Revista germană Der Spiegel: Vladimir Putin a pregătit timp de 20 de ani această escaladare

© unsplash/helloimnik

Dacă Putin ar fi câștigat războiul în două zile, ar fi putut conta pe entuziasmul elitei ruse și pe sprijinul deplin al poporului. Dar asta nu sa întâmplat.

Președintele de la Kremlin, Vladimir Putin, a luat Occidentul prin surprindere cu războiul său de agresiune împotriva Ucrainei ?

El se pregătea pentru această escaladare de 20 de ani.

Revista germană Der Spiegel , citată de publicația ucraineană https://zn.ua, încearcă să analizeze dacă mai există căi de ieșire din această situație,

Putin era la putere doar de un an și jumătate când, pe 25 septembrie 2001, a vorbit în Bundestagul german în calitate de președinte al Rusiei.

În acea zi, Vladimir Putin purta un costum de culoare închisă și o cravată gri-argintie, avea încă o față îngustă, iar în preajma lui se aflau președintele federal Johannes Rau, cancelarul federal Gerhard Schröder și președintele Bundestag-ului Wolfgang Thierse.

Putin vorbea cu „colegii” săi din parlamentul german în limba lui Goethe, Schiller și Kant, despre „ideile de democrație și libertate” și afirma : „Rusia este o țară prietenoasă. Aducem o contribuție comună la construirea unui cămin european”, scopul este pacea pe continent.

Aplauzele l-au întrerupt de 16 ori, iar în stenograme se notau de mai multe ori chiar „râsete”. Când a terminat, deputații s-au ridicat de pe scaune, iar Putin, noua speranță a Rusiei, a fost aplaudat câteva minute.

Nimeni în Germania nu l-ar mai aplauda astăzi, când contribuția lui Putin la Casa Europeană este acum să o bombardeze și nimeni nu-i va mai asocia numele cu democrația și libertatea. Putin a făcut ceea ce nimeni în Europa nu îndrăznise să facă de la Hitler până acum: a atacat o altă țară din centrul continentului cu trupele și avioanele sale și a ocupat-o cu peste 100.000 de oameni.

Acum a devenit clar că atunci euforia germanilor era greșită și că s-au lăsat orbiți. Poate pentru că pentru o clipă au văzut în Putin un al doilea Gorbaciov și că nu au observat indicii ascunse în spusele acestuia că Europa ar trebui să întoarcă spatele Statelor Unite, că loialitatea față de NATO este în discuție, că sistemul de securitate din Europa nu mai servește intereselor Rusiei.

Germanii au putut observa însă că discursul său de pace de la Berlin și acțiunile sale în Rusia erau incompatibile.

La acea vreme, Putin era un președinte venit la putere de curând, după ce președintele Boris Elțin și-a anunțat demisia printr-un anunț surpriză și i-a predat lui postul. Faptul că Putin a zburat pe frontul războiului cecen în aceeași noapte a fost un gest deliberat. Pentru că acest război era aproape de el, iar Cecenia caucaziană era amenințată cu secesiunea de Rusia. Putin a văzut asta ca pe o slăbire suplimentară a puterii Rusiei. Acest lucru trebuia oprit.

După atacul terorist din republica caucaziană Daghestan și mai multe atacuri cu bombă asupra clădirilor rezidențiale din Moscova și sudul Rusiei, Putin a declarat la sfârșitul verii anului 1999, război „teroriştilor ceceni”, dar se referea la Cecenia în ansamblu. Nu s-a dovedit că cecenii au aruncat în aer casele, dar au existat indicii clare că serviciul secret intern rus, FSB, a fost implicat în atacuri. Putin a fost doar șeful acestei agenții de spionaj.

Au inventat el și anturajul său un pretext pentru reluarea războiului din Cecenia, așa cum oferă acum motive false pentru invadarea Ucrainei?

Raidurile aeriene zilnice asupra republicii caucaziene au început în septembrie 1999, iar la începutul lunii octombrie, armata rusă a invadat Cecenia. Ca și în Ucraina de astăzi, războiul nu a fost numit „război”, ci „operațiune antiteroristă în Caucazul de Nord”.

Sute de mii de oameni au murit în acest război sau au fugit din cauza faptului că armata rusă a acționat cu o cruzime incredibilă.

A fost momentul începutului „revigorării Rusiei ca mare putere”, când s- a lansat cariera unui om pe care patronul său Anatoly Sobchak, fost primar al Sankt-Petersburgului, îl descria astfel: „Este dur și duce deciziile până la capăt”.

Dacă iei războiul din Cecenia ca punct de plecare și te uiți la cele mai importante decizii politice din Rusia în anii următori, trebuie să te întrebi de ce Occidentul nu l-a luat în serios pe Putin ca o amenințare mult mai devreme. Pentru că ceea ce a întreprins, evident, a servit doar unui singur scop: să restabilească, prin toate mijloacele, fosta măreție a Rusiei.

Când a preluat oficial mandatul, Putin a promis că Rusia „nu va copia niciodată modelul liberal al Occidentului” și s-a angajat să aducă marea industrie sub controlul statului și să restabilească „mândria rusă”a națiunii sale.

Dar anii petrecuți de Putin la putere au adus eșecuri – eșecuri care poate nu l-au făcut decât să-l stimuleze pe acest om, care lua rezistența ca pe un afront personal.

Unul dintre ele a avut loc în 2004, când favoritul lui Putin, Viktor Ianukovici, un politician prorus din estul Ucrainei a câștigat alegerile prezidențiale din Ucraina cu trei milioane de voturi false, și a urmat Revoluția Portocalie.

Peste o sută de mii de oameni revoltați au ieșit în stradă, forțând un al treilea tur de scrutin care a deschis calea liderului opoziției Viktor Iuşcenko să devină președinte. În acea perioadă, înfrângerea lui Putin era evidentă: anterior îl adusese pe Ianukovici la Moscova și îl îmbrățișase în fața camerelor de luat vederi, l-a vizitat de două ori la Kiev și chiar l-a lăudat drept garantul „transformărilor democratice”.

Ceva similar i s-a întâmplat lui Putin și în martie 2005. Apoi a izbucnit o revoluție a lalelelor în îndepărtatul Kârgâzstan. Oponenții regimului au capturat reședința guvernamentală din Bișkek într-un atac surpriză, iar președintele Askar Akaev și familia sa au fugit în Rusia cu elicopterul. Era destul de probabil ca scânteia revoluției să se răspândească și în alte foste republici sovietice.

Frustrarea față de ghinionistul Putin s-a răspândit brusc în toată Moscova. Potrivit unui consilier de la Kremlin, Viktor Cherkashin care a servit în KGB timp de 40 de ani, Putin „și-a pierdut voința de a lua decizii”.

Ne putem imagina cum l-a afectat asta pe Putin. Acesta a fost probabil adevăratul punct de cotitură pentru el. 

Un an mai târziu, Putin a dovedit că și-a învățat lecțiile. El a organizat un summit G-8 la palatul Marelui Duce Konstantin de lângă Sankt Petersburg, iar Occidentul era acum identificat de el ca principalul inamic.

Rusia „a redevenit o putere mondială în ceea ce privește creșterea economică”, a spus Putin, adăugând că țara sa „a fost, este și va fi întotdeauna o mare putere”.

Economia Rusiei era atunci în plină ascensiune, iar rubla se poziționa ca o monedă de rezervă mondială suplimentară.

Tema acelui summit din 2006 era securitatea energetică globală. La acea vreme, Putin a renaționalizat în mare măsură sectorul petrolului și gazelor, numindu-l „sfântul sfintelor”.

Cu doar câteva luni mai devreme, în ziua de Anul Nou 2006, Gazprom, deținută de stat, a impus o reducere a cantităților de gaze livrate Ucrainei, pentru a dejuca politica președintelui Iuscenko și reformele guvernului său.

Acum lumea a înțeles că Putin și oamenii lui cunosc valoarea atuurilor din mâinile lor și sunt gata să le joace.

Au trecut 16 ani de când a început confruntarea geostrategică, dar în acești 16 ani, politicienii occidentali nu au înțeles nimic. Și asta în ciuda faptului că în Europa se începuse deja atunci să se vorbească despre diversificarea aprovizionării cu energie.

Putin și-a recâștigat poziția în politica externă și-a recăpătat influența pierdută în statele post-sovietice, a format o alianță cu China, India și Pakistan. Politica externă a Rusiei s-a schimbat de la o poziție de slăbiciune la o poziție de forță. Politologul moscovit Dmitri Trenin rezuma atunci: „Umilințele post-sovietice sunt de domeniul trecutului, liderilor ruși le place să cânte la tobe mari”.

Pentru a nu încălca constituția, care prevedea doar două mandate pentru președintele Rusiei, Putin a acceptat temporar schimbarea puterii în 2008 și a predat președinția vicepremierului Dmitri Medvedev. La acea vreme, el era considerat un liberal, dar doar câteva luni mai târziu, Putin trebuie să fi regretat acest pas.

La începutul lunii august, încercarea președintelui georgian Mikheil Saakashvili de a recâștiga controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud a declanșat în Georgia un război cu separatiștii iar Rusia a răspuns invadând Georgia.

Operațiunea a fost ceea ce s- a numit primul război adevărat dintre Rusia și statul succesor sovietic, Putin pedepsind Georgia, care, sub Saakashvili, se orientase spre vest. Rușii au aruncat chiar bombe asupra localității natale a lui Stalin, Gori.

La vremea aceea, Occidentul era neputincios în fața neoimperialismului rus, așa cum este acum în fața invadării a Ucrainei. În vara lui 2008, Der SPIEGEL scria că „Rusia sub Putin a fost judecată greșit”, deși existau semne în acest sens.

După rocada cu Medvedev și revenirea la președinție, Putin a abandonat complet respectarea oricăror aparențe. La sfârșitul anului 2013, l-a convins pe omologul său ucrainean Ianukovici să anuleze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care se pregătea de ani de zile, ceea ce a provocat tulburări în Ucraina. A urmat invazia rusă din estul Ucrainei și ocuparea Crimeei. Astfel, Putin a izolat Rusia de lume și a declarat-o „cetate”.

Toate acestea merită amintite astăzi, în timp ce oamenii se întrabă ce motive are Putin pentru a invada Ucraina și cât de periculos este. La începutul celei de-a treia săptămâni de război, prima întrebare care ar trebui pusă este: Putin a calculat de data aceasta greșit ? Este el prea departe de realitate?

Forțele armate rusești înregistrează progrese lente, și e probabil că numărul victimelor are deja patru cifre, iar mai mulți generali de rang înalt au fost uciși.

În termeni economici, pagubele sunt de asemenea, cu mult mai mari decât pe care Kremlinul încearcă să le prezinte publicului rus.

Conștientizarea acestui lucru răzbate chiar în rapoartele agenției de stat ruse RIA Novosti care a analizat consecințele sancțiunilor pentru aviația rusă: 777 din cele 980 de aeronave ale flotei aeriene ruse sunt în leasing.

Doar aproximativ 150 de aeronave au fost de fabricate rusească, dar chiar și acelea zboară cu motoare franceze și au electronice occidentale de bord. Acestea trebuie întreținute, sunt necesare piese de uzură și piese de schimb, dar aprovizionarea cu ele a fost suspendată. Anularea călătoriilor aeriene în Rusia este doar o chestiune de timp.

Au fost agențiile de informații ruse în imposibilitatea de a analiza situația? Sau Putin nici măcar nu a ținut cont de analizele acestora în aprecierile sale?Vezi și: 

Dacă Putin ar fi câștigat războiul în două zile, ar fi putut conta pe entuziasmul elitei ruse și pe sprijinul deplin al poporului. Cu toate acestea, blitzkrieg-ul său a eșuat. Este evident că Putin este enervat.

Există un om care a fost menționat de mai multe ori în cercurile rusești ca un succesor promițător al lui Putin. A fost foarte strâns asociat cu Putin, în urmă cu câțiva ani a fost transferat în provincii de la Moscova.

Acesta este Alexei Diumin, care în prezent este guvernatorul regiunii Tula, care se află la aproape 200 de kilometri sud de Moscova.

Guvernatorul regiunii ruseşti Tula, Alexei Diumin.

Diumin a lucrat în Serviciul de Securitate Prezidențial din 1999, când Putin a devenit prim-ministru și la scurt timp după aceea președinte.

Când Putin a preluat din nou controlul asupra afacerilor statului în 2008, Diumin a urcat la rangul de șef al securității și adjutant. S-a întors și la Kremlin cu Putin în 2012, unde a devenit șef adjunct al întregului serviciu de securitate și șef adjunct al serviciului de informații militare al GRU.

El a fost unul dintre arhitecții anexării Crimeei. Ulterior a fost numit viceministru al apărării, acum cu gradul de general locotenent.

Faptul că Putin l-a numit guvernator la Tula în 2016, doar câteva luni mai târziu, i-a surprins pe mulți atunci, inclusiv pe Diumin însuși, dar asta ar putea avea propria sa logică, pentru că în spațiul politic plin de intrigi de la Moscova, cei cu ascensiunea rapidă se ard repede.

Putin îl admiră totuși pe Diumin pentru devotamentul său , rădăcinile sale adânci în comunitatea de informații și experiența sa în operațiuni complexe.

În plus, în cele mai înalte cercuri ale puterii, Diumin, care este cu 20 de ani mai tânăr decât el, va fi considerat o forță proaspătă, care nu este asociată cu politicile anterioare.

Probabil că nici Putin însuși nu știe când va părăsi scena politică, iar totul poate depinde și de modul în care se încheie războiul din Ucraina.

Publicitate