ZIUA DE 15 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 15 septembrie în istoria noastră

1485: În schimbul unei alianțe antiotomane, având ca scop recucerirea Chiliei și Cetății Albe, Ștefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, în Pocuția,prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei Casimir IV Jagiellon.  

Din cronicile polone, rezultă că jurământul rostit de Ștefan cel Mare la Colomeea (1485) a fost scris în „valacchio”, adică română, și tradus în latină. Dar, din păcate, nu s-a păstrat decât varianta tradusă.

Tratatul încheiat nu s-a dovedit prea folositor şi în 1489, Ştefan se obligă să plătească tributul anual de 3.000 de florini veneţieni, în schimbul recunoaşterii suzeranităţii sultanului.

Recunoaşterea suzeranităţii otomane este urmată de zdrobirea tentativei polone de a cuceri Moldova prin victoria de la Codrii Cosminului, 1497.

1486: Din porunca lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a început construcţia unui nou palat domnesc la Hârlău.

Foto: Ruinele feredeului (baia publică) şi biserica

Curtea domnească din Hârlău a fost atestată pentru prima dată în anul 1384, la o distanță de 74 km de municipiul Iași. În prezent, aceasta se află în ruine. Ansamblul curții domnești din Hârlău a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, fiind format din 2 obiective:
– Biserica “Sf. Gheorghe” – datând din 1492;
– Ruinele curții domnești – datând din anul 1384, reclădită în 1486 și 1624.

1521: A încetat din viaţă domnitorul muntean Neagoe Basarab (n.cca.1459), ctitor al Bisericii episcopale de la Curtea de Arges.

A adus însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii române, tiparului şi arhitecturii înŢara Românească.

A fost domn al Ţării Româneşti între anii  1512- 1521.

A făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe (în Ţara Românească şi în toate ţările din Balcani), iar in timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole.

Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş (1517).

Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeş care era căzută în ruină „ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine”.

 Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română (există o copie atestată în limba română din 1654).

Aceasta exceptionala lucrare a fost concepută între anii 1513-1521. În volumul „Monumenta Romaniae Vaticana” apărut în 1996, Dumitriu-Snagov a prezentat dovezile referitoare la faptul că „învăţăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document sa constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralităţi a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaştere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului.

În procesul de plagiere, Teodor Mamalachos a uitat sa şteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Negoe Basarab), precum şi numele fetelor voivodului: Stana, Roxana şi Anghelina.

Documentul semnat de Teodor Mamalachos a fost descoperit în anul 1988 de către cercetătorul italian Santo Luca, fără însă ca acesta să cunoască importanţa acestei descoperiri. Studiul atent al plagiatului a fost făcut însă de Ion Dumitriu-Snagov.

1521 : Teodosie (? – 25 ianuarie 1522), fiul lui Neagoe Basarab, a devenit domn al Munteniei la 16 ani, în urma morții tatălui său.

A domnit între 1521–1522, dar fiind minor, s-a aflat sub tutela mamei sale, Despina Brancović și a marelui ban al Olteniei, Preda Craiovescu.

A fost înlăturat de pe tron de Mehmed beg, pașa otoman de la Nicopole.

1538: A început  dominația otomană asupra Moldovei. Sultanul turc Soliman a intră în Suceava, capitala Principatului Moldovei după ce, pe  21 august 1538 otomanii au trecut Dunărea pe la Isaccea-Obluciţa, tătarii au atacat dinspre răsărit iar polonii pătrundeau dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încât, spunea cronicarul

„La mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gândi la vreun ajutor” (Cronicile slavo-române).

Eroul luptei antiotomane, Petru Rareş, a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546. Era fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare cu Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat.

Domnul moldovean Petru Rareş s-a îndreptat mai întâi spre poloni, cu care a început tratative , la Hotin (28 – 31 august 1538).
Tratatul încheiat  cu Polonia prevedea renunţarea pentru totdeauna la Pocuţia, eliberarea prizonierilor, nu însă şi ajutor militar împotriva otomanilor.

Pe celălalt front, moldovenii au reusit să opreasca avangarda tătară la trecerea Prutului (sfârşitul lui august – începutul lui septembrie), la Ştefăneşti, dar sultanul turc a facut joncţiunea cu tătarii hanului Sahib Ghirai (1532 – 1551), lângă târgul Iaşilor (9 septembrie) şi s-a îndreptat către Suceava.

Confruntat cu enorma presiune turcă si în acelaşi timp, aflând că „ţara să vorovéşte să-l părăsească” (boierii Găneşti şi Arbureşti, în frunte cu Mihu portarul Sucevei, trecuseră de partea otomanilor), Rareş alege „să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu” (Grigore Ureche), sperând la un ajutor militar.

Părăsit în faţa primejdiei si trădat de marii boieri, Petru Rareş se refugiază în cetatea Ciceului in Transilvania, domnul „a plecat cu puţini, cu faţa udată de lacrimi, lăsând în urmă neorânduielile, la 14 septembrie” (Cronicile slavo-române).

La 15 septembrie 1538, sultanul intra în Suceava,și poruncește urmărirea domnului fugar şi convocarea Sfatului Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări.

În urma acestei expediţii, Moldova a fost supusă şi Rareş înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral.

Teritoriile din sud-estul ţării, cu Bugeacul si Tighina, au fost  anexate Imperiului Otoman, în 1538 , iar Bugeacul este colonizat cu tătari.

Sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unui detașament de elită format din 500 de ieniceri, menit a-l supraveghea pe domn.

1642 (15 septembrie – 27 octombrie) : A avut loc în principatul Moldovei, Sinodul de la Iași, o reuniune bisericească ortodoxă, convocată de patriarhul ecumenic Partenie I al Constantinopolului, cu sprijinul domnului moldovean Vasile Lupu.

Scopul acestui Sinod a fost de a contracara anumite erori doctrinare catolice și protestante care pătrunseseră în teologia ortodoxă și de a elabora o declarație ortodoxă cuprinzătoare cu privire la adevărul de credință.

Reunind atât reprezentanți ai bisericilor ortodoxe grecești, cât și slave, Sinodul a condamnat învățăturile calviniste ale lui Chiril Lukaris și a ratificat catehismul (un text oarecum amendat) Expositio fidei al lui Petru Movilă (Declarația de credință, cunoscută și sub numele de Mărturisirea Ortodoxă), o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns. 

Declarația de credință a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei.

Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.

1774: A început prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti în Muntenia (1774-1782).

Alexandru Vodă Ipsilanti (n. 1726 la Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 13 ianuarie 1807, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 – 19 aprilie 1788.

A reorganizat regimul fiscal şi administraţia, iar în domeniul justiţiei, a promulgat un nou cod de legi – „Pravilniceasca condică”.

1848: Trupele ruse, conduse de generalul Aleksandr Lüders, au trecut Milcovul în Ţara Românească. Printr-o Notă circulară a Ministerului de Externe al Rusiei (din 19/31.VII.1848) erau blamate tendinţele românilor de a se uni într-un stat daco-român independent.

Opoziția rusească s-a materializat prin intervenţia armată în Moldova (la 28 iunie/8 iulie, trupele ruse ocupaseră oraşul Iaşi) şi apoi în Ţara Românească (la 15/27 septembrie).

 1848 : A avut loc cea de a treia Adunare Naţională de la Blaj a românilor transilvăneni.

Foto: Stampă din 1848 reprezentând Adunarea de la Blaj,  (Muzeul Unirii Alba Iulia).

În perioada 3/15 – 13/25 septembrie 1848 a avut loc, la Blaj, cea de-a treia adunare naţională, la care ţăranii români au venit în număr de aproximativ 60.000, înarmaţi cu lănci şi furci, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Nu a fost recunoscută ”uniunea” Transilvaniei cu Ungaria şi au fost reafirmate revendicările ţărănimii iobage.

Convocarea unei noi adunări naţionale a fost determinată de o serie de factori, precum evenimentele din cursul verii, rezistenţa ţărănească, poziţia antiunionistă a regimentelor româneşti de graniţă, constituirea celor trei nuclee revoluţionare, şi anume: în nord, în jurul regimentului de la Năsăud; în sud, cu centrul la Sibiu şi Orlat, şi, respectiv, în vest, în zona Munţilor Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu, care au împiedicat de facto uniunea Transilvaniei cu Ungaria.

La toate acestea s-au adăugat recrutările pentru armata ungară, care s-au lovit de nesupunerea comunităţilor româneşti, soldate cu arestări, în urma expediţiilor militare şi chiar, în multe cazuri, cu condamnări la moarte.

Totodată, pe fundalul trecerii la conflict armat între guvernul revoluţionar ungar şi Austria constituţională s-a pus problema organizării mişcării revoluţionare româneşti, ca şi a reevaluării programului naţional, potrivit volumului ”Istoria românilor, vol. VII, tom I – Constituirea României Moderne (1821-1878)” (Editura Enciclopedică, 2003).

Astfel, locuitorii satelor refugiaţi pe teritoriul regimentelor de graniţă s-au înarmat, pornind spre Blaj. La scurtă vreme li s-au alăturat zeci de mii de ţărani. Organizatorii şi conducătorii mulţimilor de ţărani au fost Axente Sever, Iovian Brad şi Avram Iancu. George Bariţiu a surprins starea de spirit a zecilor de mii de participanţi în următorii termeni: ”de ar fi cutezat atunci vreun cărturar român… să zică poporului român: staţi, mai aşteptaţi, cereţi mai întâi de la gubern comisiune şi satisfacţiune pentru sângele vărsat, cred că unul ca acela ar fi ieşit din adunare cum n-ar fi ştiut sau poate nici n-ar mai fi ieşit viu de acolo”, consemnează volumul amintit.

La 7/19 septembrie 1848, comisarului regal maghiar pentru Transilvania, baronul Vay, i s-a adresat o petiţie în care se exprima cu hotărâre cererea românilor credincioşi jurământului de la Blaj, de a se înceta execuţiile militare şi recrutările, de a fi eliberaţi cei arestaţi. De asemenea, au fost adunate mii de cereri ale locuitorilor satelor, în care erau denunţate execuţiile şi recrutările forţate, imediat după ce au ajuns la Blaj, în perioada 13/25 şi 16/28 septembrie, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian şi Alexandru Papiu-Ilarian. Paralel, s-a desfăşurat instruirea şi organizarea militară a ţăranilor, între aceştia remarcându-se cei 6.000 de moţi conduşi de Avram Iancu.

În cadrul Adunării s-a rediscutat programul din mai, căruia i s-au adăugat mai multe cereri. S-a protestat, din nou, împotriva uniunii Transilvaniei la Ungaria, iar hotărârea adunării a fost însoţită şi de precizarea unor modalităţi prin care românii vedeau posibilă convieţuirea cu celelalte naţionalităţi. Între propuneri s-au aflat: redeschiderea Dietei Transilvaniei, din care să facă parte ”români, germani şi unguri, aleşi după proporţiunea sufletelor dintre numitele naţiuni spre a se înţelege mai departe despre starea viitoare a ţării”; formarea unui guvern provizoriu alcătuit din reprezentanţi ai celor trei naţionalităţi, proporţional cu numărul lor etc. Adunarea a mai cerut desfiinţarea robotelor, a execuţiilor militare. De asemenea, a fost elaborat un document ”Memoriu al poporului român din Transilvania”. Susţinând principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu, participanţii la adunare au cerut în numele lor şi ”al fraţilor din Principatele Dunărene” unirea tuturor românilor într-o uniune de popoare libere, sub conducerea Austriei.

1860: A apărut la Iaşi, la inițiativa lui V.A. Urechia, revista ştiinţifică şi literară “Ateneul român”, organul de presă al Societății Culturale Ateneul Român. Săptămînalul va apărea până în decembrie 1861.

Primele 7 numere au fost consacrate problemelor școlare.Începând cu data de 12 noiembrie 1860, cititorii au fost anunțați că „de astăzi înainte Ateneul Român a intrat pe o nouă cale. Foaia aceasta nu mai este organul redactorului și a câtorva profesori, ci a unei societăți literar-științifică cu același nume” [Ateneul Român, Monografie de Virgil Cândea, Ion Zamfirescu și Vasile Moga].

1864: In România a fost adoptată Legea privind introducerea sistemului metric de măsuri si greutaţi , care urma sa fie aplicată incepând cu data de 1 ianuarie 1866.în epoca feudală, a existat un sistem propriu de măsuri care s-a caracterizat prin unitate, dar și diversitate, adică majoritatea măsurilor și greutăților aveau aproximativ aceleași denumiri, în cele trei Țări Române, însă diferea mărimea acestora de la o zonă la alta. Majoritatea denumirilor utilizate de-a lungul timpului sunt de origine greco-latină: deget, plamă, cot, pas, funie, falce, câblă, ori cântar.

După Unirea Principatelor, s-a simțit nevoia introducerii Sistemului Metric ca unic sistem de măsură. Reglementarea a fost prezentată și susținută în Parlament de Mihail Kogălniceanu și promulgată de domnitorul Al.Ioan Cuza la 15 septembrie 1864.

Legea cuprindea tabele cu transformarea vechilor măsuri în cele noi şi viceversa şi prevedea că forma şi materialele din care urmau să fie realizate noile instrumente de măsură aveau să fie hotărâte de către ministerele de interne, agricultură şi lucrări publice. Totodată, era definit modul de administrare, verificare şi utilizare a etaloanelor, precum şi pedepsele ce urmau a se aplica pentru utilizarea frauduloasă a măsurilor. În ianuarie 1866, legea este completată cu un „Regulament relativ la măsuri şi greutăţi, şi verificarea lor„. În baza acestuia, toate instrumentele de măsură trebuia să poarte pe partea superioară numele unităţii de măsură. Cele pentru lungime, din metal sau lemn (asemănătoare stânjenului), aveau marcate pe ele centimetri şi milimetri. Pentru 10 şi 20 metri se utilizau lanţuri. 

Pentru punerea în aplicare a Legii lui Cuza, a fost adoptat un Regulament a carui generalizare s-a realizat, însă, 20 de ani mai tarziu.

1867: D Domnitorul Carol I a fost declarat membru de onoare și protector al Societății Academice Române.

1869: La propunerea lui Al.Papiu Ilarian si, respectiv a lui I. Heliade Radulescu, sunt aleşi primii membri de onoare din străinatate ai Societatii Academice Române: istoricul si omul politic francez Edgar Quinet si omul politic italian Giovenale Vegezzi-Ruscalla (15/27).

1874: A avut loc la Berna între 15 septembrie– 9 octombrie primul Congres al Poștelor unde s-a decis crearea Uniunii Poștale Universale, România fiind unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizației. Reprezentatul României la congres a fost George Lahovari, director general al poștelor și telegrafului.

1875: S-a născut Henric Sanielevici, critic literar, sociolog, antropolog şi paleontolog; (m. 1951).

1890: Incep la Porţile de Fier ample  lucrări de regularizare a cursului Dunării. 

A fost o lucrare care a necesitat cheltueli enorme din partea Ungariei (aproximativ 20 milioane de florini), însă foloasele au fost pe măsura efortului depus, deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dat o dezvoltare extraordinară navigației dunărene, ceea ce a atras după sine intensificarea comerțului tuturor statelor riverane, care au de atunci drum deschis spre mare.

Canalul a fost inaugurat de împăratul Franz Joseph al Austriei în data de 27 septembrie 1896, după care a efecuat o vizită oficială de trei zile în Regatul României. La eveniment, desfășurat la Orșova, au fost prezenți regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei.

Detalii interesante despre aceste lucrari de anvergură gasiti aici

1895: S-a născut Magda Lupescu, concubina regelui Carol al II-lea din România; (d. 1977).

Foto: Magda Lupescu si regele Carol al II-lea

1895( 15/27): A apărut, la Bucureşti, revista lunară “Gazeta matematică”, prima revista de specialitate in limba română. Seria I a fost editata  între 1895-1949, dupa 1949 editându-se alte doua serii).

.

La împlinirea a 50 de ani a fost lansata o serie de timbre aniversare.

 

1897(15/27 septembrie): A murit publicistul şi omul politic Alexandru Roman, unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni, fost deputat în Parlamentul ungar.

A editat, la Budapesta, ziarele româneşti „Concordia” (1861-1866) şi „Federaţiunea” (1868-1876).

A fost şi unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române din 1866; (n. 1826).

1901: S-a născut (la Veria/Grecia), inginerul Elie Carafoli, creatorul şcolii româneşti de aerodinamică; (m. 24 octombrie 1983).

A realizat, printre altele, în 1928, profilele aripilor cu bordul de fugă rotunjit, denumite „profilele Carafoli”.

A fost membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 1983).

1908: S-a născut la Iaşi, compozitorul şi dirijorul  comunist Matei Socor, tatăl analistului politic Vladimir Socor.

In 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române.

Intre anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952; (m. 30 mai 1980, Bucuresti).

A lucrat ca cercetător etnolog și dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din București. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.

S-a apropiat din tinerețe de mișcarea muncitorească, devenind membru al PCR încă din ilegalitate iar după preluarea puterii de către regimul comunist, s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcția de președinte al Comitetului de Radiodifuziune și președinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954).

În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influențelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste și militat pentru eliminarea formalismului și cosmopolitismului în arta muzicală.

Tot în revista Muzica, în 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor și Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului și ploconirii în fața artei decadente burgheze

A compus piese de inspirație social-politică, devenite cântece de mase ale clasei muncitoare: Cum Jiul își curge necazul la vale (1942) și De-ajuns, României, calvarul (1944).

După instaurarea regimului comunist în România, a realizat și alte coruri cum ar fi: Steagul Partidului, Să fii partidului oștean și alte lucrări inspirate din tematica propagandei socialiste.

Cântecele sale au redat cu entuzism epoca construirii socialismului în România. Pentru meritele sale din domeniul artistic și social, în anul 1952, Matei Socor a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române.

De asemenea, a primit titlul de Maestru emerit al artei și laureat al Premiului de Stat.

Alte compoziții ale lui Matei Socor sunt poemul simfonic Mama (1944), pe versuri de Maria Banuș și oratoriul Stejarul din Borzești (1966), frescă eroică inspirată de versurile lui Dan Deșliu.

Este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătușe (1948–1953, pe versuri de Aurel Baranga) și Te slăvim, Românie! (1953–1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).

1911: S-a născut la Adjud, actorul şi poetul român Emil Botta.

A absolvit în 1932 Conservatorului de Artă Dramatică din București.; (d.24 iulie 1977, Bucureşti).

  Emil Botta este unul dintre marii poeți ai liricii noastre, situându-se între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) 

A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu.

A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult.

Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”  și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A primit titlul de Artist emerit .

1916: După o ofensivă începută cu succes în Transilvania, Armata română s-a văzut obligată să înceapă retragerea generală pe vechile amplasamente.

La presiunea puternicei contra-ofensive germano-austro-ungare, după predarea la 6 septembrie a trupelor române care au pierdut în Dobrogea Bătălia de la Turtucaia, la 15 septembrie, Consiliul român de război a hotărât să oprească ofensiva în Transilvania și să se concentreze pe distrugerea grupului de armate Mackensen (plan cunoscut sub numele Ofensiva Flămânda).

1916 : S-a născut la Valea Albă–Războieni, Neamț, romancierul, poetul și preotul din exilul românesc postbelic, Constantin Virgil Gheorghiu; d.22 iunie 1992, Paris.

Diplomat interbelic, jurnalist, romancier, poet și preot din exilul românesc postbelic. A studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău, dar a renunțat la cariera militară, urmând Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. 

În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația, începând lungul drum al pribegiei sale; a trecut prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, în 1948 s-a stabilit în Franța, unde a publicat circa 40 de volume. În exil, a urmat studii de teologie la Heidelberg, în 1963 fiind hirotonit preot la biserica ortodoxă română Sfinții Arhangheli din Paris; a primit rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

Dintre cărțile publicate: Taraful de noapte, Viața de toate zilele a poetului, Caligrafie pe zăpadă, Cu submarinul la asediul Sevastopolului, Am luptat în Crimeea, Ceasul de rugăciune, Ultima oră, Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer, Memorii, în care prezintă un aspect inedit, pogromul împotriva evreilor bucureșteni în timpul revoltei legionare.

1919: Se constituie la Cernăuţi,  Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. Preşedinte: Ion Nistor.

La 23 ianuarie 1923, acesta fuzionează cu Partidul Naţional Liberal.

Partidul Democrat al Unirii din Bucovina va edita cotidianul „Glasul Bucovinei” (1918-1923).

1922: A decedat  Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878, prima statie meteorologica româneasca, iar în 1884 a creat prima statiune meteorologica la Bucuresti, la Scoala de Agricultura de la Herastrau, mutată în 1888 la Filaret.

A realizat, împreună cu I.St.Mutar, prima harta magnetică a României, de numele lui legându-se si înfiintarea primelor statiuni seismologice din tara.

Este autor al unor lucrari in domeniile climatologiei, geofizicii, seismologiei si astronomiei;(n.5 februarie 1851).

1924: În Basarabia recent unita cu Ţara mamă, România, incepe rebeliunea de la Tatarbunar, orchestrată de URSS.

Grupări înarmate au ocupat primăria localitatii  Tatar-Bunar din  jud. Ismail, din Basarabia şi au proclamat “Republica Sovietică Moldovenească”, în componenţa Uniunii Sovietice.

Foro: Un grup de teroristi  autointitulaţi “revoluționari”participanţi la răscoala de la Tatar-Bunar, din 1924,pusă la cale şi coordonata de Rusia bolsevică

Grupul  înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis atacuri  banditesti, iar  „rebeliunea“, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat rapid  în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici.

 Gruparile armate erau  coordonate de un Centru din Odesa şi au atacat tîrgul Nicolaevca, jud. Ismail, tăind firele telefonice, omorînd primarul şi doi jandarmi, incendiind clădiri publice, difuzînd manifeste prin care îndemnau populaţia să se ridice la luptă revoluţionară.

Au urmat faza culminantă a rebeliunii în localitatea Tatar-Bunar, Basarabia.

În timpul acestor evenimente, dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat.

La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1 600 de persoane, urmînd să fie judecate 489 de persoane, de unde și denumirea procesului judicciar de procesul celor 500, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată din România.

În conformitate cu acest cadru legal au fost condamnate 85 din cei 287 de acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă – muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani; alți 202 inculpați au fost achitați.

Cititi si :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/07/23/tatarbunaro-rascoala-dupa-un-scenariu-scris-la-moscova/

1927: S-a născut la București, lăutarul Fărâmiță Lambru, acordeonist virtuoz și cântăreț renumit ; d.12 decembrie 1974, București.

Provenea dintr-o veche familie de lăutari, a învățat să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. 

Având un auz foarte bun, reținea repede repertoriul uzual lăutăresc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.

A debutat în cadrul unei formații militare, pe când își satisfăcea stagiul militar la București (1949).

Din 1953 a devenit colaboratorul inegalabilei Maria Tănase.

 După moartea acesteia (1963), a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste. A fost instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, din formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, a jucat în musicalul Groapa în rolul cântărețului Zavaidoc.

A fost apoi dirijor, solist-vocal și instrumentist al formației de muzică populară la Teatrul regional „Ion Vasilescu”.

A mers în numeroase turnee artistice în Franța, RDG și Italia, a făcut furori în URSS, câștigându-și notorietate internațională.

1937:  Din initiativa conducătorului Mișcării Legionare, incepe “Batalia fierului vechi”.

Este pentru prima data in Romania cand se initiaza o astfel de actiune  organizata de recuperare in scopul refolosirii a unor materiale.

1939:„Radio Londra” a transmis, acum 77 de ani , prima sa emisiune în limba română (la două săptămâni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), tot atunci fiind creată Redacţia română (anul 1989 a făcut posibil ca BBC World Service să deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău).

Redacţia în limba română a BBC şi-a încetat activitatea începând cu 1 august 2008, decizia fiind luata în urma unei reevaluări a structurii BBC WS, din perspectiva bugetului instituţiei.

1947: S-a născut cantautorul Adrian (Puiu Ivaniţchi).

Este un compozitor şi cântăreţ de muzică folk şi pop din Sighişoara, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj, secţia română-italiană.

A fost membru fondator al formaţiei Coral şi al mai multor formaţii rock româneşti celebre în anii ’60, precum şi al grupurilor pop Sideral şi Sfinx şi de asemenea colaborator muzical pe teme folk cu Dorin Liviu Zaharia.

De asemenea, a fost membru al Cenaclului Flacăra, membru fondator al cenaclului de muzică şi poezie Agora din Sighişoara şi Director artistic al centrului interetnic din Sighişoara, și membru al juriului festivalului folk de la Sighişoara.

1940 : Masacrul de la Cerișa

În Ardealul de Nord cotropit de trupele Ungariei, o companie de militari unguri neidentificați, conduși de doi ofițeri, a intrat, în dimineața zilei de 15 septembrie, în satul Cerișa, Sălaj. Date despre masacru sunt conținute în aceeași sentință emisă în 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj. Soldații neidentificați au adunat din localitate 64 de români, pe care i-au dus pe dealul de lângă comună. În timpul strângerii sătenilor, aceiași militari au împușcat șapte oameni. Ajungând la locul amintit, unul dintre ofițeri a ordonat evreilor să iasă în față și astfel au ieșit cinci persoane, care au fost îndrumate, sub pază, pe celălalt versant al dealului. Apoi celor 59 de români rămași li s-a poruncit să fugă pe deal în jos. Soldații, la ordinul ofițerului, au deschis focul asupra grupului care alerga. Au reușit să se ascundă la timp prin râpele și cutele de teren ale dealului, încât numai Gavril Hirte din satul Cosniciu de sus Sălaj a fost împușcat mortal. Concomitent, pe celălalt versant s-a procedat la fel cu cei cinci evrei, dintre care patru au fost împușcați.

1940: Crimele maghiare de la Marca, în Ardealul ocupat de Ungaria horthistă.

În dimineața zilei următoare masacrelor de la Ip, o companie de honvezi din unitatea cantonată la Șimleul Silvaniei, și-a făcut apariția în comuna Marca, Sălaj, la 55 km de Zalău. Compania era însoțită de civili maghiari din Ip, dintre care unii erau îmbrăcați în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuți.

În zilele de 15 și 16 septembrie 1940 acești militari, sub conducerea lui Árpád Ősz drept călăuza și a lui Ștefan Incze, ambii din Ip, au împușcat pe câmp și în curțile unor case doi evrei, trei slovaci și șase români. În documentele ungare, motivul omorârii celor 11 persoane a fost retorsiunea militară. Nici în acest caz pretextul nu era valid, deoarece în această comună nu numai că nu aveau nimic de reprimat neîntâmplându-li-se nimic, dar prin Marca nici nu trecuse vreo subunitate a armatei ungare.

1947: S-a născut la Sighișoara, cântărețul român de muzică pop și folk  Adrian „Puiu” Ivanițchi.

 Este absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, secția română-italiană. A fost membru fondator al formației Coral, membru al mai multor formații rock românești celebre din anii ’60, precum Sideral și Sfinx și membru al Cenaclului Flacăra, membru fondator al cenaclului de muzică și poezie Agora din Sighișoara, director artistic al centrului interetnic din Sighișoara, membru al juriului festivalului folk din Sighișoara.

1959: S-a încheiat la Braşov (pe atunci „Orașul Stalin”), în România comunistă,  procesul celor cinci scriitori transilvăneni de limbă germană, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel si Harald Siegmund, care  sunt condamnați pentru “infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație”, confiscarea averilor și anularea drepturilor civile și la un total de 95 de ani de muncă silnică.

În 1968 Înalta Curte de Justiție i-a reabilitat pe cei cinci scriitori, care au fost declarați condamnați pe nedrept din cauza mărturiilor mincinoase.

1976: S-a născut  Alexandru Tomescu, violonist român câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale la festivalurile de muzică clasică.

În urma unui concurs desfăţurat în septembrie 2007, a câştigat dreptul de a cânta cu celebra vioară Stradivarius-Elder Voicu.

Şi un interesant experiment

1989: S-a născut la Sibiu,campioana mondială de gimnastică Steliana Nistor.

 A fost  medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008.

1999: A murit istoricul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria Evului Mediu românesc, fost ministru al cultelor (ianuarie – iunie 1990),  ambasador al României la Atena (august 1990 – noiembrie 1994), membru de onoare al Academiei Române din 1993; (n. 1924).

2004: A fost inaugurata, în judetul Bistrita-Nasaud, prima cale ferata privată din România postcomunista; tronsonul de cale ferata va lega localitatea Ilva Mica de comuna Rodna.

2009: A încetat din viaţă la Bucuresti, popularul actor  de comedie Nicu Constantin, cunoscut pentru rolurile din “Alo, aterizează străbunica” (1981), “Secretul lui Bachus” (1983), “Grăbeşte-te încet” (1981), “Ora zero” (1979) (n. 31 iulie 1939 in localitatea Eforie).

Tatăl său, Tudor Constantin, provenea dintr-o familie aromână originară din localitatea albaneză Korcea (de unde se trag şi strămoşii lui Ion Caramitru, George Vraca şi Victor Eftimiu) şi a ajuns în România în anul 1910.

Actorul Nicu Constantin îşi amintea că toate casele ce existau în fostul oraş Movilă (actualul Eforie Sud), purtau pecetea muncii tatălui său.

Mama actorului, Ecaterina, era grecoaică din Ianina şi sosise în Constanţa în 1913-1914, pentru a studia la Şcoala Greacă din localitate – considerată pe atunci cea mai bună instituţie de învăţămînt din Balcani cu predare în limba greacă.

  Nicu Constantin a fost angajat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, pe scena caruia  a sustinut intre anii 1960 şi 2000, peste 9.000 de reprezentaţii. În perioada 1979-1982,  a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.

În 2001, Nicu Constantin a devenit cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud, fiind decorat cu Ordinul Cultural  clasa I, pentru activitatea sa artistică.

În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune.

În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate.

2011: A murit pictorul şi plasticianul Petru Petrescu; (n. 1929).

 2015: A decedat Dan Nasta (Dan Constantin Nasta-Popescu), actor şi regizor de teatru şi film,  unul dintre cei mai mari colecţionari români de opere de artă; (n.6 ianuarie 1919, Bucuresti).

Era fiul unui negustor aromân, Nasta-Dera, stabilit în Transilvania, înnobilat de împăratul habsburgic cu titlul de baron, și al unei urmașe a familiei logofătului Sima-Piteșteanu.

Colecționar de artă încă din adolescență.

A absolvit Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu.

Nu primește acordul mamei pentru a se înscrie la Conservator, așa că urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și ale Facultății de Drept.

După împlinirea vârstei de majorat, se înscrie la Conservatorul Regal de Artă Dramatică.

Este cunoscut pentru bogata colecție de artă medievală și etnografică, pe care a donat-o Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia.

2015: A decedat la Chişinău actorul  din Republica Moldova, Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României),  fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova imediat după declararea independenţei acestei ţări, în anii 1990-1994.

Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegaţi ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova la 27 august 1991.

În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru şi film.

A fost apreciat şi ca interpret de muzică uşoară pentru şlagăre ca „Viaţa asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ş.a.

În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească.

2017: A decedat Mircea Ionescu-Quintus, om politic liberal, jurist şi epigramist, fost preşedinte al PNL (1993-2001) după Revoluţie, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator, preşedinte de onoare al PNL (din 2002), preşedinte al Senatului  (2000), ministru al justiţiei (1991-1992), preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România.

A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost veteran de război, înaintat în gradul de general-maior cu două stele, în retragere.

S-a născut în 1917 la Herson în Ucraina, unde familia sa era refugiată.

A fost deţinut politic în perioada comunistă, când a  suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice.

A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate. A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar că nu a deranjat pe nimeni prin declaraţiile date Securităţii.

În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii.

A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

Sfântul Iosif cel Nou de la Partos  s-a născutîn 1568,în oraşul Raguza din Dalmaţia. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre.

Când a împlinit vârsta de 15 ani a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida.

Dupa cinci ani de vieţuire in aceasta manastire, ajunge în Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator.

Aici s-a calugarit si a primit numele de Iosif. La cererea Patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol, iar dupa sase ani este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus.

Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timisoarei. Asezarea in scaun a fost savarsita pe 20 iulie 1650.

In anul 1653 s-a retras la Manastirea Partos, aproape de Timisoara. Aici a mai vietuit trei ani si apoi si-a dat sufletul in mainile Domnului. Potrivit Traditiei, in momentul trecerii sale la cele vesnice, clopotele manastirii au inceput sa bata singure. A fost inmormantat in naosul bisericii manastiresti.

In anul 1956 moastele sale au fost stramutate in Catedrala mitropolitana din Timisoara.

Sfantul Iosif cel Nou de la Partos a fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos – Patronul pompierilor din Romania

In urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfantul Sinod a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patron al pompierilor.

Din minunile sale mentionam si salvarea de la un incendiu a unei parti din Timisoara. Aceasta minune este trecuta si in Acatistul care ii este inchinat:

“Ca sa arăţi marea ta milostivire pentru turma ta si ravna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o impresurau, atunci cand parjolul focului s-a intins sa cotropeasca toata cetatea Timisoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugaciunea ta mai fierbinte decat valvataia focului, scapand neatinsa biserica slujirii tale si oprind, prin ploaie napraznica, pe care cerul a trimis-o tie in ajutor, intinderea focului…“ (Icosul 7).

CITIŢI ŞI :

O ISTORIE A ZILEI DE 15 SEPTEMBRIE. VIDEO

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-ierarh-iosif-nou-la-partos 
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

De ce auzim doar o singură teorie despre originea vieții

Foto: Savantul englez Charles Darwin (n. 12 februarie 1809 – d. 19 aprilie 1882 ) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).

Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930, iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.Opera lui Darwin tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.

Când mediul academic, școlile publice și Big Tech suprimă informațiile științifice care contestă evoluționismul, nu este de mirare că sprijinul pentru această teorie este în creștere.

Ar putea fi o astfel de toleranță responsabilă, cel puțin parțial, pentru o acceptare publică sporită a evoluționismului în Statele Unite?

Peste 1100 de oameni de știință au semnat o declarație prin care sunt de acord că sunt „sceptici față de afirmațiile privind capacitatea mutației aleatorii și a selecției naturale pentru a determina complexitatea vieții”.

Ca om de știință am semnat acea declarație. Însă, în calitate de avocat, pot confirma că mulți dintre acești oameni de știință – și alții cărora nu le este teamă să semneze declarația – se confruntă cu discriminare, deoarece nu se aliniază teoriei evoluționiste.

La începutul acestui an, fizicianul Eric Hedin a publicat o carte intitulată „Știința Anulată”, povestind modul în care Universitatea Ball l-a investigat după ce a prezentat pe scurt proiectarea inteligentă a creației într-un seminal electiv inter-disciplinar.

Când profesorilor de științe li se interzice chiar și menționarea punctelor de vedere științifice minoritare, nu este de mirare că mulți studenți gravitează spre darwinism. Pentru că nu au auzit nimic altceva.

Big Tech face, de asemenea, dificilă găsirea informațiilor științifice care îl provoacă pe Darwin. În 2020, jurnalul BioEssays a publicat un editorial prin care solicita avertismente „obligatorii” și „bannere codificate pe culori” pe motoarele de căutare pentru a avertiza oamenii despre „erori factuale”pe website-urile care susțin creaționismul. Totuși, în timp ce aceste website-uri sunt vizate, Wikipedia perpetuează informații părtinitoare și inexacte despre dezbaterea darwinism vs creaționism.

Prezentarea pe care o face Wikipedia creaționismului îl arată ca pe o „pseudoștiință”, iar editorii paginii refuză modificările care ar adăuga echilibru și acuratețe. Acest lucru l-a determinat pe co-fondatorul Wikipedia, Larry Sanger, un „agnostic care crede că creaționismul este complet greșit”, să clasifice prezentarea creaționismului ca „îngrozitor de părtinitoare. Pur și simplu nu poate fi apărat ca neutru”.

Cu toate acestea, Wikipedia este, fără îndoială, locul unde nenumărați oameni devin informați – sau dezinformați – despre evoluționism și creaționism.

Wikipedienii justifică cenzurarea concepțiilor pro-creaționism citând un „consens” care este pus în aplicare de comunitatea și de sistemul educațional. În Statele Unite, școlile publice predau aproape universal evoluționismul într-un mod doar pro-Darwin care cenzurează orice știință care provoacă starea de fapt.

Când publicului îi lipsește accesul la informații științifice care contestă evoluționismul – pentru că oamenii de știință care se îndoiesc de Darwin sunt demiși din mediul academic, când școlile refuză să recunoască știința revizuită de colegi și care contravine paradigmei evoluționismului, iar Big Tech ascunde informații exacte despre creaționism – nu, nu trebuie să ne întrebăm de ce crește sprijinul public pentru evoluționism. În cadrul unui astfel de sistem dogmatic, la ce alt efect ne-am aștepta decât sprijinul pentru evoluționism?

Pentru a fi clar, nu propun o teorie a conspirației. Nu este necesară nicio conspirație pentru a înțelege că structurile de putere marginalizează adesea, în mod sistematic, oamenii și punctele de vedere minoritare și exact asta se întâmplă acum.

Ceea ce este îngrijorător este că acest lucru se întâmplă în cadrul comunității științifice, unde libertatea de chestionare ar trebui să prospere, dar cenzurarea se aplică exact unuia dintre cele mai importante subiecte pentru întreaga umanitate: originile noastre.

Dezbaterea darwinismului este vitală pentru chestiuni mai importante ale libertății intelectuale din America. Sprijinul pentru evoluționism poate crește, dar acest lucru este condus de tendințe care seamănă cu suprimarea informațiilor în stil sovietic – și nu este un drum pe care vrem să îl parcurgem.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

Ce au ajuns în România de azi copiii informatori și colaboratori ai fostei Securități ?

Modelul recrutării copiilor de către poliţia politică comunistă nu este unul autohton. Este cunoscută povestea şi legenda lui Pavlik Morozov, care şi-a denunţat părinţii la NKVD în 1930 şi Pavlik a ajuns erou sovietic, după ce a fost omorît de ”bandiţi contrarevoluţionari” doi ani mai tîrziu, fiind în realitate ucis chiar de unchiul său, după condamnarea şi executarea părinţilor pe care îi dăduse pe mîna poliţiei secrete sovietice. STASI, serviciul est-german de securitate a ridicat la rang de ”artă” această ”muncă informativă” cu elevii şi studenţii, care a creat adevărate drame familiale, odată cu dechiderea arhivelor poliţiei politice din fosta RDG, prin dimensiunea fenomenului.   

Aceleaşi drame s-au petrecut, fără îndoială, aidoma şi la noi – dar nu le cunoaştem încă decît superficial, pentru că arhivele au rămas tăcute în privinţa colaboratorilor minori ai Securităţii din România comunistă. 

foto: Mediafax

Dar nu avem voie nici să iertăm şi cu atît mai puţin să uităm noi, cei care am supravieţuit, în numele celor care au căzut victimă regimului comunist.

După estimările mele, din cei 136.000 de informatori şi colaboratori ai Securităţii, cîţi erau activi în decembrie 1989, în jur de 25.000 erau ”persoane de sprijin din rîndul elevilor”.

Mi-e teamă că această armată de copii ai Securităţii face corp comun cu cea a ”progresiştilor” care au înlocuit patria cu ”corectitudinea politică” şi pentru care memoria nu mai contează, e inutilă şi chiar periculoasă.

Ceea ce contează e doar ”tipul nou de politică” şi viitorul pe care vor să le impună, în numele unor noi valori ale lumii, care nu au legătură cu credinţa şi tradiţia. Ateismul militant şi ostentativ, cît şi altele din atributele lor sînt mult mai asemănătoare trăsăturilor ”omului nou” şi ei nici măcar nu se feresc să ascundă acest fapt.

 Pînă unde poate merge iertarea?

 Securitatea a pregătit o armată de nu mai puţin de cinci divizii de copii, care-şi spionau părinţii şi profesorii, ca un exerciţiu pentru activitatea lor ulterioară în slujba regimului, ca ”urechi” exersate ale poliţiei politice şi, cei mai merituoşi, drept viitoare cadre ale acesteia. Un proces întrerupt aparent de revoluţia din 1989 – pentru că mare parte a lor, cum s-a întîmplat şi cu informatorii ”majori”, au fost preluaţi, odată cu ofiţerii care i-au avut în legătură, de noile servicii de informaţii din România, clădite pe ruinele Securităţii.

Alianţa USR-PLUS, tolerantă cu copiii-turnători

 O asemenea atitudine a adoptat liderul USR Dan Barna în august 2019, cînd în protocolul Alianţei USR-PLUS s-a ”strecurat” o prevedere care îi exonera pe colaboratorii-minori ai Securităţii de vină şi şi le permitea să ocupe funcţii de conducere în interiorul acesteia. Prevederea a fost eliminată numai la reacţia negativă a societăţii, care a arătat cu degetul tocmai spre politica de cadre a Alianţei, care promovează în special tineri – nu cumva au ceva de ascuns, cu toată tinereţea lor aparent inocentă şi străiniă de compromisuri?  

 În urma scandalului, liderii politici ai Alianţei au dat înapoi şi au menţinut interdicţia de a ocupa funcţii, pentru toţi foştii colaboratori ai Securităţii, indiferent de vîrstă. Alianţa are o reprezentantă de marcă la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe Germina Nagâţ, fosta şefă a Departamentului de Investigaţii, care are încă o puternică înrîurire asupra acestui departament.

Portretul-robot al ”persoanei de sprijin din rîndul elevilor” 

 Un copil ori adolescent care avea la Revoluţie între 14 şi 18 ani are acum între 44 şi 48 de ani, se află în deplină maturitate. Nu m-aş mira ca unii dintre ei să fi avut o ascensiune ”controlată” şi ei să constituie, de fapt, ”coloana vertebrală”, adevărata ”Armată a Cincea” a ”statului paralel”, despre care atît de mult s-a vorbit în România ultimilor ani.

Şi aşa s-ar putea explica multe, inclusiv senzaţia că trăim într-o lume în care istoria nu ne aparţine, aşa cum suna aserţiunea celebră a unui ofiţer KGB: ”unii scriu istoria; noi o facem”.  Mă uit cu mirare la tinereţea unor generali din serviciile secrete, la cea a multora dintre magistraţii care judecă uneori dosare ”grele” şi a unor politicieni de succes la o vîrstă la care alţii nici nu şi-au făcut debutul politic şi mă întreb, nu odată, asupra trecutului lor: au fost printre ”persoanele de sprijin” ale Securităţii ”din rîndul elevilor”, cadrele ei de mîine, recrutate printr-o politică internă şi secretă a Departamentului Sescurităţii Statului, în anii regimului Ceauşescu? 

  Portretul-robot al unui asemenea ”copil de suflet” al Securităţii mi s-a părut a fi acela al unei judecătoare între două vîrste, care într-unul din multele procese care mi-au fost intentate la începutul anilor 2000 de către securişti ”grei”, precum Ristea Priboi sau generalul Marian Ureche, m-a întrebat, destul de arţăgoasă, de ce cred eu că Securitatea a fost o instituţie care a făcut ”lucruri rele”, deşi avea în faţa ei o lege în acest sens, în baza căreia ar fi trebuit să judece.

Citiți integral articolul accesând:

https://monitorulapararii.ro/istoria-fara-perdea-cinci-divizii–de-copii-turnatori-la-securitate-au-cucerit-la-trei-decenii-dupa-1989-viitorul-romaniei

Foto: Marius Oprea (n. 22 mai 1964, Târgoviște), este un istoric, poet și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A studiat istoria la Universitatea din București. Este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul și evoluția Securității (1948-1964).

În prezent este președintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC).