PROIECTUL GEOPOLITIC RUSESC de creare pe teritorii românești a ”Noii Dacii”și planurile construirii unei noi arhitecturi europene în sec. al XVIII-lea

Planul țarinei Ecaterina al Noii Dacii, conduse de cneazul Grigorii Potemkin

“Planul grecesc” a reprezentat un proiect geopolitic de anvergură inițiat de țarina Ecaterina cea Mare la începutul anilor 1780, de fapt, o schiță de schimbare majoră a arhitecturii europene.

Planul prevedea împărțirea Imperiului Otoman între Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, care ar fi fost urmată apoi de reconstrucția marelui Imperiului Bizantin.

“Planul grecesc” a fost, de fapt, pus la cale de țarina Ecaterina a II-a împreună cu favoritul ei,de prințul Potemkin, care începuse deja să dea nume grecești unor orașee nou-înființate din Rusia nouă (Novaia Rossia – Odessa și Kherson fiind doar două exemple, iar simbolismul bizantin era și el evidențiat în noile biserici construite în regiune, un exemplu fiind Catedrala din Kherson, clădită în stil bizantin clasic.

Cei doi au plănuit în detaliu chiar și structura de conducere a viitorului imperiu, motiv pentru care unul dintre nepoții Ecaterinei a fost numit Constantin, cu scopul ca primul împărat al noului Bizanț urma să poarte numele celui din urmă împărat al vechiului Bizanț. Marele Duce Constantin Pavlovici Romanov era născut la Țarskoe Selo pe 27 aprilie 1779, fiind al doilea fiu al Țareviciului Pavel Petrovici și al soției sale, Maria Feodorovna și a fost crescut de bunica sa, Ecaterina a II-a, tot țarina fiind cea care a aranjat căsătoria dintre Constantin și Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld..

Pentru ca proiecția să aibă succes, toate Marile Puteri ar fi trebuit să fie de acord cu el, iar țarina a început să își pregătească aliații.

În mai 1780, Ecaterina cea Mare a organizat o întâlnire secretă cu Împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, la Moghilev, în Belarusul de astăzi, urmată de mai multe scrisori, începând din septembrie 1781, între țarina Ecaterina cea Mare și Împăratul Iosif al II-lea. Cei doi au formalizat Alianța austro-rusă în 1781.

În 1787 este aranjată o nouă întâlnire a celor doi mari monarhi în Crimeea și în scurt timp ambele țări au declarat război Imperiului Otoman, dar moartea împăratului Iosif în 1790 a încheiat definitiv proiectul grecesc gândit de Grigori Potemkin și Ecaterina cea Mare, care a rămas doar pe hârtie.

Cel mai important punct al planului era accesul liber al Rusiei la Marea Mediterană prin Bosfor.

Grigori Potemkin

Marele Duce Constantin

Ecaterina cea Mare

Partea care privește direct teritoriile locuite de români este cea a proiectului unui stat unitar care ar fi cuprins Moldova, Țara Românească și Basarabia și care ar fi urmat să fie numit Dacia, un teritoriu tampon care, conform proiectului, ar fi fost condus de prințul Potemkin.

Referitor la recrearea unui nou Regat al Daciei, în secolul al XVIII-lea, au existat două proiecte: unul particular și altul de stat.

Primul proiect — particular (poate fi numit antiohian), a aparținut lui Antioh D. Cantemir ( 1709-1744), fiului domnitorului Moldoveii, Dimitrie Cantemir, (scrie Vitalie Pastuh-Cubolteanu în publicația https://psihologiesociala.wordpress.com.).

După nereușita campaniei  militare  de la Prut din 1711, când oastea otomană a biruit unitățile militare ale împăratului Rusiei Petru I și ale Moldovei,domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir, a fost nevoit să se refugieze cu familia și apropiații în Rusia.

E interesant și modul cum l-a prelucrat Petru I pe domnitorul Dimitrie Cantemir, înainte de începerea acestui război cu turcii prost pregătit …

Petru I l-a convins pe învățatul cărturar, D.Cantemir, asigurțndu-l că: ”в сей войне никакого властолюбия и распространения областей своих и какого-либо обогащения не желаем, ибо и своих древних и от непрятелей завоеванных земель и городов и сокровищ по Божьей милости имеем” (”în acest război nicio ahtiere după putere și nicio lărgire a ținuturilor mele și niciun fel de îmbogățire nu dorim, deoarece și pământuri strămoșești și de la inamici cucerite pământuri și  orașe și bogății, din mila Domnului, avem”.

După pierderea bătăliei, a urmat imediat expatrierea forțată a  familiei  Cantemir —  mezinul Antioh avea doi anișori. Antioh D. Cantemir s-a manifestat cu o precocitate genială.

Mulți cercetători ruși consideră că tânărul prinț îl întrecea pe tatăl săuca statură intelectuală. Într-adevăr, tânărul Cantemir cunoștea limbile turcă, greacă, rusă, latină, engleză și franceză. El a înnoit limba literară rusă, fiind  considerat unul dintre ”părinții clasicismului rus”.De asemenea a publicat fabule, satire, epigrame, a făcut traduceri, s-a preocupat de algebră.

La o vârstă foarte tânără, Antioh Cantemir a fost numit ambasador al Rusiei la Londra și Paris.

Agenților secreți ai guvernului rus nu le-a scăpat preocuparea ambasadorului, prințului Antioh Dimitrievici Cantemir de formare a unui nou Regat al Daciei, care ar fi inclus Transivania, Țara Moldovei și  Valahia.

Tronul de rege al proiectatului regat era dorit de fiul domnitorului Moldovei, cneazul Antioh D.Cantemir.

Proiectul lui a fost descoperit ulterior în arhive de către celebrul autor de romane istorice, Valentin Pikuly și descris în captivantul său roman ”Perom i șpagoi”  (”Cu pana și cu spada”).

V.Pikuly a redat ultimele zile ale lui Antioh Dimitrievici Cantemir, când, din senin, prințul s-a îmbolnăvit ”de stomac”, stingându-se rapid.

El a murit la vârsta de 34 de ani., iar prezentarea semnelor exterioare ale bolii sugerau o verosimilă otrăvire acută…

Ce țări puteau avea interesul anihilării prințului Cantemir ? Ale cui interese hrăpărețe aveau să fie lezate de întemeierea Regatului Daciei? Ale rușilor? Dar ei puteau pur și simplu să-l recheme din funcția de ambasador.

Rămân sub bănuială turcii (suzeranii Moldovei) și austriecii (suzeranii Transilvaniei)… Principatele Române erau sub amenințarea unor noi rapturi de către expansionismul statelor vecine, în legătură cu intenția  de a  răscroi Europa de Sud-Est.

Să ne aducem aminte că, la Congresul Internațional de la Karlovitz (1698-1699), după războiul austro-turc, Polonia se străduia să înglobeze Moldova, iar Austria poftea Valahia. Ceva nu a mers, astfel încât poftele polonezilor și ale Habsburgilor au  rămas  nesatisfăcute de Tratatul de pace de la Karlovitz.

Dar cine putea garanta atunci  că vecinii nu o să mai dorească pământurile românești?!

Nu se poate, totuși, exclude nici mâna rușilor: realizarea proiectului antiohian i-ar fi pus în situație de  confruntare cu puternicul aliat austriac din războaiele antiotomane.  Rușii aveau nevoie ca de aer de aliațul militar  habsburgic!

Al doilea proiect dacic — cel  oficial rusesc. 

Desigur, proiectul  Regatului Daciei  nu era un cadou oferit românilor din mărinimie. Semnificația  proiectului rusesc de formare a Regatului Dacia poate fi înțeleasă din descrierea de sinteză a politicii externe a țarismului rus, făcută de către sociologul german, F.Engels: ”…metropola întregii lumi ortodoxe, orașul deja a cărui denumire rusească Constantinopol-Țarigrad servește ca expresie a dominației asupra Orientului și a acelei autorități, cu care este înzestrat stăpânitorul în ochii creștinilor orientali (…) era  o pradă militară de neegalat  în toată Europa. (…).

Însă Țarigradul, în calitate de cea de a treia capitală rusească, de rând cu Moscova și Petersburgul, includea în sine nu numai dominația spirituală asupra lumii creștine răsăritene, devenind o etapă decisivă în instalarea  dominației asupra Europei, ce ar fi însemnat dominația exclusivă asupra Mării Negre, Asiei Mici, peninsulei Balcanice. În acest caz, Marea Neagră se transforma în radă militară rusească, iar dominația asupra peninsulei Balcanice ar fi mutat hotarele Rusiei până la Marea Adriatică”.

Ideea ”Romei a treia” era altfel înțeleasă de conducerea Rusiei, care  înainte de  întemeierea orașului Petersburg de către Petru I, afirma necesitatea intrării Moscovei în succesiunea dominației imperiale mondiale a ”primei” Rome — capitala Imperiului Roman, a celei de a ”doua” Rome — a Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin, denumită inițial Noua Romă. Conducerea moscovită, declara de sute de ani : ”Moscva — Tretii Rim i Cetviortomu  ne bâvati!” (”Moscova este Roma a Treia, iar a Patra Romă nu va mai fi!”.

La 1781, împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei a semnat cu împăratul austriac Iosif al II-lea o convenție interstatală de formare a unei uniuni defensive îndreptate împotriva Imperiului Otoman.

În anul următor, țarina Ecaterina a II-a a expediat lui Iosif II o scrisoare confidențială, în care i-a comunicat intenția de întemeiere a unui stat nou — Regatului Dacia, care va include Moldova, Valahia și nordul Bulgariei.

Rege în Regatul Daciei a fost menit să fie cneazul rus, feld-mareșalul Grigorii Potemkin (amantul ei).

Tot în aceeași scrisoare, Ecaterina i-a împărtășit lui Iosif proiectul recreării Imperiului Grec (al Bizanțului), unde împărat urma să fie fi nepotul Ecaterinei, Constantin.

Principala țintă era ”Proiectul grecesc”, al recreerii Bizanțului, cu capitala la Constantinopol (care urma să fie  cucerit de ruși), Ecaterina II îi rezerva Bulgaria de sud și Macedonia.

Implicată în procesul de cucerire a Imperiului Otoman, Ecaterina II  i-a pus unui nepot de al ei numele Constantin (ca a împăratul roman Constantin cel Mare). Nepotul Constantin a fost crescut de o dădacă-grecoaică  șiera servit un valet grec.

Unii cercetători consideră că anul nașterii ”Proiectului grecesc” a fost 1780, alții — că acest proiect a fost gândit în 1779, autori fiind Ecaterina și cneazul Potemkin.

Planurile Ecaterinei „Imperiul grecesc” și ”Regatul Dacia” reflectau viziunea geopolitică a politicii orientale a Rusiei.

Regatul Daciei, cum scria Ecaterina, trebuia să joace rolul de stat-tampon între Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic.

La Viena, deasemenea se lucra la apropierea de Rusia, în vederea alungării definitive a turcilor oprimatori din Europa și a reîmpărțirii teitoriului Europei de Sud-Est.

Contele Mazen  ( cavaler de Malta, care făcea serviciul militar în flota rusă, din 1770 avea gradul de contr-amiral)  a prezentat contelui Kaunitz, cancelar austriac o scrisoare cu șase variante de împărțire a teritoriilor ocupate de turci în Europa, în cazul dacă Turcia va fi biruită de armatele austriece și ruse.

Cacelarul Kaunitz a prezentat  scrisoarea respectivă împărătesei  Maria-Tereza ( pe 17 ianuarie 1772).

Varianta nr.1 a planului lui Mazen de reîmpărțire, includea  prevederea că Austriei îi vor reveni Serbia, Bosnia, Herțegovina, Albania și Macedonia până la mare, iar partea rămasă a Balcanilor,  Constantinopolul și Dardanelele vor fi ale Rusiei.

În varianta a patra a proiectului său, Mazen propunea ca Rusiei să-i fie date majoritatea teritoriilor din stânga Dunării, litoralul Mării Negre.

Austria ar fi luat Valahia dintre Dunăre și Olt, Serbia, Bulgaria, Herțegvina. Moreea ar fi devenit teritoriu pentru crearea unui stat independent sub mâna hertz-herțogului austriac.

În  altă variantă de reîmpărțire, Mazen propunea ca Prusia să fie neutralizată cu obținerea unor teritorii în Polonia, iar Polonia, simultan să fie compensată  cu  teritoriiile  principatelor Dunărene.

Împărăteasa Maria-Tereza nici nu avrut să audă de variantele propuse de Mazen. După decesul împărătesei, noul stăpân, împăratul Iosif II, primise propunerea Ecaterinei despre ”Proiectul grecesc” și ”Proiectul Regatului Daciei”, i-a răspuns  afirmativ, cu precizarea:

”Cât privește crearea noului regat Dacia cu religie de stat grecească (adică ortodoxă — n.n.)  și confirmarea ca împărat al imperiului grecesc pe nepotul dumneavoastră Constantin, doar mersul războiului  va hotărî totul…”.

În schimb, pentru Austria, Iosif dorea: Cetatea Hotinului cu împrejurimile, Valahia Mică (adică Oltenia), Belgradul, Orșova, Vidinul, Dalmația cu teritoriile turcești și cu teritoriile venețiene. Republica Venețiană urma să fie compensată cu insula Creta și niște teritorii din Grecia continentală.

Ecaterina a II -a comandase medalia militară  ”Pentru victoria asupra Imperiului Otoman”. Însă pentru popor și pentru țările străine, războaiele ruso-turce vor fi prezentate ca războaie de eliberare.

”Spasiom bratiev-slavean” (Să salvăm pe frații slavi!”,  ”Daioși crest na sveatoi Sofii” (”Să instalăm crucea pe catedrala de la Constantinopol!)

Scriitorul F.Dostoevski, în secolul al XIX-lea,  avea să scrie: ”Mai devreme sau mai târziu, Constantinopolul trebuie să fie al nostru!”.

Dacă proiectul renașterii Imperiului Bizantin cu împărat rus și a Regatului Daciei, avândul ca rege pe Gr.Potiomkin erau proiecte pur imperiale ale Rusiei (care aveau formal independența însă de facto erau protectorate rusești), împăratul habsburgic Iosif II și cancelarul său Kaunitz pot fi considerați coautori ai reîmpărțirii geopolitice a Balcanilor, în aceeași măsură ca Ecaterina II.

O întrebare din domeniul relațiilor austro-ruse: de ce ofițerul rus, nobilul erudit, scritor și traducător român, Ioan Cantacuzino, a plecat pe perioada războilui ruso-turc din anii 1787-1791, din Rusia la Viena?

  Oare aflarea contelui I.Cantacuzino la Viena, nu a fost legată de asigurarea implementării  ”Proiectului grecesc” și a ”Proiectului Regatului Dacia”?

  Răspunsul ar putea fi găsit în arhivele Ministerului de Externe al  Rusiei.

CITIȚI ȘI:

 

DOUĂ CONCEPTE GEOPOLITICE eșuate ale RUSIEI privind schimbarea arhitecturii europene în sec. al-XVII-lea: Proiectul grecesc și regatul Daciei