Este Rusia pe cale să facă o „greșeală gravă” în Ucraina?

Foto: Pușcași marini ucraineni participă la exercițiile militare multinaționale Sea Breeze 2021 care implică peste 30 de țări în apropiere de Herson, Ucraina, 2 iulie 2021 (Foto Gleb Garanich/Reuters).

Dacă Rusia ar invada Ucraina

 În 2014, capturarea și anexarea Crimeei de către Rusia și invazia estului Ucrainei au condus la un răspuns puternic occidental – un masiv ajutor militar pentru Ucraina, o consolidare a NATO pe flancul său estic și sancțiuni fără precedent.

 Nu ştim care e obiectivul final al Kremlinului în funcţie de care să se poată construi un posibil scenariu de război. Singura certitudine e că nimeni nu poate spune sigur dacă va fi război sau nu.

Nu ştim ce ne rezervă viitorul, chiar dacă prezentul arată sumbru, relevă https://www.rand.org/blog/2021/12/expect-shock-and-awe-if-russia-invades-ukraine

Avertismentele privind o invazie extinsă a Ucrainei din partea Rusiei ar putea determina Statele Unite și aliații săi din NATO să depășească mult mai mult amplitudinea răspunsurilor lor la asaltul Rusiei din 2014. 

Această militarizare ar putea cauza o creștere dramatică a cheltuielilor de apărare atât de către Statele Unite, cât și pentru NATO în următorul deceniu.

În acest an, Rusia a întreprins o concentrare militară majoră în apropierea graniței cu Ucraina și în Crimeea. 

Liderii de la Kremlin au pus sub semnul întrebării legitimitatea Ucrainei independente, au acuzat-o în mod fals de provocări și au avertizat Occidentul să nu depășească „liniile roșii” prost definite. 

Moscova a mobilizat „zeci de mii” de rezerviști la o scară fără precedent în epoca post-sovietică.

 Statele Unite şi aliaţii NATO se tem că Rusia ar putea pregăti o invazie . 

Luna trecută, directorul CIA și fostul ambasador al SUA în Rusia, William Burns, au transmis Moscovei un avertisment . Washingtonul a proclamat  „angajamentul său ferm” față de securitatea Ucrainei.

Ucraina, cu ajutorul substanțial al Statelor Unite și al NATO, este pregătită să descurajeze și să se apere împotriva atacurilor. Ucrainenii pot lupta. În 2014, în estul Ucrainei, Moscova a trebuit să introducă forțe regulate după ce ucrainenii organizați în grabă au învins forțele neregulate rusești. Kievul nu se așteaptă ca occidentalii să participe efectiv la bătălii, dar caută sprijin militar.

Ucraina, cu ajutorul substanțial al Statelor Unite și al NATO, este pregătită să descurajeze și să se apere împotriva atacurilor

 Din 2014, Statele Unite au oferit ajutor militar de 2,5 miliarde de dolari, constând în asistență militară neletală, inclusiv radare de contra-artilerie , ajutor pentru imagini și analize prin satelit și echipamente medicale de luptă. Washingtonul furnizează de asemenea echipamente letale, cum ar fi bărci de patrulare înarmate Mark VI și rachete antitanc Javelin avansate portabile .

Accentul sporirii asistenței occidentale s-a pus pe armele defensive care pot fi absorbite rapid de forțele armate ale Ucrainei și care ar putea ajuta la creșterea capacității ucrainenilor de a împiedica forțele ruse să desfășoare o campanie la scară largă în vederea ocupării rapide a teritoriilor ucrainenela est de râul Nipru pentru cucerirea unor orașe- cheie, cum ar fi Kiev, Harkov și Odesa.

Ajutorul occidental ar putea include sute de lansatoare antitanc și antiaeriene și mii de rachete, de tip Javelin și mai vechiul TOW. Pot fi furnizate de asemenea dispozitive portabile Switchblade, ieftine și ușor de utilizat. Apărarea de coastă poate fi mult îmbunătățită prin desfășurarea de rachete antinavă Harpoon montate pe camioane. Sistemele antiaeriene ușoare Stinger ar putea permite forțelor ucrainene să provoace pierderi grele în cazul oricăror atacuri aeriene timpurii și cu elicoptere și drone care trimit date de țintire artileriei ruse. 

Pe lângă îmbunătățirea utilizării de către Ucraina a informațiilor furnizate de NATO, s-ar putea accelera vânzarea către aceasta a vehiculelor de luptă fără pilot și a munițiilor ghidate de precizie (PGM) asociate.

Statele Unite cântăresc dacă să trimită Ucrainei rachete Stingers ușoare sau sisteme de apărare aeriană și apărare Iron Dome împotriva rachetelor cu rază scurtă de acțiune.Totodată,  Statele Unite ar putea furniza elicoptere Mi-17 , care erau pregătite pentru Afganistan. Ucraina a cumpărat drone ale armate turce TB-2 , care s-au dovedit foarte eficiente în războiul dintre Armenia și Azerbaidjan de anul trecut. 

Ucraina ar putea beneficia și de o mai bună comandă și control în războiul electronic și a sporirii capacități de recunoaștere. Toate acestea l-ar putea ajuta să stânjenească mult un blitzkrieg rusesc, deși constrângerile de aprovizionare sau de absorbție ar putea ridica obstacole.

Dacă Rusia ar invada Ucraina, este foarte probabil că ar folosi pe scară mare instrumente sofisticate de război cibernetic și electronic. 

Scopul ar fi acela de a crea „șoc și uimire”și prăbușirea voinței de luptă a Ucrainei.

Dar dacă apărarea Ucrainei rezistă, Rusia ar putea plăti un preț mare. Apărătorii ucraineni au o armată întărită de șapte ani de lupte în estul Ucrainei. 

Ucrainenii ar putea zădărnici încercările Rusiei de încercuire rapidă, iar rachetele lor Stingers ar putea doborî avioanele și elicopterele rusești care furnizează sprijin logistic luptătorilor avansați.

Perspectiva unei rezistențe formidabile a Ucrainei ar putea afecta calculele Kremlinului.

Un răspuns probabil occidental la noua agresiune rusă ar putea fi pregătirea și echiparea extinsă a forțelor ucrainene plus impunerea de sancțiuni financiare și economice asupra Rusiei mult mai ample și mai punitive decât cele aplicate în 2014, iar dacă starea Ucrainei se agravează, Statele Unite sau aliații NATO ar putea ia în considerare o intervenție a propriilor lor forțe. Ar putea fi folosită o forță aeriană și navală formidabilă pentru a câștiga superioritatea aeriană asupra unei mari părți a Ucrainei, creând probabil o „zonă interzisă de zbor”.

Statele Unite și aliații săi ar putea consolida și mai mult flancul estic al NATO cu unități terestre și aeriene majore. Ar putea crește dotările cu noua rachetă balistică de precizie cu rază medie de acțiune și se va întări apărarea aerospațială.

Dacă circumstanțele Ucrainei ar deveni mai grave, SUA sau aliații NATO ar putea lua în considerare intervenția cu propriile forțe.

Nu există un consens SUA sau NATO pentru a-și introduce propriile forțe de luptă în Ucraina. Un motiv poate fi teama că lupta directă ar putea duce la un război european mai larg, poate chiar riscând o amenințare nucleară rusă. Președintele rus Vladimir Putin a spus că în 2014 „eram pregătiți” să punem în alertă armele nucleare. În 2018, a arătat un videoclip lăudăros care simulează o rachetă cu arme nucleare care atacă Florida .

În timp ce ucrainenii ar putea fi în imposibilitatea de a învinge o invazie la scară largă, ei ar putea provoca numeroase  pierderi rușilor, fapt care ar constitui o problemă sensibilă în Rusia. Forțele de ocupație ar fi de asemenea foarte vulnerabile în fața insurgenților ucraineni.

În concluzie, Statele Unite, aliații săi din NATO și Ucraina ar putea impune costuri imediate și dureroase oricărui invadator rus și mulți ani după aceea, Rusia s-ar putea confrunta cu o putere militară consolidată a NATO.

---

William Harrison Courtney este un diplomat american, funcționând ca reprezentant pentru Statele Unite în Europa de Est. El a activat în funcția de director principal pentru Rusia, Ucraina și afacerile eurasiatice în 1997, a fost ambasadorul SUA în Kazahstan, în Georgia și copreședinte al delegației SUA pentru Siguranța, Securitatea și Dezmembrarea Armelor Nucleare și șef al delegației SUA, cu rang de ambasador, la comisiile de implementare stabilite prin Tratatele privind interzicerea pragului de testare și exploziile nucleare pașnice.

Acest comentariu a apărut inițial pe The Hill pe 8 decembrie 2021.

Publicitate

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române sub domnia principelui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre România modernă

Harta Principatelor Unite ale Moldovei și Munteniei după Unirea din 1859

Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas în istoria românilor data la care s-a înfăptuit, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn, Unirea Principatelor Române ale Moldovei și Țării Românești, scrie istoricul Liviu Zgârciu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia în https://www.cjarges.ro/documents/24_ianuarie_1859.pdf.

După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, Unirea a devenit realitate, într-un context favorabil care a dus pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern european.
Prin Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, vechile principate Moldova și Țara Românească, s-au unit într-un stat care a constituit fundamentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.

Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, aliate Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

Războiul Crimeii şi Congresul de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie) au pus capăt protectoratului Rusiei asupra celor două Principate române.

În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în aceste țări, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene, cu menţinerea suzeranităţii otomane.

În perioada 10/22 mai – 7/19 august 1858 au avut loc, la Paris, lucrările Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman).

În ultima zi a lucrărilor a fost semnat actul internaţional, Convenţia de la Paris, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor.

Potrivit reglementărilor acestuia, cele două ţări menţinute sub suzeranitatea Porţii şi sub „garanţia colectivă” a puterilor urmau „să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi” purtând denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe.

Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi Comisia Centrală nou instituită, comună Principatelor.

Domnul urma să fie ales în fiecare ţară „pe viaţă”. Armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, îi apropia pe români de momentul unificării celor două principate. („Istoria românilor, Constituirea României moderne”, volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003).

Turcia se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât totodată convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări române.

Vedem așadar că Unirea gândită atunci se dovedea a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata.

Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți.

Foto: Participanții la Tratatul de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856).

Tratatul prevedea de asemenea ca Rusia să restituie Moldovei trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad, răpite în 1812 odată cu anexarea teritoriului moldovean dintre Prut și Nistru pe care l-a denumit Basarabia. Totodată, în contextul discuțiilor legate de viitorul celor două principate române, în 1857 Marile Puteri au acordat acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) privind Unirea.

În acest scop, s-au constituit adunări în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.

Foto: Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry.

Falsificarea alegerilor, un obstacol în calea Unirii

În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai complicată.

Aici, caimacamul (locțiitorul la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, care primise toate asigurările de la  Austria şi Turcia că, în cazul în care Marea Unire nu se va înfăptui, ”caftanul de domnitor al Moldovei va fi al său”, a  falsificat fără nici o remușcare listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc din Moldova.

Între postura de prima doamnă a ţării şi  simţămintele sale  patriotice unioniste, soția sa, Ecaterina Conachi Vogoride, n-a ezitat să opteze pentru Unire şi pentru viitorul  poporului  sau.

 S-a integrat în mod natural în tabăra unioniştilor, alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, de Mihail Kogălniceanu, Alecsandri şi Alexandru Moruzi.

Foto: Ecaterina (Cocuța) Conachi și trădătorul Vogoride

Când soţul ei şi-a impus prin fals  antiunionismul, Ecaterina Conachi n-a ezitat să sustragă corespondenţa secretă a acestuia cu Înalta Poartă, în care lui Vogoride îi era promis tronul țării, dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc, şi să divulge uneltirile separatiste ale acestuia ambasadorului  Franţei,  care a  facut în așa fel  ca aceste documente să fie publicate în ziarul unionist „L’Etoile d’Orient” (Steaua Orientului) care apărea la Bruxelles, creând un imens scandal diplomatic la nivel european.

Apoi, traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice” cu menţiunea că aceste scrisori sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles).

În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligându-l pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa.

In situația în care Austria şi Anglia, susţineau Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război.

Dupa  ce  întrevederea de la Osborne între imparatul Napoleon al III- lea  al Frantei şi regina Victoria a Imperiului Britanic, s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele, Poarta Otomană a ordonat la 12 august 1857 anularea acestora şi organizarea la 18 august de noi alegeri pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei , care de această dată s-au soldat cu o majoritate unionistă.

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la Principatele Române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială din punct de vedere politic a celor două țări române sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri.

Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate

În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat în persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza.

Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București. Atunci, profitând de faptul că Marile Puteri nu specificaseră clar în Tratatul încheiat că Principatele Române nu pot fi conduse de același domnitor, a fost ales și aici pe tron tot Alexandru Ioan Cuza, ales în Moldova cu câteva zile mai înainte.

Foto: Pictură de Th. Aman – Hora Unirii la Craiova

Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au trebuit să accepte ideea existenței a două principate românești, conduse de același domnitor.

Ca și în cazul Revoluției de la 1848, momentul Unirii Principatelor din 1859 a însuflețit și a determinat implicarea multor artiști în viața cetății, prin întruchiparea memorabilului moment. Între aceștia s-a aflat și tânărul pictor Nicolae Grigorescu (muntean) care îi spunea scriitorului moldovean Alexandru Vlahuță:

„Într-o dimineață ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile. Îți ieșeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau vorbeau de Cuza, de Unire, se îmbrățișau și încingeau horă în mijlocul drumului. Și era un ger de crăpau pietrele. Da unde mai sta cineva în casă?Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie. Vreo săptămână n-am mai putut lucra. Plăteam câte trei și câte patru sfanți pe o gazetă și ne strângeam toți s-ascultăm noutăți – «novitale» cum se zicea pe atunci. Nici nu mai era chip să ne gândim la altceva. Mi-aduc aminte că stam seara până târziu și făceam desenuri alegorice despre Unirea Principatelor.”

Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, să pună bazele statului român modern.

Noua țară s-a numit oficial România abia după abdicarea lui Cuza din anul 1866, când a fost redactată prima Constituție.
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, teritoriul românesc Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominația austro-ungară, care a continuat până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

NOTĂ:

După tratative anevoioase,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească si Moldova ca  teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.

 La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

Foto: Pictura lui Theodor Aman – „Unirea Principatelor”

De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Românească şi-au încetat existenţa ca entități statale de sine stătătoare.

Au început sa fie aplicate o serie de reforme progresiste. A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

Pe 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal. Claca era desfiinţată, iar sătenii clăcaşi deveneau pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor.

Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite.

Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate echivalente cu o  lovitură de stat fiind condamnate de  Rusia, Franța și Prusia. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol unde, pe 28 iulie, au avut loc negocieri cu sultanul turc.

Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Este adoptat primul Cod Civil si Cod Penal din Țările Române, inspirate dupa Codul Napoleonian.

Au fost fondate Universitatea din București și cea din Iași.

  

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a născut pe  20 martie 1820 la  Bârlad, si s-a  stins din viata  la  15 mai 1873, în orasul Heidelberg din  Germania. 

A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Abdicarea şi exilul domnitorului.

In urma măsurilor radicale luate, Cuza a fost în pericol de a fi asasinat, fiind chiar dejucate câteva comploturi, unele organizate din exteriorul țării.

Totul a culminat cu lovitura de stat, în care domnitorul a fost forțat sub amenițarea  armelor să abdice, în urma unei asocieri politice de moment între conservatori și liberali, cunoscută în istorie sub numele de Monstruoasa Coaliție.

Dupa abdicarea forțată si exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.
Inițial a fost propus ca domnitor printul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.
Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină Domn, la 10 mai 1866.
Abdicarea lui Cuza ar fi  putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că,după înlăturarea acestuia, populatia satelor era nelinistita si tematoare  că reforma agrară va fi anulata .
Poarta Otomană a mobilizat forte importante  la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta asa cum am aratat, doar pe timpul domniei lui Cuza.
Pe  3 aprilie 1866 a avut  loc la Iaşi o demonstraţie separatista, care a cerut anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească.

In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind “Jos Unirea!”, “Jos prințul străin!”,“Trăiasca Moldova”!
Mișcarea a fost lichidată  cu brutalitate de forțele de ordine.
Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite  a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au condus la crearea şi dezvoltarea unor noi instituţii statale, la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de  Unirea celor doua principate române.
Analizând suita de evenimente petrecute în acei ani, unele având un caracter cu adevarat  revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a născut România modernă.
Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică,  administrativă, culturală sau militară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri si înnoiri organizatorice, in concordanta cu  noile cerinţe ale epocii.
Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMÂNIA.

Astăzi, după 163 de ani de la acele momente astrale ale istoriei poporului nostru, ziua de 24 ianuarie ne face să retrăim din nou, cel puțin la nivel de poveste, pașii făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.

DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR, TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/din-culisele-unirii-tradari-actiuni-din-umbra-si-eroi

SAVANT ISRAELIAN: ”Adevărul în privința Coronavirusului începe să se dezvăluie.Este timpul să recunoaștem eșecul”

Prof. univ. dr. Ehud Qimron, Șeful Catedrei de Microbiologie și Imunologie la Universitatea din Tel Aviv – Scrisoare adresată Ministerului Sănătății din Israel – 10 ianuarie 2022

„Ministry of Health, it’s time to admit failure” – ”Este timpul să recunoaștem eșecul”

”Până la urmă, adevărul iese întotdeauna la lumină. Și adevărul în privința Coronavirusului începe să se dezvăluie. Atunci când concepte distructive se prăbușesc unul după altul, nu mai rămâne decât să ne adresăm experților care au gestionat această pandemie: noi v-am zis! Cu doi ani întârziere, realizați în sfârșit că un virus respirator nu poate fi învins și că orice încercare de acest fel este destinată eșecului.

Nu recunoașteți, pentru că nu ați recunoscut aproape nici o eroare în ultimii doi ani, însă, privind în urmă, este limpede că ați eșuat lamentabil în aproape toate măsurile voastre și până și presei i-a devenit greu să vă acopere rușinea.

Ați refuzat să recunoașteți că infecția vine în valuri care dispar singure , în ciuda anilor de observații și a cunoștințelor științifice. Ați insistat să atribuiți fiecare declin al unui val exclusiv măsurilor voastre” și astfel, printr-o propagandă mincinoasă, ați învins flagelul.  Și după aceea l-ați învins din nou. Și din nou, și din nou, și din nou.

Ați refuzat să recunoașteți că testarea în masă este ineficientă, deși propriile voastre planuri de contingență afirmau asta. 

Ați refuzat să recunoașteți că trecerea prin boală oferă mult mai multă protecție decât vaccinul* , în ciuda cunoștințelor existențe și a observațiilor care arătau că persoanele vaccinate netrecute prin boală au un risc mult mai mare de a se infecta decât persoanele trecute prin boală.

Ați refuzat, în ciuda a ceea ce arătau studiile științifice, să recunoașteți că persoanele vaccinate sunt contagioase. Pe această bază, ați încercat să ajungeți la imunitatea de grup prin vaccinare – ați eșuat și aici. 

Ați insistat să ignorați realitatea că boala este de zeci de ori mai periculoasă pentru grupurile de risc și pentru adulții vârstnici decât pentru tinerii care nu fac parte din grupurile de risc, în ciuda informațiilor care au venit din China încă din 2020.

Ați refuzat să adoptați „Declarația de la Barrington”, semnată de peste 60.000 de oameni de știință și profesioniști medicali sau orice alte programe de bun simț.

Ați ales să îi ridiculizați, să îi calomniați, să le deformați spusele și să îi discreditați. În locul programelor bune și al persoanelor bune, ați ales niște profesioniști cărora le lipsea pregătirea potrivită pentru gestionarea pandemiilor (medici generaliști pe post de consilieri șefi ai guvernului, veterinari, agenți de securitate, personal din presă etc.)

Nu ați creat un sistem eficient pentru a semnala efectele secundare ale vaccinurilor, iar rapoartele despre efectele secundare au fost eliminate până și de pe pagina dvs. de Facebook.
Medicii evită să lege efectele secundare de vaccin, de teamă că îi veți persecuta așa cum ați făcut-o cu unii dintre colegii voștri.

Ați ignorat numeroase rapoarte care vorbeau despre schimbările în intensitatea și durata ciclurilor menstruale.

Ați ascuns informații care ar fi permis o cercetare obiectivă și adecvată (de exemplu, ați șters datele pasagerilor de pe aeroportul Ben Gurion).

În schimb, ați decis să publicați articole lipsite de obiectivitate împreună cu membri din conducerea Pfizer despre eficiența și siguranța vaccinurilor.

Totuși, de la înălțimea orgoliului vostru, ați ignorat și faptul că până la sfârșit Adevărul va ieși la lumină. Și el a început să iasă.

Adevărul este că ați adus încrederea publicului în voi la un nivel fără precedent de jos și că v-ați erodat statutul de autoritate.

Adevărul este că ați risipit în van sute de miliarde de șekeli – pentru a publica acte de intimidare, pentru teste ineficiente, pentru lockdown-uri distrugătoare și pentru a tulbura rutina vieții în ultimii doi ani.Ați distrus educația copiilor noștri și viitorul lor.

Ați făcut în așa fel încât copiii să se simtă vinovați, speriați, să fumeze, să bea, să devină dependenți de droguri și iritabili, după cum o atestă directorii de școli din toată țara.

Ați distrus viețile, economia, drepturile omului, sănătatea mintală și fizică.

I-ați calomniat pe colegii care au refuzat să vi se supună, i-ați asmuțit pe oameni unii împotriva altora, ați *dezbinat* societatea și ați polarizat discursul.I-ați etichetat, fără nici o bază științifică, pe oamenii care au optat să nu se vaccineze drept inamici publici și răspânditori de boală.

 Ați promovat într-un mod fără precedent, o politică draconică de discriminare, de negare a drepturilor și de selecție a oamenilor, inclusiv a copiilor, în funcție de opțiunile lor medicale. O selecție lipsită de orice fel de justificare epidemiologică.

Când compari măsurile distructive pe care le-ați urmat cu politicile raționale din unele țări, poți să vezi cu claritate că distrugerile pe care le-ați provocat nu au făcut decât să adauge noi victime la persoanele deja vulnerabile la virus.

Economia pe care ați ruinat-o, șomerii pe care i-ați provocat și copiii cărora le-ați distrus educația reprezintă un surplus de victime rezultate exclusiv în urma acțiunilor voastre.

Nu exista nici o urgență medicală, însă voi ați întreținut o asemenea stare de doi ani încoace din lăcomie de putere, de bani și de control. 

Singura urgență este faptul că voi încă decideți măsurile și controlați bugete enorme pentru propagandă, și le manipulați în mod conștient, în loc să le direcționați pentru a întări sistemul de sănătate. Această „urgență” trebuie să înceteze! 

––––––––––––– 

[1] Sursa: scrisoarea originală în limba ebraică – Israel’s Prof. Ehud Qimron – „Ministry of healts – It’s Tiume to Admit Failure – https://theparadise.ng/israels-prof-ehud-qimron-ministry-of-health-its-time-to-admit-failure/ – 12 ianuarie 2022, prezentată în limba română de https://www.art-emis.ro.

ADDENDA

„Singurul mijloc de a lupta împotriva ciumei este onestitatea.” ( Albert Camus, 1947)

SWISS POLICY RESEARCH – https://swprs.org/covid19-facts, a publicat recent o serie de date despre covid-19, furnizate de experți în domeniu, pentru a ajuta publicul larg să facă o evaluare realistă a riscurilor infectării cu acest virus. 

Prezentare generală

1. Letalitate : Conform celor mai recente studii imunologice, rata globală de mortalitate prin infecție (IFR) de covid în populația generală este de aproximativ 0,1% până la 0,5% în majoritatea țărilor, ceea ce este cel mai aproape comparabil cu pandemiile medii de gripă din 1936, 1957 și 1968.
2. Vaccinuri : studiile din lumea reală au arătat o eficacitate foarte ridicată, dar în scădere rapidă a vaccinului covid împotriva bolilor severe. Vaccinarea nu poate preveni infecția și transmiterea. Au fost raportate diverse evenimente adverse severe și fatale ale vaccinului , inclusiv la tineri. O infecție anterioară conferă, în general, o imunitate superioară comparativ cu vaccinarea.
3. Tratament : Pentru persoanele cu risc ridicat sau cu expunere ridicată, tratamentul precoce sau profilactic este esențial pentru a preveni progresia bolii. Potrivit numeroaselor studii internaționale, tratamentul precoce în ambulatoriu al covidului poate reduce semnificativ spitalizările și decesele.
4. Profil de vârstă : vârsta medie a deceselor cauzate de covid este de peste 80 de ani în majoritatea țărilor occidentale (78 în SUA) și aproximativ 5% dintre decedați nu aveau condiții prealabile serioase. Vârsta și profilul de risc al mortalității prin covid sunt, prin urmare, comparabile cu mortalitatea normală , dar o crește proporțional.
5. Casele de bătrâni : în multe țări occidentale, aproximativ 50% din toate decesele cauzate de covid au avut loc în casele de bătrâni, care necesită protecție țintită și umană. În unele cazuri, rezidenții caselor de îngrijire nu au murit din cauza coronavirusului , ci din cauza săptămânilor de stres și izolare .
6. Mortalitate în exces : În general, pandemia a crescut mortalitatea cu 5% până la 25% în majoritatea țărilor occidentale. În unele țări, până la 30% din decesele suplimentare au fost cauzate nu de covid , ci de efectele indirecte ale pandemiei și blocajelor (inclusiv decesele prin supradoză de droguri ).
7. Anticorpi : Până la sfârșitul anului 2020, între 10% și 30% din populație din majoritatea țărilor occidentale avea anticorpi împotriva coronavirusului. În India și în unele țări din America Latină, prevalența infecției cu coronavirus a ajuns la 75% până în vara lui 2021.
8. Simptome : Aproximativ 30% din toate persoanele infectate nu prezintă simptome . În general, aproximativ 95% dintre toți oamenii dezvoltă cel mult simptome ușoare sau moderate și nu necesită spitalizare. Tratamentul precoce în ambulatoriu poate reduce semnificativ spitalizările.
9. Covid de lungă durată : până la 10% dintre persoanele simptomatice se confruntă cu covid post-acut sau lung , adică simptome legate de covid care durează câteva săptămâni sau luni. Covid-ul de lungă durată poate afecta, de asemenea, persoanele mai tinere și anterior sănătoase, a căror evoluție inițială a bolii a fost destul de ușoară.
10. Transmiterea : Aerosolii din interior par a fi principala cale de transmitere a coronavirusului, în timp ce aerosolii din exterior, picăturile, precum și majoritatea suprafețelor obiectelor par să joace un rol minor . Sezonul coronavirusului în emisfera nordică durează de obicei din noiembrie până în aprilie .
11. Măști : Există încă puține sau deloc dovezi științifice pentru eficacitatea măștilor de față în populația generală, iar introducerea măștilor obligatorii nu a putut să țină sub control sau să încetinească epidemia în majoritatea țărilor. Dacă sunt folosite necorespunzător, măștile pot crește riscul de infecție.
12. Copii și școli : spre deosebire de gripă, riscul de îmbolnăvire și transmitere la copii este destul de scăzut în cazul covid. Nu a existat și, prin urmare, nu există niciun motiv medical pentru închiderea școlilor primare sau alte măsuri destinate în mod special copiilor.
13. Urmărirea contactelor : Un studiu OMS din 2019 privind măsurile împotriva pandemiilor de gripă a concluzionat că, din punct de vedere medical, urmărirea contactelor „nu este recomandată în nicio circumstanță” . Aplicațiile de urmărire a contactelor pe telefoanele mobile s-au dovedit, de asemenea, ineficiente în majoritatea țărilor.
14. Teste PCR : kiturile de testare PCR foarte sensibile pot produce, în unele cazuri , rezultate fals pozitive sau fals negative sau pot reacționa la fragmente de virus neinfecțioase dintr-o infecție anterioară. În acest sens, așa-numitul prag de ciclu sau valoarea ct este un parametru important.
15. Mutații virale: similar cu virusurile gripale, mutațiile apar frecvent în coronavirus. Majoritatea acestor mutații sunt nesemnificative, dar unele dintre ele pot crește într-o oarecare măsură transmisibilitatea, virulența sau evaziunea imună a virusului.
16. Blocări : spre deosebire de controalele timpurii la frontieră , blocajele nu au avut niciun efect semnificativ asupra pandemiei. Potrivit ONU, blocajele ar putea pune mijloacele de trai a 1,6 miliarde de oameni în pericol acut și ar putea împinge încă 150 de milioane de copii în sărăcie.
17. Suedia : În Suedia, mortalitatea prin covid fără izolare a fost comparabilă cu un sezon de gripă puternic și oarecum sub media UE. Aproximativ 50% dintre decesele suedeze au avut loc în casele de bătrâni, iar vârsta medie a deceselor provocate de covid suedez a fost de aproximativ 84 de ani.
18. Mass -media : Raportarea multor mass-media a fost neprofesională , a crescut frica și panica în rândul populației și a condus la o supraestimare de o sută de ori a letalității coronavirusului. Unele mass-media au folosit chiar imagini și videoclipuri manipulatoare pentru a dramatiza situația.
19. Originea virusului : Originea noului coronavirus rămâne necunoscută, dar cele mai bune dovezi indică în prezent un incident de pneumonie asemănătoare covidului într-o mină chineză în 2012, ale cărei mostre de virus au fost colectate, stocate și cercetate de Institutul de Virologie din Wuhan (WIV) . Datorită cooperărilor, este posibil ca unele laboratoare din SUA să fi avut și acces la acești viruși.
20. Supraveghere : Denunțătorul NSA Edward Snowden a avertizat că pandemia de coronavirus poate fi folosită pentru a extinde supravegherea globală . Multe guverne au restrâns drepturile fundamentale ale cetățenilor lor și au anunțat planuri de a introduce pașapoarte digitale biometrice pentru vaccinuri .