PREMIERUL BRITANIC Boris Johnson a declarat că niciodată după al Doilea Război Mondial, Europa nu s-a mai aflat într-o asemenea primejdie

Noul Război Rece a început și va dura decenii
Toată lumea occidentală este, în aceste ore, frământată de întrebarea dacă Putin va ataca sau nu Ucraina. Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat oficial la Casa Alba că Putin a luat decizia: va începe războiul.
La rândul său, premierul britanic, Boris Johnson, ne-a spus că niciodată după al Doilea Război Mondial Europa nu s-a mai aflat într-o asemenea primejdie de război. În sfârșit, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, ne-a spus și el că situația este ”extrem de gravă”.
Adevărul este că, în momentul acesta, există toate premisele declanșării și ocupării Ucrainei de către noua Armată Roșie. Circa 200.000 de militari ruși, cu toată tehnica din dotare, sunt masați la granița de est și de nord a Ucrainei. De partea cealaltă, la granița de Vest a fostei republici sovietice, adică ceea ce numim noi flancul de Est al NATO, din Polonia și până în România, este alertă generală. Astfel, 10.000 de militari americani sunt masați în Polonia.
În România, cu o reprezentare diplomatică mult inferioară Varșoviei, sunt circa 1.800 militari americani. La noi sunt așteptați și francezi, și portughezi. Nu tot flancul de Est al NATO vede la fel de clar precum Polonia și România pericolul rusesc. Astfel, Ungaria, Bulgaria dar și Cehia sau Croația au o altă viziune față de Moscova, Budapesta considerând oficial Moscova partenerul său strategic. O să întrebați cum se leagă acestea de decizia lui Putin de a ataca sau nu Ucraina?
În mediile diplomatice de la București sunt multe ecouri din marile capitale ale lumii, brusc interesate de România și Marea Neagră. Cel mai îngrijorător lucru ce riscă să iasă din logica politico-diplomatică tradițională este transformarea radicală, ca om și caracter, a lui Vladimir Putin.
De altfel, acum două săptămâni, după întâlnire de la Kremlin, la masa de marmură lungă de șase metri, altminteri fabricată în Italia, președintele Macron a făcut între altele o declarație esențială: ”Putin este cu totul alt om, de nerecunoscut, față de cel pe care l-am întâlnit acum 3 ani pe Riviera franceză”.
Produsul intern brut al Rusiei este mai mic decât cel al Italiei și este de circa 12 ori mai mic decât cel al statelor membre NATO
Un război Rusia-Ucraina nu este, din capul locului, sprijinit de nicio logică. Produsul intern brut al Rusiei este mai mic decât cel al Italiei și este de circa 12 ori mai mic decât cel al statelor membre NATO! Rusia avea enorm de câștigat din vânzările de gaz către Occident. Mai mult, politica discutabilă dintre SUA și China a ajutat la crearea unei noi alianțe între Moscova și Beijing.
Spre deosebire de Rusia, China nu mai e un gigant cu picioarele de lut. China are un PIB comparabil cu al SUA, produce tehnologie proprie și este principalul exportator mondial. NATO nu amenința sub nicio formă Rusia iar aceasta își păstra oricum Crimeea, ocupată în 2014, ca și Donbas-ul, unde Ucraina nu mai are de facto puterea administrativă. Nu exista niciun pericol pentru Rusia ca Ucraina să intre în NATO.
Cu o populație aproape dublă față de România, Ucraina a avut anul trecut un PIB de 140 miliarde de dolari, față de 248 de miliarde cât a înregistrat România, cu toate problemele sale. Ucraina rămâne, ca și Rusia cu care este atât de apropiată din punct de vedere cultural și etnic, un stat oligarhic fără o democrație autentică, fără justiție independentă – aici se aseamănă înspăimântător cu România – fără respectarea drepturilor minorităților. Practic minoritatea română din Ucraina nu este recunoscută.
Astăzi, pe 20 februarie, s-a încheiat Olimpiada de Iarnă de la Beijing. Se pare că președintele Xi Jinping al Chinei l-a rugat pe Putin să nu atace în timpul Jocurilor Olimpice. De astăzi tunurile pot începe oricând să tragă. Din oră în oră, presa aduce la cunoștință tot felul de conflicte armate din Donbas. Practic se furnizează constant pretexte pentru invazie. Problema fundamentală este cu totul alta: occidentali au aflat că Putin este înconjurat de fel de fel de persoane, presupuse cu puteri paranormale. De asemenea, el se consideră apărătorul creștinătății, iar Moscova ar fi a treia Romă. Această curte de vrăjitori și preoți ultranaționaliști ruși au, se pare, o mare influență asupra Președintelui Rusiei. Cu alte cuvinte, decizia de pace sau război nu e luată pe o analiză rece ci pe decizii pe care, în cel mai bun caz, le putem numi emoționale.
Al Doilea Război Rece a început în Europa
Pare ciudat, dar pentru noi, lumea din afara fostului spațiu sovietic, invadarea sau nu a Ucrainei nu mai este atât de relevantă. Din toamna trecută, de când Putin a masat primele trupe la frontiera Ucrainei, din Polonia și până în România și Bulgaria s-a ridicat o nouă Cortină de Fier. Al Doilea Război Rece a început în Europa. Câtă vreme Putin va fi la Kremlin – oficial el ar trebui să rămână acolo până în 2032 – Vestul nu va mai avea încredere în Moscova. Acest conflict izbucnit din senin și iarbă verde a atras atenția Occidentului că fosta URSS nu a capitulat definitiv în 1991, când a pierdut primul Război Rece. Pentru Moscova lui Vladimir Putin acesta a fost doar un Armistițiu. După 30 de ani, Rusia reîncepe ostilitățile.
În acest al Doilea Război Rece, România a picat de partea bună a graniței. Atenția Statelor Unite se va îndrepta, așa cum a fost și după al Doilea Război Mondial, spre întărirea acestei frontiere de Est. Lucrul acesta se va face în primul rând militar prin dislocarea de trupe și antrenarea soldaților români. Cinstit vorbind Armata de azi a României e doar puțin mai performantă decât Justiția și Administrația, care sunt practic nefuncționale.
Astfel, în 10 ani, probabil că România va avea o armata mică, dar puternică, așa cum sunt astăzi armatele din țările nordice sau din Polonia. Lucrul cel mai important este că Vestul va investi în soft power, în capacitatea României de a crea prosperitate și de a deveni atractivă, inclusiv pentru cei de dincolo de Cortina de Fier. Pentru asta UE și SUA vor fi mult mai atente la buna guvernare a României.
Desigur, aici nu putem decât să sperăm că nu vor continua să facă și confuzii majore, așa cum a fost cu așa zisa luptă împotriva corupției, în realitate o modalitate, adesea primitivă, de reglare de conturi politice și de eliminare a adversarilor.
Să fie clar pentru toată lumea: la început, cel puțin, țara noastră nu va trece ușor prin acest Război Rece. România nu are relații comerciale cu Rusia, în afara importurilor de gaz. Totuși, un embargou impus Moscovei va afecta grav și Bucureștiul. Germania depinde de gazul rusesc. Dacă intră în recesiune economia germană, intră în recesiune economia României, care produce pentru Germania.
Apoi, Bucureștiul are câteva probleme grave în acest moment, inclusiv un Guvern incapabil deocamdată să-și găsească o cadență sau absența, timp de prea mulți ani, a unei politici externe coerente.
Pare ușor ciudat să vorbești la București, astăzi, în traficul îngrozitor al orașului, printre construcțiile de tot felul, în cafenelele și restaurantele în care nimeni nu respectă regulile anti-pandemie, de un nou Război Rece.
Și totuși, treptat, el se va face simțit inclusiv prin manipulările de tot felul ce vor avea ca scop destabilizarea pe cât posibil a unui stat pe care însuși Președintele său l-a numit, într-un moment de criză, ”stat eșuat”.
Dan Culcer. O erezie socială și națională în secolul XXI – reconstituirea nobilimii maghiare ardelene în România

Scriitorul român Dan Culcer (foto) s-a născut în localitatea Sulina, pe 15 iunie 1941, într-o familie de intelectuali ardeleni aflați în refugiu, după Dictatul de la Viena. Tatăl era medic și mama, profesoară de limba română.
A absolvit cursurile Facultății de limba și literartura română din Cluj-Napoca și a fost fondator al revistei literare Vatra, din Targu- Mures.
În 1987 a emigrat în Franța, beneficiind de statutul de refugiat politic în această țară din octombrie 1987 până în 1992, când a obținut cetățenia franceză.
În exil a colaborat la revistele ” Hermes ” (CNRS), ” Iztok „, ” Cahiers de l’Est”, ” Lupta „, ” BIRE „(Franța) și la ” Curentul ” (Germania). Participă în 1988 la lansarea unei Societăți a Scriitorilor Români, acțiune sindicală, profesională și protestatară care înainte de decembrie 1989 dorea să se opună colaboraționiștilor din Uniunea Scriitorilor din R. S. România, instituție profesională pe care Partidul Comunist Român încerca să o supună exigențelor propagandei. Fondează la 13 mai 1991, împreuna cu alți ziariști români din exil, Asociația Jurnaliștilor Români-Ouest, cu sediul la Paris .
După 1990 continuă colaborarea la presa din exil, ” Origini ” (SUA) și reia colaborarea cu presa din România : publică poeme cândva interzise, fragmente de jurnal, studii și amintiri, în ” Familia „, ” Viața românească „, „Vatra „, în ziarele ” Telegraful ” (Constanța), ” Expres magazin „, ” România liberă „.
Reconstituirea nobilimii maghiare ardelene în România. O erezie socială și națională în secolul XXI
Magyar Tavirati Iroda, adică Biroul/Agenția Telegrafică Maghiară, amestecă adevărul cu minciuna, într-o știre importantă, difuzată în limba română la 28 iulie 2020, sub titlul „Moştenitorii lui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o pădure de la statul român“ , scrie Dan Culcer în https://arhiva-romanilor.blogspot.com.
Cităm: «Moștenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de marţi, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare […[ Proprietatea lui János Kemény a fost confiscată de puterea comunistă, contele a fost plasat într-un apartament cu condiţii minime şi a lucrat la prepararea varului.
Mecena culturii transilvănene a murit în sărăcie în 1971, la Târgu Mureş. (MTI)»
Știrea conține câteva informații exacte, câteva impreciziuni intenționate și o minciună. Minciună este afirmația că fostul baron Kemény János ar fi murit în sărăcie în 1971. L-am cunoscut, am fost coleg la Institul de teatru din Tg. Mureș cu un membru al familie sale, scenograful Kemény Arpád.
Toată familia a trăit după 1945, așa cum trăiau toți foștii privilegiați, într-o lungă perioadă de mizerie, dar a fost ajutat foarte repede, tocmai datorită calităților sale umane și morale, de către cei pe care îi ajutase și care deveniseră apoi ei cei privilegiați, să-și găsească o slujbă corectă. A fost redactor la revista Muvelödés, devenită Új Élet (Viața nouă) sub directoratul lui Sütő András.
Dar nu a murit în sărăcie ci a fost doar lipsit de opulența pe care unii o consideră normală în existența unor familii nobiliare. Nu e cazul meu, nu consider opulența un drept al privilegiaților, nu admit privilegii ereditare și în general alte privilegii decât cele obținute prin muncă manuală sau intelectuală. Nu prin comerț, prin politică sau prin furt. Nu accept reconstituirea unei societăți stratificate pe bază de titluri nobiliare ereditare.
Nu cred că trebuie reconstituită în Europa de Est o societate care să acorde foștilor nobili de orice nație privilegiile de care beneficiaseră înainte de 1945.
În cazul procesului familiei Kemény János, a fost o greșeală utilizarea incompetentă și abuzivă a argumentului acuzator, fals, de părăsire a României după 1944. Nu i se putea aplica confiscarea averii pe baza regulamentuluiu CASBI.
Kemény János a fost un intelectual maghiar patriot, Pentru asta trebuia respectat. Și ar fi trebuit să i se acorde dreptul de a utiliza o parte din proprietățile sale, obținute prin moștenire, în continuarea efortului său cultural, în favoarea minorității căreia îi apaținea.
Dar politrucii evrei, maghiari sau români care, imediat după 1945, au justificat și aplicat deposedarea sa integrală în conformitate cu principiile luptei de clasă, sunt cei de tras la răspundere, ei și descendenții lor. Nu statul român, nu românii în general, nu cetățenii actuali.
Dacă pădurile deja adjudecate familiei Kemény vor fi bine administrate, nu vom avea de ce să ne plângem. Dacă vor fi exploatate violent, vândute altor beneficiari de genul întreprinderilor forestiere austriece care distrug pădurile din România, responsabilii vor trebui trași la răaspundere și pedepsiți.
Dar foștii nobili să nu se întindă mai mult decât le permite plapuma.
În această țară, există nu doar interese particulare ci și interese colective. Voi repeta mereu: ce interese colective servește restitutio in integrum a proprietăților unor astfel de foști privilegiați. Nici românii, dar nici maghiarii neprivilegiați nu au vreun interes să tolereze astfel de extensii de posesie, care au origini clar abuzive.
Istoria nu începe la 1944, nici la 1920, ci mult înainte. Judecătorii din România au nevoie de lecții de istorie care să le fie predate de specialiști români. Și dacă nu au memorie bună, principiile de bază pot fi tatuate, tatuajeul e la modă.
În loc de caligrame chinezești li se poate tatua una din datoriile profesionale ignorate.
În toate cazurile, fără excepție, poate fi regăsită sursa abuzivă a privilegiilor, deci a proprietăților pe care le primiseră acești «nobili», pentru acte de bavură militară, ca efect al unui oportunism politic sau prin căsătorii bine aranjate.
Terenurile apricole și pădurile cu asemenea dimensiuni, aparținând unui singur proprietar nu au fost cumpărate cu bani cinstiți, adică obținuți prin muncă, ci au fost confiscate unor coproprietari (țărani liberi) de către principi localnici și donate (ilegal, nu poți dona ceeace nu-ți aparține) nemurilor devenite astfel privilegiate.
Sau acaparate abuziv prin alte mijloace specifice epocilor istorice cunoscut sub numele de feudalism, capitalism.1
Deciziile de justiție de acest gen sunt prin natura lor ilegale, fiindcă se bazează pe acte de proprietate care au fost obținute, la origine, în toate cazurile, sub formă de privilegii, donații, ca acte de putere.
Este interesantă emisiunea de televiziune Castele interzise în care unul din moștenitorii Kemény remarcă cu oarecare mirare sau chiar indignare numărul mare de mașini din România care arborează tricolorul românesc (în România!!).
I se pare un semn al creșterii, activării naționalismului la români. Nu știe, nu vede că din 1990 încoace se agită peste tot în Ardeal culorile Ungariei (sub pretextul că ar fi simboluri etnice și nu de stat!) și s-a inventat un drapel cu «simbolurile» Ținutului Secuiesc, Soarele și Luna.
Actul de provocare aparține unor maghiari.
Fluturașii tricolori la români, acum, sunt încă semnele unui naționalism de paradă, fără temei în actele concrete ale unui patriotism pozitiv. Ceva în genul semnăturilor fără efect pe niște petiții difuzate pe Internet, care nu incumbă nici o schimbare de mentalitate, legală sau socială.
Nu s-a impus o afirmare constructivă a românității Ardealului.
Nu poate fi acceptată «Recucerirea/Reconquista» Ardealului, de către foștii privilegiați maghiari, prin așa-zisele acte de restituire in integrum.
Ardealul este parte integrantă a Romaniei nu de la 1918 ci de todeauna. Iar trecutul colonial maghiar în Ardeal, adică stăpânirea unei minorități invazive asupra unei populații localnice, nu dă temei vreunei continuități sau unei reconstrcuții statale.