ZIUA DE 2 OCTOMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2 octombrie în istoria noastră

1409: Cea mai veche pisanie, care s-a păstrat, aflată la Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din Streisângeorgiu (jud.Hunedoara).

Construită în stil romanic, între 1313–1314, pe locul unei biserici de lemn datate din 1130–1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune. Sunt menţionaţi „jupan” Chendreşu, ctitorul, şi soţia sa, „jupâniţa” Nistora, împreună cu fiii.

Foto: Absida altarului

În interiorul bisericii, pe fața estică a turnului clopotniței, s-a descoperit cea mai veche pisanie din câte se cunosc până în acest moment în întreaga artă medievală românească, având următorul text:

„În numele Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, au zidit jupân Cândreș și jupânița sa, Nistora, și fiii lui această mănăstire Sfântului mare mucenic și ataș a lui Hristos, Gheorghe, și s-a săvârșit și s-a scris, pentru pomenire și sănătate și mântuirea sufletelor lor, în zilele lui Jigmon crai, voievozi ai plaiurilor fiind Ioanes și Iacov, anul 6917 (1409), octombrie 2 zile”.

 1569: Domnitorul Bogdan al IV-lea Lapusneanu depune omagiu regelui polon Sigismund al II-lea August.

Era născut în anul 1553 si a urmat la tronul Moldovei  după uciderea tatălui său, Alexandru Lapusneanu, la vârsta de  15 ani. Tutore i-a fost mama sa Ruxandra.

Bogdan Lăpuşneanu a domnit în Moldova între anii 1568-1572. A ajuns  pe tronul Moldovei la o vîrsta fragedă. Grigore Ureche scrie că în 1568, cînd a venit la domnie, avea 15 ani. Un contemporan, preot armean din Camenița, în Podolia, care tinea o cronică și care l-a văzut personal pe Bogdan în acest oraș, scria că în 1571 tanărul prinț avea 17 ani.

A fost partizan politic al polonezilor, cu care a încheiat tratate de supunere și s-a înrudit.

Purtarea lui i-a nemulțumit  pe boierii țării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, care se temeau mai ales de introducerea catolicismului in Moldova.

La sfîrşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov, Ioan Tarlo, dar a fost atacat si făcut prizonier de către nobilul polonez C. Sborowski cu care se certase.

In timpul  scurtei lupte care s-a dat, Bogdan a primit mai multe răni, dintre care una la cap, avea să lase grave urmări.

Dupa  prinderea și închiderea lui, boierii se plâng la Poartă, iar aceasta îl numește domn, in mai 1572, pe Ioan Voda cel Viteaz.

Cîteva luni Bogdan a rămas prizonierul lui Sborowski, pană a putut plăti răscumpărarea.

Încercând zadarnic să mai revina pe  tron cu ajutorul polonezilor, alungat și rătăcind pe la Viena, apoi în Saxonia la Dresda, la Paris si  la Copenhaga. In cele din urmă soarta îl va duce pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la curtea lui Ivan cel Groaznic. Țarul l-a primit, i-a promis ajutorul pentru a relua domnia Moldovei și i-a acordat două domenii – Luh și Tarusa.

Boala de care suferise de pe urma rănii primite la cap s-a agravat și în septembrie 1575 Bogdan a murit la Moscova, aproape orb.

 1602: Boierul Stroe Buzescu, mare stolnic în timpul domniei lui Mihai Viteazul și  unul dintre marii sai generali, moare dupa luptele de la Ogretin şi Teişani. Era unul dintre fratii Buzesti, alaturi de  Preda și Radu, care i-au slujit cu credinta pe voievozii  Mihai Viteazul și Radu Șerban în bătălii, îndeplinind diferite misiuni care li s-au încredințat.

După asasinarea lui Mihai Viteazul, Movileștii din Moldova au vrut să-și pună domn în Țara Românească pe unul de-al lor, Simion Movilă.

Radu Șerban, unul dintre apropiații lui Mihai, a dus însă lupte cu Simion Movilă, pretendentul moldovean, care avea sprijin din partea tătarilor.

Foto: Fraţii Buzeşti într-o frescă de la Mănăstirea Călui În stânga este Preda, în dreapta Stroe.

Luptele s-au dat la Obretin și Teișani (Prahova), în zilele de 13 și 14 septembrie 1602, dramatismul confruntării fiind consemnat și într-un  document din vremea  voievodului Radu Șerban: 

„au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul”,

La un moment dat, pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru niciuna dintre părți, s-a convenit ca un viteaz din ambele tabere să se confrunte în luptă. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu și din partea tătarilor a fost trimis Mârza, cumnatul hanului tătar Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora.

Se spune că alura uriașă și figura îngrozitoare a „păgânului” i-a făcut pe români să amuțească atunci când l-au văzut.

„Cu toate că nu mai era în puterea tinereții, Stroe Buzescu a dovedit mult curaj și abilități deosebite în lupta cu uriașul tătar care a murit de sabia sa. Deși victorios, Stroe Buzescu a fost rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Această rană infectată cu venin de viperă nu s-a mai putut vindeca, cu toate insistențele doctorilor brașoveni și, după trei săptămâni, eroul de la Teișani s-a sfârșit din viață, la 2 octombrie 1602.

 Soția sa, Sima Stolniceasa, care se trăgea din neamul boierilor Rudeni, i-a luat trupul și l-a îngropat la mănăstirea Stănești din Vâlcea. Pe lespedea de piatră care-i acoperă mormântul a fost reprodusă, în basorelief, scena luptei cu tătarul. 

Foto: Piatra tombală a mormântului boierului-oştean Stroe Buzescu din  Biserica Mănăstirii Stănești

Inscripția, scrisă în română, concepută chiar de soția eroului, vorbește despre vitejia acestuia:

„(…) iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte !’ (C. Bălan, ‘Inscripții medievale…”).

 1847: S-a născut în localitatea Zam, comitatul Hunedoara, Regatul Ungariei memorialistul român Francisc Hossu-Longin. De profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor”;  (m. Băsești, Maramureș, Regatul României 1935).

A fost un reputat avocat și om politic. Între 1868–1872 a urmat Dreptul la Universitatea din Pesta, după care s-a stabilit ca avocat la Deva. A fost membru al Societății „Petru Maior”, în timpul studenției, și al Astrei. A lucrat în redacțiile revistelor Familia și Gura satului, în care a și publicat materiale literare sau de informație generală.

A mai colaborat la Calicul, Gazeta ilustrată, Gazeta Transilvaniei, Transilvania. A fost membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român, apărător în procesul Memorandului. Opera sa, Amintiri din viața mea, scrisă la bătrânețe, donată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca și publicată postum (1975), reconstituie, fără pretenții literare, dar cu savoarea autenticității, moravuri și întâmplări caracteristice vieții transilvănene din a doua jumatate a veacului trecut, oferind și un interesant material documentar istoric.

1858: Scoala regimentară provizornică din Iași se transformă în Scoală militară, cu o durata a studiilor de trei ani pentru ofiterii de infanterie si cavalerie si de patru ani pentru ofiterii de artilerie si de stat major.

Indrumatorul scolii pe probleme de conducere, invatamant si administratie, a fost numit colonelul Pavel Scheletti,  director fiind numit  capitanul Gheorghe Adrian.

1866: S-a născut în localitatea Lisa din jud. Brașov, istoricul și filologul român Gheorghe Popa-Lisseanu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 14 mai 1945, București.

A fost elevul lui B.P. Hașdeu și a lui G.Dem. Teodorescu, de la aceștia deprinzând meșteșugul căutării probelor existenței poporului român.

Și-a dedicat întreaga viață cercetării istoriei, culturii și limbii poporului român, în acest sens petrecând mult timp în arhive, unde a identificat și apoi publicat, materiale cu privire la daci și teritoriile acestora precum și texte medievale latine și grecești de până la constituirea formațiunilor statale românești.

Este autorul lucrării monumentale Fontes Historiae Daco-Romanorum (20 vol.), despre daci și teritoriul vechii Dacii. Alte lucrări: Breviarium historiae Romanae, Tablele cerate descoperite în Transilvania, Cetăți și orașe greco-romane în noul teritoriu al Dobrogei, Limba română în izvoarele istorice medievale, Dacia în autorii clasici.

 1875: A decedat la București, inventatorul român Petrache Poenaru,un strălucit pedagog și un luptător pentru dreptate socială şi naţională;(n.10 ianuarie 1799, Benești, Vâlcea).

A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris si participă la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu in timpul careia editeaza „Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, care a însemnat nu numai primul ziar românesc de propaganda  din istoria presei scrise din România dar si o publicatie de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor.

A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde a funcţionat apoi şi ca director.

Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. Este cel care a inventat “tocul rezervor” (stilograful), brevetat de guvernul francez la 25 mai 1827.

Foto: Brevet acordat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor (Nr. 3208, Paris, 25 mai 1927), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni.

 Poenaru a contribuit în 1831 la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, în 1845 intră în Asociaţia Literară, în 1861 devine membru de onoare al vestitei Societăţi Astra, este preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului, în 1870 devine membru al Societăţii Academice Române.

Îndeplineşte mai multe funcţii administrative de stat, cum ar fi „şef de masă” la Marea Postelnicie (1830-1855, la acea vrema aşa se numea Ministerul de externe al ţării), membru în Comisia documentelor (1857), membru în Comisia de Stat, membru în Comisia pentru eliberarea robilor (1848).

A fost militant pentru introducerea sistemului metric-zecimal in Ţara Românească.

A fost primul care a strâns date stiintifice despre Tezaurul de la Pietroasa; a publicat primul dictionar francez-român împreuna cu Aaron Florian si G. Hiel (n. 10 ianuarie 1799).

1877: Românul Radu Porumbaru a urcat (în timp ce se afla la studii la Paris), pe Mont Blanc, cel mai înalt munte din Alpi ( 4810 m ) si al doilea ca inălțime din Europa, după muntele Elbrus din Caucaz (5462 m).A fost primul român care a reuşit această ascensiune si a fost menţionat în vechea Carte de Aur de la sediul Clubului Alpin Francez din Chamonix.

Radu C. Porumbaru (n. București,30 ianuarie 1854, – d.1913).

„Licențiat în științele fizico-chimice de la Paris. Inginer de la școala de mine din același oraș.

A făcut în urmă studii speciale de inginerie industrială în diferite centre din străinătate. Reîntors în țară, a predat timp de doi ani cursul de chimie la școala militară de aplicație.

A părăsit însă profesoratul și s-a consacrat industriei și comerțului, în cari aptitudinile sale, studiile sale speciale, spiritul său întreprinzător găsea o întrebuințare mai practică. A condus câtva timp industria părintească de apă gazoasă, cea dintâi industrie de acest fel înființată în București.

La constituirea primei societăți române pentru fabricarea hârtiei a fost cel dintâi director al acestei societăți, în care calitate a instalat fabrica de la Letea.

Stabilit la Letea, d. Porumbaru a înființat acolo o cantina, o brutărie și o fabrică de glucoză, iar pentru a pune capăt speculei de care suferea comerțul și industria din jud. Bacău, a întemeiat sub președinția sa Banca Comercială, care a ajuns la o prosperitate uimitoare și aduce mari și incalculabile servicii.

În politică a fost un național-liberal statornic și devotat. În Parlament a fost ales pentru prima oară în noiembrie 1895, ca senator de Bacău.

A fost ales deputat în ianuarie 1901, în opoziție, și reales în martie 1901.

1878 (2/14): Austro-Ungaria recunoaşte independenţa României.

1878: În Parlamentul României sa fost votată o moţiune în legatură cu hotărârile Congresului de la Berlin în care manţiona:

“Silita de hotarârea Puterilor Mari şi spre a nu fi o piedică la întărirea păcii, Camera împuterniceste  Guvernul a se supune vointei întregii Europe,retrăgând autoritatile civile si militare din Basarabia … ”).

 

Harta modificărilor frontierelor statelor Europene în urma tratatului de la Berlin 1878

Cele şapte mari puteri europene participante la Congresul de la Berlin au fost: Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Imperiul Rus, iar cel care a dat dovada de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

Prin tratat, România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Ţariste, respectiv judetele Cahul, Izmail si Bolgrad), retrocedat Moldovei în 1856 şi obține, dupa presiunile si masinatiunile Rusiei, Dobrogea.

Rusia a forţat acest schimb oferind Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor, în schimbul sudului Basarabiei, deoarece era interesată de accesul la zona strategică a Gurilor Dunării.

Deşi se angaja să respecte toate prevederiile tratatului, Rusia a luat în considerare alipirea unor teritorii istorice care aparţinuseră României: Judeţul Cahul, Judeţul Izmail şi Judeţul Bolgrad.

Acestea sunt  astazi, dupa destramarea URSS, parte componentă a Ucrainei.

Faţă de această situaţie, delegaţia română, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu, şi din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justeţea faptului că se recunoştea independenţa României şi că Dobrogea şi Delta Dunării reveneau ţării-mamă, aratînd totodată că aceste teritorii istorice sunt în componenţa României, şi aici trebuie sa rămînă.

La 13 octombrie Rusia a început ocuparea Basarabiei istorice (judetele Cahul, Ismail si  Bolgrad).

1880: Trimisul diplomatic al României, Sergiu Voinescu, a fost primit în audienţă de Pedro al II-lea, împăratul Braziliei, căruia îi notifică independenţa României.

1880: S-a născut la Craiova, generalul Nicolae M. Condiescu, participant la Războiul de reîntregire naţională din anii 1916-1918, fost  profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război, ministru al armatei în perioada 1930-1931), scriitor (preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români între anii 1936 şi 1939), membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 15 iunie 1939, București).

• 1915 – A fost Comandant al Școlii Ofițerilor de Rezervă din București.
• 1916-1918 – A activat în Marele Cartier General.
• 1920 – A fost numit adjutant regal al prințului Carol al II-lea însoțindu-l într-o călătorie în jurul lumii.

În 1926 a demisionat din armată. A fost de asemenea membru al Societății Regale de Geografie, președinte al Consiliului de Administrație al Radiodifuziunii Române, secretar general al Fundațiilor Culturale Regale, Președinte de onoare al Societății Scriitorilor Olteni.

NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999  si alte surse dau ca dată a naşterii sale ziua de 20 octombrie 1880.

 1897: S-a născut la Iași, actorul  român Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri; (d. 10 decembrie  1971, la București ).

Celebru actor de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, pentru rolurile sale în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri, Coana Chirița, Muza de la Burdujeni. A avut numeroase roluri în teatru: Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului  de Caragiale, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, Crimă și pedeapsă după romanul lui Dostoievski, Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas, Revizorul de Gogol, Plicul de Liviu Rebreanu,  Androcle și Leul de G.B. Shaw, Mitică Popescu de Camil Petrescu, O noapte de vară, Mielul turbat de Aurel Baranga, Surorile Boga de Horia Lovinescu, etc. și apariții în filmele O noapte furtunoasă, Povestea Unirii.

1910: A murit naturalistul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907; (n. 15 iunie 1841,Cerneți, Mehedinți).

Este autorul monumentalei lucrari „Conspectul florei României”, carte fundamentală a științei românesti, în cuprinsul căreia a enumerat 2450 specii şi 550 varietăţi, indicând aria lor de răspândire, condiţiile de vegetaţie, denumirea ştiinţifică şi românească.

Pentru contribuţia la cercetarea şi dezvoltarea ştiinţei de care s-a ocupat cu pasiune, Dimitrie Grecescu este considerat unul dintre cei mai importanţi etnobotanişti români („Flora Bucegilor”, „Flora Ceahlăului”, „Contribuţii la flora Macedoniei”).

1911: S-a născut la Zimnicea, scriitorul, poetul  şi publicistul  Miron Radu Paraschivescu: “Tristele”, “Laude şi alte poeme”,”Cînticele ţigăneşti”,  ”Declaraţia patetică”;  (m. 17 februarie 1971, București).

A urmat  cursurile Facultatii de Litere din București si  a desfășurat o susținută activitate redacțională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter» (Poezia, I, 159) etc..

A debutat în cercurile de avangardă și a susținut în articole agresive radicalizarea liricii românești. După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice țigănești (cu mai multe ediții „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică și alte remarcabile volume de versuri.

La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, unde au publicat unii scriitori de avangardă  care nu erau agreați de către revistele literare ale vremii (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov etc.) .

1933: S-a născut la Bucureşti, actriţa Dana Comnea; (m. 2013).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1955 si a fost repartizata la Teatrul de Stat din Galati, împreuna cu colegii de generatie Gina Patrichi, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici,Victor Rebengiuc, Silviu Stanculescu, etc.

In 1957 a revenit in capitala, la Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giulesti. 
A debutat pe marele ecran in 1955, cu filmul Alarma in Munti.

A susţinut recitaluri de poezie ca Sonata clarului de luna de Iannis Ritsos, sau Din lirica eminesciană, a jucat in spectacole de teatru radiofonic, iar în 1969 a prezentat la Televiziunea română apreciatul concert „În lumina reflectoarelor”, regizat de Alexandru Bocaneţ.

1935: S-a născut în satul Mana/judeţul Orhei,în România antebelică (azi în R. Moldova), dizidentul anticomunist român Paul Goma, prozator, memorialist, refugiat politic la Paris din 1977; d. 24 martie 2020,[3] Paris, Île-de-France, Franța).

Este poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori anticomunisti postbelici.

Paul Goma a fost  al doilea fiu al unei familii de învățători români care, odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

S-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul.

După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”.

În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidentalRadio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate.

Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu.

Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Nu a mai fost membru al Uniunii Scriitorilor din carefusese exclus în 1977 de conducerea de atunci., după părăsirea țării

Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh dizident Milan Kundera. Goma a rămas apatrid.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

 1938 (2/3) : A murit mareşalul şi omul politic român Alexandru Averescu participant la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919.

În timpul Primului Război Mo0ndial a condus marea bătălie de la Mărăşti din 1916 și a fost prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina).

1938: A fost finalizată statuia voievodului-martir Constantin Brâncoveanu din Piaţa Sf. Gheorghe  din Bucureşti, operă a sculptorului Oscar Han.

1939: S-a născut în localitatea Limanu din jud.Constanța, popularul cântăreţ  de muzică uşoară Dan Spătaru.

Dan Spataru a fost unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: “Te-aşteaptă un om”, “Tarancuta ,Tarancuta”, “Nu m-am gândit la despărţire”, “Trecea fanfara militară”, “Drumurile noastre”

În Cuba a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. 

A decedat in ziua de  8 septembrie 2004.

1940: S-a născut  la Bucureşti, marele handbalist român Gheorghe Gruia, campion mondial în Cehoslovacia și 1970 în Franța, medaliat cu bronz la München 1972 și campion european cu Steaua în 1968.

A fost cu echipa Steaua Bucureşti de opt ori campion al României, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.

Sportivul care are 1,92 inalţime si 91 de kg, a fost considerat cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor (distincţie oficială oferita în 1992 de catre IHF), a reprezentat  la nivel maxim sportiv Clubul Armatei Romane Steaua Bucuresti si Romania.

A  fost  multiplu campion national de juniori la aruncarea suliţei şi la triplu salt, discipline care i-au dezvoltat calităţile atletice native, forţa exploziva si detenta fabuloasa fiind câstigate la volei, acolo unde a şi debutat în prima ligă.

Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal.

Din 1978, el s-a mutat în Mexic, fiind trimis mai întâi cu scopul de a antrena echipa națională a acestei ţări. Ulterior, Gheorghe Gruia a lucrat ca director al Departamentului Sport de la Televisa, cea mai vastă reţea de televiziune din lumea hispanică, dar a fost şi profesor la prestigioasa universitate UNAM (Universidad Nacional Autonoma de Mexico), o instituţie de învăţământ cu 250.000 de studenţi.

A murit la Ciudad de Mexico, pe 9 decembrie 2015.

 1941: Prin decret-lege regimul muncii pe timp de război,   săptămânii de lucru în România se prelungeşte de la 56 la 72 ore.

Concediile de odihnă au fost suspendate, durata zilei de lucru putea crește de la 8 ore la 10–12 ore; comandanții militari detașați pe lângă întreprinderile militarizate puteau aproba lucrul duminicile și sărbătorile legale, dacă necesitățile producției o impuneau. Totodată, s-a instituit infracțiunea de „crimă de sabotaj”, care se pedepsea cu temniță grea pentru 5–20 de ani;

În această categorie intrau: orice încetare de lucru, individuală sau colectivă; distrugerea, deteriorarea, sustragerea, falsificarea, fabricarea defectuoasă ori erorile voite, manipulări sau manevrări frauduloase sau fără calitate a mașinilor, instalațiilor, instrumentelor de lucru, materialelor, mărfurilor și produselor.

1944: A murit în lagărul de la Auschwitz, Benjamin Wexler, poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane). 

A  participant la Rezistenţa franceză si a fost arestat de Gestapo. 

A tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi. Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998), dă ca dată a naşterii  sale ziua de 15 noiembrie 1898.

1953: S-a născut la Bucureşti, scriitorul şi istoricul Alex Mihai Stoenescu , („Patimile Sfîntului Tomaso D’Aquino”, „Istoria loviturilor de stat în România”, „Misiunea dominicană”).

La data de 15 iulie 1987 a devenit membru al Partidului Comunist.

Dupa revolutie, in 1991, a fost numit secretar general de redacție la „Viitorul românesc”, revista literară a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, in  1992, Consilier de presă al Ministrului Apărării, șeful Biroului de informare internațională din M.Ap.N.,in  1997,  Subsecretar de stat în guvern (Departamentul Informațiilor Publice) iar in 1997-1998, Șeful Direcției de Relații Publice a Armatei.

De asemenea, a îndeplinit funcția de director general-adjunct al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (2003-2004). Este realizatorul documentarului istoric de televiziune „Nașterea unei națiuni”. În anul 2006, a fondat Centrul de Istorie a Românilor „Constantin C. Giurăscu”.

In 2007, CNSAS a investigat  apartenențai lui Stoenescu la structurile fostei Securități din timpul regimului comunist.
CNSAS a constatat calitatea lui A.M. Stoenescu de colaborator al Securității. „Recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ „Gavrilescu Adrian”, istoricul Alex Stoenescu a primit bani de la Securitate”.
Din datele Notei de constatare CNSAS, rezultă că sub numele de cod „Gavrilescu Adrian”, în calitatea sa de colaborator al Securității, Stoenescu a furnizat din 1984 în 1987 nu mai puțin de 70 de note informative.
Conform dosarului CNSAS, calitățile sale de informatorau fost elogiate de superiorii ierarhici. Astfel, în data de 1 februarie 1986, căpitanul Sasu Dan, din Direcția a 2-a a Departamentului Securității Statului, raportează despre Stoenescu: „În perioada care a trecut de la recrutare, informatorul a desfășurat o activitate informativă corespunzătoare, desfășurată cu pricepere și pasiune, concretizată în 43 de informații scrise”.
Același căpitan Sasu Dan, un an mai târziu, îi reconfirmă lui Stoenescu calitățile de informator: „…Deosebit de dotat pentru activitatea de culegere de informații, cu spirit de inițiativă și multă promptitudine în îndeplinirea sarcinilor trasate”

In ceea ce-l priveşte, Stoenescu a declarat că această colaborare cu Securitatea s-a rezumat doar la expertize tehnice, efectuate în 1984, pe când lucra ca subinginer la o întreprindere din Băneasa.

1955: A avut loc Plenara CC al Partidului Muncitoresc Român.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales prim secretar al PMR, iar Nicolae Ceaușescu, Iosif Chișinevschi și Janos Fazekas au fost aleși secretari.

1956: S-a născut la Timişoara, într-o familie de muzicieni, solistul şi compozitorul român Adrian Daminescu. Este al doilea copil al cuplului Constantin Daminescu, compozitor şi dirijor şi mama Aznif Elisabeta Daminescu, născută Ekmekgian – soprană a scenei lirice din Timişoara.

 În 1970 s-a înscris la Liceul de muzica din Timişoara, doi ani mai târziu debutează în grupul „Promuzica”, iar în 1974 pleacă din Promuzica şi infiinţează grupul de folk progresiv, „Helicoidal”, care, un an mai târziu, în vara lui 1975, la festivalul Primăvara baladelor va câştiga voturile publicului şi ale  juriului, condus de Adrian Paunescu şi Premiul de Popularitate.

În perioada studenţiei la Conservator, a pus bazele grupului „Basorelief „, impreuna cu Adrian şi Mircea Romcescu, iar în 1980 a infiinţat grupul rock „Blitz”.

In 1983 grupul se destramă şi Adrian devine solistul trupei „Columna” unde va activa până în 1990.

În vremurile tulburi din decembrie 1989 a participat la Revolutie, însă nu a vrut sa profite de acest lucru.  

 La data de 14 februarie 1990 pleacă la Londra şi în acelaşi an se va căsători cu englezoaica Francis Suzanne Wocker.

A participat în Marea Britanie la emisiuni despre evenimentele revoluţionare petrecute în ţară şi, afectat de evenimentele dramatice în plină desfăşurare, compune piesa profund patriotică „România”.

Doi ani mai târziu se desparte de Francis şi revine în ţară.

    Ultimii ani i-a dedicat pregătirii tinerelor speranţe, un grup de copii talentaţi promovaţi în emisiunile televizate.

 A cântat în duet cu  nume sonore ale muzicii uşoare româneşti.

2002: A încetat din viaţă  la Târgu Mureş, Tiberiu Olah (Oláh Tibor), compozitor şi muzicolog român de etnie maghiară; (n. 2 ianuarie 1928,în localitatea Arpad, azi Arpășel).

 În 1946 și-a început studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj, dupa care si le-a continuat între 1949 și 1954 la Conservatorul din Moscova.

Din 1958 a activat ca lector, apoi ca profesor la Conservatorul din București.

 A fost distins cu numeroase premii printre care se remarca: Premiul Academiei Române, in 1965, Premiul pentru muzică de film, Pelicanul alb,in 1966, Premiul internațional al disculuiKoussewitzky, SUA,in 1967, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga creație, 1993.

2006: Este infiinţată prima echipă de fotbal american din România, Constanţa Sharks.

2020: A decedat la București, actorul din R.Moldova, Vsevolod Gavrilov (n. 10 noiembrie 1942, Tiraspol, România), cunoscut pentru interpretarea rolului țiganului Danilo din filmul Șatra (1975).

A jucat roluri în 34 de filme, dar preferatul său a fost în continuare teatrul. Și a slujit V. Gavrilov teatrului peste 38 de ani. Vsevolod Sergheevici Gavrilov – membru al Uniunii Teatrale din Moldova din 1973, membru al Uniunii Cineaștilor din 1978.

A fost decorat cu medalia „Meritul Civic” și laureat al premiului A. Puşkin „Pentru măiestrie interpretativă” și a primit distincția Maestru în Arte a Republicii Moldova.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Sfantul Ciprian

Sfantul Ciprian a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Ciprian a fost vrajitor, filosof si slujitor al zeului pagan Apolo din Antiohia Siriei.Sfantul Ciprian – leapada vrajitoria si ajunge episcop.

Din relatarea vietii sale, aflam ca un tanar pagan, Aglaid, s-a indragostit de Iustina si dorind sa o ia de sotie, cere ajutorul vrajitorului Ciprian pentru ca a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care sa aprinda in ea pofta trupeasca pentru Aglaid.

Dar vrajile lui Ciprian au ramas fara efect, caci ea le alunga cu rugaciune, post si semnul sfintei cruci.

In urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut inselarea in care se afla si s-a botezat.

El a fost hirotonit preot, iar mai tarziu episcop in Cartagina. Sfantul Ciprian a murit ca martir pe 2 octombrie 304 impreuna cu Sfanta Iustina.

Sfantul Ciprian inlatură farmecele si vrajile

In Bucuresti,pe Calea Victoriei, nr.12, intre strazile Stavropoleos si Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian – Zlatari. In aceasta biserica este prezenta mana dreapta a sfantului Ciprian.

Biserica Sf.Ciprian – Zlătari din București

Oamenii il cinstesc pentru partea luminoasa a vietii sale: convertirea la crestinism, viata inchinata slujirii lui Hristos si pentru cununa de martir pe care a primit-o in vremea cand era episcop.

Sfantul Ciprian este cinstit ca cel care inlatură farmecele si vrăjile. Mana dreaptă a Sfantului Ciprian, făcătoare de minuni, se afla in partea stângă a altarului, intr-o caseta de mici dimensiuni. Orice credincios se poate inchina Sfintelor Moaște.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/02/o-istorie-a-zilei-de-2-octombrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.