CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UNGARIA PENDULEAZĂ GRAȚIOS ÎNTRE EST ȘI VEST


Preşedintele Rusiei l-a recompensat pe șeful diplomației ungare cu Ordinul  Prieteniei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin l-a recompensat pe șeful diplomației ungare cu Ordinul Prietenieicea mai înaltă distincție rusească pe care o poate primi un oficial străin.

Ministrul de externe ungar: Rusia este un important partener strategic pe plan economic pentru Ungaria.

Într-o recentă postare pe Facebook, Péter Szijjarto, ministrul de externe ungar, s-a declarat ”mândru de menţinerea unei cooperări bazate pe interese comune şi încredere reciprocă cu Moscova, în pofida tendinţelor regionale şi globale intimidante”.

”Anul acesta a fost cel mai de succes an din toate timpurile în ceea ce priveşte cooperarea ungaro-rusă”, a mai scris pe pagina sa de socializare, Péter Szijjártó.

Szijjarto, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a mai anunţat în timpul vizitei sale la Moscova, de la sfârșitul lunii decembrie 2021, că premierul Ungariei, Viktor Orban, se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, la începutul lunii februarie 2022. El a mai adăugat că pregătirile pentru vizită sunt deja în curs.

Succesul Ungariei în combaterea crizei energetice din Europa şi a pandemiei de coronavirus a depins de hotărârea de a urma o politică externă înrădăcinată în interesele naţionale, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

”În primăvară am folosit vaccinuri Sputnik pentru a accelera campania de vaccinare şi acordul privind achiziţiile de gaz încheiat în septembrie garantează siguranţa energetică a ţării noastre”, a mai spus el.

În postarea sa de la Moscova, şeful diplomaţiei ungare a scris că aceasta este o temelie bună pentru a obţine noi rezultate importante în anul care vine.

Ungaria vede Rusia drept un important partener strategic în domeniile cooperării economice, securităţii energetice şi combaterii pandemiei COVID-19, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Vorbind la un eveniment dedicat anunţării unei noi investiţii ruseşti în Ungaria – o fabrică de containere metalice şi încărcătoare de aerosoli ce va fi construită de compania Arnest Group în oraşul ungar Alsozsolca -, Szijjarto a subliniat că, în urma politicii Ungariei de deschidere către Est, în totalul investiţiilor străine în Ungaria a crescut ponderea celor provenite din această parte a lumii.

Acordul asupra proiectului investiţional al respectivei companii ruseşti a fost convenit în pofida sancţiunilor economice împotriva Rusiei şi a criticilor faţă de cooperarea pragmatică a Budapestei cu această ţară, a adăugat el, menţionând de asemenea că guvernul ungar este interesat de parteneriatele bazate pe respect reciproc din care ambele părţi profită în mod egal.

Szijjarto a remarcat cu acest prilej faptul că statele vest-europene urmăresc acelaşi tip de cooperare şi semnează în Rusia sau cu Rusia ”acorduri pentru afaceri uriaşe”, deşi recurg în acest timp la remarci ostile ”orientate de corectitudinea politică”, informează Agerpres. 

După adoptarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2015 (în urma anexării Crimeii), comerţul între statele UE şi Rusia a crescut cu 16%, exporturile Germaniei către această ţară au crescut cu 21% şi cele ale Franţei cu 44%, a mai spus şeful diplomaţiei ungare.

Dacă guvernul ungar ar fi cedat presiunilor şi nu ar fi urmărit o politică externă bazată pe interesele naţionale, Ungaria nu ar fi reuşit în acceaşi măsură să-şi garanteze securitatea energetică, a susţinut Szijjarto.

Ungaria a semnat anul trecut în septembrie cu compania rusă Gazprom un acord pe 15 ani pentru achiziţia de gaze naturale.

Washingtonul şi UE au ameninţat în ultimele zile Moscova cu sancţiuni economice dure dacă recurge la o ofensivă militară împotriva Ucrainei, la frontiera căreia Rusia a dislocat importante efective militare.

25/01/2022 - Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: