CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bucureştiul pare să se fi resemnat în ceea ce priveşte dispariţia comunităţii româneşti din Ucraina și i-a lăsat de izbeliște pe cei cca.500.000 de români care trăiesc în această țară


Pin on Ukrainian Language Facts / Українська мова

Foto: Harta lingvistică a Ucrainei

Abia acum s-a aflat de ce Bucureștiul i-a lăsat de izbeliște pe cei cca.500.000 de români din Ucraina

Cei cca. 500.000 de români din Ucraina au fost lăsați de izbeliște de București, după ce Kievul a introdus controversata lege privind învățământul în limba maternă.

Asta, în timp ce, de exemplu, Ungaria, cu o comunitate maghiară masivă în Ucraina, a anunțat că va împiedica aderarea țării la NATO, dacă nu se fac schimbări, consemnează publicația online FLUIERUL.ro.

Atât România, cât şi Ucraina sunt îngrijorate cu privire la influenţa Rusiei, astfel încât, din cauza politicii de securitate, România nu ia măsuri ferme împotriva privării de drepturi a minorităţii române din Ucraina, a declarat János T. Barabás, analist senior la Institutul de Afaceri Externe din Budapesta, într-o declaraţie dată cotidianului clujean de limbă maghiară, Krónika.

Cotidianul a solicitat opinia analistului, cu privire la acest subiect, după ce portalul Libertatea.ro a publicat, săptămâna trecută, un reportaj despre privarea de drepturi a românilor din Ucraina. Potrivit opiniei liderilor românilor din Ucraina care au fost citaţi în cadrul reportajului, noua lege a educaţiei din Ucraina – care va intra în vigoare începând cu următorul an şcolar – va accelera asimilarea comunităţii româneşti, estimată la o jumătate de milion de persoane, scrie rador.ro.

Românii din Ucraina care au fost întrebaţi de ziarul Libertatea, au criticat pasivitatea Bucureştiului.

Autorul reportajului a citat ceea ce românii din Ucraina obişnuiesc să tot menţioneze ca exemplu: modul în care acţionează Ungaria pentru a proteja identitatea comunităţii maghiare din Transcarpatia.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat mai multe memorii către autoritățile române în care deplâng încălcarea dreptului la educație în limba maternă, pe care îl numesc „un genocid cultural-lingvistic”, și în care critică lipsa de acțiune a autorităților de la București în comparație cu Ungaria sau Bulgaria care a ajuns deja la înțelegeri cu autoritățile de la Kiev pentru asigurarea drepturilor respectivelor comunități.

Dând ca exemplu înţelegerile Ungariei (privind păstrarea limbii materne în şcolile comunităţii maghiare) şi Bulgariei (privind păstrarea unităţii comunităţii bulgare în cadrul reformei teritorial-administrative) cu Ucraina, comunitatea românească cere autorităţilor de la Bucureşti să negocieze şi să semneze acorduri similare.

Românii din Ucraina cer ca problema învăţământului în limba română să fie rezolvată după modelul adoptat pentru maghiarii din Ucraina și de asemenea, solicită adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului privitoare la Legea educaţiei din Ucraina.

„În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, afirmă reprezentanții Consiliului Naţional al Românilor din Ucraina citat de https://romania.europalibera.org .

Ei reclamă că românii din Ucraina, care sunt aproximativ 500.000, a doua minoritate naţională în ţară după cea rusă, „sunt supuşi unui proces sistematic bine organizat, la toate nivelele politicii de stat, de ucrainizare forţată, sens în care a fost adoptată şi legislaţia necesară”.

S-a menţionat însă şi faptul că în 2017, după adoptarea Legii educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe din România a cerut autorităţilor ucrainene să garanteze dreptul la educaţie în limba maternă a celor de etnie română.

Anul trecut, Ministerul Afacerilor Externe a negociat cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina textul unui acord de cooperare în domeniul educaţiei, între cele două ţări, la care încă se mai lucrează.

János T. Barabás a spus că, deşi de la dobândirea independenţei Ucrainei, în 1991, relaţia României cu Ucraina este una tensionată, după intervenţia Rusiei în Crimeea, din 2014, relaţiile dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit, iar în prezent sunt definite de o cooperare în domeniul politicii de securitate.

Bucureştiul pare să se fi resemnat în ceea ce priveşte dispariţia comunităţii româneşti din Ucraina.

Pare să fie mai importante obţinerea, cu ajutorul SUA, a statutul de „lider al securităţii regionale” şi unirea cu Republica Moldova”, a spus expertul.

Potrivit acestuia, măturarea sub preş a problemelor dintre cele două ţări poate fi explicată prin faptul că, atât autorităţile de la Bucureşti, cât şi cele de la Kiev sunt îngrijorate din cauza influenţei Rusiei.

„Din cauza problemelor nediscutate din relaţiile bilaterale şi a atitudinii naţionaliste rigide care se regăseşte de ambele părţi, nu este de aşteptat ca în relaţiile dintre Ucraina şi România să existe vreun progres, însă, în acelaşi timp, datorită politicii de securitate, nu este probabil nici un regres”, a adăugat János T. Barabás.

Consiliului Naţional al Românilor din Ucraina, care reunește 20 de organizații neguvernamentale ale etnicilor români, relevând gravitatea situației create, a tras un semnal de alarmă, cerând ajutor de la București:

În aceste condiţii, este imperios necesar ca România să-şi revizuiască atitudinea faţă de comunitatea românească din Ucraina înţelegând că doar măsurile urgente pot să salveze de la dispariţie o comunitate istorică bine conservată.

Este cazul de a crea o celulă de criză pentru coordonarea tuturor activităţilor Deschiderea ICR-ului la Kiev, cu reprezentanţe funcţionale la Cernăuţi, Slatina şi Ismail nu mai poate fi amânată.

România nu poate tolera la nesfârşit atittudinea în forţă a autorităţilor ucrainene de a ne asimila prin toate mijloacele. niciun alt interes şi nicio altă posibilă influenţă din exterior nu pot justifica dispariţia unei comunităţi. Noi nu dorim să ajungem în situaţia confraţilor din Valea Timocului, pentru ca apoi să ne deplângem soarta”, avertizează românii din Ucraina.

19/01/2022 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: