CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 22 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 22 septembrie în istoria noastră

1326: Cea mai veche menţiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou.

Regele maghiar îi daruieşte printr-o diploma emisă la 22 septembrie lui Stanislău, fiul lui Stan Bârsan, pentru serviciile sale aduse regatului, mosia Zurduky (Surduc – Strâmtura), care îngloba satele Bârsana, Năneşti, Strâmtura şi Corneşti (jud. Maramureş) .

Este prima mentiune cunoscuta a unui  cneaz de origine valahă înobilat cu drept ereditar, transmisibil fiilor lui si totodata prima menţiune istorica a existenţei acestor localitati.

1591: A început prima domnie a voievodului Aron Tiranul în Moldova.

Aron Tiranul (Aron Emanoil, Aron cel Cumplit)

Foto: Aron Vodă domn al Moldovei, gravură de epocă

Aron Vodă (Aron Emanoil, supranumit Tiranul; (anul nașterii incert – d. 1597) a fost fiul lui Alexandru Lăpușneanu, fiind domn al Moldovei de două ori (22 septembrie 1591–iunie 1592 și 18 septembrie 1592–24 aprilie 1595).

A ajuns domn din rândaș, cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. La Istanbul, oferind marilor dregători ai Înaltei Porți daruri mai bogate decât contracandidații săi la domnie, a fost primit la 22 septembrie 1591, în audiență pentru tradiționalul ceremonial al sărutării mâinii, de către sultanul Murad al III-lea, gest care a însemnat, practic, confirmarea sa ca domn al Moldovei.

A plecat din capitala Imperiului Otoman, abia la 13 noiembrie, după ce și-a onorat angajamentele financiare luate față de padișah și sfetnicii săi, îndeosebi marele vizir Ferhad pașa, atunci când „cerșise” domnia „Kara Bogdaniei”.

Ca să-și plătească datoriile, a scos dări noi. Cronicile spun că Aron Vodă „prăda” țara, că agenții care strângeau dările erau însoțiți de turci și că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul câte un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alții. De aceea, țara s-a răsculat, iar Aron a înăbușit răscoala cu cruzime. Poarta l-a mazilit în iunie 1592, dar, datorită rugăminților creditorilor săi, a fost numit din nou domn.

1768 : A murit la Roma, episcopul Ioan Inochentie Micu – Klein (Clain), unul dintre marii luptători pentru cauza românilor ardeleni.

Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 24 iunie 1692, după alte surse, în 1700, Sadu, Mărginimea Sibiului) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” și mănăstirea cu același hram.

A iniţiat lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică.

Numeroasele sale demersuri personale, petiţii, memorii, inclusiv un amplu „Supplex Libellus”, la Guvern, la Dietă şi la Curte, l-au făcut, în cele din urmă, indezirabil.

Chemat la Viena, în 1744, şi pus sub acuzare, a luat drumul Romei, de unde nu i s-a mai permis să se întoarcă în ţară.

Este considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne.

Osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinţei lui testamentare, şi înhumate la Blaj, la 19 octombrie 1997  in cadrul unei liturghii festive, într-un mormânt săpat la loc de cinste, in fata iconostasului din Catedrala „Sfânta Treime”, ctitorită de el.

1831: S-a născut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog roman, cel care a pus bazele geologiei româneşti, ca disciplină ştiinţifică; (decedat la 21 mai 1892).

 A studiat trei ani geologia și mineralogia la Paris. Reîntors în țară a devenit primul profesor titular de Geologie și Mineralogie, la Universitatea din Iași, unde a rămas pe tot parcursul vieții. 

A publicat, în 1862, prima lucrare geologică originală “Calcariul de la Rapidea” (1862);

Este considerat creatorul școlii românești de geologie și întemeietorul cercetărilor geofizice din România, a pus bazele geologiei românești, ca disciplină științifică.

A fost președinte al Societății Științifice din Iași, fiind profesor al unor somități recunoscute în domeniu: N. Leon, Grigore Antipa, D. Voinov, Emil Racoviță ș.a.

A fost membru titular al Academiei Române din 1886.

1832: S-a născut la București, omul politic român Gheorghe Grigore Cantacuzino, descendentul direct al domnului muntean Constantin Brâncoveanu , al voievozilor români Cantacuzini și al împăraților bizantini; d.22 martie 1913, București.

1832-1913 Gheorghe Grigore Cantacuzino

A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în Drept (1858). După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel București, funcție din care a demisionat în 1864. A participat activ la coaliția politică care a dus la îndepărtarea domnitorului Al.Ioan Cuza de la conducerea României.

A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, apoi primar al Bucureștiului (mai 1869–ianuarie 1870). Una din inițiativele sale ca primar a fost și ridicarea monumentului Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul „Carol I”.

A deținut funcția de ministru de Interne, de prim-ministru al României, ministru al Lucrărilor Publice și pe cea de ministru al Justiției. După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. Datorită averii sale colosale a fost supranumit Nababul. A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește în prezent Muzeul Național George Enescu, Castelul Cantacuzino din Bușteni, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești.

1835: S-a născut prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele regelui Ferdinand al României; (d. 8 iunie  1905).

Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen,  a fost primul fiu al prinţului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Fratele său mai mic a devenit Regele Carol I al României.

După revoluţia spaniolă din 1868 care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana acestei tari, ofertă  sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar respinsă de împăratul francez Napoleon al III- lea.

Leopold a declinat oferta la presiunile franceze, dar după o serie de solicitări suplimentare ale Franţei, s-a declanşat Războiul Franco-Prusac din 1870-1871, care va duce în final la căderea împăratului Napoleon şi proclamarea  celei de-a treia republici in Franta.

22 septembrie 1857 – 2 ianuarie 1858 : Incep lucrările Adunării ad-hoc a Moldovei, sub preşedinţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Costache Negri. Din biroul Adunării făcea parte şi Mihail Kogălniceanu.

1857 Divanul Ad-hoc Al Moldovei

Noile alegeri, după anularea celor falsificate de caimacamul Vogoride, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniștilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei. Au fost aleși reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe. Lucrările s-au desfășurat între 22 septembrie/4 octombrie 1857–21 decembrie 1857 /2 ianuarie 1858, cu participarea a 34 de mari proprietari, 17 mici proprietari, 31 de deputați orășeni și 17 deputați țărani.La 7/19 octombrie, Mihail Kogălniceanu prezentat un proiect de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popor, omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit.

Rezoluția – care a fost votată cu 81 voturi contra două – cerea autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, prinț străin, ereditar, dintr-o familie domnitoare europeană, neutralitatea și inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ și constituțional, încredințarea puterii legislative unei Adunări Obștești, garantarea colectivă a celor șapte puteri. [Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București, 2003]

1873: S-a născut matematicianul Dimitrie Pompeiu,  creatorul şcolii matematice române de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale şi de mecanică; (m. 7 octombrie 1954).

Imagini pentru matematicianul Dimitrie Pompeiu,photos

De numele lui Pompeiu se leagă si organizarea la Cluj, după primul război mondial, a învăţământului matematic românesc. El organizează seminarul matematic din Cluj, după exemplul celebrului seminar de la College de France.

De asemenea, în 1929, împreună cu Petru Sergescu, înfiinţează revista Mathematica, de largă circulaţie internaţională.

Opera matematică a lui Pompeiu este conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări publicate.

A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, începând cu 5 iunie 1943.

1888: S-a născut Colibași, județul Mehedinți, pictorul Dumitru Ghiaţă; (m.3 iulie 1972, Bucuresti).

In 1964 pictorului Dumitru Ghiață i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice

1904: Se desfăşoară cursa automobilistică, organizată de Automobil Clubul Român, pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, una din primele intreceri se acest fel din ţara noastră şi din această parte a Europei.

Cursa a fost câştigată de printul George Valentin Bibescu, care a inregistrat cu automobilul sau Mercedes de 40 CP, cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o competitie  pe soselele publice. 

1914:  Împaratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, îi cere telegrafic regelui Carol I al României (1866-1914), intrarea tarii noastre în razboi de partea Puterilor Centrale.

Regele Carol I îi raspunde ca nu poate da curs cerererii, din cauza impotrivirii opiniei publice românesti.

 

Foto:  Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 10 aprilie 1839- d.10 octombrie 1914) .

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tariii, căreia  i-a șcrescut imens prestigiul international, a redresat economia  și a pus bazele unei dinastii.

A construit la Sinaia  castelul  Peles, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării.

După războiul ruso-turc din 1877, România a câștigat Dobrogea , iar  in 1913, in urma Pacii de la Bucuresti, Cadrilaterul ( Dobrogea de sud).

Carol a dispus ridicarea primului pod peste  între Fetesti si Cernavoda, una dintre marile  constructii europene ale timpului , care să lege noua provincie de restul țării.

1919: A decedat dr.Alexandru Şuţu, primul psihiatru român, primul profesor universitar de psihiatrie, primul autor de lucrări științifice de specialitate, primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislației psihiatrice moderne în România.

A fost membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie.

Poveștile medicinei. Dr. Alexandru A. Suţu, pionier al psihiatriei române

Foto: Alexandru Şuţu

A fost fiul marelui cămăraș (șambelan) Alexandru Suțu – Dragomanaki (nepot de frate al domnitorului Alexandru Nicolae Suțu din Muntenia) și al Mariei Hrisomali.(n.30 martie 1837, București, Țara Românească ).

A  fost doctor în medicină al Facultăților din Atena (1863) și Paris (1865), fondatorul Catedrei de Psihiatrie din România, medic șef al ospiciului de alienați Mărcuța din București (1866-1909), directorul ospiciului Mărcuța (1867-1878 și 1880-1892), fondatorul și redactorul Gazetei spitalelor (Paris, 1867), unul dintre redactorii Gazetei medico-chirurgicale a spitalelor’’ (1870-1880), fondatorul sanatoriului pentru alienați  “Caritatea”,  din București (unde a fost internat în mai multe rânduri poetul Mihail Eminescu și unde a și decedat), profesor de medicină legală la Universitatea din București (1879), efor al spitalelor civile române (1892), fondatorul Jurnalului psihiatriei și medicinei legale (1884), membru al Consiliului sanitar superior (1896), membru al Academiei române (1888), expert în psihiatrie medico-legală .

1928: România a ratificat Convenţia sanitară internaţională de la Paris (încheiată la data de 21 iunie 1926).

1929: S-a nascut  Dinu Cocea, nepot al scriitorului N.D. Cocea si văr cu fiicele acestuia, actrițele Dina Cocea și Tanți Cocea, regizor şi scenarist, stabilit la Paris în 1986 (n.Periş, judeţul Ilfov).

 

Dinu Cocea a semnat regia filmelor „Iancu Jianu Haiducul” (1980), „Iancu Jianu zapciul” (1980), „Ecaterina Teodoroiu” (1979), „Stejar – Extrema urgenţă” (1974), „Paraşutiştii” (1972), „Zestrea domniţei Ralu” (1971), „Haiducii lui Şaptecai” (1970), „Săptămâna nebunilor” (1970), „Răpirea fecioarelor” (1967), „Răzbunarea haiducilor” (1967) şi „Haiducii” (1965).

De asemenea, el a semnat şi scenografia pentru „Iancu Jianu Haiducul” (1980), „Iancu Jianu zapciul” (1980), „Săptămâna nebunilor” (1970), „Răpirea fecioarelor” (1967) şi „Răzbunarea haiducilor” (1967). Toate aceste filme au avut un mare succes de public.

A ajuns în dizgraţia regimului comunist din cauza proiectului de film „Pe apa sâmbetei”, în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Astfel, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la televiziunea publică.

În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1986, stabilindu-se la Paris

În ultimii ani, Dinu Cocea a revenit în România, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.

La ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi, i-a fost decernat premiul de excelenţă pentru întreaga activitate.

A decedat la Paris in data de 26 decembrie 2013.

1931 : La propunerea lui Nicolae Iorga, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Constantin Brâncuşi a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică”.

1934: A încetat din viaţă inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Bâla; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea Podului de la Cernavodă; (n. 24 aprilie 1868).

A fost un important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (mai 1928 – mai 1931) .

 1938: S-a nascut Augustin Buzura, scriitor, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (n.Berinţa, Maramureş).

Din 1992 este membru al Academiei Române.

1943: S-a născut  compozitorul, profesorul şi instrumentistul Dinu Giurgiu; (m. 1999).

1942: In România, Ion Antonescu este învestit cu puteri excepţionale.

1944: Cade pe front scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu), autor al unei singure opere, neîmplinite, „Ca floarea câmpului…” (apărută postum, în 1944); (n. 1920).

1948: S-a născut poeta şi traducătoarea Chira (Chirata sau Kira) Iorgoveanu – Mantsu.

A fost preocupată constant de poezia aromână (populară şi cultă), fiind o bună cunoscătoare a tuturor graiurilor aromânei.

Imagini pentru Iorgoveanu Kira photos

A lucrat ca redactor sau lector la Editura Minerva, unde activează în publicarea de literatură română

În 1976 realizează cea mai cuprinzătoare antologie de lirică populară aromână, în prefaţa căreia subliniază unitatea aromânilor cu românii.

Poeta a transpus mult din Eminescu în aromână şi, la iniţiativa sa, împreună cu I. Cutova, C. Guli şi G. Perdichi (primul traducător al Luceafărului), a publicat volumul Poezii – Puizii(1981), semnat Chiraţa Iorgoveanu.

A colaborat cu poezii la revistele literare româneşti „Luceafărul”, „Ramuri”, „Flacăra”, „Steaua” şi „Tribuna”, precum şi la postul naţional de radio, cât şi la revistele aromâneşti „Zborlu a nostru”, „Deşteptarea”, „Frânza vlahă” şi „Dimândarea„. .

În 1985 s-a stabilit în Germania de vest, lucrând la compania Sëets Blackëell din Frankfurt.

1955: Se tipăreste primul volum al romanului “Moromeţii” scris de Marin Preda.

Imagini pentru Marin Preda.
S-a întâmplat în 22 septembrie 1955 - Jurnal Spiritual

Tirajul primei ediţii a fost de 20.100 exemplare.

 1958: A avut loc premiera bucureşteană a operei “Oedip” de George Enescu (conducerea muzicală – Constantin Silvestri, regia Jean Rînzescu, în rolul principal – David Ohanesian; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936.

1968: S-a nascut la Iasi, Mihai Razvan Ungureanu,  politician, istoric si diplomat roman, director al Serviciului de Informații Externe al României, fost prim ministru al guvernului roman.

Mihai Răzvan Ungureanu - Morala și simțul public la români acum 200 de ani  - YouTube

Din 1985 și până la Revoluția din 1989 a fost membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist,  dar declară că nu a fost membru al Partidului Comunist Român.

În 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice din cadrul colegiului St. Cross al Universității Oxford, iar la 24 martie 2004 a obținut un doctorat în istorie modernă la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu o teză cu tema „Convertirea și integrare în societatea românească la începutul epocii moderne”.

Vorbește fluent limbile engleză, franceză, germană și ebraică și la nivel satisfăcător limba maghiară.

1994:  A încetat din viaţă la Botoşani, scriitorul şi teologul  român Alexandru Bardieru,  (n. 13 martie 1913, la Nesfoaia, în fostul judeţ Hotin din Nordul Bucovinei, astazi parte a Ucrainei).

A scris literatură pentru copii. (“Mreană, mreană năzdrăvană”, “Norocel degeţel”, “Poveşti nemuritoare”); (n.12 martie 1913).

2003: A murit violonistul şi profesorul român Modest Iftinchi; (n. 1930).

Modest Iftinchi - Wikipedia

2017: A murit economistul român , Gheorghe Dolgu, fost diplomat și profesor; (n. 1929)

Preocupările sale au vizat îndeosebi economia înarmării/dezarmării, economia serviciilor financiare, ciclul economic, tranziția la economia de piață, integrarea României în structurile europene; rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1971-1980); membru de onoare al Academiei Române din 2010.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Teodosie de la Brazi

Sfantul Teodosie de la Brazi

 

Sfântul Teodosie de la Brazi este prăznuit de Biserica Ortodoxa Romana pe 22 septembrie. Sfantul Ierarh Teodosie s-a nascut in prima jumatate a sec. al XVII-lea, in tinutul Vrancei.

A intrat de tanar in monahism. Datorita culturii sale, este numit secretar la cancelaria manastirii Bogdana.Mai tarziu, in calitate de egumen, se ocupa de reconstruirea acestui asezamant. In anul 1670 a fost hirotonit episcop de Radauti, iar in 1671, episcop de Roman.

Din cauza plecarii Sfantului Dosoftei in Polonia, scaunul de Mitropolit al Moldovei devine vacant.

Moldova era condusa la acea vreme de domnitorul Dumitrascu Cantacuzino, o persoana fidela otomanilor.  La cererea acestui domnitor, episcopii din Moldova il vor alege ca mitropolit pe Teodosie.

Pastorirea sa in calitate de mitropolit nu va dura decat un an, din cauza faptului ca i-a cerut domnitorului sa puna capat asupririi otomane.

La revenirea Mitropolitului Dosoftei, ierarhul Teodosie pleaca la Focsani.

Aici s-a ocupat cu reconstruirea Manastirii Brazi. La cererea sa este adus egumenul Zaharia, din Muntele Athos, o persoana instruita in tainele monahismului.In anul 1688, pe cand se afla la Focsani, ierarhul a fost rapit de prietenii domnitorului Dumitrascu Cantacuzino si dus in Tara Romaneasca.

Aici a fost chinuit timp de zece saptamani.In toamna anului 1694, tatarii au navalit si la schitul Brazi. Acestia i-au cerut sa le predea avutul si obiectele de pret.

Pentru ca Sfantul Teodosie a refuzat, acestia i-au taiat capul.Moaştele Sfantului Teodosie au fost descoperite printr-o minune Sfântul Antipa de la Calapodeşti (1816-1882), pe atunci frate la Manastirea Brazi, marturiseste: “Inainte ca arhim.

Dimitrie sa fie staret al Manastirii Brazi din Moldova, el a trait viata pustniceasca aspra intr-o padure mare, unde din intamplare a gasit ingropat un vas mare plin cu bani de aur.

In vas a gasit o insemnare, in care se spunea ca acesti bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Teodosie – confuzie datorata apropierii dintre numele celor doi ierarhi contemporani) care i-a ascuns acolo, prevazandu-si sfarsitul sau mucenicesc din mana turcilor.

In insemnare se mai spuneau si acestea: “Cine va gasi acesti bani este indatorat sa zideasca din ei o manastire si trei schituri” si ca “la terminarea de zidit a celui din urma, al treilea schit, va afla si moastele mele”.

Arhim. Dimitrie marturiseste intr-o insemnare din 20 februarie 1842, ca dupa ce a terminat de construit si cel de-al treilea schit, sapand in curte mormantul sau, a aflat sicriul cu moastele Sf. Teodosie.

Capul era asezat alaturi, cu fata in jos, pe o caramida. Moastele erau intregi si raspandeau un miros foarte placut, ceea ce confirma evlavia credinciosilor care l-au considerat sfant inca din timpul vietii.

La 6 mai 1842, moastele Sfantului Teodosie au fost asezate intr-un mormant nou, zidit in partea de nord a paraclisului subteran de la Manastirea Brazi.

Dupa un scurt timp, capul sau a fost scos din mormant si asezat spre inchinare in biserica, probabil tot de catre staretul Dimitrie.

El a ramas in paraclisul subteran pana la desfiintarea asezamantului, in 1959, cand a fost pus inapoi in mormant.

Dupa redeschiderea manastirii, in urma lucrarilor de restaurare, maica Iustina a redescoperit  la 20 martie 2000, moastele Sfantului Teodosie.

Hotararea canonizarii sale s-a facut in sedintele Sfantului Sinod din 4-5 martie 2003.

Slujba de proclamare a canonizării a avut loc la 5 octombrie 2003, la Manastirea Brazi din judetul Vrancea.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/22/o-istorie-a-zilei-de-22-septembrie-video-3/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

22/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

MITURI LEGATE DE ECONOMIA ROMÂNIEI DIN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST


Miturile economiei românești din perioada regimului comunist sunt folosite ca argument de fiecare dată când nostalgicii după acel regim au prilejul să-și facă publice opiniile, scrie https://www.analizeeconomice.ro

Un prim mit e acela potrivit căruia economia de atunci era superioară celei de astăzi în ceea ce privește dimensiunile.
Economia de astăzi comensurată prin valoarea PIB în USD este de peste trei ori mai mare decât economia ultimului an de comunism calculată la valoarea de atunci în USD.

Anul 1989 era unul de scădere economică față de cel anterior. PIB-ul național de la acea dată raportat la cursul oficial al dolarului (1 dolar = 14,92 lei), avea o valoare de 53,6 miliarde USD.

PIB-ul României în anul 2013, calculat în USD la cursul de anul trecut (1 dolar = 3,3279 lei), a fost de 189,6 miliarde.

Dacă luăm în calcul devalorizarea dolarului din 1989 încoace, ceea ce înseamnă că un dolar din anul 1989 valora circa 1,92 dolari anul trecut, atunci rezultă că, la valoarea reală a dolarului, PIB-ul din 2013 e aproape de două ori mai mare decât cel din 1989 (98,7 mld. USD față de 53,6 mled. USD). Oricum ai calcula, fie la valoarea reală, fie la cea nominală a dolarului, rezultatul e că economia din 2013 este mai dezvoltată decât cea din 1989.

Al doilea mit e legat de productivitatea proverbială a industriei din regimul comunist. Și acest mit este fals. Industria de dinainte de 1989 avea un aport la formarea pib-ului de 46%, ceea ce însemna în cifre absolute circa 24,6 mld. USD (la cursul din 1989). În anul 2013, aportul industriei la formarea pib-ului național era de 30%, respectiv 56,8 mld. USD (la cursul din 2013).

Aducând cele două valori la prețuri comparabile, rezultă că anul trecut industria a însumat circa 29,6 mld. USD (56,8/1,92=29,6). Deci, chiar și la valoare reală, există o creștere.

Dacă ținem cont că în 1989 existau circa 3,84 milioane de angajați în sectorul industrial, iar în anul 2013 numărul acestora era de circa 1,36 milioane, atunci e mai mult decât evident că nu se poate vorbi de o productivitate superioară înainte de 1989.

În valori reale, productivitatea unui angajat în sectorul industrial din România anului 2013 e de trei ori mai mare decât cea înregistrată de un angajat din 1989 (21.702$ față de 6.413$). Așa se explică și de ce în era comunistă nu exista șomaj. El exista, dar era bine mascat prin numărul de angajați supradimensionat, și de aici provine productivitatea extrem de redusă.

Al treilea mit e legat de exporturile realizate înainte de 1989. Anul căderii comunismului a avut un total al exporturilor de circa 10,5 mld. USD la cursul oficial din acel an. Exporturile pe anul 2013 au totalizat circa 65,8 mld. USD la cursul de anul trecut. Aplicând deflatarea aferentă dolarului, rezultă un total de 34,3 mld. USD echivalenți cu anul 1989. Deci, exporturile de anul trecut sunt de trei ori și ceva mai mari la valoarea reală decât cele din 1989.

Toată lumea avea o locuință.De fapt, toată lumea stătea într-o locuință, mai mult sau mai puțin înghesuiți, proprietatea statului reprezentând circa o treime din totalul de locuințe (2,61 milioane din totalul de 8 milioane). În mediul urban circa 56% din locuințe erau în proprietatea statului. Față de 1989, fondul de locuințe a crescut cu aproape 800 mii, deci aproximativ cu 10%, iar proprietatea de stat s-a diminuat până la 1,16% din totalul locuințelor.

Dacă raportăm numărul de persoane pe locuință la numărul total de locuințe, rezultă că aproximativ o treime din români stăteau în locuințe închiriate de la stat înainte de 1989, față de circa 1,16%, câți erau în această situație anul trecut.

Productivitatea la hectar în agricultura CAP-urilor era mult superioară celei de astăzi. Agricultura comunistă era poate mai organizată, dar în nici un caz nu putea fi bănuită de productivitate. Producțiile medii la hectar în anul 1989 erau:

Cereale boabe – 3.011 kg/ha;
Grâu – 3.235 kg/ha;
Porumb boabe – 2.756 kg/ha;
Floarea soarelui – 1.409 kg/ha;
Rapiță – 831 kg/ha;
Cartofi – 10.964 kg/ha.

Producțiile medii la hectar în 2013 erau : cereale boabe – 3.854 kg/ha; grâu – 468kg/ha; porumb boabe – 4.488kg/ha; floarea soarelui – 1.993kg/ha; rapiță – 2.408kg/ha; cartofi – 15.953kg/ha.

Chiar și producțiile totale la nivel național sunt superioare celor din 1989. Astfel, dacă în 1989, producția totală de cereale boabe se ridica la 17,17 mil. tone, în 2013 producția a fost de 20,89 mil. tone. La porumb boabe, producția în 2013 a fost de 11,3 mil. tone, față de 6,8 mil. tone în 1989. La floarea soarelui, producția totală a crescut de 4 ori (2,1 mil tone față de 0,5 mil. tone), la rapiță de 60 ori. Creșteri mici s-au înregistrat la cartofi și grâu boabe.

Numărul de tractoare agricole a crescut față de 1989 cu 50% (de la 127 mii la 191 mii). În ceea ce privește cantitatea de insecticide folosită, aceasta este de peste 22 de ori mai mică, circa 822 mii kg substanță activă față de 18,5 milioane kg în anul 1989.

Nostalgia după timpurile de mult apuse cred că ține mai mult de regretul unei tinereți trecute decât de cel al unor timpuri economice glorioase.

22/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

PROBLEMA TRANSNISTREANĂ ȘI DIVERSIUNILE MOSCOVITE

 

Mostră de dezinformare online


La noi nu se observă, la noi este campanie electorală internă de când ne ştim, dar adevărul trist este că la noi nu se observă că suntem sub un asediu mediatic şi psihologic de la est cum n-am mai fost demult, poate s-ar putea face comparaţie doar în 1940, scrie publicistul  Negrea Cristian-pe-nistru-un-nou-thriller.html în thrillerul politico-militar Sânge pe Nistru.

Principalele acţiuni ar fi numirea lui Dmitri Rogozin, după patru ani ca ambasador al Rusiei la NATO ca reprezentant rus pentru Transnistria, cea mai sensibilă zonă a Europei, asupra căreia s-a aplecat cam mult în ultima vreme Germania, aflată într-o nouă lună de miere cu Rusia, la fel ca şi în 1939-1941, dar foarte interesante sunt declaraţiile lui Rogozin după numire, în care recunoaşte deschis participarea Rusiei în conflictul de pe Nistru din 1992, în care menţionează că el însuşi ar fi   participat.

Spun că sunt foarte interesante, deoarece pentru prima oară Rusia recunoaşte printr-un oficial de rang înalt această participare, în ciuda tuturor mărturiilor şi documentelor filmate, Rusia a continuat să le califice falsuri şi provocări.

La fel a procedat în aceeaşi perioadă în Georgia, respectiv în Osetia de Sud şi Abhazia, unde a contestat implicarea, chiar dacă georgienii au prezentat presei un avion Su-27 doborât şi pilotul mort cu grad de căpitan în uniformă rusească, de asemenea spunând că sunt falsuri.

Ar mai fi atacurile în presa rusă împotriva României, atacuri de cea mai joasă speţă, mistificări ale istoriei Basarabiei cum rar mi-a fost dat să văd, în care ruşii erau prezentaţi tot timpul ca şi eliberatori veniţi în ajutorul şi la chemarea poporului moldovean ca să fie eliberat din robia românească.

Exemplele ar mai putea continua, ca de exemplu remarcile ambasadorului rus la Chişinău, Kuzmin, care lua peste picior armata română, uitând că aceasta s-a comportat eroic fără să fie împinsă din spate de pistoalele NKVD-iștilor.Dar care sunt cauzele acestei ofensive parcă fără precedent?

Cauzele sunt mai complexe decât cele prezentate într-un alt articol mai vechi cu această temă De ce nu mai poate Rusia de grija noastră deoarece se adaugă elemente noi, care atunci abia se întrezăreau. De exemplu, faptul că în sfârşit republica Moldova are un preşedinte legitim şi nu unul interimar, şi culmea, unul care nu-şi ascunde simpatiile româneşti.

O grea lovitură pentru Moscova, care spera pe o continuare a instabilităţii de la Chişinău pentru a-şi întări poziţia.

Al doilea factor îl reprezintă amplificarea manifestaţiilor reunite sub ideea comemorării a două sute de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia.

Ruşii nu sunt proşti, au observat că din ce în ce mai mulţi de pe ambele maluri ale Prutului se implică în aceste manifestări considerate ca şi ostile Rusiei, iar ideea de conştiinţă comună, de apartenenţă la acelaşi neam câştigă teren mai ales în Moldova, într-un ritm îngrijorător pentru Moscova care ar dori să menţină Moldova cât mai mult în sfera sa de influenţă. Ar mai fi şi scutul antirachetă şi multe altele (vezi Un scut pentru neliniștea Rusiei).

Până la urmă, la fel cum spuneam în articolul menţionat, ruşii reacţionează în acest fel şi sub impulsul unui sentiment de teamă faţă de posibilitatea de a pierde Moldova. Nu te legi de cineva de care nu-ţi pasă, Putin nu se leagă de papuaşi, dar se leagă de americani, de occidentali, şi se mai leagă şi de români. De ce? Îi este teamă.

Îi este teamă de faptul că România poate redeveni împreună cu Polonia o barieră care să stăvilească presiunea rusă, o barieră având în spate susţinerea celei mai mari puteri militare a momentului, NATO.

Şi mai ales, în acest moment, în care Putin a fost reinstalat la Kremlin ca preşedinte reloaded, este nevoie să găseşti un rapid adversar extern pentru a distrage atenţia de la protestele şi contestările violente împotriva sa.

22/09/2021 Posted by | analize | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: