CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 13 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 13 octombrie în istoria noastră

1368: A început campania militară a regelui Ungariei, Ludovic I, împotriva Ţării Româneşti.

Vladislav I (n.  1325- d. 1377) a fost domnitor al Ţării Românesti în perioada  1364 si cca. 1377,  fiul lui Nicolae Alexandru  si Klara Dobokay provenită dintr-o familie de nobili maghiari şi frate al voievodului Radu I.

Este cunoscut  și sub numele de Vlaicu Vodă, datorită piesei de teatru omonime a lui Alexandru Davila.

A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul.

Vladislav I a fost primul voievod român care, în preajma anului 1365 a emis monedă.

Imagini pentru Vladislav I photos

In 1365, printr-o proclamație regală ungară, Vlaicu era considerat uzurpator, deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate și și-a însușit un titlu ce nu-i aparținea.

Relațiile cu Ungaria rămân încordate dar, înainte să aducă la supunere pe voievodul Țării Românești, regele maghiar Ludovic I  și-a îndreptat lovitura asupra țarului bulgar de la Vidin, Strațimir, cumnatul lui Vladislav.

Cucerirea cetății de scaun și îndepărtarea familiei domnitoare din această țară, au condus la constituirea Banatului Bulgariei aservit coroanei maghiare, care a dorit să-l transforme într-un punct de sprijin al ofensivei catolice, atât asupra ținuturilor de la nord de Dunare  si in Balcani.

Când, în 1368, Vladislav a refuzat să se alăture regelui maghiar  spre a-i consolida stăpânirea asupra Vidinului, soarta Tării Românești a fost hotărâtă.

Oștile maghiare au înaintat pe două direcții: dinspre Vidin spre Severin și dinspre nord, din Transilvania  spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul transivan Nicolae Lackfi.

Operațiunea preconizată nu a dat rezultatele așteptate.

În noiembrie, Vlaicu a învins pe râul Ialomița,oastea voievodului transilvanean.

Victoria i-a permis lui Vladislav-Vlaicu sa intervina in problema Vidinului, pe care l-a atacat in iarna urmatoare, probabil profitand de inghetarea Dunarii.

In 1369 s-a ajuns la un compromis in urma caruia  a fost restaurat tarul Stracimir in Bulgaria de la Vidin, cu garantia lui Vladislav-Vlaicu si a lui Dobrotici, jupanul Dobrogei.

1479: O puternică oaste (c. 40.000 oşteni) condusă de paşa de Vidin, Ali Mihaloglu şi Iskender bey , a trecut Dunărea pe la Orşova şi după ce i s-a alăturat un corp de oaste muntean condus de Basarab Ţepeluş (1474 – 1475, 1478 – 1482), a atacat Transilvania.

Trupele au înaintat pe Valea Oltului, mergând până la confluenţa cu Lotrul, după care s-a despărțit, pentru a cuprinde o arie cât mai largă.

Oastea condusă de Ali bey a coboarât pe Valea Sebeşului, cealaltă, condusă de Iskender bey, a înaintat spre Haţeg şi Caransebeş.

Turcii atacă şi jefuiesc oraşele Sebeş, Alba Iulia, Haţeg şi Hunedoara, după care fac joncţiunea pe Valea Mureşului.
Lângă Orăştie, in ziua de 13 octombrie otomanii au întâlnit armata creştină, din care făceau parte trupele voievodului Transilvaniei Ştefan Báthory de Ecsed (1479 – 1493), oastea condusă de primarul Sibiului, Georg Hecht, un mic corp ce avea în frunte pe comitele Timişoarei şi căpitanul general al armatelor maghiare, Pavel Chinezul (Pál Kinizsi), un grup de munteni, strânşi de fostul domn Laiotă Basarab, alături de sârbii despotului Vuk Branković (1471 – 1497), în total 12.000 – 15.000 de oşteni.

România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de  demult şi-a celor de mai apoi E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã  vie. Barbu Ştefãnescu Delavrancea 537 de ani de când a avut loc bătălia de  la Câmpul Pâinii (Şibot) 13 octombrie ...

Trupele voievodului Ştefan Báthory dau primul atac, cea mai mare parte a muntenilor, plasaţi în fruntea oştilor otomane, fiind ucisă. Pavel Chinezul atacă fulgerător din spatele turce şi obţine o victoria.

Cei rămaşi se retrag în neorânduială, fiind urmăriţi de creştini până la graniţă.

Bătălia a avut un important ecou, atacurile otomane asupra Transilvaniei rărindu-se

Pierderile turcești au fost foarte mari, câteva mii de turci au murit, împreună cu o mie de soldați munteni.

Cei câțiva turci care au reușit să scape, s-au refugiat în munți unde au fost macelariți de populația locală.

O legendă populară spune că după luptă, s-a încins între soldații creștini un ospăț mare, la care Pavel Chinezul a jucat bătuta, ținând la fiecare subțioară câte un turc, iar pe al treilea în dinți.

A fost unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seamă din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman.În amintirea victoriei împotriva turcilor, principele Ștefan Bathory a ridicat o capelă lângă comuna Aurel Vlaicu.

1843: S-a nascut in localitatea Borlești, județul Neamț, Ştefan G. Vîrcolici, critic literar, publicist şi traducător român, membru corespondent al Academiei Române (din 1887).

1843-1897 Ștefan Vârgolici_21

A  arătat un interes deosebit tălmăcirilor din limba spaniolă, traducerea sa  a celebrului roman „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu.

A urmat cursurile secundare la Acad. Mihaileana, iar pe cele superioare la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Iasi. Dupa licenta (1864), si-a continuat studiile la Madrid, la Paris, unde obtine doctor in litere, si la Berlin.

A fost profesor  secundar la Barlad si Iasi, iar din 1875, profesor  la Catedra de limba si literatura franceza, transformata in Catedra de istoria literaturilor moderne, mai cu seama a celor neolatine, a Universitatii din Iasi.Din 1871, membru al „Junimii”, participind activ la toate formele de manifestare ale acesteia: sedinte de cenaclu, „prelectiuni populare”, publicatii.

A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iaşi. Debutează în revista Din Moldova(1862) si Colaborează la revista Convorbiri literare. 

Admirator consecvent al lui Mihai Eminescu şi unul dintre discipolii credincioşi ai lui Titu Maiorescu, Ştefan Vârgolici a rămas junimist până la moarte.Despre el, lacob Negruzzi scris: „Statornic junimist în timpurile bune, ca şi în timpurile rele, Vârgolici este tipul unui foarte bun profesor”.

A decedat in ziua de  29 iulie 1897, la Iași şi a fost înmormântat la cimitirul „Eternitatea”.

1850: S-a născut (la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet, unul dintre  pionierii istoriei literare româneşti.„Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) este o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (m. 1909).

NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii sa data de 18 octombrie 1850.

1858 (13/25): S-a născut Take Ionescu (numele la naştere: Dumitru Ghiţă Ioan), om politic conservator, jurist şi diplomat.

A deţinut de mai multe ori posturi de ministru si a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară, precum şi în calitate de corespondent al ziarului londonez „The Times”S-a remarcat în viaţa politică prin calităţile sale de orator talentat.

În perioada Vechiului Regat, Ionescu s-a remarcat îndeosebi în funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice şi ca ministru de Finanţe.

Take Ionescu a fost exponentul cel mai autorizat al diplomaţiei româneşti în perioada imediat următoare Primului Război Mondial, de numele său legându-se crearea Micii Înţelegeri, o alianţă la nivel regional, care urmărea să creeze un climat de pace şi securitate în centrul şi sud-estul Europei.

Ambiţionându-se să devină măcar o dată în viaţă şef de guvern, el a căzut victimă manevrelor politice din umbră ale lui Ion I. C. Brătianu.Take Ionescu este cel care a produs prima mare scindare din istorie a Partidului Conservator. Astfel, pe 3 februarie 1908, el fondează Partidul Conservator-Democrat.

Cu toate acestea, colaborarea dintre takişti şi conservatori nu a încetat, iar între 14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913, mai mulţi „takişti” au fost cooptaţi în al doilea cabinet condus de Titu Maiorescu.Take Ionescu a primit portofoliul Internelor.

În perioada ministeriatului său a fost dată o nouă lege pentru organizarea Ministerului de Interne, potrivit căreia în compunerea lui au intrat servicii centrale şi speciale, între care şi Direcţiunea Generală a Închisorilor.

De perioada lui este legată şi crearea Bibliotecii de specialitate a Ministerului de Interne şi „Regulamentul de circulaţie a automobilelor”.
De asemenea, a reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucureşti, care a încheiat Al Doilea Război Balcanic şi în urma căreia ţara noastră a primit Cadrilaterul.

A  detinut de mai multe ori posturi de ministru, în perioada 18 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922.S-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi s-a stins din viaţă pe 21 iunie 1922, la vârsta de 63 de ani.

Decesul său produs in ziua de 2 iunie 1922 a reprezentat şi sfârşitul activităţii partidului pe care l-a fondat. Pe 21 noiembrie 1922, PD va fuziona cu Partidul Naţional Român, condus de Iuliu Maniu. 

1861: S-a născut in comuna Siria, judetul Arad, prozatorul Iuliu Traian Mera, membru şi apoi preşedinte al societăţii „România jună” din Viena, un  animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului si membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”.
A fost fiul lui Atanasie Mera, preot ortodox, si al Elenei.

Iuliu Traian Mera

A urmat scoala primara la Siria, liceul la Timisoara si la Brasov si Facultatea de Medicina din Viena (1880- 1886).

A fost medic la Karlsbad, vechiul nume al celebrei stațiuni balneare Karlovy Vary din Cehia de azi.

Contaminat de junimism la Brasov, a devenit membru si apoi presedinte al Soc. „Romania Juna” din Viena in anii cind se sarbatorea victoria „Junimii” si aparea celebrul Almanah(1883).  

A fost ales membru in Comitetul Central al Partidului National Roman care a elaborat Memorandumul, a fost inculpat in celebrul proces de la Cluj.

Si-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti”; (m. 1909, la Viena).

1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituţia României, care acorda cetăţenie şi locuitorilor de altă religie decât cea creştină. Primeau astfel cetăţenia română evreii pământeni.

Adoptarea “Regulamentului Organic” în 1831 a însemnat aparitia primei “Constitutii” românesti.

Aceasta prevedea obligatia ca toti evreii sa fie înregistrati la autoritatile locale, specificându-se ocupatia fiecaruia. «Evreii care nu-si puteau dovedi utilitatea trebuiau evacuati din localitatile respective».

În pofida faptului ca, atât în Moldova, cât si în Muntenia revolutionarii români de la 1848 cereau emanciparea evreilor,  si în pofida bunavointei manifestate fata de evrei de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, in  secolul al XIX-lea numarul legilor, dispozitiilor si regulamentelor  care ingradeau emigrarea evreilor creste.

Abdicarea, în 1866, a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza si urcarea pe tronul României a membrilor familiei Hohenzollern au reprezentat tot atâtea lovituri date curentului favorabil evreilor români.

Ion Bratianu, fostul revolutionar pasoptist, a inaugurat în calitate de Ministru de Interne, începând din primavara anului 1867, o sistematica politica antievreiasca.

Circularele lui Bratianu ordonând izgonirea evreilor din sate si chiar arbitrara expulzare din tara au fost aplicate cu strasnicie de catre autoritati .

În martie 1868 se depune la Camera Deputatilor un proiect de lege referitor la activitatea evreilor în mediul rural, prevazând alungarea acestora din sate.

În iulie 1869, ca raspuns la protestul guvernului francez în legatura cu statutul evreilor din România, Mihail Kogalniceanu trimite Parisului o nota în care refuza sa-i considere pe evrei ca cetateni români.

Tot Mihail Kogalniceanu enumera în Parlament, la 16 decembrie 1869, masurile discriminatorii anti-evreiesti în vigoare atunci, pentru a raspunde astfel protestului formulat de la tribuna Camerei de catre deputatul de Bârlad, I. Codreanu, nemultumit de ceea ce acesta numise “comportamentul” evreilor si de asistenta pe care populatia evreiasca din România o primea din partea “Aliantei Israelite Universale”.

În lunile iunie si iulie 1878 are loc Congresul de la Berlin, care, în schimbul recunoasterii independentei României, statu­eaza egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor tarii si acordarea de drepturi civile evreilor.

Articolul 44 elaborat de participantii la Congres prevedea: «În România deosebirile de confesiune sau credinta religioasa nu vor putea fi invocate nimanui ca motiv de excludere sau de împiedicare de a se bucura de drepturi civile si politice de interzicere de a practica functii publice si de a obtine onoruri, sau de a exercita orice mestesug sau profesie în nici un fel de localitate» .

La 17 ianuarie 1879 guvernul depunea mesajul de revizuire a articolului 7 din Constitutia României.

Aceasta ar fi trebuit sa conduca la acordarea cetateniei române evreilor români,dar, de fapt, guvernul a adoptat un sistem de tergiversari, paralel cu o sustinuta campanie antievreiasca.

Mihail Kogalniceanu si Ion Bratianu îi prezentau pe evrei atât strainatatii cât si Parlamentului României ca pe dusmani ai tarii.

În octombrie 1879 Parlamentul vota legea de revizuire a articolului 7 din Constitutie, care avea sa împiedice, practic pâna dupa sfârsitul primului razboi mondial, naturalizarea în masa a evreilor români.

Legea votata în 1879 acorda cetăţenia româna în bloc doar unui numar de 888 de evrei care luptasera în Razboiul de Independenta a României din 1877, astfel ca, la  38 de ani dupa 1866, fusesera  încetateniti doua mii de evrei, inclusiv fostii combatanti evrei din Războiul pentru Independenţă.

1887: A încetat din viaţă pictorul paşoptist Constantin Lecca; (n. 4 aug. 1807).

A fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental.

A pictat numeroase compoziții și portrete de inspirație istorică, precum și portrete ale protipendadei momentului.

A colaborat timp de cincisprezece ani cu pictorii Misu Popp  și Barbu Stanescu  împreună cu care a pictat numeroase biserici din București (Curtea Veche, Sfanta , Sfântul Gheorghe-Nou, Răzvan Vodă, Radu Vodă) și din țară.

Ca editor, a înființat prima tipografie din Craiova și prima revistă culturală din Oltenia, revista Mozaic, în 1838.

Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen la Școala Centrală din Craiova, iar după Revoluţia din 1848 a fost profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava din București.

A fost un susținător necondiţionat al  Unirii și independenței Principatelor Române. 

1898: S-a născut la București,scriitorul George Mihail Zamfirescu ; (m. 8 august 1939, București), un continuator al speciei literare inaugurate în dramaturgia română de Mihail Sorbul, comedia tragică.

A debutat în 1918 cu versuri publicate în „Literatorul”. A fost redactor la „Facla”, „Adevărul” ș.a., conducător de companii teatrale, director de scenă la Teatrul național din Iași (1933-1939).

Primul său volum, „Flamura albă” (1924), cuprinde, tratate în spirit polemic, episoade de război și din anii imediat următori.

Este cunoscut publicului larg datorita creatiilor sale  din ciclul epic „Bariera”, dedicate  periferiei bucureștene și alcătuit din „Maidanul cu dragoste” (1933), „Sfânta mare nerușinare” (1935), „Cântecul destinelor” (1939) și „Bariera” (publicat postum), dar mai ales datorita  comediei  tragice „Domnișoara Nastasia” (1927).

1901 (13/26): S-a născut îla  Focșani, istoricul Constantin C. Giurescu, fondator al Institutului de Istorie Naţională (1941) şi unul dintre întemeietorii „Revistei istorice române” (1930) A fost membru titular al Academiei Române din 1974; (m. 1977).Este tatăl istoricului Dinu C.Giurescu, membru titular al Academiei.

Imagini pentru constantin c giurescu photos

Doctor în Litere (1925) și docent în istoria românilor (1925), a fost membru al Școlii Române din Franța (1923-1925).
Este numit  Rezident Regal al ținutului Dunărea de Jos din  februarie 1939 si Ministru al F.N.R. in perioada  28 septembrie 1939 – 4 martie 1940, după care va îndeplini functia de Ministru al Propagandei Naţionale (4 martie – 28 iunie 1940) si ministru al Cultelor şi Artelor (28 iunie – 4 iulie 1940).

S-a numărat printre membrii delegaţiei trimise de ministrul de externe al României, Mihai Antonescu, pentru a negocia armistiţiul cu Naţiunile Unite, la Istanbul (1943-1944).
În 1948, după adoptarea unei noi legi a învăţământului conformă cu ideologia noului regim, C. C. Giurescu împreună cu alţi profesori universitari din ţară sunt retraşi din viaţa academică.

După instalarea regimului comunist, a fost arestat în locuința sa din strada Berzei nr 47, București, în zorii zilei de sâmbătă, 6 mai 1950, odată cu lotul foștilor demnitari.În momentul arestării, era cercetător științific al Institutului de Istorie al Academiei R.P.R., transferat acolo în iulie 1948, după ce a fost suspendat de la facultatea de Istorie, unde a fost profesor timp de 22 ani.

A fost transportat cu o dubă la închisoarea din Sighet, unde a ajuns duminică, 7 mai, către 6:30 seara. A stat în detenție până la 5 iulie 1955, când i s-a comunicat ”eliberarea”, dar cu domiciliu obligatoriu în satul Măzăreni, raionul Brăila, sat constituit numai din bănățeni deportați acolo încă din vara anului 1951.În noiembrie 1955, profesorul a primit ”aprobarea” de a reveni în București, la familia sa.

Plecarea din Măzăreni a avut loc pe 25 noiembrie.”Aprobarea” Ministerului de Interne fusese dată în urma intervenției lui Petru Groza, președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale. Fusese solicitat în acest sens de familia profesorului, care a beneficiat de ajutorul direct și eficient al avocatului Adrian Brudariu. A fost reîncadrat la Universitate începând cu 1963, odată cu distanţarea regimului comunist de la Bucureşti faţă de Moscova.
Om de ştiinţă emerit (1971) şi membru al Academiei R.S.R. (1974), a primit premiul „Bălcescu” al Academiei (1966) şi premiul Ministerului Învăţământului (1969).
A participat la mai multe congrese, reuniuni internaţionale de specialitate şi misiuni ştiinţifice în Austria, Grecia, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie şi S.U.A.

Considerat de către academicianul Ştefan Ştefănescu „una din personalităţile de frunte ale istoriografiei române contemporane”, C. C. Giurescu a excelat cu aceeaşi competenţă în istoria antică, medie, modernă sau contemporană, precum şi în geografie istorică, toponimie, drept, literatură, artă, metodologie istorică. 

1902: S-a născut în comuna Izvorul Anestilor, judetul Mehedinti. Ştefan Odobleja, medic român, membru al Academiei Române; (d. 4 septembrie 1978).Fiu al unor tarani saraci, a facut facultatea la Bucuresti ca bursier al Institutului medico-militar.

Imagini pentru Ştefan Odobleja, medic

Ca medic militar si-a exercitat functiile profesionale in diferitele garnizoane din Braila, Severin, Lugoj, Targoviste, Bucuresti, Dej si in alte orase.  

Publica in 1929 studiul „Metoda de transonanta toracica” in care el enunta pentru prima oara legea reversibilitatii, prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice.Astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”. A fost distins cu premiul „General doctor Papiu Alexandru” cu lucrarea „La phonoscopie” aparuta la Paris.

Odata cu participarea sa la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937) anunta aparitia operei sale capitale „Psihologia consonantista”, lucrare prin care a facut publica prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si a demonstrat caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Lucrarea savantului român a fost prezentata in Psychological Abstracts (1941), dar in general a avut foarte putine recenzii si a fost practic ignorata multa vreme.
Abia dupa peste 10 ani, americanul Norbert Wiener publica o carte în care vorbea despre aceeaşi conexiune inversă şi devine cunoscut în lumea întreagă drept întemeietorul ciberneticii.

Ştefan Odobleja s-a stins aproape neştiut în 1978. Academia Română îi recunoaşte meritele şi in semn de aleasă recunoastere față de intreaga sa opera, față de pozitia sa unica de precursor mondial al psihologiei consonantiste, a ciberneticii si a ciberneticii generalizate, l-a ales în 1990  post-mortem, printre membrii sai.

1916: A decedat în timpul luptelor din Munții Coți, generalul român David Praporgescu ( n. 13 decembrie 1866, Turnu-Măgurele).

Generalul David Praporgescu | Proiectul Romania Digitala

Erou al Primul Război Mondial, gen.Praporgescu a murit eroic pe câmpul de luptă în bătălia de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane.


1917: Marele Cartier General Român hotărăşte înfiinţarea Corpului de voluntari transilvăneni (ce se va constitui la 4/17 noiembrie 1917, la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu).

1919: La Bucuresti are loc Congresul extraordinar al Partidului Socialist din România.

1922: S-a născut la Târgu-Mureș, medicul filolog, Sergiu Al-George, orientalist, eseist și traducător; 9 noiembrie 1981, București.

În 1947 a intrat la Facultatea de Medicină printre primii zece din cei două sute de candidați. A debutat cu studiul Le mythe de l’atman et la genese de l’absolu dans la pensee indienne iar în perioada 1950–1958, a lucrat intens în domeniile indianistică, sanskrită, tibetană, filosofie, lingvistică, împreună cu prietenul său, Arion Roșu, publicând articole la Paris și Berlin. În 1952 a fost îndepărtat, pe motive politice, din clinica universitară ORL unde era asistent, ceea ce nu l-a împiedicat să continue cercetările; a devenit foniatru al Operei și a ajuns la două realizari neobișnuite pentru acea epocă: confecționarea primului stroboscop mecanic românesc pentru investigarea laringelui și redactarea primului tratat de foniatrie. A fost arestat în 1958 și implicat în așa-numitul lot Noica. A pierdut cinci ani jumătate în închisoare, din care trei (1960–1963) în lagărele de muncă forțată din Balta Brăilei. Mult mai târziu a devenit lector extern la Facultatea de Limbi Orientale din București – Secția Indologie, ținând un curs de Filosofie și civilizație indiană. A tradus Istoria IndieiBushido, la care a lucrat împreună cu Nicolae Steinhardt. I-a dedicat tatălui său cartea cea mai dragă, Bhagavad-gita.

1925: Comisia Radio a aprobat primele cereri de instalare a unor posturi de recepție din România.

Large photo

Au primit astfel aprobare de a avea un aparat de radio: Generalul Moșoiu, Ziarele Viitorul și Universul, Compania Română de Radiofonie, Banca Națională, Institutul de Fizică – Cosmică a Universității din Cernăuți ș.a.

1930: Se încheie la Atena prima Conferinţă balcanică cu participarea României, Greciei, Iugoslaviei, Bulgariei, Turciei şi Albaniei.

Delegaţii s-au pronunţat pentru încheierea unui Pact Balcanic.

1939: La inceputul celui de-al doilea război mondial, România declară  “poziţia ei paşnică”.


1954: S-a născut în oraşul Brasov,cantautorul  român Alexandru Andrieş. 

Alexandru Andrieș (n. 13 octombrie 1954, Brașov) este un cântăreț de blues / jazz / folk, arhitect, scriitor, poet, traducător, pictor și grafician.

A studiat arhitectura la București absolvind facultatea în 1980 și devine conferențiar doctor la Institutul de Arhitectură Ion Mincu

A debutat solistic în 1974 – Club A, și scenic în 1979 la Festivalul de jazz & rock Brașov, cu trupa Basorelief. Debut discografic în 1984 la Electrecord (cu albumul „Interioare”).

Are la activ peste 3100 concerte până în 2002. Este membru al Uniunii Arhitecților din România (din 1980), al Uniunea Scriitorilor din România (din 1994),al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1994) și al Asociației Ziariștilor din România.

Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

1967: S-a desfăşurat la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei lui Constantin Brâncuşi; (13-15 octombrie). 

 1969: Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Noua Zeelandă la nivel de consulat.


 1973: A fost inaugurat edificiul Teatrului de Stat din Târgu-Mureş. 

 

1974: A murit Reuven Rubin (Rivn Zelicovici), pictor israelian, de origine româna, cel dintâi reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotenţiar, al statului Israel în România; (n.13 noiembrie 1893, Galati). 

1977: Un grup de teroristi a deturnat un avion de pasageri german cu aproape 90 de oameni la bord.
Patru membri ai gruparii teroriste de stanga  “Factiunea Armata Rosie” au deturnat un avion al companiei Lufthansa, care efectua o cursa pe ruta Palma de Mallorca-Frankfurt, cerând sa fie eliberati 11 prizonieri palestinieni si 15 milioane de dolari.

Piratii aerului au declansat astfel o criza de proportii, pentru ca acestia au purtat avionul in sase tari pana sa fie capturati.

Dupa o calatorie de patru zile, au aterizat pe aeroportul din Mogadishu din Somalia, dupa ce unul dintre piloti a fost impuscat.

A doua zi dimineata, un comando german a luat cu asalt avionul, a eliberat cei 86 de prizonieri si a ucis trei dintre teroristi.

Dupa incident, liderii gruparii palestiniene care se aflau dupa gratii si pe care colegii lor de arme i-au dorit eliberati, s-au sinucis in celule.“Factiunea Armata Rosie” a terorizat Germania vreme de 30 de ani. 

1984: S-a născut pictoriţa română Anca-Irina Lefter.

 

1986: A decedat  la Paris, sculptorul român, stabilit in Franta, George Apostu; (n. 20 decembrie 1934, Stănișești, Bacău).Este considerat unul dintre cei mai înzestraţi urmaşi ai lui Brâncuşi în sculptura românească.

Este autorul unor sculpturi în aer liber la Grenoble, 1967; Măgura, 1970, 1975; Costinești, 1972; Voroneț, 1972; Balta Albă-București, 1972.A fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris. 

1992: Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale din România din data de 11 octombrie 1992, potrivit cărora Ion Iliescu urma să fie, conform preferinţelor electoratului, preşedintele României în următorii 4 ani. 

1993:  Organizaţia Alianţa Civică  din România a propus Legislativului, proiectul unei Legi privind declararea responsabilităţii istorice a regimului comunist, care să facă posibilă condamnarea oficială a comunismului şi un cod de deontologie politică.

1998: Regizorului român Lucian Pintilie i-a fost decernat  pentru filmul său Terminus Paradis, premiul special al juriului, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia .
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care  piesa Revizorul (1974), interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație, precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.

Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea, narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.

După scandalul interzicerii piesei Revizorul si interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975, continuandu-si activitatea regizorala in strainatate.  După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, toate coproducții româno-franceze. 
Imediat a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. S -a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social.

Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.1999:  Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România însă a condiţionat acest demers de reglementarea situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi de redresarea macroeconomică.

2001: La Teatrul Naţional din Bucuresti a avut loc primul festival de Internet din România – “INTERNETIC”. 

2002: Cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), la Catedrala mitropolitană din Iaşi, era proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.

Imagini pentru Sfântul Ierarh Petru Movilă,

Proclamarea canonizarii  a venit  în Romania, dupa ce, in anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul.

2009: A decedat cineastul român Paul Barbăneagră;  (n.11 februarie 1929).

A fost un regizor român stabilit in Franța in 1965, cineast, eseist, scenarist, colaborator al  posturilor de televiziune France 2, France 3, Radio Europa Libera.S-a stabilit în Franța după ce a cerut azil politic cu ocazia participării la un festival de film in  Tours.

S-a remarcat ca autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă.

A câştigat premiul întâi pentru scenariul filmului său Versailles Palais-Temple du Roi Soleil  laFestival International du Film d’Art(Festivalul internațional al filmului de artă).

Acest film a devenit primul dintr-o serie numită Architecture et Géographie sacrée („Arhitectură și geografie sacră”) , din care mai face parte și documentarul Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré(„Mircea Eliade  și redescoperirea sacrului”). În anul 1990 a câștigatMarele Premiu francez al artelor audiovizuale pentru întreaga sa activitate.

Este înhumat în parcela românească a cimitirului parizian de la Thiais.

2011: A murit la București, antrenorul de handbal Oprea Vlase. A cucerit, cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo București  printre altele, opt titluri naționale și Cupa Campionilor Europeni (1965).

Fostul antrenor al naționalei masculine de handbal Vlase Oprea a decedat

Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naționale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 și 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 și cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972; (n. 1927, Buzau).

A antrenat printre altele Dinamo București echipa portugheză Sporting Lisabona și Constructorul Arad.În 2009 a fost decorat cu ordinul „Meritul Sportiv” Cl. I.Este înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din București.

2013: A murit Vasile Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor; (n. 1934).

2013: A decedat  renumita cântăreaţă de muzică populară Angela Moldovan, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei.

S-a nascut in data de 19 septembrie  in anul 1927, la Chişinău, azi în R. Moldova şi s-a mutat alaturi de familie la Targu-Mures, apoi la Timisoara si Suceava.Despre copilaria sa, Angela Moldovan povesteste ca a fost una tumultoasa, in timpul careia a colindat toata tara:

Cele opt clase de liceu, cum era pe atunci, le-am facut in cinci orase. Cand aveam un an, in 1928, am stat la Targu Mures. Acolo am invatat sa vorbesc si in romana si in maghiara. Apoi, la Timisoara, Suceava, Orhei. La Orhei ai mei revenisera in 1941, dupa ce armata romana eliberase Basarabia. Am facut doar un an de scoala acolo. Pentru a-mi continua gimnaziul, am fost trimisa la Iasi, unde am stat in internatul Liceului “Doamna Cuza”.O frumusete de palat, unde acum este televiziunea ieseana. Cand ai mei s-au refugiat iarasi de la Orhei, in 1944, ne-am stabilit la Alba Iulia, apoi la Dej, unde mi-am terminat liceul. Bacalaureatul l-am dat la Bistrita-Nasaud, caci acolo era centrul de sustinere a examenului”, povesteste insasi artista.Angela Moldovan a absolvit doua facultati, Conservatorul si Facultatea de Litere.In timpul studentiei, a cantat in corul Operei din Cluj, unde a activat timp de patru ani.Melodia cu care s-a lansat Angela Moldovan este `La Oglinda`, inclusa pe albumul  „Mi-am facut bundita noua”,cantec pe care l-a invatat de la bunica sa din Basarabia.In anul 1952, interpreta s-a casatorit cu regretatul actor si regizor Victor Moldovan.

In 1956, a intreprins cu Ansamblul Ciocarlia un turneu international pe traseul China, Coreea de Nord, Vietnamul si Uniunea Sovietica.Mai bine de sase luni a durat deplasarea, dintre care patru luni si jumatate au fost rezervate Chinei.In anul 1957, a fost acceptata în Ansamblul Armatei si a participat la Festivalul International al Tineretului de la Moscova, unde a castigat trofeul si Marele premiu pentru muzica populara.In 1962, Angela Moldovan a sustinut un turneu in Statele Unite Ale Americii, cu 64 de spectacole in 56 de orase.
Repertoriul interpretei a fost facut, in marea lui majoritate, din culegerile sale personale.Artista emerita (1962), laureata a Ordinului “Muncii” clasa a III-a (1957) si clasa a II-a (1962), a Ordinului “Meritul Cultural” clasa a II-a (1967), Cavaler al Ordinului “Meritul National” (2003).Numeroase premii la festivaluri şi concursuri naţionale si internationale  au  incununat cariera de peste jumatate de veac în slujba cântecului popular românesc, a doamnei  cântecului românesc Angela Moldovan.

2017: Parlamentul albanez a votat Legea privind protecția minorităților etnice,în baza căreia aromânii din Albania au primit statutul oficial de minoritate națională. Aceștia sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni.

Fișier:Aromanii din Albania.png - Wikipedia

Foto: Wikipedia org.După unele surse numărul lor în Albania ar fi de peste 300.000 de persoane de persoane. Se denumesc ei înșiși rămâni, și aparțin grupului fărșeroților și sunt concentrați în zona muntoasă din sud-vestul Albaniei în jurul orașului Korcea. O altă parte a aromânilor a fost sedentarizată în zona de câmpie din jurul orașelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice.

Cea mai cunoscută așezare istorică aromână este localitatea Moscopole din sud-estul Albaniei  (distrusă aproape în totalitate de trupele otomane conduse de Ali Pașa în 1788). Aromânii din Albania nu au fost până acum recunoscuți de către autoritățile albaneze ca minoritate națională (singurele minorități recunoscute ca naționale fiind grecii, macedonenii și muntenegrenii, ultimele două minorități fiind mai puțin numeroase ca aromânii), dar în schimb au fost recunoscuți sub denumirea impusă de „Vlahi”. Ei nu beneficiază de mijloace destule (școli, mass-media, instituții culturale, susținere guvernamentală) pentru a-și păstra identitatea proprie.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica

Calendar ortodox marți 13 octombrie. Ce sărbătorește Biserica astăzi

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 13 octombrie si Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. Menționam ca în anul 1996 a fost adusa la Iasi, racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala mitropolitanădin Patras (Grecia).

La propunerea IPS Mitropolit Daniel, astazi Patriarhul BOR, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca in data de 13 octombrie sa se faca pomenirea „Aducerii moastelor Sfantului Apostol Andrei la Iasi”.

Aceasta sărbătoare apare consemnată în calendarul creștin ortodox român cu cruce neagră, din anul 1997.

Sfântul Mucenic Carp | Arhiepiscopia Râmnicului

Sfântul Mucenic Carp a fost episcopul Tiatirei, iar Sfântul Papil a fost diaconul sau. Ei au patimit in locul nasterii lor – cetatea Pergam, in vremea imparatului Decius si a proconsulului Valerius. Au fost legati si târâti de cai, insa, un inger al Domnului le-a vindecat ranile. Agatodor, servitorul lui Carp a marturisit ca si el este crestin si a fost supus si torturii. Au fost legati din nou si tarati de cai.

Sfantul Carp a fost atat de rau batut, incat tot trupul ii era o rana. Cu toate acestea el zambea, marturisind ca face acest lucru pentru ca a vazut cerurile deshise si pe Domnul sezand pe tron, inconjurat de heruvimi si serafimi.

Sfântul Papil, desi era supus chinurilor, a vindecat un orb, minune care i-a facut pe multi sa primeasca credinta in Hristos.

Au fost aruncati la fiare, dar au iesit nevatamati. Apoi au fost pusi intr-un cuptor de foc. In flacari a sarit si Agatonica, sora Sfantului Carp, insa, focul nu s-a atins de ei. Dupa alte chinuri, au fost decapitati cu sabia.

Calendar ortodox marți 13 octombrie. Ce sărbătorește Biserica astăzi

Pe lângă cei trei sfinți, astăzi, 13 octombrie, Biserica pomenește și următoarele nume sfinte:

  • – Sfantului Mucenic Florentie;
  • – Sfantului Mucenic Dioscor;
  • – Sfantului Nichita Patriciu, marturisitorul;
  • – Sfantului Mucenic Veniamin, diaconul;
  • – Sfantului Mucenic Antigon;

Citiţi şi :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/10/13/o-istorie-a-zilei-de-13-octombrie-video-2/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

13/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PE SCURT, DESPRE REVOLUȚIA SEXUALĂ

Tot ceea ce NU știați despre originile și faptele revoluției sexuale. Și  ceea ce NU ți se va spune de către ONG-urile care vor să te salveze de  „ultraconservatori” | CULTURA VIEȚII

Revoluția sexuală: scurt istoric

Dacă în trecut depravarea morală se numea depravare chiar şi pentru depravaţii din Sodoma şi Gomora, urmare a slăbiciunii omeneşti în faţa unei patimi greu de stăpânit, unde rana păcatului originar apare cel mai evident, şi dacă în trecut chiar cei decăzuţi îşi recunoşteau şi regretau starea lor deplorabilă, în ultimul ciclu istoric al comportamentului sexual lucrurile stau cu totul altfel: depravarea se cere justificată, legitimată, legiferată, instituţionalizată, acceptată sau chiar impusă societăţii ca fiind comportamentul normal de viaţă. E vorba de o adevărată revoluţie, în care se folosesc toate mijloacele revoluţionare, inclusiv forţa. De unde şi titlul: Revoluţia sexuală.

Perioada de pregătire

În ceea ce priveşte comportamentul sexual, istoria înregistrează cicluri pe durata cărora moralitatea publică oscilează între puritanism şi depravare totală. În general, lumea urmează moda dominantă.

Dar sunt şi excepţii: există persoane şi familii depravate în vremuri de puritanism şi, vice-versa, persoane şi familii cu moralitate ireproşabilă în timpuri de depravare.

De regulă, depravarea prosperă în condiţii de extremă bogăţie sau de extremă sărăcie, constată pr.Claudiu Dumea în https://www.culturavietii.ro.

Ultimul ciclu din istorie care a ajuns la apogeu în timpurile noastre se deosebeşte radical de toate celelalte. Dacă în trecut depravarea morală se numea depravare chiar şi pentru depravaţii din Sodoma şi Gomora, urmare a slăbiciunii omeneşti în faţa unei patimi greu de stăpânit, unde rana păcatului originar apare cel mai evident, şi dacă în trecut chiar cei decăzuţi îşi recunoşteau şi regretau starea lor deplorabilă, în ultimul ciclu istoric al comportamentului sexual lucrurile stau cu totul altfel: depravarea se cere justificată, legitimată, legiferată, instituţionalizată, acceptată sau chiar impusă societăţii ca fiind comportamentul normal de viaţă. E vorba de o adevărată revoluţie, în care se folosesc toate mijloacele revoluţionare, inclusiv forţa. De unde şi titlul: Revoluţia sexuală.

Rădăcinile degradării morale moderne trebuie căutate în Europa secolului al XVII-lea care a fost marcată în această perioadă de un exagerat rigorism în materie. Puritanismul protestant, în special cel calvinist, şi rigorismul ereticilor ianzenişti francezi, au provocat în acest secol în Anglia şi Franţa, reacţia contrară. În anul 1660, după moartea dictatorului puritan Oliver Cromwell, domnia lui Carol al II-lea în Anglia a fost caracterizată de pierderea moralităţii. În Franţa, Ludovic al XIV-lea, imoralul „rege Soare”, s-a căsătorit în cele din urmă cu amanta sa, Madame de Maintenon, şi s-a convertit. Dar urmaşul lui a fost şi mai imoral şi corupţia domnea la curtea din Versailles.

Secolul al XVIII-lea începea sub semnul degradării morale. Filosofia iluministă a deschis şi mai larg porţile desfrâului. Filosofi iluminişti ca David Hume, Voltaire şi Jean-Jacques Rousseau propuneau libertatea sexuală ca mijloc de eliberare a bărbaţilor şi femeilor de civilizaţia creştină.

Pentru aceşti gânditori, omul nu este altceva decât o „maşină vie” raţională, fără nici o răspundere în faţa vreunui Dumnezeu Creator.

Ideile iluministe care atacau morala tradiţională creştină au trecut, odată cu Marea Revoluţie Franceză, dincolo de graniţele Franţei.

Această nouă mentalitate s-a reflectat şi în legislaţia civilă: introducerea în timpul Revoluţiei şi apoi de către Napoleon a căsătoriei civile şi a divorţului, ceea ce a încurajat enorm infidelitatea conjugală, adulterul.

În secolul trecut, patru gânditori englezi au deschis drumul permisivismului sexual. Aceştia sunt:

Jeremy Bentham (1748-1832), probabil ateu, care a elaborat filosofia utilitarismului hedonist. Conform filosofiei lui, fericirea omului constă în căutarea plăcerii, în special în domeniul sexual.

Al doilea, contemporan cu Bentham, a fost pastorul Thomas Malthus (1766-1834). El a fost complice involuntar la această lucrare de degradare morală. El a fost cu teoria supra-populării pământului şi a propus ca remedii înfrânarea înainte de căsătorie şi căsătoria la o vârstă mai înaintată pentru reducerea natalităţii. Dar discipolii săi, neo-matlhusianii, au mers mai departe propunând mijloace artificiale pentru controlul naşterilor.

John Stuart Mill (1806-1873), filosof sceptic şi empirist, pasionat neo-malthusian, este unul din făuritorii liberalismului. Concepţia sa radicală cu privire la libertate permite orice faptă, cu condiţia să nu lezeze interesele altora. Justifică avortul şi înlătură orice restricţie în domeniul sexualităţii.

Al patrulea gânditor a fost părintele evoluţionismului, Charles Darwin (1809-1882). El pune problema în felul următor: dacă oamenii abia coborâţi din maimuţe îşi continuă evoluţia pe plan social, nu e cazul să abandoneze convenienţele şi tabu-urile din primele faze ale evoluţiei sociale? Sexul fiind un instinct animalic, are vreun rost să fie legat de nişte principii religioase sau morale?

Cunoscuta sa teorie a selecţiei naturale a fost binevenită pentru toţi adepţii rasismului preocupaţi de obţinerea unei rase umane superioare. Foarte îndrăgită a fost ideologia lui şi de mişcarea marxistă şi de alte mişcări radicale din secolul al XIX-lea, cum a fost anarhismul, care au prevăzut în programele lor „amorul liber” şi „căsătoria fără frontiere”. De vreme ce omul nu este altceva decât produsul forţelor evolutive şi nu are de dat cont în faţa vreunui Dumnezeu Creator şi Judecător, nu este el creatorul propriului său destin?

Mulţi în secolul trecut trăiau viaţă de libertini dar în secret, excepţie făcând o seamă de scriitori, poeţi, muzicieni, artişti romantici care duceau o viaţă imorală deschisă, sfidând bunul simţ şi toate convenienţele umane.

La distrugerea moralităţii în secolul trecut au contribuit numeroase mişcări de orientare neo-păgână şi ocultistă, de pildă teosofia, în care îşi are, cel puţin parţial, rădăcinile actuala mişcare „New Age”. Ocultiştii au dat libertăţii sexuale şi perversiunilor sexuale o semnificaţie mistică, alunecând în mod inevitabil în Satanism.

Perioada de tranziţie

Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea revoluţia sexuală face un pas înainte, în sensul că iese din clandestinitate. O elită intelectuală atee sfidează deschis morala convenţională. În literatură şi teatru se remarcă în această elită, care va influenţa clasele medii, H.G Wells, G.B. Shaw şi homosexualul Oscar Wilde care promovează o subcultură homosexuală. Acum apare sexologia ca ştiinţă. Ernst Bloch studiază comportamentul sexual uman nu în termeni de morală, ci ca pe un comportament pur animalic.

Dar pe lângă separarea comportamentelor sexuale de morală un lucru şi mai grav care se petrece în această perioadă este disocierea lor de procreaţie.

Apare acum Sigmund Freud (1856-1939) cu psihanaliza lui potrivit căreia sexualitatea, „libido”, este instinctul dominant. Prin acest pansexualism se explică tot comportamentul omului. El încearcă să dea o bază ştiinţifică separării sexualităţii de procreaţie şi orientării ei spre plăcere.

Havelock Ellis în lucrarea sa în şapte volume „Studies in the Psychology of sex” aprofundează ideea lui Freud. Sexologia se contopeşte cu psihologia producând un erotism mistic.

Teoria lui se bazează pe viziunea pseudo-ştiinţifică potrivit căreia omul este un animal raţional ale cărui energii şi instincte trebuie satisfăcute prin practicarea „amorului liber”. Iar dacă sexualitatea este văzută în esenţa sa ca „psihologie”, trupul este separat de psihic sau de suflet. S-a creat un dualism neo-maniheist exprimat prin sloganul: „Sexul are loc în cap şi se eliberează în trup”.

Acest dualism neo-maniheist stă la originea multor probleme moderne, în special el justifică separarea procreaţiei de căutarea plăcerii.

Până acum îşi spuseseră cuvântul numai bărbaţii. Acum intră în câmpul de luptă şi femeile. Apare mişcarea feministă care nu luptă numai pentru dreptul la vot şi alte drepturi ale femeii, dar încearcă totodată să acrediteze ideea că femeia ideală este femeia care practică „amorul liber”.

De fapt, rolul cel mai important şi poate cel mai distrugător i-a revenit pe tot parcursul revoluţiei sexuale unei feministe care a trăit aproape 90 de ani. E vorba de Margaret Sanger (1897-1966), o progresistă bogată din New York, eleva şi, o vreme, amanta lui Havelock Ellis. Ea a impus cu forţa femeilor contracepţia, pentru care lucru a făcut şi puşcărie.

În mintea şi în viaţa acestei femei găsim tot arsenalul revoluţiei sexuale din epoca noastră: feminism, ideologii de stânga, divorţ, amor liber, avort, contracepţie, sexologie şi educaţie sexuală în sensul prost al cuvântului, pansexualism freudian, rasism neo-malthusian întemeiat pe mitul suprapopulării planetei şi a necesităţii de a crea o rasă umană de calitate superioară, ba găsim la ea chiar ocultismul şi consumul de droguri.

Primul război mondial şi după război

Primul război mondial a separat milioane de bărbaţi de soţiile lor şi i-a obligat să trăiască situaţii pe care nu le-ar fi experimentat dacă ar fi rămas acasă. Ororile războiului i-au făcut să-şi pună întrebări asupra valorilor tradiţionale. Dacă unii şi-au aprofundat credinţa lor religioasă, alţii au căzut în disperare, în scepticism, în confuzie, în căutarea oarbă a plăcerii. E ceea ce au adus cu ei acasă soldaţii de pe front.

În perioada de după război s-a înregistrat în continuare o pierdere a moralităţii. În Europa se răspândea stilul de viaţă „cabaret” practicat la Paris şi Berlin.

În Statele Unite tonul îl dădea lumea Hollywood-ului cu sexualitatea fascinantă şi romantică a filmelor sale.

O minoritate imorală înfloritoare a influenţat moravurile maselor.

Alfabetizarea, presa, radio-ul au contribuit mult la răspândirea imoralităţii. Revoluţia sexuală a făcut paşi gigantici în această perioadă în două direcţii: a divorţului, considerându-se tot mai mult căsătoria un simplu act legal, o simplă bucată de hârtie, şi a controlului naşterilor.

În anii ’20, ’30 a fost deosebit de activă feminista Margaret Sanger nu numai în ceea ce priveşte controlul naşterilor dar şi eugenia, rasismul, crearea unei rase superioare prin suprimarea indivizilor şi raselor de calitate inferioară.

Teoria i-a servit lui Hitler şi colaboratorilor săi. E lucru cert că nazismul nu s-a născut în Germania, ci în Statele Unite de unde a fost importat.

În ceea ce priveşte controlul naşterilor, primul bastion creştin s-a prăbuşit în anul 1930 când conducerea Bisericii Anglicane a aprobat folosirea, ce-i drept limitată, a contraceptivelor.

Replica a venit imediat din partea Bisericii Catolice, mai exact din partea Papei Pius al XI-lea cu enciclica sa Casti Connubii în care se reafirmă învăţătura catolică împotriva contracepţiei care urmăreşte să separe procrearea de actul sexual.

Acelaşi Papă, cu un an mai înainte, în enciclica Divini illius Magistri condamnase sistemul de educaţie sexuală pe care începea să-l impună statul care, pentru a promova, chipurile, sănătatea, propunea contraceptivele şi libertatea sexuală printre tineri. În anii de criză economică de după 1930, legile statului au început să fie mai restrictive. Hollywood-ul era cenzurat.

Dar acum era prea târziu. Imoralitatea câştigase teren în mentalitatea maselor. Un exemplu: în 1936 regele Eduard al VIII-lea al Angliei a abdicat de la tron întrucât nu-i era permis să se căsătorească cu o femeie divorţată.

Dar opinia publică l-a sprijinit şi l-a simpatizat ca în zilele noastre pe Diana, „femeia modernă” care a avut curajul să sfideze morala creştină.

Cele două sisteme totalitare, de dreapta şi de stânga, care s-au impus înainte de război, au propus două modele de moralitate foarte interesante.

Fascismul italian predica zgomotos moralitatea publică. Dar cât de moral era „tatăl de familie” Mussolini şi ce soţ fidel era, ştim cu toţii. În Germania, Hitler încerca să-i scoată pe homosexuali din partid, propaganda Reich-ului exalta familia germană, femeia germană, soţie şi mamă, dar ofiţerii SS aveau amante şi dintre ei erau aleşi cei destinaţi să îmbunătăţească rasa ariană. Pentru ariani avortul era interzis, dar era încurajat la celelalte rase.

La cealaltă extremă, în comunismul rusesc, după Revoluţia din 1917, Lenin a lăsat cale deschisă tuturor ideilor liberale din Occident: divorţ, avort, chiar feminism.

lenin si revolutia sexuală | CER SI PAMANT ROMANESC
Originea "Eliberării Sexuale" - Incorect Politic

Căsătoria nu e altceva decât un contract care poate fi oricând anulat.

Stalin a pus stavilă: căsătoria s-a consolidat, numărul avorturilor a scăzut.

După moartea lui Stalin s-a revenit la situaţia dinainte. După cum se vede, morala comunistă ca şi cea fascistă este dictată de tiranul de la putere.

Perioada critică

Al doilea război mondial şi anii care au urmat au însemnat ultima etapă înaintea izbucnirii revoluţiei sexuale. Prezervativele folosite pe scară largă în timpul războiului, ca măsură de profilaxie împotriva bolilor venerice, soldaţii au continuat să le folosească şi acasă, în plus au continuat să frecventeze bordelurile. Profitând de înfrângerea rasismului german, neo-malthusianii au declanşat o campanie decisivă pentru a impune rasismul lor la nivel planetar în era Naţiunilor Unite.

În anul 1952 Margaret Sanger îşi încoronează propria viaţă dezordonată întemeind International Planned Parenthood Federation (IPPF). E cea mai mare realizare a vieţii ei. IPPF este până astăzi cel mai mare promotor al avortului şi al controlului naşterilor la scară mondială. Pansexualismul cucerea tot mai mult minţile intelectualilor atei. De Freud am amintit. Existenţialistul francez Jean-Paul Sartre afirma că, dat fiind că nu există Dumnezeu, totul e permis, iar moral e ce vrea fiecare.

Sarah Bakewell an engaging guide in 'At the Existentialist Café'

Amanta sa, Simone de Beauvoir, instaurează feminismul radical. În cartea sa „Al doilea sex” (1949) afirma că raportul bărbat-femeie e impus de despotismul bărbaţilor şi milita pentru eliberarea femeii de sarcină, de maternitate.

Ura maternitatea după cum Sartre ura paternitatea: dacă nu există un Tată în cer, nu are sens să existe vreun tată pe pământ.

Guvernele democratice de stânga, în special cele din ţările nordice, din Scandinavia, au introdus o educaţie sexuală sistematică, urmărind o mai mare libertate sexuală în rândurile tinerilor, în special de sex feminin.

Literatura aproape că nu mai producea nimic altceva decât cărţi erotice. Deşi exista o anumită cenzură, pornografia practic nu cunoştea nici o îngrădire. În 1952 e fondat renumitul ziar porno Playboy. Tot în anii ’50 actriţe ca Monroe şi Mansfield la Hollywood prezentau pe ecrane scene care nu se mai văzuseră până atunci.

Soseşte revoluţia

În anii ’60 s-a declanşat revoluţia sexuală încurajată şi susţinută de mass-media şi de industria distracţiilor. Ea se baza pe trei principii cheie: 1. Eliminarea lui Dumnezeu, cel puţin al unui Dumnezeu pe care l-ar fi interesat moralitatea sexuală. 2. O schimbare radicală în definirea persoanei umane. 3. Separarea sexualităţii de fertilitate. Atât liberalii cât şi comuniştii văd în bărbaţi şi femei doar nişte simple animale, fără Dumnezeu, fără suflet, fără o morală obiectivă, fără o natură umană stabilită de un Creator.

Descoperirea tehnologică ce a făcut posibilă revoluţia şi a făcut-o accesibilă maselor a fost pilula contraceptivă. Aceasta a fost salutată ca fiind victoria ce aduce eliberarea femeii şi s-a răspândit rapid în mase.

Capitalism Has Distorted Desire in the #MeToo Era ‹ Literary Hub

S-a reuşit astfel separarea definitivă a sexualităţii de procreaţie, iar sexualitatea sterilă a devenit normă. Mai târziu, această separare avea să fie completată de noile tehnici ale procreării artificiale.

Dar revoluţiei sexuale îi lipsea încă un element esenţial: avortul. Avortul era singurul remediu atunci când contracepţia dădea greş. Uciderea copilului nenăscut era soluţia împotriva unicului păcat care mai exista: acest păcat era sarcina nedorită.

În 1967 Parlamentul englez legalizează cel dintâi avortul, iar în 1973 îl votează şi Statele Unite.

În 1968, după multă reflexie şi o largă consultare, Papa Paul al VI-lea promulgă enciclica Humanae Vitae. Sfântul Părinte şi-a dat seama că metodele contraceptive înseamnă un atentat nu numai împotriva vieţii, dar şi împotriva iubirii conjugale. El a fost un adevărat profet când scria: „contracepţia va duce la degradarea şi instrumentalizarea femeii transformată în simplu obiect” (cf. HV 17). Atunci lumea zâmbea, dar astăzi până şi feministele fac aceleaşi afirmaţii, fără a-l cita, bineînţeles, pe Paul al VI-lea.

Prăbuşirea totală a moralităţii sexuale s-a înfăptuit prin abolirea oricărei cenzuri. Ca şi în cazul avortului, legislaţia britanică a avut o influenţă hotărâtoare. Cel care a condus lupta împotriva legilor restrictive a fost Kenneth Tynan (1927-1980).

De acum teatrul, filmele, televiziunea, publicitatea, muzica, pot să prezinte lucruri interzise mai înainte precum homosexualitatea, nudismul, limbajul obscen. Revista Playboy care a adus multe milioane fondatorului ei, Hugh Hefner, a trebuit să înfrunte concurenţa unui număr tot mai mare de ziare şi reviste porno.

Prosperitatea materială şi autonomia economică a femeii au favorizat şi mai mult imoralitatea în ţările bogate în anii ’60-’70.

Era Acvariului

În această perioadă apar pe lângă Freud, Sartre, Simone de Beauvoir noi doctrinari ai sexului fără frontiere precum Herbert Marcuse şi Wilhelm Reich care predică eliberarea totală, de toate restricţiile şi de toate inhibiţiile, a comportamentelor sexuale. Ei prezintă ca ideală sexualitatea polimorfă. Nu trebuie să existe nici o deosebire între comportamentul heterosexual şi cel homosexual. Căsătoria, familia trebuie să dispară, întrucât ele sunt structuri ale sclaviei.

Aceasta este aşa-numita Eră a Acvariului cu obsedanta muzică rock având un evident caracter sexual, cu droguri, cu hippies având ca lozincă: „faceţi amor, nu faceţi război”. Comuniştii, mai ales sovieticii, au favorizat imoralitatea şi drogarea tineretului pentru a destabiliza societatea occidentală.

În acest climat de toleranţă şi promiscuitate se remarcă două curente ideologice: feminismul şi homosexualismul.

Mergând pe pista deschisă de Margaret Sanger, feministele militează în continuare pentru recunoaşterea legală a raporturilor libere între sexe, a familiei lesbite, a maternităţii lesbite prin adoptarea de copii, a dreptului absolut de a dispune de propriul corp, a prostituţiei, a contraceptivelor, a avortului. Ele cooperează activ cu organizaţiile internaţionale care îşi impun controlul demografic în lume.

Mult mai activi decât feministele se dovedesc a fi în această fază a revoluţiei sexuale homosexualii. Ei au elaborat o sub-cultură, o ideologie numită homosexualism pe care vor s-o impună, deschis, întregii societăţi. Această ideologie cuprinde un program social şi politic care promovează şi apără un „tip de viaţă alternativ”.

Potrivit acestei ideologii, homosexualii nu numai că cer să fie tolerat şi legalizat comportamentul lor, dar cer să fie recunoscută superioritatea tipului lor de viaţă în comparaţie cu tipul eterosexual impus, susţin ei, de societate. Cei mai agresivi dintre ei duc o luptă înverşunată împotriva familiei, a căsătoriei, a religiei, intenţionând să distrugă întreaga ordine socială. Propagă pederastia şi pedofilia susţinând că raporturile sexuale cu adulţii sunt de mare folos pentru copii.

Mulţi dintre ei s-au constituit în comunităţi foarte bogate şi puternice. SIDA a fost provocată în primul rând de tipul lor alternativ de viaţă. Ei au convingerea că acest tip de viaţă se va impune în cele din urmă în societate ca fiind cel normal, în timp ce eterosexualii vor rămâne o minoritate de anormali.

Conferinţele Naţiunilor Unite

Recentele conferinţe ale Naţiunilor Unite au lăsat să se vadă în mâinile cui se află ONU şi organismele sale, cine şi în ce scop le manipulează. În special ultimele conferinţe ale ONU ţinute la Cairo şi Beijing au fost folosite pentru globalizarea revoluţiei sexuale, astfel încât aceasta să pătrundă şi în societăţile cele mai tradiţionale. Ele au contribuit la instituţionalizarea revoluţiei sexuale.

Textele documentelor şi discuţiile acestor Conferinţe au fost puternic influenţate de ideile Margaretei Sanger: neo-malthusianismul şi feminismul. IPPF cooperează strâns cu Population Fund al Naţiunilor Unite (UNFPA) care este în mâinile feministelor şi ale birocraţilor fără Dumnezeu din ţările bogate. La cele două Conferinţe ale ONU amintite, revoluţia sexuală a fost inclusă în programe de acţiune pe care în multe ţări legislatorii, autorităţile civile, încearcă să le impună popoarelor. Aceste programe includ: controlul naşterilor prin avort şi contracepţie şi o mai intensă educaţie sexuală a tineretului, prin educaţie înţelegându-se învăţarea metodelor contraceptive, din această educaţie lipsind orice principiu sau valoare morală.

Cuvinte ca familie sau căsătorie lipsesc complet din documentele acestor conferinţe ale ONU sau sunt definite cu totul diferit de ceea ce înseamnă ele. În documentul final s-a încercat să se includă şi un program homosexual. Înainte de Conferinţa de la Cairo, Sfântul Părinte a trimis tuturor şefilor de stat o scrisoare în care avertizează asupra pericolului ce ameninţă omenirea prin instituţionalizarea şi globalizarea revoluţiei sexuale.

A rămas în prezent o singură barieră în faţa corupţiei totale: interzicerea pedofiliei. Cu toate acestea, abuzurile sexuale asupra copiilor sunt practicate pe scară largă şi sunt bine protejate. (…)

După revoluţie

La ora actuală se pot evalua urmările tragice ale revoluţiei sexuale. Sunt aceleaşi pe care le vedem la sfârşitul oricărei revoluţii: ruine şi cadavre. Prăbuşirea căsătoriei şi a vieţii de familie; o legislaţie care favorizează şi îngăduie divorţul; familii dezbinate; femei şi bărbaţi abandonaţi; copii cu viaţa distrusă aruncaţi de timpuriu în braţele viciului şi ale delicvenţei; zeci de milioane de copii ucişi anual prin avort; femei şi fete purtând în psihicul lor rana profundă a faptei comise; convieţuirea în locul căsătoriei; raporturile sexuale prematrimoniale; răspândirea mentalităţii că homosexualitatea nu este altceva decât un alt stil de viaţă; presiuni pentru legalizarea căsătoriei homosexualilor şi adopţia copiilor de către homosexuali; rapida răspândire a SIDEI şi a altor boli venerice pe care publicitatea le ţine sub tăcere; mistificarea tragediei SIDA transformată într-un cult de cel mai prost gust, victimele fiind descrise ca nişte războinici curajoşi într-o bătălie pierdută; sterilizarea, contracepţia pentru evitarea copilului cu orice preţ; promovarea perversiunilor sexuale; educaţia sexuală, nu în vederea unei vieţi caste, ci în vederea corupţiei deja de pe băncile şcolii; încurajarea prostituţiei; creşterea numărului transsexualilor; pornografia răspândită fără nici o restricţie prin toate mijloacele de comunicare în masă; dezorientarea totală a tineretului; pierderea simţului moral şi a valorilor morale; violenţa care se naşte inevitabil dintr-o viaţă sexuală dezordonată; iubirea umană redusă la simplu instinct animalic; ateismul în masă, fenomen nemaiîntâlnit vreodată în istoria omenirii până în vremurile noastre, condiţia „sine qua non” a înfăptuirii revoluţiei sexuale fiind eliminarea lui Dumnezeu.

Iar pentru cine are credinţă, efectul cel mai dezastruos, cu urmări în veşnicie, e cel din învăţătura sfântului Pavel: „Desfrânaţii nu au loc în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Experţii Vaticanului care au ţinut cursurile de bioetică la Iaşi în august 1997 au afirmat că la ora actuală reţelele internaţionale ale revoluţiei sexuale au în obiectiv fostele ţări comuniste, în special România.

Creştinii, câţi au mai rămas, sunt conştienţi că revoluţia sexuală este strategia cea mai reuşită a Satanei în aceşti ani ai istoriei mântuirii.

Din nefericire, şi o parte dintre creştini, în special protestanţi, dar nu numai, care s-au autointitulat liberali, au aderat la ideologia revoluţiei sexuale, în numele progresului, s-au compromis cu ea şi acum experimentează falimentul. Aşa-zisa „etică a situaţiei” a lui Joseph Flechter i-a corupt pe mulţi protestanţi. Unii teologi catolici şi chiar slujitori ai altarelor care au luat atitudine împotriva directivelor Bisericii, criticând îndeosebi enciclica Humanae Vitae, au făcut un rău imens, derutând şi împingând un număr însemnat de creştini în braţele imoralităţii. Şi cum omul, oricât de decăzut ar fi, nu poate distruge în el sentimentul religios, mulţi dintre cei care şi-au pierdut încrederea în Biserică se îndreaptă spre secte, în special spre New Age care le oferă oamenilor o religiozitate fără morală. Această mişcare, întrucât provine din mişcările oculte de la sfârşitul secolului trecut şi începutul acestui secol, are, în definitiv, rădăcini satanice. Ea continuă să mistifice şi să justifice imoralitatea sexuală prin metode şi elemente stranii importate din religiile păgâne orientale.

E lucru sigur că nici într-o epocă a istoriei, nici măcar pe vremea Sodomei şi a Gomorei, omenirea nu a atins un asemenea grad de decădere morală. Care va fi preţul pe care omenirea îl va plăti pentru această tristă aventură? Nu ştim, dar îl presimţim. Păcatul conţine în el însuşi pedeapsa, după cum fructul conţine în el sămânţa.

În ciuda tabloului întunecat care ni se prezintă, pesimismul nu este justificat. Duhul Sfânt se mişcă liber printre ruinele omenirii păcătoase şi noi recunoaştem semnele speranţei şi ale perspectivei recuperării valorilor morale sănătoase.

Numărul creştinilor autentici numiţi „conservatori” sau „tradiţionali” şi acuzaţi de fundamentalism de adepţii progresişti ai imoralităţii e în continuă creştere. Găsim taţi care se angajează să fie soţi fideli, tineri care decid să trăiască în castitate desăvârşită până la căsătorie, femei care le înfruntă cu curaj pe vechile feministe, părinţi care refuză aşa-zisa educaţie sexuală care li se dă copiilor în şcoală, persoane care recuperează valorile morale ale sexualităţii, ale familiei, ale căsătoriei, ale castităţii conjugale, bărbaţi şi femei care, dezgustaţi de viaţa păcătoasă, se convertesc la credinţă şi încep o viaţă nouă.

Odată încheiată revoluţia sexuală, în special prin instituţionalizarea ei de către Conferinţele ONU, Biserica Catolică îi mobilizează pe fiii ei la contra-revoluţie.

13/10/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

O decizie a Tribunalului Constituțional de la Varșovia pune sub semnul întrebării supremaţia legislaţiei UE, viitorul pe termen lung al Poloniei în Uniune, dar şi stabilitatea blocului comunitar însuşi

Vera Jourova avertizează: UE ”va începe să se prăbuşească”, dacă nu va ataca decizia curţii constituţionale din Polonia

UE a acuzat Executivul de la Varşovia că politizează instanţele poloneze, inclusiv Tribunalul Constituţional.

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu-cheie al integrării europene.

”Supremaţia dreptului constituţional asupra altor surse de drept derivă direct din Constituţia Republicii Polone”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller. ”Astăzi (încă o dată) acest lucru a fost confirmat în mod clar de Tribunalul Constituţional”.

Guvernul partidului naţionalist polonez Lege şi Justiţie (PiS) este implicat într-o serie de dispute cu UE pe teme care variază de la tribunale şi libertatea presei la drepturile LGBT ( adică a colectivităților de lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, transgen, queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, demisexuale, autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM, fetișisme, etc.).


”Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez, potrivit AFP.

Ea a denunţat ”ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez” şi a enumerat o serie de articole din tratatele UE care, conform judecătorilor polonezi, sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei.

Criticii au avertizat că punerea sub semnul întrebării a supremaţiei legislaţiei UE nu numai că pune în pericol viitorul pe termen lung al Poloniei în Uniune, dar şi stabilitatea blocului comunitar însuşi.
Curtea de Justiţie a UE a decis, miercuri, că Polonia a încălcat regulile democratice ale independenţei justiţiei forţând transferul unui judecător care criticase Guvernul.

Verdictul din Polonia nu poate rămâne fără consecinţe, a declarat preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, într-o postare pe Twitter.

„Verdictul din Polonia nu poate rămâne fără consecinţe. Întâietatea dreptului UE trebuie să fie incontestabilă. Încălcarea sa înseamnă contestarea unuia dintre principiile fondatoare ale Uniunii noastre”, a postat Sassoli,preşedintele Parlamentului European.

„Facem apel la Comisia Europeană să întreprindă măsurile necesare”, a adăugat şeful legislativul comunitar.

La rândul ei, comisarul european Vera Jurova din Cehia (foto sus), a avertizat că Uniunea Europeană ”va începe să se prăbuşească”, dacă nu va ataca decizia Curţii Constituţionale din Polonia privind prevalenţa legislaţiei naţionale în faţa celei europene.

Într-un fel sau altul, hotărârea tribunalului va costa probabil Varşovia. Decizia urmează unor dispute prelungite şi divizive în care Polonia este acuzată de multe ţări occidentale, de autorităţi de supraveghere a drepturilor internaţionale şi de cei care afirmă că a avut loc o reducere a independenţei mass-media şi a instanţelor, precum şi o încălcare a drepturilor femeilor, migranţilor şi persoanelor LGBT de când partidul Dreptate şi Justiţie ( Partidul PiS) a câştigat puterea în 2015.

Comisia Europeană refuză din aceste motive aprobarea planului de redresare şi rezilienţă al Poloniei, necesar pentru a permite Varşoviei să valorifice miliardele de euro disponibile, pe lângă alte fonduri UE, pentru susţinerea redresării din criza coronavirusului.

13/10/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: