CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pentru Soljenițîn, sistemul sovietic a fost unic în istoria lumii pentru că îi obliga pe toți să participe la „minciuna generală conștientă”. ”Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău”

Despre Aleksandr Soljeniţîn: Atunci când cuvântul devine dinamită |  Contributors

ALEKSANDR SOLJENIȚÎN,unul dintre marii scriitori care au marcat a doua jumătate a secolului XX,s-a născut pe 11 decembrie 1918 la Kislovodsk.

A luptat în al Doilea Război Mondial (între anii 1942 și 1945), fiind decorat.

În 1945 a fost arestat pentru o scrisoare în care îl critica pe Stalin și a petrecut opt ani în închisoare și în lagăre de muncă, apoi încă trei ani a avut domiciliu forțat.

Eliberat in 1953, la termen, si trimis in exil in satul Kok-Terek din Kazahstan. Acestia au fost poate cei mai importanti ani din viata lui – ani in care si-a schimbat intreaga viziune asupra vietii, a lumii, a comunismului si a Revoluției Ruse. Reabilitat în 1956, i s-a permis să se stabilească la Riazan, unde a predat matematica și a început să scrie.

Profitand de politica „de dezghet” a lui Hrusciov, scrie celebra nuvela-roman „O zi din viata lui Ivan Denisovici.” Aceasta nuvela a obtinut aprobarea personala a lui Hrusciov pentru a fi publicata si i-a adus aproape instantaneu celebri­tatea interna si internationala.

Dupa mazilirea lui Hrusciov in 1965, Soljenitin intra in conflict direct cu conducerea so­vietica si cu KGB-ul, supravietuind inclusiv unui atentat de asasinare prin otravire.

Alexandru Soljenitin a imortalizat acesti ani de lupta cu aparatul de stat sovietic in cartile „S-a luat vitelul in coarne cu stejarul” si „Prietenii nevazuti”. Cu ajutorul acestor „prieteni neva­zuti” a reusit sa scrie clandestin si sa trimita pe microfilm, in Occident, „Arhipelagul Gulag”, „Pavilionul Cancerosilor” – izvorata din propria lupta cu maladia, „Primul Cerc” si altele. Ultimele doua amintite au fost publicate in Occident aproape imediat si, impreuna cu „Ivan Denisovici”, i-au adus lui Soljenitin, la propunerea lui Francois Mauriac, premiul Nobel pentru literatură din 1970.

In anul 1973, faimoasa poliție secretă sovietică KGB, intra in posesia unei copii a „Arhipelagului”. In urma interogatoriului, persoana la care se gasise manuscrisul, Elizaveta Voronyanskaya, se sinucide. Aceste evenimente l-au determinat pe Soljenitin sa nu mai amâne publicarea „Arhipelagului”, care a aparut in acelasi an la Paris.

La apariția în Occident a celor trei volume din Arhipelagul Gulag (o cutremurătoare frescă a sistemului concentraționar din URSS), este vehement atacat de presa sovietică. Aproape imediat, pe 12 februarie 1974 este arestat, acuzat de trădare și expulzat din URSS. Familia il va urma in scurt timp in exil.

În decembrie intră în posesia Premiului Nobel. Din 1975 se stabilește în Statele Unite, unde continuă să scrie. Incepe o noua etapa din viata scriitorului. In momentul expulzarii era considerat „cel mai celebru om din Occident”. Dar Soljenitin nu a ales faima, ci adevărul.In discursul sau de la Londra in 1983, la primirea Premiului Templeton – echivalentul Nobelului pentru progres in spiritualitate si religie – a identificat sursa răului din acest „nefericit se­col XX” in faptul că”Oamenii au uitat de Dumnezeu”.

În 1990, după căderea comunismului, își recapătă cetățenia rusă.

A decedat pe 3 august 2008, la Moscova.

Soljenițîn: Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău

„Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării.

Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

Aleksandr Soljenițîn, într-o culegere de eseuri din anii 1970, «Voci de sub dărâmături», scria că nu oprimarea materială era aspectul cel mai rău la sistemul sovietic: „Omul poate trăi în asemenea condiții fără să-i fie afectată esența spirituală”.

Pentru el, sistemul sovietic este unic în istoria lumii pentru că îi obligă pe toți să participe la „minciuna generală conștientă”.

Prioritatea absolut esențială nu este obținerea libertății politice, ci câștigarea libertății interioare proprii din păienjenișul minciunii.

Cei care „se duc de bunăvoie cu câinii neadevărului” nu vor putea să se justifice în fața vieții, a istoriei, a prietenilor lor sau a copiilor lor.

„Care este sacrificiul? Să reziști ani de zile fără să respiri cu adevărat, înghițind duhori? Sau să începi să respiri, așa cum are dreptul orișice om de pe acest pământ? Ce fel de cinic s-ar aventura să obiecteze cu voce tare în fața unei asemenea reguli de neparticipare la minciună?

Oh, vor fi oameni care vor obiecta, pe loc și cu nevinovăție: ce este minciuna? Unde se sfârșește minciuna și începe adevărul? În orice situație dialectică concretă istoric etc. – toate evaziunile de care mincinoșii s-au folosit în ultima jumătate de secol.

Dar răspunsul nici că poate fi mai simplu: hotărăște singur, după cum îți dictează conștiința. Și-ți va fi de ajuns pentru mult timp. În funcție de propriul orizont, de experiența de viață și de educație, fiecare persoană își va avea propria concepție asupra liniei dincolo de care începe minciuna publică și de stat: unii o vor vedea ca fiind întrutotul îndepărtată de ei, în timp ce alții o vor simți ca pe o frânghie care deja îi strânge de grumaz.

Și acolo, în locul unde tu însuți, cu toată sinceritatea, vezi granița minciunii, este locul unde este necesar să refuzi să te supui acelei minciuni. Este necesar să alungi acea parte a minciunii care ție îți e limpede și evidentă.

Ce înseamnă să nu minți? Nu înseamnă neapărat să propovăduiești în stânga și-n dreapta adevărul, în gura mare (ferească sfântul!). Nu înseamnă nici măcar să mormăi abia auzit ce gândești.

Înseamnă, pur și simplu: să nu spui ceea ce nu gândești, iar aici intră să nu șoptești aprobator, să nu deschizi gura, să nu ridici mâna, să nu-ți dai votul, să nu schițezi un zâmbet, să nu participi cu prezența, să nu te ridici în picioare și să nu aplauzi.  

Muncim în diverse domenii și ne învârtim în diverse cercuri sociale. Cei care lucrează în domenii umaniste și toți cei care studiază se trezesc mult mai profund și mai inextricabil implicați în minciună și în participarea la minciună – sunt îngrădiți de jur împrejur cu strat după strat de minciună.

În domeniul științelor tehnice poate fi mai ingenios evitată, dar chiar și așa, nu poți scăpa zilnic să nu intri pe vreo ușă, să nu participi la vreo ședință, să nu-ți pui semnătura pe ceva sau să nu-ți asumi vreo obligație care echivalează cu o supunere lașă în fața minciunii.

Minciuna ne înconjoară la serviciu, pe drumul spre serviciu, în ceea ce facem în timpul nostru liber – în tot ce vedem, auzim și citim.

Și exact la fel cum formele minciunii variază, și formele de rezistență în fața ei pot să varieze. Oricine își oțelește inima și deschide ochii la tentaculele minciunii, în orice situație, în fiecare zi și-n fiecare ceas, își dă seama ce este bine să facă.

Da, e un gând îngrozitor! La început, găurile din filtru sunt atât de strâmte, atât de teribil de strâmte: poate cineva cu atât de multe trebuințe să se strecoare printr-o deschizătură atât de mică?

Dați-mi voie să-l liniștesc pe cel care întreabă: doar la intrare este așa, chiar la început de tot. Foarte curând, nu prea departe, găurile se lărgesc și-și moaie strânsoarea, iar în cele din urmă nu te mai strâng deloc. Da, bineînțeles că te va costa!

Dizertații care nu se mai țin, diplome anulate, retrogradări, concedieri, expulzări, uneori chiar deportări. Dar nu vei fi aruncat în foc. Nici zdrobit sub șenile de tanc. Și vei avea în continuare hrană și adăpost deasupra capului.

Calea aceasta este cea mai sigură și mai accesibilă dintre toate cele care se deschid omului obișnuit de pe stradă. Dar este și cea mai eficace! Numai noi, cunoscându-ne sistemul, putem să ne închipuim ce se va petrece atunci când mii și zeci de mii de oameni pornesc pe această cale, cum se va curăța și se va transforma țara noastră fără gloanțe și fără vărsare de sânge.

Calea aceasta este însă și cea mai morală: vom începe această eliberare și curățire cu propriile noastre suflete. Înainte de a ne purifica țara, ne vom fi purificat pe noi înșine. Și numai aceasta este singura ordine corectă istoric căci la ce bun să curățăm aerul țării noastre, dacă noi rămânem murdari?

Lumea va spune: e prea nedrept față de cei tineri! La urma urmei, dacă nu rostești minciuna obligatorie la examenul tău de științe sociale, te vor pica și te vor da afară din facultate, iar studiile și viața ta vor fi date peste cap…

Nedrept față de tineri? Dar al cui este viitorul, dacă nu al lor? De la cine ne așteptăm să alcătuiască elita de sacrificiu? De dragul cui ne chinuim gândind la viitor? Suntem deja bătrâni. Dacă ei, cei tineri, nu construiesc o societate onestă, nu o vor vedea niciodată cu ochii lor”.

„Prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii este nimic mai puțin decât sufletul tău”.

Minciunile nu pot să persiste decât prin violență. Cu cât minciuna e mai îndrăzneață și mai sfruntată, cu atât mai insistente vor fi apelurile la conformare și la eliminarea dezaprobării. Ca în anii în care alternativa o reprezenta Gulagul (deși ‘gulagul’ de astăzi îl constituie falimentul financiar personal și sinuciderea profesională), calea ușoară era să te supui, să accepți ordinul în ciuda absurdității lui, să mergi înainte conform regulilor stabilite de cei aflați la putere”.

„Acolo vom găsi, neglijată de noi, cea mai simplă, cea mai accesibilă cheie spre eliberare: o neparticipare personală la minciuni! Chiar dacă totul este acoperit de minciuni, chiar dacă totul se află sub stăpânirea lor, să rezistăm în cel mai mărunt mod cu putință: să nu las ca domnia lor să se exercite și prin mine!”

Fragment din eseul Nu trăi în minciună, scris de Soljenițîn în 1974, chiar înainte să fie arestat și trimis în exil:

„În timiditatea noastră, așadar, să facem fiecare o alegere: dacă, în mod conștient, să rămână fiecare un slujitor al neadevărului – bineînțeles, nu din înclinație, ci ca să poată pune o pâine pe masă, cea care crește copiii în spiritul minciunii – sau dacă să se scuture de minciuni și să devină un om cinstit, demn de respect atât din partea copiilor săi, cât și a contemporanilor.

Iar din ziua aceea:

– Nu va scrie de acum înainte, nu va semna și nici nu va tipări în niciun fel, nicio singură frază care în opinia lui distorsionează adevărul.

– Nu va rosti o asemenea frază nici în conversații particulare, nici în prezența mai multor oameni, nici în numele său, nici la îndemnul altcuiva, indiferent dacă în rol de agitator, profesor, educator sau în rol la teatru.

– Nu va descrie, nu va susține și nu va difuza nici măcar o singură idee despre care vede bine el însuși că este falsă sau distorsionează adevărul, indiferent dacă în pictură, sculptură, fotografie, științe tehnice sau muzică.

– Nu va cita, scoasă din context, nici verbal și nici în scris, nicio rostire a altcuiva astfel încât să-i facă acestuia plăcere, să-și asigure lui însuși un culcuș moale sau să dobândească un succes în munca lui, dacă el nu împărtășește întru totul ideea citată sau dacă aceasta nu reflectă corect chestiunea în cauză.

– Nu se va lăsa să fie obligat să participe la demonstrații sau întâlniri, dacă acestea sunt contra dorinței sau voinței lui, nu va purta în mână și nici nu va ridica în sus un afiș sau un slogan pe care nu îl acceptă în totalitate.

– Nu va ridica mâna să voteze pentru o propunere cu care nu simpatizează sincer, nu va vota nici la vedere, nici secret, pentru o persoană pe care o consideră nedemnă de încredere sau nepricepută.

– Nu se va lăsa să fie târât la o întâlnire unde se poate aștepta la o discuție forțată sau distorsionată a unei chestiuni. Va părăsi imediat discuția din cadrul unei întâlniri, ședințe, conferințe sau prelegeri, sau din cadrul unui spectacol de teatru sau film, dacă aude pe vreun vorbitor spunând minciuni sau rostind absurdități ideologice ori proferând propagandă nerușinată.

– Nu se va abona și nici nu va cumpăra un ziar sau o revistă în care informația este deformată și faptele brute sunt ascunse. Firește că nu am enumerat toate abaterile posibile și necesare de la minciună. Dar un om care se purifică pe sine va deosebi cu ușurință alte situații, cu perspectiva lui curățată de neadevăr.

Nu, nu va fi la fel pentru toți, la început. Unii, la început, își vor pierde slujbele. Pentru tinerii care vor să trăiască în adevăr, aceasta le va complica în primă instanță viața lor foarte tânără, și încă foarte mult, pentru că li se va cere să recite o grămadă de minciuni, și este necesar ca ei să facă o alegere.

Dar nu există portițe de scăpare pentru nimeni, dacă vrea să fie cinstit. În fiecare zi dată, oricare dintre noi se va confrunta cu cel puțin una dintre alegerile pomenite mai sus, chiar și în cea mai aparent protejată dintre științele tehnice. Ori adevăr, ori minciună: spre independență spirituală sau spre servitute.

Iar cel care nu este îndeajuns de curajos încât să-și apere sufletul… nu-l lăsați să se mândrească cu vederile lui «progresiste», nu-l lăsați să se laude că este academician sau artist al poportului, o personalitate emerită, un general!

Lăsați-l să-și spună în sinea lui: sunt unul din turmă și un laș. Mi-e absolut indiferent, câtă vreme nu sufăr de foame și frig”; (anonimus.ro).

04/12/2021 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

The Times: ​România are cea mai mare rată de imunizare din Europa după trecerea prin boala COVID-19

3,000 at Romania anti-vaccination protest amid COVID-19 rise | Taiwan News  | 2021-03-08 03:58:39

​Foto: Protest antivaccinare în Romania

România are cea mai mare rată de imunizare din Europa după trecerea prin boala COVID-19 – un procent de 70% – arată un studiu realizat de Școala de Igienă și Boli Tropicale din Londra, citat de cotidianul The Times și http://www.napocanews.ro.

În același timp, Norvegia are cea mai mică rată – 3% – arată studiul, realizat de oamenii de știință britanici pe baza unui calcul statistic al distribuției imunității în funcție de ratele de imunizare din fiecare țară și de distribuția pe grupe de vârstă.

Chiar și așa, țara noastră riscă să înregistreze încă 70.000 de decese din cauza ratei scăzute de vaccinare.

Studiul mai arată că Marea Britanie este țara europeană care s-ar afla cel mai aproape de finalul pandemiei, datorită combinației dintre numărul de persoane vaccinate și trecute prin boală, care este la un nivel ridicat.


04/12/2021 Posted by | analize | , , , , , | Lasă un comentariu

Partidul AUR, la doi ani de la lansare și după 1 an de activitate în Parlament

Lovitură cruntă pentru AUR! Se rupe partidul?! George Simion a dezvăluit  totul – Capital

Foto: Claudiu Târziu și George Simion, copreședinții Partidului Alianța pentru Unirea Românilor

Se împlinesc doi ani de la lansarea oficială a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, pe 1 decembrie 2019, la Alba Iulia.

Pentru că aceasta formațiune politică a reprezentat o „surpriză“ pe scena politică românească, voi aborda cei doi ani de existență ai formațiunii prin cât mai multă obiectivitate, oferind o analiză la rece a plusurilor și minusurilor pe care AUR le-a avut în bătătorirea tumultosului drum din politica românească, scrie jurnalista Ioana Ivan în https://r3media.ro.

Formațiunea politică a început destul de firav, ca o continuitate a candidaturii lui George Simion la Alegerile Europarlamentare din 2019 și a Mișcării politice România Mare în Europa, cu o lansare la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 2019, și cu un congres la Iași, pe 24 Ianuarie 2020, dar fără un impact major la publicul din România.

Desigur că existau mai multe „filoane“ care se uniseră în AUR, cel unionist, cel creștin care simțea o oarecare dezamăgire după eșecul Referendumului pentru Familie, după cum afirma și co-președintele Claudiu Târziu într-o emisiune cu jurnalistul Mirel Curea, însă toate aceste elemente nu primiseră un imbold necesar pentru a se individualiza ca un tot unitar.

Faptul că, în martie 2020, a izbucnit pandemia de coronavirus, a venit ca o praștie care și-a întins coarda în spatele nucii tari care se coagulase în AUR.

Geniul celor care au lucrat la strategia partidului în 2020 a fost tocmai faptul că au știut să profite de fiecare greșeală pe care Guvernul țării de la acea vreme, dar și alte instituții ale statului le-au făcut, însă fără a fi un partid care neaga pandemia sau existența virusului.

Practic, cei de la AUR au profitat de numeroasele erori făcute de Guvernul Ludovic Orban: închiderea bisericilor, închiderea piețelor, restrângerea dreptului de circulație, și au pus înaintea acestor măsuri aberante drepturile constituționale ale cetățenilor, pe care le-au explicat pe limba românului într-o caravană ce a tranzitat toată țara și a punctat majoritatea centrelor urbane din România.

O primă greșeală a Alianței pentru Unirea Românilor a fost în toamna anului 2020, după Alegerile Locale, care au fost pierdute asumat, așa cum a precizat George Simion, când, poate din grabă, poate din neatenție, pe listele pentru Alegerile Parlamentare au ajuns și oameni care nu au reprezentat elemente pozitive pentru imaginea partidului.

Sunt cunoscute cazurile lui Francisc Tobă, Mihai Lasca și Diana Șoșoacă, personaje care, fără a le contesta buna credință în a face ceva pentru România, au reprezentat o problemă imediat după intrarea în Parlament.

Dacă în cazul primilor doi a fost vorba de neatenție din partea conducerii partidului, manifestările Dianei Șoșoacă riscau să facă din partid o anexă a propriei persoane, aceasta nereușind să își asume faptul că face parte dintr-o organizație și trebuie să respecte anumite reguli.

În cele din urmă, personalitatea vulcanică a fost extirpată din sânul AUR, fiind lăsată să se manifeste independent, chiar dacă o parte dintre crezurile Dianei Șoșoacă converg în puncte comune cu cele ale AUR.

S-au grăbit mulți să discrediteze AUR, imediat după accederea în Parlament, etichetând partidul în fel și chip doar pentru că așa era curentul.

Cu toate astea, am apreciat la AUR modul în care și-au respectat până în prezent una dintre cele mai mari promisiuni din campania electorală, aceea de a nu cheltui bani din subvenția primită de la stat.

Nu spun că a fost bine sau a fost rău, însă faptul că partidul a rezistat un an fără acei bani, ba chiar a crescut în sondaje, denotă faptul că orice partid putea renunța la respectiva subvenție și putea rămâne fără probleme pe scena politică. Partidele se țin cu oameni, nu cu bani!

Un alt succes al partidului e legat de participarea, sub același nume și aceeași siglă, la Alegerile Parlamentare din Republica Moldova. Chiar dacă AUR de peste Prut funcționează distinct de AUR de la București, cele două formațiuni fac parte din același conglomerat care încearcă să apropie cele două state românești.

Nu au reușit să acceadă în Parlamentul Republicii Moldova, însă simpla participare, practic a aceluiași partid, a spart gheața după mulți ani și multe încercări de a închega o formațiune politică unionistă în stânga Prutului.

De cealaltă parte, sunt de remarcat proiectele pe care Alianța pentru unirea Românilor le întreprinde în Balcani, acolo unde există comunități etnice românești, dar și în nordul Bucovinei și nordul și sudul Basarabiei.

Demersurile făcute în Serbia și Albania de deputatul Ringo Dămureanu sunt esențiale pentru a păstra cât mai vii comunitățile românești de acolo.

În același timp, Dan Tanasă și Ionuț Neagu, parlamentari AUR, primesc, la rândul lor, câte o bilă albă pentru că protejează drepturile românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș și sancționează orice derapaj ce poate aduce atingere integrității teritoriale a României.

Dan Puric aprecia în urmă cu jumătate de an faptul că este pentru prima dat când aude vorbindu-se, în Senatul României, de martirii din închisorile comuniste.

Chiar dacă a „deranjat“ făcând acest lucru, Sorin Lavric a reușit să își umple pătrățica de responsabilitate și simplul fapt că evocă anumite personalități conferă Parlamentului o fărâmă de noblețe și demnitate, chiar dacă la acest moment se manifestă punctiform și parcă împotriva morilor de vânt.

Aș mai aminti de Sorin Muncaciu, Antonio Andrușceac și Rodica Boancă, parlamentari AUR care au devenit vizibili pe scena publică, valorificându-și experiența în poziții și proiecte ce țin de sfera Medicinei, Socialului și cea a Educației.

Dacă îi numărăm pe cei de mai sus, vom vedea că 9 parlamentari AUR din 43 au o vizibilitate destul de mare în spațiul public, adică aproximativ 20% din numărul total. Asta în condițiile în care există critici la nivel de presă mainstream că în AUR nu se individualizează alți parlamentari în afară de George Simion și Claudiu Târziu.

Care este procentul de parlamentari PSD, PNL sau USR pe care îi cunoașteți cu nume și prenume și care își fac treaba în domeniul lor de interes?

Dincolo de toate aceste impulsuri pe care AUR le-a dat și care au reprezentat premiere incontestabile în politica din România, nu pot să nu remarc o oarecare lentoare pe plan internațional.

Într-adevăr, au existat unele vizite și contacte cu formațiuni politice similare din Spania, Polinia și Italia, însă până în prezent nu s-au putut concretiza în ceva clar.

Dorința de accedere în ECR trebuie să se materializeze cât mai curând, pentru ca partidul să poată avea legitimitate pe plan european și să se folosească de acest lucru în câștigarea unui număr cât mai mare de europarlamentari la viitoarele alegeri. Un grup de lucru dedicat, care să se ocupe exclusiv de rezolvarea acestor probleme, ar fi de bun augur.

De asemenea, partidul ezită în a avea poziții clare față de alte forțe din România care vin pe același electorat, dar nu este nici foarte decis în ceea ce privește persoana lui Călin Georgescu. Dacă George Simion a declarat că „noi susținem proiectul Apă, Hrană, Energie“, Claudiu Târziu a tranșat problema și a spus că în 2024 „vom veni cu premier propriu“.

Da, poate George Simion a vorbit pentru prezent, însă proiectul „Apă, Hrană, Energie“ se identifică cu persoana lui Călin Georgescu, iar în 2024 nu poți veni cu un alt premier dar să spui că susții același proiect. Micile nuanțe din prezent pot evolua în falii greu de lipit în viitor.

Chiar dacă este un partid de dreapta, AUR trebuie să manifeste și dorința de implementare a unor măsuri sociale. Criza economică ce deja a venit și are să devină și mai acerbă, cumulată cu un caracter social profund înrădăcinat îndeosebi în mediul rural, îi obligă pe cei de la AUR să expună public și măsuri sociale care să câștige încrederea electoratului.

Succes, AUR!

04/12/2021 Posted by | analize | , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: