Europa, România și problemele privind migrația

În data de 25 februarie a.c.,Agenția HotNews.ro titra: Uniunea Europeană va primi toţi refugiaţii din Ucraina. La rândul său, și Agenția Reuters scria vineri, că şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock a anunțat că Uniunea Europeană îi va primi pe toţi cei care fug de violența dezlănțuită de Rusia în Ucraina.

• ”Trebuie să facem totul pentru a-i accepta fără întârziere pe cei care fug de bombe și de tancuri.

• Am încercat totul pentru a nu se ajunge la acea zi (a invaziei – n. red.), dar ea totuşi a sosit, fiindcă preşedintele Rusiei a ales războiul în locul vieţilor omeneşti. Şi de aceea îi vom primi pe toţi cei care fug acum”, a spus şefa diplomaţiei germane înaintea unei întâlniri cu omologii săi europeni, la Bruxelles.”

La scurt timp, pe data de 3 martie, a avut loc la Bruxelles întrunirea secțiunii de afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

România a fost reprezentată la reuniune de către ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE, consemnează https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-303.

Pe agendă au figurat subiecte importante precum situația din Ucraina, situația și guvernanța politică a spațiului Schengen și progresele înregistrate în domeniul azilului și migrației.

Referitor la situația din Ucraina, ministrul Lucian Bode a prezentat măsurile luate de România în ceea ce privește controlul la frontiera de stat, primirea solicitanților de azil, respectiv gestionarea situațiilor de urgență, asistenței umanitare și protecției civile. „România a mobilizat până la acest moment resurse consistente atât materiale, financiare, cât și de personal pentru gestionarea situației create la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova. Însă acest efort nu poate fi susținut fără a solicita sprijin prin intermediul mecanismelor financiare și de sprijin ale Comisiei Europene. În acest sens, în perioada următoare vom transmite solicitările noastre fundamentate către Comisia Europeană”, a declarat ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE.

În intervenția din cadrul sesiunii informale de lucru cu ministrul afacerilor interne din Ucraina, domnul Denys Monasîrsky, demnitarul român i-a transmis omologului ucrainean că toți cetățenii din Ucraina care au fugit din calea războiului și au ales să rămână în România vor beneficia de tot sprijinul instituțiilor statului român și al românilor.

Totodată, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE i-a dat asigurări omologului ucrainean privind operaționalizarea în perioada următoare în zona de nord a României a hub-ului logistic de distribuire a asistenței umanitare oferite de partenerii europeni care doresc să contribuie umanitar.

FOTO: Refugiati ucraineni

De la invazia militară a Ucrainei de către Rusia, numărul persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat duminică ONU. 

Peste un milion de persoane au trecut graniţa în Polonia și peste 260.000 de refugiați din Ucraina au intrat în România până acum, iar numărul lor este în creștere.

În spiritul solidarității cu poporul ucrainean, miniștrii de interne au agreat astăzi cu unanimitate Decizia care declanșează aplicarea mecanismului prevăzut de Directiva de protecție temporară din 2001.

Acest mecanism a fost dezvoltat în scopul gestionării eficiente a cazurilor persoanelor provenite din zone de conflict direct fără derularea unor proceduri individuale.

S-a convenit acordarea statutului de protecție temporară cetățenilor ucraineni care solicită acest lucru și, suplimentar, cetățenii unor state terțe care au locuit pe teritoriul Ucrainei și care nu se pot repatria în condiții de siguranță și durabile pot, de asemenea, beneficia de protecție temporară sau de un alt statut adecvat prevăzut de legislația națională.

Statutul de protecție temporară presupune, printre altele, acces la educație, asistență medicală, drept la muncă, etc.

În ceea ce privește situația și guvernanța politică a spațiului Schengen, ministrul afacerilor interne a reiterat sprijinul pentru finalizarea negocierilor pe marginea propunerilor legislative aflate în dezbatere, pentru a adapta cât mai rapid practicile și cadrul juridic UE la provocările curente, în reperele stabilite de Strategia Schengen.

Nu în ultimul rând, în cadrul dezbaterilor privind azilul și migrația, ministrul român a subliniat necesitatea înregistrării de progrese pe marginea Pactului privind migrația și azilul, scopul fiind de a stabili un sistem funcțional care să răspundă eficient provocărilor actuale.

Migrația

De câteva decade țările occidentale trec printr-un fenomen acut de îmbătrânire a populației. După al doilea război mondial s-a instaurat poate cea mai lungă perioadă de pace în Europa Occidentală, care durează și acum, scrie http://cristiannegrea.blogspot.com.

Boomul economic a fost urmat și de creșterea nemaiîntâlnită a nivelului de trai și cu mărirea speranței de viață.

Concomitent, numărul copiilor a scăzut, țările respective ajungând curând la un spor natural negativ. La asta adăugându-se și mărirea numărului de pensionari, prin prelungirea speranței de viață, țările occidentale au ajuns să se confrunte cu o problemă majoră. Nu erau destui tineri care să muncească ca prin contribuția lor să poată plăti pensiile celor în vârstă.

Mai mult, gradul superior de instruire în școală a făcut ca tinerii să refuze munci considerate inferioare și mai prost plătite. Guvernele occidentale au încercat să rezolve această problemă prin admisia unui număr din ce în ce mai mare de imigranți care să preia aceste munci și să contribuie la susținerea economică și a balanței fondurilor de pensii.

Occidentalii au încercat să rezolve problema admițând imigranți, fără să se gândească prea mult la  alte efecte. Astfel, peste cinci milioane de turici au imigrat în Germania și țările nordice, slab populate, se confruntă deja cu o proporție deloc neglijabilă de imigranți. Franța și Marea Britanie au acceptat imigranți din fostele lor colonii care și-au dobândit independența, astfel urmărind să-și asigure și un control asupra acestor țări devenite independente.

Țările vestice au făcut greșeala de a considera că acești imigranți, necesari pentru economie, se vor integra ușor în societățile occidentale și vor putea fi ușor asimilați, ținând cont de superioritatea civilizației și societății occidentale față de cele ale lor de origine, majoritatea fugiți din țări supuse sărăciei endemice sau dictaturilor nemiloase.

Vremurile de astăzi au văzut cea mai masivă deplasare de populație din timpul popoarelor migratoare, facilitată și în urma dezvoltării nemaiîntâlnite a capacităților de transport și comunicații.

Dar problema este că imigranții, majoritatea de religie islamică, pur și simplu nu au dorit să fie asimilați în aceste societăți, dimpotrivă, doresc să-și păstreze individualitatea etnică și culturală. Răspunsul la această problemă a fost teza multiculturalismului european, dar deja mai mulți politicieni o consideră o teză depășită, spunând că multiculturalismul nu și-a atins scopul. Imigranții arabi, maghrebieni, negri, indonezieni au sosit în grupuri și s-au stabilit în orașe ocupând suburbii întregi unde și-au impus propriile reguli și în care poliția nu mai intervine. Au devenit enclave scăpate de sub autoritatea statului, trăind după propriile legi.

Franța, prima confruntată cu revolte anarhice de o mare magnitudine, a încercat să riposteze timid, prin interzicerea purtării vălului, făcănd un pas în lupta împotriva culturii islamice ce se desfășoară chiar pe teritoriul francez.

De menționat că Franța nu admite existența minorităților etnice sau naționale pe teritoriul ei, în schimb dă lecții altor state cum să se poarte cu minoritățile lor etnice.

Dar astăzi, deși se încăpățânează să-i numească în continuare pe arabii maghrebieni, pe senegalezi sau nigerieni, ce populează masiv cartiere mărginașe din marile orașe, tot francezi, recunoaște că are o mare problemă cu asimilarea acestor noi francezi de ocazie, dar de care are nevoie ca să-și rezolve dificultățile economice și care să facă muncile de jos pe care un francez get-beget le-ar refuza cu indignare.

Poate că aceste efecte n-ar fi atât de vizibile dacă acești imgranți nu ar aduce cu ei o serie de probleme pe care politicienii europeni le-au ignorat până nu au ajuns să se confrunte direct cu ele. Au sosit nu doar obiceiurile și tradițiile lor, ci și problemele lor, organizarea lor în clanuri și triburi, dușmăniile între clanuri și de multe ori ura împotriva societății care i-a primit. Acestea nu sunt caracteristice tuturor, ci unei părți, dar destul de importantă și numeroasă pentru a provoca probleme.

Europa triburilor, ieri și astăzi

Din antichitate până în epoca modernă, de fapt poate până în a doua jumătate a secolului XX, Europa, la fel ca întreaga lume, s-a învârtit în jurul chestiniunilor tribale.

Dar până la acea dată, Europa a fost răvășită de răboaiele între triburi. Rând pe rând, triburile germanice, slave, romanice, ale anglo-saxonilor, s-au luptat pentru supremație. Istoria continentului european este istoria celei mai sângeroase părți a lumii culminând cu cele două războaie mondiale, începute tot în Europa.

Dar șaizeci de ani de pace nu înseamnă că totul va rămâne așa. Lumea în general și Europa în special a fost mai mult în stare de război decât în pace. Deceniile de prosperitate și succes politic și economic a dus la o relaxare a vechilor antagonisme și au creat un climat de integrare și pace, exprimat mai ales prin nou creata Uniune Europeană.

Iar această invazie a imigranților, cu această împingere forțată a unor noi triburi cu altă cultură, cu alte reguli și care nu le respectă pe cele ale băștinașilor, pot reprezenta un catalizator pentru noi și noi violențe.

Șaizeci de ani de pace se pot dovedi insuficienți pentru adormirea pornirilor războinice ale triburilor europene.

Am folosit termenul triburi, referindu-mă prin extensie și la faptul că în timp, aceste triburi s-au constituit în state-națiuni, dar care au și ele minorități (aparținând aceluiași trib) pe teritoriul altor state sau sunt divizate în triburi în interiorul aceluiași stat. (vezi fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie sau actuala Belgie).

Generic vorbind, mă refer la triburi ca și entități sau grupuri de populație ce împărtășesc aceeași religie, aceeași limbă (chiar dacă împărțită în dialecte) și aceeași rădăcină istorică, împărtășesc aceeași atitudine de excludere față de non-membri.

Astăzi aceste diferențieri nu par atât de pregnante ca și în trecut, mai mult datorită faptului că acest mozaic european de triburi a reușit o dezvoltare economică și politică comună, împărtășirea de valori comune ca și libertatea și drepturile omului, toate concretizate statutar sub forma acestei uniuni suprastatale numită Uniunea Europeană.

Aceste realizări au adormit pasiunile trecutului, frământat de războaie religioase, etnice, ideologice sau civile ce au frământat timp de secole bătrâna Europă, locul unde războaiele uneori erau numite după durata lor (războiul de o sută de ani, războiul de treizeci de ani, războiul de șapte ani).

Valorile comune descoperite au adormit, dar numai la suprafață, intoleranța și xenofobia dintre triburile europene, făcăndu-le să acepte mult mai ușor diferențele majore dintre ele.

Dar acest fenomen este doar unul de suprafață. Iar pasiunile pot reizbucni ușor în contact cu celelalte triburi străine apărute brusc în mijlocul civilizației europene. Acestea pot fi catalizatorul care poate inflama patimi ce păreau dispărute de zeci de ani.

Nu trebuie decât să ne amintim zelul cu care s-au masacrat între ele popoarele fostei Iugoslavii în ultimul deceniu al secolului trecut.

Triburile europene nu-i înțeleg pe noii apăruți printre ei. Este normal, nu au o istorie de conviețuire comună, ci un lung șir de conflicte de linie de demarcație acolo unde s-au întâlnit. Iar religia musulmană nu a ajuns la nivelul de toleranță practicată în prezent de creștinism.

Ni se par greu de înțeles unele acte și pasiuni, prin prisma omului civilizat. De exemplu, nu cred că vreun creștin să-l ucidă pe un ateu sau un musulman dacă acesta nu crede în creștinism sau ia în derâdere această religie.

Vă mai amintiți de valul de violență din lumea musulmană în urma caricaturilor la adresa Profetului din ziarele daneze sau în urma arderii Coranului în Statele Unite? Iar această violență este importată acum și în Europa.

Factorii și bazele de instabilitate s-au instaurat treptat în suburbiile marilor orașe, devenite enclave guvernate de clanuri de import, care promovează excluziunea străinilor în locul asimilării treptate sperate de politicienii europeni adepți ai multiculturalismului.

Europa va fi cucerită prin imigrarea masivă, spunea și istoricul Neagu Djuvara într-un interviu.

Și nu trebuie să ne ascundem după deget de dragul political corectness și trebuie să recunoaștem ceea ce politicienii europeni se tem să o facă: tulburările din Franța și cele actuale din Marea Britanie au început tocmai în aceste enclave ale imigranților diferiți ca și formație și cultură, dar animați de frustrări, multe din ele istorice.

Ideea conform căreia țările lor de origine au rămas subdezvoltate din cauza Occidentului are aici o valoare de axiomă.

Poate fi doar parțial adevărat, dar excluzând greșelile proprii nu face decât să agraveze problema. Una peste alta, arabii învinovățesc pe oricine pentru eșecul lor, mai puțin pe ei înșiși. Cu o astfel de atitudine nu pot ajunge nicăieri, doar prelungesc agonia.

Frustrările mai recente sunt datorate faptului că aceștia, în noile lor patrii, obțin doar slujbe de mâna a doua mai prost plătite, iar perspectivele lor de avansare în carieră sunt considerabil mai reduse față de acelea ale unui occidental.

Au devenit conștienți de rolul lor în economia vestică, de umplere a deficitului de forță de muncă, dar fără a se bucura pe deplin de avantajele economiei capitaliste, acestea rămânând rezervate băștinașilor.

Mai mult, criza economică a lovit în cea mai mare măsură în joburile acestora, de fiecare dată fiind mai ușor pentru o companie să se dispenseze de aceștia decât de munciitorii calificați și perfecționați.

De aceea reacția lor a devenit violentă, fapt care a luat prin surprindere forțele de ordine. Distrugeri, incendieri, magazine devastate, jafuri și violențe în marile orașe, totul coordonat prin internet și telefoane mobile. Mii de mașini au fost incendiate și sute de magazine sparte, iar jaful a fost în multe cazuri mobilul primordial.

Reacțiile nu s-au lăsat așteptate, tot mai multe organizații extremiste apărând ca ciupercile după ploaie, inclusiv cele neo-naziste sau de extremă dreaptă.Această escaladare ar putea fi catalizatorul care ar putea arunca Europa din nou în haos, pasiunile reaprinzându-se și vom putea vedea din nou triburile europene masacrându-se unul pe altul.

Nu ar fi așa greu, mai ales că există încă conflicte violente care încă sunt departe de a se fi stins, Irlanda de Nord sau bascii fiind doar câteva exemple.

O renaștere a extremismului, inițial îndreptată împotriva imigranților, ar putea fi deviată și îndreptată asupra vecinilor sau minorităților naționale, ducând la o escaladă și o spirală a violenței, odată Cutia Pandorei deschisă.

Extremele

Cu fenomenul imigrației masive se confruntă întreg Occidentul, inclusiv Statele Unite ale Americii. Dar prin excepție, SUA este o națiune de imigranți, așa că este mult mai tolerantă și mai eficientă în asimilarea acestora, ea făcând acest lucru de două sute de ani. Totuși, problemele au apărut și aici.

În alegerile din 2006 și 2008 chestiunea imigranților ilegali a inflamat spiritele, mai ales în statele sud-vestice, confruntate cu imigrația dinspre Mexic, și devenite din ce în ce mai latino-americane. Inițiative legislative tind să înăsprească regimul imigrației în Statele Unite.

Reacția opusă pare să fie cea a Rusiei. Deși cu probleme majore de declin a populației, Rusia a luat-o pe panta naționalistă, din motive mai mult politice. Între 1991 și 2007, populația Rusiei a scăzut de la 149 milioane la 142 milioane, în acest ritm ajungând sub 100 de milioane în 2050. În societatea rusă principalele cauze ale declinului demografic îl reprezintă alcoolisnul, consumul de droguri, serviciile sanitare deficitare și condițiile proaste în general.

Dar aici, organizațiile naționaliste sub oblăduirea puterii au o atitudine agresivă față de imigranți, de multe ori vânându-i în grup pe străzile Moscovei pe aceia originari din zona Caucazului.

Ori, aceștia nu erau nici măcar imigranți, ci tot cetățeni ruși, dar originari din zona Caucazului de Nord, confruntată cu insurgența cecenă. Sunt etnici ruși din republicile învecinate, foste  republici parte din Uniunea Sovietică (cam 25 de milioane), care revin în Rusia, dar majoritatea sunt oameni în vârstă, care nu pot aduce prea mult economiei ruse.

Cu un astfel de deficit care se adâncește și cu o politică xenofobă susținută discret de autorități, viitorul Rusiei nu sună prea bine.

Cazul României, sau unde vom fi peste 20 de ani

România nu face excepție, atâta doar că pentru noi provocările migraționiste sunt abia la început. De aceea avem șansa să învățăm din greșelile altora pentru a nu le repeta, dacă vom fi suficient de înțelepți să tragem învățămintele necesare.

După 1990, România a intrat în economia de piață total nepregătită, nu a avut parte de o tranziție inițială de care au avut parte celelalte țări socialiste în care treptat se introduseseră unele mecanisme incipiente ale inițiativei private, favorizând apariția unor antreprenori, precum și pregătind populația pentru marea schimbare, cea de mentalitate.

Politicile falimentare promovate de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, fără nicio bază economică reală, au pus economia românească pe butuci. Dezastrul a continuat și dupa 1990, atât din lipsa managerilor, cât și din cauza unei elite politice cleptocratice apărute peste noapte tot din rândurile activiștilor de partid incompetenți economic.

Cadrele pentru apariția unui stat capitalist erau subminate de baza economică prost construită cu capacități industriale gigantice și energofage, de incompetența sau hoția factorilor responsabili, precum și de recent apărutul politicianism care avea tendința să subordoneze cu totul economicul către politic, atât pentru a-și asigura bazinul electoral cât și subvenții grase.

În acest scop politicianismul a început să uzeze de slogane populiste care au făcut mult rău pe termen mediu, rejectând în mintea maselor ideea de capitalism și privatizare. Vă amintiți de “Nu ne vindem țara” sau altele la fel? Sau de consecințele lor, investitori alungați și oportunități economice ratate?

Dintre multiplele politici greșite luate pe baze politicianiste în perioada postdecembristă se numără și cea a pensionărilor anticipate. Pentru a nu trimite oameni în șomaj ca urmare a inevitabilei restructurări a economiei, s-a deschis liber robinetul pensionărilor anticipate. Oameni în deplină putere de muncă, la 40-45 de ani, ieșeau pur și simplu la pensie pe baza unei cereri sau pe baza unui aviz medical obținut cu neîngăduită ușurință.

Decizia s-a dovedit devastatoare pentru fondul de pensii, obligat să facă față unui deficit împovărător. Și asta deoarece șomer nu suna bine, suna mai bine pensionar. Unui șomer îi plătești ajutor de șomaj șase luni, după care el reintră în circuitul productiv, deoarece locuri de muncă se găsesc, dar unui pensionar anticipat îi plătești pensie timp de patruzeci de ani, dublu ca timp cât a contribuit. Răul a fost făcut, actualmente acești pensionari anticipat ajungând la vârsta pensionării ca limită de vârstă.

Și tipul predominant al angajatului s-a modificat în timp. Inițial, principalul atu pentru investitorul străin era forța de muncă ieftină din România, astfel că fabricile de textile ce lucrau în lohn au apărut ca ciupercile după ploaie.

Era normal, textilele au mică valoare adăugată, așa că am ajuns croitorii Europei, dar la fel de repede aceste investiții s-au deplasat mai la est, pe măsură ce câștigurile românilor au început să crească.

Astăzi nu prea găsești români care să lucreze în textile pentru o sută de euro pe lună, dar au fost importați muncitori străini, de regulă chinezi, care fac asta. Este începutul fenomenului din Occident și în România?

Situația României este îngrijorătoare la ora actuală. Mai mulți pensionari decât salariați, iar acești salariați sunt și mai puțini în economia reală, respectiv la privat, cei ce contribuie în mod real la fondurile de sănătate, șomaj și pensii.

Anul acesta fondul de pensii va avea un deficit de trei miliarde și jumătate de euro, iar cel de șomaj de jumătate de miliard de euro, diferența dintre cei ce contribuie și cei ce beneficiază.

Pe măsură ce economia va crește, necesarul de forță de muncă va fi tot mai mare, iar potențialul local nu-l va putea umple, din moment ce sporul natural este negativ și în România. Chiar presupunând că o mare parte din românii plecați la lucru în Spania și Italia vor reveni treptat, pe măsură ce veniturile în România vor crește, tot nu se întrevede o posibilitate ca necesarul viitor de forță de muncă să fie satisfăcut, iar deficitul fondurilor de pensii și de sănătate vor fi tot mai mari și mai greu de acoperit prin împrumuturi, altă soluție neexistând.

Situația ar putea deveni critică peste câțiva ani, atunci când generația decrețeilor lui Ceaușescu, cea anilor 1968-1970, cea mai numeroasă și actualmente productivă, va ieși la pensie. Atunci sistemul de pensii se va prăbuși, asta dacă nu o va face mai devreme, ceea ce este mult mai probabil.

România încă nu se grăbește să accepte imigranți, numărul acestora se dovedește de a fi infim. Chiar și acordarea cetățeniei române pentru românii din Basarabia este un proces migălos. Spre exemplu, România va putea acorda cam 120000 de cetățenii pentru basarabeni pe an, în schimb marea Britanie acorda circa 200000 de cetățenii britanice pe an. Iar scopul României în acordarea cetățeniei pentru basarabeni nu este economic, ci mai mult de sprijin politic și moral.

O mică parte din basarabenii posesori de cetățenie română vor veni să lucreze în România, majoritatea doritorilor vor merge mai departe spre vest, abia mai încolo, când vor mai crește veniturile, se vor putea orienta și spre România.

La ora actuală, România are două perspective clare de viitor în față: cea a prăbușirii economice și sociale din lipsă de contributori și cea de a doua cu care se confruntă actualmente țările occidentale, a migrației excesive și a noilor minorități etnice și culturale scăpate de sub control.

O decizie și o strategie va trebui discutată și aprobată, în așa fel încât să evităm ambele posibilități, printr-o politică inteligentă. Suntem capabili de asta? Va trebui, dacă dorim ca România să mai existe și în viitor.

Publicitate

ROMÂNII ȘI BĂTĂLIILE INTERNETULUI

Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii.

Singuri, uitați, nerecunoscuți, aceștia sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală.

Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile.

Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front.

Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi.

Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă.

Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice.

Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri.

Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major.

Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit?

Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple.

Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională.

În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră.

Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare.

Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric.  Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă?

Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina.

De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consfințit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva.

În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual.

Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă.

De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou.

Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab.

După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor.

A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat.

Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site.

Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat.

La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

(Sursa: Fragment din articolul: Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului http://cristiannegrea.blogspot.com/2011/09/dreptul-istoric-starea-de-fapt)

Guvernul din Beijing perfecționează un sistem de evaluare generalizat prin care urmăreşte şi controlează fiecare cetăţean

China comunistă : cei care vorbesc tare la metrou devin cetățeni de rang INFERIOR.

Asemănat de critici cu o distopie orwelliana in care este controlat, practic, fiecare aspect al vietii cetatenilor, sistemul de credite sociale, bazat pe tehnologie de ultima generatie precum secventierea genetică și recunoașterea facială, este promovat de Partidul Comunist ca un instrument pentru menținerea ordinii într-o societate care trece printr-un proces accelerat de schimbare.

Cuvântul „credit” în chineză – xinyong (信用) – este un principiu de bază al eticii confuciano-tradiționale, care poate fi urmărit până în secolul al IV-lea î.Hr.

În contextul său original, xinyong este un concept moral care indică onestitatea și încrederea cuiva. În ultimele decenii, semnificația sa a fost extinsă pentru a include bonitatea financiară.

Rezistența în șoaptă

Sistemul de credite sociale pe care China, țară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, vrea sa il implementeze, vizeaza evaluarea cetățenilor săi in funcție de criterii precum săvârșirea de infracțiuni sau neplata la timp a facturilor sau ratelor, dar si lucrurile pe care le cumpara, interactiunile lor sociale sau comportamentul online.

Acest sistem care presupune cu alte cuvinte acordarea unui scor fiecarui cetatean in functie de comportamentul lui in societate, a fost testat inca din 2014 in diferite regiuni ale Chinei.

Un accent comun al schemelor respective are la bază un sistem standardizat de recompensare și pedepse bazat pe scorul de credit al unui cetățean.

Cele mai multe orașe pilot au folosit un sistem de puncte. Toți încep cu o linie de bază de 100 de puncte. Cetățenii pot câștiga puncte bonus până la valoarea de 200 prin efectuarea „faptelor bune”, cum ar fi angajarea în activități de caritate sau separarea și reciclarea gunoiului. În orașul Suzhou, de exemplu, se pot câștiga șase puncte pentru donarea de sânge.

În acest stadiu, scorurile sunt conectate la numărul cărții de identitate a cetățeanului. Dar instanța chineză de internet a propus un sistem de identificare online conectat la conturile de social media.

Mulți si-au vazut afectat scorul, inclusiv de abateri minore, cum ar fi faptul ca si-au plimbat câinele fără lesă.

Mai multe provincii au folosit ecrane TV și LED în spații publice pentru a expune oameni. În unele regiuni, autoritățile au personalizat de la distanță tonurile de apel ale debitorilor listați pe lista neagră, astfel încât apelanții să audă un mesaj asemănător cu „persoana pe care o apelați este un debitor necinstit”.

Zilele trecute a apărut în presa chineză o informație care ar putea rezona cu ceea ce își doresc și unii de la noi, din zona politică – încă un oraș din China va interzice celor care sunt la metrou să lase să fie auzite sunetele dispozitivelor personale, cum ar fi telefonul mobil, consemnează https://podul.ro/china-comunista-culmea-egalitatii-cei-care-vorbesc-tare-la-metrou-devin-cetateni-de-rang-inferior-rezistenta-in-soapta.

Kunming, capitala provinciei Yunnan, este locul unde a fost prezentată propunerea de interzicere și de sancționare administrativă a celor care ascultă muzică sau văd clipuri la un nivel sonor care ar putea deranja, la metrou.

Asta au făcut deja autoritățile din Beijing și din Lanzhou, capitala provinciei Gansu.

Ăsta e viitorul. Sancționarea administrativă presupune amendarea, dar și trecerea în baza de date națională a creditului social, care stabilește care sunt drepturile fiecărui cetățean chinez, pentru că în statul comunist condus de la Beijing nu au toți aceleași drepturi.

Drepturile se câștigă prin respectarea legilor, regulamentelor și prin obediența față de regimul comunist, cu tot ce înseamnă asta – mai multe detalii AICI.

Așadar, cei care văd clipuri cu volumul sonor ridicat sau ascultă muzică pe telefon, la metrou, altfel decât la căști, pot pierde din drepturile elementare, cum ar fi cumpărarea unor bilete de tren sau de avion.

Pe lânga restricțiile privind călătoriile, cei cu scoruri mici ar putea fi impiedicati, printre altele, sa obtina posturi in institutii publice sau sa-si inscrie copiii la scoala la care doresc. Companiile aflate pe lista neagra ar putea pierde contracte guvernamentale si le-a putea fi restrictionat accesul la credite bancare.

Pe lista neagra se afla persoanele care au cauzat probleme in timpul zborului cu avionul, care nu au avut bilete de calatorie valide, care nu si-au platit amenzile sau care au fumat in trenuri. Li se interzice calatoria cu cele doua mijloace de transport si angajatorilor care nu au platit asigurarile sociale.

Cei cu scoruri mici pot fi impiedicati, de exemplu, sa obtina un post in institutii publice sau sa isi inscrie copiii la scoala la care doresc.

Măsurile se inscriu in viziunea presedintelui Xi Jinping de a construi o societate fără turbulențe, prin implementarea unui sistem bazat pe principiul conform caruia dacă ai calcat greșit o data, cel putin in ochii scrutatori ai Partidului Comunist, vei suferi consecinte intreaga viata.

Pe lânga restricțiile privind calatoriile, cei cu scoruri mici ar putea fi impiedicati, printre altele, sa obtina posturi in instituții publice sau sa-și inscrie copiii la scoala la care doresc. Companiile aflate pe lista neagra ar putea pierde contracte guvernamentale si le-a putea fi restrictionat accesul la credite bancare.

Și oricât ar părea de aberant, legile din China merg mult mai departe de atât – nici vorbitul tare la telefon nu mai e permis pentru cei care folosesc metroul, conform legilor actuale din Beijing, Lanzhou și în curând și din Kunming, după cum scrie într-un articol din South China Morning Post – mai multe detalii AICI.

Camerele omniprezente înregistrează orice încălcare a legii și identifică făptașii, care sunt apoi depunctați în registrul creditului social, gestionat cu ajutorul supercomputerelor statului comunist, iar China are dublul numărului de supercomputere față de Statele Unite și ocupă locurile trei și patru la capitolul celor mai puternice sisteme de computere – mai multe detalii AICI.

În țara în care milioane de oameni nevinovați sunt ținuți în lagăre de reeducare, iar justiția decide ca numeroși oameni să fie executați, era bine oricum să ai grijă ce vorbești, condiții în care unele lucruri se spuneau doar în șoaptă. Acum, după noile legi din marile orașe amintite, e bine să vorbești în șoaptă orice ai spune.

Un cetățean chinez care arată „cardul încrederii”

Unii ar putea considera că dacă este implementat corect, Sistemul de Credite Sociale al Chinei poate avea efecte pozitive – mai ales atunci când este folosit pentru a menține responsabili funcționarii guvernamentali și proprietarii de afaceri.

Cele mai multe scheme pilot vizează companiile la fel de stricte ca cele utilizate în cazul indivizilor. Întreprinderile cu istoric de daune asupra mediului sau cu probleme de siguranță a produselor sunt acum expuse periodic pe liste negre online.

Oficialii guvernamentali pot fi găsiți și ei pe liste negre online. În decembrie 2017, peste 1.100 de funcționari guvernamentali au fost incluși în lista neagră ca fiind neîncrezători. O astfel de mișcare de a expune corupția este, fără îndoială, mai benefică pentru societatea chineză decît publicul înșelător al jaywalkerilor.

În definitiv, aici se ajunge până la urmă, în orice societate comunistă. Chinezii fie au tăcut, fie au vorbit în șoaptă și în perioada lui Mao, la fel ca rușii, din 1917 până la Perestroika, ceea ce vor face din nou, de data asta conform unei impuneri explicite, prevazute de lege, din partea partidului comunist.