CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Istoricul George Damian: NATO se pregătește să se apere și își menține poziția de neintervenție în Ucraina

Război Ucraina, Ziua 29

În cea de-a 29-a zi de război în Ucraina, NATO a decis să-și mențină poziția de neintervenție în Ucraina, dar să-și întărească flancul estic și să se pregătească de un eventual atac rusesc cu „arme neconvenționale”, scrie https://www.activenews.ro/stiri/Razboi-Ucraina-Ziua-29.-Istoricul-George-Damian

Germania tocmai anunțase că nu mai poate livra armament Ucrainei decât contra cost.

Polonia a cerut trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, însă este inacceptabil pentru partea adversă ca aceasta să fie coordonată de NATO, se analizează ce organizație imparțială ar putea să o conducă.

Orașele Izium și Mariupol ar fi aproape de a cădea total în mâinile rușilor. Ucrainenii au reușit să scufunde în portul Berdiansk cea mai mare navă rusă de desant. Alte nave ale armatei lui Putin din Marea Neagră au bombardat ținte din Harkov și Odesa.

Rubla se dorește a fi impusă ca monedă de schimb în regiunile ucrainene controlate de ruși. Parlamentul Ucrainei a împuternicit Guvernul ca, la nevoie, să-și poată desfășura activitatea și din alt oraș decât Kievul. Mai multe detalii ne oferă istoricul George Damian:

„1. Polonia a cerut înaintea summit-ului NATO de ieri trimiterea în Ucraina a unei misiuni de menținere a păcii sub coordonarea Alianței care să se ocupe de asigurarea securității pentru convoaiele de evacuați din zonele unde se desfășoară lupte, pentru aceste culoare urmând să fie impuse și zone de interdicție aeriană.

Președintele belorus Lukașenko (foto) a declarat că asta ar însemna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial. Ulterior, Polonia a lansat ideea unei misiuni umanitare pentru Ucraina sub coordonarea unei alte organizații internaționale, fără să se specifice care ar fi aceea. NATO a decis ieri mărirea capacităților sale defensive din Europa de est, intensificarea ajutorului acordat Ucrainei și pregătirea pentru eventualitatea unui atac rusesc cu arme neconvenționale. Poziția Alianței a rămas una de neimplicare directă în conflictul din Ucraina.

2. Orașul Izium („poarta către Donețk”) a fost și ieri scena confruntărilor dintre forțele ucrainene și cele ruse. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că forțele sale controlează în totalitate orașul, informație negată de autoritățile locale ucrainene.

Surse ucrainene susțin că luptele continuă atât în oraș, cât și în localitățile din jur.

Forțele ucrainene prezente în Mariupol au rezistat și ieri atacurilor ruse, nu este clar cât timp vor mai putea face asta.

Forțele ruse au ajuns ieri în centrul Mariupolului și se pregătesc să izoleze forțele de apărare în două zone distincte, ceea ce înseamnă că se apropie momentul căderii orașului, în lipsa unei intervenții externe. 

3. Pentru a putea rezista în continuare atacului rusesc, Ucraina ar avea nevoie să primească zilnic 500 de rachete Javelin(foto) și 500 de rachete Stinger.

Germania a anunțat cu câteva zile în urmă că nu mai poate face livrări de rachete către Ucraina din stocurile armatei și că următoarele livrări vor trebuie negociate și plătite.

4. O rachetă ucraineană a distrus ieri nava rusă de desant Saratov, ancorată în portul Berdiansk. Dincolo de lovitura de imagine realizată prin scufundarea acestei nave, operațiunile rusești în Marea Neagră vor fi lipsite de cea mai mare navă de desant care ar fi putut să fie folosită în eventuale operațiuni viitoare.

Nave ruse din Marea Neagră au bombardat ieri dimineață poziții ucrainene din orașul Odessa. Orașul Harkov a fost atacat cu rachete Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră.

5. Parlamentul de la Kiev a adoptat ieri o lege prin care se permite guvernului Ucrainei să-și desfășoare activitatea și în alt oraș. Pare să fie vorba de un pas pregătitor pentru eventualitatea în care autoritățile ucrainene ar putea fi silite să evacueze Kievul.

6. Forțele ruse de ocupație întreprind noi măsuri pentru impunerea rublei ca mijloc de plată în zonele pe care le controlează. Astfel, au început să fie făcute plăți în valoare de 10.000 de ruble (mai puțin de 100 euro) pensionarilor și angajaților publici din zonele ocupate. În paralel, este interzisă introducerea de noi grivne ucrainene în aceste regiuni.

7. La Herson a fost arborat ieri un steag ucrainean gigantic pe clădirea administrației locale. Primarul orașului a anunțat că vechiul steag trebuia înlocuit, cel nou acoperă clădirea de sus până jos”, a scris istoricul George Damian, vineri dimineață, pe Facebook.

Publicitate

25/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , | Un comentariu

DOMNUL EMINESCU: De ce ocupă rușii teritorii străine lor și vor să stăpânească și sufletul cuceriților

MIHAI EMINESCU – „Politica Rusiei în secolul al XVIII-lea”, 6 mai 1878.

Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenței omenești, lipsind-o de mlădioșie și dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei și a lipsei de cultură, a fanatismului și a despotismului.

Frumosul e înlocuit prin măreț, precum colinele undoiate și munții cu dumbrăvi a țărilor apusene sunt acolo înlocuite prin șesuri fără de capăt.

În tendințele de cucerire, în așa-numitele misiuni istorice care-și caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliare.

În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat, sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generații dedate la lucru.

Căci stă oare destoinicia unei nații în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea îl ocupă? Mica Veneție era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocrației ei.

Dar toate aceste condiții de mărire erau câștigate prin muncă îndelungată – deprinderea și priceperea se moștenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii venețieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor de cum au mulți profesori de estetică.

Un rol analog l-a avut Olanda în istorie și astăzi încă sunt state mici, care se bucură de-o înflorire extraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai ușor decât mica Belgie.

De aceea, ni se pare că, din nefericire, rușii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor.

Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l umple prin muncă și cultură, îl sumuță contra Europei pe care o numesc îmbătrânită și enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominație rusească.

Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanțul la apariția unui neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizației grecești, înflorit-a în Bizanț o cultură turcească? Deloc. Tocmai așa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse rușilor, pentru că lipsește rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi.

În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland și în cele trei provincii baltice, în mâinile și capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populațiile străvechi a acelor provincii, leții, levii, crevinii și cum îi mai cheamă nu se vor fi aflând cu mult mai sus, de cum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anul 1200.

Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple.

Cerul de-asupră-l schimbi, nu sufletul marea trecând-o. Pot să treacă și Dunărea și Carpații și Adrianopol, să ia Roma veche, precum amenință pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenușă și cadavre, nu se va naște din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înțelepciune și de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc, care-și caută compensație în glorii sângeroase și în cuceriri.

De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace ținta cuceririlor rusești sunt țările răsăritene ale Europei. Nu mai vorbim despre cuvântul lui Aksakof, care vede întinzându-se panslavismul în miezul Europei, în țările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică.

C-un cuvânt, în loc de-a desfășura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiți cu flămângiune asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneției și apoi mai departe… tot mai departe.

Și această misiune tainică o împlinesc apoi diplomații și baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători, care dau tonul în Rusia. Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini – în formă – în fond însă pentru a cuceri întreg imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghițit mai de voie, mai de nevoie de Europa.

După Turcia urmează imperiul habsburgic, după dânsul cine mai știe cine. Scopul fictiv al războiului și scopul adevărat sunt diametral opuse.

Se stabilește principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială – ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărâm de a n-o ceda și Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin.

În fine, susținând dreptul nostru, vedem ivindu-se colții prieteșugului: Bucureștii sunt împresurați de trupe, în Vlașca cazacii își bat joc de populație, dând oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniții sunt oprite în drum, c-un cuvânt Rusia a început a întrebuința mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida.

Nu deprindem frica și pace bună. Teamă ne e numai ca imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ține războiul, până ce Rusia-și va fi zvârlit în vânt cea din urmă rublă metalică.

Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărțeală și aceste propuneri prefac înțelegerea în complicitate și complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.

Oamenii fără simț istoric, liberalii cosmopoliți c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei și au declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane și poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca și noi în chestiune. Se poate ca Rusiei să i se întâmple soarta pe care ne-o pregătește nouă.

Deși nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranță că ne așteaptă vremi grele.

Despre biruința cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mișcă în contra civilizației, el trebuie să fie nimicit cu vremea.

Dar acea vreme e adesea foarte departe. Deviza noastră este: a nu spera nimic și a nu ne teme de nimic.

Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alții precum ne-am încrezut, ci numai în noi înșine și în aceia care sunt nevoiți să ție cu noi; netemându-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.

Tendințe de cucerire”, 7 aprilie 1878

***

[…] După documentele consultate și după faptele istorice, vedem că altele sunt cuvintele ce împing pe ruși spre miazăzi și răsărit. Împărăția rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă care, negăsind în sine nimic de o măreție intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari.

Lupta între turci și ruși este o consecvență firească a deosebirilor de credințe; dar mai mult decât din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească ce s-a produs totdeauna în Rusia.

Țarul e puternic și nu știe ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăției sale nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească, aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.

Este o lume săracă și pentru aceea cuprinsă de un neastâmpăr statornic. Încă țarul Petru își întemeiază chiar capitala pe pământ cucerit și pune astfel marca deosebitoare pe noua împărăție. De atunci până în ziua de astăzi rușii înaintează mereu atât spre răsărit cât și spre miazăzi.

Popoare puternice odinioară au căzut și s-au sfărâmat sub pasul lor. Leșii au pierit ca „neam hotărâtor” de pe fața pământului; cetele de cazaci, care încă la 1711 luptau alăturea cu turcii, au căzut sub stăpânirea țarului; Kievul a ajuns a fi un oraș rusesc; tătarii neastâmpărați sunt supuși poruncilor țarului; până la Nistru, rușii nu găsesc nici o stavilă destul de puternică.

Aci însă, la Nistru, ei se opresc. Dar nu se opresc decât spre a se pregăti pentru înaintare.

Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că rușii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea brațului, ci și prin urmările demoralizatoare ale înrâurii lor. Polonia nu a fost nimicită prin puterea brațului; Crimeea, înainte de a fi fost cucerită, a fost eliberată.

Ca orice putere mare, rușii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară spre a surpa încet, încet, temeliile puterilor ce li se pun împotrivă.

Puterea lor în țările ocupate e blândă, dar plină de o dulceață demoralizatoare; și tot astfel, în țările cucerite, la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriților, încetul cu încetul însă ei se înăspresc până ajung de cer, nu averea, ci sufletul cuceriților.

Urmările ocupațiunilor rusești în țările românești le sunt tuturora cunoscute; viciile sociale ce românii au contractat de la binevoitorii lor nici până astăzi nu sunt cu desăvârșire stârpite.

Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie, ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă și întăritoare; sunt poporul ce-și dă mereu silința să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să și le supună.

Pentru aceea ocuparea pe cât se poate de îndelungată a țărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicii rusești; e peste putință ca o țară să fie timp mai îndelungat ocupată de oștiri străine și mai ales de oștiri ce au în purtarea lor dulceața omorâtoare, fără ca în populația țării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupația să nu devină o deprindere și încetul cu încetul o trebuință din ce în ce tot mai viu simțită…

În mai multe rânduri, Austria a ocupat țările românești, pentru ca rușii să nu le poată ocupa. În mai multe rânduri le-au ocupat rușii; dar peste puțin Austria le-a făcut somația obișnuită și ei s-au retras.

Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internațional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut și Dunăre are pentru Rusia mai mult decât importanța unei simple cuceriri: prin aceasta rușii câștigă poziții care dominează țările românești și Dunărea, câștigă Hotinul, de unde dominează intrările despre miazănoapte ale Carpaților, câștigă în sfârșit o înrâurire mai directă asupra poporului român.

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă

25/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXPERȚI BRITANICI în dezinformare documentează crimele de război ale lui Vladimir Putin din Ucraina

Demascarea minciunilor Kremlinului este tot ceea ce contează pentru o echipa de experți în dezinformare din Marea Britanie, hotărâți să dezvăluie adevărul despre invazia Rusiei în Ucraina .

Încă de la începutul anului, experți ai Centrului pentru Reziliență Informațională (CIR) din Regatul Unit, împreună cu partenerii din  MapHub , au pus la punct o hartă care urmărește mișcările militare rusești în această țară victimă a agresiunii Moscovei, relatează https://inews.co.uk/news/putin-ukraine-russia-war-crimes-disinformation-experts

În timp ce Vladimir Putin nega acuzațiile de concentrare a unei forțe militare în jurul Ucrainei, sau posibilitatea invaziei, acești experți au oferit dovada tangibilă că războiul era iminent, după ce organizația non-profit din Marea Britanie a colectat și publicat imagini din satelit și informații open-source, care arătau că a existat o masivă concentrare a forțelor ruse de-a lungul graniței cu această țară.

 Era clar că ceea ce spunea Kremlinul, nu se potrivea cu acțiunile sale din teren.

Pe 24 februarie, Putin și-a schimbat tactica și a ridicat brusc vălul asupra atacului său asupra Ucrainei, anunțând o „operație militară specială” al cărei scop, susținea el, era „demilitarizarea și denazificarea” acestei țări. Câteva minute mai târziu, rachetele și loviturile aeriene ruse loveau în toată Ucraina.

Războiul începuse oficial.

Acum, la o lună după după declanșarea crizei, eforturile echipei anti-dezinformare britanice  s-au îndreptat spre documentarea crimelor de război, pe măsură ce forțele ruse continuau să masacreze civili nevinovați.

Centrul pentru Reziliență Informațională din Regatul Unit demontează propaganda Kremlinului

„Am trecut într-o a doua fază”. „Identificăm filmări și imagini produse de oameni obișnuiți la sol, care arată forțele ruse care au intrat în Ucraina și bombardează la întâmplare”, a spus un reprezentant al acestei organizații.

„Acesta este pentru a dovedi minciunile propagandei de la Kremlin, dar în al doilea rând, este și pentru a clasifica crimele de război astfel încât, dacă va exista o urmărire penale împotriva lui Putin sau a oricăror responsabil ruși, totul poate fi demonstrat”.

Un exemplu în acest sens a fost dat la doar două zile de război, după apariția unor date despre forțele ruse care au atacat și au aruncat în aer o ambulanță care transporta persoane rănite în apropiere de Herson, în sudul Ucrainei – ceea ce a constituit o crimă de război. 

Rusia a negat bineînțeles implicarea.

„ Dezinformarea a apărut imedeiat din partea Kremlinului, acesta susținând că informația nu era reală; că de fapt era vinovată Ucraina și că nici nu era chiar o ambulanță. Ei chiar au susținut că filmările ar fi fost dintr-un război anterior”, a spus un reprezentant al CIR.

În acel atac, au fost ucise două persoane și o alta persoană a fost rănită, a informat Kyiv Independent . 

Echipa de experți ai CIR a verificat rapid și a demonstrat că Rusia minte cu nerușinare.

Practic, acel eveniment tragic a demonstrat că „a devenit clar la acel moment că Rusia nu avea de gând să renunțe” la violențele sau la dezinformările sale ordinare.

Imaginile din satelit de la Harkov între 12 și 22 martie arată amploarea a ceea ce pare a fi impactul loviturilor repetate. 

„Singurul motiv pentru care Rusia s-a oprit până acum nu este pentru că îi pasă de drepturile omului, ci din cauza logisticii proaste și a faptului că nu a transportat suficient combustibil sau rații pentru a continua atacuri”, a adăugat el.

Proliferarea bruscă a materialelor legate de ace st război a dus la o cantitate mare de muncă pentru echipă.

 „Există un proces uriaș de verificare a acestor materiale. Nu putem să publică absolut tot ce găsim pentru că trebuie să ne asigurăm că ceea ce vedem este exact și verificabil”.

În consecință, comunitatea globală OSINT – open-source intelligence – s-a reunit și a devenit și mai strânsă pentru a face față provocării. Rezultatul a fost acela că s-au reunit numeroși specialiști în contra-dezinformare pe măsură ce lua amploare războiul Rusia-Ucraina.

CIR a distribuit imagini care documentează atacurile Rusiei asupra civililor din Ucraina, folosind adesea imagini din satelit furnizate de Maxar Technologies pentru a localiza și a verifica atacurile asupra civililor.

Într-o imagine împărtășită de CIR, se vede fum care se ridică din orașul Mariupol , din sud-estul orașului, care a fost bombardat în mod repetat.

O imagine din satelit care arată deteriorarea teatrului de teatru al lui Mariupol, cu cuvântul rusesc pentru copii marcat clar pe curtea acestuia (Foto: Center for Information Resilience/Maxar)
O imagine din satelit care arată deteriorarea teatrului de teatru al lui Mariupol, cu cuvântul rusesc pentru copii marcat clar pe curtea acestuia (Foto: Center for Information Resilience/Maxar Technologies)

O altă imagine din 14 martie a arătat scris vizibil de la mare înălțime cuvântul „copii” în grafie rusă , pictat pe pământ în fața Teatrului Dramatic Mariupol care fusese grav avariat, după ce a fost bombardat. 

Rusia a negat că a efectuat un atac aerian împotriva teatrului , în care se se adăposteau cca.1.200 de femei și copii.

CIR a geolocalizat și imagini de la Kiev care arată că au fost vizate de atacurile armatei ruse clădiri, inclusiv școli și case.

Alte imagini pe care centrul le-a împărtășit cu informații de geolocalizare arată casele incendiate și distrugerea unui stadion care a fost bombardat.

„Acum avem aproximativ 60 de voluntari care lucrează cu noi”.„Vin tot timpul și mai multe și toți au specializări diferite; unii sunt geolocatori, alții sunt experți în inteligență artificială.”, a declarat un reprezentant al CIR.

Imagine din satelit a Centrului Olimpic de Antrenament Sportiv din Cernihiv, realizată ieri de @Maxar .  Locație: 51.501429, 31.326495
O imagine din satelit a Centrului Olimpic de Antrenament Sportiv din Cernihiv (Foto: Center for Information Resilience/Maxar Technologies)

De asemenea, CIR lucrează îndeaproape cu experți în dezinformare din Ucraina și din întreaga lume.

„Există o serie de paralele care pot fi trasate între acest război și Siria, de exemplu. Un lucru bun este că instrumentele noastre de verificare sunt mai eficiente acum decât atunci, ceea ce facilitează verificarea faptelor videoclipurilor și imaginilor, iar informațiile au de data aceasta un conținut mai amplu.

„Fără resurse semnificative și bani suficienâi, este dificil să monitorizezi în mod constant spațiul on line”

Rolul TikTok în documentarea acestui război a fost mult discutat, dar Southern a spus că Twitter a fost o platformă cheie pentru monitorizarea invaziei. „Funcționează foarte bine pentru că multe imagini sunt încărcate tot timpul.”

El a susținut că Telegram, care a fost adoptat pe scară largă de ambele părți pentru a distribui informații, este o „sabie cu două tăișuri” și „contraproductivă”, deoarece platforma este nereglementată. Kremlinul și aliații săi introduc în mod deliberat conținut în el pentru a încerca să ajungă la vorbitorii de limbă rusă și ucraineană, a spus el.

Experții în dezinformare se luptă cu narațiunile false, atât în ​​prezent, cât și pentru generațiile viitoare. În fața unei tirade de conținut pe mai multe platforme, experții OSINT, lucrează fără repaus pentru a evidenția ofensiva online a Rusiei asupra Ucrainei și pentru a denunța ororile acestui război criminal declanșat de Putin…

VIDEO:

„Un jurnalist britanic m-a întrebat ieri despre dovezile că rușii au comis crime de război în Ucraina. Uite răspunsul meu”, a scris primarul Kievului,Vladimir Klitschko,pe Twitter.

„Cât de multe dovezi privind crime de război vreți să vedeți când avem civili uciși, peste 300 de copii răniți și uciși, cât de multe vreți să vedeți și să nu izolați Rusia fiindcă fiecare cent care ajunge în bugetul rus va fi folosit pentru arme care ucid astăzi, la propriu ucid astăzi, și în săptămânile trecute, bărbații, femeile și copiii noștri”, a răspuns acesta

„Câte crime de război mai vreți să vedeți când nici măcar voi nu sunteți în siguranță în timp ce stați aici (…) nu există nimic despre care am putea vorbi în pace sau de bine sau care să justifice atacul Rusiei asupra pământului ucrainean și populației ucrainene”, a continuat acesta.

25/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: