CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE CE ÎNCEARCĂ RUSIA LUI PUTIN SĂ RESCRIE ISTORIA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI SĂ COSMETIZEZE IMAGINEA ARMATEI ROȘII ?


Faptele criminale ale Armatei Roşii „eliberatoare“: violuri, jafuri,  devastări şi sfidarea autorităţilor. Studiu de caz: Vrancea – 10TV.MD

De ce încearcă Rusia să „spele“ imaginea Armatei Roșii?

În decembrie 2018, mii de români au fost scandalizați să citească pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România, cum că afirmaţiile privind jafurile și violurile comise de soldații sovietici în România anilor 1940 reprezintă o denigrare, iar dictatorul Stalin a interzis Armatei Roșii orice violență, sub amenințarea execuției, scrie jurnalista Flavia Drăgan, editor la revista Newsweek România, în publicația https://arhiva-romanilor.blogspot.com.

Postarea în care se încerca mistificarea istoriei recente s-a lăsat cu peste 26.000 de reacții și 1.400 de distribuiri, cele mai multe exprimând indignarea românilor, care au rememorat cum bunicii lor au suferit de pe urma jafurilor și violurilor comise de trupele sovietice în țară.

Totuși, printre reacții, au apărut și comentarii în care ororile comise de Armata Roșie sunt „scuzate“, fiind puse doar pe seama războiului.

Președintele rus Vladimir Putin rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, glorificând Armata Roșie și pe dictatorul Stalin, pentru a-și întări imaginea de protector al Rusiei în fața „atacurilor“ Occidentului.

Este explicația istoricului Mădălin Hodor pentru postarea Ambasadei Rusiei la București, de la sfârșitul anului trecut.

Punerea la îndoială a adevărului și minimizarea unor fapte istorice, deși există dovezi care probează contrariul, sunt exact genul de reacții pe care le urmărește Moscova , postarea despre soldații sovietici „imaculați“ fiind doar începutul războiului propagandistic al Rusiei cu Occidentul, este de părere istoricul Mădălin Hodor.

Foto: Vladimir Putin, printre veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial FOTO EPA-EFE

El a avertizat, într-un interviu pentru Newsweek România, că, la comanda președintelui Putin, Moscova urmărește să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, construind o Armată Roșie fără pată și un Stalin căruia i se trec sub tăcere crimele, ca să-i poată folosi imaginii lui Putin, președintele care se visează noul „tătuc“ al rușilor, apărătorul lor în fața Occidentului. Pentru Putin, URSS în epoca Stalin a reprezentat momentul de glorie al Rusiei, așezată la masa puterilor occidentale ca membru egal, a mai explicat Hodor.

Un prim episod de mistificare a avut loc în 2016, când Rusia a anunțat că a donat bani pentru ca statul român să cumpere sculptura „Cumințenia Pământului“ a lui Constantin Brâncuși. Atunci, Ambasada Rusiei la București a susținut că armata rusă (țaristă), respectiv cea sovietică, au luptat alături de armata română pentru independența țării și a Europei în războaiele mondiale.


Cum a început Rusia să rescrie istoria

Moscova a început să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, în anii 2000.

Mai întâi, arhivele URSS despre Armata Roșie și despre Al Doilea Război Mondial, deschise în mandatul Elțîn, au fost închise, iar orice studiu publicat de istoricii occidentali a fost condamnat, fiind calificat drept o formă de propagandă care urmărea diminuarea rolului URSS în Al Doilea Război Mondial, a explicat Mădălin Hodor.

A existat o carte despre căderea Berlinului, scrisă de istoricul Antony Beevor, care estima numărul femeilor germane violate între 400.000 și un milion, iar numărul femeilor germane violate pe teritoriul țării la vreo două milioane.

El a folosit parțial documente din arhivele sovietice și documentele medicilor germani la care veneau femeile să facă întreruperi de sarcină.

Numărul violurilor era cu siguranță mai mare, pentru că se soldau adesea cu moartea victimei. În 2015, cărțile lui au fost interzise în Rusia.

Perioada Putin a însemnat o reacție foarte violentă la acest fel de dezvăluiri, arhivele s-au închis, iar istoricii ruși au început să scrie pentru spălarea imaginii Armatei Sovietice, cu accentul pe justificarea genului acestuia de atrocități, în ideea că erau rezultatul unor răzbunări determinate de crimele germane din URSS, o «lege a talionului».

O altă carte de memorii, scrisă de o asistentă medicală în timpul războiului, povestește, însă, că practica acceptată în Armata Sovietică era că, atunci când se «elibera» un oraș, timp de trei zile, ostașii puteau să jefuiască și să violeze.

După trei zile, cine era prins putea fi deferit justiției.

De altfel, există un dialog din 1944 între Stalin și Đilas (comunist iugoslav, ulterior disident – n.r.), în care cel din urmă se plângea de atrocităţile comise de Armata Roşie în Yugoslavia iar Stalin i-a replicat: «Cum poți să îi refuzi unui bărbat care face războiul de la Don puțină distracție?».

Asta, apropo de ce susține Ambasada Rusiei pe Facebook. Era o politică încurajată și recunoscută oficial“, a arătat Mădălin Hodor.

Două femei și trei copii au fost uciși de armata sovietică la ”eliberarea”Poloniei. S-a raportat că ambele femei prezentau semne de viol. Sursă foto Wikipedia.

Toate practicile barbare ale soldaților sovietici se înscriau în războiul psihologic pe care Stalin îl ducea împotriva Axei.

Astfel, „violurile nu erau rezultatul acțiunii la întâmplare a soldaților, ci, în foarte multe cazuri, erau coordonate de ofițeri. În memoriile unor combatanți, se povestește că, în drum spre front, un comandant de batalion și-a aliniat toți soldații pe marginea unui șanț în care erau întinse femei germane, iar comandantul se asigura că fiecare soldat violează femeile. Aici era vorba despre terorizarea populației. Așa-zisa eliberare a Europei de nazism era văzută de Stalin ca o ocupare. Pe Stalin îl interesa să ocupe teritoriul și să extermine populația existentă“, a adăugat istoricul.


Putin se prezintă ca o variantă a lui Stalin care apără Rusia de influențele Occidentului

Revizionismul istoric urmărit de Putin a început treptat, cu lucrări de propagandă care conțineau și adevăruri, a explicat Mădălin Hodor. Un exemplu din prima perioadă de propagandă este seria de filme documentare „Soviet Storm“, lansată în 2010, în care Moscova acceptă prezentarea Masacrului de la Katyn, în care trupele sovietice au măcelărit peste 20.000 de polonezi, în 1940.

Foto: Afișul filmului de propagandă „Cei 28 ai lui Panfilov“, lansat în 2016. Filmul a fost subvenționat cu 30 de milioane de ruble (435.000 euro) de Ministerul Culturii din Federația Rusă

Treptat, adevărurile istorice au fost eliminate, fiind păstrată doar propaganda. Un astfel de exemplu este filmul artistic „Cei 28 ai lui Panfilov“, care prezintă povestea unui grup de soldați sovietici care și-au dat viața pentru a-i împiedica pe naziști să mărșăluiască spre Moscova (episodul a fost inventat de propaganda sovietică, care a recunoscut acest lucru în 1948, nota AFP în 2016, la lansarea filmului).

Pentru a se asigura că nimeni nu „murdărește“ imaginea „eroicei“ Armate Roșii, Rusia a schimbat și legea penală în 2014, introducând în Codul Penal un articol de lege care pedepsește „diseminarea de informații false despre activitatea URSS din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial“.

„Suntem în mijlocul unui război propagandistic al Moscovei, care încearcă să rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, prin spălarea imaginii lui Stalin, de care să profite Vladimir Putin. El se prezintă ca o variantă a lui Stalin care apără Rusia de influențele și atacurile Occidentului. La Putin, este interesant de observat că este mai mult decât o problemă de calcul politic, e și o problemă personală, pentru că Putin este rezultatul măreției imperiului sovietic.

El personalizează epoca de glorie a KGB, a fost ofițer KGB în Germania, salvează sediul KGB de la Dresda, mai este povestea cu tatăl lui, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. A și spus că «prăbușirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului».

Victoria URSS asupra nemților este victoria spiritului rus asupra puterii occidentale. Putin suferă o înfrângere când Imperiul Sovietic se prăbușește; pentru el, se prăbușește o lume.

Tușa personală face din propagandă o chestiune foarte importantă pentru el, din acest motiv sprijină revizionismul istoric: el este interesat să fie o poveste de succes și este împotriva oricărui fel de pată pe blazonul «eroicei» Armate Roșii, care nu poate să fure ceasuri, să violeze femei, soldații trebuie să fie o vitrină“, a mai spus istoricul.


Documente. Ce a făcut de fapt Armata Roșie în România ?

O grenadă aruncată în mijlocul horei, mii de femei siluite, bărbați împușcați și bătăile „la sânge“ sunt doar câteva dintre relatările care se regăsesc în miile de file cu rapoarte ale Jandarmeriei și Poliției, o parte fiind publicate în anii 1990, în cartea „Ocupația sovietică în România – Documente din 1944-1946“.

➤ Într-un raport din 1944, întocmit de Prefectura Județului Ilfov, adresat inspectorului general administrativ al regiunii a IV-a București, citim despre situația comunelor după trecerea Armatei Roșii. De exemplu, în comuna Găneasa, „un sergent sovietic a siluit pe femeia Maria Niculai Gheorghe Cristea, în fața bărbatului său și apoi, în unire cu alți ruși, a plecat prin sat după femei“. În satul Roșiori, „plutonierului Olteanu Vasile, de la postul Roșiori, i s-au luat bicicleta, bateriile și acumulatorul de la radio, învățătorului Mihăilescu i-a luat aparatul de radio, iar preotului un ceas“.

➤ „Ostaşii sovietici nutresc o ură vădită contra jandarmilor C.F.R. care fac paza trenurilor, aceasta accentuându-se și traducându-se prin bătăi la sânge, dezarmări și chiar amenințarea cu împușcarea, când aceștia caută să apere călătorii de jafuri și molestări, conform consemnelor ce le-au primit“. (raport al Jandarmeriei, 1944)

➤ Un raport al Jandarmeriei, care urmărește „jafurile săvârșite de unele elemente ale armatei sovietice în ultimele 15 zile“, între 20 septembrie și 4 octombrie 1944, consemnează, sub formă de tabel: 19 civili morți, șapte civili răniți, două femei siluite, trei jandarmi morți și cinci jandarmi dezarmați, 15 locuințe devastate, opt ferme sau conace distruse, nouă cai și alte 3.226 de animale luate din gospodăriile oamenilor, precum și 20.000 kg de porumb lipsă.

➤ Este 23 iunie 1946. În comuna Brăniștea din Hunedoara, sătenii care i-au cerut unui soldat sovietic să plece de la horă, având o „atitudine necuviincioasă față de fetele și femeile care luau parte la horă“, s-au trezit cu o grenadă în mijlocul adunării. Un sătean a sărit și a aruncat grenada în direcția unei șure de paie, aceasta explodând în aer.

Foto: Ordinul Marelui Stat Major din septembrie 1944, când Armata Roșie era deja pe teritoriul românesc de mai mult de o lună, dovedește că autoritățile române nu au avut o atitudine obedientă față de sovietici.

Rapoartele autorităților române ajungeau și la Comisia Aliată de Control (înființată în 1944), dar și la Înaltul Comandament Sovietic, care însă nu luau măsuri împotriva Armatei Roșii.

„Există un ordin al Armatei (facsimil), pe baza sa, autoritățile românești erau autorizate să raporteze, să intervină sau să oprească trupele sovietice. România nu avea statut de țară ocupată, autoritățile încă funcționau sub statalitatea românească, atitudinea lor nu era de obediență față de sovietici.

Abuzurile erau raportate și încercau să protejeze populația civilă. Se ajungea adesea la ciocniri, se trăgeau focuri de armă. Exista obligația ca aceste fapte să fie semnalate și la Comisia Aliată de Control, unde românii încercau să sensibilizeze aliații cu privire la comportamentul soldaților sovietici, iar sovieticii încercau mușamalizarea cazurilor. Eu n-am găsit documente în care un soldat sovietic să fi fost pedepsit pentru crime“, a adăugat istoricul Mădălin Hodor.

Astfel, deși România nu avea statut de țară ocupată, soldații sovietici „s-au purtat ca o armată de ocupație, au luat prizonieri soldații români, deportându-i în Siberia, au violat și au jefuit pe unde au ajuns“, a explicat istoricul.

Armata Roșie, care în 23 august, ziua loviturii de stat și a întoarcerii armelor contra Germaniei hitleriste, era deja la Iași, a staționat în România până în 1958, când comunizarea țării era finalizată, iar România avea granițe doar cu lagărul socialist și prezentase garanții de fidelitate. Mădălin Hodor a dat ca exemplu episodul revoluției din Ungaria, din 1956, când românii „au respectat cu strictețe indicațiile Moscovei și l-au predat pe Imre Nagy“, cel care încercase reformarea Ungariei.

Nici până la această dată, România nu are o statistică oficială cu numărul total de victime ale Armatei Roșii și niciun studiu exhaustiv despre ocupația sovietică din România.

În opinia istoricului Mădălin Hodor, mistificările aruncate în spațiul public de Rusia ar putea fi contracarate, în prima etapă, prin răspândirea unor mărturii ale victimelor, apoi ar fi necesară realizarea unui studiu amplu despre perioada 1944-1958, în care să fie adunate toate rapoartele autorităților române împotriva trupelor sovietice.

„Ceea ce fac acum este o formă îmbunătățită a propagandei sovietice, folosesc canale de tip occidental pentru a-și promova mesajele. Istoria devine teren de luptă, nu doar de dezbatere academică. Vor fi aruncate multe mesaje cu tentă istorică în perioada următoare“, a conchis Mădălin Hodor.


MISTIFICARE. Ce a scris Ambasada Rusiei la București pe Facebook

„Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale.

În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu știau de nicio milă față de populația civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii. (…)

Totuși, toți acești «experți» în materie de atrocități ale soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, de altfel, să menționeze că asemenea acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare.

Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin «Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație»: «Ofițeri și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos…

Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați»“.

(28 decembrie 2018)


Armata Roșie și ceasurile

O expresie celebră în epocă era „Davai ceas, davai palton“, adică „dă ceasul, dă haina“, ce îi aparținea actorului Constantin Tănase, care îi satiriza astfel pe soldații sovietici, care peste tot pe unde treceau furau ceasurile oamenilor, precum și orice obiect care semăna cu un ceas.

Mădălin Hodor explică fascinația trupelor sovietice pentru ceasuri citând spusele unui ofițer sovietic, în Comisia de Control Aliată: „În Armata Roşie,doar ofiţerii aveau ceasuri, indispensabile pentru operaţiunile militare.

Dar a avea ceas în ochii soldaţilor aduşi din cele mai îndepărtate unghere ale imperiului sovietic (a se vedea componenţa Armatei Roşii după patru ani de război şi pierderi umane uriaşe) însemna şi a controla timpul. Astfel, procurarea unui ceas era pentru soldatul sovietic o chestiune de statut. Dacă avea ceas şi ştia ora, urca în ierarhia socială“.

200 de mii de „copii ruși” născuți în Germania.

Istoricul britanic Tony Judt, în monumentala sa lucrare Postwar. A History of Europe Since 1945, a scris că în Viena, la trei săptămâni de la intrarea Armatei Roșii în oraș, medicii au raportat aproximativ 87.000 de cazuri de viol.

Potrivit lui Judt „[un] număr ceva mai mare de femei din Berlin au fost violate în timpul înaintării sovietice în oraș, cele mai multe în intervalul 2 – 7 mai”, iar la acestea  se adaugă „nenumăratele cazuri de agresiune asupra femeilor din satele și orașele aflate în calea forțelor sovietice în marș în Germania sau spre Germania, prin Austria și vestul Poloniei”.

În total, în zona de ocupație sovietică a Germaniei, Judt a susținut că în 1945 și 1946 s-au născut „între 150.000 și 200.000 de ‘copii ruși’”, și asta „fără a mai menționa nenumăratele avorturi” sau cazurile de viol care nu s-au soldat cu o sarcină. Judt nu precizează câți dintre acești ‘copii ruși’ au fost concepuți în urma violului, deși e de presupus că e vorba de marea majoritate.

Un alt istoric a scris că „în forma sa sălbatică, eliberată de orice restricții oficiale, violarea femeilor germane a continuat toată vara anului 1945”.

În cartea sa 1945. Anul Zero, olandezul Ian Buruma a adăugat că din toamna lui 1945, oficialii militari și civili sovietici au încercat să reducă fenomenul, dar că „riscul ca o femeie să fie violată de un soldat sovietic nu a dispărut decât în 1947, când trupele au fost consemnate în unități”.

Un istoric care s-a ocupat în mod special de subiect a fost americanul Norman Naimark. Cartea sa The Russians In Germany: The History Of The Soviet Zone Of Occupation, 1945–1949, Harvard, 1995, a rămas una de referință în domeniu. Naimark a studiat fenomenul violurilor comise de militarii Armatei Roșii în Germania, dar și în alte țări est-europene.

În acest scop, în perioada 1987-1989, Naimark a ajuns inclusiv în arhivele din Berlinul de Est și Moscova, care aparent erau mai accesibile pe vremea lui Mihail Gorbaciov decât sunt în timpul lui Vladimir Putin. Concluziile istoricului american sunt ample și nuanțate.

Violul ca armă și mijloc de răzbunare

Naimark a spus că în contextul atrocităților comise de Germania nazistă în URSS și a propagandei feroce antigermane dezlănțuită ulterior de sovietici, fenomenul violurilor comise de Armata Roșie s-a manifestat în toate țările est-europene, dar mai ales în Germania.

Cel mai acut el s-a manifestat în Prusia orientală, Silezia și Pomerania.

Istoricul Naimark a menționat și explicația „culturală” a violării femeii dușmanului, văzută drept mijloc de restaurare a orgoliului masculin, grav afectat de agresiunea nazistă din urmă cu cel mult doi ani.

Pe parcursul contraofensivei, soldații sovietici erau îndemnați de propaganda de ură oficială să se răzbune pentru agresiunea nazistă printr-un război de exterminare.

Printre militarii sovietici erau răspândite diatribe precum cele ale scriitorului Ilia Ehrenburg: „Nu mai vorbim. Nu ne mai exaltăm. Ucidem. Ziua în care nu omori niciun german, e o zi pierdută… Dacă omori un german, ucide-l pe următorul – nimic nu e mai încântător pentru noi decât grămada de cadavre germane”.

Soldații aveau propria experiență legată de Wehrmacht, dar fuseseră bombardați și cu imaginile de la nou-descoperitele lagăre de exterminare naziste; victimele lagărelor nu erau prezentate ca evrei, ci ca cetățeni sovietici, pentru a spori determinarea militarilor.

Astfel că atunci când propaganda a încercat să îi facă pe soldații sovietici să facă o distincție între germani și naziști, cu scopul de a salva imaginea comunismului în zona est-germană, a fost deja prea târziu.

Problema a devenit la un moment dat publică în ceea ce avea să devină Republica Democrată Germană. Autoritățile comuniste au declanșat o dezbatere privind adoptarea modelului social „superior” sovietic care a căutat să surprindă inclusiv motivele de rezistență autohtone la preluarea lui.

Numită „Despre ‘ruși’ și despre noi” – rușii fiind aici denumirea generică sub care erau percepuți sovieticii – dezbaterea declanșată în iarna lui 1948-1949 în Neues Deutschland a atins repede chestiunea violurilor în masă, care atârna greu în percepția publică.

În fața mărturiilor care se acumulau, a arătat Naimark, autoritățile sovietice au decis sistarea discuțiilor în ianuarie 1949, iar subiectul „a rămas tabu” pe toată durata existenței RDG-ului.

 Naimark face o distincție între situația din România și Bulgaria, pe de o parte, și cea din Ungaria. România fusese o țară agresoare, însă trecuse de partea Moscovei și a aliaților. Și într-adevăr, în stenogramele ședințelor guvernului Sănătescu, publicate în 2011, apar mai multe referiri la „abuzurile soldaților și ofițerilor Armatei Roșii”, în special jafuri și violențe, dar nu și la violuri.

De exemplu, în ședința de guvern din 31 august 1944, directorul general al minelor Gheorghe Andonie relatează ce a văzut în calitatea sa de trimis oficial la rafinăriile Ploiești pentru a evalua empiric daunele survenite în urma retragerii germane și a înaintării sovietice.

„Rușii nu numai că au luat benzină de la rafinării, dar au spart magaziile de materiale și au luat de acolo ce au vrut. (…) Rușii au devastat și la Ploiești”, a spus directorul. Din alte relatări, am aflat că populația feminină părea avertizată de pericol și încerca să evite contactul cu soldații sovietici în trecere.

Un martor ocular mi-a spus că la Focșani femeile care trebuiau să iasă din casă se făceau cât mai puțin atrăgătoare și se înconjurau de copii mici.

E aproape sigur însă că metoda nu era mereu eficientă și că soldații nu s-au limitat să le cheme, după cum își mai amintește azi martora: Hazaika, idi siuda! – ceea ce, într-o traducere relativă, ar însemna „gospodino, vino aici!”

Dincolo de Dunăre, în Bulgaria – a arătat în continuare Naimark – relațiile erau și mai bune, exista „o apropiere culturală și lingvistică”, iar populația a primit „cu un entuziasm autentic” trupele sovietice. Aceasta ar explica relativa absență a violurilor în Bulgaria.

În plus, campania din Bulgaria era dusă de trupele mai disciplinate ale mareșalului Feodor Tolbuhin.

Tocmai trupele mareșalului Malinovski au fost însă cele implicate în asediul Budapestei. Înverșunata rezistență germană, susținută de trupele ungare, dar și standardul de viață net superior al locuitorilor orașului au constituit de asemenea „o sursă de resentimente” pentru victorioasa armată sovietică.

„În consecință, un val teribil de violuri și jafuri a urmat preluării Budapestei de către sovietici în februarie 1945”, a spus Naimark.

„Fetele erau închise în cazărmile sovietice din Buda, unde erau violate repetat și uneori ucise”, a citat el din documentele descoperite în timpul cercetării.

Istoria folosită în scop politic

Există așadar o inadvertență ireductibilă între ceea ce sunt înclinate să accepte sursele rusești și cele occidentale în privința numărului de victime ale violurilor Armatei Roșii. Așa cum am văzut, ambasada rusă și- a asumat sarcina demistificării atrocităților comise de ”eroicii soldați sovietici”, scrie https://www.veridica.ro/violurile-armatei-rosii.

Dar și demistificarea făcută de ambasadă poate fi la rândul ei demistificată.

Între propaganda sovietică și discursul actual al Kremlinului privind „glorioasa Armată Roșie” deosebirile nu sunt majore: războiul cu Germania nazistă și aliații ei este și acum, ca și atunci, denumit oficial drept „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, iar „denigrarea” rolului Armatei Roșii în cel de-al Doilea Război Mondial este în Federația Rusă și acum pedepsită prin lege cu până la cinci ani de închisoare.

În aceste condiții, un compromis istoric între Moscova și Occident în privința violurilor comise de soldații sovietici în ultimele luni ale războiului este greu de realizat.

Chestiunile istorice sunt dezbătute, în general, între istorici, astfel încât argumentele unora pot fi contrazise de colegi ai acestora. În Rusia însă istoria este o chestiune de politică de stat și de politică externă, iar așa se explică și intervenția ambasadei în dispută.

Moscova caută de ani de zile să impună propria variantă a istoriei, mai ales cu privire la cel de-Al Doilea Război Mondial, o istorie în care URSS apare strict ca victimă și care neagă, de exemplu, rolul de agresor jucat de aceasta până să fie atacată de Germania nazistă – capturarea unor teritorii românești,baltice,finlandeze, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, invadarea Poloniei cot la cot cu Germania lui Hitler, etc.

Meta-narațiunea istorică este parte din campania informațională purtată de Kremlin împotriva Occidentului și a foștilor săi sateliți est-europeni.

27/01/2022 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: