ZIUA DE 27 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

   Ziua de 27 octombrie în istoria noastră

1439: Moare regele Ungariei, Albert de Habsburg.  Iancu de Hunedoara impune în Dietă alegerea (1440) ca rege a lui Vladislav, regele Poloniei, care va domni pînă la 1444.

 

1682 : Mitropolitul Dosoftei a început tipărirea  la Iaşi, după izvoare bizantine şi slave, a „Vieţii şi petreacerii svinţilor” (4 volume) .

Sfantul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

A  fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător.A decedat in data de 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina.

În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.

1687: Este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvănene să primească la iernat trupele imperiale.

Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a principelui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690).

Este inceputul penetrației austriece în Transilvania

Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii acestor 12 cetăți.

1872: Se încheie  la București, Convenţia pentru joncţiunea liniilor ferate austro-ungare şi române.

1902: S-a născut arhitectul Ştefan Balş-Lupu, membru de onoare al Academiei Române din 1993.

La comanda Patriarhiei române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice.

A scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a.; (m. 1994).

1916: Sfârşitul celei de-a doua bătălii de la Oituz. Trupele române rezistă eroic, oprind puternica ofensivă inamică germano-austriacă.

1918: Regele României, Ferdinand I, a trimis mesaje presedintelui Franței, Raymond Poincare, și primului ministru al acestei  țări, George Clemenceau, în care exprima “atașamentul ferm” al poporului român la “cauza comună” și dorința sa de a acționa pentru infăptuirea “idealului național”.

1918: Guvernul român adresează trupelor de ocupaţie inamice germane, austro-ungare și bulgare, un ultimatum de 24 de ore, prin care le cere să părăsească teritoriul României.

 În noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie, Armata română reîncepea operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale (27.X./9.XI)

1924: S-a născut în localitatea Topârcea, județul interbelic Sibiu ,  cantareața  de muzică populară Lucreția Ciobanu.

A fost supranumită Doamna Munților, datorită repertoriului păstoresc pe care l-a abordat, ducand cântecele din Mărginimea Sibiului până departe în America de Nord, mai exact în Statele Unite ale Americii și Canada.

  A fost  laureată a Festivalului Mondial al Tineretului în anul 1953. 

Lucreția Ciobanu a decedat in ziua de  30 septembrie 2015, la București.

1925: S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg, eseist, realizator de antologii și scriitor de literatură științifico-fantastică, precum și actor și scenarist; (m. 2010).

1927: S-a născut antrenorul de handbal Oprea Vlase, considerat unul dintre creatorii handbalului în 7; cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo Bucureşti a cucerit, printre altele, opt titluri naţionale şi Cupa Campionilor Europeni (1965).

Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naţionale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 şi 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972; (m. 2011).

1934: S-a născut la București, actriţa Sanda Toma.

A absolvit in 1955 Institutul de Teatru I.L. Caragiale din capitală si a fost repartizata la Teatrul Naţional din Craiova, unde a rămas până in 1958, dupa care  s-a întors in capitala, la Teatrul Naţional.

In perioada 1961-1994 a jucat si la Teatrul de Comedie din Bucuresti.

A debutat pe marele ecran in 1960, cu rolul Lucietta din filmul Bădăranii regizat de Sica Alexandrescu si Gheorghe Naghi, după piesa lui Carlo Goldoni.

A maiinterpretat roluri în filmele Celebrul 702 (1962), Lupul mărilor (serial Tv din 1971), Zestrea (1973), Bunicul si doi delincventi minori (1976), Un OM in loden (1981), Promisiuni (1985), Figuranţii (1987), Harababura (1990), Crucea de piatră (1993), Trenul Vieţii (1998), Ţăcăniţii (2002)- coproducţie Franţa, Belgia, România, Tandreţea Lăcustelor (2002).

A prezentat, alături de Stefan Tapalagă, emisiuni de televiziune populare ca Magazin 111, Post Meridian, Zigzag, apoi Album Duminical și a jucat in spectacole de teatru pentru televiziune remarcându-se în piesele „Maliţioasa mea fericire”, „Cazul Pinedus”, „Copacii mor în picioare”, „Aici nu mai locuieşte nimeni”.

1936: S-a născut soprana Niculina Cârstea.

1936: S-a născut actorul român Dumitru Furdui; (d. 1998).

1938: La Târgu-Jiu a fost inaugurat ansamblul monumental conceput de Constantin Brâncuși, în cinstea ostaşilor români căzuţi în bătălia de la Jiu, cuprinzând capodoperele artei moderne: “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului”, “Coloana fără sfârşit”.

„Coloana fără sfârşit”, celebră sculptură a lui Constantin Brâncuşi,  are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Denumirea ei originală a fost „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul Război Mondial căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului

Propunerea de a ridica acest ansamblu i-a fost adresata marelui sculptor in 1935, cand Liga nationala a femeilor din judetul Gorj, prezidata de Aretia G.Tatarascu, i-a solicitat sa inalte la Targu Jiu o “Coloana” in memoria eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial.

 Brancusi a acceptat propunerea si spre sfarsitul anului s-a intors de la Paris, ocazie cu care a deschis prima sa expozitie personala in tara natala.

Un an mai tarziu i-a prezentat Aretiei Tatarascu planurile pentru monumentul cerut. In 1937, aflat la Tirgu Jiu, a inceput sa lucreze la definitivarea “Coloanei fara sfarsit” si a mers in carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu si Ruschita ca sa aleaga piatra pentru “Poarta Sarutului”.

După ce materialul a fost ales, în septembrie s-a apucat de finalizarea ansamblului, iar in noiembrie arhitectul peisagist Frederic Rebhuhn a reamenajat gradina publica a orasului pentru amplasarea monumentelor.

Astfel, a fost trasată aleea care leaga “Masa Tacerii” de “Poarta Sarutului” in prelungirea “Căii eroilor” si a fostului “Târg al fânului”, unde a fost ridicata “Coloana fără sfârsit”.

Doctorul Traian Stoicoiu (decedat în 1999) , spunea că l-a cunoscut pe Brâncuși, tatăl său Matei Stoicoiu fiind coleg cu Brâncuși în clasele primare. El spunea că adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși sunt de fapt:

„Masa Apostolilor Neamului”, ” Monumentul  Intregirii Neamului” și „Coloana Sacrificiului Infinit”.

Masa apostolilor are 12 scaune, semnificând apostolii și o masă semnificând Isus care i-a adus împreună, Monumentul  Întregirii neamului (Poarta Reîntregirii) are două coloane segmentate fiecare în patru părți egale, adica cele 8 regiuni unite in partea de sus cu o grinda transversala, Regatul României care le-a unit la 1918.

 Coloana Sacrificiului infinit dat de eroii români pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcătuită coloana reprezintă anul când România a intrat în Primul Război Mondial și se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumătatea anului respectiv.

Ea  avut ca model un monument funerar gorjean și are 16 module și jumătate semnificând vara lui 1916, când Regatul României a intrat în Marele Război pentru reîntregirea neamului.

Ceremonia de inaugurare a ansamblului sculptural din Targu Jiu a avut loc in prezenta lui Brancusi, slujba solemna fiind oficiata de 16 preoti.

 Brâncuși a fost un sculptor simbolist, iar comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși  operelor lui, afirma doctorul Traian Stoicoiu.

http://youtu.be/_N1swEuFVnU

1940: Sunt reînhumate creștinește, în cimitirul Mănăstirii Predeal, ramășițele pământesti ale unor legionari ucişi în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, în cadrul unei mari solemnităţi la care au participat Wilhelm Fabricius, Ministrul Germaniei în România, şi Ghigi, Ministrul Italiei la Bucureşti.

1945: S-a născut compozitorul şi instrumentistul Romeo Vanica, membru fondator al trupei “Mondial” şi fost redactor al postului Radio România Actualităţi; (m. 23 aprilie 2014).

Trupa “Mondial”  a atins succesul la puţin timp după înfiinţare, lansând discuri în străinătate în primii patru ani, timp în care se bucurau de un succes răsunător şi în ţară. În memoria publicului au rămas : „Romanţă fără ecou” (cunoscută şi prin primul ei vers, „Iubire, bibelou de porţelan”), „Primăvara” şi „Atît de fragedă”.

Trupa „Mondial”

Grupul s-a desfiinţat în 1979, când Filip Merca (unicul membru fidel formaţiei de-a lungul întregii sale istorii) a  renunţat la orice activitate muzicală şi a  plecat în Statele Unite.

Alţi membri ai formaţiei au rămas activi în domeniu, fie în cadrul altor formaţii (Mihai Cernea la Sfinx, iar Iuliu Merca va înfiinţa Semnal M în 1977), fie în calitate de compozitori (Romeo Vanica).

Foto: Romeo Vanica (1945 – 2014)

 1946: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Mihai.

1947: Începe la București, mascarada procesului înscenat de comuniști liderului Partidului National Taranesc,  Iuliu Maniu.

Sentinţa va fi pronunţată la 11 noiembrie 1947.

Foto: Iuliu Maniu la proces.

1948: Se înaintează guvernului Petru Groza „statutul de organizare, conducere şi administrare al Cultului catolic de toate riturile din România”.

Prin decretul lege nr. 177/1948, Guvernul comunist a stabilit că toate cultele religioase din ţară vor putea funcţiona legal numai în baza unui statut de organizare aprobat.

Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. In urma celor întâmplate cu Biserica Română Unită s-a făcut încă o încercare şi, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România, latin, bizantin, armean şi rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor (înregistrat la 28 octombrie), cu următoarea adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Dr. Iuliu Hossu, greco-catolic şi Márton Áron, romano-catolic:

„Domnule Ministru, Avem onoarea a Vă înainta, în numele episcopatului catolic de toate riturile, în conformitate cu art. 14 al Decretului nr.177/1948, STATUTUL DE ORGANIZARE, CONDUCERE ŞI ADMINISTRARE AL CULTULUI CATOLIC DIN R.P.R., însoţit de MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ cu respectuoasa rugăminte să binevoiţi a da aprobarea cerută de Lege. Primiţi, domnule Ministru, expresiunea sentimentelor noastre de deosebită consideraţiune. Bucureşti, la 27 octombrie 1948, ss. dr. I. Hossu, ss. A. Márton„.

Foto: episcopul Marii Uniri, Iuliu Hossu

În noaptea de 27/28 octombrie, episcopul Iuliu Hossu a fost ridicat de către organele Securităţii de la locuinţa din Bucureşti a fratelui său, medicul dr. Traian Hossu, şi dus în lagărul organizat la Dragoslavele, în reşedinţa de vară a Patriarhului B.O. R., împreună cu ceilalţi episcopi ai Bisericii Române Unite.

Statutul nu a fost aprobat, Ministerul cultelor, cu adresa nr. 41.428/1948, comunică Bisericii Romano-Catolice că, în vederea aprobării, vor trebui modificate mai multe articole din statutul prezentat.

1962: S-a născut la Buzău, actriţa Teodora Mareş.

După terminarea liceului, în 1981, dă examen la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, unde nu este admisă. Se angajează în ansamblul Teatrului Maria Filotti din Brăila. În anul 1982 dă din nou examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, dar este respinsă și de această dată. În 1983 dă examen de admitere la IATC București, unde este admisă prima si absolvă Facultatea de Actorie în 1987.

În 1985, în timpul studenției, este distribuită în rolul Ioana Popa din celebrul film Declarație de dragoste, în regia lui Nicolae Corjos, rol care îi va aduce notorietate și un premiu de interpretare, influențându-i cariera artistică. Ulterior va juca în numeroase alte filme.

1985: A murit prozatoarea Alice (la naștere Alisa) Botez.

Prozatoarea Alice Botez s-a născut la 22 septembrie 1914 în orașul Silatina. A făcut studii de logică și psihologie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București (1933-1938).

Dupa absolvirea studiilor, Alice Botez desfasoara o activitate didactica in cadrul Catedrei de logica a Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, iar dupa razboi functioneaza timp de doisprezece ani ca profesoara de matematica si de fizica.

De asemenea, la inceputul anilor ’50 se angajeaza bibliograf la Biblioteca Centrala de Stat, activitate pe care o desfasoara pana la pensie.

Și-a făcut debutul publicistic la 23 de ani. Între 1940 și 1942 susține cronica literară a cotidianului „Vremea”. In aceasta revista publica in 1944 nuvela fantastica “Asasinatul din Padurea Strambei Disperari”. Editorial a debutat tarziu, in 1968, cu romanul “Iarna Fimbul”.

A urmat romanul poetic “Padurea si trei zile” (1970), poemul dramatic “Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian” (1975), romanul isroric “Emisfera de dor” (1979), parabola “Eclipsa” (1979), povestirea “Insula alba” (1984).  

În 2001 i s-a publicat jurnalul cu titlul ”Cartea realizărilor fantastice”.  A fost o bună prietenă cu Jani Acterian, autoarea ”Jurnalului unei fete greu de mulțumit”, jurnal apărut postum.     

  Liviu Petrescu, în „Dicționarul Scriitorilor Români”, scrie despre Alice Botez:  „[ea] prezintă în proza sa, asemenea lui Ianus, o față dublă arătând o vie receptivitate pentru experimentele și căutarile prozei moderne.” 

Pentru două lucrari scrise în 1979, “Emisfera de dor” și “Eclipsa”, Alice Botez a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Scriitoarea s-a stins din viață pe 27 octombrie 1985 și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București.

1997: Prim-ministrul României, Victor Ciorbea a solicitat, in cadrul reuniunii Partidului Popular European (PPE) si a Uniunii Europene Democrat Creștine (UECD), sprijin pentru începerea simultană a negocierilor de aderare la UE.

 1999: A murit compozitorul de muzică uşoară Dinu Giurgiu; (n. 1943).

2004: In Județul Vrancea se produce un cutremur, de 6 grade pe scara Richter şi o intensitate în zona epicentrală de 7 grade pe scara Mercalli.

Din fericire nu sunt semnalate victime sau pagube materiale majore.

2005: A decedat Ion Mociorniţă, simbol al luptei împotriva comunismului, în puşcăriile căruia şi-a petrecut ca deţinut politic şapte ani din viaţă.

De profesie avocat, a  fost fiul marelui industriaş interbelic, Dumitru Mociorniţă, un mare întreprinzător român din perioada interbelică, în domeniul încălțămintei și pielăriei.; (n.1917).

A fost și pasionat de fotbal, jucînd o perioadă la echipa Carmen București, pe care a și patronat-o.

A fost arestat de autoritățile comuniste și încarcerat la Jilava, iar averea, inclusiv ceea pe care o moștenise de la tatăl său, i-a fost  confiscată. Refuză să coopereze cu autoritățile la „demascarea burgheziei”.

In 1973 a emigrat în Canada și a locuit într-o suburbie din Montreal impreuna cu soția sa  Rosetta, pictorita de icoane, până la moartea lui in urma unui infarct cardiac.

Foto:  avocatul Ion Mociorniţă impreuna cu fiica sa, Marie-Rose

După revoluția din 1989, fiica sa Marie-Rose Mociorniță, a dus o luptă tenace pentru restituirea averilor confiscate abuziv de către comuniști.

2007: Un sobor de înalţi ierarhi în frunte cu P.F. Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba de sfinţire a studiourilor TV şi Radio Trinitas din Bucureşti.

Cele două studiouri, alături de studioul Radio Trinitas din Iaşi (inaugurat în aprilie 1998) fac parte din noul Centru de Presă „Bazilica” al Patriarhiei Române (care mai include ziarul „Lumina” şi o agenţie de ştiri).

NOTĂ: Deschiderea oficială a Trinitas TV, primul post de televiziune al Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc în ziua sărbătoririi Cuviosului Dimitrie cel Nou.

2015: A decedat actriţa de teatru şi film Mitzura Arghezi (numele real: Domnica Teodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu).

A fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010), deputat PRM (1996-2004); (n. 1924).

 2016: A încetat din viață compozitorul, profesorul, poetul, traducătorul şi muzicologul Nicolae Coman.

Născut la Bucureşti în 23 februarie 1936, Nicolae Coman a studiat la Conservatorul din Bucureşti (între 1953-1959) cu Mihail Jora, Victor Iuşceanu, Paul Constantinescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea şi George Breazul.

A activat  ca cercetător ştiinţific la Institutul de folclor din Bucureşti (în perioada 1960-1963), apoi asistent, lector, conferenţiar şi profesor (din 1992) la catedra de compoziţie a Conservatorului bucureştean, Nicolae Coman a publicat studii şi articole în Revista „Muzica”, Revista de Folclor, România Literară şi altele, a scris versuri pentru lucrări vocale, corale şi vocal-simfonice, a tradus librete de operă, poeme şi poezii din lirica universală, a susţinut conferinţe, prelegeri, concerte-lecţii, comunicări ştiinţifice, a realizat emisiuni radiofonice şi de televiziune, şi-a lansat un volum de poezii cu ocazia aniversării a 70 de ani, în cadrul festivităţii organizate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor.

Aniversări – Comemorări

27 octombrie 1997. S-a revenit la timpul legal român (GMT+2); prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României orarul de vară, corelat cu orarul practicat în statele Uniunii Europene, se aplică din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00; în anul 2019 s-a trecut la ora de vară (GMT+3) la 31 martie.

NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie.

Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului

 

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, este sărbătorit pe 27 octombrie.

S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria) și a trait in secolul al XIII-lea, in timpul “imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan.

Iubind viata de ascet, se va retrage intr-o pestera.

Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pesteră si nici cand a trecut la cele vesnice.

Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, până când o copilă care patimea de duh necurat a avut o revelație: i s-a aratat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus:

“Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui”. Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.Moastele  Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi.

Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile din sudul Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale maluri se indreptau spre satul Basarabi pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere marelui sfant ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc.

Se implineau astfel cuvintele Sfantului Apostol Pavel care scria corintenilor ca “Dumnezeu a ales pe cei nebagati in seama ai lumii acesteia ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze pe cei trufasi” (I Corinteni 1, 27-28).

Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit pastor si apoi pusnic, neluat in seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi. S-a invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care din pastor a ajuns rege in Israel, ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea dumnezeiescului Prunc si au venit sa I se inchine.

Traditia spune ca unul din domnii Tarii Romanesti a ridicat in satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre satul in care vazuse lumina zilei.

Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii 1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul romanesc, dar si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea.

Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca cinstitele moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele sa fie duse in Rusia.

Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al Tarii Romanesti, au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie cel nou poporului roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele pagube materiale si suferinte indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca era “valah” de neam.

Ascultandu-le dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana din Bucuresti in iulie 1774.

Mana dreapta a Sfantului a fost trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se pastreaza si astazi.

In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului si al intregii Tari Romanesti.

Racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori.

Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie.

Multe suferinte si felurite boli au fost vindecate in urma rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului Dimitrie. In vreme de seceta s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci de mii de credinciosi din Capitala tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale, care se face in ziua de 27 octombrie.

Tinand seama de cinstirea deosebita de care se bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana.

Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor impresionante manifestari bisericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini si a numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din alte localitati din tara.

De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru a sporit si mai mult.

Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si Acatistul lui au fost tiparite in mai multe randuri.

Minunile Sfântului Dimitrie Basarabov

Parintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala  din anul 1989, spune ca:

“In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina.

Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? – pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata.

S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu – si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.

Parintele Dimitrie Irimia povesteste: “Un caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig.

De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie.Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa:

“Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara – imi curge sange din buricele degetelor.

I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedească, sa tina post, si atunci mi-a spus:

“Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile.

Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit.”

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/27/o-istorie-a-zilei-de-27-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro
10. http://www.sfdimitrie.org/ro/biserica_noastra/sfantul_dimitrie_cel_nou;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.

Publicitate

MIMAREA DEMOCRAȚIEI ÎN ȚĂRILE CU DEMOCRAȚIA ASEDIATĂ

Lecția democrației mimate pentru democrațiile asediate

Ce mai înseamnă democrațiile? În România, premierul aruncă parlamentul în derizoriu. În Rusia, alegerile sunt trucate de la un cap la altul. Iar în SUA, generalii își permit să joace țonțoroiul pe nasul liderului ales.

Aplicația Smart Voting a fundației lui Navalnîi a fost ștearsă din App Stores

Nu e nimeni deasupra legii? Să avem pardon. Unii dintre cei mai neaveniți dregători sunt, ori se cred, mai cu moț decât oricine. Grav e că și marile concerne tehnologice s-au plasat pe grumazul libertății, sufocând-o eficient. Nu e niciun sistem mai bun decât democrația?

Pe moment, prestigiul ei rămâne uriaș, de vreme ce îi face mare concurență nu dictatura, ci democrația mimată.

Ea câștigă permanent poziții noi nu doar în Rusia și România cuplului Iohannis-Cîțu, ci și în SUA, scrie  Petre M. Iancu în https://www.dw.com/ro.

Cazul românesc

În România, un premier care se ticăloșește pe zi ce trece e de părere că poate deroba după bunul său plac parlamentul de o parte din drepturile sacrosancte ale instituției cheie a democrației.

Spre paguba democrației și a imaginii ei și a României, un Florin Cîțu tot mai trufaș, mai narcisist și mai alăturea cu drumul liberalismului, care, dacă n-ar fi iresponsabil, ar aplana instantaneu criza politică demisionând, a afirmat că, după schimbarea radicală a compoziției politice a puterii și a cabinetului n-ar fi ”nevoie să ceară un vot de încredere în Guvern”. Ar trebui să solicite doar ”aprobarea pentru noii miniștri”, înlocuindu-i pe cei dați afară de el, nejustificat și abuziv, de la USR-PLUS.

Iată, la București, o mostră de democrație mimată. Una anticonstituțională, promovată de șeful Guvernului, pe care-l patronează și cu care, spre paguba țării, s-a aliat, vai, șeful statului. Ca și cum țara n-ar avea o Constituție. Ca și cum Parlamentul n-ar reprezenta voința suveranului, care este națiunea. Ca și cum poporul n-ar avea niciun cuvânt de spus, dacă oligarhia, în speță premierul, cu de la sine putere modifică din temelii arhitectura, structura și orientarea puterii politice.

Întrucât însă România e o țară cu o democrație de mult defectă rău, plină de televiziuni și publicații cumpărate cu tot cu stelele și steluțele ei jurnalistice din buzunarele vestei oligarhiei securistice pe care pare a o sluji cu abnegație mare, conform faptelor sale, și penelistul Florin Cîțu, nu e de așteptat ca noul derapaj grav al premierului să iște cine știe ce revolte firești în presa arondată.

În schimb, trompetele agitpropului antidemocratic vor continua să mimeze orientarea democratică, înfierând cu furie proletară culpele imaginare ale victimei useriste prefăcute în făptaș, care n-ar fi trebuit chipurile să plece de la putere, ori să ”se alieze” (la semnăturile pentru sabotata moțiune de cenzură) cu AUR, ceea ce, în narativul propagandei, ar prefigura o viitoare ”coaliție”. Că USR-PLUS contestă net și vehement o atare alianță nu mai ”contează” pentru dezinformatori.

Că, sub guvernare penelistă, România cade atât de dur la testul autenticității democratice și realunecă în fesenismul imitației ieftine de liberalism, de parcă la butoanele țării ar fi un Dragnea, sau Adrian Năstase, ține parțial și de reflexul românesc de a se orienta în funcție de marile puteri. Înaintea Primului Război Mondial a învins atracția anglo-franceză, la finele perioadei interbelice, nazismul. Apoi, România a devenit satelitul obedient al Moscovei, mimând sub Ceaușescu o independență fantezistă. Atât de profund înrădăcinată a fost această docilitate față de Rusia, încât Ion Iliescu nu s-a dat în lături să semneze, în februarie 1991, când Uniunea Sovietică era deja cu două picioare în groapă, un tratat cu defunctul imperiu comunist. Căci în comunism credea și spera.

Derapajul american, modelul celui românesc?

Acum, americanofilul Cîțu, care a trăit și studiat mulți ani în SUA, manevrează România spre un guvern minoritar tolerat, în fapt, condus din umbră de PSD, care e rebotezatul PCR. Ce i-a inspirat convingerea că o asemenea coaliție monstruoasă ar putea fi acceptată de mulți? Noul comunism, care și-a ițit de mult capul și în SUA, devenite de câteva decenii Înalta Poartă nouă pentru dregătorii români?

Peste ocean, șeful statelor majore ale forțelor armate americane, Milley, și-a permis să-și trădeze comandantul suprem, pe președintele democratic ales al SUA, oferind Chinei comuniste informații confidențiale, în spatelele șefului statului.

Peste capul președintelui, Milley a dat Beijingului asigurări că America nu va ataca China, respectiv că o va înștiința în prealabil.

În reacție, generalul, care se apără afirmând, fals, că asemenea convorbiri ar constitui o rutină, e, pe bună dreptate, acuzat de trădare. Conform jurnalistului Bob Woodward şi a coautorului cărții sale, ”Pericol”, Robert Costa, generalul Milley considera la finele anului 2020 că Trump ar fi intrat într-un declin psihic grav după alegeri. Generalul a ordonat deci militarilor, îngrijorat fiind de soarta arsenalului nuclear, să nu execute ordine fără a-l implica pe el, Milley.

Ceea ce reprezintă înlocuirea ilegală a comandantului suprem, un puci militar, deci o clară și indiscutabilă trădare de țară, precum și violarea principiilor democrației, care implică subordonarea armatei puterii alese, civile. Or, nu e posibil ca un general să-și aroge dreptul de a-și evalua psihic superiorul, dansând țonțoroiul pe nasul unui om politic legitimat de o alegere liberă.

Or, Casa Albă și-a manifestat, culmea, ”totala încredere” în general. Ceea ce validează neîncrederea firească pe care o trezește mai nou, în Europa și în lume, atât administrația lui Joe Biden, cu dezastruoasa ei retragere din Afganistan, pentru care sunt de vină, prin asumare și lipsa protestelor și a demisiei, și Milley, și șeful Pentagonului, Lloyd Austin, și cel al diplomației, Blinken, cât și presa ideologic ultraprogresistă susținând-o necondiționat. 

PCR, Putin și votul inteligent în democrația mimată

Comunismul, tot mai asertiv peste ocean, s-a menținut și în Duma de Stat a Rusiei. Partidul comunist e una din cele trei formațiuni admise la alegeri de puterea dictatorială, putinistă, care nu vrea în ruptul capului să renunțe la copierea democrației și menține, deci, intact falsul spectacol al pluripartidismului. Cele trei partide poartă etichete plastografiate, fiind, in corpore, extremiste (de dreapta, ca LDPR, de stânga, ca PCR, ori de stânga-dreapta dughinistă, cum e învrăjbitorul Partid Rusia Unită) precum și obediente unui lider suprem ce seamănă leit cu un sângeros capo di tutti capi hipertrofiat și înarmat nu cu pistoale, ci cu bombe atomice și cu rachetele lor purtătoare.

Dar chiar și în aproape totalitara tiranie rusă, mimarea democrației oferă opoziției șanse de luptă și de îndreptare a situației prin tactica genială, numită de mișcarea lui Alexei Navalnîi smart voting, votul deștept.

Acest sistem plasează ștampila de vot în serviciul contracarării omnipotenței dictatorului, în speță a partidului său. O pune deasupra opțiunii politice inițiale a alegătorului, chiar dacă sufragiul trebuie acordat unui membru al partidului comunist, plasat mai bine în sondaje decât alți candidați ai opoziției. Dar e oare acceptabil să i se dea votul și unui comunist? În principiu, nu.

Dar în condițiile în care dictatorul determină cine are ori n-are voie să participe la alegeri, respectiv cine va ieși câștigător (independenții fiind amenințați ori șantajați, ca s-o lase baltă, cu securitatea lor și a familiei, sau cu sejururi după gratii), orice demers slăbind formațiunea guvernamentală putinistă e măsura patriotic și democratic utilă. E atât de utilă, încât Kremlinul a reacționat nu doar încarcerându-l pe Navalnîi, după ce a încercat în zadar să-l asasineze, ori scoțându-i în afara legii partidul. Ci și apelând la marile concerne tehnologice, precum Google și Apple, cărora le-a cerut să-i suprime aplicația, prin care Alexei Navalnîi și ONG-ul său anticorupție li se adresau alegătorilor.

Spune totul despre orientarea acestor concerne americane, despre ”valorile” lor nondemocratice, precum și despre calitatea democrației de peste ocean, că Big Tech a acceptat fără să crâcnească dictatul lui Vladimir Putin și a procedat la cenzură în slujba dictaturii ruse. Google și Apple au șters fără urmă, din ale lor App Stores, aplicațiile fundației anti-corupție a lui Navalnîi. Or, deși oficialitățile ruse (Roskomnadsor) avertizaseră cele două gigantice concerne din internet cu amenzi și pedepse penale, accesul la cenzuratul app putând fi cotat ca ”imixtiune” externă în procesul electoral rusesc, Google și Apple n-ar fi trebuit în veci să se supună dictatului moscovit.

Are perfectă dreptate șeful Fundației Anticorupție a lui Navalnîi, Jdanov, să acuze marile companii din domeniul tehnologiei informației de a fi procedat la un ”act rușinos de cenzură politică încântând propaganda autoritarului regim rusesc”. Or, nu e primul și nici ultimul.

De unde reiese că, profitând de prestigiul democrației, unul imens, astfel încât nici tirani învederați nu îndrăznesc să abandoneze total mimarea ei, militanții pentru democrații nemimate și apărătorii democrațiilor defecte și asediate au a-și lua urgent măsuri de precauție și de a-și organiza rapid căi de comunicare aflate la adăpost de vechii și noii cenzori. De dincolo sau dincoace de ocean.

CUM ȘI CINE L-A PREDAT RUȘILOR PE MAREȘALUL ION ANTONESCU

Ion Antonescu (n. 2 iunie 1882, Piteşti – executat la data de 1 iunie 1946, la înc hisoarea Jilava), general, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de miniştri, „conducător” al statului. Ion Antonescu este una dintre cele mai controversate personalităţi din istoria României.

 Regimul mareșalului Antonescu nu a fost un regim fascist clasic, pentru că guvernarea țării nu s-a sprijinit pe un partid unic, acesta desființând singurul partid care exista în timpul primelor luni ale conducerii sale – Mişcarea Legionară și instaurând în țară un regim de dictatură militară.

„A crezut în forța Reichului, da. Sunt mărturiile interpretului lui Hitler: singurul conducător de stat care îndrăznea când ţipa Hitler, ţipa şi el. Şi în problemele economice cu nimic nu a cedat, pentru că noi livram petrol şi alimente germanilor, dar le cerea în schimb o parte din aurul pe care l-a avut România”, spunea istoricul Şerban Papacostea.

În contextul prăbușirii frontului de Est și a debarcării forțelor Aliate în Normandia, tânărul monarh român, regele Mihai I, împreună cu mai mulți reprezentanți politici de marcă, au considerat necesară reorientarea României în război, în scopul evitării unei catastrofe naționale de proporții – intrarea trupelor sovietice în țară, ca inamici, ar fi putut însemna execuții în masă, distrugeri colosale,jafuri, violuri în masă, etc.

Confruntarea dintre cele două personalități aflate în fruntea statului român ar fi trebuit să aibe loc pe 26 august 1944, însă mareșalul Antonescu a cerut o audiență la rege pe data de 23, grăbind astfel demersal pe care monarul îl plănuise împotriva sa.

Astfel, întâlnirea istorică dintre prim-ministrul cu puteri dictatoriale, mareșalul Ion Antonescu, și Regele Mihai I al României s-a petrecut în Palatul Regal, începând cu orele 16 și a durat puțin peste o oră.

Mareșalul i-a prezentat tânărului rege situația de pe front, iar acesta i-a comunicat dorința de a întoarce armele împotriva germanilor, evitând astfel o invazie sovietică catastrofală pentru țară.

Antonescu a replicat prin a-i da de înțeles ferm regelui că nu poate lua în calcul un astfel de scenariu fără acordul lui Hitler, față de care se considera legat prin jurământ militar.

Așadar, temerea regelui cu privire la refuzul mareșalului de semna armistițiul cu URSS se adeverise, discuția ajunsese într-un impas, iar astfel s-a declanșat practic începutul sfârșitului pentru mareșal.

Regele Mihai I a ordonat arestarea și a viceprim-ministrului Mihai Antonescu. Cei doi au fost închiși inițial într-o încăpere-seif din cadrul palatului și ulterior preluați de Emil Bodnăraș (liderul comunist aflat în relații strânse cu Moscova) și o grupare de muncitori înarmați, numită ”Gărzile patriotice” (constituite după tipar sovietic) și transferați într-o casă conspirativă din cartierul bucureștean, Vatra Luminoasă.

În urma demiterii și arestării lui Antonescu, a reintrat în vigoare (cu anumite restricții),Constituția din 1923, iar generalul Constantin Sănătescu a primit sarcina de a forma un nou guvern, din politicieni democrați, comuniști și cadre militare.

Noul guvern a negociat și semnat armistițiul cu URSS, care stipula admiterea pierderilor teritoriale suferite în 1940 și asigurarea anumitor funcții cheie în stat, membrilor PCR.

Preluarea Mareșalului Ion Antonescu de către sovietici

La 31 august 1944, din ordinul Consiliului Militar al Frontului 2 ucrainean, generalii I.Z. Susaikov şi A.H. Tevcenkov s-au deplasat la Bucureşti pentru a afla „unde se află mareşalul Antonescu şi dacă-l descoperă, să-l ia sub paza noastră”, aşa cum raporta mareşalul R.I. Malinovski în telegrama trimisă lui I.V. Stalin la 2 septembrie 1944.

– Deplasându-se la Comandamentul Militar al Capitalei, generalul A.H. Tevcenkov, şeful Direcţiei Politice a Frontului 2 ucrainean, a discutat telefonic, prin intermediul generalului Iosif Teodorescu, comandantul militar al Capitalei, cu generalul Aurel Aldea, ministru de Interne, şi cu generalul Victor Dombrovski, primarul general al Capitalei.

– „După câteva tergiversări şi intervenţii – informa mareșalul R.I. Malinovski conducerea sovietică de la Moscova – ei au declarat că Antonescu a fost arestat, locul unde se află nu le este cunoscut, dar există o persoană care îl ştie”.

– La al doilea „avertisment categoric” al generalului A.H. Tevcenkov, generalul Iosif Teodorescu a luat legătura cu guvernul, după care la Comandamentul Militar al Capitalei s-a prezentat Emil Bodnăraş, reprezentantul partidului comunist, care a declarat că Ion Antonescu se află „sub paza comuniştilor, într-o casă conspirativă”.

– După ce s-au deplasat la locul indicat, însoţit de 40 de militari sovietici, generalul A.H. Tevcenkov i-a comunicat lui Emil Bodnăraş că „din cauza pazei proaste, comandamentul sovietic ia asupra sa paza arestaţilor şi îi va transporta în dispozitivul trupelor proprii”.

– Reprezentantul partidului comunist a răspuns că  „ar fi fost mai bine dacă arestaţii ar rămâne pe loc şi ar fi fost întărită paza cu soldaţi sovietici”. Emil Bodnăraş a rugat „să fie luată şi paza lor” (cea asigurată de comunişti – n.n.) şi a făcut cunoscut că „guvernul (român – n.n.) nu doreşte ca Antonescu să ajungă la Moscova”.

–  Referindu-se la acest lucru, Constantin Sănătescu consemna în Jurnal: ,,Rușii ne-au ridicat pe Antonești și ceilalți prizonieri politici cu toate că am protestat, întrucât este o chestiune internă”.

– Astfel, la 31 august 1944 (ora 17.00), mareșalul Ion Antonescu și însoțitorii săi au fost preluați și duși la postul de comandă al Armatei 53 sovietică, iar de acolo la cel al Frontului 2 ucrainean (1 septembrie 1944)[1].

Fără îndoială, o mare greșeală comisă de mareșal a fost faptul că nu s-a oprit cu trupele la Nistru, generalul Mannerheim (conducătorul Finlandei) scăpând din fața plutonului de execuție inclusiv datorită faptului că nu a dorit să continue cu trupele finlandeze până mai departe de teritoriile pe care le considerase pe nedrept anexate de către sovietici.

De altfel, nici generalul Philippe Petain, conducătorul Regimului marionetă germană de la Vichy, nu a fost executat, deși fusese condamnat la moarte în urma războiului, sentința fiind comutată de către generalul De Gaulle la închisoare pe viață, ținând cont de vârsta acestuia și de meritele avute pe parcursul Primului Război Mondial.

[1] col.(r) Alesandru Duțu, Armata română în război, 1941-1945, Editura Enciclopedică, București, 2016.