ZIUA DE 23 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 23 septembrie în istoria noastră

1386: A murit Dan I, fost voievod al Țării Românești din 1383 până la moartea sa.

Sa născut în 1354 şi  a fost fiul domnitorului muntean Radu I şi Dan al II- lea, care la rândul lor au ajuns pe tronul Munteniei.

În documentele vremii respective, nu se fac foarte multe menţiuni despre Dan I, acesta fiind menţionat prima dată ca domnitor al Ţării Româneşti într-un act de donaţie făcut Mănăstirii Cotmeana din judeţul Argeş.

Lăcaşul de cult a primit un clopot, care datează de la data de 31 august 1385 şi pe care era inscripţionat: „în zilele binecredinciosului domn Io Dan voievod”.

A poruncit să fie terminate lucrările  Mănăstirii Tismana, așa cum menţiona  actul de danie din 3 octombrie 1385

„[…] la începutul domniei dăruite mie de Dumnezeu am aflat în țara domniei mele, la locul numit Tismana, o mânăstire nu întru toate terminată, pe care sfântrăposatul, binecinstitorul voievod Radul, părintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a sfârșit-o din pricina scurtimii vieții[…]“ şi a emis monedă proprie: ducatul, cu greutatea medie 0,50 gr., și banii anepigrafi, de 0,20 gr.  S-au păstrat și monede cu numele lui Dan și Mircea ca domni asociați.

Moartea voievodului este subiect de dispută…

Stema Țării Românești

Istorici mai vechi preiau și susțin cronica lui Chalcocondil în care Dan I a căzut victimă comploturilor fratelui său mai mic Mircea, care s-a răsculat împreună cu mai mulți boieri şi l-a  asasinat.

Mai credibilă pare „Cronica anonimă bulgară”, contemporană evenimentului, care afirma că voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386 asasinat când era într-o campanie militară îndreptată împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, ajutat de otomani, în timp ce îl sprijinea pe unchiul său, Sracimir, țarul bulgar de la Vidin.

1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească.

Mircea cel Bătrân a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.

A fost fiul voievodului Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron.

In timpul domniei sale se pun bazele principalelor instituţii feudale ale statului, iar  Tara Romaneasca  a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidare militară şi afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei.

Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind unul dintre cei mai activi  luptatori antiotomani din vremea sa.

 La 1406 Mircea işi spunea :

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

În timpul domniei sale, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa și s-au pus bazele principalelor instituții feudale ale statului. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă, care încludea și titlul de despot al țărilor lui Dobrotici și în reprezentarea numismatică. A întărit economia țării prin măsuri privind impozitele și taxele, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care a încheiat tratate și privilegii. A deschis mine de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare au crescut.

Marele domn a decedat  la 31 ianuarie 1418.

1403: Mircea cel Bătrân a încheiat în secret o alianţă defensivă cu regele Poloniei, Wladyslaw al II-lea Jagello, îndreptată împotriva regelui maghiar Sigismund de Luxemburg.

Acest Tratat de alianță defensivă cu regele Poloniei, reînnoia alianţa dintre cele două ţări din anul 1389. 

Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani.

Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele Ungariei – și sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt.

În condițiile în care regele Poloniei, Vladislav Jagello și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ridicau reciproc pretenții asupra coroanei celuilalt, ca moștenitori ai regelui Ludovic cel Mare, între cele două state era o situție conflictuală, care s-a perpetuat pentru câteva decenii.

1445: A fost menţionată pentru prima dată documentar în uricul dat Mănăstirii Humorului de Ştefan Voevod, fiul lui Alexandru cel Bun, a târgului Galați. O altă atestare documentară posibilă, în lista orașelor din Țările Române care și-au trimis reprezentanți la Conciliul de la Constanța, apare o localitate cu numele de Galff. E posibil să fi fost vorba de așezarea Galați.

1879: Societatea de cultură macedo-română, constituită la Bucureşti, recunoscută ca persoană juridicã prin legea votată de Corpurile Legiuitoare, promulgată prin înaltul  Decret domnesc nr. 1298  din  15 aprilie 1880, care a lansat o Proclamaţie adresată tuturor românilor din sudul Dunării, chemându-i sa înveţe limba româna şi să trăiască în pace cu toate popoarele cu care vietuiesc.

Societatea a functionat continuu ca persoana juridică, nefiind niciodată desfiinţată de la data înregistrării.

1884: S-a născut la Goești, jud. Iași, Mihai Costăchescu, istoric şi folclorist român, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române; (d. 18 martie 1953, Iași).

1898: S-a născut la Storojineț (Bucovina), azi în Ucraina, Alfred Margul – Sperber, scriitor, publicist și traducător evreu de limbă germană din România; (d. 3 ianuarie 1967, București).

A renunțat la studiile de drept și a călătorit, întâi la Paris, apoi la New York, unde a locuit între 1921 și 1924.

La New York a activat și ca jurnalist la publicații comuniste americane.

În 1924 a devenit redactor la Czernowitzer Morgenblatt, ziar liberal evreiesc de limbă germană, care a apărut între 1918 și 1940 la Cernăuți.[6] În paralel, avea diverse colaborări externe la New Yorker Volkszeitung și la unele periodice din România (Der Nerv din Cernăuți, Das Ziel din Brașov etc.).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ajutat de Ion Pillat, Eugen Lovinescu și Oscar Walter Cisek pentru a nu fi expulzat din România, dat fiind faptul că era evreu bucovinean.

Din 1940, după desființarea ziarului Czernowitzer Morgenblatt, incepand cu anul  1944, a lucrat la Radio și în presa scrisă, de limbă germană; a scris poezie, a publicat câteva volume.

S-a făcut remarcat îndeosebi ca traducător, realizand  una dintre cele mai reușite traduceri în germană a poemuluiLuceafărul de Mihai Eminescu. A tradus balade populare românești, între care Miorița și Toma Alimoș. A tradus din operele unor autori români de prestigiu (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Maria Banuș, Vladimir Colin etc.). Multe versuri ale poetului Aron Cotruș, traduse de Alfred Sperber, au fost publicate și în revista săsească Klingsor.

A avut contribuții redacționale și la revista Rumänische Rundschau, dedicată popularizării culturii române pentru cititorii germanofoni.

Margul-Sperber a scris numeroase poeme tributare circumstanțelor politice ale regimului  comunist, multe dintre aceste creații literare fiind dedicate elogierii Partidului Muncitoresc Român (PMR), a lui Lenin, Stalin și Gheorghiu-Dej.

Pentru contribuțiile la realismul socialist și proletcultism, Alfred Sperber  a fost rasplatit în 1954 de regimul dictatorial comunist cu Premiul de Stat clasa I (alături de Mihai Beniuc, Valeriu Emil Galan, Mihu Dragomir, Dumitru Almaș, Aurel Baranga, Horia Lovinescu, Ion Vitner etc.).

1902: S-a născut Ion Gheorghe Maurer (prenumele lui era de fapt Jean), jurist şi politician comunist, fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1965; 1969-1974) si membru titular al Academiei Române din 1955; (m. 8 februarie 2000).

Tatăl său era de origine alsacian, profesor de limba franceză în București, iar mama franțuzoaică.

 Pe la sfârșitul anilor ’20 era asistent de procuror la Tribunalul din Sighișoara.

A activat ca avocat, în Baroul Avocaților de București, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români. 

În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.

Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.

În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.

A devenit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961 (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974).

În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol.

După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.

După  revoluția anticomunista din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică.

1920: A murit la București, inginerul Constantin Robescu, membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871; (n. 1839, Râmnicu Sărat, județul interbelic Râmnicu-Sărat).

A absolvit Școala Normală de Ape și Păduri, luându-și apoi licența în științele naturii la Paris.

In 1870 a înfiinţat, împreună cu Petre. S. Aurelian, „Revista ştiinţifică”, în care a publicat numeroase articole de silvicultură; unul dintre fondatorii (1883) „Şcolii Speciale de Silvicultură” din Bucureşti.

A fost primul președinte (1886 – 1888) al Societății „Progresul Silvic”, înființată la 1 aprilie 1886 de un grup de silvicultori, mari oameni de știință și proprietari de păduri^.

A fost de două ori primarul Bucureștiului în perioada ianuarie 1896 – aprilie 1899 și noiembrie 1902 – decembrie 1904 si  director general al Poștelor și Telegrafului.

În 14/27 august 1916, în caliatate de vicepreședinte al Senatului, Constantin Robescu a luat parte la al doilea Consiliu de Coroană, în care regele Ferdinand I i-a anunțat pe cei prezenți de hotărârea luată împreună cu guvernul său, aceea de a intra în război de partea Antantei

Este ctitor împreună cu soția sa, al  bisericii  Sfinții Împărați din Focșani

1923: A fost adoptată Legea pentru organizarea învăţământului silvic, cu trei grade: inferior, mediu şi superior.

 1940:  A fost înfiinţată Poliţia legionară.

Poliţia Legionară a fost o poliţie paramilitară creată după înfiinţarea Statului Naţional-Legionar, care a funcţionat în paralel cu poliţia oficială de stat din România.
Poliţia Legionară a fost o organizaţie concepută după modelul unităţilor paramilitare naziste, liderii ei considerând-o versiunea românească a SA germane. Înfiinţată formal la 6 septembrie 1940, ea avea scopul de a apăra noul regim şi de a-i suprima pe adversarii acestuia.

Conducătorul Mişcării Legionare, Horia Sima, afirma în memoriile sale că însuşi generalul Ion Antonescu i-ar fi cerut, în cursul unei discuţii între patru ochi, să organizeze o poliţie legionară, care să constituie un instrument de siguranţă al noului regim. Ca urmare, Poliţia Legionară s-a constituit mai întâi în Capitală şi apoi în oraşele din ţară, după următoarea procedură: şeful de judeţ îl însărcina pe un legionar cu conducerea Poliţiei Legionare locale, după care acesta îşi recruta elementele de care avea nevoie din sânul organizaţiei, deşi nu toate elementele chemate să facă parte din Poliţia Legionară erau pricepute.[2] În septembrie 1940, publicaţia oficială a regimului lui Antonescu descria Poliţia Legionară ca un grup de „elemente fără nici o pregătire de specialitate, fără cultură, fără suflet, din dezmoşteniţii soartei, culeşi din pulbere de drum”.

În noiembrie 1940, şef al Poliţiei Legionare din capitală a fost numit Ion Boian. După desfiinţarea acesteia, a fost şeful Serviciului de Ordine al Mişcării Legionare.

Poliţia Legionară a fost un corp distinct, separat de Poliţia oficială a statului, care avea misiunea să stea într-ajutorul organelor poliţieneşti ale Statului, în perioada de trecere de la vechiul regim carlist la noul regim legionar, când legionarii încă nu deţineau Ministerul de Interne. Horia Sima a menţinut şi organizat Poliţia Legionară în paralel cu Poliţia oficială a statului, chiar şi după ce legionarii au ajuns să deţină, oficial, Ministerul de Interne, Prefectura Poliţiei Capitalei şi Direcţia Siguranţei şi Poliţiilor din ţară. După ce Poliţia Legionară s-a organizat în toată ţara, Horia Sima a dat o circulară prin care a stabilit atribuţiile ei de auxiliară a Poliţiei de Stat. Aceştia erau îmbrăcaţi în uniformă legionară, cămaşă verde, centură cu diagonală, iar la braţ banderolă pe care era scris: Poliţia Legionară.

Poliţia Legionară avea dreptul de a face percheziţii la orice oră din zi şi din noapte, de a opera arestări, fără nici o formalitate „birocratică”, precum şi de a ancheta persoanele reţinute.De la arestarea fără mandat a celor pe care îi considera adversari, Poliţia Legionară a ajuns până la uciderea unor personalităţi politice.

Făcând referire la atribuţiile şi competenţele poliţiei legionare, Horia Sima a emis la 30 octombrie 1940 un comunicat în care preciza: sediul este în Splaiul Independenţei nr.75, carnetele şi legitimaţiile trebuiau să conţină datele de identificare, să aibă fotografie şi timbru sec aplicat, chiar şi aşa participarea la percheziţii fiind exclusă în lipsa Poliţiei de stat, în caz contrar riscând să fie denunţaţi. Prin ordinul nr. 67343/ 23 noiembrie 1940, directorul general al Poliţiilor, Al. Ghica, le-a ordonat celor din subordine obligativitatea colaborării cu conducătorii Mişcării Legionare. Două zile mai târziu, acelaşi director emitea un ordin, în care amintea că „legionarii servesc ca auxiliari ai Poliţiei de stat, dacă sunt împuterniciţi cu acte în regulă, emanate de la organele Ministerului de Interne sau de la prefecţii de judeţ”, iar „Poliţia de stat poate face apel la cadrele legionare oricând va fi necesar”.

Poliţiştii legionari aveau birouri în clădirea Prefecturii Poliţiei Capitalei, li s-au amenajat dormitoare pentru 140 de persoane, aveau acces la documente secrete, participau la acţiuni poliţieneşti, puneau în executare măsuri specifice, beneficiau de baza logistică şi, în general, de tot ceea ce ţine de o unitate de amploarea Poliţiei Bucureştilor. Membrii Poliţiei Legionare erau cazaţi chiar în sediul Poliţiei Capitalei, un etaj fiindu-le destinat pentru locuire.

1941: S-a născut (comuna Toporăuti, jud.Cernăuţi), renumita  interpreta română de muzică populară  Sofia Vicoveanca (numele sau real era Sofia Fusa).

A avut o copilărie grea, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, in Bucovina ramasa Romaniei. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-și numele de scenă Sofia Vicoveanca.

A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoșanilor.

Ca o recunoaștere a activității sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare românești, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincții cum ar fi: „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1973); Medalia „Tudor Vladimirescu” cl. I (1975); Medalia „Meritul Cultural” cl. I (1976); Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa a III-a (2002); Ordinul Național „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2004) etc.

Cu ocazia zilei Majestății Sale Regele Mihai, la 25 octombrie 2014 a primit din partea Casei Regale a României, prin intermediul Principesei Moștenitoare Margareta, decorația Ordinul Coroana României în grad de cavaler.

A primit titlul de Cetățean de Onoare al localităților Suceava, Rădăuți, Siret, Pojorâta, Ciocănești și Vicov (jud. Suceava), precum și al comunelor Ion Creangă din județul Neamț și Cicârlău, din județul Maramureș.

1948: S-a născut la Moreni, jud.Dâmbovița, actorul român de teatru și film George Mihăiță.

A absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, secția Actorie, clasa prof. univ. Sanda Manu. A jucat la Teatrul de Comedie din București de la începutul carierei, devenind director al aceluiași teatru din 2000.

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

 1950: Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române a hotărât înfiinţarea ”Studioului Cinematografic Bucureşti ”, destinat producţiei de filme artistice şi de animaţie.

Foto: Studiourile Buftea, vedere aeriană, sfârşitul anilor ’60

Cu aceasta ocazie, au început lucrarile de constructie a studioului de la Buftea (“Centrul de Productie Cinematografica”).

1950: S-a născut in oraşul Corabia, actorul român Şerban Ionescu.

 A urmat cursurile Scolii Populare de Arta, a recitat mult si dupa patru incercari a intrat la teatru, la  Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica la clasa regretatului Amza Pelea si la terminarea facultatii a fost repartizat la Teatrul din Petrosani dupa care a  jucat la Teatrul Mic si Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, iar din 2001 la  Teatrul National din Bucuresti.

In 1980 regizorul Mircea Mureşan i-a incredinţat rolul vietii sale- Ion, ecranizarea romanului Rascoala de Liviu Rebreanuîn filmul care-i va aduce notorietate, „Ion: Blestemul pamantului, blestemul iubirii”.

A jucat în multe filme de la Horea/1984 până la Şobolanii roşii/1991,fiindu-i apreciate talentul, seriozitatea si modul aparte de interpretare.

Serban Ionescu a fost căsătorit cu actriţa Magda Catone timp de 29 de ani şi are un băiat.

A decedat in ziua de 21 noiembrie 2012.

1963 a fost arestat Georges Paques, șef adjunct al serviciului de presă al NATO pentru spionaj în favoarea URSS. Era începutul unei serii de lovituri care va duce la destrămarea mai multor întinse rețele de spionaj ale URSS, dar și începutul unor contralovituri inițiate împotriva Occidentului din blocul sovietic. Pe lingă URSS, Germania de est și România au fost principalii actori.

1963: A murit actorul Jules Cazaban; (n. 16 martie 1903, Falticeni).

A fost fiul inginerului francez Louis Cazaban și al austriecei Aneta Checais şi  fratele scriitorului Theodor Cazaban. Pasionat de muzică, a cântat ca violoncelist în orchestra Liceului “Nicu Gane” din Fălticeni, condusă de prof. Aurel Mihăilescu, dar vocația lui principală a fost cea actoricească.

A început prin a juca în piesele puse în scenă la Liceul “Nicu Gane”. În 1924 s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din Iași, a  debutat pe scena Teatrului Național din Iași si a  jucat de asemenea  la Teatrul Național din Cernăuți.

În 1929 s-a mutat la București, unde a colaborat cu mai multe trupe teatrale independente, printre care compania Maria Ventura , teatrul Bulandra-Maximilian-Storin și trupele îndrumate de Sică Alexandrescu. În 1941 a fost angajat la Teatrul Nostru, condus de Dina Cocea. După 1944 a jucat la Teatrul Municipal din București, condus de Lucia Sturdza Bulandra (la 18 septembrie 1947 a devenit chiar director adjunct al teatrului).

 A avut o bogată activitate în cinematografie, radio și televiziune și a fost profesor la Institutul de artă teatrală și cinematografică “I. L. Caragiale” din București.

A primit distincția de Artist al poporului și a fost laureat al Premiului de Stat. În ultima parte a vieții a dorit să-și revadă fratele mai mic, Theodor, scriitorul, aflat în exil la Paris.

Autoritățile comuniste au acceptat să-i acorde pașaportul numai cu condiția de a nu se vedea la Paris cu nici un exilat român. În aceste condiții, Jules Cazaban a renunțat la pașaport și la călătorie.

Căsătorit cu actrița Irina Năjejde, fiica jurnalistului și cronicarului dramatic Iosif Nadejde, a avut un fiu, compozitorul si muzicologul Costin Cazaban. Jules Cazaban este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

1967: A decedat  Ştefan Nădăşan, inginer român, membru al Academiei Române, întemeietorul şcolii româneşti de încercarea materialelor.

Ștefan Nădășan (n. 19 august 1901, Timișoara ), inginer electromecanic, a fost  întemeietorul școlii românești de încercarea materialelor. A contribuit la îmbunătățirea fontelor și a adus importante inovații în sudura metalelor. Cariera didactică și-a realizat-o la Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Mecanică.

A contribuit la îmbunătăţirea fontelor şi a adus importante inovaţii în sudura metalelor; (n.19.08.1901).

1991: În România s-a declanșat a patra Mineriadă

Aceasta s-a derulat în perioada 23–28 septembrie, după ce minerii din Vulcan au intrat în grevă, care s-a extins rapid în toată Valea Jiului. Conducătorii greviștilor au solicitat prezența premierului român în Valea Jiului, pentru negocieri.

Liderul sindical Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cît mai repede posibil, ei vor veni în număr mare la București.

2009: A murit ceteraşul Ioan Covaci, supranumit de publicul german „Paganini”; a fost cel mai mare maestru taran al viorii si  membru al grupului vocal-instrumental maramureşean „Iza”; (n. 1939).

Covaci cânta la vioară cântece din Maramureş, Transilvania, Banat, dar şi cântece din folclorul maghiar, ucrainean şi ţigănesc.

 23-29 septembrie 2012 : S-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – „RadiRo”, organizat de Radio România.

2013: A decedat  regizorul,  profesorul universitar, scenaristul și actorul român Gheorghe (Geo) Saizescu; n. 14 noiembrie 1932, Prisăceaua, județul interbelic Mehedinți.

S-a născut la 14 noiembrie 1932, la Prisăceaua în judeţul Mehedinţi.

A  regizat mai multe lungmetraje considerate antologice pentru istoria filmului românesc de comedie, printre care “Astă seară dansăm în familie”, “Păcală” şi “Secretul lui Bachus”.

În unele dintre filmele sale, Geo Saizescu a fost şi scenarist, şi actor.

De-a lungul carierei sale, regizorul a colaborat cu unii dintre cei mai populari actori români, ca Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu sau Horaţiu Mălăele.

2021: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov a adoptat o hotărâre care prevede începând cu data de 23 septembrie, ora 00.00, impunerea unor restricții în 13 localități din județ, în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectări cu virusul Covid 19 a depășit 3 la mia de locuitori.

Sunt vizate localitățile Berceni, unde incidența a ajuns la 4,07 la mie, Ciolpani (3,31 la mie), Chiajna (4,93 la mie), Dobroești (5,57 la mie), Domnești (3,02 la mie), Jilava (3,09 la mie), Măgurele (3,72 la mie), Otopeni (4,34 la mie), Pantelimon (3,02 la mie), Popești-Leordeni (4,40 la mie), Ștefăneștii de Jos (3,61 la mie), Tunari (3,09 la mie) și Voluntari (4,13 la mie).

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

O ISTORIE A ZILEI DE 23 SEPTEMBRIE. VIDEO

Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia, in timp ce slujea la templu, ca sotia sa Elisabeta, inaintată in varstă, va naște un fiu care se va numi Ioan.

Nasterea lui Ioan s-a petrecut cu șase luni inaintea nasterii domnului nostru Iisus Christos.

Prin ingerii Lui, Dumnezeu a vestit nasterea lui Isaac varstnicei Sara, nasterea lui Samson femeii sterpe a lui Manoe si a lui loan, parintilor varstnici Zaharia si Elisabeta.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune ”Daca dorim sa stim cum se pot naste copii din parinti sterpi si varstnici, sa nu mergem sa-i intrebam pe oameni, caci nu vor avea ce sa ne spuna.

 Faptele despre care se intreaba sunt mai presus de stiinta naturala. Mai curand sa mergem sa privim la puterea lui Dumnezeu care le-a facut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de parinti tineri sau varstnici ca sa-l faca pe Adam. Decat sa fim curiosi, mai bine sa dam slava lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa noua pacatosilor.

Biserica i-a inchinat lui Ioan șase sărbatori: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/23/o-istorie-a-zilei-de-23-septembrie-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox.ro;
11. Cinemagia.ro.

21/22 septembrie 1939 – noaptea în care au fost masacrați din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari

NOAPTEA DE CRISTAL A ROMÂNIEI… 252 de legionari asasinaţi la 21/22 septembrie 1939

Dimineața zilei de 22 septembrie 1939 nu a fost una ca oricare alta. În zori, pe străzile orașelor din toate județele României se aflau câte două, trei sau patru cadavre expuse. În jurul lor, grupuri mari de cetățeni oripilați se adunau discutând și indignându-se. Victimele fuseseră arestate de Jandarmerie în timpul nopții și executate sumar,scrie în http://www.Buciumul.ro.publicistul Florin Dobrescu.

Între cei asasinați, o mare parte erau intelectuali, unii dintre ei minți strălucite ale României acelor ani. Regimul nu s-a sfiit să ucidă chiar și preoți. De exemplu, din cei patru legionari executați în județul Constanța, trei erau clerici.

Chiar și un membru al familiei Cantacuzino s-a aflat printre victime: Alexandru era descendent direct al domnitorului Șerban Cantacuzino.

Conform ordinelor primite de la Guvern, trupurile acestora au fost expuse, în locuri publice, cu interdicția înhumării timp de trei zile.

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari.

Despre acest episod, istoricii preferă să nu vorbească, fie din teamă, fie urmare a unor angajamente politice. Iar multora dezbaterea acestui eveniment le displace profund.

Dar să vedem care este povestea acestui eveniment care a murdărit iremediabil istoria noastră recentă și obrazul omeniei românești.

Pretextul masacrului

S-ar putea spune că pretextul acestui masacru, care a distrus cea mai mare parte a elitei Mişcării Legionare, a fost împuşcarea premierului Armand Călinescu, în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară.

Legionarii care au comis această execuție și-au justificat actul prin responsabilitatea lui Călinescu în asasinarea fără judecată a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, precum şi altor zeci de lideri legionari. Evident, din ordinul lui Carol al II-lea. Însă circumstanțele sub care s-a petrecut asasinatul contrazic această teză.

Armand Călinescu fusese membru al Partidului Național Țărănesc, fiind ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933, şi i-a atras resentimentele unor oameni precum Iuliu Maniu. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga, în funcția de Ministru de Interne, iar ulterior a susţinut pe Carol II în demersurile sale de anulare a Constituţiei democratice din 1923 şi de instaurare a primei dictaturi din istoria modernă a României. În 1938, Armand Călinescu a coordonat arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnarea acestuia la 10 ani de muncă silnică. Tot el a pus în executare ordinul lui Carol II de asasinare a lui Codreanu şi a altori fruntaşi legionari. Drept răsplată, a fost numit prim-ministru, după moartea antecesorului său, Patriarhul Miron Cristea.

Când statul de drept este suspendat…

S-ar putea invoca ideea că asasinatul și atentatul terorist nu sunt metode admise într-un stat. Întru totul adevărat. Cu precizarea că axioma e valabilă într-un stat care respectă  normele elementare ale dreptului. Nu vrem sub nici o formă să justificăm o crimă. Dar nu putem contesta o realitate sociologică: aceea că, atunci când însuși statul, cel care are obligația de a veghea la respectarea legii și a apăra integritatea și viața cetățenilor săi, devine autor al fărădelegilor și crimelor, ordinea de drept este suspendată, iar cetățenii pot ajunge la reacții sau forme de apărare la fel de ilegale.

Până la data atentatului, conducerea statului coordonase, cum spuneam, exterminarea a zeci de fruntași legionari, unele dintre asasinate fiind comise în condiții bestiale. E de ajuns să amintim primitiva sugrumare a lui Codreanu ori arderea de vie la Crematoriul Cenușa – după schingiuiri și abuzuri sexuale – a șefei organizației femeilor legionare, Nicoleta Nicolescu. Într-un asftel de context, riposte violente asemenea celei din 21 septembrie 1939 ar trebui analizate sub circumstanțele politice date.

În acest context au apărut inițiative răzlețe a unor grupuri de legionari care își propuseseră o ripostă pe măsură dată autorității, rectae lui Carol al II-lea și funestului său executant, Armand Călinescu. Una dintre aceste echipe formate ad-hoc a fost cea alcătuită din nouă persoane, grupate în jurul avocatului ploieștean Miti Dumitrescu. Se pare că, la baza adeziunii sale la Mișcarea Legionară ar fi stat indignarea produsă în fața abuzului judiciar prin care Codreanu fusese condamnat în 1938, și ulterior ucis. Comandoul prahovean a acționat după îndelungi antrenamente, multe dintre ele desfășurate în Munții Bucegi.

Atentatul

Armand Călinescu a fost ucis în jurul prânzului zilei de 21 septembrie 1939, într-o ambuscadă organizată în zona Podului Elefterie, fiind împușcat după ce automobilul său fusese blocat de un atelaj și lovit din spate de mașina atentatorilor.

Trupurile atentatorilor, expuse în Piața Eșefterie, pe 21 septembrie 1939.

După împușcarea lui Călinescu, “Răzbunătorii” – cum aveau să fie supranumiţi de legionari – au pătruns în clădirea Radiodifuziunii din str. General Berthelot, intrând în direct şi anunţând întregii țări “pedepsirea tiranului”, după care s-au predat Poliţiei, asumându-și întreaga responsabilitate pentru atentat. În felul acesta, ei considerau că vor evita abaterea represaliilor asupra legionarilor captivi în lagăre sau risipiți în toată țara, care de altfel nici nu avuseseră cunoștință de planul lor. Nu se îndoiau câtuși de puțin că vo fi uciși. Și au plătit imediat, fiind torturați, împușcați și expuși desfigurați în Piața Sf Elefterie timp de trei zile.

Doar că raționamentul lor, altminteri corect din punct de vedere etic și juridic, nu a avut valoare într-o țară în care nimic nu se mai afla pe un făgaș normal.

Represiunea

În orele care au urmat, regele-dictator Carol al II-lea a numit ca prim-ministru pe generalul Gheorghe Argeşeanu, primul ordin adresat acestuia fiind dezlănţuirea unor represalii sângeroase și disproporționate în întreaga ţară.

Din documentele oficiale, reiese că au fost asasinați, numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București – 10 legionari, la spitalul Militar Brașov – 7 legionari, în lagărul de la Miercurea Ciuc – 44 legionari, în lagărul Râmnicu Sărat – 13 legionari, în lagărul de la Vaslui – 31 legionari, iar în restul ţării – 147 legionari, câte 2, 3 sau 4 în fiecare judeţ. Un total de 252 legionari, numai într-o singură noapte.

De remarcat că, până la acel moment, în Germania lui Hitler avusese loc, în noiembrie 1938, „Noaptea de Cristal”, în care căzuseră victime circa 400 de evrei, dar aceasta în decursul a mai multor zile şi nopţi. Aşadar, performanţa lui Carol al II-lea de a ucide 252 de oameni într-o singură noapte îl depăşea – cel puţin la acel moment – chiar şi pe Hitler…

Pelerinaje macabre. Și o profeție biblică…

Cruce pe locul execuției a trei legionari, lângă Buhuși.

“Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt.” (Apocalipsa 11 : 7-9)

Nu știm dacă cei care au ordonat masacrele au conștientizat sau nu similitudinea cu această profeție biblică a deciziei de a expune public, trei zile, trupurile celor executați, sub interdicția înhumării lor, organizând adevărate pelerinaje macabre la locurile respective.

Oricum, pentru mijlocul secolului XX măsura a fost una pe cât de barbară, pe atât de oripilantă, amintind de negurile Istoriei și nefăcând decât să stârnească adânci resentimente în rândul populației. Inclusiv a celor care nu aveau nici o simpatie pentru legionari…

Ca și cum executarea sumară a peste 250 de oameni nu era suficientă, masacrul întins pe tot cuprinsul țării a fost urmat de expunerea, timp de trei zile, a cadavrelor pe străzile și în piețele orașelor. Și pentru ca oroarea să fie deplină, autoritățile locale au fost puse să organizeze pelerinaje, profesorii trebuind să aducă ducă elevii, încolonați, pentru a privi trupurile mutilate, aflate în plină alterare. „Așa vor păți trădătorii de țară!” – scria pe pancarte ce străjuiau morții. Totul, pentru a strecura o frică atavică în sufletul oricui ar mai fi năzuit la înlăturarea lui Carol al II-lea…

Probabil că, auzind cele petrecute, atât Hitler, cât și Stalin, vor fi fost invidioși, văzând de ce este capabil dictatorul României.

În ciuda exterminării elitei sale, toate aceste măsuri generau mai degrabă simpatia publică față de Garda de Fier. Ca și în primele secole ale Creștinismului, martiriul adepților unei cauze mistice genera noi și noi adepți din rândurile celor până ieri indiferenți.

Instituțiile, complice la masacru

Sigur, România nu mai era o democrație, ci o dictatură. Un grup infracțional având în frunte pe însuși monarhul țării, capturase statul în februarie 1938, atunci când Carol al II-lea suprimase Constituția democratică fondată de tatăl său. Nu trebuie deci să ne așteptăm ca instituții fundamentale ale statului să fi reacționat față de acest abuz inimaginabil. Și totuși, credem că nimic nu scuză nici pe reprezentanții autorităților statului și nici pe intelectualii de frunte ori pe înașții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care atunci au tăcut în fața abominabilelor crime, asta dacă nu chiar le-au elogiat.

Jandarmii raportează executarea ordinului de lichidare a prizonierilor politici de la închisoarea Râmnicul Sărat. SURSA: DGAS, cercetăror Victor Dogaru

Instituția care a pus în aplicare ordinul lui Carol, via premierul Argeșeanu, a fost și de această dată Jandarmeria. În toată istoria modernă a României, Jandarmeria fusese instrumentul tuturor treburilor murdare ale guvernelor, comițând un îndelung șir de abuzuri și crime. De altfel, și asasinarea lui Codreanu fusese executată în 1938 tot de personalul Jandarmeriei.

Nu a reacționat nici de această dată Justiția, deși unii din cei asasinați ispășeau pedepse cu închisoarea, și acelea primite abuziv. Conform tuturor normelor de drept, acești condamnați se aflau în custodia statului român, care era responsabil de intergitatea lor fizică și morală.

Biserica Ortodoxă Română s-a acoperit și de această dată de rușine. De parcă nu fusese suficient că răsposatul Patriarh Miron Cristea acceptase să gireze abuzurile și crimele dictaturii lui Carol al II-lea, primind funcția de prim-ministru și legitimând asasinarea lui Codreanu, succesorul său, Patriarhul Nicodim Munteanu, avea să afurisească pe atentatori – la un loc cu toți membrii Gărzii de Fier – și să tămâieze cu osanale grețoase pe Carol, imediat după represiune.

Nici politicienii – deja aliniați în Frontul Renașterii Naționale – la remorca dictaturii, nu au protestat. Mai mult, după cum obișnuia, „Marele” Iorga nu a pierdut prilejul să ducă abjecția la paroxism. “A fost filmată expunerea leșurilor legionare pe caldarâmul Cotrocenilor după omorârea lui Armand Călinescu. Pelicula îi arată pe Iorga și pe Argetoianu veniți la spectacol. Cu vârful ghetei Iorga împinge un cadavru…”, își amintea Nicolae Steinhardt, mai târziu, în “Jurnalul fericirii”.

Mărturii terifiante, în jurnalele unor contemporani

Iată câteva fragmente memorialistice, care pot oferi o imagine a ecourilor terifiante avute în rândul contemporanilor de acele asasinate colective, nemaiîntâlnite în România modernă. Important este faptul că unii din acei ce le-au relatat nu simpatizau defel Legiunea…

În jurnalul său, nepublicat şi păstrat în Biblioteca Academiei Române, academicianul g-ral Radu R. Rosetti, consemna chiar în ziua de 22 septembrie 1939: „ Uciderea, fără judecată, a asasinilor lui Călinescu a produs rea impresie, iar lăsarea corpurilor lor pe stradă revoltă lumea și transformă ceea ce se dorea a fi o pildă de pedeapsă, într-un adevarat pelerinaj. Radio-Londra comunică seara ca s-ar mai fi executat în plus în taberele de concentrare înca 76 de gardiști (e caracteristic cum aflăm știrile din țară prin Londra).”

Foto: Procesiune funerară la reînhumarea unor legionari executați la 21-22 septembrie 1939. Imagine din toamna anului 1940

La 23 septembrie 1939, Radu R. Rosetti notează: „Dimineața, la 8.15 radio Londra anunță că după date oficiale, numărul gardiștilor executați acum la noi pentru a răzbuna uciderea lui Armand Calinescu este de 292. Nu se poate decât repeta ce s-a spus cu prilejul împușcării ducelui de Enghien: „c’est pire qu’un crime, c’est une faute”. ”

Iar în 24 septembrie, continuă: „Radu mi-a spus că Radio-Londra a spus în astă-seară (ora 19.30) că numărul celor din Garda de Fier executați până azi se urcă la 353. Ioana spune că la Tecuci s-au executat 21, dintre care un învățător din Mîndrești; trupul unuia din cei executați a fost spânzurat ca „exemplu” în piața din Tecuci.”

Iată cum evocă Constantin Argetoianu, în însemnările sale zilnice, mărturisirea generalului Gabriel Marinescu – unul dintre principalii coordonatori ai desfăşurării pogromului:

„Au avut îndrăzneala (spune g-ralul Marinescu – n.n.) să spună că trebuia să plec fiindcă o destindere era necesară și eram eu, omul omorurilor din septembrie. Eu? Eu n-am făcut decât să execut ordinul regelui. Am primit ordin să curăț până seara și pe asasinii lui Călinescu și pe cei de la Râmnicu Sărat și câte trei de județ. Am cerut răgaz, să mai pot lua oamenilor câte o declarație, să se mai poată alege printre cei vinovați. S-a refuzat. Au fost prefecți care n-au avut culpabili de desemnat, căci toți cei bănuiți mai serios fuseseră concentrați și trimiși prin alte garnizoane, și au împușcat inocenți! Vă citez cazul de la Brașov, pe care l-am cunoscut… Domnule ministru, s-au omorât oameni degeaba, numai din cauza hienei de Urdăreanu care înnebunea pe Rege, de frică pentru pielea lui…
care tot o să pleznească! De câte ori nu le-am spus, să stăm de vorbă cu oamenii, căci îi putem întoarce… N-au vrut; eu am ascultat de poruncă! M-au învinuit că tolerez în poliție oameni care s-au îmbogățit. Domnule ministru, cu oameni care nu se îmbogățesc voiau ei să ucid fără sentință?? (…)”

Foto: Cimitirul legionar din Predeal, în 1940.

O altă mărturie – de astă dată a celui ce avea să fie ministru de externe în guvernarea legionară din 1940, prințul Mihail R. Sturdza – dezvăluie încă un aspect oribil. Unii dintre executanţii masacrului au folosit momentul pentru a obţine beneficii materiale de la familiile unora dintre cei aflaţi pe listele emise de guvern pentru împuşcare, prin „tranzacţionarea” sorţii prizonierilor:

„Odată arestată, soția mea a primit vizita de rutină, permisă rudelor legionarilor mai înstăriți, vizită autorizată de consorțiul Marinescu-Moruzov, care făcuse recent avere din jefuirea legionarilor asasinați ca și a refugiaților polonezi, la granița Bucovinei. I s-a fixat suma de 3.000.000. de lei ca preț al vieții fiului nostru, dându-i în același timp informația că Alexandru Cantacuzino n-ar fi fost împușcat în Închisoarea din Râmnic, dacă mama lui ar fi consimțit să plătească o sumă identică.”

Reabilitaţi şi reînhumaţi creştineşte

În 1940, când Miscarea Legionară a venit la guvernare, în baza unui algoritm, alături de generalul Antonescu, ziua de 22 Septembrie a fost proclamată „Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii”. Cei peste 80 de fruntași legionari asasinati în lagărele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat, precum și unii din cei asasinați în județe, au fost dezgropaţi din cimitirele lagărelor si înhumaţi creștineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul câtorva solemnități oficiale.

Dintre conducătorii Mișcării Legionare care se odihnesc în cimitirul de la Predeal, amintim pe Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca și cenusa celor incinerați de autorități la crematoriul Cenușa din Capitală: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.

După instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autorităţi de ocupaţie, troiţele fiind distruse, crucile înlăturate și arse.

Timp de jumătate de veac, sub pajiștea verde, necropola legionară de la Predeal a fost îngropată în uitare.

În 1998, veteranii legionari grupaţi în Partidul „Pentru Patrie” (Totul pentru Ţară), având ca formulă civică Fundaţia Buna Vestire, cu sprijinul legionarilor din occident, au ridicat un monument impunător pe locul cimitirului legionar de la Predeal.

Deși trecuseră ani de zile de la căderea comunismului, onstruirea monumentului a întâmpinat mari opreliști din partea autorităților laice și bisericești.

Doar intervenția tacită a Mitropolitului Antonie Plămădeală, înduplecat de foștii săi camarazi, a făcut posibilă, în final, construireasa, dar cu interdicția de a scrie ceva pe obelisc.

Foto: Aspect de la reînhumarea unor legionari, la Predeal, în septembrie 1940.

Foto. Râșnov, septembrie 1940. Reînhumarea legionarilor executați în septembrie 1939.

George Simion, liderul partidului „Alianța pentru Unitatea Românilor”, a acordat un interesant interviu publicației Visegrád Post

Foto: Țările membre ale Grupului de la Vișegrad

George Simion, președintele Partidului Patriotic Român AUR: „Cu Grupul Visegrád, avem aceeași istorie, aceleași interese și vom avea același viitor. Nu putem avea încredere în Germania, care controlează acum o mare parte din afacerile noastre interne și externe. „

 

Forumul Economic reunit în zilele de 7-9 septembrie 2021 la Karpacz,în Silezia inferioară, este cea mai mare conferință din Europa Centrală și de Est. În fiecare an, acest Forum reunește peste 4000 de invitați-lideri politici, economici și sociali, precum și aprox. 600 de jurnaliști. 
Oaspeții provin din peste 60 de țări din Europa, Asia și America. Misiunea Forumului este de a crea un climat favorabil dezvoltării cooperării politice și economice între statele membre ale UE și vecinii acestora.

La Forumul Economic Karpacz, în regiunea poloneză Silezia de Jos, echipa Visegrád Post l–a întâlnit pe George Simion, liderul partidului patriotic din România, AUR ( Alianța pentru Unirea Românilor – „Alianța pentru Unitatea Românilor”).

Acest militant în vârstă de 34 de ani, licențiat în economie și istorie, care a devenit recent om politic, s-a făcut cunoscut în 2019 printr-o acțiune controversată la cimitirul Valea Uzului, care fusese sursa unor reînnoite tensiuni între maghiari și români.

Declarându-se antisistem, creștin și în favoarea României Mari – înțelegeți reunificarea României și Moldovei – atacă frontal regimul român actual, pe care îl consideră corupt în ansamblul s[u, și nu ezită să denunțe rolul dăunător jucat de serviciile de informații românești, care se comportă realmente ca stat în stat.

George Simion a fost întrebat de reporterul Ferenc Almássy cu privire la opoziția sa față de măsurile Covidiste, viziunea sa asupra Grupului Visegrád sau despre motivele pentru care România încă nu este membră a spațiului Schengen.

Iată ce a declarat liderul Alianței pentru Unitatea Românilor:

George Simion:  Patru stâlpi caracterizează linia AUR, iar unul dintre ei este libertatea. De asemenea, luptăm pentru credința creștină care constituie fundamentul civilizației europene. Luptăm pentru principiul național și pentru familie ca bază a societății.

În România, dispariția partidului creștin democratic PNȚ-CD a deschis o lungă perioadă în care aceste valori nu au fost apărate în Parlament de nicio forță politică serioasă. Ne opunem puternic sistemului, nu într-un spirit anarhist, ci în respectarea valorilor pentru care luptăm și pe care le reprezentăm.

În zilele noastre, globaliștii ar dori ca noi toți să devenim la fel, la fel ca în zilele comuniste: ar trebui să ne privăm de identitatea noastră sexuală și de orice criteriu care ne face să ieșim în evidență.

Fiecare ar trebui să poată fi ceea ce își dorește. Dar, din punct de vedere biologic, nu putem fi decât bărbați sau femei. Acestea sunt singurele două genuri pe care le cunosc și care își datorează existența lui Dumnezeu.

Datorită atașamentului nostru față de aceste valori și în absența oricărei alte forțe politice poziționate pe acest segment al opiniei patriotice, suveraniste și conservatoare, am obținut 10% din voturi la alegerile din decembrie 2020. Dar doar 40% dintre alegători au fost informați a existenței AUR,

întrucât nu aveam acces la televizoare. Sistemul postcomunist, chiar totalitar, care controlează România a crezut că, ținându-ne departe de televiziune, ne va împiedica să trecem pragul [stabilit la 5% – nota] reprezentării parlamentare.

Dar am ajuns la 10%, iar unele dintre sondajele recente ne-au situat la 15%, altele mai aproape de 20%, iar ascensiunea noastră continuă. Acest lucru se datorează lipsei unei voci conservatoare și patriotice de care suferă politica românească – în ciuda modului în care încearcă să ne înfățișeze, ca extremiști, neofascisti sau alte nume de păsări din același butoi.

Suntem români normali, care dorim să facem parte din Uniunea Europeană – nu dintr-o federație europeană, ci mai degrabă dintr-o alianță între națiuni.

Acest guvern este același de 30 de ani. În 1989, l-au ucis pe Ceaușescu, au preluat puterea și au distribuit rolurile: „Tu, vei fi numit„ dreapta ”, tu, vei fi socialist, tu, liberali și tu, un partid popular”; dar erau totuși aceiași cu cei care controlau România înainte de schimbarea regimului, prin sistemul cu un singur partid și Securitatea [serviciile de securitate de stat ale statului român sub Ceaușescu – nota editorului]. Chiar și astăzi, ei controlează totul și refuză să permită auzirea altor voci în societatea românească. Iar problema noastră este aceasta: sistemul încearcă să tacă orice voci disonante.

Suntem supuși represiunii unui stat polițienesc.

La momentul alegerilor din 2020, în timpul luptei noastre pentru democrație și libertate, au încercat să ne compromită. De exemplu, oamenii au încercat să facă să pară că conduc fără permis, așa că a trebuit să dovedesc public că dețin un permis valabil. Securitatea română nu este moartă – nu a dispărut niciun moment și ne refuză dreptul de a ne apăra valorile.

Ferenc Almássy: Ne-ați spus că nu ați fost împotriva UE, ci în favoarea unei Europe a națiunilor. Din acest punct de vedere, discursul tău amintește destul de atent obiectivele urmărite de cei Patru din Visegrád.

George Simion:

Din punctul meu de vedere, România a făcut o greșeală gravă refuzând să se alăture grupului Visegrád. Am fi acolo în locul nostru, alături de Ungaria, Slovacia, Republica Cehă și Polonia.

Avem aceeași istorie, aceleași interese și vom avea același viitor. Nu putem semna un cec necompletat Germaniei, care controlează în prezent o mare parte a politicii noastre, atât străine, cât și interne, deoarece Germania va ajunge întotdeauna să facă afaceri cu Rusia. Au fost întotdeauna prieteni, apoi dușmani, apoi prieteni din nou și așa mai departe.

Poziția noastră este că ar trebui să avem o politică independentă – cea pe care mareșalul Piłsudski a imaginat-o în Polonia în anii interbelici, sub numele proiectului Intermarium. În prezent, acest proiect este resuscitat ca Inițiativa Three Seas. Țările din această zonă ar trebui să coopereze mai mult, pentru că dacă nu o vom face, vom dispărea. Vom fi țări cu salarii mici, abia abilități în a oferi o piață pentru produsele chinezești și occidentale.

Ferenc Almássy: În ceea ce privește chinezii: nu este îngrijorător, din punctul dumneavoastră de vedere, că Europa Centrală – adică o regiune care include țările acestei Inițiative Trei Mări – riscă să devină un fel de zonă tampon, de exemplu între Germania și Rusia, sau între Statele Unite și China, de exemplu? Nu suntem noi marionete în jocul marilor puteri?

George Simion: Ei ne folosesc pentru că noi îi lăsăm să ne folosească. Totul depinde de șefii de stat și de viziunea politică externă pe care o promovează. Din acest punct de vedere,

Trebuie să spun că admir politica Poloniei, de exemplu, precum și – dintr-un anumit punct de vedere – cea a guvernului Orbán, pentru rezistența sa la încercările de dictat de la Bruxelles – la acest tip de standardizare culturală comparabilă cu ceea ce încercam să impunem în epoca sovietică. Națiunile noastre nu sunt făcute pentru asta.

Cred că Uniunea Europeană ar trebui să rămână o zonă de liber schimb, o zonă economică, unită de libertatea de circulație și libertatea de comerț. Nu cred că trebuie să-și creeze propria armată sau să se constituie ca stat federal sau ca superstat.

Ferenc Almássy: Cum vedeți viitorul regiunii în perspectiva crizei Covid? Ai fost foarte ostil … –

George Simion: Nu, nu suntem ostili la nimic, ci doar ne ridicăm împotriva măsurilor care nu sunt utile. Uită-te la noi, de exemplu, în timp ce vorbim între noi chiar acum. Dacă am purta măști, nu s-ar schimba nimic. Cu toate acestea, în România, am fost obligați să purtăm măști – chiar și în aer liber – pentru o perioadă foarte lungă de timp, chiar dacă eficacitatea lor nu a fost niciodată dovedită.

De asemenea, am încercat să folosim frica – la fel ca în era comunistă – pentru a forța anumite măsuri, cum ar fi îngrădirile și vaccinările. S-au încercat ca vaccinarea să fie obligatorie pentru anumite categorii de lucrători, precum cei care lucrează în învățământ și funcționarii publici. Apărăm libertatea de alegere pentru toată lumea. Nimeni altul decât mine nu știe ce este mai bine pentru mine decât mine: libertatea este asta – și asta încercăm să eliminăm în acest moment.

Nu negăm existența acestui virus, dar susținem că daunele acestuia nu justifică paralizarea unor țări întregi. Este posibil ca țările occidentale să aibă suficiente rezerve financiare pentru a-și permite să facă acest lucru timp de doi sau trei ani, dar nu ne putem permite – la fel cum nu ne putem permite Green Deal sau asta. poveștile ne vor ucide economia. Aș dori să subliniez că, chiar înainte de această criză a sănătății, o criză economică în continuă înrăutățire a ucis deja țările noastre. Cinci milioane de români lucrează în străinătate.

Ferenc Almássy: De asemenea, sunteți foarte insistent ca România să acorde mai mult sprijin diasporei române, al cărei număr este foarte substanțial, în principal în Europa. În Regatul Unit, Germania, Italia, Spania și așa mai departe, există mulți români care locuiesc acolo, care au venit să lucreze acolo – unii care locuiesc deja acolo de mulți ani.

George Simion: Nu au plecat la muncă în aceste țări de dragul plecării. Lucrează acolo pentru că au fost forțați să părăsească România, pentru că erau săraci și nu puteau să ajungă la capăt. Acesta este motivul plecării lor. Pentru mine, deranjează mintea să văd guvernul român cumpărând 120 de milioane de doze de vaccin pentru o populație de 19 milioane, plătind un preț care depășește un miliard de euro, poate chiar mai mult, pentru că o fac într-un mod opac. Suma cheltuielilor nu este dezvăluită oamenilor …

Ferenc Almássy: Nici măcar parlamentarilor?

George Simion:Nici măcar parlamentarilor. Am pus multe întrebări prin proceduri parlamentare și nu primim un răspuns. Acesta este secretul deschis. În absența oricărei transparențe, cum vă așteptați ca oamenii să aibă încredere în ei? Ei bine, oamenii nu au încredere în ei. Acesta este motivul pentru care românii refuză vaccinarea. Încercăm să-i convingem pe românii expatriați să se întoarcă și să reconstruiască țara, dar este foarte dificil, știind că nimănui nu îi pasă de creșterea economică sau de suveranitatea națională. Tot ceea ce face guvernul este să ia împrumuturi de la FMI și Banca Mondială. Acest mod de a face lucrurile nu este viabil pe termen lung: mai devreme sau mai târziu, Banca Mondială ne va ordona să renunțăm fără despăgubiri, de exemplu,către rezervele noastre de gaze naturale.

Criza coronavirusului este, așadar, pentru mine, simptomatică a statului în care se află România, care, de 30 de ani, este condusă de forțe externe. Ne-am distrus economia. Ne-am distrus fabricile. Oamenii au plecat la muncă în străinătate, nevăzând niciun viitor în România.

Acesta este motivul pentru care românii ne susțin și de aceea nu suntem ca acei politicieni obișnuiți, care spun minciuni. Spunem ce poate vedea toată lumea. Acești oameni care pretind că ne guvernează nici măcar nu se conduc.

Ferenc Almássy: România face parte din UE de 14 ani și încă nu ați intrat în zona Schengen. De ce ? Este o țară destul de sigură, ale cărei frontiere sunt bine păzite. Ar putea fi din cauza portului Constanța [principalul port al României –ndlr], care amenință multe interese, sau din alte motive? În opinia dumneavoastră, România ar trebui să intre în Schengen?

George Simion: România trebuie să ne determine să o lăsăm să prospere economic, dar ni se blochează intrarea în spațiul Schengen.

În cazul aderării, desigur, Constanța este cea care ar încasa veniturile care plouă pentru moment pe Rotterdam, astfel încât, atât timp cât refuzăm să vindem Constanța, nu vom fi lăsați în Schengen. Ni s-a spus că urmează să trăim într-un spațiu comun, o Uniune care să aibă grijă de toată lumea, dar noi, cele mai sărace națiuni ale Uniunii menționate, nu beneficiem de ea într-un mod echitabil.

Ferenc Almássy: Ultima mea întrebare se referă la minoritatea maghiară din România: este o minoritate foarte mare.

George Simion:  5% din populație, da.

Ferenc Almássy: Această minoritate a fost multă vreme un argument de dispută, generând tensiune. Cum vedeți viitorul cooperării dintre cetățenii români de etnie română și cetățenii români de etnie maghiară?

George Simion: În primul rând, văd Bucureștiul și Budapesta colaborând, cooperând, ca două țări independente. Ungurii cu cetățenie română sunt foarte importanți pentru noi. În Parlamentul României, avem reprezentanți aleși care sunt etnic maghiari. Îi respectăm și dorim să construim un viitor comun cu ei.

Tensiunile care au apărut de-a lungul acestor ani au fost consecința provocărilor politice. Credem că integrarea magiarofonelor în societatea românească trebuie îmbunătățită. Trebuie să-i ajutăm să-și găsească locuri de muncă, în ciuda stăpânirii lor slabe a limbii române – pe care UDMR [Uniunea Democrată a Maghiarilor din România sau RMDSZ în maghiară, principalul partid al minorității maghiare –ndlr] l-a împiedicat de mult, pentru mulți, de la învățare. Aceasta este o problemă reală pentru ei, în măsura în care face imposibilă, în special, integrarea lor pe piața muncii. Dar trebuie să le oferim și posibilitatea de a-și păstra identitatea: să își învețe limba maternă, să participe la bisericile lor, să sărbătorească sărbătorile lor tradiționale,la fel ca și cetățenii maghiari care aparțin minorității române din Ungaria. Noi înșine avem probleme similare cu unele țări – precum Serbia și Ucraina – care nu respectă dreptul minorităților naționale de a-și folosi propria limbă, de a-și exercita propria religie etc. Cred că toate statele ar trebui să respecte specificitățile tuturor grupurilor etnice care trăiesc pe teritoriul lor.

Și cred că asta face România. Fiecare grup etnic are dreptul la cel puțin un parlamentar – și avem 18 în total! Cred că singurul partid care pune o problemă este UDMR, care este un ghetou în mijlocul scenei politice românești, când ar trebui să avem cetățeni de etnie maghiară în fiecare grup parlamentar, sub culorile tuturor partidelor, în loc de având pe toți regimentați într-un singur partid etnic. Majoritatea cetățenilor români de etnie maghiară locuiesc în departamentele Covasna și Harghita – departamente a căror dezvoltare și dezvoltare ar trebui să le sprijinim. Tenorii partidului etnic UDMR nu sunt altceva decât partea vorbitoare de maghiar a acestei clase politice corupte care controlează România de 30 de ani. Au fost asociați cu guvernul,și m-am implicat într-o mulțime de afaceri murdare, cum ar fi defrișarea țării noastre prin exploatare ilegală.