CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Trădătorii din „LUMEA RUSĂ” putinistă s-au infiltrat la Chișinău. Uniunea Ofițerilor din RM – Coloana a cincea a Moscovei

Foto: Sluga rusească Igor Dodon (stânga), fost președinte al R.Moldova

Cum arată trădătorii. Uniunea Ofițerilor din RM – Coloana a cincea a „lumii ruse”

LUMEA RUSĂ” putinistă (pусский мир) este LUMEA SÂNGELUI OMENESC, lumea terorii, lumea naZZismului secolului 21.

Toate valorile sale diabolice prezintă SUPREMAȚIA UNEI NAȚIUNI în fața altora și se reduc la MOARTEA oamenilor de alte etnii, în special a ucrainenilor. Moartea oamenilor de altă lume, a oamenilor din lumea normală.

Prin urmare, LUMEA RUSĂ ESTE ÎNSUȘI DIAVOLUL, indiferent de faptul că ea este îmbrăcată în straie creștinești, cu patriarh și mitropoliți sau călugări de la mănăstirea rupestră Saharna. (Am putut vedea zilele acestea imagini de ajuns la aceste subiecte.)

Atunci când lumea rusă în spațiul pruto-nistrean SE CREDE LA EA ACASĂ, trebuie să ni se trezească instinctul autoconservării.

Dacă ea ajunge cumva la putere, casele noastre, ale românilor din Basarabia, se vor transforma și ele în Bucea sau Mariupol. Iar grădinile noastre vor deveni cimitire cu gropi comune ale moldovenilor conștienți de originea lor ROmânească.

În sensul „lumii ruse” putiniste, feroce și antiumane, în Republica Moldova s-a afișat recent o organizație LEGALĂ, dar trădătoare de neam, auto-întitulată UNIUNEA OFIȚERILOR din R. Moldova.Vă amintiți de teza cu 30 MII DE SIRIENI „așteptați în Republica Moldova”, din campania electorală 2016?

Această mare minciună s-a născut și a fost difuzată pe larg, din sediul Uniunii Ofițerilor din R.M. – a scris și presa încă atunci despre asta. Am urmărit mai mult timp activitatea trădătoare de neam, în fond concordantă cu „lumea rusă”, a acestei organizații de coloană a cincea în spațiul pruto-nistrean.Este o organizație/lume respingătoare, anacronică, contrară bunului simț – de la personajele ei de căpetenie, până la acțiunile ei profasciste, pro-putiniste.

SĂ LE LUĂM PE RÂND, măcar câteva.

Denumirea acestei organizații, „Uniunea Ofițerilor din R.M.” pretinde a fi a tuturor ofițerilor din R.M. Însă tocmai prin asta, poartă în sine sensul fals al manipulării ofițerilor de bună credință din R.M., care pot cădea în plasa denumirii.

Unii au și căzut, aflându-se deja printre brutele putiniste ale organizației.

Alți ofițeri de treabă însă au disecat fără mult efort, ce se ascunde după această denumire a asociației, și se țin la distanță de ceea ce le pare acum pe bună dreptate – cauză trădătoare.
Tot ce face această organizație – adunări, manifestații, pagini de internet etc. – este făcut în limba rusă, doar câte ceva insignifiant tradus în română.

Președintele acestei uniuni este Victor Gaiciuc, un general de paie din R.M., dar și el cu mari pretenții trădătoare, pe care și le-a putut realiza numai în regimurile „lumii ruse” din R.M. – al lui Voronin și al lui Dodon, ocupând postul de ministru al Apărării.

Nu e de mirare că acest gaiciuc trădător este și el un copil al kuliokului, mai dihai decât orice steluță de pe epoleții săi. Faptul că el a ajuns ministru al apărării denotă modul caricatural al întregului stat R.Moldova, apărut ca un avorton istoric stalinist-hitlerist pe pământul României.

Aflarea acestui general în libertate, atunci când el sfidează chiar și legile statului, prin declarații publice, demonstrează că și organele acestui stat de paie, care ar trebui să-l pună la respect, se află și ele sub impresia unei așteptate „lumi ruse” cu gaiciuci pe cai albi.

Nu am fost deloc surprins să-l găsesc în această organizație și pe Boris Șapovalov, un vechi coleg de al meu, pe care în ultimul timp îl întâlnescîn spațiul public în ipostaze jenante, detestabile.S-a făcut mare activist al lumii ruse, unul de frunte, cum s-ar spune – „un ideolog local al străinătății dezolante”, demonstrând o gândire de grotă, cam în orice atitudine a sa. Se dă cu părerea, debitează niște enormități, de îți vine să pufnești în râs…

Doar un simplu exemplu.

Ca istoric, el a pretins să scrie împreună cu Gaiciuc o carte despre războiul lui Stalin în Basarabia, la fel de crunt ca cel de astăzi în Ucraina.

Dar le-a ieșit ca… întotdeauna. Întitulată „Плацдармы победы на Днестре” (RO: Capetele de pod ale biruinței la Nistru) este plină de minciuni bolșevice, pe care le poate combate astăzi și un elev de școală.
Evident, cărțulia nu a putut fi editată fără banii kuliolkului Dodon – chiar ei anunță asta, pe frontispiciu.
De altfel, Șapovalov, care n-a făcut vreodată nici armata la sovietici, cu atât mai mult cea națională a R.M., îl aflăm astăzi cu grad de maior sau chiar colonel al Armatei Naționale a R.M.

Poartă uniformă militară oriunde îi vine bine, agățându-și pompos o serie de distincții de luptă, inclusiv ale R.M. Toate astea însă sunt gesturile gratuite și subversive ale lui Gaiciuc, când generalul era ministru al apărării în R.M.

De altfel, dispunem de mai multe documente, în care Gaiciucul cel mai trădător a oferit ordine și medalii ale Republicii Moldova diverșilor soldați ai „lumii ruse”. La sigur, Procuratura, SIS și alte organe de protecție a securității statului au mult de lucru. Însă întrebarea e – de ce nu au făcut-o până acum? Personal, sunt gata să ofer celor interesați documentele pe care le am la dispoziție, ce confirmă abuzul de putere al generalului de paie Gaiciuc, în timpul când era ministru. (La tema aceasta vom mai reveni.)

Și simbolica Uniunii Ofițerilor din R.M. indică de-a dreptul la elementul străinătății în activitatea organizației. Este plină de semne bolșevice, staliniste, sovietice și/sau putiniste. Și nici un simbol național al românimii sau măcar al R.M. nu veți găsi în ea, decât doar niște fragmente de gen militar.
Însuși LOGOUL PRINCIPAL, afișat și pe site-ul organizației, este o clonă a emblemei odioasei poliții sovietice, evoluată de-a lungul timpului prin avrevierile VCK – GPU – NKVD –KGB, ca să o aflăm astăzi cu inițialele FDB Rossii.

Steaua roșie pe fundalul scutului și spadei cekiste. foste instrumente și simboluri ale morții de-a lungul anilor în URSS, le găsim astăzi în prim-plan pe stema Uniunii Ofițerilor. Despre rolul violent al acestei organizații militare a străinătății vorbește și ARMA DE PE STELUȚA SA DE LOGO – o armă ce poate fi întâlnită numai pe drapelele unor entități din jungla africană sau amazoniană.

Numai că pe stema Mozambicului, bunăoară, stă automatul Kalașnikov, iar pe blazonul Uniunii Ofițerilor din Moldova e carabina lui Putler, alături de elementele sângeroase ale cekiștilor. Ce aspect pozitiv poate să imprime societății o organizație care poartă asemenea însemne?

Ce liniște sau viitor ar putea genera urmașii lui Zzerjinski, Ejov, Beria, Andropov?

Morți noi pe la marginea satului? Noi deportări? Un nou gulag..? De fapt, întrebarea normală e – oare cât sânge poate să ne aducă o asemenea organizație? Numai să-i vină bine..! Numai să calce fascistul putleris în Odessa..!

Numai să ajungă peste noi „lumea rusă” care e obscurantismul total al începutului de mileniu..! Atunci gaiciucii reacționari ne vor da răspunsul, pe care putem să-l știm de astăzi…
Zilele curente Parlamentul R.Moldova a interzis simbolurile agresive ale războaielor bolșevico-putiniste: panglica colorado, semnele Z și V etc. (Trebuiau interzise toate simbolurile fascismului, comunismului și putinismului – e de altă discuție.)

Dar iată că, în reacție, uniunea gaiciucilor a lansat o declarație care avertizează guvernarea searbădă actuală că ar fi comis o eroare. Gaiciucii vor să dea de înțeles că sunt aici tari, că încă puțin și cei care au exclus însemnele fasciste din spațiul public ar putea să regrete.
Este de fapt o avertizare către toată lumea liberă și normală din Republica Moldova, dar și de mai departe.
Uniunea Ofițerilor din R.M. se vrea un stat în stat. De fapt, așa și a fost în perioadele kuliokarilor. Au generat doar antiromânism, diversionism putinist și gândire perimată bolșevică. Ofițerii de bună credință, care au nimerit în această organizație antinațională, ar trebui să-și dea seama unde se află, să revină la valorile normale ale lumii normale.

Uniunea Ofițerilor este lumea trecutului, lumea întunericului. Dar de ce statul Republica Moldova, cu toate instituțiile sale de suprimare a diversiunilor străinătății negre, tace pe la margini??? Sper să se autosesizeze organele interesate de ordine și securitate în statul de pe malurile Bâcului.

Dispunem de materiale directe ale diversionismului și obscurantismului Uniunii Ofițerilor din R. Moldova, la care vom reveni.

ȘI AȘ MAI AVEA O ÎNTREBARE


Oare de ce DOAR EU, o umilă persoană de nici o importanță între Prut și Nistru, trebuie să fiu unicul care investighează cazul acestei organizații subversive și trădătoare?

De ce armata de CENTRE SIGURE ȘI CONSILIERI PLĂTIȚI AI ACTUALEI PUTERI, care se scaldă prin proiectele europene, abordând doar problemele ce le convin și lor, NU s-au apucat până astăzi să scaneze și să semnalizeze spațiile de activitate ale statului pe care s-au apucat să-l servească???

Prietenilor mei,
numai bine!

Gheorghe Mârzencuhttps://timpul.md

11/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

Secretul UNGURILOR

Secretul maghiarilor din Ungaria și România

Maghiarii au pretenții teritoriale față de toți vecinii lor. Dacă aceste pretenții sunt întemeiate sau nu, dacă ele sunt corecte și argumentate istoric, e treaba istoricilor maghiari, sloveni, slovaci, austrieci, sârbi, croați și ucraineni.

Pe mine mă privește Transilvania, scrie Virgil Apostol pe situl https://ioncoja.ro/ce-sunt-ungurii-de-fapt

În școlile maghiare se învață faptul că la venirea maghiarilor – la începutul secolului X – în Transilvania era vid de populație.

Asta e principala teorie pentru care maghiarii în ziua de azi revendică Transilvania.

– Pentru maghiari nu are nici importanță faptul că populația majoritară – de aproape 80% – din Transilvania e de origine română.

Nu are nici o importanță că în inima Transilvaniei sunt rămășițele statului DAC la tot pasul.

Nu are nici o importanță că românii vorbesc și astăzi limba latină (foarte puțin modificată) deși sunt în mijlocul unor state de origine slavă.

Nu are nici o importanță că Transilvania însăși poartă un nume latin și nu are importanță că Transilvania nu a făcut parte niciodată din Ungaria.

Nu are absolut nici o importanță că ungurii înșiși se recunosc pe sine ca migratori, venind din Asia și asediind o mare parte din Europa.

Nu, ei spun că Dacii au dispărut din istorie și că Transilvania era goală când s-au refugiat ei, în urma războiului cu moravii și bulgarii care i-au împins spre Nord. Documentul care consfințește aceste convingeri maghiare este celebra „Gesta Hungarorum” a lui Anonimus. Problema e că până și această scriere vorbește pe alocuri de lupta de 200 de ani a maghiarilor pentru a cuceri Transilvania și de faptul că în anii 904 au de-a face în Transilvania cu un român pe nume Gelu care conduce o formațiune statală românească.

După creștinarea lor sub Sf. Ștefan, în anii 1001 începe lupta de 200 de ani pentru cucerirea Transilvaniei. Efectiv, două triburi maghiare – Kende și Gyula – pătrund prin bazinul Mureșului și al Someșului, venind dinspre Câmpia Panonică. Kende își stabilește centrul de putere în câmpia Tisei, iar Kende la Apulum care la acea vreme se numea Bălgrad, fiind locuit de români și de slavi, iar acum se numește Alba Iulia.

În anul 1003 regele maghiar Ștefan (Istvan) cucerește Bălgradul și ia în captivitate pe Gyula.

Regii maghiari aduc coloniști sași în Transilvania sau apelează la ajutorul Cavalerilor Teutoni pentru a apăra Transilvania de invaziile cumanilor. Administrația Transilvaniei se află acum în mâna unui „guvernator regal” sau a unui voievod care spre jumătatea secolului XIII controla întreaga regiune.

Societatea era împărțită între 3 „națiuni privilegiate”: maghiari, sași și secui. Deși populația majoritară era românească ea purta numele de „iobagi” și era o populație fără drepturi. Iobagii nu puteau deține ranguri nobiliare, cu câteva excepții notabile, precum Ioan (Iancu) de Hunedoara – devenit apoi regent al Ungariei, sau fiul său Matei Corvin devenit rege al Ungariei.

În 1437 are loc „Răscoala de la Bobâlna” prin care iobagii își cer drepturile. Aceasta este înăbușită în sânge, iar sclavia iobagilor devine și mai aspră. La 1514 are loc Războiul Țărănesc condus de Gheorghe Doja, care va zdruncina destul de tare Ungaria. Astfel slăbită, este învinsă de către turci la Mohacs în 1526 și împărțită practic în 2 zone de influență: Ungaria de Vest – sub dominație Habsburgică și Ungaria centrală sub dominație otomană.

Astfel, își pierde puterea în Transilvania. Aceasta rămâne totuși sub conducerea familiei Bathory, dar practic puterea e împărțită între austrieci și turci.

În 1599 Bathory este învins la Șelimbăr de către Mihai Viteazul care preia controlul asupra Transilvaniei, ajutat de armata austriacă. În 1600 cucerește și Moldova, întregind astfel o parte din vechea Dacia. La 9 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat, iar construcția sa politică se prăbușește, conducerea Transilvaniei revenind din nou Austriei.

În 1604 Ștefan Bocskay conduce o revoltă împotriva stăpânirii austriece, iar în 1606 e recunoscut de către împăratul austriac ca prinț al Transilvaniei. Sub domnia sa și a succesorilor săi, Transilvania devine capitala maghiară a culturii. Artele, comerțul și religia înfloresc. Sunt  acceptate 4 culte religioase: catolicii, luteranii, calviniștii și unitarienii. Religia ortodoxă nu este oficială, dar este îngăduită alături de cultul mozaic. Cele mai vechi biserici ortodoxe din Transilvania datează de la mijlocul secolului XV.

Pe fondul creșterii puterii militare austriece, la 1711 Transilvania își pierde independența, căzând total sub influența Habsburgilor care numesc guvernatori în provincia Transilvania.

În 1765, Transilvania este proclamată de către Habsburgi „Mare Principat”. În 1791 românii elaborează o petiție către împăratul austriac Iosif al II lea în care cer drepturi egale cu maghiarii și sașii. Petiția este respinsă de către Dieta Transilvaniei, iar românii majoritari rămân în starea de tolerați ca și grecii, armenii și evreii.

La 1867 PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, TRANSILVANIA ESTE ANEXATĂ UNGARIEI.

Românilor li se promite abolirea sclaviei în schimbul ajutorului împotriva intervenției austriece.

Românii refuză, în schimb, împreună cu sașii ajută coaliția austriaco-rusă, astfel că Ungaria Mare a lui Lajos Kossuth a fost reprimată în mai puțin de 1 an.

Între 1849 și 1860 a avut loc o guvernare militară austriacă, foarte severă în care maghiarii au fost discriminați ca pedeapsă pentru încercarea lor de alipire a Transilvaniei. Din 1860 până în 1867, austriecii renunță atât la guvernarea militară cât și la discriminarea maghiarilor, însă oferă drepturi egale românilor.

Totuși prin compromisul de la Ausgleich din 1867, Austria oferă Transilvania Monarhiei Ungariei, aceasta făcând parte din Ungaria până la 1918 când este proclamată România Mare.

La 1 Decembrie 1918, românii din Transilvania adunați la Alba Iulia proclamă unirea cu patria mamă, născându-se astfel, pe ruinele Daciei o nouă Românie.

Comuniștii lui Bela Kun intră în Transilvania spre a pedepsi româniii pentru unirea pe care au proclamat-o, însă armata română ocupă Budapesta și schimbă guvernul comunist al lui Bela Kun.

După Primul Război mondial câștigat de puterile aliate, imperiul austro-ungar este declarat învins, iar ca succesor al său e numită Ungaria. Prin Tratatul de la Trianon din 1920 sunt consfințite granițele României. Ungaria rămâne nemulțumită și datorită faptului că peste 3 milioane de maghiari rămâneau în afara granițelor noul stat maghiar.

Urmare a dorinței de revizuire a tratatului de la Trianon, Ungaria se aliază în cel de-al doilea război mondial cu Germania și Italia. Misiunea este încununată de succes, iar la 2 noiembrie 1938 are loc Primul Arbitraj de la Viena, unde Ungariei i se oferă o parte din Slovacia (Felvidék) și una din Ucraina (Rutenia). În urma celui de-al doilea Arbitraj de la Viena (pe care noi românii îl numim Diktatul de la Viena) Ungariei i se oferă la 30 august 1940 43.492 km pătrați din Transilvania.

În 1947, după înfrângerea Germaniei, Arbitrajul de la Viena este anulat prin Tratatul de pace de la Paris, unde Ungaria în calitate de învins renunță la specificațiile celor două arbitraje de la Viena, iar Transilvania se reîntregește în sânul României.

Și acum, după ce am prezentat pentru clarificare faptele, urmează: Bomba ADN

Dacă pretențiile teritoriale ale Ungariei au ca fundament „Cronica Anonimă” care susține teoria migraționistă a românilor și vidul de populație găsit de triburile maghiare în secolul IX în Transilvania, genetica spune altceva.

În mod normal, dată fiind patima cu care partea maghiară revendică Transilvania, nici măcar genetica care dovedește că românii de acum, vorbitori de limbă română, au același ADN cu primii locuitori ai Europei, respectiv cu grupa genetică „Haplogroupul I-M170″ nu-i va convinge pe unguri să respecte poporul român și teritorialitatea acestuia.

Mai mult decât atât, studiile ADN dezvăluie că Haplogroupul I-M170 se regăsește mai intens pe teritoriul fostei Dacii și în zona nordică a Europei, consfințind astfel trecutul arian al Dacilor și implicit al acelora care au același ADN și în ziua de azi.

Problema cea mai mare a ungurilor e însă faptul că 25% din ADN-ul lor e identic cu cel românesc. Ori asta înseamnă ori că au ajuns în Europa cu 5.000-10.000 de ani înainte decât ei însuși afirmă, ori că 25% dintre ei sunt români.

Așadar, conform studiilor privind distribuția genetică în Europa, pătimașii unguri duc o luptă fratricidă cu românii. Atrocitățile ungurești, pe care le voi prezenta într-un documentar și eterna ură la adresa românilor se dovedește a fi în fapt o manipulare ticăloasă a acelei părți sângeroase din structura etnică a poporului maghiar.

Închei cu următorul manifest:

Fratele meu maghiar, e posibil ca tu cel care înjuri românii să fii român. Român care ți-ai uitat limba în urma maghiarizării forțate care a ținut un mileniu. Poate că străbunicii tăi au fost români. Poate că str-stră-bunicii tăi vorbeau frumoasa limbă latină. Și mai ales poate că n-ai ajuns în Europa în goana calului ci ai fost aici ca și mine, de mii de ani.

Bibliografie:

 „În genetica umană, halogrupul I-M170 este cromozomul Y o subgrupă a haplogrupului IJ, un derivat din haplogrupul IJK. Haplogrupul I-M170 este ADN-ul predominant în Europa, fiind considerat singurul ADN NATIV EUROPEAN. În zilele noastre se găsește cu precădere în Sud-Estul și Nordul Europei.”

Să înțelegem puțin cum anume ADN-ul poate arăta originea unui om.

Mai întâi, ce este ADN-ul?

ADN-ul este un program cel puțin tridimensional, mai sofisticat decât orice program de computer, scris cu ajutorul unor molecule, care dictează cum este creat corpul fizic al ființelor vii.
Deoarece acest program este foarte mare, pentru a putea fi stocat, a fost împărțit în mai multe bucăți, numite CROMOZOMI.

Ca să fie simplu de înțeles, să ne gândim că dacă un program de computer este prea mare, este pus pe mai multe discuri sau pe mai multe cipuri de memorie. Deci, cromozomul este asemănător unui cip de memorie.

ADN-ul uman este alcătuit din 46 de CROMOZOMI (cipuri), grupate în perechi de câte 2 cromozomi. Acest ADN se află în nucleul celulelor din corpul nostru.
Mai avem însă și un alt ADN care nu se află în nucleu, ci se află într-o organită celulară responsabilă cu producerea de energie, numită MITOCONDRIE.

* Pentru descoperirea mitocondriilor dr. Emil Palade a primit premiul Nobel!


Deci, avem 2 tipuri de ADN în corpul nostru, ADN-ul nuclear, aflat în nucleu și ADN-ul mitocondrial, aflat în mitocondrii și responsabil de producerea energiei.

ADN-ul mitocondrial se transmite doar de la mamă la copil, fără a fi modificat vreodată şi este regonoscibil în eternitate !!!, în timp ce ADN-ul nuclear se transmite jumătate de la mamă și jumătate de la tată.
Deoarece ADN-ul mitocondrial e transmis doar de la mamă la copil și nu este modificat, înseamnă că toate persoanele care au același ADN mitocondrial se trag din aceeași MAMĂ PRIMORDIALĂ, adică toți au aceeași stră-stră-stră bunică.
Savanții au observat că există un număr foarte mic de tipuri de ADN mitocondrial, ceea ce înseamnă că toti oamenii de azi sunt descendenții unui număr foarte mic de femei, numite EVELE PRIMORDIALE.

Am mai scris asta. Americanii au găsit 6 mame în Carpați !!! și 2 în Africa. Ceea ce înseamnă că albii/caucazienii sunt din strămoașele noastre și negrii, firesc, din Africa, unde unii sunt foarte negrii și înalți, alții mai cafenii și alții rezultatul mixajelor în timp, dintre care unii au ceva ADN de la cele două triburi Pelasgice care au ajuns în Africa cu turmele lor pe corăbii, Garamanii și Getulii, numiți de localnici Libieni și care au creat o civilizație acoperită acum de nisipurile Saharei, cu atâta succes, încât… STAN ! a ajuns faraon în Egipt, orașul Garamanti pe care l-au fondat există și azi, Berberii spun brâu și fotă la…brâu și la fotă… bărbații Tuaregi umblă cu văluri care le acoperă fața, pentru că la origine erau…albi și localnicii îi cam vânau, și au un scris … etrusc !!!, iar Americanii au descoperit 1.500 de km de canale artificiale de aducție a apei, într-un sistem imens de irigații, numite… fogaras
ADN-ul nuclear e transmis jumătate de la mamă și jumătate de la tată. Sexul este însă dat de grupa de cromozomi X și Y.

O combinație XX determină apariția sexului feminin, în timp ce sexul masculin e determinat de combinația XY.

Harta genetica a popoarelor Europei


STUDII GENETICE DESPRE MAGHIARI:

1. Diversitatea cromozomială în Europa http://evolutsioon.ut.ee/ publications/Rosser2000.pdf

Y-Chromosomal Diversity in Europe Is Clinal and Influenced …evolutsioon.ut.eeAm. J. Hum. Genet. 67:1526–1543, 2000 1526 Y-Chromosomal Diversity in Europe Is Clinal and Influenced Primarily by Geography, Rather than by Language

2. Genetica umană în Europa – populația maghiară veche (în limba engleză) http://www.nature.com/ejhg/ journal/v8/n5/abs/5200468a. html

MtDNA and Y chromosome polymorphisms in Hungary …www.nature.comArticle: MtDNA and Y chromosome polymorphisms in Hungary: inferences from the palaeolithic, neolithic and Uralic influences on the modern Hungarian gene pool

3. Comparația ADN-ului mitocondrial al maghiarilor de azi și de acum 1000 de ani http://dienekes.blogspot.com/ 2007/07/ancient-hungarian- mtdna.html

Dienekes’ Anthropology Blog: Ancient Hungarian mtDNAdienekes.blogspot.comThe Hungarian language belongs to the Finno-Ugric branch of the Uralic family, but Hungarian speakers have been living in Central Europe for more than 1000 …Limba pe care o vorbesc este în cea mai mare proporție o …maghiarizare de cuvinte românești- cel mai mare lingvist al lor recunoaștea în ultimul lui dicționar, aproape 4.000 de cuvinte românești- veyi-o să scriu pronunția ișcolă, curat ardelenescul i școlă=e școală, cu accent pe prima silabă, Katalin=Cătălina,Cătălin, bota=bota/bâta ciobănească, salas=sălaș,brandza=brânză, ioi= (i)oi=vai, vai, szoim=șoim….ideea e că de aceea s-a scos k=c tare, din ortografia noastră… dar în dicționarele românești, o lectură interesantă altfel, pentru ce înseamnă să fi prost cu titlu,  scrie…viceversa, toate cuvintele străvechi românești, preluate de fapt, de moghiori, bulgari, croați, sârbi, sânt explicate… invers, sânt puse pe seama unor cuvinte latinești INEXISTENTE, chiar dacă nu vă vine să credeți ori sânt…necunoscute, când li s-a terminat inspirația.  

Revenind, băieții au la turcisme și „fino-ugrice” pe săturate = o invențíe fiindcă, unele cuvinte seamănă doar sonoritatea finlandezei și altele sunt chipurile ugrice-pe stil vechi, acum uralice, adică n-au fost mongoloizi, ci din Urali…Să trăiască papa care le-a dat numele fals latinizat și…țara peste Daci!

4. Analiza cromozomului Y al maghiarilor vechi și al unor grupuri de oameni ce vorbesc azi limba maghiară
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/18373723? ordinalpos=1&itool= EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed. Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_ DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=2&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed

Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. doi: 10.1111/j.1469-1809.2008.00440 .x. Epub 2008 Mar 27. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’t

5. ADN-ul mitocondrial al maghiarilor comparat cu ADN-ul mitocondrial al altor popoare europene – 5% origine asiatică. Și țiganii provin tot din India și au haplogrupul mitocondrial M, specific zonei Indo-Gangetice, adică zonei India-Pakistan. Acest haplogrup M este întâlnit la cel puțin 5% din populația Ungariei considerată “unguri puri”, ceea ce arată că inclusiv țiganii au fost supuși procesului agresiv de maghiarizare și au fost și ei transformați în “unguri puri, urmași ai lui Attila“.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17585514? ordinalpos=1&itool= EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed. Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_ DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=3&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed#

Comparison of mtDNA haplogroups in Hungarians with four other European populations: a small incidence of descents with Asian origin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govActa Biol Hung. 2007 Jun;58(2):245-56. Comparative Study6. Cei mai apropiati genetic de maghiari sunt indieni din India http://www.krepublishers.com/ 02-Journals/IJHG/IJHG-06-0- 000-000-2006-Web/IJHG-06-3- 177-280-2006-Abst-PDF/IJHG-06- 3-177-183-2006-263-Decsey-K/ IJHG-06-3-177-183-2006-263- Decsey-K-Text.PDF
© Kamla-Raj 2006 Int J Hum Genet, 6(3): 177-183 (2006 …www.krepublishers.comHUMAN CHROMOSOMAL POLYMORPHISM IN A HUNGARIAN SAMPLE 179 2) for chromosome 1 than women. Beyond that, there was no essential difference between sexes

7. Analiza ADN cuman
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/18373723? ordinalpos=1&itool= EntrezSystem2. PEntrez.Pubmed.Pubmed_ ResultsPanel.Pubmed_ DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=2&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed

Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. doi: 10.1111/j.1469-1809.2008.00440 .x. Epub 2008 Mar 27. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’t8. Secuii si ceangăii sunt diferiti genetic http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17532745
Migration rates and genetic structure of two Hungarian ethnic groups in Transylvania, Romania. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2007 Nov;71(Pt 6):791-803. Epub 2007 May 28. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’t
  • Secuii au fost rămășițe ale tribului Siculilor, plecat în Italia. Ei s-au mutat din Panonia în Transilvania, oropsiți de aceeași moghiori; ei au luptat alături de români, sub Mihai Viteazu.  Ulterior au fost maghiarizați forțat. 


Redau în cele ce urmează câteva linkuri către mai multe studii genetice, realizate de diferiți oameni de știință, printre care și de geneticieni din Ungaria. Voi prezenta numele studiului, scurte comentarii și numele autorilor.

1. Ce rasă erau maghiarii invadatori ai Panoniei?

Studiile genetice spun ca erau “uralici”, adică aveau haplogrupul N.

Ce sunt ungurii de azi?

Acest studiu spun că maghiarii de azi sunt o populație strâns înrudită cu populația balcanică sau cu cea central europeană, dar nu cu vechii maghiari.
Numele testului: Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin.

Unde puteți găsi acest studiu: Ann Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. Epub 2008 Mar 27http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/18373723?ordinalpos=1& itool=EntrezSystem2.PEntrez. Pubmed.Pubmed_ResultsPanel. Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=2&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed.

Cine sunt autorii studiului: Csányi B, Bogácsi-Szabó E, Tömöry G, Czibula A, Priskin K, Csõsz A, Mende B, Langó P, Csete K, Zsolnai A, Conant EK, Downes CS, Raskó I. Institute of Genetics, Biological Research Center of Hungarian Academy of Sciences, Temesvári krt. 62, H-6726, Szeged, Hungary.http://us.mc620.mail.yahoo. com/mc/compose?to=bernadett_ csanyi@yahoo.com

Y-chromosome analysis of ancient Hungarian and two modern Hungarian-speaking populations from the Carpathian Basin. – PubMed – NCBIwww.ncbi.nlm.nih.govAnn Hum Genet. 2008 Jul;72(Pt 4):519-34. doi: 10.1111/j.1469-1809.2008.00440 .x. Epub 2008 Mar 27. Comparative Study; Research Support, Non-U.S. Gov’

2. Un alt studiu în care este comparat ADN-ul prelevat din morminte “maghiare” cu ADN-ul maghiarilor de azi.

Concluzia studiului este că în mormintele “maghiarilor” genetica uralică era prezentă doar la bogați, în timp ce populația comună avea haplogrupuri tipic europene. Acest lucru arată foarte clar că “maghiarii” erau mai puțin numeroși decât populația ce exista deja în Panonia.

De asemenea acest test spune ca “nu exista continuitate genetică între invadatorii maghiari și populația de azi a Ungariei”.
* evident, de vreme ce au fost aproape exterminaţi de Otto al II-lea al Germaniei, în 960, fiindcă jefuiau şi ucideau, așa cum atestă cronicile occidentale ale vremii !  
Numele studiului: Comparison of maternal lineage and biogeographic analyses of ancient and modern Hungarian populations.
Unde îl puteți găsi: Am J Phys Anthropol. 2007 Nov;134(3):354-68 h
ttp://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17632797

Cine sunt autorii: Tömöry G, Csányi B, Bogácsi-Szabó E, Kalmár T, Czibula A, Csosz A, Priskin K, Mende B, Langó P, Downes CS, Raskó I.Institute of Genetics, Biological Research Center of the Hungarian Academy of Sciences, 6726 Szeged, Hungary.

3. Care este poporul cu care sunt cel mai înrudiți ungurii originali?
Din testul următor rezultă că ungurii sunt cei mai apropiați genetic de INDIENII din India.
* atenţie, este ceva neadevărat aici, fiindcă „Indienii” din India nu sunt un popor unitar!

Triburile din Nord au fost ARIENE, albe,cum sunt p0pulațiile Sindi;

În Sud au fost urmaşii Pigmeilor africani, care sunt ţiganii negroizi, Hindi sau Hinduşii sunt şi ei seminegroizi, dar mai există şi Mongoloizii care au ocupat India, Arabii care şi ei au ocupat India şi au adus mahomedanismul sau islamismul, ca să nu mai vorbim de tot felul de triburi din diversele state ale Indiei de azi. Aşa că „indienii” la care se face aluzie aici, nu pot fi decât mongoloizii care au ocupato vreme și ei India.

* Ungurii sunt potrivit unui studiu apropiați genetic de indienii din India. Acest studiu este interesant pentru că folosit cel mai mare număr de mostre de ADN, peste 1100.

Titlul studiului: Human Chromosomal Polymorphism in Hungarian Sample Unde il puteti gasi: Kamla-Raj 2006 Int J Hum Genet, 6(3): 177-183 (2006).

http://www.krepublishers.com/ 02-Journals/IJHG/IJHG-06-0- 000-000-2006-Web/IJHG-06-3- 177-280-2006-Abst-PDF/IJHG-06- 3-177-183-2006-263-Decsey-K/ IJHG-06-3-177-183-2006-263- Decsey-K-Text.PDF

Autorii sunt : Kata Décsey 1, Orsolya Bellovits 2 and Györgyi M. Bujdosó 21. Semmelweis University, Department of Forensic Medicine, Budapest, Hungary, 10912. Hungarian Academy of Sciences – Semmelweis University, Institute of Forensic Medicine, Budapest, Hungary, 1091

Scurtă introducere: “the smallest difference is between the Hungarian and the Indian groups, while the Central-Europeans differ more. The biggest difference is between the Hungarians and the Turks, so they seem to be the most distant relatives.”

 4. Oamenii de știință susțin că un minim de 5% din populatia Ungariei pe linie maternă se trage din Asia. 5% dintre unguri au haplogrupul mitocondrial M, specific Indiei. Din India, femei purtătoare ale acestui haplogroup s-au răspândit și în alte zone ale lumii și se pare că și în Ungaria. De obicei țiganii au tot acest haplogrup mitocondrial M.

*

Numele studiului: Comparison of mtDNA haplogroups in Hungarians with four other European populations: a small incidence of descents with Asian origin. Unde îl găsiți: Acta Biol Hung. 2007 Jun;58(2):245-56http://www.ncbi.nlm.nih.gov/ pubmed/17585514?.ordinalpos=1& itool=EntrezSystem2.PEntrez. Pubmed.Pubmed_ResultsPanel. Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_ Discovery_RA&linkpos=3&log$= relatedarticles&logdbfrom= pubmed

Autorii: Nadasi E, Gyurus P, Czakó M, Bene J, Kosztolányi S, Fazekas S, Dömösi P, Melegh B. Department of Public Health and Preventive Medicine, Faculty of Medicine, University of Pécs, Pécs, Hungary.
http://us.mc620.mail.yahoo. com/mc/compose?to=edit.nadasi@ aok.pte.hu

Sursa articol: https://cersipamantromanesc. wordpress.com/tag/studii- genetice/  Daniel Roxin

Interesantă și dubioasă este preocuparea asta furibundă în a se atesta neapărat pe spinarea vecinilor ca și sprijinul în minciună pe care este evident că îl primesc de undeva.

http://burebista2012.blogspot. ro/

Cine sunt Arienii ?

ARIÁN, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj.

1. S. m. și f. (La pl.) Denumire mai veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special.

2. Adj. Care aparține arienilor (1), privitor la arieni 2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen.

ARIENII sunt, aşa cum scrie Ştefan din Bizanţ, triburile ţării ARIA, o suprafaţă imensă din Europa şi Asia Mică, locuită exact de strămoşii noştri.

Ei au migrat în Nordul Indiei, de aceea găsim acolo toponime ca Purani, Biharia, Deva, Ramna, Madras, identice cu cele din România, sau antroponime ca Verman, Mitu, Rada, Neelu, Adi, Rosana, Sita/Siţa…şi multe, mult mai multe cuvinte comune cu sanskrita decât cu latina!

Ei au dus svastika în India şi ea se desenează şi azi cu roşu pe zidurile caselor, pe tocurile uşilor la sărbătorile zeilor, sau cu făină în faţa uşii, la naşterea unui copil, fiindcă semnifica energia vitală/suflul vieţii de care avem constant nevoie, implicând mişcarea universală! Ea apare pretutindeni şi în Tibet, în Pakistan – fostă regiune a Indiei! 

La fel a fost dusă în Peloponez, existând în Grecia de azi biserici care o au în mozaicul pardoselilor. 

11/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORIA NU UITĂ ȘI NU IARTĂ INVAZIA SOVIETICĂ ÎN FINLANDA din anii 1939-1940. VIDEO

1.Soldati finlandezi în timpul Războiului sovieto-finlandez

2.Soldaţi finlandezi echipaţi şi cu schiuri, Războiul sovieto-finlandez

Războiul de iarnă (cunoscut şi ca Războiul sovieto-finlandez sau Războiul ruso-finlandez) a izbucnit în momentul în care Uniunea Sovietică a atacat Finlanda pe 30 noiembrie 1939, trei luni după izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Drept consecinţă, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Naţiunilor pe 14 decembrie.

Iosif Vissarionovici Stalin, dictatorul statului sovietic, se aşteptase să cucerească întreaga ţară până la sfârşitul anului, dar rezistenţa finlandeză a zădărnicit toate planurile sovieticilor, deşi aceştia din urmă îşi depăşeau inamicii în proporţie de 3 la 1. 

Finlanda a rezistat până în martie 1940, când ţara a fost obligată să semneze un tratat de pace prin care ceda agresorului sovietic aproximativ 10% din teritoriul naţional şi cam 20% din capacităţile sale industriale.

Rezultatele războiului au fost amestecate. Deşi până în cele din urmă forţele sovietice au reuşit să străpungă apărarea finlandeză, nici finlandezii, nici sovieticii nu au terminat războiul fără a fi puternic afectaţi. 

Pierderile sovietice au fost extrem de mari, iar statutul internaţional al ţării a avut de suferit.

 Suveranitatea Finlandei a fost salvată şi, în plus, ţara a câştigat un uriaş capital de simpatie internaţională.

Chiar mai rău, capacitatea de luptă a Armatei Roşii a fost pusă sub semnul întrebării, un fapt care a contribuit din plin la luarea deciziei lui Hitler de atacare a Uniunii Sovietice. Forţele sovietice nu şi-au îndeplinit obiectivele iniţiale (cucerirea Finlandei), reuşind numai să ocupe teritorii în zona lacului Ladoga.

Tratatul de pace  a oprit preparativele franco-britanice de trimitere de ajutoare Finlandei prin nordul Scandinaviei (Campania aliată din Norvegia) şi a stânjenit de asemenea accesul Germaniei Naziste la rezervele de minereu de fier suedez.

Invaziile germane din Danemarca şi Norvegia din 9 aprilie 1940 (Operaţiunea Weserübung) au abătut atenţia mondială către luptele pentru controlul Norvegiei.

Războiul de iarnă (talvisota în limba finlandeză) a fost un dezastru militar pentru Uniunea Sovietică. Stalin a tras învăţămintele necesare din acest eşec şi şi-a dat seama că trebuia renunţat la controlul politic asupra Armatei Roşii.

După încheierea războiului cu Finlanda, Kremlinul a iniţiat un proces de reinstalare a ofiţerilor de carieră în funcţiile militare de conducere şi a trecut la modenizarea forţelor armate, hotărâri inevitabile care ar fi permis sovieticilor să reziste unui atac german.

De-a lungul istoriei sale, Finlanda a făcut parte multă vreme din Regatul Suedez, după care a fost cucerită de Imperiul Rus în 1808. Finlanda a fost transformată într-un stat-tampon autonom care ar fi trebuit să apare capitala rusă Sankt Peterburg.

După revoluţia care i-a adus pe bolşevici la putere în Rusia, Marele Ducat al Finlandei şi-a proclamat independenţa pe 6 decembrie 1917.

Între Germania şi Finlanda s-au născut legături puternice când Imperiul German a susţinut mişcarea clandestină de independenţă din timpul primului război mondial. În războiul civil care a urmat, trupele Finnish Jäger antrenate de germani şi trupele regulate germane au jucat un rol de primă importanţă.

Doar înfrângerea Germaniei în primul război mondial a împiedicat proclamarea unei monarhii dependente de Germania în frunte cu regele Friedrich Karl von Hessen. După război, relaţiile germano-finlandeze au rămas apropiate, deşi finlandezii nu erau prea mari admiratori ai nazismului.

Relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda au fost tensionate – datorită atât politicii de rusificare din timpul Imperiului Rus cât şi datorită urmărilor rebeliunii socialiste finlandeze eşuate, care au contribuit la neîncredera reciprocă.

Stalin s-a temut că al treilea Reich va ataca URSS-ul până în cele din urmă din Finlanda, care era o excelentă bază de atac, în condiţiile în care graniţa sovieto-finlandeză era la doar 32 km depărtate de Leningrad.

În 1932, Uniunea Sovietică a semnată un pact de neagresiune cu FinlandaPactul a fost prelungit pentru încă 10 ani în 1934.

În aprilie 1938, sau chiar mai devreme, Uniunea Sovietică a început negocieri diplomatice cu Finlanda în încercarea de a îmbunătăţi apărarea mutuală împotriva Germaniei.

Principala preocupare a sovieticilor era aceea că Germania avea să folosească Finlanda pe post de cap de pod pentru a ataca Leningradul şi de aceea au cerut guvernului finlandez să accepte cedarea unei zone care să asigure o apărare mai eficientă a oraşului-leagăn al revoluţiei bolşevice.

Cea mai mare parte a anului a trecut cu discuţii sterile. În acelaşi timp, situaţia politică din Europa s-a înrăutăţit.

Germania Nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat pe 23 august 1939  Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), care  conţinea şi clauze secrete prin care ţările Europei Răsăritene erau împărţite între cei doi semnatari.

S-a căzut de acord ca Finlanda să devină parte a „sferei de influenţă sovietice”. Invazia Germană a Poloniei de pe 1 septembrie 1939 a fost urmată de atacul sovietic din răsărit. În numai câteva săptămâni, Polonia a dispărut de pe harta politică a Europei şi a fost împărţită între Germania şi URSS.

În toamna anului 1939, după atacul german din Polonia, Uniunea Sovietică a cerut în mod imperativ Finlandei să fie de acord cu cedarea unei fâşii de teritoriu de 25 km lăţime. Guvernului finlandez i s-a mai cerut să concesioneze Peninsula Hanko URSS-ului în vederea construirii unei baze navale.

În schimb, Uniunea Sovietică se oferea să cedeze o zonă în Karelia, de două ori mai mare, dar mai slab dezvoltată.

1.Linia Mannerheim de-a lungul careia s-au dus cele mai dure lupte din timpul războiului sovieto-finlandez.

2.Ajutorul franco-britanic acordat cu condiţia asigurării liberei treceri prin ţările neutre Norvegia şi Suedia,ceea ce ar fi permis să evite drumul spre Petsamo.  (Frontierele din 1920–1940).

Sovieticii au pretins că artileria finlandeză a bombardat în mod deliberat teritoriul satului de frontieră, ucigând militari şi civili. Uniunea Sovietică a pretins că finlandezii să-şi ceară scuze şi să-şi mute forţele armate 20-25 km depărtare de frontieră.
Guvernul finlandez a refuzat să accepte cererile sovietice.

Pe 26 noiembrie, sovieticii au înscenat un incident în timpul căruia artileria sovietică a bombardat o regiune din zona satului de frontieră Mainila, după care au dat vina pe finlandezi.

Guvernul Finlandei a tăgăduit orice responsabilitate pentru incident şi a refuzat să retragă armata din zonă. Refuzul acesta a fost folosit de Uniunea Sovietică ca să nu mai respecte tratatul de neagresiune.

Pe 30 noiembrie, 23 de divizii ale Armatei Roşii, în total 450.000 de mii de oameni, au atacat atingând în scurtă vreme linia Mannerheim.

În zona de frontieră ocupată de sovietici, în orăşelul Terijoki – azi Zelenogorsk, a fost creat pe 1 decembrie 1939 un regim marionetă, o aşa-numită Republică Democrată Finlandeză, avându-l în frunte pe Otto Ville Kuusinen.

Crearea acestei republici s-a făcut atât în scopuri propagandistice şi diplomatice, (guvernul lui Kuusinen a devenit singurul guvern finlandez recunoscut de URSS), dar şi în scopuri militare, (ruşii sperau ca socialiştii din armata Finlandei să trădeze). Această republică a existat doar până pe 12 martie 1940, fiind încorporată în RSS Karelo-Finică.

Războiul

La început, Finlanda avea mobilizaţi numai 180.000 de oameni, dar aceşti soldaţi s-au dovedit nişte adversari redutabili, care au folosit în mod înţelept tacticile de guerilă, deplasând rapid schiori înarmaţi îmbrăcaţi în costume albe de camuflaj.

În timpul acestui război a fost folosită un anumit tip de bombă incendiară artizanală inventată în timpul războiului civil din Spania, care şi-a câştigat supranumele de cocteil Molotov.

Condiţiile iernii 1939 – 1940 au fost aspre. Temperaturile de -40° nu erau neobişnuite pentru acele zone, dar finlandezii au fost capabili să folosească condiţiile meteorologice în favoarea lor.

  Deseori, finlandezii au ales cu înţelepciune să nu atace trupele regulate sovietice într-un mod convenţional, ci să atace bucătariile de campanie, (care erau cruciale pentru supravieţuire), sau pe militarii sovietici îngrămădiţi în jurul focurilor de campanie.

Soldaţi finlandezi în contraatac, Războiul sovieto-finlandez 1939-1940

În plus, spre uriaşa surpriză a conducerii sovietice, dar în special a celei finlandeze, s-a dovedit că majoritatea socialiştilor finlandezi nu au sprijinit invazia sovietică, luptând în schimb cot la cot alături de conaţionalii lor împotriva a ce au considerat a fi inamicul comun.

Mulţi comunişti finlandezi se mutaseră în Uniunea Sovietică în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea să participe la „construirea socialismului”. Cei mai mulţi dintre ei sfârşiseră ca victime ale marilor epurări staliniste, ceea ce a dus la o deziluzie totală şi chiar la duşmănie făţişă împotriva Moscovei printre socialiştii din Finlanda. Alt factor a fost stadiul înalt de dezvoltare al societăţii şi sistemului judiciar finlandez, care au făcut ca prăpastia dintre diferitele clase sociale să se micşoreze.

Această vindecare, cel puţin în parte, a rănilor şi fracturilor sociale lăsate de războiul civil finlandez din 1918 este în zilele noastre numită „spiritul războiului de iarnă”, deşi ar mai trebui menţionat că multor comunişti finlandezi nu li s-a permis să lupte în rândul trupelor regulate datorită trecutului lor politic.

  Războiul sovieto-finlandezSoldaţi finlandezi

Alţi factori importanţi care au influenţat războiul au fost aroganţa şi incompetenţa sovietică. Atacanţii nu se aşteptau la o rezistenţă serioasă şi şi-au început invazia cu defilări ale fanfarelor militare care anticipau o victorie rapidă.

Mărturii istorice amintesc de soldaţii care mărşăluiau către liniile finlandeze ţinându-se de mână, cântând cântece patriotice ruseşti. Datorită epurărilor staliniste, comandanţii experimentaţi ai Armatei Roşii au fost eliminaţi în proportii uriaşe, fiind înlocuiţi în general cu oameni mai puţin competenţi, dar mai pe placul superiorilor sau mai „loiali lui Stalin şi Partidului”, prezenţa acestor calităţi fiind apreciate de comisarii – ofiţeri politici.

Tacticile folosite erau în unele cazuri depăşite, caracteristice primului război mondial. Tacticile aplicate erau strict „după litera cărţii”, aceasta datorită fricii de represalii resimţită de fiecare comandant care ar fi avut iniţiative novatoare şi care ar fi eşuat în îndeplinirea obiectivelor comandate. Numeroşi militari sovietici au fost pierduţi doar datorită refuzului comandanţilor lor de a le permite retragerea.

În plus, armata sovietică era slab pregătită pentru războiul de iarnă, în special în zone împădurite, şi folosea vehicule care nu funcţionau corespunzător la temperaturi scăzute. Aceste vehicule erau ţinute în funcţiune 24 de ore pe zi, astfel încât să nu le îngheţe combustibilul, dar în acest fel exista veşnica primejdie de a rămâne fără combustibil.

Una dintre cele mai amintite pierderi din istoria militară a fost aşa numitul „incident Raatteentie”, din timpul bătăliei de o lună de la Suomussalmi.

 Divizia a 44-a sovietică de infanterie (aproximativ 25.000 de soldaţi) a fost distrusă în totalitate după ce a mărşaluit pe un drum de pădure drept într-o ambuscadă a unei unităţi finlandeze de 300 de oameni, „Osasto Kontula”. Această mică unitate a oprit divizia sovietică din înaintare, în timp ce Divizia a 9-a finlandeză (circa 6.000 de militari) a tăiat retragerea ruşilor.

Pierderile sovieticilor s-au cifrat la aproximativ 23.000 de oameni, în timp ce finlandezii au pierdut cam 800 de luptători. În plus, finlandezii au capturat 43 de tancuri, 71 de tunuri antieaeriene, 29 de tunuri antitanc, tractoare, 260 de camioane, 1170 de cai, o mare cantitate de arme şi muniţie de infanterie, instalaţii de telecomunicaţii şi material medical.

Ca rezultat combinat al aroganţei şi incompetenţei, sovieticii au pierdut şansa să câştige superioritatea numerică decisivă la începutul războiului. Finlandezii au masat 130.000 de oameni şi 500 de tunuri în Istmul Karelia, principalul teatru de război, iar sovieticii au atacat cu numai 200.000 de oameni şi 900 de tunuri, iar în preajma frontului au fost masate şi 1.000 de tancuri, dar ele au fost folosite necorespunzător şi unităţile de tancuri au înregistrat pierderi mari în luptă.

Criza de echipament militar al finlandezilor nu a influenţat în mod hotărâtor desfăşurarea războiului. La începutul luptelor, doar acei soldaţi care avuseseră parte de instrucţia de bază aveau uniforme şi arme. Restul a trebuit să se descurce de unii singuri, folosindu-şi propriile haine pe care ataşau însemne militare confecţionate în grabă în familie.

Acest tip de „uniforme” au fost poreclit „modelul Cajander”, după numele primului-ministru Aimo Cajander. Finlandezii au depăşit handicapul proastei aprovizionări prin folosirea pe scară largă a echipamentului, armelor şi muniţiilor capturate de la inamici.

Din fericire pentru ei, armata nu schimbase calibrul armamentului din dotare după cucerirea independenţei, în felul acesta putând fi folosită muniţia rusească fără niciun fel de problemă. Trimiterea unor soldaţi sovietici slab pregăţiţi şi prost conduşi împotriva finlandezilor le-a permis acestora din urmă să captureze mari cantităţi de echipament de război, arme şi muniţii.

Ar mai trebui amintite alte două chestiuni:

Prima ar fi că, datorită paranoei etnice a lui Stalin, cea mai mare parte a trupelor sovietice care au luptat în „războiul de iarnă” a fost formată din soldaţi originari din zonele sudice ale Uniunii Sovietice. Stalin considera că trupele sovietice din zonele de frontieră cu Finlanda nu erau de încredere, deoarece erau înrudite cu inamicii din punct de vedere etnic şi aveau o istorie comună.

Aceşti soldaţi din zonele sudice ale URSS-ului erau total neobişnuiţi cu iernile arctice şi nu aveau deprinderi de luptă şi supravieţuire în zonele împădurite.

Finlandezii nu au trebuit decât să se îmbrace cu hainele lor obişnuite de iarnă şi să se mişte într-un mediu familiar, de vreme ce majoritatea erau ţărani şi locuitori ai pădurilor. Vremea a fost extrem de aspră în timpul războiului, iarna 1939-1940 fiind una dintre cele mai grele trei ierni înregistrate în acea zonă.

A doua ar fi problema inovaţiilor în luptele aeriene. Războiul aerian din timpul conflictului fino-sovietic fost primul conflict în care a fost folosită inovaţia finlandeză a formaţiei de avioane de luptă „patru degete” (patru avioane, împărţite în două subgrupe, din care una zburând deasupra şi alta dedesubt, fiecare avion luptând independent de celelalte, dar sprijinindu-şi în acelaşi timp colegul de subgrupă), care nu numai că s-a dovedit superioară tacticii sovietice a formaţiei de trei avioane zburând în triunghi, dar a fost aşa de eficientă, încât fost adoptată de toate forţele aeriene importante implicate în al doilea război mondial.

Această formaţie „patru degete” şi hotărârea piloţilor finlandezi de a ataca întotdeauna, indiferent de sorţii de izbândă, a contribuit la eşecul bobardierelor sovietice în încercarea lor de a provoca pierderi serioase poziţiilor militarilor, rezervelor, oraşelor şi instalaţiilor industriale şi civile finlandeze.

Sprijinul extern

Opinia publică mondială a sprijinit cauza finlandeză. Al doilea război mondial nu se desfăşura în mod violent, fiind în faza cunoscută ca războiul ciudat. În acea perioadă, „războiul de iarnă” era singurul conflict adevărat în afara celui din Polonia şi de aceea era în atenţia opiniei publice mondiale. Agresiunea sovietică a fost considerată în general ca nejustificată. Diferite organizaţii străine au trimis ajutoare materiale, aşa cum erau ajutoarele medicale.

Emigranţii finlandezi din Statele Unite ale Americii şi Canada s-au reîntors în ţară şi mulţi voluntari (aşa cum a fost viitorul actor Christopher Lee) au venit în Finlanda pentru a se înrola în armata ţării. Voluntari au sosit din Danemarca (1.010), Norvegia (895), Norvegia (372)finlandezi expatriaţi din Ingria suedeză (346) şi 210 voluntari din alte ţări.   Corespondenţii străini din Helsinki au scris şi câteodată au exagerat relatând despre succesele şi ingeniozitatea finlandezilor în luptă.

Suedia, care se declarase naţiune nebeligerantă în loc de ţară neutră (aşa cum a fost în anii de luptă dintre Germania Nazistă şi Aliaţi), a contribuit cu furnituri miltare, bani, credite, ajutoare umanitare şi aproximativ 8.700 de voluntari la lupta finlandezilor împotriva agresorului sovietic.

Poate mai important decât restul contribuţiilor suedeze au fost piloţii voluntari veniţi din această ţară, care au intrat în acţiune începând din 7 ianuarie luptând pe 12 avioane de vânătoare, 5 bombardiere şi 8 avioane de alte tipuri, ceea ce reprezenta o treime din Forţele Aeriene Suedeze din acele timpuri.

Piloţii şi mecanicii militari au fost trecuţi în civilie şi degradaţi. Renumitul aviator conte Carl Gustav von Rosen, înrudit cu Hermann Göring, a sosit voluntar în mod independent. De partea finlandezilor au mai lucrat şi Forţa Voluntară de Muncă, formată din aproximativ 900 de muncitori şi ingineri.

Corpul Suedez Voluntar, cu un efectiv de 8.402 de oameni în Finlanda, a început lupta prin înlocuirea a cinci batalioane finlandeze la Märkäjärvi, la mijlocul lunii februarie. Împreună cu cele trei batalioane finlandeze rămase pe poziţii, corpurile suedeze au făcut faţă la două divizii sovietice şi au fost gata de atac în martie, dar au fost împiedicaţi să intre în luptă de semnarea păcii. 33 de oameni au căzut în luptă, printre ei aflându-se comandantul primei unităţi suedeze care i-a înlocuit pe finlandezi, locotenentul-colonel Magnus Dyrssen.

Voluntarii suedezi au rămas o sursă de dezacord între suedezi şi finlandezi. Dezbaterile din Finlanda în anii imediat de dinaintea izbucnirii războiului dăduseră finlandezilor de rând speranţe pentru un ajutor mai consistent din partea Suedia, aşa cum ar fi fost participarea la război a unor contingente mari ale armatei regulate, cae ar fi avut un impact mai puternic asupra desfăşurării războiului, sau i-ar fi făcut pe sovietici să nu mai atace.

Planurile franco-britanice pentru teatrul de război scandinav

Într-o lună, conducerea sovietică a început să ia în consideraţie încetarea operaţiunilor şi guvernului finlandez i-au fost făcute propuneri prin intermediul unor emisari de pace (cu mijlocirea suedeză), prima oară pe 29 ianuarie.

Până atunci, Finlanda a luptat practic pentru existenţa sa. Când la Paris şi Londra au ajuns zvonuri credibile despre aceste tatonări de pace, dorinţa pentru un ajutor militar s-a schimbat în mod dramatic.

Acum Finlanda lupta „doar” pentru a pierde cât mai puţin teritoriu care se învecina cu regiunea Leningradului. Pentru a păstra opinia publică de partea finlandezilor, niciuna dintre aceste informaţii nu au fost publicate – nici în Finlanda nici în străinătate. Lupta finlandezilor a rămas până la sfârşit o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Ajutorul franco-britanic era acordat cu condiţia asigurării liberei treceri prin ţările neutre Norvegia şi Suedia, ceea ce le-ar fi permis să avite drumul spre PetsamoMotivul ascuns era ocuparea regiunilor în care se aflau minele suedeze de fier de la Kiruna şi Malmberget.

În februarie 1940, Aliaţii s-au oferit să acorde un ajutor. Planul lor, aprobat pe 5 februarie de Înaltul Comandament Aliat, prevedea debarcarea a 100.000 de militari britanici şi 35.000 de militari francezi în portul norvegian Narvik şi sprijinirea Finlandei, după traversarea Suediei şi asigurarea securităţii rutelor de aprovizionare de-a lungul acestui drum. S-a căzut de acord să se pună planul în aplicare pe 20 martie, cu condiţia ca finlandezii să ceară ajutor.

Pe 2 martie, au fost cerute în mod oficial drepturi de tranzitare a trupelor şi materialelor militare din partea guvernelor Norvegiei şi Suediei.

Se spera ca prin această să fie aduse în cele din urmă aceste două ţări nordice neutre de partea Aliaţilor, prin întărirea poziţiei lor în faţa Germaniei, deşi Hitler declarase încă din decembrie că prezenţă trupelor străine pe pământ suedez aveau să provoace invazia imediată a trupelor germane. Aceasta ar fi însemnat practic că naziştii ar fi ocupat partea sudică puternic populată a Suediei, în timp ce Franţa şi Anglia s-ar fi luptat pentru îndepărtatele ţinuturi nordice.

Totuşi, doar o mică parte a trupelor urmau să fie destinate ajutorării Finlandei. Propunerile de a intra în Finlanda prin portul liber de gheţuri tot timpul anului Petsamo au fost respinse. Existau suspiciuni că obiectivele principale ale operaţiunii ar fi fost ocuparea portului norvegian Narvik şi vasta regiunea muntoasă a minelor de fier din nordul Suediei.

Din aceste mine al treilea Reich primea o mare parte a minereului de fier de o importanţă vitală pentru producţia sa de război. Dacă trupele britanice ar fi încercat să oprească exportul suedez de mineru de fier către Germania, regiunea ar fi putut să devină teatru de război pentru armatele Aliaţilor şi ale Germaniei Naziste. Drept consecinţă, Norvegia şi Suedia au refuzat să acorde dreptul de tranzit. Doar după război a ieşit la iveală că ordinele date comandanţilor expediţiei aliate impuneau evitarea angajării în conflicte armate cu trupele sovietice.

Planul iniţial franco-britanic spera să acupe toată regiunea aflată la nordul aliniamentelor Stockholm–Göteborg sau Stockholm–Oslo. Aceasta era ceea ce numeau britanicii linia lacurilor, care urmărea malurile lacurilor Mälaren, Hjälmaren şi Vänern, o zonă cu o bună apărare naturală, aflată la 1.700–1.900 km sud de Narvik.

Frontiera astfel formată (linia lacurilor), nu avea de partea aliată numai cele mai mari două oraşe suedeze, dar ar fi făcut ca zonele cele mai dens populate să fie ori în zona ocupată de nazişti, ori ar fi fost transformată în zonă de război. Mai târziu, planurile au fost mai puţin ambiţioase, limitându-se la jumătatea nordică a Suediei şi la zona apropiată de coastă a Norvegiei.

Guvernul suedez, avându-l ca prim-ministru pe Per Albin Hansson, a respins cererea franco-britanică de trecere a trupelor pe teritoriul ţării. Deşi Suedia nu s-a declarat neutră în „războiul de iarnă”, era ţară neutră în războiul care implica Franţa, Marea Britanie şi Germania Nazistă.

Dându-le drept de tranzit trupelor franco-britanice, guvernul suedez a considerat că ar fi încălcat legile internaţionale ale neutralităţii.

Cabinetul suedez a decis să respingă cererile finlandeze pentru desfăşurarea de trupe regulate suedeze pe teritoriul Finlandei şi, de asemenea, a făcut cunoscut faptul că sprijinul în arme şi muniţii numai puteafi acordat multă vreme.

Din punct de vedere diplomatic, Finlanda era prinsă între speranţele aliate pentru un război de durată şi între temerile scandinavilor de răspândirea a războiului şi în ţările învecinate, sau de formarea unui val de refugiaţi finlandezi, dacă ţara ar fi fost înfrântă în război. De asemenea, Wilhelmstrasse dădea sfaturi precise pentru acceptarea păcii în condiţiile unor pierderi teritoriale — germanii afirmau că orice concesiune teritorială „poate fi oricând corijată mai târziu.”

În timp ce germanii şi suedezii făceau presiuni asupra finlandezilor să accepte pacea în orice condiţii, francezii şi britanicii aveau obiective diametral opuse. Din când în când, finlandezilor le erau porpuse diferite planuri de ajutor. Pentru început, franco-britanicii promiseseră că vor trimite 20.000 de oameni care să ajungă în ţară până la sfârşitul lunii februarie, cu toate că exista condiţia implicită ca în drumul lor spre Finlanda să ocupe nordul Scandinaviei.

Pe la sfârşitul lunii februarie, comandantul suprem finlandez, mareşalul Mannerheim, era pesimist în legătură cu situaţia militară.

De aceea, pe 29 februarie, guvernul a decis să înceapă negocierile pentru încheierea păcii. În aceiaşi zi, sovieticii au declanşat un atac împotriva oraşului Viipuri.

Când Franţa şi Marea Britanie şi-au dat seama că finlandezii iau în serios opţiunea tratativelor de pace, şi-au reînnoit oferta de ajutor: 50.000 de oameni aveau să fie trimişi dacă Finlanda cerea ajutorul până la 12 martie. Doar 6.000 aveau să fie destinaţi expres pentru Finlanda. Restul trebuiau să asigure siguranţa porturilor, drumurilor şi zăcămintelor de fier de pe calea de acces.

În ciuda efectivelor reduse care ar fi ajuns în Finlanda, informaţii despre aceste planuri au ajuns în Uniunea Sovietică şi au contribuit în mod decisiv la hotărârea ruşilor de a semna un armistiţiu care să pună capăt războiului. S-a spus că fără ameninţarea intervenţiei aliate, nimic nu ar fi oprit până în cele din urmă URSS-ul să cucerească întreaga Finlandă prin trimiterea de noi trupe în zonă din rezerveleare păreau nesfârşite.

Armistiţiul

Până la sfârşitul iernii a devenit clar că trupele sovietice erau epuizate. Germanii îi sfătuiau pe finlandezi în acest timp să negocieze cu sovieticii. Pierderile ruşilor erau foarte mari, iar situaţia era o sursă de stinghereală pe planul statutului internaţional. Odată cu venirea primăverii, trupele sovietice riscau să se împotmolească în mlaştinile pădurilor.

Termenii unui proiect de înţelegeere au fost prezentaţi finlandezilor pe 12 februarie. Nu doar germanii, dar şi suedezii erau nerăbdători să vadă războiul încheindu-se, datorită temerilor de prăbuşire a frontului finlandez. Cum guvernul finlandez ezita să accepte condiţiile grele sovietice, regele Suediei Gustaf al V-lea a făcut o declaraţie publică, prin care refuza cererea finlandeză pentru ajutor al trupelor regulate suedeze.

Până la sfârşitul lui februarie, finlandezii îşi epuizaseră stocurile de muniţie. În acelaşi timp, Uniunea Sovietică a reuşit să străpungă aliniamentul până atunci inpenetrabil al liniei Mannerheim.

Pe 29 februarie, guvernul finlandez a fost de acord să înceapă negocierile. Până pe 5 martie, Armata Roşie depăşise cu 10–15 kilometri linia Mannerheim şi intrase în suburbiile oraşului Viipuri. Guvernul finlandez a propus un armistiţiu în aceiaşi zi, dar guvernul sovietic a preferat să menţină presiunea şi a declinat propunerea chiar a doua zi. Luptele au continuat până în ziua când a fost semnat tratatul de pace.

Spionajul sovietic şi-a informat conducerea despre planurile Aliaţilor de a interveni în conflict, dar nu şi despre detaliile lipsei de pregătire pentru o astfel de acţiune.

De accea, sovieticii s-au simţit presaţi să caute o încheiere rapidă a războiului înainte ca Aliaţii să intervină şi să declare răboi împotriva URSS-ului.

În timpul celor patru luni de război, sovieticii au suferit pierderi uriaşe. Unul dintre generalii sovietici a remarcat cu amărăciune că Armata Roşie „a cucerit suficient teritoriu pentru a ne îngropa morţii„. Pierderile estimate variază mult — de la 48.000 de morţi sau dispăruţi în acţiune, aşa cum au afirmat autorităţile sovietice imediat după încheierea războiului, până la 270.000, conform afirmaţiilor lui Nikita Hruşciov. Veteranii finlandezi ai „războiului de iarnă” se laudă cu mândrie că, pentru fiecare finlandez căzut în luptă, sovieticii au pierdut zece soldaţi.

În plus, sovieticii au pierdut foarte mult echipament militar, printre care şi 2.000 de tancuri distruse sau capturate. Pierderile finlandezilor au fost de 22.830 de soldaţi morţi.

Pacea de la Moscova

La semnarea tratatului de pace de la Moscova din 12 martie 1940, Finlanda a fost obligată să cedeze o parte din Karelia şi al doilea oraş ca mărime al ţării, Viipuri, o bună parte a teritoriului cel mai bine industrializat al ţării, ca şi zone pe care încă le mai controla armata finlandeză, în total aproximativ 10% din teritoriul Finlandei antebelice. Aproximativ 422.000 de karelieni, 12% din populaţia Finlandei, şi-au pierdut căminele. Armata şi civilii din zonă au fost evacuţi în grabă în conformitate cu termenii acordului, şi doar câţiva civili au ales să devină cetăţeni sovietici.

Finlanda a fost nevoită de asemenea să cedeze o parte a raionului Salla, Peninsula Kalastajansaarento din Marea Barenţ şi patru insule din Golful Finic. Peninsula Hanko a fost concesionată pentru 30 de ani Uniunii Sovietice pentru construirea unei baze militare. Ruşii au returnat oraşul Petsamo cucerit în timpul războiului.

Privit în ansamblu, condiţiile tratatului de pace au fost dure pentru finlandezi. Ruşii căpătaseră oraşul Vîborg în plus faţa de cererile lor de dinaintea războiului. Simpatia arătată de Liga Naţiunilor, Aliaţii occidentali şi Suedia în mod special s-au dovedit un câştig de durată pentru finlandezi.

Mai târziu, ostilităţile au fost reluate în timpul unui nou război.

Cererile postbelice pentru retrocedarea teritorială

După război, conducerea locală kareliană, parohiile şi organizaţiile provinciale au înfiinţat Karjalan Liitto pentru a apăra drepturile şi interesele evacuaţilor din Karelia şi pentru a găsi o soluţie pentru reîntoarcerea lor pe pământurile strămoşeşti. În timpul războiului rece, preşedintele Urho Kekkonen a încercat în mai multe rânduri să obţină retrocedarea teritoriilor prin negocieri cu sovieticii, dar fără sorţi de izbândă.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, disputele teritoriale s-au reînnoit. Anumite grupuri restrânse din Finlada au început să pretindă retrocedarea paşnică a teritoriilor cedate. Cel mai activ grup este ProKarelia.

În ultimele alegeri ei au pretins că se bucură de sprijinul a 26% – 38% dintre finlandezi.

Deşi retrocedarea paşnică a Kareliei a fost tot timpul pe agenda sa politică, Karjalan Liitto s-a ţinut tot timpul departe de astfel de dezbateri publice.

Cele mai importante bătălii

Bătălia de la Suomussalmi, (8 decembrie 1939 – 7 ianuarie 1940)

Bătălia de la Tolvajärvi, (12 decembrie 1939)

Bătălia de la Honkaniemi, (26 februarie 1940)

Bătălia de la Kollaa, (7 decembrie – 13 martie 1940)

Bibliografie (surse):

1. Engle, Eloise; Paananen, Lauri (1992). The Winter War: The Soviet Attack on Finland 1939-1940. Stackpole Books. ISBN 0-811724-336.
2. Ries, Tomas (1988). Cold Will: Defence of Finland. Brassey’s. ISBN 0-080335-926.
3. Trotter, William R (1991). A Frozen Hell: The Russo-Finnish Winter War of 1939-1940 (also published as The Winter War). Aurum. ISBN 1-85410-932.
4. Van Dyke, Carl (1997). The Soviet Invasion of Finland, 1939-40. Frank Cass Publishers. ISBN 0-714643-149.
5. wikipedia.org

6.http://www.istoria.md/articol/228/R%C4%83zboiul_sovieto_finlandez__R%C4%83zboiul_de_iarn%C4%83_

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/11/30/un-erou-al-finlandei-maresalul-mannerheim-2/?relatedposts_exclude=62585

11/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: