CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

15 martie 1848: Ziua anexării Transilvaniei la Ungaria fără consultarea românilor majoritari. Apelul neascultat al Academiei Române

La 15 martie 1848 Dieta ungară vota anexarea Transilvaniei

15 martie este sărbătorită drept Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, una din sărbătorile naționale ale țării vecine impusă deja și în România. Parlamentul țării noastre are zi liberă azi pentru ca aleșii să poată „sărbători” crimele maghiarilor din 1848. La această dată a fost declanșată Revoluția de la 1848 din Ungaria.

Dieta ungară întrunită la Pojon, a decretat atunci independența Ungariei față de Imperiul Habsburgic.

În programul revoluției, la punctul 12, era prevăzută unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voința românilor covârșitor majoritari.

În programul revoluției maghiare, la punctul 12, era prevăzută alipirea Marelui Principat al Transilvaniei  la Ungaria, fapt care ignora realitatea etnică existentă, faptul că românii reprezentau 2/3 din populaţie.

15 martie 1848 înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare care a urmat, amintirea războiului civil și a jertfelor numeroase în populația civilă românească: copii de vârste diferite, femei, bătrâni uciși nevinovați, preoți și dascăli schingiuiți, case si chiar sate întregi incendiate de către gardiștii secui și maghiari, distrugerea prin incendiere a unei comori uriașe a românilor, și anume arhiva Episcopiei Ortodoxe de la Sibiu, amintirea amenințărilor teroriste ale lui Kossuth adresate românilor care nu i se supun, într-un cuvânt amintirea terorismului maghiar de atunci.

A fost un act forțat, care nu ținea seama de dorința băștinașilor români majoritari din Transilvania!

Imediat au reacționat  Avram Iancu şi Aron Pumnul care au dat de la Târgu Mureș strigătul răsculării împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria, act votat în Dieta ungară întrunită la Pojon. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare la Blaj, în Duminica Tomii, adunarea legendară din 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii…. Programul Revoluţiei Române, formulat în 16 puncte era intitulat „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ”.

Punctul 1 solicita independenţa naţională a naţiunii române şi egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania. Se cereau apoi desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire din partea ţăranilor, libertăţi economice şi politice, învăţământ în limba română, etc.

Punctul 16 preciza că… până când naţiunea română nu va fi naţiune constituită şi organizată cu vot deliberativ şi decisiv, reprezentată în camera legislativă…”.

În acelaşi timp, în „PETIŢIUNEA NAŢIONALĂ” nu era acceptată nicio dezbatere şi încercare de unire a Transilvaniei cu Ungaria.

În următoarea perioadă, conducătorii maghiarimii au declanşat în Transilvania teroarea împotriva intelectualilor români şi a ţăranilor, iar în a doua jumătate a lunii septembrie 1848 a avut loc la Blaj ce-a de-a treia Adunare Naţională la care au participat peste 60.000 de români înarmaţi.

Adunarea reafirma punerea în practică a programului revoluţionar din mai, cerea redarea autonomiei Transilvaniei, solicita încetarea execuţiilor militare şi a represiunilor împotriva celor care se opuneau guvernului maghiar.

Proclamând ruptura cu guvernul maghiar, elita românească s-a îndreptat spre o posibilă alianţă cu Austria liberală şi constituţională. În „Memoriul” din 28 septembrie 1848, redactat la Blaj şi trimis Parlamentului austriac, s-a avansat ideea constituirii unui stat românesc autonom în cadrul Austriei, prin unirea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti. Acest „MEMORIU” constituie punctul culminant al colaborării dintre revoluţionarii români din Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Bucovina. El este dovada unei acţiuni concertate, menite să salveze statutul politico-juridic al Ţărilor Române, aflate sub ocupaţie străină.

Românii au trecut la aplicarea în practică a principiului autodeterminării naţionale şi, sub coordonarea Comitetului Naţional de la Sibiu, încep organizarea administrativă şi militară a Transilvaniei pe baze democratice. Au fost înfiinţate 15 Prefecturi, fiecare cu câte o Legiune militară. Prefectul era şi comandantul legiunii cu rang de general. Acestea erau organe politico-administrative şi militare care trebuiau să constituie instituţiile autoguvernării naţionale. În unele Prefecturi au fost cooptaţi în conducere şi etnici saşi.

Comandantul suprem al Transilvaniei, baronul austriac general Anton Puchner a avizat favorabil această organizare administrativă românească. În calitate de PREFECT GENERAL, adică de conducător militar al revoluţiei româneşti, a fost numit tânărul avocat AVRAM IANCU. Acesta mai avea şi comanda directă a Legiunii a II-a „Auraria Gemina”, care cuprindea zona centrală a Munţilor Apuseni.

În calitate de PREFECT GENERAL, adică de conducător militar al revoluţiei româneşti, a fost numit tânărul avocat AVRAM IANCU, scrie https://www.buletindecarei.ro.

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.

A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth – pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849 – foto: ro.wikipedia.org

În august 1848, sârbii, românii şi croaţii , se ridicaseră deja împotriva intenţiilor de hegemonie ale maghiarilor si  cele mai mari nenorociri ameninţau ţara şi popoarele Ungariei.

Vă redăm în continuare câteva fragmente din poeziile revoluționarului Petofi Sandor, venerat ca erou al revoluției maghiare, în țara vecină

„Căci doar maghiarul este stăpân în ţară”, clama el în poezia „Magyar Nép” (Poporul maghiar) din iunie 1848:

Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân,
 Iar cei care vor să ni se urce în cap
Vor simţi pe capetele lor paşii noştri,
Înfingându-le pintenii în adâncul inimii…

Despre libertatea lumii  nemaghiare, în septembrie 1848 când se desfăşura deja lupta, el scria în poezia :


„Pe viaţă şi pe moarte” (Élet vagy halál):


Croaţi, germani, sârbi şi români,
Ce vă repeziţi cu toţii la Ungaria? (…)
Căci nu sunteţi decât corbi, nişte corbi scârboşi,
 Dar maghiarul încă nici vorbă să moară,
Doamne fereşte! Ba chiar cu sângele vostru
Va zugrăvi pe cer Dumnezeu purpuriul zorilor…
N-o să mai fie duşmani, când ultimul strop
De sânge va curge din blestematele voastre inimi…”

Apelul neascultat al Academiei Române

Academia Română

20 iunie 2017

APEL

Pentru respectarea Centenarului Marii Uniri și a memoriei istorice a românilor.Academia Română este principala instituție a conștiinței naționale a românilor. Această menire este inserată în actul ei de naștere, proiectul ei constitutiv, rostul instituției și destinul său primordial.

Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conștiința națională a celor care conduc vremelnic destinele unei națiuni scade sub cota de alarmă.

Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociează, totul se relativizează, tot ce e sfânt și intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească să iasă în față și să spună lucrurilor pe nume. Conștiința națională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituțiile sale.

Apelul nostru către clasa politică din România este să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de milioane de români, trăitori în România și în afara hotarelor ei, să nu batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie modernă, independentă și mare.

Pe 15 martie 1848 „tinerii unguri” conduși de Petöfi Sandor și mobilizați de poeziile sale patriotice au ridicat mulțimile („Sus! Patria către maghiari strigat-a: E timpul pentru luptă să fiți gata!”).

La finalul zilei, programul în douăsprezece puncte, printre care și unirea Ungariei cu Transilvania, a fost acceptat de către Parlament și de Curtea de la Viena. Această zi ar urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din România!

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o ignorare flagrantă și vinovată a memoriei istorice a românilor, pentru care Unitatea națională și de limbă a constituit busola istorică în toate momentele de restriște sau de bucurie colectivă.

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România este un gest iresponsabil în perspectiva menținerii păcii sociale interne, exemplară în țara noastră, în condițiile în care drepturile minorităților de aici depășesc normele europene în materie.

A vota ziua de 15 martie ar însemna o anulare a eforturilor de sărbătorire firească a Centenarului unității naționale care are ca miză crucială Unirea de la 1 decembrie 1918 – clipa astrală a istoriei poporului român.

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a revendicărilor cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă campanie internă și internațională în perspectiva a 100 de ani de la Trianon.Academia Română nu poate să admită că se poate întâmpla așa ceva.

Nu există scuze, argumente și justificări de niciun fel. Toți vom fi judecați pentru faptele noastre, mai ales când miza acestor fapte este națională, nu individuală. Nimeni nu are dreptul să ignore Istoria unui popor.

Trimitem pe această cale apelul nostru către politicienii români, de orice naționalitate ar fi aceștia, la responsabilitate, respect și, până la urmă, la bun simț. Să nu ne uităm menirea și să nu uităm niciodată cine suntem.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Biroul Prezidiului Academiei Române

15/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORIE NEȘTIUTĂ: Înțelegerea austro-rusă pentru deportarea răsculaților lui Horea în Crimeea

Răscoala lui Horea de la 1784 are foarte multe necunoscute. Una dintre acestea este cea legată de mobilitatea populațiilor din Transilvania, migrație și interesele marilor puteri în ascensiune, respectiv Imperiul Habsburgic și Imperiul țarist, dar și de decăderea Imperiului otoman, scrie istoricul și publicistul clujean Ionuț Țene (foto) în publicațiile online http://www.napocanews.ro și https://luceafarul.net.

Încă de la 1772 apărea într-o corespondență dintre diplomații austrieci de la Constantinopol o informație interesantă privindu-l pe domnul Grigore Ghica al Țării Românești și Moldovei, în legătură cu o cerere de către Sultan de a permite emigrarea unei părți din populația moldovenească în noile teritorii cucerite de ruși în nordul Mării Negre, după înfrângerea tătarilor și evacuarea lor din peninsula Crimeea, fostă turcească și tătărească.

Atât Imperiul Habsburgic, cât și cel Țarist duceau o politică de mobilitate demografică, de colonizare și de mutare de populații.

Odată cu anexarea Transilvaniei de către habsburgi a început cu secolul XVIII o politică de colonizare cu șvabi germanici în Banat și zona Bihor-Satu Mare.

Germanizarea avea ca scop îmbunătățirea activității economice, dar și în subsidiar o permanentizare a unei populații fidele și de limbă germanică față de Viena.

Istoricii români au evitat sau ignorat dimensiunea religioasă a mișcărilor anti-catolcie din Transilvania de la 1759 – 1761, care erau de fapt și revolte anti-habsburgice.

Istorici de limbă germană precum Carl Göllner sau M. Auner au sugerat implicarea unor agenți ruși în rândul resurecției preoților ortodocși conduși de Sofronie din Cioara împotriva uniatismului și stăpânirii austriece.

Există și o scrisoare a lui Paisie Velicikovski care îl sprijinea în acțiunile sale pe Sofronie din Cioara.

Românii ortodocși din Munții Apuseni au renunțat la unirea religioasă cu Roma, revenind la ortodoxie în masă, fapt ce a dus la acțiunile letale ale generalului Bucow, ce a distrus cu tunurile mănăstirile și bisericile creștinilor ortodocși.

Curtea de la Viena a jucat ambivalent în legătură cu soarta românilor ortodocși din Ardeal. A luat măsuri dure împotriva preoților ortodocși veniți din Țara Românească în Ardeal, dar s-au folosit de aceștia pentru a-și împlini planurile ca să lovească în marea nobilime maghiară care refuza să accepte desființarea iobăgiei.

A existat o rețea de preoți ortodocși în Ardeal veniți din Principatele române. Întârzierea Patentei imperiale de desființare a iobăgiei în Transilvania ar fi avut un scop de ațâțare a iobagilor români împotriva nobililor maghiari.

Iosif al II-lea lovea atât în nobilii maghiari prin răsculații români, dar avea și o perfectă justificare a strămutării acestei populații românești în Bucovina de nord și, mai ales, în Crimeea cucerită de Ecaterina a II-a.

În 1783, Crimeea a fost anexată de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc (1768-1774).

Un agent al imperialilor a fost celebrul și controversatul spion Salis, care a jucat dublu, atât pentru împăratul austriac cât și pentru țarina Ecaterina a II-a.

Acest agent era fiul contelui Salis de Lorena, fost comandant suprem al regimentului de Toscana şi fiu al fiicei contelui Andrâsi. Salis a stat alături de Horea în timpul răscoalei de la 1784.

Istoricul Carl Göllner a scris despre Salis dintr-un raport cifrat din august 1784 al lui Ludovic Coblenz, ambasadorul austriac la Petersburg, înștiințând pe cancelarul austriac, că în Transilvania se află un om care s-a obligat să emigreze cu mai multe familii din Transilvania în Crimeeea.

Agentul Salis a propus ambasadorului rus de la Viena, contele Galițin, că va determina 300.000 de cetățeni austrieci (români ardeleni) să emigreze în Rusia. Ideea lui Salis ar fi fost bine primită de cercurile ruse, care au dat legi pentru primirea de coloniști în teritoriile eliberate de sub Imperiul Otoman.

Nicolae Iorga considera că Salis a fost implicat în răscoalele din Boemia anilor 1775 și 1779. Deși urmărit de autorități, agentul Salis a fost protejat de mareșalul slovaco-austriac Hadik, care ar fi refuzat în cazul prinderii acestuia să-l execute imediat, bazându-se pe o apostilă a lui Iosif al II-lea preved ea să fie predat regimentului din care făcea parte când ar fi fost prins.

Mai mult, țarina Ecaterina cea Mare ar fi acceptat proiectul lui Salis de strămutare a românilor din Transilvania, în Crimeea.

De altfel, după răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan de la 1784, împăratul austriac Iosif al II-lea acordă pe 2 august 1785 dreptul la liberă emigrare și strămutare a țăranilor români din Ardeal.

De astfel, unii istorici consideră lipsa de sprijin a lui Horea din partea iobagilor din decembrie 1784, tocmai pe zvonul răspândit, că împăratul austriac le-ar fi promis prin mitropolitul sârb Nichitici dreptul de a se strămuta și migra.

Guvernatorul Bucovinei, baronul Enzenberg în urma evaluării din 1786, conform celor scrise de poetul Mihai Eminescu, în această provincie recent trecută sub stăpânirea Vienei ar fi venit 11.000/12.000 de familii de români ardeleni, regiunea având un spor demografic cu 29.102 peste câțiva ani.

Emigrarea românilor în Crimeea poate fi pusă și pe opțiunea rusească a ”proiectului grecesc”, care prevedea împărțirea Imperiului Otoman între Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, care ar fi fost urmată apoi de reconstrucția marelui Imperiului Bizantin.

Acesta a reprezentat o soluție politică inițiată de țarina Ecaterina cea Mare la începutul anilor 1780 și a fost, de fapt, o schiță de schimbare majoră a arhitecturii europene.

Soluția țarinei a fost concepută împreună cu favoritul ei, feld-mareșalul Grigori Potemkin, iar cei doi au plănuit chiar și structura de conducere a viitorului imperiului, motiv pentru care unul dintre nepoții Ecaterinei a fost numit Constantin, pentru ca primul împărat al noului Bizanț să poarte numele celui din urmă împărat al vechiului Bizanț.

În mai 1780, Ecaterina cea Mare a organizat o întâlnire secretă cu Împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, la Moghilev, în Belarusul de astăzi, urmată de mai multe scrisori, începând din septembrie 1781, între țarina Ecaterina cea Mare și Împăratul Iosif al II-lea. Cei doi au formalizat Alianța austro-rusă în 1781.

“Planul grecesc” era pus la cale de prințul Potemkin, care începuse deja să dea nume grecești orașelor nou-înființate din Rusia nouă – Odessa și Kherson, care sunt doar două exemple, iar simbolismul bizantin era și el evidențiat în noile biserici construite în regiune. Catedrala din Kherson a fost clădită în stil bizantin clasic.

În 1787 este aranjată o nouă întâlnire a celor doi mari monarhi în Crimeea și în scurt timp ambele țări au declarat război Imperiului Otoman, dar moartea împăratului Iosif în 1790 a încheiat definitiv ”proiectul grecesc” gândit de Grigori Potemkin și Ecaterina cea Mare, care a rămas doar pe hârtie.

Iosif II a întârzit doi ani implementarea în Transilvania a reformelor urbariale menite a proteja iobagul valah de excesele nobilimii maghiare feudale, tocmai pentru a crește furia valahilor spun unii istorici.

În 1784, au fost auziți țărani neștiutori de carte spunând că Transilvania e dată românilor încă de regele cel vechi roman al Daciei cu cuvintele „Dau-io-ție”, adică țară dăruită … (vezi cartea Revoluțiunea …, de Nicolae Densușianu, pg. 353.)

De aici reiese ideea de ”Rex Dacia” susținută de Horea, care cade ca o mănușă pe filiera ”proiectului grecesc” a țarinei, în legătură cu unirea țărilor române.

Nicolae Iorga prezintă, în ”Acte și Fragmente” (1896), intenția rușilor de a schimba populațiile, în 1772, cu valahii din Muntenia și Moldova în locul tătarilor din Crimeea. (Salis, acest conducător în orb al răsculaților lui Horea, parafrazându-l pe David Prodan, a fost văzut la Curechiu, apoi a fost raportat de mai mult de opt ori de răsculați ca „îmbrăcat nemțește, cu o stea mare în piept”).

Frederic II al Prusiei și Iosif al II – lea au creat tot timpul un „spațiu vital” pentru populația germană, pregătind valuri de colonizare cu șvabi catolici în 1782-1784, ei având un aliat: Ecaterina II, țarina Rusiei, dispusă să-i preia pe ortodocșii alungați din Transilvania?

E o ipoteză de lucru care se va desluși doar prin cercetarea arhivelor austriece și ruse.

15/03/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

UN PROIECT MALEFIC care urmărea exterminarea ungurilor din Transilvania și înlocuirea lor cu germani (șvabi catolici), dejucat de HOREA

Răscoala din 1784: un proiect nemțesc îngrozitor, dejucat de Horea

Motto:
Doamne, doamne, cresc nămeţii şi pierim
Fără ţară, fără nume, Velerim
(poezia deținuților din pusta siberiană …)

Este mai bun vecinul decât fratele” este un proverb ieșit din uzul românilor, deși toate popoarele au în uz proverbe cu un astfel de înțeles.

Pierderea proverbelor diminuează înțelepciunea și îngreunează viața.

Cine sau ce ne-a stricat cu vecinul nostru ungur și ne-a îngreunat viața?


Răscoala lui Horea din 1784,
– Supplex Libellus Valachorum, care a constat în două memorii aparent curajoase, create de intelectualii „Școlii Ardelene”, înaintate către împăratul Leopold II (1790-1792), prin care cereau și recunoașterea românilor ca națiune egală în drepturi cu celelalte din imperiu.
– Revoluția lui Avram Iancu, 1848-1849!

Există documente istorice care ne spun că Răscoala lui Horea a fost pregătită într-un sinod greco-catolic din Blaj – 1782, în care s-a stabilit exterminarea tuturor ungurilor din Transilvania:

1. Avem titlul unui raport întocmit de Nicolae Densușianu despre sinodul de la Blaj, de la 01.05.1782, organizat de episcolul greco-catolic Grigore Maior.
2. Un raport scris în maghiară detaliază cele de mai sus.
3. David Prodan a inventariat în Răscoala lui Horea informațiile referitoare la acel sinod,
4. Ștefan Pascu a preluat informațiile de la pct 2 și le-a publicat, în sinteză, în cartea Revoluția lui Horea și, în detaliu, în Izvoarele Revoluției lui Horea.
5. Cartea Episcopul gr-cat Grigore Maior, la 300 de ani de la naștere, scrisă în 2015 de un colectiv cu mulți intelectuali de factură greco-catolică.

Eu pun informații de genul celor de mai sus în confruntarea cu faptele consemnate și cu nedumeririle și spun „valid” dacă informațiile explică nedumeririle existente și dacă aduc și alte informații.

Sinodul de la Blaj explică câteva mari nedumeriri:

– rețeaua prelaților greco-catolici avea cea mai mare autoritate asupra valahilor și cea mai bună răspândire în teritoriu; așa se explică autoritatea celor trei corifei în general și a lui Horea în special.
– în sinod s-a vorbit și despre ziua înarmării valahilor, pentru exterminarea tuturor ungurilor în ziua de 01.05.1785. Înarmarea a fost precedată în 1784 de o simulare: Conscripție din vara 1784. Istoricii răscoalei nu și-au putut explica rostul acelei conscripții.

Sinodul de la Blaj pune în evidență și înțelegerea la care trebuie să fi ajuns trei capete încoronate pentru exterminarea ungurilor din Transilvania și înlocuirea lor cu germanii (șvabii catolici), pe care protestantul Frederic II nu-i mai putea susține, pentru că nemții înghesuiseră natura în corsetele unor teorii nemțești cu care au omorât diversitatea, diminuând sațietatea. Nemții șvabi, catolici, ai lui Frederic II, urma să fie colonizați flămânzi în Transilvania.

Exista un precedent: împărăteasa Maria Tereza scăpase de sârbii din regimentele de grănicieri din Arad-Seghed, trimițându-i spre Rusia împărătesei Elisabeta II.

Frederic II și Iosif II au creat tot timpul „spațiu vital” pentru nemții lor, pregătind noi valuri de colonizare cu șvabi catolici; în 1782-1784, ei aveau încă un aliat, o nemțoaică: Ecaterina II, țarina Rusiei, dispusă să-i preia pe ortodocșii alungați din Transilvania.
Cele trei capete de nemți încoronate aveau o singură problemă: maghiarii din Transilvania. Ce să facă cu ei?

Încă nu se născuse maghiarul dispus să accepte progresul și emanciparea. Progresul tehnologic, nemțesc și european, nu-și puteau face loc nici pe terenurile agricole și nici pe terenurile cu resurse minerale deosebite, proprietate a nobilimii maghiare.

Din măsurile luate de Iosif II putem să aflăm acordul celor trei împărați: exterminarea maghiarilor, deportarea valahilor și omogenizarea etnică și confesională pe spații mari.
Iosif II trebuia să creeze în prealabil o nemulțumire valahă greu de suportat, urmată de înarmarea valahilor, sprijinirea lor cu ajutoare valahe din principatele dunărene și oferirea de motive spirituale, suficiente, ca să-i omoare cu o „sfântă” mânie pe toți ungurii.

Ca să realizăm că asta a fost înțelegerea celor trei, trebuie să avem în vedere că:
– nu se știe de nici o intenție a vreuneia din puterile lumii de a deschide un război contra celeilalte în perioada răscoalei,
– Iosif II a întârzit doi ani implementarea în Transilvania a reformelor urbariale menite a proteja iobagul valah de excesele nobilimii maghiare feudale, tocmai pentru a crește furia valahilor,
– În 1751 mai avusese loc o astfel de culisare de națiuni; între Prusia, Austria, Rusia și Turcia (care executa tot ce-i cerea Frederic II). Sârbilor din Arad-Seghed le-au fost anulate în 1751 privilegiile ilirice.

În același an Elisabeta II a Rusiei i-a primit pe acei sârbi, conduși de Arhimandritul Sofronie de la Cioara, pe un teritoriu care aparținea tătarilor și turcilor, dar pe care l-a trecut sub autoritatea Rusiei și l-a și numit Noua Serbie (deasupra M. Negre), aproape de Poltava, de unde a sosit călugărul Paisie Velicicovschi; marele istoric Florian Dudaș (Cărți rare, Transsilvanica, Oradea, 2017, pg. 249-252) a găsit una din scrisorile trimise de Paisie Velicicovschi lui Sofronie (vezi imaginea).

Ar fi fost de așteptat ca Maria Terezia să nu-i lase pe acei sârbi să plece, iar Sultanul să nu-i primească, dar nu s-a întâmplat așa ceva și nimeni nu s-a întrebat până acum de ce?! Pentru că a existat și atunci tot o înțelegere și o sincronizare: în locul sârbilor ortodocși au fost aduși șvabi, adică nemți catolici, de-ai lui Frederic II (colonizarea II: 1744-1772).

La solicitarea lui Frederic II, turcii au trimis în Transilvania, în perioada de început a Răscoalei lui Horea, corpuri de valahi profesioniști, diversioniști, bine înarmați, camuflați în haine țărănești: Petru Muntean a fost căpitanul acelor valahi care au făcut cele mai mari atrocități, începând cu localitatea Cioara, a lui Sofronie, continuând în Vinț, Vurpăr și apoi în toate localitățile de-o parte și de alta a Mureșului – spre Alba Iulia și mai încolo, spre Aiud. La atrocitățile de aici și-au adus aportul și nemții (sașii).

Înțelegerea de a provoca răscoala valahilor a fost betonată în întâlnirile lui Iosif II cu Ecaterina II și ale cancelarului lui Iosif II cu Frederic II. Încă nu se născuse neamțul care înainte de a se despărți de alt neamț să nu facă un proiect comun.

Cunoscându-și sângele nemțesc, cei trei și-au imaginat că răscoala va fi de o eficacitate maximă din moment ce valahii urma să fie aduși la exasperare mult mai mult de măsurile nemțești decât de feudalismul maghiar.

Iosif II s-a văzut obligat să nu permită armatei nicio intervenție; binenînțeles că o astfel de măsură poate fi luată numai pe o perioadă foarte scurtă, dar cine să se mai și gândească la eventualitatea prelungirii răscoalei! Cei trei nemți creștini și cu Sultanul au bătut palma și au dezlegat furiile.

Răscoala lui Horea a fost gândită de cei trei nemți ca un „război fulger” (un blitzkrieg), ce trebuia să se soldeze cu exterminarea maghiarimii din Transilvania. Așa a început. Începutul părea promițător. Răscoala a avut trei conducători:

– Salis (adică acel Karl/Charles de Saxonia, numit și „Neamțul”) a acționat de la Deva înspre Arad, omorând nobilii din toate satele,
– Petru Muntean a acționat dinspre Deva spre Alba Iulia și Aiud,
– Horea, Cloșca și Crișan au acționat – după începutul din preajma Bradului – în Domeniul Zlatnei (fără Zlatna) și peste Abrud – Buceș – Mogoș – spre Alba Iulia, unde trebuia să facă confluența cu trupele lui Petru Muntean.

Țăranii din Răscoala lui Horea au acționat sub deviza: UCIDEM toți UNGURII. Concomitent trebuiau căutate și distruse toate documentele, pentru a distruge orice urmă a existenței ungurilor în Transilvania.

Ce nu a mers?
– Planul celor trei împărați creștini + Sultanul s-a năruit deoarece la Deva țăranii conduși de Salis au dat înapoi, au fugit, au fost prinși și judecați prin tăierea capului, dar și pentru că țăranii au încetat să ucidă așa cum ucid nemții: sistematic.

Imediat ce și-au descărcat năduful, țăranii valahi nu i-au mai ucis pe maghiari, ci i-au botezat. Mila i-a biruit. Încă nu se născuse valahul consecvent.

Nemții și kominterniștii uită și ignoră că valahul nu poate fi rău tot timpul, că intră în căințe, că se înduioșează, că îl prinde frica de pedepsele de după moarte, etc! Așa se face că s-a ajuns la întârzieri și deci, la imposibilitatea menținerii armatei în stare de expectativă.

Armata trebuia să apere statul de drept, care prioritiza nobilimea atunci, cum prioritizează acum oamenii de afaceri. Mai mult, deși sub interdicție strictă, nobilimea maghiară a început a se înarma și a acționa temerar și cu succese de neanticipat. Țăranii au început a da înapoi și a se dizolva în marea masă a țărănimii, că și așa se cam depărtaseră cu cel mult zece km de … „acasă”, deprimant de mult. Succesele nobilimii creșteau odată cu curajul, multiplicând succesul.

Nobilimea devenea o armată din milițiile de la început. Foarte motivată. Dacă lucrurile continuau astfel, Iosif II risca să se trezească cu o armată civilă și – odată ce a fost interceptată și scrisoarea pacifistă a lui Horea către nobilii din Huedin, – și după ce și amenințările țăranilor asupra Împăratului au început a se înteți -, era de așteptat o alianță a nobililor cu țăranii. Ar fi fost un dezastru.

Ca urmare, Iosif II s-a trezit într-o mare încurcătură. Așa se face că el a dezlegat armata asupra țărănimii și a urmat ceea ce știm.

Pe de altă parte, serviciile lui Iosif II i-au lichidat pe toți pe câți i-a putut prinde din cei implicați; inclusiv pe Grigore Maior (sinucis, prin grație împărătească) și pe Petru Muntean (hăituit până prin Câmpeni unde a fost împușcat ca un câine de gornicii care-l prinseseră pe Horea).

Este de remarcat că:

– În 1784, au fost auziți țărani neștiutori de carte spunând că Transilvania e dată românilor încă de regele cel vechi roman al Daciei cu cuvintele „Dau-io-ție”, adică țară dăruită …, vezi cartea Revoluțiunea …, de Nicolae Densușianu, pg. 353.
– În 1951, înaintea Revoltei anticomuniste de la Beliș din iunie 1951, moții din Arada/Horea – aproape la fel de inculți ca și cei din 1784 – susțineau în fața securiștilor că noi suntem urmașii lui Horea, Cloșca și Crișan.

Eu am aflat de la Petrușel Silvia – sora lui Vancu, fost primar în Arada/Horea și victimă a kominterniștilor evrei – cum și unde au fost îndoctrinați moții din Arada/Horea în termene scurte și concentrate de partizanul greco-catolic Leon Șușman.
Cine i-a incitat prin îndoctrinare pe țăranii valahi în 1784?
– Intelectualii greco-catolici asociați în demers și-n scop cu Iosif II.

Noi nu știm cine și cum a creat prefecturile și cine a pus prefecții la revoluția din 1848, cine le-a dat arme celor strânși la Blaj. Cine?
– Habsburgii, prin intermediul intelectualilor greco-catolici. De la Blaj. Marea Adunare din 1848 a avut loc la Blaj, în fieful greco-catolicilor.

Făcut-au bine acești intelectuali greco-catolici? Categoric NU!

Nu au făcut bine și pentru că incitarea la ură poate fi confundată cu o emancipare, cu o pretenție de creare a conștiinței naționale, dar este clar că nu este așa!

Habsburgii ne-au reproșat că ei au încercat să facă oameni din noi, din valahi, dar că n-au reușit pentru că noi, valahii, nu am fi avut calitățile necesare ca să beneficiem de „marea lor bunăvoină nemțească”.

Deci, de fiecare dată când mai auziți astfel de reproșuri „habsburgice” să fiți pregătiți, pentru că de fiecare dată a existat o înțelegere a nemților cu intelectualii noștri greco-catolici.

În august 1784, Salis (în imagine) a propus ambasadorului rus Golițîn, la Viena, să ducă în Crimeea 300.000 de valahi; propunerea lui este confirmată de ambasadorului austriac la Petersburg, vezi Carol Göllner, Revoluția lui Horea, din Revista istorică, îngrijită de N. Iorga, 1936, apr-iun.

Tot Iorga prezintă, în Acte și Fragmente (1896), pg. 69, intenția rușilor de a schimba, în 1772, valahii din Muntenia și Moldova cu tătarii din Crimeia.
(Salis a fost văzut la Curechiu, apoi a fost raportat de mai mult de opt ori de răsculați ca „îmbrăcat nemțește, cu o stea mare în piept”).
Sinodul de la Blaj divulgă că emigrările au fost de fapt niște deportări și/sau colonizări planificate, aflate în consecința răscoalelor.

Tot planificate. Intenția exterminării ungurilor este în măsură să explice de ce cele trei capete încoronate, Salis și oamenii lor pregăteau emigrările sub forma unor colonizări încă dinaintea răscoalei. Salis știa ce va urma pentru că făcea parte din „conclav”. Deci, după Răscoala lui Horea, pe unguri îi aștepta exterminarea, iar pe români deportarea.

Istoricul David Prodan a constat ceva ce trebuia să-l fi obligat să ajungă la concluziile mele din acest material: Horea, Cloșca și Crișan nu au fost interogați deloc în legătură cu Salis și nici despre acel celebru Ultimatum al lui Horea, trimis nobililor maghiari de la Deva.

De ce? Pentru că Salis a fost omul împăraților, iar ultimatumul a fost creația lui Salis, scris sub numele lui Horea, așa că de ce să-l mai interogheze!

Deci, intelectualii greco-catolici au „dezvoltat conștiința națională” a valahilor chiar numai atunci când nemții au avut nevoie de valahi ca să-i contracareze pe unguri:

– în perioada Răscoalei lui Horea,
– în 1790-1792, adică în perioada în care ungurii sporeau pretențiile față de habsburgii speriați de revoluția franceză și,
– în 1848-1849.

Cert este că mulți intelectuali ortodocși au învățat de la greco-catolici să se pună bine cu puterea, prin emiterea de naționalisme în preajma campaniilor electorale.

Răscoala lui Horea și Supplex Libellus Valachorum au fost opera papistașilor conduși de nemernicia sa, episcopul greco-catolic Ioan Bob (episcop de la 1782, până la1830), față de care Nicolae Iorga a avut o admirație mai mult decât suspectă.

Sunt cuvinte foarte grele, știu, dar din fericire am, pe lângă dovezile și argumentele de mai de sus, și o dovadă oferită chiar de N. Iorga:

Când a murit el (Iosif II, n. mea),( …) fratele lui din Florența, Leopold (1790-1792), înlocuindu-l (…) la sfârșitul domniei acestui Leopold, un Italian, Greppi din Milan, care era bine privit la Viena (Antonio Greppi 1722-1799, bancher, n. mea), având legăturile cele mai strânse cu miniștrii de acolo, mărturisește că Împăratul acesta (Leopold II, n. mea) îndemnase pe țăranii din Ungaria să se ridice împotriva nobililor, deci să se reia revoluția lui Horea.

Nu numai atâta, ci și proclamațiile lui erau tipărite, într-o tipografie secretă. Dar el s-a îmbolnăvit subit; a murit (…)

Să ne mai gândim încă la un lucru pentru a înțelege politica Habsburgilor; ceva mai departe decât jumătatea secolului al XIX-lea, prin anii 1860, a fost în Galiția o formidabilă revoluție țerănescă: țăranii ruteni s-au ridicat împotriva nobililor poloni.

Și nu este cea mai mică îndoială că această mișcare a fost pusă la cale, pentru a lovi în Poloni, de guvernul imperial.

Așa încât Iosif al II-lea, la 1784, apoi fratele său (Leopold II, n. mea) după câțiva ani, iar, după trecere de un veac, guvernul imperial, care voia să scape de oposiția marilor proprietari poloni, – aceasta înseamnă aceeași politică.

Din punct de vedere moral, este liber oricine să judece cum vrea, dar, din punctul de vedere al eficacității politice, nu se poate spune că ea nu oferia anumite avantagii esențiale Împăratului care voia să ieie focul cu mâna altuia, Nicolae Iorga, Horia, Cloșca și Crișan, O simplă conferință, „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1937, pg. 14-15.

Din cele transmise de Greppi, înțelegem că:
– răscoala lui Horea a fost creată de habsburgi împotriva ungurilor,
– inițiatorii celor două memorii ale Supplexului (1791 și 1792) au fost împinși din spate de împărat, care intenționa să contracareze ungurii printr-o răscoală a valahilor, ca pe vremea lui Horea.

Greppi ne obligă să înțelegem că atât în spatele Răscoalei lui Horea cât și în spatele Revoluției lui Avram Iancu au stat colaboraționiștii greco-catolici, de genul celor din 1790-1792.

Ca să ne obișnuim cu exterminările nemțești, în masă, trebuie să pomenesc și că austriecii au exterminat, în 1738-1739, sate întregi de valahi din Caraș, în special, dar și din Timiș și Arad. De ce? Austriecii voiau să demonstreze că șvabii au fost aduși într-un Banat pustiit după plecarea turcilor și din cauza turcilor.

Argumentele lui Gheorghe Ciuhandu (1875-1947) – autorul cărții Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la 1752 …, publicată în 1940 – nu ne-au putut convinge că Banatul n-a fost pustiu niciodată!

Pentru a realiza planul austriecilor de a extermina ungurii cu mâna valahilor pentru a face loc nemților-șvabi, trebuie parcursă și lucrarea Răscoala țăranilor bănățeni de la 1737-39, în viziunea lui Vicențiu Grozescu, scrisă de Radu Ardelean.

Este adevărat, pe de altă parte, că hoardele nemțești – (cari vesteau pacea și cultura apuseană. Sărmană cultură în mîinile … șvabului), au intervenit – așa cum ne spune mai sus, cu ironie, Vicențiu Grozescu (1838-1897), ca să stingă o revoltă a valahilor bănățeni, provocată de turci în preajma campaniei de instalare ca principe al Transilvaniei pe Iosif Rakoczy, fiul marelui principe al curuților, Francisc Rakoczy II.

Poate că exterminarea valahilor bănățeni ar fi fost totală dacă turcii nu i-ar fi învins pe austrieci.

Astfel de măsuri luate de nemți în evul mediu, divulgă dimensiunea unui naționalism nemțesc excesiv, violent și permanent.
N-a știut N. Iorga de aceste atrocități nemțești?
– Eee, n-a știut!

Horea a știut proiectul nemților; prin convertirea ungurilor le-a dejucat proiectul cu intenția de a realiza proiectul călugărului Sofronie: INTERMARIUM, adică unirea românilor, polonezilor (rutenilor), balticilor, sârbilor, bulgarilor și grecilor într-o Mare Împărăție; Horea le-a făcut și ungurilor loc în INTERMARIUM.

De aia și-a spus Horea ÎMPĂRAT și de aia simțim noi că este el ÎMPĂRAT și-n ziua de azi, pentru că acel proiect este viabil!

Educarea prin naționalism se poate face numai după ce proverbele sunt învățate, altfel ne stricăm cu vecinii și ne obișnuim să trăim cu ei ca fără de ei ori cu ei … între omoplați. De aia ne-am învățat să murim părăsiți, lângă vecini, dar cu fii și cu frații plecați în Occident.

Proverbul ”Nu-i da omului cât poate duce” mă face să susțin că nici o răscoală nu a fost spontană, toate au izbucnit prin manipulări.

Oamenii preferă să emigreze decât să se răscoale. De la Exodul biblic, din Egipt, tot așa am rămas.

Ca urmare, dacă tot am de ales, eu prefer să fie defăimate toate răscoalele, revoluțiile și supplexurile neamului meu, decât să știu că fac parte dintr-un neam care a omorât cu precizie nemțească. Așa cum mă rog pentru toți oamenii care mi-au făcut rău, m-aș ruga și pentru nemți.

Ioan Costea – (un articol publicat în ziarul UNIREA de Alba Iulia, din 25.02.2019)

15/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: