oamenii din naţiunile independente, precum Ucraina, promovând noţiunea unei Biserici Ortodoxe Ruse unificate, pentru a nega orice diversificare religioasă”, a declarat ea într-un interviu telefonic.

Poziţia pro-Putin a patriarhului Kiril a afectat şi relaţiile Moscovei cu Vaticanul.

În 2016, papa Francisc a devenit primul pontif romano-catolic care s-a întâlnit cu un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse după Marea Schismă, actul care a împărţit creştinătatea în ramura creştinilor de est şi ramura creştinilor de vest în anul 1054.

Cea de-a doua întâlnire, despre care atât papa Francisc, cât şi patriarhul Kiril, au spus că doresc să o organizeze în acest an, a devenit de acum virtual imposibilă, potrivit experţilor.

25/04/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În războiul din Ucraina, Moscova are o miză mai importantă decât cariera lui Putin – SFÂRȘITUL IMPERIULUI RUS

Profesorul Walter Russell Mead,de la Hudson Institute, USA, scrie în prestigioasa publicație The Wall Street Journal (https://www.wsj.com.), că în războiul din Ucraina, Moscova are o miză mai importantă decât cariera lui Putin.

În vreme ce Rusia și Ucraina se pregătesc pentru ceea ce ar putea fi cea mai mare bătălie de tancuri din Europa postbelică, evoluția războiului lui Vladimir Putin rămâne în continuare imposibil de prezis.

Încleștările masive cu tancuri și artilerie pe câmpiile din estul Ucrainei ar putea fi în avantajul Moscovei, iar simpla greutate a mașinăriei rusești de război ar putea forța câștiguri teritoriale – însă sunt posibile și alte evoluții.

Curajul și inteligența tactică ale ucrainenilor, precum și accesul lor la arme occidentale, ar putea duce la o nouă serie de înfrângeri umilitoare pentru Rusia.

Cel mai rău scenariu pentru Putin ar fi încheierea războiului cu o înfrângere militară categorică, cu colapsul enclavelor rusofile din Donbas și cu integrarea Ucrainei și Moldovei în Occident.

O asemenea înfrângere ar fi mai mult decât o umilință personală; ar putea fi un eșec de natură a-i pune capăt carierei lui Putin.

I-ar administra totodată Rusiei un șoc psihologic și strategic în privința poziției ei în lume și a imaginii despre sine. S-ar schimba însuși cursul istoriei ruse.

Rusia nu ar fi în acest caz primul fost imperiu care se confruntă cu un moment al socotelilor istorice. Înfrângerea Spaniei în 1898 de către tânăra Americă în ascensiune a reprezentat un moment de cotitură în istoria țării.

Imperiul global care definea Spania încă de la călătoriile lui Columb se prăbușise brusc, iar spaniolii au început să pună la îndoială totul, de la monarhie și până la la rolul bisericii.

În cazul britanicilor și francezilor, eșecul lor jalnic în Criza Suezului din 1956 a forțat ambele țări să realizeze că nu mai erau puteri mondiale independente.

Gloria imperială se disipase și cele două foste superputeri au început, cu reticență și dificultate, să se adapteze la noile circumstanțe. Un eșec decisiv al Rusiei în Ucraina ar putea reprezenta un moment Suez pentru Moscova.

Dacă Rusia nu va reuși să cucerească inima Ucrainei (vestul țării e mai puțin interesant din perspectiva mitologiei istorice ruse), rușii nu vor mai putea să evite concluzia că imperiul țarist – construit cu migală de-a lungul secolelor și restaurat de Lenin și Stalin în urma catastrofelor din primul război mondial – s-a prăbușit irevocabil.

Fapt care va forța Rusia la acel tip de introspecție profundă cu care au fost obligate să se confrunte și alte foste imperii. Și consecințele vor fi profunde.

Gândirea politică rusă sub Romanovi, comuniști și Putin se bazează pe trei credințe: că Rusia e diferită, că acea diferență este de o importanță transcendentală și că ea îi conferă Rusiei un rol unic în istoria umanității.

O înfrângere în Ucraina ar submina grav încrederea în aceste trei idei, aruncând Rusia într-o criză de identitate cu consecințe politice imprevizibile. Țarii, comisarii și putiniștii au văzut cu toții Rusia ca fiind deopotrivă unică și dedicată unei lupte cu Occidentul.

Din perspectiva țarilor, Moscova era „a treia Romă” care urma să poarte torța creștinismului și civilizației după căderea primei Rome sub asaltul invadatorilor barbari și cucerirea celei de a doua Rome (Constantinopol) de către turci.

Din perspectiva comuniștilor, Moscova era bastionul revoluției globale a proletariatului, destinată să nimicească cultura decadentă burgheză a Occidentului.

Putin și acoliții săi privesc lumea într-un mod similar, cu Rusia angajându-se să poarte un război de supraviețuire contra Vestului, caracterizat de decadență, absența spiritualității și lăcomie neînfrânată.

Pentru a putea face față competiției inegale cu Vestul mai dezvoltat și pentru a asigura o guvernare adecvată caracterului unic al Rusiei, argumentează conducătorii ei, puterea trebuie să fie concentrată la vârf.

Numai cineva la fel de puternic precum Ecaterina cea Mare, Stalin sau (dacă e să ne luăm după admiratorii lui) Putin îi poate permite Rusiei să prevaleze în confruntarea ei cu Occidentul.

Ucraina se află chiar în inima chestiunii. Cu Ucraina sub cizma sa, Rusia se poate considera cea mai mare putere din Europa.

Fără Ucraina, visul Rusiei de a recupera statutul de superputere al URSS va muri de o moarte amarnică.

Și, poate chiar mai rău din perspectiva teoreticienilor „eurasiatici” și a naționaliștilor radicali care-i conferă regimului Putin o spoială de legitimitate, o victorie a Ucrainei ortodoxe, slave și democratice asupra Rusiei despotice nu ar submina numai legitimitatea omului Putin. Ar contesta însuși conceptul excepționalismului rus și ar submina fatal ideea că despotismul e cea mai potrivită formă de guvernare pentru sufletul rus.

Pe măsură ce războiul expune întunecimea inerentă a regimului Putin și pe măsură ce atrocitățile din Ucraina și reprimarea din Rusia, îi înfierează Moscovei tot mai adânc pe frunte stigmatul fratricidului, e imposibil să nu speri că ea va fi înfrântă. Cu toate acestea, precauția e-n regulă.

Putin și apropiații săi știu că în Ucraina nu luptă doar pentru rectificarea frontierelor. Ei luptă pentru lumea lor – și s-ar putea să le fie psihologic imposibil să-și accepte înfrângerea până când nu va fi fost aruncată în luptă fiecare tactică, oricât de crudă, și fiecare armă, oricât de cumplită.

Pentru Vladimir Putin și cercul lu, miza războiului din Ucraina are dimensiuni aproape infinite.

25/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: