”DENAZIFICAREA” UCRAINEI – UN SLOGAN IMBECIL AL PROPAGANDEI RUSE. VIDEO

Am putut observa cu uimire în ultima vreme, un derapaj major al terminologiei utilizate de propaganda rusă și de Vladimir Putin, tartorul- șef de la Kremlin, când se referă la Ucraina.

Putin și adunătura de așa ziși istorici pe care îi promovează, încearcă să croiască, exact cum au făcut și predecesorii bolșevici și țariști de la conducerea imperiului, o istorie care să justifice poftele colonialiste ale Rusiei.

Multe dintre expresiile, termenii și cuvintele vehiculate de propaganda rusă sunt folosite haotic, fără nici o legătură cu sensul lor real, singurul lor scop fiind în ultimul timp, acela de a demoniza marele dușman care a devenit pentru Rusia lui Putin, statul vecin- Ucraina, care aspiră să strângă legăturile cu lumea occidentală și care luptă pentru independență.

Când Vladimir Putin spune că a luat decizia de a lansa împotriva Kievului „o operaţiune militară specială“, în mod implicit el nu-i recunoaște Ucrainei calitatea de stat.

Pentru Putin, așa cum a și afirmat-o cu insistenţă de altfel, Ucraina este „un teritoriu“ care s-a desprins în mod „nejustificat“ de Rusia, datorită unor intrigi occidentale.

Putin vrea deci să „demilitarizeze“ acest „teritoriu“.

Nu e greu de sesizat ceea ce ascunde acest termen, „demilitarizare“ în mintea lui Putin, el vrea dezarmarea și desfiinţarea armatei ucrainene.

Armata rusă ar urma să asigure apoi „securitatea“ Ucrainei, poate și cu ajutorul unor unităţi autohtone „denazificate“ între timp.

Conceptul de „denazificare“ a fost deja utilizat de Stalin după victoria de la Stalingrad, când Armata Roșie a luat un mare număr de prizonieri. Mii de soldaţi , inclusiv români, au fost internaţi în lagăre speciale și au fost pregătiţi pentru a fi retrimși pe front împotriva naziștilor.

Aceștia au fost atunci în ritm accelerat „denazificaţi“, printre altele predâdu-li-se cursuri privind istoria țărilor lor care fusese total rescrisă și abunda de falsurile propagandei ruse.

Putin înţelege prin termenul de „denazificare“ a Ucrainei, totala schimbare de regim politic în această ţară, cu un regim marionetă care să servească slugarnic Rusia.

Michael Colborne, un expert în problematica ucraineană, a spus că discursul lui Putin „arată cât de internalizată este retorica lui „antifascistă” stupidă și cât de rupt de realitate este el, fiind atât de pătruns de retorica apologetică din al Doilea Război Mondial ”.

„În momentul de față, el reia cea mai proastă propagandă din epoca sovietică despre ucraineni pe care îi descrie ca fiind „naziști”, cu toții”, a spus Colborne.

Putin și acoliții lui, exact ca și bolșevicii care au condus înainte timp de opt decenii cu mijloace criminale destinele Rusiei, contorsionează vocabularul limbii și istoria după bunul lor plac.

De aceea, pentru a înţelege care este adevărul, a devenit necesar să revedem câteva noțiuni elementare.

FASCISMUL

Foto: Benito Mussolini, liderul suprem al mișcării fasciste din Italia

Fascismul este doctrina care, alături de comunism şi nazism, a jucat în secolul XX  un rol extrem de important în modelarea istoriei Europei, fiind specifică mişcărilor naţionaliste de extremă dreapta din prima jumătate a sec. al XX-lea, cu o structura ierarhica totalitara, fundamental opusă democraţiei şi liberalismului (Dicţionarul Oxford).

Fascismul se autodeclara singura forţă capabilă sa restaureze rolul conducător al  naţiunii în stat, prin instaurarea unui stat autoritarist, ale cărui trăsături principale erau:

–    conducerea unui singur partid în stat

–    un conducator carismatic care să energizeze masele

–    dirijarea de către stat a muncii și consumului (etatism )

–    crearea unei economii productive și autosuficiente ( corporatism )

La fel ca şi în cazul celorlalte doctrine totalitare, fascismul (care a apărut în Italia) era caracterizat de existenţa unui lider carismatic, care se confunda cu statul – Benito Mussolini, conducatorul dictatorial al statului fascist de pe poziţia de  Prim Ministru din anul 1922 și până în anul 1943.

Ideea centrala a fascismului era reprezentată de stat și de naţiune, la care se adaugă violenţa şi intoleranţa,faţă de alte partide,regimuri, naţiuni.

Un lider puternic a carui imagine era susţinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei națiuni care ieşise deja zdruncintă dintr-un un mare razboi, manipularea maselor, misticismul şi promovarea rasismului, sunt doar cateva elemente care descriu regimul fascist mussolinian.

Deşi putem identifica cu ușurință elemente asemănatoare între fascism, comunism sau nazism, fascismul s-a diferenţiat atât de nazism,  cât si de comunism.

  ” Dar care rasă? Exista oare rasa germană? A exista vreodată? Va exista vreodata? Ei bine, răspundem noi, rasa germană nu există”.( B. Mussolini).

Iată cum prezenta Mussolini însuşi ideologia fascistă :

„Fascismul neaga (faptul că) numărul, prin calitătile sale, poate dirija societățile umane: el neagă că acest numar poate guverna grație unei consultari periodice. El afirma inegalitatea de neșters, fecundă, binefăcătoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelată printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul universal[…]

Pentru fascist, totul se afla în cadrul statului, nimic uman sau spiritual nu exista in afara acestuia. În acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteză si unitate a tuturor valorilor, interpretează, dezvoltă si dă forță vieții intregului popor. […] Fascismul este opus socialismului, care ingusteaza miscarea istorica până în punctul in care o reduce la lupta dintre clase și care ignora statul .[…]

Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalității, este o forță, dar o forță intelectuală și morală care rezumă toate formele vieții umane.

In consecință, el nu se poate limita la funcțiile simple de supraveghere şi tutelă cum doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in inteligenta.

Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei.

Un stat care se sprijină pe milioane de indivizi care îl recunosc, îl simt și sunt gata să-l servească, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat în statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numărul tovarășilor săi de arme.”

Ca  sistem economic, fascismul poate fi etchetat ca  un socialism cu furnir capitalist. Cuvântul derivă de la fascii, simbolul roman al colectivismului și al puterii: un mănunchi de nuiele legate, înzestrat cu o secure proeminentă.

Violența si intoleranța sunt alte doua trăsături definitorii ale regimului fascist.

Cămăşile negre sau „Squadristii” reprezentau o organizatie paramilitară pe care Mussolini a inființat-o și a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi miscarea rivala socialistă.

Cămăşile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.

 Fascismul a aparut ca o reacţie la instabilitatea și la stagnarea caracteristica unora din țările Europei dupa primul razboi mondial, care  generau inechitate sociala,sărăcie, corupţie, revolte, confruntări politice acerbe.

În zilele sale de glorie (anii 1920 și 1930), fascismul trecea drept o fericită concesie între capitalismul liberal de tip boom-and-bust, cu pretinsele sale atribute – conflictul de clasă, competiția risipitoare, și egoismul orientat spre profit – și marxismul revoluționar, cu violenta și social distructiva sa persecuție a burgheziei.

Fascismul a înlocuit internaționalismul, caracteristic atât liberalismului clasic cât și marxismului, cu naționalismul și radicalismul – “sânge și pământ”.

În timp ce socialismul căuta un control totalitar asupra proceselor economice ale societății prin operarea directă de către stat a mijloacelor de producție, fascismul râvnea la acel control în mod indirect, prin dominarea proprietarilor privați nominali.

Pe când socialismul naționaliza explicit proprietatea, fascismul o făcea implicit, cerându-le proprietarilor să-și folosească avutul în “interes național” – mai exact, așa cum era perceput acest interes de către autoritatea autocratică. (Cu toate acestea, câteva industrii au fost operate de către stat.)

În vreme ce socialismul abolea complet toate relațiile de piață, fascismul păstra aparența acestora și totodată planifica toate activitățile economice.

Pe când socialismul abolea banii și prețurile, fascismul controla sistemul monetar și stabilea prețurile și salariile pe considerente politice.

Prin toate aceste activități fascismul a denaturat piața economică. Antreprenoriatul a fost abolit. Ministerele statului, nu consumatorii, decideau ce era produs și în ce condiții.

Fascismul se deosebește de intervenționism, sau de economia mixtă. Intervenționismul caută să ghideze procesele pieței, nu să le elimine, așa cum a făcut fascismul. Legile salariului minim și legile antitrust, deși reglementează piața liberă, sunt mult diferite de planurile multianuale emanate de Ministerul Economiei.

Fascismul a avut o durata de peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat toate elementele societatii italiene.

Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator, care promite sa redea natiunii italiene gloria trecutului, in care Roma era stapana lumii.

Sub fascism, statul controla prin carteluri oficiale toate aspectele producției, comerțului, finanțelor și agriculturii. Planșetele și tabelele de planificare stabileau liniile și nivelele de producție, prețurile, salariile, condițiile de muncă și dimensiunile unor firme.

Acordarea de licențe era ubicuă; niciun fel de activitate economică nu putea avea loc fără permisiunea guvernului.

Nivelele de consum erau dictate de stat, iar veniturile “în exces” trebuiau predate sub formă de taxe sau “împrumuturi”.

Împovărarea producătorilor și greutățile cu care aceștia s-au confruntat ca urmare a acestor politici, au oferit avantaje firmelor străine amatoare de export.

Dar din moment ce politica guvernamentală năzuia către autarhie, sau altfel spus către auto-suficiență națională, protecționismul a fost necesar: importurile erau interzise sau controlate strict, singura metodă viabilă de achiziționare a resurselor ce nu erau disponibile pe plan local rămânând cucerirea externă.

Astfel fascismul a fost incompatibil cu pacea și diviziunea internațională a muncii – atributele liberalismului.

Guvernul a cartelizat firme ce aparțineau aceleiași industrii, cu reprezentanți ai muncii și managementului deservind miriadele de consilii locale, regionale și naționale – toți aflându-se sub rezoluția permanentă a autorității ultime a planului economic al dictatorului.

Corporatismul fascist încerca să prevină sciziunile ce produceau tumult și frământare în sânul națiunii, precum întreruperea lucrului și grevele sindicaliste. Prețul acestei “armonii” forțate a fost pierderea posibilităților de negociere și deplasare liberă.

Pentru a menține un nivel minim al șomajului și al nemulțumirii populare, guvernele fasciste și-au asumat de asemenea proiecte masive de lucrări publice finanțate prin impozite excesive, împrumuturi și creare de bani discreționari.

Deși multe din aceste proiecte aveau un caracter local – drumuri, clădiri, stadioane – cel mai însemnat dintre ele era militarismul, un efort ce beneficia de armate și producții de armament uriașe.

Antagonismul manifestat de liderii fasciști față de comunism a fost greșit interpretat drept o afinitate pentru capitalism. De fapt, anticomunismul fascist era motivat de credința că în mediul colectivist european al începutului anilor 1920, comunismul se situa pe poziția celui mai însemnat rival în competiția pentru loialitatea oamenilor.

Asemeni comunismului, sub fascism, fiecare cetățean era privit ca un angajat și chiriaș al statului totalitar, dominat de partid.

Drept urmare, folosirea forței sau amenințarea întrebuințării ei erau considerate a fi prerogative ale statului, ce puteau fi folosite chiar și în scopul suprimării opoziției pacifiste.

Dacă un prim arhitect al fascismului poate fi identificat, atunci acesta este cu siguranță Benito Mussolini, fostul editor marxist care, prins în mrejele fervorii naționaliste, a rupt-o cu stânga în perioada premergătoare Primului Război Mondial și a devenit liderul Italiei în 1922. Mussolini a făcut o distincție între fascism și capitalismul liberal în autobiografia sa din 1928:

“Cetățeanul Statului Fascist a încetat să mai fie un individ egoist ce deține dreptul anti-social de a se răzvrăti împotriva oricărei legi a Colectivității. Statul Fascist și concepția sa corporatistă plasează oamenii și capacitățile lor în domeniul muncii productive și le explică acestora îndatoririle pe care ei trebuie să le îndeplinească.”(p. 280)

Înainte de a plonja în imperialism în 1935, Mussolini a fost deseori lăudat pentru programul său economic de către americani și britanici, inclusiv de către Winston Churchill.

În mod similar, Adolf Hitler, al cărui Partid Național Socialist (Nazist) a adaptat fascismul Germaniei, cu începere din anul 1933, a spus:

“Statul ar trebui să păstreze dreptul de supraveghere iar fiecare proprietar ar trebuie să se considere un angajat numit de către stat. Este de datoria sa să nu-și folosească proprietatea împotriva intereselor membrilor propriului său popor. Aceasta este problema crucială. Cel de-al Treilea Reich își va păstra mereu dreptul său de a-i controla pe proprietarii privați.” (Barkai 1990, p. 26-27).

Ca o regulă, fascismul se implica pentru a restabili ordinea în ţară , cu mijloacele dictaturii şi ale represiunii sangeroase.

 Fascismul nu are o ideologie distincta, cu toate ca  isi are radacinile in socialism, de la care a preluat pana la un punct frazeologia , insa promoveaza  nationalismul si sovinismul, in forme extreme .

De asemenea fascism inseamna eliminarea opozantilor politici , abolirea libertatilor cetatenesti, cenzura presei,cultul marelui conducator.

Nici fascistii nu sunt adeptii distrugerii proprietatii private, dar instaureaza un regim dirijist in economie.

Relatiile fascistilor cu biserica majoritara este in general  corecta si de multe ori de colaborare.

 După ce accede la putere (în general prin forță) și ordinea  este restabilita, fascismul devine o povara  pentru naţiune,este din ce in ce mai contestat și până la urmă se prabuseste fie violent, fie paşnic… Vezi Spania franchistă sau Portugalia, dupa Franco și Salazar .

Nazismul

Are drept fundament ideologia totalitara dominantă în timpul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania (1933 – 1945 ) care era în esenţă caracterizată prin :

–      doctrina superiorității rasei ariene si a națiunii germane în cadrul rasei, în germană Herrenrasse(rasa de stăpâni), sau Herrenvolk (sau poporul de stăpâni). Este conceptul care proclamă că așa-numita rasă nordică⁠ sau ariană – formată din germani și alte popoare nordice europene este considerată superioară celorlalte rase existente. Membrii acestei rase erau caracterizați drept Herrenmenschen (stăpânitori)

–     imparțirea raselor umane în superioare/stăpâni și inferioare/sclavi.

–     teoria “ spațiului vital “ – Lebensraum – extinderea teritorială prin eliminarea raselor inferioare

–    existenţa unor rase fără patrie, considerate rase parazite (de aici justificarea teoretică a opresiunii şi eliminarii evreilor si țiganilor )

–     controlul direct al guvernului asupra finanțelor, investițiilor, industriei și agriculturii

–     militarizarea economiei –   propagarea antisemitismului (ura împotriva evreilor), anticomunismului, anticlericalismului

–   „principiul conducătorului “ – Fuhrerprinzip –  care simboliza intruparea naţiunii

   Nazismul este de multe ori este confundat cu fascismul, deoarece  a preluat de la acesta  multe elemente specifice cum ar fi: dictatura, iredentismul teritorial, bazele teoriei economice.

Hitler a avut o viziune proprie despre aplicarea  socialismului la naţiunea germană, pe care a inteles sa o conduca în lupta pentru eliminarea a ceea ce el numea „rasele inferioare”, în beneficiul „poporului arian”, pe care îl credea   o rasa de stăpâni ai lumii.

Hitler a fost conducătorul Partidului National Socialist al Muncitorilor din Germania (NSDAP) si a sustinut intotdeauna că lupta pentru binele si fericirea poporului german ,pe care a încercat să-l”purifice rasial” prin eliminarea fizică a persoanelor „neariene”,în special a evreilor și a țiganilor.

Spre deosebire de comuniști, naziștii nu au abolit proprietatea privată, dar au instituit un regim dirijist în economie și au militarizat-o într-un ritm nemaintâlnit.

Regimul nazist conceput de Hitler, a fost varianta cea mai dură a fascismului, care a preluat și a perfecționat de la comuniștii staliniști sistemul lagărelor de concentrare,deportările în masă,asasinatele politice pentru lichidarea oricărei opoziții ,masacrarea unor minorități .

De asemenea, naziștii au procedat identic cu comuniștii în ceea ce priveste abolirea libertătii presei,a libertăților individuale și în ceea ce privește exaltarea  cultului ”marelui conducator”.

Spre deosebire de comunisti, care propovaduiau lupta de clasa, nazistii au avut ca doctrina lupta pentru suprematia rasei ariene nordice.În timp ce comunistii se declarau internationaliști, nazistii erau naționalisti extremisti.

În plan religios, naziştii au încercat sa opună creștinismului un cult păgân nordic și au fost adepții unor practici ezoterice oculte.

Simbolul nazist-svastika (foto) – are o  proveniență mistica antică orientală.

Svastica este un simbol confiscat de un regim totalitar,care în realitate are o istorie de cca. 12 mii de ani. fiind folosit încă din paleolitic și are în culturile orientale, are o semnificaţie cu totul benefică.

Foarte interesant este și faptul ca svastika a fost un simbol comunist în anii revoluţiei din Rusia, la care comuniştii bolsevici ruşi au renunţat, iar in anul 1921, acesta  a fost preluat de  Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, partidul nazist..

Intr-adevăr, în anul 1917, odată cu venirea la putere în Rusia a regimului bolşevic si până în 1920, uniformele Armatei Roşii, dar si  bancnotele şi  documentele oficiale purtau însemnul svasticii.

Naziştii au tolerat în general creştinii majoritari, dar au trimis în lagăre de concentrare persoanele de religie iudaica și distrus sinagogile şi cimitirele, acţiuni care faceau parte din aşa numita ”Soluție finală”preconizata de Hitler, aceea a unei Germanii sută la sută ariene, fără evrei, ţigani sau alte minorităţi naţionale”neariene”.

Mergând pe aceasta cale, naziştii au ajuns să promoveze  politica expansionista a „spatiului vital” pentru poporul german, ceea ce a condus  asa cum ştim  la declanşarea celei mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-o omenirea, cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sfârşitul acestor regimuri politice sunt bine cunoscute.

Întrebarea care se pune acum, este cum au reușit Putin și acoliții lui să sfideze bunul simț și să vorbească cu nerușinare despre niște pretinse asemănări între nazism și regimul democratic aflat în prezent la cârma Ucrainei în prezent.

Unde mai pui că președintele acestei țări ”naziste”potrivit propagandei putiniste, Volodimir Zelenski are origini evreiești !

Bibliografie (surse)

– Barkai, Avraham. Nazi Economics: Ideology, Theory, and Policy. Trans. Ruth Hadass-Vashitz. Oxford: Berg Publishers Ltd., 1990.
– Basch, Ernst. The Fascist: His State and His Mind. New York: Morrow, 1937.
– Diggins, John P. Mussolini and Fascism: The View from America. Princeton: Princeton University Press, 1972.
– Flynn, John T. As We Go Marching. 1944. Reprint. New York: Free Life Editions, 1973.
– Flynn, John T. The Roosevelt Myth. New York: Devin-Adair, 1948.
Laqueur, Walter, ed. Fascism: A Reader’s Guide. Berkeley: University of California Press, 1976.
– Mises, Ludwig von. Omnipotent Government. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1944.
– Mussolini, Benito. Fascism: Doctrine and Institutions. Firenze: Vallecchi, 1935.
– Mussolini, Benito. My Autobiography. New York: Scribner’s, 1928.
Pitigliani, Fauto. The Italian Corporative State. New York: Macmillan, 1934.
– Powell, Jim. FDR’s Folly: How Roosevelt and His New Deal Prolonged the Great Depression. New York: Crown Forum, 2003.
– Shirer, William L. The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon and Schuster, 1960.
– Twight, Charlotte. America’s Emerging Fascist Economy. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1975.

– altermedia.info/romania

– https://www.rfi.ro/special

Publicitate