CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

EXISTĂ ARME CU EFECTE DOAR ASUPRA UNOR RASE?

Scientific advances have opened the door to a host of new threats 

Foto: https://www.telegraph.co.uk

In articolul Israel’s Ethnic Weapon? din 1998, care citeaza un raport din Sunday Times Londra, se prezinta dovezi care atesta faptul ca Israelul ar avea capacitatea de a dezvolta arme rasiale specifice.

La acea vreme se cocheta cu ideea crearii unei arme biologice care sa afecteze doar arabii, nu și israelienii.

In 1999, în articolul New weapons of ethnic cleansing, era evocat un raport al British Medical Association care a ajuns la concluzia ca o arma biologica specifica pentru anumite etnii va permite guvernelor folosirea acesteia strict pentru a crea victime în randul populațiilor cu caracteristici genetice de un anumit tip.

Dacă cele de mai sus pot parea ipoteze, există insă ELITE ce iau foarte in serios aceste probleme. In controversatul “September 2000 Rebuilding America’s Defenses report” al Project for the New American Century, se subliniaza faptul ca arme specifice anumitor genotipuri sunt foarte folositoare din punct de vedere politic.

Trebuie menționat că Project for the New American Century a fost inițiat in 1997, iar membri sai marcanti sunt: Elliot AbramsDick CheneyRichard PerleDonald RumsfeldRobert ZoellickVin WeberPaul Wolfowitz.

O ipoteză cutremură SUA: Să fie coronavirusul, o armă biologică anti-etnică?

Modul radical diferit în care virusul COVID-19 s-a manifestat (și ucis) de la o țară la alta, de la un popor la altul, a stârnit uimirea oamenilor de știință și nu a putut fi explicat până acum.

Fosta asistentă a secretarului de stat al guvernului SUA, Paula deSutter, a declarat că într-un document din 2011, China recunoștea derularea unor astfel de activități, ceea ce nu este surprinzător, dat fiind că fiecare arată intenția de a folosi armele biologice, în unele cazuri, împotriva unor populații speficice”.

O ipoteză cutremură SUA: Coronavirusul, armă biologică anti-Etnică?

Foto: Liderul comunist de la Beijing, Xi Jinping

„Ar trebui să ne cutremurăm la ideea că la Wuhan se poate să fi fost un experiment pentru a testa toate aceste elemente la care lucrează tocmai din 2011”, a declarat DeSutter pentru Washington Times, scrie https://evz.ro/o-ipoteza-cutremura-sua-coronavirusul-arma-biologica-anti-etnica.

Ideea pare să fie confirmată de câteva lucrări militare chineze. Generalul în retragere Zhang Shibo, scria în cartea sa din 2017, „Noile aspecte ale războiului”, că progresele în biotehnologie sporesc probabilitatea folosirii armelor biologice, inclusiv a unor „atacuri genetice specifice”.

În același 2017, raportul anual Știință a Strategiei Militare, a Universității Naționale de Apărare, includea pentru prima dată o secțiune despre biologice ca domeniu al războiului. Documentul afirma și el că un conflict biologic poate include „atacuri genetice specifice”.

Oficialii americani au subliniat într-un raport anual al Departamentului de Stat, îngrijorarea lor în legătură cu controlul armelor biologice ale Chinei.

Un fost oficial al administrației Trump, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a exprimat serioase îngrijorări privind posibilitatea ca Beijingul să fi derulat cercetări cu aplicabilitate în domeniul armelor biologice, inclusiv privind specificitatea etnică.

Asemenea îngrijorări au început să fie privite mai cu atenție începând cu raportul Departamentului de Stat din 2019, privind respectarea tratatelor militare.

Până atunci, Departamentul de Stat și comunitatea de informații minimalizau astfel de îngrijorări, a spus fostul oficial.

Deși contribuția din 2011 a Chinei la ghidul ONU nu oferă dovezi clare că Beijingul încearcă să dezvolte arme biologice pentru epurări etnice, fostul oficial a arătat că lucrările militare chineze despre războiul biologic ridică serioase îngrijorări.

„Sunt cercetări cu utilizare duală, de aceea prezintă posibilitatea unei capacități ofensive a Chinei”, a spus fostul oficial. „Ceea ce chinezii nu pot spune este că cercetările pe specificul genetic al populațiilor au o aplicație pașnică.”

Dacă cele de mai sus nu sunt doar ipoteze, oare la ce stadiu s-a ajuns în prezent cu aceste arme?

09/12/2021 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Un comentariu

9 decembrie 1993: Un tribunal separatist ilegal din Transnistria a pronunţat condamnările în procesul patrioților din„grupul Ilaşcu”

Fragment din banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul
Foto: Pe banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol membrii „grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu

Pe 9 decembrie 1993, un tribunal ilegitim de la Tiraspol din „autoproclamata republica moldoveneasca nistreana„, a pronunţat sentinţa în procesul grupului de patrioţi români cunoscut de opinia publică mondială sub numele de „grupul Ilaşcu”,scrie publicația online http://istoria.md.

 Membrii „grupului Ilaşcu” sunt născuţi în diferite localităţi ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.).

Între 2 şi 4 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz au fost arestaţi la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilo Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

Aceştia au fost acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism.

În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Procesul de judecată a fost considerat neechitabil deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţie şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor.

Membrii „grupului Ilaşcu” au fost condmnați pentru „delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor – Republica Moldova (succesoarea de drept a R.S.S.Moldovenești) devenită stat independent în 1991. 

Ilie Ilaşcu escortat de doi miliţieni din Transnistria în timpul procesului
Ilie Ilaşcu escortat de doi miliţieni din Transnistria separatistă în timpul procesului

Unul din membrii „grupului Ilaşcu„, Valeriu Garbuz, a fost eliberat peste cîteva luni, după ce a recunoscut aşa zisa vină incriminată acestui grup de autorităţile transnistrene. La scurt timp după eliberare, Garbuz a declarat că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol.

 Garbuz a fost singurul dintre acuzaţi care a recunoscut învinuirile aduse „grupului Ilaşcu” fiind considerat de membrii acestui grup un trădător infiltrat în rîndurile lor.

Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce i-a expirat termenul de doi ani de detenţie. După ce s-a tratat un timp îndelungat, Petru Godiac s-a stabilit în România.

Ilie Ilaşcu a fost eliberat în mai 2001, după 9 ani de detenţie, primind ulterior cetăţenie română şi devenind senator român din partea Partidului „România Mare„.

În iunie 2004, a fost eliberat Alexandru Leşco, şi el cu cetăţenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenţie la care fusese condamnat.

Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detanţie, în timpul unor momente de haos şi derută la graniţa transnistreană.

A fost adus aproape de bariera vamală de la Tighina cu maşina, după 2 ore de la ora anunţată iniţial, reprezentanţii autorităţilor transnistrene i-au citit ordinul prin care se anunţa că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei şi nu are voie să revină înapoi, adăugîndu-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităţilor Republicii Moldova.

Eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit abia la 4 iunie 2007, la două zile după eliberarea lui Andrei Ivanţoc, şi s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului, unde el era aşteptat de rude, de fostul său coleg de detenţie, Alexandru Leşco (eliberat în 2004), de personalităţi publice şi de ziarişti.

Ilie Ilaşcu, senator român, poză din 2005Alexandru Leşco, decorat cu ordinul Naţional
Ilie Ilaşcu, senator românAlexandru Leşco, decorat cu ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de cavaler

 –

Andrei Ivanţoc, decorat cu ordinul Naţional Tudor Petrov-Popa, decorat cu ordinul Naţional
Andrei Ivanţoc, decorat cu ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de cavaler
Tudor Petrov-Popa, decorat cu ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de cavaler

Astăzi toţi membrii grupului Ilaşcu sunt în libertate și locuiesc în România sau Republica Moldova avînd interdicţie de a intra în Transnistria.

09/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

Bătălia de la Lepanto și spulberarea mitului invincibilității Imperiului Otoman

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

După ce au cucerit Constantinopolul in 1453, turcii au invadat Peninsula Balcanică, avansând spre centrul Europei și au transformat prin cuceriri navale succesive estul Mediteranei într-un „lac turcesc”.

La data de 7 octombrie 1571 a avut loc Bătălia de la Lepanto, dintre flota unită a Spaniei, Veneției, Genovei, Neapolelui, a Ducatului de Savoia și Cavalerilor de Malta, pe de o parte, și flota Imperiului Otoman, pe de altă parte.

La această bătălie s-a ajuns după ce Imperiului Otoman își sporise masiv dominaţia în Marea Mediterană, partea estică a acesteia fiind transformată practic de otomani într-un „lac turcesc”. Diverși papi au propus de mai multe ori suveranilor creștini sǎ se unească împotriva inamicului comun, dar fără succes. În 1570 papa Pius al V-lea a reușit sǎ adune forțele creștine pentru a elibera Ciprul, atacat de turci, formând Liga Sfântă. Toate statele cu ieșire la mare, cu excepția Franței (aliată cu Imperiul Otoman împotriva Spaniei) și a Imperiului Romano-German care prefera sa rămână neutru, au intrat în alianță.Fiul ilegitim al împăratului Carol al V-lea, Ioan de Austria, a fost numit comandant suprem al flotei Ligii Sfinte.

Bătălia care a durat timp de cinci ore s-a dat la marginea nordică a Golfului Patras, în largul coastelor Greciei, foarte aproape de baza navală a forțelor otomane de la Lepanto. În acea zi armata creștină a înfruntat puternica flotă otomană condusă de Ali Pașa, iar această bătălie avea să rămână una dintre cele mai mari confruntări navale din istorie.

În această zi, 7 octombrie 1571: Bătălia de la Lepanto marchează o pierdere devastatoare pentru Imperiul Otoman

Atunci, forțele otomane s-au ciocnit cu flota Ligii Sfinte – o coaliție de state catolice în care s-au implicat masiv Spania și statele italiene, în bătălie fiind angajate peste 400 de nave de război.

Au murit în acea confruntare, socotită printre cele mai sângeroase bătălii navale desfășurate până la Primul Război Mondial, 30.000 de turci și 8.000 de creștini. După bătălie din cele 251 vase cât însuma flota otomană, 50 au fost scufundate şi 137 capturate, iar de partea cealaltă, creştinii au pierdut doar 17 nave dintr-un total de 208, iar această victorie creștină i-a împiedicat pe turci să preia controlul asupra întregii Mediterane.

Victoria Ligii Sfinte a marcat prima victorie semnificativă pentru o forță navală creștină asupra unei flote turcești, fiind de asemenea, ultima ciocnire majoră din lumea occidentală. între vase de război cu vâsle.

Conflictele dintre musulmani și creștini au avut loc încă de la apariția Islamului la mijlocul secolului al VI-lea, când au căzut sub stăpânirea acestuia ținuturile creștine din Orientul Mijlociu, nordul Africii și din cea mai mare parte a peninsulei Iberice.

Abia în sec.al XV-lea, catolicii angajați în „Reconquista”, i-au alungat pe musulmani din Spania, victoria acestora culminând cu căderea regatului arab de la Granada.

Dar în secolul al XVI-lea, Imperiul Otoman era în ofensivă și câștiga teren în Europa de Est, fapt care l-a determinat pe Papa Pius al V-lea să creeze Liga Sfântă și să adune o forță navală care să se opună primejdiei.

Flota creștină a desfășurat cu succes galioanele – nave cu vele cu laturi înalte capabile să transporte mai multe tunuri, care le dădeau avantajul decisiv al puterii de foc.

Flota creștină i-a nimicit pe turci, scufundându-le majoritatea galerelor înainte ca soldații de la bordul acestora să poată intra în luptă.

Înfrângerea de la Lepanto a distrus mitul invincibilității turcești creat în vremea lui Suleiman Magnificul, care a domnit între 1520 și 1566 și poate fi socotită primul pas spre declinul inexorabil al Imperiului Otoman, care avea să dispară câteva secole mai târziu, după Războaiele Balcanice și Primul Război Mondial.

09/12/2021 Posted by | ISTORIE, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: