ISTORIC AMERICAN : ”VLADIMIR PUTIN ÎNCEARCĂ SĂ ACOPERE EȘECURILE SALE DE POLITICĂ EXTERNĂ PRIN INVENTAREA UNEI ISTORII MITICE A UCRAINEI ȘI RUSIEI”

Foto: Vladimir Putin

Istoricul american Timothy Snyder: Eseul lui Putin despre Ucraina creează o istorie mitică pentru a acoperi eșecurile politicii externe

Pe 12 iulie 2021, site-ul Kremlinului a publicat un lung eseu  scris de președintele rus Vladimir Putin, intitulat „ Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor ”, în care acesta susține că rușii și ucrainenii sunt un singur popor ei împărtășind întotdeauna aceiași istorie, scrie https://euromaidanpress.com/timothy-snyder-putins-essay-on-ukraine-creates-mythical-history-to-cover-foreign-policy-failures/

Timothy Snyder , un cunoscut și influent specialist american în istoria europeană, analizează aces eseu într-un discurs ținut la recentul Forum de securitate de la Kiev,  unde lideri politici civici și militari de talie internațională, economiști și experți în securitate și politică externă s-au reunit pentru a dezbate probleme ale războiului și păcii și securității naționale și internaționale.

El afirmă că viziunea falsă a istoriei prezentată de Putin în eseul său, lasă Rusia fără propria sa istorie și că scopul real al acestuia este acela de a acoperi eșecurile fundamentale ale politicii sale externe în relațiile Rusiei cu Ucraina, cu Occidentul și cu China.

Discursul istoricului Timothy Snyder la Forumul de Securitate de la Kiev

Buna ziua,

Numele meu este Timothy Snyder , sunt foarte încântat că am fost invitat să vă vorbesc astăzi în cadrul Forumului de securitate de la Kiev. Mi s-a cerut să spun câteva cuvinte despre atitudinea domnului Putin față de Ucraina .

După cum știți cu toții, la începutul acestui an, domnul Putin a publicat un fel de eseu, exprimându-și propria atitudine față de istoria ucraineană și bieloruasă și rusă. Istoricește vorbind, acest eseu este lipsit complet de orice merit.

Când îl citesc ca istoric, sentimentul pe care îl am este același ca atunci când, la un cocktail, sunt forțat să vorbesc cu cineva care are o convingere foarte puternică despre ceva petrecut în trecut, dar nu știu despre ce vorbește. În mod normal, într-o astfel de situație un istoric zâmbește și dă din cap și găsește o scuză pentru a pleca.

Dar pentru că domnul Putin nu este oricine, pentru că domnul Putin este șeful de stat al unei țări importante, trebuie să luăm opiniile sale în serios, nu din perspectiva istoriei, pentru că din punct de vedere istoric acestea sunt de râs, dar trebuie să avem în vedere perspectivă politică.

Deci, primul lucru de știut despre acest eseu … este faptul că acolo nu este vorba deloc despre Ucraina, ci despre Rusia. Ceea ce vedem, când îl citim atent, este faptul că nu există nicio poveste despre Rusia pe care domnul Putin să o poată spune.

Al doilea lucru pe care îl observăm la această poveste este că aceasta nu vorbește despre viitor, este o poveste despre trecut. Și aici remarcăm ceva caracteristic regimului domnului Putin. Viitorul nu există atunci când domnul Putin vorbește despre Rusia, există doar trecutul, un trecut mitic.

Într-o oligarhie,cleptocrație, sau plutocrație , unde toate resursele sunt captate de câteva elite ale regimului – este foarte greu să-ți imaginezi și să vorbești despre viitor.

Într-o astfel de situație, ceea ce face regimul cleptocrat este să producă mituri despre trecut și să umple spațiul politicii sale lipsite de viitor, cu trecutul.

Numai că problema aici este că povestea lui Putin nu are ruși în ea.

Rusia nu poate spune o poveste despre ea însăși, așa că povestea pe care o spune se bazează pe alte popoare iar ceea ce vedem la Putin este faptul că este incapabil să susțină o istorie care să trateze doar despre Rusia…

Deci, când citim acest eseu în contextul invaziei și ocupării Ucrainei de către Rusia, ceea ce ni se spune în esență este că Rusia a invadat Ucraina pentru că rușii nu știu încă cine sunt.

Rusia sub conducerea domnului Putin a invadat Ucraina pentru a putea spune un fel de poveste despre cine sunt rușii. Iar povestea respectivă – și acesta este un lucru teribil pentru Rusia – este complet negativă.

Ea spune că „rușii sunt neînțeleși de restul lumii când spun că formează același popor cu ucrainenii și că nu sunt înțeleși nici de ucraineni când li se spune „Tu și eu suntem de același neam.”

Dl. Putin vorbește despre un fel de identificare mitică a Rusiei cu trecutul, care devine problematică atunci când aceasta este prezentată ca un fel de substitut pentru o politică externă reală.

Dacă domnul Putin ar avea o politică externă reală, îndreptată spre protejarea intereselor pe termen lung ale Federației Ruse și ale popoarelor sale, acea politică externă ar trebui să aibe în vedere în primul rând  China, protejarea suveranității ruse față de China.

Rusia are probleme existențiale cu China, și nu are astfel de probleme existențiale cu privire la Occident. Invadarea Ucrainei … creează probleme cu Occidentul care nu trebuia să existe.

Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut domnul Putin cu această invazie are menirea să separe complet inutil Rusia de Occident și pune Rusia în esență într-o poziție de a fi o țară subordonată Chinei.

Aceasta este „realizarea” în politica externă a domnului Putin. Privit cu un ochi rece, apare foarte mult ca un eșec al politicii sale externe.

Dacă Rusia are influență în lume, aceasta se datorează în mare măsură faptului că aceasta se află între Occident și China. Prin invadarea Ucrainei, Rusia s-a desprins de Occident. Prin urmare, își slăbește serios poziția față de China. Aceasta este moștenirea politicii externe a domnului Putin.

Asta mă duce la punctul final.

Întreaga teză a eseului domnului Putin este că Rusia și Ucraina ar trebui să fie împreună, dar o conspirație misterioasă a unor forțe occidentale le-a ținut deoparte.

Adevărul este de fapt mult mai simplu decât atât și se af lă chiar în fața ochilor noștri. Motivul pentru care Ucraina și Rusia nu sunt apropiate este acela că Rusia a invadat Ucraina.

Cu alte cuvinte, dacă scopul domnului Putin ar fi fost ca Rusia și Ucraina să aibă într-adevăr relații amicale, tocmai el și nimeni altcineva a făcut imposibilă apropierea dintre cele două țări și nu doar pe durata propriului său regim, ci pentru anii și deceniile care vor veni. Cred că ce a scris este ridicol din punct de vedere istoric.

Lui Vladimir Putin nu-i pasa cu adevărat ca Rusia și Ucraina să fie apropiate, altfel nu ar fi cel mai vinovat de absența acestor relații prietenești.

El însuși prin politica sa externă, prin acțiunile sale, prin alegerea sa de a invada Ucraina, este cel care a făcut imposibile relațiile strânse dintre Rusia și Ucraina. Acum, acest lucru nu poate fi spus și, prin urmare, domnul Putin trebuie să se complacă în această lungă fantezie istorică care îi permite să învinuiască Occidentul, alegând să nu vorbească despre invazia în Ucraina.

Asta mă duce la răspunsul la întrebarea: de ce acest eseu? De ce acum? De ce la șapte ani de la invadarea Ucrainei? Răspunsul nu are legătură cu trecutul, ci cu prezentul. Nu are legătură cu Ucraina, ci cu Rusia. Și, în special, are legătură cu etapele târzii ale regimului lui Putin. Domnul Putin este liderul îmbătrânit al unui regim despotic. Un regim despotic care a eșuat, care nu a reușit să poziționeze Rusia ca actor independent de politică externă.

De fapt, a pus Rusia într-o poziție subordonată față de China, fără să reușească să apropie Rusia și Ucraina. Dimpotrivă, prin invadarea Ucrainei, Rusia a asigurat dușmănia ucraineană pentru o perioadă lungă de timp. Așadar, în acest stadiu al carierei, domnului Putin nu i-a rămas decât să acopere aceste eșecuri cu o minciună.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

Timothy Snyder este un istoric important in Statele Unite și Europa, expert în Europa de Est și în al Doilea Război Mondial. A scris cărți apreciate și premiate despre istoria europeană a secolului XX, precum și manifeste politice și analize despre ascensiunea tiraniei în lumea contemporană. Opera sa a fost tradusă în peste patruzeci de limbi și a inspirat proteste, artă și muzică.

El este profesor de istorie și afaceri publice la Universitatea Yale și, de asemenea, membru permanent al Institutului de Științe Umane din Viena.

Cele mai apreciate cărți ale sale sunt Nationalism, Marxism, and Modern Central Europe: A Biography of Kazimierz Kelles-Krauz (1998); Reconstrucția națiunilor: Polonia, Ucraina, Lituania, Belarus, 1569-1999 (2003); Schițe dintr-un război secret: Misiunea unui artist polonez de a elibera Ucraina sovietică (2005); Prințul Roșu: Viețile secrete ale unui arhiduce habsburgic (2008); Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin (2010), Thinking the Twentieth Century (cu Tony Judt, 2012); Pământul negru: Holocaustul ca istorie și avertisment (2015); Despre tiranie: douăzeci de lecții din secolul al XX-lea (2017); și Drumul către nelibertate: Rusia, Europa, America (2018). Snyder este co-editor la The Wall Around the West: State Borders and Immigration Controls in Europe and North America (2001); Stalin și Europa: Teroare, război, dominație (2013); și Balcanii ca Europa (2018).

Eseurile sale sunt adunate în Istoria ucrainei, Politica rusă, viitorul european (2014) și Politica vieții și morții (2015).

ERUPȚIA UNUI VULCAN ÎN INSULELE TONGA DIN PACIFIC a generat o undă de șoc atât de puternică încât a putut fi măsurată și în România

Erupția vulcanului din Pacific, măsurată de la Sibiu: ”prima undă de șoc a ajuns la ora 21:34”.Forța explozieia fost estimată la echivalentul a 1.000 de bombe de la Hiroshima

Erupția unui vulcan subacvatic din statul insular Tonga a generat o undă de șoc atât de puternică încât a fost măsurată și la Sibiu. De două ori.

Cea de-a doua erupție a vulcanului produsă în cursul zilei de sâmbătă și surprinsă inclusiv din spațiu, a generat o undă de șoc care s-a propagat pe întregul glob, informează publicația https://www.turnulsfatului.ro, preluat de https://saccsiv.wordpress.com.

Erupția inițială, de o magnitudine întâlnită o dată la 1000 de ani, a creat și o undă de șoc în presiunea atmosferică la nivel global. Deplansându-se cu aproximativ 1.100 de km pe oră, unda de șoc a ajuns duminică și pe teritoriul României, unde stațiile meteorologice au sesizat oscilații de presiune.

”Calculele arată că unda a parcurs întregul glob cu o viteză de aproximativ 1.100km/h. La peste 17.000 km, Europa a fost atinsă mai târziu, după 15 ore. Unda a fost percepută prin variații destul de importante ale presiunii atmosferice: aproximativ 2-3 milibari și a durat preț de aproximativ două ore. În Sibiu, prima undă de șoc a ajuns la ora 21:34, 15 ianuarie, iar a doua undă la ora 02:42 am, 16 ianuarie”, relatează reprezentanții aerliber.ro, singura platformă independentă pentru măsurarea calității aerului din Sibiu.

Aceștia explică și de ce unda de șoc a fost măsurată de două ori. ”De ce două unde? Pentru că prima undă a venit pe direcție sud-est, pe care distanța de la noi până în Tonga este de cca. 15.000 km, iar a doua a venit din sud-vest, pe care distanța până în Tonga este de peste 20.000 km”, mai arată cei de la aerliber.ro pe pagina lor de Facebook.

Erupţia de sâmbătă a vulcanului subacvatic Hunga Tonga-Hunga Ha’apai, aflat la 65 de kilometri nord de capitala Tonga, Nuku’alofadin, a fost una dintre cele mai puternice din lume din ultimele decenii şi a fost auzită până în Alaska, relatează Agepres.

De asemenea, coloana de cenușă s-a înălțat în stratosferă până la 20 de km înălțime. Erupția a declanşat un tsunami care a inundat coastele Oceanului Pacific, din Japonia până în SUA şi trecând prin Peru, unde a provocat moartea a două persoane luate de ape pe o plajă. Cenuşa şi ploaia acidă au afectate mare parte din zona Pacificului.

Au fost cel puțin 3 erupții, iar norul de cenușă vulcanică amenință zborurile de monitorizare menite să evalueze pagubele.

Există cel puțin o victimă, o turistă din Marea Britanie, care s-a înecat în timp ce încerca să-și salveze câinii luați de valuri. Magnitudinea ieșită din comun a erupției inițiale a provocat și o undă de șoc în presiunea atmosferică.

Deosebit de violentă, erupția a secţionat un cablu de comunicaţii submarin, iar Insula Tonga a rămas fără internet, probabil pentru câteva săptămâni. Este și motivul pentru care se obțin foarte greu informații și imagini de acolo.

Din cauza norului de cenușă vulcanică, Noua Zeelanda a putut trimite abia luni avioane pe insulă, în recunoaștere și pentru a duce ajutoare. Prioritatea o constituie alimentarea cu apă.

Potrivit guvernului de la Wellington, zone din capitala insulei au suferit daune semnificative, cu bărci și chiar stânci aruncate pe țărm.

IDENTITATEA LIMBII ROMÂNE în R.Moldova după proclamarea independenței

Trecută prin filtrul discriminării, limba română din ținuturile basarabene a fost mereu lipsită de drepturi, a fost dezonorată în limite inumane în perioada dominației țariste și a dominației sovietice, scrie publicista, critic literar, sociolog și ziarist Galina Martea în https://ziarulnatiunea.ro.

O stare de lucruri destul de dureroasă pentru poporul român din Basarabia, o realitate care nu poate fi negată sau uitată, o realitate încă vie în zilele de astăzi.

Dacă după destrămarea imperiului sovietic limba română pe pământul basarabean începe să-și recapete drepturile la ea acasă, deplinătatea acestor drepturi nu a fost de lungă durată, ci doar pentru câțiva ani.

Așadar, odată cu proclamarea independenței, 27 august 1991, R.Moldova s-a văzut liberă și suverană (cu toate că această independență se asocia cu mult mai bine dacă din acel moment se realiza și reunirea cu patria mamă – România), cu drepturi politice și cetățenești depline, iar limba română s-a încadrat în verticalitatea și personalitatea adecvată, în modul acesta întruchipând identitatea românească, ea fiind legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat pe teritoriul Republicii Moldova.

Prin urmare, s-au pus bazele unui sistem politic și unui sistem lingvistic autorizat care, la rândul lor, au marcat schimbări radicale pentru o nouă existență, pentru o nouă viață în cadrul unor valori corelate cu necesitățile spirituale, morale, culturale ale poporului român basarabean.

Fiind într-un proces de schimbări radicale după anii 1991, situația limbii române în statul moldovenesc începe a se poziționa în limitele decenței, cu toate că acest lucru nu era deloc ușor în condițiile când țara se afla încă în pragul multiplelor provocări din partea unor mișcări politice care încercau să promoveze în continuare politica socialismului și, bineînțeles, dorința de a fi cu fața spre răsărit și de a menține în circulație statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică și nu numai.

Din fericire, intelectualitatea română basarabeană, adevărații scriitori români basarabeni, cât și o bună parte din populația băștinașă, pledau pentru recunoașterea deplină a limbii române, ea fiind cel mai de preț tezaur al poporului român.

Astfel, sub orice formă, în toate instituțiile statale este determinată politica de promovare a limbii române, iar bilingvismul cu limba rusă urma să fie exclus în totalitate din circuitul public.

O perioadă istorică inedită care după zeci de decenii de teroare lingvistică se substituie termenul de limbă moldovenească prin introducerea termenului de limbă română, expresie declarată și oficializată prin lege ca limbă oficială de stat.

În același timp, pentru a pune în practică bazele temeinice ale acestei teorii despre existența limbii române pe teritoriul Republicii Moldova, atunci se declanșează o mișcare națională împotriva limbii ruse/ bilingvismului rus, procedeu lingvistic de comunicare care mereu a fost pe poziții de superioritate pe pământul basarabean, atât în anii de dominație sovietică, cât și în anii de dominație țaristă.

Deci, prin promovarea adecvată a limbii române se presupune o nouă schimbare istorică în existența poporului român basarabean după anii 1991.

Politica în domeniul lingvisticii române se fundamentează cu multă încredere pe principii identitare corespunzătoare, iar sintagma de limbă moldovenească ca și înțelesul deplin al limbii ruse, încetul cu încetul, este forțat să-și piardă din capacitate.

Dezvoltarea limbii române devine problema prioritară în cadrul țării, ea fiind promovată adecvat prin toate mijloacele mass-mediei naționale, în toate instituțiile publice, cât și private, și, corespunzător, în întreg sistemul de învățământ național, de la cel preșcolar până la cel universitar/ postuniversitar.

Cu atât mai mult, cunoașterea limbii române devine o necesitate, să zicem și obligatorie, și pentru acea categorie de oameni care nu posedă limba de stat, deoarece ei încep a se afla în condiții de dificultate în mediul social care este orientat numai cărte comunicarea în limba română.

Din această perspectivă, statul moldovenesc crează condiții prielnice pentru învățarea limbii române de către alolingvi, respectiv, prin fondarea centrelor/ cursurilor specializate, în mare parte fiind gratuite, totodată, fiind puse la dispoziția populației publicații periodice, literatura română de specialitate.

O realizare nespus de frumoasă și benefică este fondarea la Chișinău în 1991 a revistei „Limba Română” (fondatorul fiind Alexandru Bantoș, ziarist și editor, în colaborare cu profesorii și savanții cu renume Nicolae Mătcaș și Ion Dumeniuk), publicație destinată în promovarea limbii și culturii românești, fiind, în același timp, un centru lingvistic pentru intelectualitatea română basarabeană.

Aici este cazul de menționat că Nicolae Mătcaș (dr., prof.univ., savant în filologie, scriitor), fiind în acea perioadă și Ministru al Educației în primii ani de independență, 1990-1994, a depus un efort enorm întru valorificarea completă a limbii române în cadrul întregului sistem de învățământ național și de cercetare științifică.

Prin urmare, prin prezența limbii române în cadrul țării devenea tot mai rezistentă și unitatea națională a românilor basarabeni, respectiv, renaște sentimentul autentic față de întreaga complexitate a valorilor naționale românești, valori care se axau pe limba de comunicare vorbită, tradiții și cultura națională, credința, ideologia, etc., în așa mod, fiind în recunoaștere continuă componentele față de originea de neam și de identitate.

Toate aceste fenomene au existat în mod unitar până în anul 1994, după care acțiunile ulterioare au schimbat radical cursul evenimentelor și esența lucrurilor, limba română devenind din nou un obiect de vânzare-cumpărare din partea unor demnitari de stat care erau străini idealurilor naționale românești.

Dacă identitatea limbii române a fost mutilată în cel mai barbar mod în anii de ocupație sovietică și țaristă, faptele istorice fiind prezente de-a lungul timpului și, respectiv, înregistrate prin multitudinea de acte istorice și literare, atunci problema cu privire la identitatea limbii române de după anii 1994 devine un aspect la fel nespus de dureros pentru poporul român basarabean.

Este vorba despre faptul cum unii români basarabeni, însă cu o altă orientare politică, nemaivorbind de pătura rusofonă, au fost în stare să trădeze și să calce în picioare lucruri nespus de sfinte pentru propriul popor, și anume: Limba Română, care a fost legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat a țării, dar, în același timp, fiind și termenul lingvistic definit corect din punct de vedere istoric pentru întreaga națiune română,  să fie din nou desfigurată și denumită ca în anii de ocupație țaristă și sovietică.

Deși în primii ani de independență poporul român din Moldova s-a bucurat din plin de tezaurul culturii românești – limba română (fiind și limba de stat), revenirea la grafia latină, imnul țării „Deșteaptă-te, române!”, revenirea la tricolor, cât și multe alte conținuturi, atunci din 1994, cu venirea la putere a partidului agrarian, treptat totul începe să se dărâme din cauza ideologiei comuniste care se infiltrează din nou în administrarea țării.

Corespunzător, a fost anulat imnul țării „Deșteaptă-te, române!” și înlocuit cu „Limba noastră”, iar limba de stat devine „limba moldovenească”.

Între timp, obiectul de „Istoria românilor”, predat în instituțiile de învățământ din Moldova, este înlocuit cu diverse discipline precum Istoria Moldovei, Istoria Integrată, Istoria. 

Un paradox inexplicabil, o nedreptate cât se poate de absurdă.

Ulterior, din 4 aprilie 2001 la funcția de șef al statului devine liderul comuniștilor, respectiv, partidul comuniștilor revenind din nou la putere, iar în lunile premergătoare se întreprind măsuri concrete de introducere a limbii ruse ca a doua limbă de stat și ca obiect obligatoriu de studiu în școli.

Astfel, guvernarea statală dorește cu orice preț reîntoarcerea la anii comunismului și prin aceasta neglijarea valorilor naționale românești pe teritoriul basarabean în anii de independență. La acest capitol, indignarea poporului român basarabean a fost extrem de mare unde, în rezultat, în urma manifestațiilor de amploare decizia susmenționată a fost anulată. Succesiv, prin incultura, neștiința și defectele morale ale clasei politice și de guvernare au loc schimbări și reforme inadecvate dezvoltării culturale/ economice, etc., nemaivorbind de soarta limbii române care exista în condiții sociale inechitabile.

În contextul dat, din primăvara anului 1995 și pe parcursul următorilor 18 ani (deosebit de marcat în istoria țării a fost anul 2009, unde în urma manifestațiilor de amploare și-a pierdut viața o persoană, 270 persoane au fost rănite, iar actul original al Declarației de Independență, adoptat în 27 august 1991 de către Parlament, a fost ars în perioada acestor proteste ce au avut loc la Chișinău între 6 și 8 aprilie 2009) tineretul studios și intelectualitatea basarabeană română inițiază frecvent manifestări de amploare împotriva politicii de guvernare din domeniul educației, instruirii, culturii, cât și altor domenii de activitate publică, accentul forte fiind transpus pe statutul limbii de stat și anume: de reintroducere a termenului de limbă română și, corespunzător, prin excluderea termenului de limbă moldovenească, nemijlocit, și de reintroducere în școli a obiectului „Istoria românilor”.

Problema limbii române, ca limbă de stat, a fost soluționată din decembrie 2013, printr-o decizie promovată de Curtea Constituțională.

Astfel, Curtea Constituțională din Republica Moldova decide că limba română este limba de stat în cadrul țării, argumentând prin faptul că termenul precizat în Declarația de Independență a țării „constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei” si, mai mult, „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. 

Nesocotind această decizie, pe parcursul acestor ani, articolul 13 din Constituție nu a fost încă modificat.

Între timp, Curtea Constituțională intervine cu noi avize la proiectul de lege pentru modificarea articolului 13 din Constituția R.Moldova, ultimul fiind din 31 octombrie 2017, cu nr. 3 (Publicat în Monitorul Oficial în data de 17.11.2017, nr. 399-410, art nr.97.Data intrării în vigoare 31.10.2017) , unde se stipulează: 

„Articol unic – La alineatul (1), articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78 din 29 martie 2016, art. 140), sintagma „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” se substituie cu sintagma „limba română”.

Ca urmare, proiectul în cauză a fost discutat de către deputați în ședința Parlamentului din 1 noiembrie 2018, însă, cu părere de rău, nu a fost promovat spre modificare, deoarece nu s-a acumulat numărul necesar de voturi.

Deci, în linii generale, aproape din primii ani de independență Republica Moldova se confruntă cu mari probleme în privința limbii române pe teritoriul țării, limba moldovenească fiind în continuare recunoscută ca limbă de stat, în același timp, considerată diferită de cea română, concepție promovată de către clasa politică cu origini comuniste, promotori ai socialismului sovietic.

Constatările sunt destul de clare: pe parcursul acestor ani limba română este umilită în cel mai grav mod, iar identitatea ei este pur și simplu călcată în picioare.

În cazul dat, este facil sesizabil că există și o acțiune exercitată din afară care dorește aservirea statului moldovenesc, iar limba română să fie plasată în condiții de inferioritate față de limba moldovenească, limbă inventată de sovietici pentru „norodul moldovenesc”.

Precum politicienii comuniști așa și unii istorici comuniști tratează lucrurile ca în vremurile de până la anii 1990.

Așa fiind, în 1998 (în preajma alegerilor parlamentare din 22 martie) la propunerea unui grup de istorici cu ideologie comunistă se elaborează lucrarea „Istoria Republicii Moldova: din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (publicată la Editura Academiei de Științe, cu avizul Ministerului Învăţământului, Tineretului şi Sportului), unde de fapt monografia în cauză abordează aceleași lucruri ce au fost prezente în „Istoria RSS Moldoveneşti”, scopul fiind de a reafirma idea de popor moldovenesc și de limba moldovenească deosebită de cea română, autorii făcând referire și comparare la statul medieval Țara Moldovei (fondat cu 660 ani în urmă) și R. Moldova de astăzi, argumentându-se continuitatea procesului istoric.

În consecință, guvernarea comunistă anulează predarea obiectului de „Istoria Românilor” în toate instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, iar cu începere de la 1 septembrie 2002 introduce disciplina de studiu „Istoria Moldovei”.

Deci, aceasta reprezintă o nouă tentativă de a denigra limba și istoria română, valori sacre pentru neamul românesc. Adevărul istoric este sugrumat, iar falsificatorii promovează politica moldovenismului pentru a crea argumente că există totuși națiunea moldavă separată de cea română, ideologie impusă de dominația țaristă și cea sovietică care a instaurat pe pământul basarabean limba moldovenească cu alfabet chirilic și noțiunea de popor moldovenesc.

Făcând o paralelă, vom menționa despre ceea ce este scris în partea introductivă la disciplina Istorie prevăzută atât în curricula școlară pentru clasele X-XII, cât și în curricula școlară pentru învăţămîntul gimnazial (clasele V-IX), elaborată și aprobată în anul 2010 de către Ministerul Educației al R.Moldova: 

„Disciplina Istorie îşi aduce contribuţia la formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie europene şi naţionale, cu precădere în ceea ce priveşte calităţile viitorului cetăţean dintr-un stat democratic…”, în continuare fiind stipulat: 

„Lecţiile de istorie trebuie să educe elevii şi să ofere generaţiei tinere noi idei şi, în acelaşi timp, să prevină apariţia şi dezvoltarea conflictelor. Într-o societate cu o democraţie reală este necesară o polemică ştiinţifică, însă ea trebuie să aibă un aspect atent şi echilibrat în cadrul procesului educaţional. 

Această afirmare este valabilă mai ales în ceea ce priveşte manualele de istorie, deoarece disciplina istorică are menirea de a fi un instrument al educaţiei democratice şi nu al dezbinării societăţii pe criterii etnice, religioase, ideologice sau oricare altele. Astfel, falsificarea ideologică, manipularea istoriei, distorsionarea trecutului în scopuri de propagandă, evidenţierea excesivă, negarea sau omiterea unor fapte şi documente istorice sînt incompatibile cu principiile fundamentale ale ştiinţei istorice, în particular, şi ale unei societăţi democratice, în general”.

Credem, în cazul dat comentariile nu sunt necesare, fiecare cititor își va forma în mod individual propria opinie despre cele relatate.

Revendicări, dezacorduri, conflicte de tot felul, poporul român basarabean fiind mereu victima tuturor schimbărilor involutive. Anii de independență sunt marcați mai mult de evenimente negative, decât pozitive.

Pe parcursul acestor ani țara a fost guvernată de diverse orientări politice, însă aproape toate, la rândul lor, au fost iresponsabile de soarta poporului, dar mai ales, de soarta poporului român basarabean.

Odată cu obținerea independenței poporul român basarabean a crezut că, în sfârșit, și-a recăpătat libertatea multdorită în toate, iar deșteptarea conștiinței către idea națională română va fi o valoare supremă pentru fiecare cetățean al țării (cu excepția altor minorități naționale, să zicem), însă limba română va fi limba de stat pentru totdeauna.

Dar, după cum se vede, toate acestea au fost o dezamăgire enormă, deoarece clasa politică și de guvernare are alte interese, interesele fiind străine neamului românesc. Cu atât mai mult, evenimentele istorice ce au avut loc de-a lungul timpului și de ultimă oră demonstrează faptul că procesul de reîntregire cu neamul românesc se regăsește într-o dificultate enormă, ba chiar persistă posibilități reale ca acest proces să nu fie realizabil într-un viitor apropiat, iar clasa politică basarabeană pare a fi destul de satisfăcută de acest lucru, după cum se prezintă prognozele.

Așadar, independența obținută a fost o dorință enormă pentru adevărații români basarabeni, însă realitatea demonstrează faptul că efectele anterioare ale comunismului sunt încă destul de vii în conștiința unor concetățeni, dar mai ales în conștiința clasei politice.

O stare de lucruri cu consecințe destul de grave pentru românii basarabeni, care la ziua de azi nu au nicio existență civilizată și echitabilă, nu au nicio stabilitate în promovarea deplină a valorilor naționale românești. Situația actuală din cadrul societății moldave este teribilă, iar poporul băștinaș este prostit în cel mai direct mod, acest lucru permițând clasei dominante de a manipula ușor masele.

În cazul dat este vorba de ipocrizia clasei politice și de guvernare care sfidează și umilește identitatea neamului românesc, identitatea românilor basarabeni, identitatea istoriei și a limbii române. În așa mod, frecvent au loc acțiuni prin intermediul cărora clasa politică și de guvernare recurge către diverse înșelătorii doar pentru a influența masele cât mai negativ, de a le crea condiții de viață cât mai necivilizate, de a le spăla creerul cu moldovenismul primitiv care afirmă constant că adevărata limbă de stat este și trebuie să fie limba moldovenească și nu cea română.

Mecanismul este unul și anume: de a menține poporul în întuneric, sărăcie, mizerie, degradare, fără a-i oferi posibilități în dezvoltarea umană, culturală, identitară, socială, economică. Totul se bazează pe o mentalitate redusă, lipsită de inteligență, plină de egoism, prin care politicianul/ guvernantul provoacă daune enorme intereselor comunității.

Prin egoismul exagerat față de interesele personale, clasa politică actuală, cât și cea precedentă este orbită și dominată de starea socială pe care o deține în stat și în asemenea condiții ea nu deslușește corect esența lucrurilor, ea nu dă atenția cuvenită proceselor ce ruinează complet societatea, dar mai ales, proceselor ce umilesc și tradează identitatea românilor basarabeni și, corespunzător, identitatea valorilor naționale românești.

Deci, este nevoie de o schimbare urgentă, este nevoie de o altă mentalitate și de o gândire trează pentru omul puterii, în caz contrar, societatea basarabeană riscă să se piardă în negura vremii sau să revină din nou la tot ceea ce a avut până la anii 1990. Pentru a înțelege esența acestor fenomene este nevoie de timp, iar timpul, din păcate, este prea dur și nu oferă spațiul necesar pentru soluționarea problemelor existente.

A fi independent înseamnă libertate, fără constrângeri, însă, cu regret, libertatea din societatea moldavă se află în condiții climaterice destul de neprielnice, existența omului în asemenea circumstanțe fiind o tortură, unde totul este o dezamăgire și o falsitate.

Un lucru este cert, poporul român basarabean (o bună parte din populație) conștientizează consecințele dezastruoase ale trecutului și prezentului, însă nu poate face nimic, deoarece incultura și egoismul clasei politice este cea mai periculoasă armă în a distruge un popor, în a face să nu mai existe nici într-un fel evoluția culturală și cea identitară a acestuia.

Astfel, identitatea societății basarabene sau, mai bine zis, identitatea societății române basarabene este ignorată în cel mai real mod, iar clasă dominantă în asemenea împrejurări își fundamentează și mai mult puterea în a manipula și subjuga poporul.

Așa fiind, cultura basarabeană, prin manifestările ei actuale, reprezintă stagnare, degradare, involuție. Cauza insucceselor este lipsa de respect față de propriul popor, astfel clasa dominantă distrugând și neglijând în mod barbar cel mai sacru lucru – limba și istoria română, care este parte componentă a culturii românești.

În mod evident, se duce o luptă aprigă împotriva poporului român basarabean (acesta constituind 82,06 la sută din populație, necătând la faptul că 75,7 la sută dintre ei se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români) pentru faptul că acesta aspiră pentru reîntregire, pentru valori naționale românești.

În concluzie, clasa politică moldavă este într-o lupta continuă pentru putere; însă ea nu este pentru a crea unitate și bunăstare socială, unitate și verticalitate identitară pentru propriul popor. Totul se reduce la o conștiință politică nocivă care aduce numai prejudicii societății române basarabene.

Anii de independență, 1991-prezent, și-au spus cuvântul decisiv în existență, iar poporul în această perioadă de timp s-a format cu o multitudine de complexe, depinzând în mare măsură de tansformările și ambițiile politice ale guvernanților.

Populația urbană este mai conștientă la schimbări, însă populația din sectorul rural, mai ales cea de vârsta a treia este cu mult mai închisă și prin aceasta  continuă să aprecieze încă vremurile din trecut și anume: perioada sovietică, necătând la faptul că acele vremuri au umilit în mod nemilos limba și istoria neamului român.

Consecințele trecutului vorbesc de la sine și astăzi, iar omogenitatea culturii basarabene există printr-un interval de timp care nu este absolut deloc benefică românului basarabean în dezvoltare.

Valorile identitare-culturale românești sunt abandonate în mare măsură așa cum este abandonat și interesul statului față de problemele concetățenilor, iar limba română vorbită de majoritatea populației (mai ales acea din sectorul rural și de vârsta a treia, cât și o bună parte dintre politicienii românofobi și nu numai) este pur și simplu un dezastru.

O limbă română desfigurată, plină de rusisme, care într-un fel sau altul reprezintă graiul moldovenesc pe țărâna basarabeană.

Procesul de rusificare și deznaționalizare ce s-a produs de-a lungul timpului (ocupația țaristă și cea sovietică), cât și mediul actual încă arhiplin de bilingvismul rus, este problema ce se răsfrânge negativ în limbajul realizat.

Din fericire, clasa intelectuală, scriitorii, tineretul studios promovează insistent cultura autentică română, iar limba română vorbită de către ei este un exemplu bun de urmat pentru întreaga societate basarabeană.

Deci, să pledăm neîntrerupt pentru cultura identitară a limbii române, iar conceptul de limbă moldovenească să-l conservăm în trecutul trist al comunismului de pănă la 1990.