Complotiști arestați în Ungaria

ARESTĂRI în Ungaria! Se pregătea răsturnarea VIOLENTĂ a guvernului Viktor Orban

 În Ungaria au fost arestate două persoane acuzate că pregătesc „schimbarea ordinii constituţionale prin mijloace violente”, precum şi „asasinarea unor politicieni”,judecători şi persoane publice, a anunţat joi, într-un comunicat Tribunalul municipal din Budapesta, transmite MTI.

Potrivit instanţei, cei doi au înfiinţat o organizaţie, în care unul dintre ei era „învestit cu puteri judiciare” şi celălalt era însărcinat cu organizarea puterii executive.

Ei vor rămâne deocamdată în detenţie până pe 29 octombrie.

Arestările au loc cu câteva luni înainte de alegerile legislative, în cadrul cărora ultraconservatorul Viktor Orban vrea să obţină al patrulea mandat consecutiv de patru ani la conducerea guvernului.

Publicitate

ZIUA DE 30 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 30 septembrie în istoria noastră

1496: Se termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae Popăuţi din Botoşani, un monument  reprezentativ de arhitectură medievală moldovenească, ridicat la porunca domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Biserica a suferit modificari in secolul al XVI-lea, fiind renovata la inceputul secolului al XVIII-lea, de Ana, sotia lui Mihai Racovita. In anul 1750 biserica din Popauti va fi numita manastire, cu obste de calugari, construindu-i-se si zidul de incinta, precum si alte cladiri de catre Matei Voda Ghica.

Mănăstirea din Popăuţi a fost amplasată într-o poziţie strategică determinata de numeroasele navaliri ale duşmanilor atraşi de bogăţiile târgului Botoşanilor.

Drept urmare, arhitectura acesteia a urmat anumite criterii de siguranta – cladirii propriu zise a manastirii i-au fost adaugate ziduri solide si un turn de veghe – ajungandu-se la aspectul prezent pe care îl are biserica – o veritabila cetate.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica are toate trasaturile stilului moldovenesc din perioada de maxima inflorire a acestuia – atat planul, dispunerea incaperilor, cat si sistemul de constructie al turlei naosului, decorarea exterioara etc.

Biserica Popauţi este zidită din piatra, in plan triconc, cu un soclu la baza edificiului, fatada placata cu piatra dispusa geometric, intretaiata la intervale regulate de patru benzi de caramida, cele de la mijloc fiind smaltuite in galben si verde.

A fost pictata de la inceput in interior, dar pictura originala s-a pastrat numai in parte.
Fatada cladirii este realizata din benzi de caramida aparenta smaltuita si discuri ceramice colorate, ornamente cu motive geometrice, faunistice si heraldice. Pe fațada nordică a pronaosului, lângă portalul intrării originale, se află o pisanie în limba slavonă pe care sunt înscrise următoarele: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această casă întru numele celui între sfinți părintele nostru arhiereul și făcătorul de minuni Nicolae, în anul 7004 [1496], iar al domniei sale al patruzecilea curgător, luna septembrie, 30”.

1777: Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica, domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 – 10 mai 1828),a promulgat în a doua domnie (1775-1777), un așezământ (act domnesc), care sporea numărul zilelor de clacă de la 12 la 14 (adică încă două zile la munca iazurilor, morilor, acareturilor), plus o podvoadă (transportul gratuit cu carul) și două care de lemn de foc. Acest așezământ fiscal nu s-a păstrat, îl cunoaștem din mențiuni ulterioare.

S-a păstrat, în schimb, textul regulamentului de salarizare a slujbașilor publici, care fixa veniturile provenite din salarii și din havaieturi ale funcționarilor cu scopul de a îngrădi abuzurile.

Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755, Muntenia – d. 29 aprilie 1834, Muntenia), era nepot de frate al lui Grigore III Ghica.

A fost fiul marelui ban Dimitrie Ghica, din a doua sa căsătorie cu Maria Văcărescu, săvârșită în anul 1748.

A învățat la Școala domnească, fiind cunoscător al limbilor greacă și franceză.

În anul 1793 ajunsese mare comis, în 1796 mare clucer, mare vornic al poliției Bucureștiului între 1799-1800, mare logofăt al obștirilor în 1800, mare logofăt al Țării de Sus în 1813, mare ban în 1817.

Fiind membru al Eforiei școalelor, din 1817, împreună cu Iordache Golescu, Constantin Bălăceanu, a contribuit la deschiderea Școlii de la Sf. Sava și la aducerea lui Gheorghe Lazăr în Țara Românească.

1784: Cărturarul Gheorghe Şincai  a fost  confirmat ca director al şcolilor naţionale române din Transilvania.

Gheorghe Şincai s-a născut pe 27 februarie 1754, Râciu, Mureş.  

A studiat la Colegiul Reformat din Târgu Mureş, apoi la Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” de la Roma, în ultimele două oraşe împreună cu Samuil Micu, nepotul episcopului Inocenţiu Micu-Klein.

Ca director al învăţământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii în mediul rural.

A elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780).

A fost poliglot, însuşindu-şi pe lângă limba română, latina, maghiara, germana, greaca veche, italiana şi franceza.

Informaţia şi cultura i-au permis ocuparea funcţiei de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente.

În Italia, precum şi în Ungaria şi la Viena, pe atunci capitala Sfântului Imperiu Roman, a cercetat bibliotecile, copiind şi transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor.

A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice şi contribuind la întemeierea unui număr impresionant de şcoli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300).

În anul 1784 a fost numit director general al şcolilor româneşti unite din întreaga Transilvanie, propus de episcopul Grigore Maior.

În scopuri didactice, a tradus şi a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica şi Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înţelegerii acestora de către elevi.

Cartea Volksnaturlehre zur Dämpfung des Aberglaubens scrisă în spirit iluminist de superintendentul Johann Heinrich Helmuth (1732-1813) a fost sursa de inspiraţie a lui Şincai (1754-1816) pentru lucrarea „Învăţătură firească spre surparea superstiţiei norodului”.

1790: A murit domnitorul Munteniei, Nicolae Mavrogheni.

Domnia sa a început la 6 aprilie 1786 şi a durat până pe 30 septembrie 1790, când a fost executat din ordinul sultanului Selim al III-lea , pentru insubordonare faţă de stăpânirea turcească.

A rămas în istoria Bucureştiului prin excentricitatea de a polei cu aur coarnele cerbilor pe care îi înhăma la trăsura sa şi tot el a luat măsuri drastice de pedepsire a tâlharilor, hoţilor şi criminalilor, precum şi complicii acestora din rândul autorităţilor.

Va trage în ţeapă paznicii cărora le scăpau prinşii din escortă şi va biciui în public pe cei care nu vor cerceta temeinic orice hoţie. În mai puţin de un an criminalitatea a dispărut, în aşa fel încât Vodă Mavrogheni a poruncit ca toţi locuitorii să doarmă cu uşile casei neîncuiate, orice pagubă produsă de hoţi fiind despăgubită din punga domnitorului.

A pus să se podească cu lemn uliţele principale ale Bucurestiului şi să se acopere cu paie cele mai dosnice si a  construit Spitalul Filantropia.

A contribuit la dezvoltarea (modestă totusi) a alimentării cu apă printr-un sistem de conducte a Bucurestiului si a construit de asemenea la capătul Podului Mogoşoaiei (lângă Muzeul Ţăranului Român) o biserică ce a dăinuit până astăzi, Biserica Izvorul Tămăduirii sau Mânăstirea de la Cişmeaua Mavrogheni.

Aceasta  a fost construită la 1786 de Nicolae Petru Mavrogheni voievod şi soţia sa, Maria Doamna, ca mulţumire pentru vindecarea de o boală incurabilă a fiicei acestora.  Domnul a înfiinţat aici o tipografie unde mai tarziu  Ion Heliade Răduleascu,  va tipari aici „Curierul Românesc” – prima gazetă în limba română, cu caractere chirilice.

Un autor necunoscut (Vîrtejul nebuniei, 1786), pune pe seama domnului Nicolae Mavrogheni următorul discurs: „Boieri, să vă spun, cînd un căpitan comandă o corabie şi galiongiii lui îl ascultă, nu trag unul într-o parte şi altul în alta, ci toţi într-un suflet caută selametul, salvarea corabiei”.

Un rol important a avut Mavrogheni în ceearea unei forţe militare valahe de 10.000 de oameni, cu care în timpul războiului ruso-turc a făcut mai multe incursiuni în teritoriile de la graniţa cu Transilvania, fie ripostănd unor atacuri austriece, fie în semn de represalii asupra cetătilor săşeşti.

În ce priveşte politica sa, a fost constant de partea turcilor în cel de-al doilea război ruso-turc, dar  va pierde o bătălie importantă cu austriecii  la Calafat. Considerată de cel care-i urmase la comandă Marelui Vizir şi protectorului său Hasan Paşa, ca fiind de fapt trădare, Mavrogheni a fost decapitat.

1825: S-a încheiat în Bucureşti, pavarea Podului Târgului de Afară (Calea Moşilor), lucrările de pavare a străzilor Capitalei începând din anul 1824.

Acest drum comercial foarte folosit, pavat cu lemn care lega centrul Capitalei de Târgul Moșilor, acoperit cu bârne de lemn care erau schimbate din cinci în cinci ani, deoarece se deteriorau foarte repede.

Târgul Moșilor. Acuarelă de Amedeo Preziosi

Cronicarii relatează faptul că Ulița Târgului de Afara a fost aleasă experimental, în anii 1824–1825, pentru pietruire cu bolovani de râu și, apoi, cu piatră șlefuită.

Experimentul avea si o ratiune mai aparte: drumul ducea la Palatul din Tei, pentru că era „cea mai scurtă cale de ajuns acasă a domnitorului Grigore Dimitrie Ghica”.

1831: S-a inființat Baroul Bucureşti. Acesta a fost reorganizat la 24 iunie 1865, în urma adoptării primei Legi privind organizarea corpului de avocaţi (decembrie 1864).

Baroul din Bucureşti (de Ilfov, cum s-a numit iniţial), a reprezentaucleul în jurul căruia s-a afirmat şi s-a manifestat profesia de avocat în România.

1857: Încep lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei care au precedat unirea principatelor româneşti Moldova şi Valahia. 

Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc în Valahia,                                         litografie de Carol Popp de Szathmary

                                         

                                       

În perioada 30 septembrie/10 decembrie au loc lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu, evenimente ce au pus bazele fuzionării celor două principate (Moldova şi Valahia).

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie 1857) şi Valahia (30 septembrie 1857) aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.

Alegerile pentru Divanurile Ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni.

Dacă în Valahia majoritatea covîrșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate.

Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. , avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.).

Aceștia doreau menținerea separării, motivîndu-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.

1864: A fost înfiinţată Camera de Comert în Principatele Române Unite.

La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie.

Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României.

Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868.

1872: A fost infiinţată Universitatea din Cluj, cu predare în limbile maghiară si germana.

În anul 1868 ministrul maghiar al educaţiei, József Eötvös, a susţinut înfiinţarea la Cluj a unei universităţi cu predare în limbile maghiară, română şi germană , dar  cu toate acestea, în 1872, împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj, unde predarea nu se facea in limba română, fapt care a provocat serioase nemulţumiri comunităţii româneşti,   majoritara in Transilvania.

Din 1872  şi până la Marea Unire din 1918,  la Universitatea din Cluj au studiat peste 40.000 de studenţi, dintre care 2635 români.

Dupa 1881 universitatea a purtat numele împăratului şi regelui Francisc Iosif al Austro- Ungariei.

Dintre personalităţile româneşti care au trecut pe la Universitatea Franz Iosif din Cluj trebuie să îi amintim pe: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie), Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale), şi alţii.

Primul rector maghiar al Universității din Cluj a fost profesorul Áron Berde de la Facultatea de Drept (1872), iar primul rector român a fost profesorul Sextil Puşcariu, de la Facultatea de Litere (1919).

Motto-ul universității clujene este în limba latină și sună cam așa: „Traditio Nostra Unacum Europae Virtutibus Splendet” ceea ce s-ar traduce, în limba română, în felul următor: „Tradiția noastră să strălucească împreună cu virtuțile Europei”.

1879: A avut  loc la Bucureşti premiera piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie au fost marii actori : Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo.

 1882: S-a născut in localitatea Câșle, azi Mineri, jud. Tulcea, geograful Constantin I. Brătescu.

A susţinut concepţia geografiei regionale complexe, pe care a dezvoltat-o prin metode proprii; membru corespondent al Academiei Române din 1919; (d. 23 octombrie 1945, București).

1882: A murit Mihail Pascaly, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist de origine greacă; (n. 1831, Bucuresti).

După şase clase urmate la şcoala de la „Sf. Sava” din Bucureşti, el intră în trupa de diletanţi a lui Costache Caragiali, pe care îl părăseşte destul de curând în favoarea lui Matei Millo.

A dat reprezentaţii în mai multe oraşe, în Transilvania şi Banat fiind întâmpinat sărbătoreşte. În 1860 şi în 1862 călătoreşte la Paris, unde are ce învăţa de la actorii reputaţi ai momentului.

După o concurenţă acerbă, obţine în două rânduri (1871-1874 şi 1875-1877) concesiunea Teatrului cel Mare din Bucureşti. În 1877 este primit în Societatea Dramatică, atunci înfiinţată, iar în 1878-1879 se află, împreună cu C.A. Constantiniu, la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi.

Piesele sale, pline de înălţătoare sentimente patriotice, evoca Unirea, sau  omagiaza  figuri de domnitori (Moartea lui Constantin Brâncoveanu, scrisă împreună cu Antonin Roques).

A brodat mici peripeţii în jurul unor personaje celebre în epocă (Baba Hârca, cuconul Bârzoi). S-au publicat doar Viitorul Româniii (1859) şi 21 iuniu sau Treisprezece ani în urmă. Un ciorbagiu şi un zavragiu (1861).

A tradus mult, şi din Moliere (Amorul doctor) sau din Victor Hugo (Ruy Blas, versiune în proză), preferinţele lui îndreptându-se, totuşi, spre autori de melodrame cum sunt Adolphe D’Ennery, Eugene Cormon, Auguste Anicet-Bourgeois, Paul Feval, Alexandre Dumas, Emile Moreau, Paul Siraudin, Eugene Labiche, Jean-Francois-Alfred Bayard, Paul Deroulede, Casimir Delavigne, Emile Augier, Alexandre Dumas-fiul, Octave Feuillet, Edmond Gondinet, Ernest Legouve, Paul Meurice, Jules Sandeau, Victor Sejour, Louis-Emile Vanderburch, Eugene Granget, Charles Duveyrier etc.

Ultima perioadă a vieţii e dramatică pentru marele actor, care îşi pierde soţia  (actrița Matilda Pascaly, moarta   din cauza manevrării greșite a cablurilor ce o țineau în zborin timp ce juca rolul îngerului din Don Juan de Marana) şi fiica, el însuşi fiind chinuit de ftizie, care îl va răpune.

1916, 30.IX/13.X: A murit (căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane), generalul David Praporgescu, erou al Primului Război Mondial; (n. 1865).

1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu – Toscani), actorul Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu); (m. 7 ianuarie 2011).

A urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din Bucuresti, unde printre colegii sai de an era Radu Beligan. La puțin timp, Ion Vova apare pe scenă în compania Luciei Sturdza Bulandra, 

Dupa razboi, au urmat  vremuri tulburi, teatrele particulare începeau să se desființeze. A jucat in Compania Birlic, unde Ion Vova se număra deja printre actorii de succes.

Obişnuia sa spuna că „a făcut un război și pe urmă, vreo șaizeci și cinci de ani teatru, o parte pe scândură și cincizeci și cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînțeles că sunt mai mulți, respectiv mai multe!) la Radio.”

Intr-adevar, cariera strălucită a lui Ion Vova avea să se desfășoare în Radiodifuziunea Română, unde ajunge repede regizor artistic. Fusese chemat de Mihai Zirra în 1952, mai întâi ca regizor de studio.

A realizat emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română unde a regizat seria lungă de crochiuri umoristice, perle ale genului, de la Unda veselă, care au încântat generații la rând și continuă să fie și astăzi de o actualitate artistică nedezmințită, ori de câte ori le ascultăm. 

1928: S-a născut (la Sighetu Marmaţiei, în România) Elie Wiesel, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof , activist în domeniul drepturilor omului, deportat în 1944 împreună cu familia, in lagarele naziste.

A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul  1986 si a fost  membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2002.

 Elie Wiesel, a fost dat in judecata de un supravietuitor al Holocaustului, pe nume  Grüner Miklos, pe motiv ca purtatorul Premiului Nobel din 1986 si-ar fi insusit identitatea detinutului A-1773 de la Auschwitz .

Grüner Miklos, stabilit in localitatea suedeza Malmo, sustine ca are dovezi certe ca Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz.

„In 1986, dupa decernarea Premiului Nobel, presa suedeza a inceput sa caute supravietuitori ai Holocaustului. Asa m-au gasit pe mine, la Malmo.

M-au intrebat daca vreau sa ma revad cu colegul meu de lagar, Elie Wiesel. Numele de Elie nu imi suna cunoscut. Mi-au spus ca pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel.

Timp de un an am fost inchis cu Lazar in aceiasi baraca la Auschwitz. Aparem amandoi pe acea fotografie facuta in lagarul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a facut inconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rand), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul in coltul din stanga).

Il stiam foarte bine, dar de atunci trecusera 40 de ani. Intalnirea organizata de suedezi a durat 10 minute si a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal ca eram doi oameni schimbati, dar el refuza sa vorbeasca cu mine in ungureste, desi in lagar doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit intr-o engleza cu accent frantuzesc si in momentul in care nu a vrut sa imi arate tatuajul (A-7713), capatat de toti detinutii din Auschwitz, am inceput sa am dubii mari ca acesta ar fi Lazar Wiesel.

La finalul intalnirii mi-a dedicat cartea sa ‘Noaptea’, despre care sustine ca el a scris-o, dar eu am spus tuturor ca omul acesta nu este Lazar Wiesel’, spune Grüner Miklos.

De la intalnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de liniste. Timp de 25 de ani a cautat dovezi, care sa confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat intr-o carte. 

O ancheta paralela dusa de  scriitorul italian Carlo Mattogno, acesta   a ajuns la concluzia ca atat la Auschwitz, cat si la lagarul Buchenwald, unde s-a realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel, dar concluzia ar fi ca Elie Wiesel  nu putea fi detinutul cu numarul matricol A-7713, fiindca acesta apartinea lui Lazar Wiesel nascut in 1913.

Cu ocazia vizitei lui Wiesel  în România (iulie 2002) a fost inaugurată, în oraşul natal Sighet, o casă memorială care îi poartă numele…

1943: Poetul Tudor Arghezi a publicat pamfletul “Baroane”, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucuresti, Manfred von Kilinger, si  drept urmare a fost trimis în lagarul de la Târgu-Jiu, unde a stat închis pâna la 20 decembrie 1943.

1952: S-a născut la Sibiu, Ricky Dandel, solist vocal, compozitor, textier, prezentator şi moderator de origine română; stabilit în Germania din 1989.

A urmat Școala de Muzică din Sibiu.
În anul 1975 a absolvit Facultatea de Litere și Istorie din Sibiu, secția engleză-germană. Este absolvent al Academiei de Comerț, secția marketing.

În 1967 înființează la Sibiu trupa beat-rock Solaris cu care face mai multe turnee în Transilvania. Cu această trupă debutează la televiziune. În 1971, casa de discuri Electrecord îi editează primul maxi-single și un an mai tîrziu pe următorul album, ambele cu compoziții proprii.
Piesa Eram copii care îi aparține câștigă concursul Tele-top.
În anii 1974 și 1976 participă la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu cu recitaluri în compania formației Erik Manyak.

În 1982 obține un premiu de creație la Cavan International Song Contest din Irlanda și revine pe scena festivalului în 1990.

În 1989 se stabilește în Germania. Din 1996 este profesor de engleză și germană la Munchen iar din 1998 este artist liber profesionist (docent liber-profesionist pentru marketing, retorică și Business English).
Este deținătorul titlului academic MA (Magister Artium) pentru limba engleză al Ministerului de Cultură și Învățământ din Bavaria, Germania. În 2005 susține examenul de doctorat la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și obține titlul academic de Doctor în filologie (magna cum laude) la Catedra de Studii Britanice si Americane.

În 1990 Ricky Dandel devine membru al Uniunii Compozitorilor din Germania și membru GEMA, în calitate de compozitor și textier.

În anul 1993 devine membru al International Federation of Festival Organizations (FIDOF) iar în anul 1999 al Founders’ Board of Directors for International Children’s Festivals” În 1994 înființează un label de discuri și editura „Rick’s Music”. Își prezintă producțiile la Midem (Cannes, Franța) împreună cu fiul său Elvin.
Susține recital la festivalul internațional „Cerbul de aur” în deschiderea concertelor Sister Sledge din 1992 și Jerry Lee Lewis din 1994.
În 1992-1994, 1996, 2001 este prezentator la cinci ediții ale festivalului de la Brașov. În 1993 este președintele juriului internațional al Festivalului de la Vilnius, Lituania unde susține și un recital.
În 1994 prezintă împreună cu Toto Cutugno și are recital la Festivalul Internațional „Orfeul de Aur” din  Bulgaria.

În 2002 și 2003 semnează alături de fiul său majoritatea pieselor muzicale din filmul artistic „Deadline-Das Musikill”.

1957: A fost emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere.

Urmarea a  fost efectuarea a 7.521.100 de avorturi în numai nouă ani, din 1958 până în 1966 (când a fost emis Decretul 770, iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea în ţara noastră întreruperea cursului sarcinii).

 1959: A muritmarele jurist și istoric român Andrei Rădulescu, întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc, fost membru al Academiei Române, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1946-1948); (n. 21 noiembrie/4 decembrie 1880, Chiojdeanca, Prahova).

A fost membru al Institutului Internaţional de Filosofie a Dreptului şi de Sociologie Juridică din Paris şi reprezentant al României în Uniunea Academică Internaţională.

Magistratul Andrei Rădulescu a desfăşurat o importantă activitate didactică şi de cercetare ştiinţifică sub egida Academiei Române. A susţinut prelegeri universitare din diverse ramuri de drept; primul său curs, început în septembrie 1913 la Şcoala de ştiinţe de stat, a fost de drept internaţional public; în anii următori şi până în toamna anului 1940, când a demisionat, a predat dreptul civil. În cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, a fost profesor între 1918 şi 1947, când a fost pensionat pentru limită de vârstă. 

1962: S-a născut, la Zîrnești, Cahul, RSS. Moldovenească, interpretul de muzică populară românească, Adam Stîngă

La vîrsta de 12 ani a început să cânte la trompetă, mai tîrziu a cântat alături de lăutarii din sudul Moldovei, Bogdan Constantin, Ion Marinovici și Mitișor Botgros. A absolvit Institutul de Arte „Gavril Muzicescu” de la Chișinău în anul 1985. A debutat în orchestra de muzică populară Lăutarii condusă de maestrul N. Botgros, cu care a susținut numeroase concerte în Moldova și peste hotarele ei și a înregistrat un CD.

În timp, a colaborat cu orchestrele folclorice Mugurel, Busuioc moldovenesc și „Barbu Lăutaru”, cu care susține numeroase spectacole pe scenele Europei.

 Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără Hora lui Foca, Hora de masă, Sârba ca la Văleni, etc.

 1967: S-a născut interpreta de muzică de jazz Teodora Enache.

1975: S-a născut  Marius Urzică, gimnast român, campion olimpic la probele de cal cu mânere la Olimpiada Sydney, 2000).

1981: S-a născut la  Hollywood, în statul american California, Dominique “Domi” Helena Moceanu, gimnasta  americana de  origine româna,  membră  a echipei olimpice a Statelor Unite (“supranumita cele sapte magnifice”), castigatoare a medaliei  de aur la Jocurile Olimpice din   1996  în Atlanta.

Dominique a fost pregatită de renumiţii antrenori ai Nadiei Comăneci, Marta şi Béla Károlyi.

1983: S-a născut la Bârlad, gimnasta română, multiplă campioană mondială şi olimpică, Andrea Madalina Răducan.

2006: A murit (la Budapesta), prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö, membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989), laureat al premiilor Herder și Kossuth; (n.17 iunie 1927 în localitatea Cămăraș din județul Cluj (interbelic).

Din toamna anului 1940 a studiat la Colegiul Reformat , iar din ianuarie 1945 a fost student la Școala Gramatică Reformată din Cluj . A publicat pentru prima dată la Cluj, la vârsta de 18 ani.

Sütő a devenit membru al Partidului Comunist Român în anul 1947.

Din 1965 până în 1977 a fost deputat în Marea Adunare Națională , iar din 1974 până în 1982 a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România socialistă. Din 1980, regimul Ceaușescu a interzis publicarea operelor sale și interpretarea pieselor sale,astfel că între 1980 și 1990 a putut publica doar în Ungaria.

Pe 19 martie 1990, în timpul ciocnirilor etnice dintre unguri și români a pierdut ochiului stâng.

Este autorul a zeci de lucrări în proză și opere dramatice care le-au ridicat în prim-planul scriitorilor maghiari contemporani. În 1998 s-a numărat printre fondatorii Academiei de Literatură Digitală.

2007: A decedat David Ohanesian, renumit bariton român de etnie armeană; (n. 1927).

 Alături de Octav Enigărescu și Nicolae Herlea, a făcut parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai României; (n. 1927). În decursul carierei sale artistice a jucat în peste 2.000 de spectacole de operă pe marile scene ale lumii. A susținut un rol memorabil ca „cel mai apreciat Oedip al secolului al XX-lea”.

2007: Prea Fericitul Părinte Daniel,  a fost întronizat al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în urma alegerii sale de Colegiul Electoral Bisericesc, la data 12 septembrie 2007.

 

Numele său de mirean este Dan Ilie Ciobotea şi s-a născut la  22 iulie 1951, în localitatea Bara, satul Dobrești, jud. Timiș).

A fost student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde a obținut Diploma de licență în teologie (Noul Testament).

În perioada anilor 1974-1976 a  frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).

In 1979 își susține teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”.

Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoit și a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor în teologie al Universității din Strasbourg.

Din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția). A participat la numeroase întruniri pentru promovarea ecumenismului peste hotare.

La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah. Ulterior în octombrie 1988 este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990, este consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. În paralel, deține funcția de Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București.

În ianuarie 1990, PC Protosinghel Daniel Ciobotea a fost președintele Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, grup din care făceau parte Arhimandritul Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Pr. Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, dar și câțiva trăiriști mireni: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea și Teodor Baconsky etc.

Acest grup a avut un rol foarte bun pentru că, în timp ce ierarhii își temeau cârjele și scaunele, a reintrodus, cu concursul ministrului învățământului, religia în școli. Dar acest grup viza mai ales o înnoire a ierarhiei, căci acesta era problema la ordinea zilei. El s-a dizolvat, pentru că un membru al său a ajuns Mitropolit, altul vicar…
Mitropolit al Moldovei
La 1 martie 1990, PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea este ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990.

La 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, este și fondatorul a numeroase instituții dintre care amintim: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică „Sf. Ioan de la Neamț”, Mănăstirea Neamț, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”-Durău, Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae”- Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios „Resurrectio”, Centrul de educație și informare medicală Providența II – 2002, Institutul social-caritativ Diaconia – 2003, și altele.

De asemenea, pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înființat o serie de instituții sociale, amintind: Asociația creștină Pelerinul (Iași, 1996); Cabinetul stomatologic St. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (Iași, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensar policlinic „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003).

Din anul 1992 este Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.

De asemenea deține titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate: Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield, Connecticut – S.U.A. (2003); Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (2006); Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj.

Este cetățean de onoare al municipiului Botoșani (2003), al orașului Negrești-Oaș si al județului Caraș-Severin.

2007: Rabinul Shlomo Sorin Rosen a fost instalat ca lider spiritual al comunităţilor evreieşti din România, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Templul Coral din București.

La acea data avea 32 de ani şi era unul dintre cei mai tineri rabini din Europa.

Conform regulilor cultului mozaic, ritualul de învestire a constat în ceremonia dăruirii talitului – o pelerină cu care a fost îmbrăcat de către mentorul său, Marele Rabin, Menachem Hachoen.

A rămas în aceasta funcţie  pâna la  data de 9 martie 2011, cand, la Sinagoga Mare din București, a avut loc un eveniment special în onoarea sa cu ocazia încheierii activității sale de Prim Rabin al comunităților evreiești din România.

2015: A murit cântăreaţa de muzică populară Lucreţia Ciobanu . 

Lucreţia Ciobanu (născută Lu­cre­ţia Arcaş; n. 27 octombrie 1924, Topârcea, judeţul Sibiu (interbelic) , a fost o interpretă de muzică populară din Mărginimea Sibiului.

A fost laureată a Festivalului Mondial al Tineretului în anul 1953.

Intepreta a fost numită Doamna Munţilor, datorită repertoriului păstoresc pe care l-a abordat.

A dus cântecele din Mărginimea Sibiului până departe în America de Nord, mai exact în Statele Unite ale Americii şi Canada.

I s-a  conferit  la 29 noiembrie 2002 Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

 Ulterior, el i-a conferit la 7 februarie 2004 şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”. 

În ziua de 2 august 2013, Lucreţia Ciobanu a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Sibiu.

 2017: A murit generalul-colonel Iulian N. Vlad, demnitar comunist, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne (MI) și șef al Departamentului Securității Statului (1987-1989); două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din MI.

După căderea regimului comunist, a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani; (n. 1931).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Grigorie Luminătorul

Sfântul Grigorie Luminătorul (240-332), Apostolul Armeniei, s-a nascut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat, in Armenia. Traditia  il prezinta ca descendent al unei familii nobile.

Inca de prunc, Grigorie a fost trimis in Cezareea Capadociei, unde a fost crescut in credinta crestina si botezat. Tot aici s-a  casatorit si a avut doi fii: pe Vhartanes si Aristages.

Istoricul Agathangel (secretar al imparatului armean Tiridates) ne informeaza ca Grigorie a revenit in Armenia pentru a-si increstina conationalii.

Leontiu de Cezareea il hirotoneste episcop, iar Petru de Sevaste il intronizeaza episcop al Armeniei.

El va distruge templul si altarul zeilor pagani locali din Ashtishat.
 ,In anul  298,Tiridates IV a devenit regele pagan al Armeniei si  a incercat sa  restabileasca sarbatorile zeiței Anahit .

Grigore, care era creștin, și-a exprimat dezacordul, refuzand  să participe, motiv pentru care, regele a decis să-l arunce într-o groapă  care se va numi „inchisoarea Sfântului  Grigorie,” unde acesta va sta  timp de treisprezece ani.

Dupa o vreme, Tiridates a cazut  bolnav și a decis să-l elibereze  pe sfant din inchisoare, in speranta ca il va  vindeca, ceea ce s-a iîntamplat in mod miraculos.

Astfel, Grigorie devenit oficial, primul din istorie, Catolicos al Armeniei, ceea ce a facut din regatul  Armeniei cea mai veche țară creștină din lume.

In cele din urma, Grigorie a  izbutit  sa-l converteasca si pe rege, impreuna cu familia sa si cu intreg poporul.

Spre sfarsitul vietii, Sfantul Grigorie Luminatorul se retrage pentru a duce o viata solitara intr-o pestera din Manyea, in provincia Taran si moare in salbaticie.

Niste pastori ii gasesc trupul si, nestiind cine era, au ridicat deasupra lui o movila de pietre.

Grigorie a murit aproximativ in anul 331. descendenții săi direcți, facand parte din dinastia Gregorienilor, care a va controla  Statul creștin armean timp de o sută de ani.

Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui sau la tronul patriarhal al Armeniei.

Acesta a participat si la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare ca Sfantul Grigorie ar fi facut o calatorie la Roma împreuna cu Tiridates.

Biserica Apostolică Armeană, independenta si  bisericile ortodoxe de asemenea, il sarbatoresc pe 30 septembrie pe Sfântul Grigorie.

Aceasta este cea mai importantă sărbătoare în Armenia.

 Pe  30 septembrie este  Ziua Internaţională a Traducătorilor ,i se celebrează în întreaga lume  de ziua Sfântului Ieronim, care a tradus Biblia din limba greacă, ebraică şi aramaică, în limba latină, în urma  cererii Papei de a revizui traducerile vechi ale Sfintei Scripturi. 

Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653) – foto: ro.wikipedia.org

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația – d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii.

CITIŢI ŞI :

O ISTORIE A ZILEI DE 30 SEPTEMBRIE. VIDEO

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. jurnaluldedrajna.ro/mihail-pascaly.;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.

Sfaturile lui Topîrceanu pentru prevenirea epidemiilor

Un fragment din poezia lui George Topârceanu„Bacilul lui Koch”, recitată în premieră de către autor în 1928, la Iași, în cadrul Conferinței Societății pentru Profilaxia Tuberculozei.

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut… adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte şi de proză.
E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch…
Precum vedeţi,
Un subiect anume făcut pentru poeţi!
O, nu vă fie teamă… şi dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar… ici un pic de galben şi dincolo puţin
Albastru… şi pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât şi negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — şi ele —
Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
Ba fac aşa chiar domnii — de genul femeiesc…)
Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală… ştiu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui, —
Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadenţă lungă, când nu e… galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită… La pândă, invizibil,
În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil —
Şi chiar atunci când pare că doarme, e deştept,
La primării el este, , consilier de drept”
Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare duşman al speciei umane…

Prea onorate doamne!
Când ţin acest discurs,
Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
Utilizând cu toţii resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros…
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi’ndcă nu se vede şi fi’ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni…
Să judecăm un pic…
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneţi dumneavostră: ce importanţă are
Când un tâlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul… da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
Mâncaţi de urşi? Trei-patru…
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
Atacă şi distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută… ci mii şi mii de vieţi,
Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi „
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Şi după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul…

*

Aţi întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină şi să se dea la om?
Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuţă?…
Dar, în sfârşit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
Distruge-n organisme ţesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
Şi — curios! — el are de mult pentru poeţi
Un fel de slăbiciune… s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!…
De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic şi, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
Pluteşte-n atmosferă… şi dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
Şi căpătând viaţă — devine iar baston!
Savanţi-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină… un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
Şi se-nmulţesc acolo în voia lor…
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două… apoi se face-n patru…
Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ţi spună a cui este şi câte neamuri are!

*

Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,
Şi-am isprăvit… (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândeşte agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
Şi orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă şi nici un iteres
Să moară de ftizie…
Că poate să-şi aleagă o altă maladie [1]
Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existenţa îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Şi dumenalui se face mereu că nu le ştie:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele şi carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente şi-n orice băutură
Să puneţi acid fenic — nu mult: o picătură…
Şi cel puţin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe faţă şi pe mâini…
La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc…
Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să ţină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viaţă să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana accea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici… nimic!

                         

  George Topîrceanu