CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Adevăratul Lenin și cine era de fapt omul din spatele imaginii create de propaganda bolșevică


De numele lui Lenin se leagă cucerirea puterii de catre bolsevici in Rusia, in toamna lui 1917. El a fost cel care a creat primul stat bolsevic in lume.

Pentru aceasta, dupa moartea sa, comunistii au construit un adevarat cult in jurul numelui sau.


„Geniu al geniilor printre liderii proletari”

„Revolutionar – tactician de geniu”, „un rebel intre rebeli si un ganditor printre ganditori” sunt numai cateva dintre expresiile cu care apropiatii il binecuvantau pe mentorul lor.

Arhivele secrete ale Partidului Bolsevic au dezvaluit însă, dupa caderea Uniunii Sovietice, diverse si contradictorii fațete ale fondatorului URSS, scrie https://www.timpul.md.

Tovarăşul Lenin a fost împuşcat!

Lenin – primul lider al bolsevicilor

ȚARUL ROSU

Lenin, burghezul ce a visat la o revolutie in numele proletarilor

Pe 21 ianuarie 1924, membrii Biroului Politic al Partidului Comunist din URSS anunțau moartea lui Vladimir Ilici Lenin.

Urmeaza patru luni in care prioritar pentru conducerea tarii pare operatiunea imbalsamarii trupului defunctului lider, la care au participat douazeci si sase de medici.

Why Putin Keeps Lenin's Corpse On Show in the Kremlin


Nici invatatura lui nu trebuia data uitarii. Din 1920 si pana in 1965 s-au reeditat de cinci ori Operele complete ale lui Lenin. Pentru editia a sasea, care nu a mai vazut lumina tiparului, erau pregatite saptezeci de volume.

Numitorul comun al tuturor acestor lucrari este evidentierea unicitatii si valorii lui Lenin in istoria omenirii.

ULIANOVII

Vladimir Ilici Ulianov – adevaratul nume al lui Lenin – s-a nascut la 22 aprilie 1870, in orasul Simbirsk. Era cel de-al treilea copil al inspectorului scolar Ilia Ulianov si al Mariei Alexandrovna, fiica unui mic nobil, doctorul Blank.

Copilaria lui Volodea – asa cum era alintat de familie – a fost una lipsita de griji materiale. Elev merituos, Vladimir Ilici nu a avut prea multi prieteni. Unul dintre apropiatii casei povesteste ca i-ar fi fost greu sa devina prietenul unui „grosolan, convins de propria importanta, considerat un geniu in interiorul familiei”.

PRIMII PASI SOCIALISTI

Inca din vremea studiilor liceale, Volodea adera la grupari marxiste, participand la actiunile clandestine ale acestora. Dar ideile sale si ale camarazilor sai erau interzise de autoritatile tariste, drept pentru care este exmatriculat ca suspect si nedemn de incredere. Reuseste cu greu sa intre in invatamantul superior, specializandu-se in Drept. Dar avocatura nu-l va interesa, preferand sa se dedice lecturilor si calatoriilor prin Europa, in cautarea social-democratilor revolutionari, renegati de regimul tarist.

In peregrinarile pe batranul continent, lucreaza in presa ilegalista, participa la fondarea Ligii Luptei pentru Emanciparea Clasei Muncitoare si isi termina prima lucrare – Dezvoltarea capitalismului in Rusia.

EXILAT IN SIBERIA

Intors in Rusia, Lenin intra din nou in atentia Ohranei (Siguranta) tariste, care il condamna la trei ani de exil siberian. Ulianov va folosi aceasta perioada pentru studiul unora dintre ideologii vremii. Printre primii autori care l-au inspirat pe Lenin a fost Nikolai Cernisevski, cel de la care a preluat ura pentru liberalism, principiile si metodele tipice revolutionarilor. O alta sursa de inspiratie pentru tanarul social-democrat a fost Neceaev, al carui dicton – „Orice ajuta revolutia este moral, orice o franeaza este imoral si criminal” – il va transpune in practica abia dupa preluarea puterii.

RUPTURA

Prima actiune politica majora care a marcat aparitia pe scena istoriei a lui Vladimir Ilici Lenin a fost al doilea Congres al Partidului Social Democrat, din 1903. Pozitia radicala adoptata de Lenin si sustinatorii sai, favorabila rasturnarii violente a tarismului, a spart Partidul in doua: mensevicii – moderati, reformisti, si bolsevicii – revolutionari.

Dupa „duminica sangeroasa” (22 ianuarie 1905), Rusia intra intr-o perioada de criza interna, marcata de greve si asasinate. Pentru calmarea situatiei, tarul Nikolai al II-lea promite drepturi civile si infiintarea Parlamentului. Bolsevicii vor incerca sa speculeze momentul de slabiciune al regimului. Vor organiza la Petrograd un Soviet al Deputatilor bolsevici, pregatind o insurectie armata. Dar dezorganizarea revolutionarilor si lipsa de fermitate a lui Lenin si Trotki – liderii momentului – vor duce la arestarea Sovietului si inabusirea tentativei insurectionale.

Scapand situatia de sub control, Lenin se vede nevoit sa ia drumul exilului. Ceasul marii revolutii nu sosise. Calatoreste prin Finlanda, Elvetia, Germania, Franta, alaturi de sotia sa, Nadejda Krupskaia, si ea veche membra a grupurilor marxiste.

In 1914, Germania declara razboi Rusiei. In primii trei ani ai razboiului, armatele tariste pierd continuu. Acest lucru determina demoralizarea soldatilor, care vor ajunge in 1917 sa dezerteze in masa de pe front. Criza armatei este accentuata de criza interna a Rusiei: tarul abdica, puterea fiind preluata de un Guvern Provizoriu condus de Alexandr Kerenski, un premier care nu va reusi sa aduca linistea in tara. Revolutionarii bolsevici nu vor intreprinde nimic deocamdata. Acuzat de tradarea intereselor tarii, Lenin este obligat sa fuga in Finlanda.

BOLSEVICII IAU PUTEREA

Prima tentativa de revolutie bolsevica esueaza in iulie 1917. Revolutionarii revin pe scena politica abia la 7 noiembrie 1917, cand ocupa capitala si dizolva guvernul Kerenski. Preluarea definitiva a puterii se decide la Congresul Sovietelor, din aceeasi noapte.

Delegatii opozitiei democrate parasesc sala, lasand mana libera bolsevicilor, majoritari. Revenit in secret pentru aceasta ocazie, Lenin ii marturisea lui Trotki: „Trecerea de la ilegalitate la conducerea statului a fost prea rapida. Mi se invarte capul”.

Vladimir Ilici Lenin a fost ales in fruntea noului guvern, numit Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom). Venise timpul sa puna in practica toate teoriile sale despre infaptuirea revolutiei. Primul pas a fost acapararea puterii executive si a celei legislative. Principalul instrument de guvernare pentru Lenin era forta, intruchipata in Garzile Rosii, apoi in Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei (CEKA). Convingerea sa suprema a fost ca reusita revolutiei era conditionata de instaurarea dictaturii proletariatului, iar dictatura inseamna forta dusa pana la extrem. Lenin nu se va sfii sa decreteze chiar asasinarea tuturor celor care nu se supuneau ordinelor partidului.

Contrar promisiunilor lui facute in discursurile despre libertate, drepturi egale si bunastare, la doar cateva luni dupa instalarea guvernarii proletare, Rusia era in colaps. Curand incepe razboiul civil. Foametea face ravagii, impingand populația la canibalism.

Toate resursele materiale erau destinate succesului revolutiei. Toate marile proprietati, inclusiv averile bisericesti si manastiresti au fost confiscate, iar fostii proprietari executati, inchisi sau deportati. Stiinta a fost si ea pusa in slujba politicii bolsevice, intelectualii avand de ales intre a se supune sau a fugi din tara. Pentru nesupusi, solutiile date de Lenin au fost extreme: munca fortata si pedeapsa cu moartea.

APARENȚE

Acelasi Lenin care parea un om blând si vesel, caruia ii placeau copiii si animalele, care asculta Beethoven, nu a ezitat sa ordone lichidarea prin impuscare a dinastiei Romanovilor (iulie 1918).

In ultima perioada a vietii sale, in fata dezastrului economic ce ameninta Rusia, Lenin a revenit la anumite masuri de redresare, cunoscute sub numele de Noua Politica Economica (NEP).

Buharin despre Noua Politica Economica: „Am gresit fundamental cand am afirmat ca, dupa distrugerea mosierilor si a capitalistilor, va urma o perioada de „echilibru”, (…) in care va disparea lupta de clasa. De aceea, in loc sa indemn la distrugerea chiaburilor, am ajuns sa transform aceasta chemare intr-o lozinca pasnica: Imbogați-ți-vă!”.

FANIA KAPLAN – PRIMUL ATENTATOR


Lenin a fost tinta unor atentate organizate impotriva sa de nemultumitii fata de regimul in fruntea caruia se afla.

Primul atentator, Fania Efimova Roitman (Kaplan) a incercat sa-l asasineze in august 1918, tragand de la mica distanta cu un revolver in liderul bolsevic. Ranile provocate au fost minore.

Φάνια Καπλάν. Η μικροκαμωμένη Εβραία που πυροβόλησε τρεις φορές τον Λένιν,  επειδή πρόδωσε την επανάσταση. Πώς την τιμώρησαν οι Μπολσεβίκοι - ΜΗΧΑΝΗ  ΤΟΥ ΧΡΟΝΟΥ

Sub arest, revolutionara Fania Kaplan (foto), declara anchetatorilor ca intentiona de mult sa-l omoare, considerandu-l tradator al cauzei revolutiei. Parerea ei nu era singulara.

Scriitorul comunist Maxim Gorki ii considera in acea perioada pe Lenin si acolitii sai „intoxicati de otrava oribila a puterii”, incapabili sa guverneze respectand drepturile democratice.

CONDAMNAREA FRATELUI ANARHIST


Primul eveniment care zdruncina viata familiei Ulianov este arestarea celui mai mare dintre fii, Alexandru. Fratele lui mai mare, adulat de Vladimir Ilici, facea parte dintr-un grup de studenti anarhisti, care planuia un atentat impotriva tarului Alexandru al III-lea.

Descoperirea planului va atrage condamnarea atentatorilor la moarte. Respingand rugamintile mamei sale de a cere gratierea, Alexandru va prefera sa moară pentru cauza sa.

A fost executat public, prin spânzurătoare.

CIANURA – O ALTERNATIVA

Vladimir Lenin's last photo. He had had three strokes at this point and was  completely mute, 1923 - Rare Historical Photos

Foto: Lenin în ultimele zile de viață

Prin 1923, aflat inca in fruntea PCUS, Lenin era izolat. Suferea de o scleroza a vaselor sangvine din creier, mostenita ereditar. Boala i-a paralizat si simtul vorbirii. Vocabularul lui se rezuma la cuvintele „taran, celula, congres, revolutie”. Scria doar cu ajutorul sotiei.

In clipele de luciditate, Lenini-a cerut lui Stalin sa-i promita ca îl va scapa de agonie otrăvindu-l cu cianură. Lucru acceptat de viitorul sef de la Kremlin, dar care nu s-a întâmplat niciodată.

Obosit si suferind de o scleroza a vaselor sanguine din creier, Vladimir Ilici Lenin a murit la varsta de 54 de ani, in urma unei serii de atacuri cerebrale. 

03/12/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Un comentariu

Soarta stocului monetar românesc rămas în teritoriile ocupate de URSS după 1940

28 iunie 1940
Foto: Doliu național la București după răpirea Basarabiei si Bucovinei de nord de către URSS

O pagină inedită de istorie contemporană a românilor.

„În mentalul poporului român va dăinui mereu ideea că la 1940 au fost răpite părți din « spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale », dar acest popor trebuie să cunoască un adevăr mai puțin știut și anume că răpitorii nu s-au mulțumit doar cu furtul de pământ, bogății și sclavi pentru șantierele lor faraonice. Jefuitorii au atentat și la portofelul societății românești”.

(Vitalie Văratic, „Misterul leilor”, 2020)

Problema stocului monetar românesc rămas în teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940

În seara zilei de 26 iunie 1940, la orele 22:00, V.M. Molotov i-a înmânat, la Kremlin, ministrului Gheorghe Davidescu o Notă ultimativă privind cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Șeful diplomației sovietice a spus că l-a chemat „într-o chestiune de importanță principală pentru dezvoltarea relațiilor sovieto-române”, după care a dat citire Notei cu caracter ultimativ.

Așa cum Nota ultimativă a fost adresată guvernului României în condițiile în care „slăbiciunea militară a URSS ținea de domeniul trecutului”, iar „situația internațională ce se crease cerea o rezolvare rapidă a problemelor moștenite din trecut”, alcătuitorii acesteia nu s-au îngrijit câtuși de puțin de aspectele morale sau/și istorice ale problemei, afirmând că Basarabia ar fi fost „populată în principal cu ucraineni”, alcătuind „o unitate seculară […] cu Republica Sovietică Ucraineană” și constituind, totodată, „o parte din teritoriul Uniunii Sovietice”. 

Cât privește partea de nord a Bucovinei, aceasta trebuia, pur și simplu, „transmisă” în calitate de „mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi, pricinuite U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia”. Granița trasată pe o hartă la scara de 1/800.000 cu un creion roșu bont, a cărei urmă acoperea un teritoriu lat de 7 mile, constituia o probă elocventă în această privință [1].

În condițiile în care Nota ultimativă sovietică conținea clar amenințarea recurgerii la forță în caz de refuz, guvernul României a fost silit să accepte executarea materială a acelui ultimatum.  În consecință, în ziua de 3 iulie 1940, la termenul indicat de Guvernul sovietic (ora 14:00)[2], noua graniță sovieto-română a fost închisă.

Depășind linia de demarcație fixată, trupele sovietice au provocat o serie de incidente și lupte locale cu armata română.

Parașutiști lansați din avioane au întretăiat retragerea trupelor române înainte de expirarea termenului convenit, oprind trenurile, percheziționând și confiscând lucrurile și valorile refugiaților, dezarmând trupe și ofițeri români și reținând originari din Basarabia.

Retragerea precipitată a trupelor române, până la 3 iulie 1940, ora 14:00, înapoia liniei de demarcație fixată de URSS a avut consecințe extrem de negative asupra moralului întregii populații, dat fiind că Armata Roșie instalată pe râul Prut recurgea zilnic la acte de provocare, lăsând impresia că aștepta ordinul de a trece la ocuparea întregii Moldove, pentru a se instala pe linia Carpaților[3].       

Amputările teritoriale din vara anului 1940 - Foaie Națională

În urma rapturilor teritoriale din vara anului 1940, suprafața României s-a redus de la 295.649 km2 la 195.311 km2, iar populația de la 20.050.000 locuitori la 13.229.000 locuitori.      

Conform datelor Institutului Central de Statistică, ocupând Basarabia, URSS și-a sporit cu 3.626.428 ha terenurile agricole, inclusiv cu 3.031.529 ha terenurile arabile; a mai intrat, de asemenea, în posesia a 28.425 ha de fânețe naturale, a 427.618 ha de pășuni, a 110.582 ha de vii, a 28.274 ha de livezi cu pomi fructiferi și a circa 200.000 ha de păduri.

Anexarea Basarabiei a produs pagube esențiale sectorului zootehnic: în timp ce în iunie 1940 aici funcționau 37 de sindicate de creștere a animalelor, toate acestea au dispărut sub bolșevici, care le-au confiscat întreaga avere și animalele de reproducere. Conform recensământului animalelor realizat în 1941, imediat după reinstalarea administrației românești în Basarabia, precum și în cursul anului 1942, s-a constatat o reducere a numărului cabalinelor de la 407.118 capete în iunie 1940 la doar 274.994 în 1941, a numărului bovinelor – de la 451.161 la 398.500 în aceeași perioadă etc.

Chiar dacă nu s-au atestat evoluții spectaculoase, industria Basarabiei interbelice făcuse, totuși, progrese notabile între cele două războaie mondiale, astfel încât, la data de 28 iunie 1940, valoarea aproximativă a întreprinderilor industriale existente, calculată în prețurile din ianuarie 1942, era de 5.904.560.000 lei.

În Basarabia funcționau 581 de cariere, din care 193 se aflau în proprietatea statului și 388 în proprietate particulară[4].

O amplă literatură de specialitate probează cu maximă claritate, că inclusiv după impunerea hotarului pe Prut și pe Dunăre, U.R.S.S. a prezentat, în raporturile sale cu România, revendicări a căror realizare au cauzat Statului român enorme prejudicii materiale, financiare și morale.

A fost constituită, în acest sens, o Comisie mixtă sovieto-română, pentru soluționarea problemelor legate de evacuarea și, respectiv, ocuparea Basarabiei și nordului Bucovinei. Așa cum s-a constatat, chiar de la începutul activității acelei comisii, sovieticii au adoptat o atitudine care a devenit un sistem de lucru: duritate și intransigență când erau în discuție interesele lor, și tergiversare când era vorba de soluționarea problemelor României.

Pentru sovietici, acea comisie a fost un mijloc de presiune, urmărind obținerea unui maximum de avantaje pentru Uniunea Sovietică.

Astfel, din chiar primele zile sovieticii au condiționat rezolvarea cererilor românești – restituirea materialului de război, capturat de Armata Roșie, a averii administrației centrale sau a altor provincii, rămase în teritoriile ocupate; a evacuării funcționarilor de stat și a familiilor acestora, cât și a cetățenilor care doreau să părăsească, de bună voie, teritoriul Basarabiei și nordul Bucovinei, – de predarea unui număr exagerat de mare de locomotive și vagoane, a vaselor și materialului „luate din porturile basarabene”, de satisfacerea pretențiilor sovietice sub formă de despăgubiri etc.[5].

Cercetarea unor noi documente și materiale de arhivă, referitoare la perioada imediat următoare intrării unităților sovietice în Basarabia, arată nu numai că trupele Armatei Roșii au ocupat la 28 iunie – 3 iulie teritorii ce depășeau prevederile „notei Molotov”, ci și că Uniunea Sovietică a făcut tot posibilul pentru a genera probleme suplimentare în relațiile cu România.

Una din problemele de acest fel a fost și „problema leilor”, – altfel spus, problema stocului monetar românesc rămas în teritoriile ocupate ale Basarabiei și nordului Bucovinei în iunie 1940.

Devenită filă de istorie cu o vechime de peste opt decenii, problema respectivă a rămas în afara oricăror preocupări ale istoricilor români sau străini. Rezultat al unui întreg concurs de împrejurări nefaste, povara anonimatului a apăsat vreme îndelungată asupra acestei pagini mai puțin obișnuite din istoria contemporană a românilor.

În vremuri de restriște, cum a fost perioada iunie 1940 – iunie 1941, când în joc s-a aflat însăși independența și statalitatea României, soarta banilor dintr-un teritoriu căzut pradă unui ultimatum brutal nu a mai reprezentat un subiect de interes pentru o societate măcinată de frământări profunde.

Mai ales că „soluționarea problemei leilor” s-a desfășurat în spatele cortinei, departe de ochii opiniei publice, cu documente bilaterale semnate, dar care niciodată nu au văzut lumina tiparului.

Au urmat anii grei de participare a României în campaniile militare din Est și din Vest, de instaurare și dominare a regimului comunist, în care fondurile arhivelor au fost secretizate iar cercetătorilor le-a fost interzis accesul la informațiile veridice.

Nu s-a ajuns ușor la „problema leilor” nici după căderea comunismului, dat fiind că investigațiile istoricilor s-au orientat, prioritar, către procesele și evenimentele considerate de importanță majoră care, pe bună dreptate, trebuiau să satisfacă setea de adevăr a opiniei publice după o jumătate de secol de falsuri, minciună și interdicții.

În consecință, numeroase aspecte legate de ocuparea Basarabiei și a părții de Nord a Bucovinei, necunoscute sau mai puțin cunoscute societății românești până la 1989, și-au găsit, între timp, o amplă reflectare în valoroase studii, culegeri de documente și sinteze ale autorilor români și străini.

În aceste condiții favorabile, a apărut și posibilitatea aflării modului în care au fost „recuperați” leii românești căzuți în mâinile bolșevicilor la 1940, acest lucru datorându-se eforturilor depuse pe parcursul mai multor ani de cunoscutul cercetător Vitalie Văratic, materializate în recenta sa contribuție de excepție[6].

Istoric și diplomat în egală măsură, cu realizări remarcabile în ambele domenii de activitate, Dr. Vitalie Văratic a acumulat, de-a lungul unei cariere de mai multe decenii, o vastă experiență în investigarea trecutului românesc, elucidând inclusiv perioada dramatică cuprinsă între iunie 1940 și iunie 1941, când în joc s-au aflat independența și însăși statalitatea României.

A sosit momentul, afirmă pe bună dreptate autorul volumului „Misterul leilor”, ca procesul studierii problemei Basarabiei și părții de Nord a Bucovinei să fie ridicat pe o nouă treaptă, prin efortul de stabilire cu certitudine și fără prejudecăți a modului cum societatea și statul român s-au pregătit, – dar mai exact, cum nu s-au pregătit, – pentru apărarea acestor teritorii și a cetățenilor lor[7].

Lansat în 2020 de prestigioasa editură Oscar Print din București, volumul istoricului Vitalie Văratic „Misterul leilor” a fost elaborat în cadrul Colecției Documente coordonată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române.

Așa cum precizează autorul, îndemnul pentru cunoașterea modului în care au fost „recuperați” leii românești ajunși în mâinile autorităților sovietice în iunie 1940, s-a conturat la sfârșitul anilor ’90, în perioada pregătirii pentru publicare a volumului II al ediției „Relații româno-sovietice. Documente”, editat la București în 2003.

Documentul nr. 193 din acea ediție conține o primă mențiune a discutării, în vara anului 1940, a problemei leilor românești în cadrul unei comisii mixte, eforturile ulterioare ale dr. Vitalie Văratic de cunoaștere a mai multor elemente în acest sens materializându-se în volumul menționat.

Pornind de la obligația istoricului de a trece prin sita analizei la rece a întregii informații avută la îndemână, pentru transpunerea în practică a dictonului latin „Historia magistra vitae est”, volumul dr. Vitalie Văratic reușește să ridice vălul misterului de pe un subiect nebănuit în rândul istoricilor -, fenomenul stocului monetar românesc rămas în teritoriile ocupate ale Basarabiei și Bucovinei de trupele sovietice în iunie 1940, – prezentând informații inedite cu privire la sursele de „colectare” a leilor românești de către autoritățile sovietice în teritoriile ocupate și căile de valorificare a capturii acestora.

Aduse în majoritate covârșitoare pentru prima dată la cunoștința opiniei publice, documentele conținute în volumul prezentat ilustrează pregnant amploarea pericolului care plana asupra României în acel an dramatic, constatându-se că „încercarea de obținere a bunăvoinței Moscovei prin cedarea de bunuri materiale a fost o iluzie”, dat fiind că, așa cum avea să constate Grigore Gafencu peste ani, „sprijinul sovietic nu putea fi câștigat prin concesii”[8].

Pe lângă documentele din Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, unde a descoperit primele materiale documentare despre modul în care masa monetară românească, surprinsă de ocupația sovietică în Basarabia și Bucovina, a fost restituită Băncii Naționale a României, autorul a identificat și valorificat o serie de noi mărturii inedite din diverse fonduri ale Ministerului Economiei Naționale din București, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul de Finanțe sau ale Băncii Naționale a României, aflate în păstrare la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, reușind, în premieră absolută, elaborarea unei istorii inedite „despre bani, interese de stat, ambiții, sclipire de inteligență și manifestare a sentimentului de frică și suspiciune, drame umane și victime ale regimului de ocupație sovietic din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei, realizări și ratări, confruntări sau conlucrări de moment între sisteme social-economice și politice diferite”.

Astfel, este cunoscut faptul că în ziua de 30 iulie 1940, Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Străine român, l-a primit în audiență pe Anatoli Iosifovici Lavrentiev, ministrul sovietic la București. Iar misterele temei respective încep chiar din acel moment, dat fiind că în arhivele românești nu s-a descoperit până în prezent nota de convorbire care, în mod obligatoriu, trebuia să se întocmească în asemenea cazuri pentru consemnarea și informarea factorilor de decizie politici asupra problemelor discutate.

Urmând un drum lung și dificil al activității de cercetare, autorul volumului a stabilit că șeful diplomației române l-a informat pe titularul portofoliilor de la economie și finanțe, că reprezentantul plenipotențiar sovietic a transmis părții române oferta guvernului său de soluționare a „chestiunii leilor aflați în Basarabia și în Bucovina de Nord în urma ocupării acestor provincii”, iar aflarea condițiilor sovietice sunt în egală măsură derutante și descurajante: fiecărei părți ar fi trebuit să-i revină jumătate din suma adunată de autoritățile bolșevice, instalate de curând în aceste provincii, iar contravaloarea leilor încasați de URSS să fie compensată de către statul român în formă de mărfuri.

Cu alte cuvinte, partea sovietică își propunea să cumpere mărfuri pe piața românească, dar… pe banii României.

La capătul unei impresionante investigații , autorul ajunge la certitudinea că partea sovietică, pentru a profita la maximum de pe urma afacerii care se prefigurase, a acționat cu dibăcie, reușind din start să provoace părții române o stare de preocupare și de neliniște.

În esență, după ce a ocupat militar, fără lupte, teritoriile Basarabiei și părții de Nord a Bucovinei, cu populația și bunurile pretinse în cea de-a doua notă ultimativă din 27 iunie 1940 („păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului”), U.R.S.S. și-a propus – și în mare măsură a reușit – să se „înfrupte” inclusiv din banii românești, surprinși în circulație pe teritoriul acestor provincii la momentul invaziei sovietice.

Autor: Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău

Surse:

[1] Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia (1918-1940), Editura Junimea, Iași, p. 215-218.

[2] Ion Șișcanu, Raptul Basarabiei. 1940, Editura Ago-Dacia, Chișinău, 1993, p. 64.

[3] Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Complot împotriva României (1939-1947), Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1994, p. 24, 32.

[4] Arhivele Naționale ale României, București, fond Ministerul de Interne, dosar 526/1942, f. 34-35, 43-44.[5] Ion Șișcanu, Basarabia în contextul relațiilor sovieto-române. 1940, Editura Civitas, Chișinău, 2007, p. 270-271.

[6] Vitalie Văratic, Misterul leilor, Editura Oscar Print, București, 2020, 360p.

[7] Ibidem, p. 9.[8] Ibidem, p. 10.

03/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: