CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

JOCURILE SECRETE DINTRE SIONIȘTI ȘI SOVIETICI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU


Israel Map - WLJ

ÎNŢELEGEREA SECRETĂ DINTRE SIONIȘTI ȘI COMUNIŞTI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU

Publicate pentru prima dată în 1984, aceste rânduri sunt esenţiale pentru înţelegerea pericolului care dospeşte în Orientul Mijlociu, unde Uniunea Sovietică chipurile îi sprijinea pe arabi şi ţările occidentale slujeau Israelul, care chipurile era bastionul de rezistență împotriva comunismului în acea parte a globului, scrie https://basarabialiterara.com.md.

Dar cumplitul măcel care ni se pregăteşte nouă, ne-evreilor, nu va izbucni din conflictele din Orientul Mijlociu de azi, căci își are rădăcinile la sfârşitul secolului 19, când s-a declanşat revoluţia financiară despre care nu pomeneşte niciun cuvânt bine-cenzurata publicistică şi istoriografie occidentală.

În plan politic, această revoluţie financiară a fost însoţită de revoluţia bolşevică şi naşterea Uniunii Sovietice ca o forţă militară şi industrială gigantică; apoi de cel de-al doilea război mondial; apoi de dărâmarea imperiilor coloniale (cu excepţia celui sovietic); apoi de crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi inventarea imediată a unei puzderii de naţiuni care au devenit membre, unele foarte mici, niciuna capabilă să se menţină economic singură, dar toate reprezentate în noul guvern-fantomă mondial şi noul parlament-fantomă mondial.
În era modernă industrială, multă vreme capitalismul financiar – care este cu totul altceva decât adevăratul capitalism al proprietăţii private – a viețuit în concentraţii naţionale. Existau capitalişti financiari britanici, supuşi ai guvernului britanic, care era la rândul său tras la răspundere de cetăţenii britanici.

Apoi erau alţii în Germania, supuşi guvernului german, alţii în Olanda, alţii în Franţa şi așa mai departe, fiecare supus unui guvern naţional ce răspundea în fața naţiunii. Aceste nuclee naţionale de capitalism financiar erau rivale şi se luptau între ele, de exemplu pentru posesiunea minelor din Africa de Sud; sau în primul război mondial, care-a izbucnit iniţial din rivalitatea financiarilor englezi cu cei germani.

Dar atunci s-a întâmplat următorul lucru: nucleele naţionale de capitaliști financiari au coalizat într-un capitalism financiar internaţional, care nu mai este supus niciunui guvern şi nu e răspunzător în fața niciunui popor. Unul dintre ultimele nuclee naţionale de capitaliști-financiari care au capitulat a fost cel american, care a căzut de-abia în 1930, când familiile de pionieri americani multimilionari conduşi de J.P. Morgan și-au pierdut puterea pe Wall Street.
Factorul principal în această revoluţie în finanţele lumii au fost familiile sau dinastiile de bancheri.

Carroll Quigley arată că “cea mai mare era dinastia lui Meyer Amschel Rothschild din Frankfurt, ai cărui descendenţi s-au însurat timp de cel puţin două generaţii cu verișoarele sau nepoatele lor. Cei cinci fii ai lui au deschis bănci în Viena, Londra, Napoli, Paris și Frankfurt, şi au lucrat împreună într-un mod pe care l-au copiat şi alte dinastii bancare internaţionale dar niciodată așa de perfect” (Tragedy and Hope, Macmillan).

Alte familii de bancheri internaţionali au fost Baring, Lazard, Erlanger, Schroder, Seligman, Speyers, Mirabaud, Mallet şi Fould. La cei înşiraţi de Quigley se pot adăuga Warburg, Kuhn, Loeb, Schiff şi alţii. Nu este greu de cercetat genealogia acestor dinastii care, concentrând în mâinile lor băncile şi companiile de asigurări, au ajuns să deţină controlul asupra guvernelor şi industriei ţărilor occidentale.

Cu puţine excepţii, toţi aceşti bancheri sunt evrei şi chiar cei despre care se spune că sunt excepţiile, ca Morgan şi Rockefeller, la o examinare mai atentă se dovedeşte că şi prezența lor e un argument în favoarea afirmaţiei că evreii deţin controlul financiar internaţional (vezi capitolul 9).
Se poate dovedi că toate evenimentele secolului nostru – revoluţia bolşevică, cel de-al doilea război mondial, pierderea coloniilor britanice, înfiinţarea parlamentului-fantomă mondial ONU etc. au fost dictate de nevoile şi ambiţiile acestei noi puteri financiare internaţionale care, văzând că nu poate domina puternicele guverne naţionale din Europa şi Rusia, a trecut la distrugerea lor.

Numai cei care cu bună ştiinţă insistă să țină ochii închişi şi să rămână orbi pot să mai creadă că revoluţia bolşevică şi “dictatura proletariatului” au fost altceva decât cele mai fantastice minciuni din istorie.

Așa-zisa revoluţie bolşevică din Rusia a fost plănuită şi finanţată din alte ţări şi Uniunea Sovietică a fost instaurată şi propulsată la rangul de supraputere militară și industrială cu banii reţelei bancare internaţionale, care-i foloseşte acum resursele financiare pentru a menţine, propulsa şi înarma Israelul.

Dovezile care arată cum aceeaşi mână a lucrat şi în primul caz şi în cel de-al doilea umplu o bibliotecă întreagă, dar mass-media refuză să ia cunoştinţă de ele.
La fel, distrugerea imperiilor coloniale a “eliberat” nu popoarele coloniale, ci mâinile bancherilor de controlul guvernelor naţionale, astfel încât să poată opera nestingheriti în teritorii vaste, în care au instaurat guverne-marionetă totalitare şi asupritoare după “eliberarea popoarelor de sub jugul exploatării coloniale”.

Aceste guverne-marionetă sunt uşor de manipulat şi de înlocuit; şi această puzderie de “noi naţiuni eliberate” creează tot atâţia ciraci în parlamentul-fantomă internaţional ONU.

Oricine are cel mai mic habar de istorie ştie că revoluţia bolşevică a fost un exerciţiu evreiesc şi că transferul masiv de bani, bogăţie şi tehnologie industrială din occident înspre Uniunea Sovietică nu se putea face fără participarea magnaţilor internaţionali evrei.

Dar a existat o confuzie cu privire la identitatea etnică a conducătorilor Uniunii Sovietice, mai ales după cel de-al doilea război mondial.

Cel mai mare argument că aceştia nu au fost evrei a fost politica sovietică în Orientul Mijlociu după 1960. Căci, scrie un autor, uite cum sovieticii îi sprijină pe arabi şi le dau bani antisioniștilor din Orientul Mijlociu.

Cum ar fi putut oare fi duşi de nas așa de mulţi arabi şi toţi ceilalţi ne-evrei din lume, dacă nu s-ar fi creat această imagine pentru ochii lor?
Dacă bănuim că sprijinul dat de sovietici arabilor nu e real, să ne convingem examinând rezultatele acelui sprijin așa de generos acordat.

Care au fost rezultatele politicii sovietice în Orientul Mijlociu? Atât Uniunea Sovietică cât şi sionismul au făcut mari cuceriri acolo şi “ajutorul” sovietic i-a lăsat pe arabi, mai ales pe palestinieni, mai distruşi decât erau înainte de-a fi “ajutaţi”.

Uniunea Sovietică a pus piciorul în Marea Mediterană şi Israelul a ocupat teritorii arabe în Palestina și în alte ţări. Nu le-ar fi putut ocupa dacă Uniunea Sovietică n-ar fi creat impresia că-i sprijină pe arabi.

Israelul a avut nevoie de pretextul pericolului înaintării sovietice în Orientul Mijlociu, ca să poată fi zugrăvit ca “bastionul lumii libere” capitaliste în fața “agresiunii comunismului în Orientul Mijlociu” şi să poată apoi suge enormele sume de bani şi cantităţi de armament pe care i le-au dăruit ţările occidentale, în special Statele Unite. Uniunea Sovietică i-a furnizat Israelului pretextul dorit şi a avut grijă să se extindă cu această ocazie.

Față de arabi a fost un prieten fals şi trădător, iar față de Israel a fost un duşman slab şi ambivalent. Regele Faisal a definit foarte bine situaţia, arătând cum “sionismul şi comunismul lucrează mână-n mână ca să împiedice orice înţelegere care-ar putea aduce pacea” şi cum “sionismul e mama comunismului”, căci “a împrăştiat comunismul în lume. Acum încearcă să slăbească Statele Unite şi dacă-i reuşeşte planul va stăpâni întreaga lume” (Newsweek, 21 decembrie 1971).

Aparentul lor antagonism în Orientul Mijlociu, a spus Regele Faisal, “e parte dintr-un complot uriaş, o mare conspiraţie …Ei pretind doar că luptă unul împotriva celuilalt în Orientul Mijlociu. Sioniștii îi înşeală pe americani și comuniştii îi înşeală pe arabi, zicându-le că-s de partea lor, când de fapt sunt aliaţi cu sioniștii”.

Generalul de brigadă Sir John Glubb n-a avut nici o îndoială că politica sovietică a urmărit în 1967 “să-i facă pe americani să se declare irevocabil de partea Israelului” şi apoi “să-i amăgească pe arabi spre o înfrângere catastrofală”, care să-i lase şi mai dependenţi de sovietici şi mai lipsiţi de apărare.
Dar mai importante decât spusele regelui Faisal și ale generalului Glubb sunt faptele care-au avut loc în Orientul Mijlociu. Biograful lui Stalin, istoriograful evreu născut în Polonia Isaac Deutscher, arată cum în mod paradoxal, duşmanii înverşunaţi care erau Statele Unite şi Uniunea Sovietică la ora aceea, și-au dat mâna în 1948 şi i-au eliminat pe britanici, pentru a crea statul Israel în țara palestinienilor (The Non-Jewish Jew).

Douglas Reed a văzut imediat adevărul încă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi a avertizat că duşmănia şi confruntarea dintre capitalism şi comunism nu este decât “o mascaradă afişată public pentru ochii maselor”.

Dar cei care nu vor să-1 creadă pe Reed pot să-l creadă cel puţin pe David Ben Gurion, primul prim ministru al noului stat Israel, care le-a spus studenţilor din Haifa că “Rusia ne-a dat arme” şi că “politica sovietică de azi nu e decât o fază” (Chicago Tribune, 8 iunie 1970).

De ce-i lăuda Ben Gurion pe presupuşii săi inamici? Oamenii din ţările occidentale uită că Uniunea Sovietică a înarmat bandele de terorişti israelieni, ca cea a lui Stern, a lui Menachem Begin sau Irgun Zvai Leumi, care au început să asasineze soldaţi britanici, ambasadori (Contele Bernadotte, Lordul Moyne), să bombardeze civili (hotelul Regele David din Ierusalim), să masacreze sate întregi de palestinieni paşnici și neînarmați într-un genocid deşănţat ce continuă şi în prezent, fără ca cineva să protesteze.

Masacrul de la Deir Yasin, unde israelienii au căsăpit femeile şi copiii şi le-au aruncat cadavrele în fântâni ca să şteargă orice urmă a acelui sat de pe fața pământului, a provocat un val de spaimă şi astfel terorismul israelian a alungat aproape un milion de civili palestinieni paşnici din casele lor în deșertul Negev şi în ţări arabe învecinate ca Libanul, să piară de foame şi fără adăpost în timp ce israelienii pun stăpânire pe averile lor.
Evident, Ben Gurion nu putea să le spună în mod public studenţilor din Jaffa că avea o înţelegere secretă cu Uniunea Sovietică.

Conflictul israeliano-palestinian. De unde a început şi când se va sfârşi?

Dar iată cum a decurs războiul de 6 zile în care Israelul a atacat, distrus şi ocupat o parte din Egipt, pe care-o ocupă şi astăzi. Uniunea Sovietică l-a avertizat pe colonelul Nasser că Israelul va ataca Siria, aliata Egiptului, şi egiptenii și-au concentrat trupele la frontiera Sinai, ca să ajute Siria la nevoie, “cu încurajarea sovietelor”, zice Isaac Deutscher, care continuă: “Propaganda sovietică îi încuraja pe arabi în public… dar aveau loc curioase manevre diplomatice după perdea.

La 26 mai, ambasadorul sovietic l-a sculat din somn pe Nasser la 2 şi jumătate noaptea şi 1-a avertizat sever să nu tragă primul foc. Nasser s-a supus așa de total, că nu numai că n-a început ostilităţile, dar nici măcar nu și-a luat măsuri de prevedere împotriva vreunui atac israelian; și-a lăsat aeroporturile neapărate şi avioanele de la sol necamuflate.

N-a minat strâmtoarea Tiran şi n-a avut artilerie acolo …După ce i-au înspăimântat și încurajat pe arabi să facă mişcări riscante promițându-le ajutor, după ce și-au adus flota în Mediterana …rușii l-au imobilizat pe Nasser ca să nu poată face nimic …linia directă între Casa Albă şi Kremlin a intrat în funcţiune şi cele două supraputeri au căzut de acord să nu intervină” (The Non-Jewish Jew).

Bineînţeles că Israelul a fost informat instantaneu de convorbirea preşedintelui american cu sovieticii și a lansat imediat atacul asupra egiptenilor, care erau mult mai prost înarmaţi, nepregătiţi şi paralizaţi de poruncile “aliaţilor” lor sovietici care, credeau ei, îi vor apăra la nevoie. Aceşti “aliaţi” nu i-au informat pe egipteni de acordul lor de neintervenţie.

Generalul Sir John Glubb scrie: “Rusia a ştiut că Egiptul va suferi o înfrângere dezastruoasă şi a dorit să fie așa”.

Câteva zile după dezastrul Egiptului, Uniunea Sovietică a votat la ONU exact ca Statele Unite: să înceteze focul, dar fără ca Israelul să se retragă din teritoriul egiptean pe care-l invadase. Sateliţii sovietelor au fugit la Moscova, alarmaţi că marea lor aliată îi va lăsa pradă uşoară oricui: cehii, polonezii, sârbii.

Gomulka, Tito şi alţii au cerut (degeaba) să fie ajutaţi arabii şi și-au exprimat îndoielile; dar China comunistă ştiind dedesubturile, a declarat în mod public că sovietele s-au înţeles cu Israelul, trădându-i pe arabi.
Lumea își închipuie că interesele sovietice erau în conflict cu interesele israeliene în Orientul Mijlociu. Dar sovietele au arătat prietenie Israelului imediat după distrugerea Egiptului.

Ziarul The South African Jewish Times povesteşte despre vizita delegaţilor Partidului Comunist din Israel la Moscova, imediat după războiul de 6 zile, care a decurs într-o atmosferă foarte cordială: “Comuniştii israelieni au fost trataţi ca adevăraţi prieteni şi persoane foarte importante”.

Guvernul israelian nu i-a dezavuat pe acei delegaţi, “adevăraţii prieteni” ai sovietelor. Trebuie să fii orb ca să nu vezi alianţa dintre comunism şi sionism.

Exemplele ar umple volume întregi. Cele mai elocvente dovezi le aduce autobiografia dr-lui Chaim Weizman, creatorul Israelului și primul lui preşedinte.

În cartea sa, Trial and Error, acesta arată clar originea şi scopul comun al comunismului şi sionismului (vezi Douglas Reed, The Controversy of Zion).

Cariera primului ministru de după cel de-al doilea război mondial, Harold Wilson, o ilustrează perfect: “Sprijinul acordat Israelului nu exclude prietenia cu Rusia”, a zis

Wilson, după cum relatează Chapman Pincher în Inside Story. Toate contactele pe care le-a avut primul ministru britanic Wilson cu Uniunea Sovietică s-au făcut prin intermediari evrei care, zice Pincher, “aveau contacte dincolo de cortina de fier, ceea ce le permitea să facă averi imense în Marea Britanie şi să exercite o mare influență politică, unii dintre ei fiind făcuţi nobili”.

Astfel a fost Lady Plummer, născută Beatrice Lapsker, care-și petrecea vacantele cu soţul ei şi cu Hrușciov pe litoralul Mării Negre şi care, scrie Pincher, “i-a prezentat lui Wilson mulţi afacerişti evrei cărora el le-a conferit titluri de onoare”. Primul ministru Harold Wilson a fost timp de nouă ani salariatul unui astfel de afacerist care “1-a luat cu el la Moscova de câteva ori”.


În Statele Unite lucrurile stăteau exact la fel după cel de-al doilea război mondial şi în ceea ce priveşte politicienii aliniaţi “majoritari” şi în ceea ce priveşte afaceriştii evrei: cei care promovau ajutorul dat Israelului promovau şi activitatea subversivă în favoarea Uniunii Sovietice. Soljenițîn, acel alt evreu antisemit, a spus într-o cuvântare din 1976 la radio BBC că pericolul pentru libertatea oamenilor din occident nu vine nici de la ideologia comunistă, nici de la naivii şi redușii mintali care o propagă, ci de la marea finanţă, care foloseşte ideologia comunistă pentru a destabiliza occidentul.

Nicicum nu e posibil ca minţile rătăcite ale “intelighenției progresiste”, care concep un devotament fanatic pentru o ideologie egalitară utopică, să reuşească să spele creierul şi să conducă enormele mase ale popoarelor occidentale numai folosindu-se de sentimentele lor fierbinţi şi de discursul lor înfocat.

Ceea ce într-adevăr captează şi conduce masele este finanţarea masivă a subversiunii de către marile finanţe.

Bancherul milionar Ernest Cassel și-a înfiinţat la Londra propriul institut economic pentru propagarea socialismului şi exemplul lui a fost urmat de marea finanţă în deceniile ce-au urmat.

Cu milioanele lor s-a spălat creierul naţiunilor, convinse acum că vor trăi în lux şi lene imediat ce bogăţiile lumii vor trece în mâna elitei supranaționale formată din câteva familii de bancheri.

Ivor Benson Profile

Jurnalistul britanic Ivor Benson a fost unul dintre observatorii de marcă ai evenimentelor care au trasat caracterul si destinele secolului nostru.

A scris pentru ziarele The Daily Express si The Daily Telegraph din Londra si The Rand Daily Mail din Johannesburg, Africa de Sud, iar din 1964 până în 1966.

Astfel a fost observator direct si imediat al actiunii de distrugere a civilizatiei si economiei continentelor din emisfera sudică.

Ivor Benson - Factorul sionist

Cartea sa The Zionist Factor (Factorul Sionist), vorbește despre diferitele aspecte ale ofensivei dirijate împotriva crestinismului si a civilizatiei sale.

Unele au apărut sub formã de articole în revista lunarã a autorului Behind the News (În spatele știrilor) publicatã în Africa de Sud. Subtitlul cărtii este „Influenta iudaicã asupra istoriei secolului 20”.
Publicatã pentru prima dată în 1986 si apoi cu adãugiri în 1992, aceastã carte continuă analiza fãcută de Douglas Reed în monumentala sa Controversa Sionului cu fapte petrecute după scrierea acelei cărți, care se opreste în 1956.

28/01/2022 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: