CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A MAI PLECAT DINTRE NOI UN MARE ROMÂN !

Actorul Ion Caramitru a fost înmormântat cu onoruri militare vineri, 10 septembrie 2021, pe Aleea Actorilor a Cimitirului Bellu din București

A fost director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și a decedat duminică, 5 septembrie 2021 la vârsta de 79 de ani.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Ion-Caramitru-TNB-2.jpg

În drumul de la Biserica Visarion spre Cimitirul Bellu, cortegiul cu trupul neînsufleţit s-a oprit în faţa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, unde zeci de oameni au aplaudat și au aruncat cu flori înspre mașina mortuară ; (https://spotmedia.ro/actorul-ion-caramitru-a-fost-inmormantat-in-aplauze).

Și la Cimitirul Bellu cortegiul a fost așteptat de aproape 100 de persoane care au aplaudat în momentul în care sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui actor a fost pus în groapă, în timp ce o garda militară de onoare a tras în aer salve de onoare.

Ion Caramitru a murit la Spitalul Elias din București. Fusese internat la sfârşitul primei decade a lunii august, din cauza unei infecţii ce i-a dat o stare febrilă constantă. La început, Caramitru era conştient şi cu un tonus bun, el vorbind la telefon cu diverşi colaboratori şi prieteni, chiar de pe patul spitalului, până puţin după jumătatea lunii august.

Apoi lucrurile s-au deteriorat, iar medicii au încercat să-l supună efectelor mai multor tratamente, inclusiv cu antibiotic cu spectru larg.

Spitalul a apelat şi la opinii ale unor medici din afara acestuia, dar rezultatele favorabile au întârziat să apară.

Marele actor s-a născut la 9 martie 1942 și provine dintr-o familie de aromâni. Tatăl său a fost deținut politic timp de 9 ani în timpul dictaturii comuniste.

A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii.

A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii și a interpretat roluri principale în 40 de filme.În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti.

La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

A fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de segmentul Culturii. După 1990, Caramitru s-a retras din FSN în semn de protest pentru că acesta devenise partid politic și l-a acuzat pe Ion Iliescu că încearcă să folosească FSN pentru a monopoliza puterea. A fost Director al Teatrului Național din București în ultimii 16 ani și ministrul Culturii în Guvernul Ciorbea în perioada 1996-2000.

Ulterior, s-a înscris în PNŢCD și a făcut parte din Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

Caramitru era președinte al Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990. A fost Director al Teatrului Național din București în ultimii 16 ani .

Actorul a primit la 28 martie 2011 Premiul de excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).Figură remarcabilă în cadrul comunitatii aromâne, Caramitru a înființat „Societatea de Cultura Macedo-Română”.

În 2006, în timpul vizitei în R.Moldova, Caramitru a susținut că această este încă o parte a României, acest lucru ducând la un conflict diplomatic între România și această țară a cărei conducere l-a declarat persona non grata pe teritoriul său.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii.

A avut o carieră de excepţie răsplătită cu numeroase premii, între care: Premii de interpretare în Teatrul Românesc (1975, 1979, 1981, 1985), Premiul Revistei Cinema pentru interpretare (1976), Premiul Asociaţiei Cineaştilor, 1980, Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul “Luchian”, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti, “Meritul Academic” acordat de Academia Română, 2012, Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române, 2013.
În 1995 a primit titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică şi a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a, iar în 1997, titlul de Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor din Franţa. În 2000, i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce. A primit 5 titluri de Doctor Honoris Causa, al: Universităţii de Arte din Iaşi(2008), Universităţii Ovidius din Constanţa (2012), al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje (2016), al  Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, decembrie 2017 şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (2018).
În 2017 primeşte Ordinul Soarelui Răsare (Order of the Rising Sun, Gold Rays with Ribbon), cel mai important ordin japonez destinat cetățenilor străini, acordat în numele Majestății Sale Împăratul Japoniei. Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, 2017. Ultima recunoaştere publică a fost Premiul pentru promovarea operei eminesciene, oferit de Memorialul Ipoteşti în iunie 2021.

Moartea lui Ion Caramitru este o pierdere uriașă pentru teatrul românesc, este o emblemă care a picat în momentul acesta și care nu poate fi înlocuită, a declarat duminică la Digi24 actorul Victor Rebengiuc, care a mărturisit că este profund îndurerat și a evocat prietenia sa îndelungată cu acest mare slujitor al culturii române.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN SFÂNTA LUI PAZĂ !

10/09/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 10 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 10 septembrie în istoria noastră

 1635: A murit la Caransebeş, George Buitul, iezuit transilvănean, autorul primei cărţi tipărite în limba română cu caractere latine; (n. cca.1589, Caransebeș).

Imagini pentru Georgius (George) Buitul Photos

A fost  a fost primul român care a studiat la Roma şi profesor la Alba Iulia, apoi rector al misiunii iezuite din Caransebeș.

Pentru predare, Georgius (George) Buitul a folosit o traducere în română a catehismului lui Petrus Canisius (8 mai 1521/21 decembrie 1597), scriitor și teolog iezuit, primul iezuit german, venerat ca sfânt în Biserica Catolică, catehism tradus atunci când participa la misiuni populare în Roma.

În 1636, cu sprijinul lui Acațiu Barcsay, a fost publicată postum prima traducere a Catehismului lui Petrus Canisius în limba română, traducere realizată de Buitul.

 După moartea lui Georgius (George) Buitul, catehismul în limba română a avut o mare influență, fiind trimis la Pojoni (Bratislava de azi, în Slovacia), unde a fost imprimat de Societatea lui Isus, un ordin călugăresc al Bisericii Catolice, aflat în serviciul direct al Papei.

Prima ediţie din 1636, s-a pierdut. O copie a unei ediţii mai târzii (1703), care a fost tipărită la Cluj, încă este păstrată, „Summa Catechismus szau Kredinczei Katholiscest RP Petri Canisii”, care rămâne şi prima carte tipărită în limba română cu alfabet latin.

Totodată, se pare că tot lui George Buitul i se datorează, în același Catehism, și cea mai veche grafie a numelui lui Iisus în limba română cu caractere latine – Jssus.

1709: S-a născut  la Constantinopol, Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir.

Românul Antioh Cantemir: diplomatul rus care a reușit recunoașterea  titlului de împărat al Rusiei de către Occident – NapocaNews

Scriitor iluminist de limba rusa şi diplomat rus (ambasador la Paris și Londra), el a fost unul din iniţiatorii  clasicismului în literatura rusă; (m.11 aprilie 1744, la Paris).

Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra , fiica domnitorului Munteniei, Serban Cantacuzino. Nu trebuie confundat cu Antioh Cantemir, fratele domnitorului Dimitrie Cantemir. 

Avea un înalt mnivel de cultură, cunoștea limbile greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză, a studiat cu savanții străini Daniel Bernoulli (matematician), Georg Bernhard Bilfinger, Baier și Gross , precum sau Ivan Ilinski și a intrat în legătură cu cărturari celebri ai timpului său printre care și cu Voltaire.

A publicat poeme, satire, epigrame, fabule, a tradus din Horațiu, Anacreon, Montesquieu, Fontenelle. Este considerat părintele clasicismului în literatura rusă.

1810: S-a născut la Copăceni în Transilvania, preotul catolic Simion Balint, unul dintre revoluționarii care au luptat alături de Avram Iancu; m. 16 mai 1880, Roșia Montană.

1810-1880 Simion Balint. Portret De Barbu Iscovescu

Era un descendent al unei familii de nobili și de preoți români din Țara Lăpușului. A urmat studii teologice și a fost numit preot capelan în Roșia Montană. În timpul revoluției din 1848 i s-a încredințat conducerea luptelor din zona Abrud, Câmpeni, în calitate de prefect al Legiunii Arieșului. A dat dovadă de înalte calități ostășești, încât comandantul trupelor maghiare a operațiunii din 8–19 iunie de la Abrud, Farkas Kemény, neputând să treacă de el și ținând cont că majoritatea comandanților lui Iancu erau preoți, a zis „dracul să se mai bată cu popii”.

În vara lui 1848 a fost arestat și întemnițat la Abrud, ca agitator de autoritățile revoluționare maghiare. A fost pus în libertate ca urmare a petiției scrise la Adunarea Națională de la Blaj. Pentru fapte de vitejie a fost decorat cu Ordinul Leopold clasa a III-a, conferit de împăratul Franz Joseph, dar și de țarul Rusiei. După revoluție s-a retras ca preot paroh în parohia română unită din Roșia Montană, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

1848 (10/11): Reuniți în Adunarea de la Orlat, un mare număr de români ardeleni au manifestat împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria.

Hotărârile luate, au fost o reluare și reafirmare a celor de la Adunarea din 3/15 mai de la Blaj, privind libertățile general democratice dominate de deviza cea mare a timpului „Libertate, Egalitate, Frățietate”, a Marii Revoluții franceze de la 1789, renăscută pe pământul Transilvaniei și al celorlalte țări românești la 1848. La adunarea de la Orlat s-a cerut din nou „dreptul nemărginit de a vorbi, de a scrie și de a tipări, de a ține adunări, consultări și de a forma societăți”.

1868: A început construirea Gării de Nord din Bucureşti, inaugurată la 13 septembrie 1872.

 Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor.

Inițial stația a fost numită Gara Târgoviștei (pentru că strada numită astăzi Calea Griviței se numea pe acea vreme Calea Târgoviștei), iar oamenii puteau beneficia de circulațe feroviară doar pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită „Gara de Nord”. 

 Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României.

Ea a fost concepută în formă de U, formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, fiind construită după planurile Ministerului Lucrărilor Publice, de Consorțiul Stroussberg. În anul următor, consorțiul a dat faliment, iar statul a cumpărat acțiunile, devenind principalul proprietar al zonei gării și al liniilor adiacente, fiind înființat un Consiliu pentru administrarea sa. A fost dată în exploatare la 15/27 noiembrie 1870, cu prilejul deschiderii provizorii a căii ferate București–Ploiești. Inaugurarea oficială a avut loc la 1/13 septembrie 1872, odată cu deschiderea oficială și darea în exploatare a căii ferate Roman–Galați–București–Pitești.

Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită Gara de Nord. În 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri.

 În anii 1930-1932 Gara de Nord a fost modernizată, făcându-se mai multe lucrări. Una dintre cele mai importante a fost legarea celor nouă peroane printr-un peron transversal. Însă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor, clădirea, deși a rămas în picioare, a suferit importante distrugeri.

Din august 1944 s-au refacut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite.

Clădirea Gării de Nord a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice din România.

În momentul de față reprezintă cel mai important nod feroviar din România, în fiecare zi, de pe cele 8 peroane ale sale, plecând și sosind aproximativ 200 de trenuri.

În aproprierea Gării de Nord există și un Muzeu al Căilor Ferate Române, unde se pot descoperi machete, vagoane, fotografii și acte vechi, costume de ceferiști, dar și obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854-1925) sau Elie Radu (1853-1931), care au avut realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare.

1870: Scriitorul şi istoricul român Alexandru Odobescu (n. 23 iunie 1834 – d. 10 noiembrie 1895), este ales membru  Societatii Academice Romane (vechea denumire a Academiei Române), la propunerea lui Al Papiu Ilarian.

Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834 – d. 10 noiembrie 1895), a fost un scriitor, arheolog si om politic român.

La  14 februarie 1851 a înființat impreuna cu alti studenti Junimea Româaneasca , societate politică și culturală a studenților români din Franța.

A fost ministru monumentelor și profesor de arheologie la Universitatea Bucuresti. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei,1877) și a unei monografii dedicate Tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l’orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1877-1900).

Alexandru Odobescu a murit, sinucigându-se în urma unor tragice evenimente de ordin familial și public.

1872: A murit la Baia de Criş, in Muntii Apuseni, Avram Iancu (“Crăişorul Munţilor“), conducătorul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania;(n.1824 la Vidra de sus).
A fost un avoca român transilvănean, care a jucat un rol important în Revolutia de la 1848 din Transilvania, in fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară care a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor revolutionare  maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii.

 S-a născut  într-o familie de iobagi moţi  înstăriți. Cel dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu este Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta.

Horea  a fost fratele bunicului lui Avram Iancu.

Avram Iancu, conducătorul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania

Avram Iancu, conducătorul revoluţiei române de la 1848 din Transilvania

In Testamentul său („Ultima Voinţă”) scris la 22 decembrie 1850 spunea  : „Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd naţiunea mea  fericită, pentru care, după puteri am şi lucrat pînă acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa aduse să prefec în nimic.

Nu ştiu cîte zile mai pot avea, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că, viitorul este nesigur; voiesc dară şi, hotărît dispun, ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezînd că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele!

La 13 septembrie 1872, jelit de popor,de prefecţii şi tribunii săi, în frunte cu  36 de preoţi, trupul lui Iancu  cobora în pămîntul de la Ţebea, aproape de gorunul celuilalt Crăişor, Horea, al carui nepot era.

In revista Familia, Iosif Vulcan scria :

“Cine a fost Iancu?  Expresia unei idei înalte, unei dorinţe străbune, care nu se va stinge niciodată din sînul naţiunii române…

„Tu, Iancule şi Moţii tăi, aţi trăit şi aţi murit pentru libertate. Idealul acesta rămîne la temelia vieţii noastre naţionale. Pentru izbîndirea şi desăvîrşirea acestui ideal vor trăi şi vor muri generaţiile, cari te urmează. Ci tu dormi liniştit, Iancule, acolo la pragul bisericuţei din Ţebea, în umbra gorunului lui Horia: geniul tău veghează deasupra naţiunii române”– Vasile Goldiş –.

 1883: Apare bilunar la Iaşi,(până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), revista de muzică „Astra”.

A publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu.

1910:  Yvonne Blondel-Cămărăşescu (n. 1884 – m. 1971) parcurgea cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice.

Yvonne a parcurs la altitudinea de 600 metri distanţa Ploieşti-Chitila, care e de cca 50 kilometri, pilot fiind Michel Paul Molla. 

Yvonne Blondel-Cămărăşescu

A fost fiica ambasadorului Franţei în România, Camille Blondel (1854-1935), considerat artizanul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei, şi al Jeannei.

În anul 1907 s-a mutat în România împreună cu familia, când tatăl său a fost numit ambasador al Franţei la Bucureşti. A fost membră a Clubului Automobilistic Român, lucru mai puțin obișnuit pentru o femeie care a trăit la începutul secolului XX. 

În anul 1909 s-a căsătorit cu Ion Cămărăşescu, licenţiat în Drept la Paris, care va ajunge prefect al departamentului Silistra din Cadrilater, deputat şi ministru de Interior. A fost membră a Clubului Automobilistic Român .

A divorţat de acesta, iar în anul 1922 s-a recăsătorit cu ofiţerul român Jean Postelnicu.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, autorităţile comuniste instalate la putere în România l-au arestat pe Jean Postelnicu. Eliberat din închisorile comuniste, i s-a fixat domiciliu forţat. Yvonne a cumpărat o casă lângă Bucureşti, unde familia s-a stabilit.

Yvonne a murit la vârsta de 87 ani, la Bucureşti, în anul 1971. Prima femeie care a condus o maşină prin Bucureşti şi întâia care s-a suit într-un avion, îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu, alături de tatăl său, ambasadorul Franţei în România, Camille Blondel (1854 – 1935).

1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, plasa Siret din Austro- Ungaria, azi în Ucraina), poetul și eseistul Vasile Posteucă, unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; (m.21 noiembrie 1972, Chicago, SUA).

Vasile Posteucă

A fost membru asociației studențești „Arboroasa” (1930-1936) și președinte al ei (1934-1936); dar și vicepreședinte al „Centrului studențesc” din Cernăuți, dând dovadă de cel mai înfocat românism cu prilejul manifestărilor și congreselor studențești. A organizat primul Congres al Studențimii Bucovinene (1936) și a fost delegat timp de trei ani la Uniunea Studenților.

În Franța a studiat la Sorbona (1949). În Canada, la Toronto, și-a obținut titlul de Master of Arts în 1953, iar în 1962 titlul de Doctor în Litere cu o dizertație despre Rilke (Inner experience in Rilke’s work), iar din noiembrie 1966 profesor universitar la Universitatea din Mankato, Minneapolis.

Colaborează intens la revistele Iconar (directori Mircea Streinul și Liviu Russu), Însemnări Sociologice (Dir. Traian Brăileanu), Răboj, Buna Vestire (director Mihail Manoilescu, căruia îi urmează Dragoș Protopopescu și Toma Vlădescu), Glasul Bucovinei, Convorbiri literare de sub conducerea lui I.I. Torouțiu (1888-1953), Gazeta Gospodarilor (editori George Drumur și C. Topa, Cernăuți), Cuvântul (1940-41, Dir. P.P. Panaitescu).

A fost încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare.

După lovitura lui Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, devenit indezirabil în țară, Vasile Posteucă se refugiază in 1941 în exil,peregrinand prin Polonia, Germania, Austria, Franța, Mexic, Canada, Statele Unite unde se stabileşte.

În Germania a fost internat mai întâi în lagărul Rostock împreună cu ceilalți legionari refugiați, apoi în lagărul de la Buchenwald. În „perioada Rostock”, colaborează masiv la revista Axa (serie nouă) de sub conducerea lui Paul Costin Deleanu.

După evenimentele din august 1944 când România este invadată de hoardele bolșevice, Vasile Posteucă se încadrează în Armata Națională constituită de Guvernul Național-Legionar de la Viena la [10 decembrie] 1944, cu gradul de sublocotenent, luând parte activă la luptele de pe Oder împotriva armatelor sovietice.

1916: A încetat din viaţă la București publicistul Vintilă C.A.Rosetti, al treilea fiu al lui C.A.Rosetti, , jurnalist și scriitor, redactor și conducătorul ziarului Românul. S-a născut în Franţa, la 11/23 ianuarie 1853 în localitatea Douet, Saint-Sébastien-sur-Loire.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/61/Constantin_Jiquidi_-_Vintil%C4%83_C._A._Rosetti%2C_Foaia_Popular%C4%83%2C_19_mar_1900.JPG

Desen de Constantin Jiquidi – Vintilă C. A. Rosetti, Foaia Populară, 19 martie 1900.

A fost director al “Monitorului Oficial” (1901), membru fondator al Ligii culturale, editor al unor lucrări semnate de C.A.Rosetti şi al scrierilor literare ale Mariei Rosetti, mama sa.

1919: Puterile Aliate au semnat, la Saint Germain, de către reprezentanții Austriei și reprezentanții diplomatici ai 17 state, Tratatul de pace cu Austria, prin care se recunoştea pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România.

Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye. Recunoașterea Unirii Bucovinei cu  România | Istorie pe scurt

Prin acest tratat, s-a recunoscut independența Republicii Austria (numită în acea perioadă Austria Germană pentru a se marca diferența față de Austro-Ungaria), a fost recunoscută de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia și a Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud la Italia. 

Imagini pentru bukowina map photos

Secțiunea a patra (articolele 59-61) consacra renunțarea Austriei în favoarea României, la orice drepturi și titluri asupra părților fostului Ducat al Bucovinei aflate în componența României.

The Map of Bucovina at 1910 | Map, History, Vintage world maps

Formularea este ambiguă și a fost utilizată deoarece frontierele dintre România, Cehoslovacia și Polonia au fost stabilite ulterior încheierii tratatului de pace de la Saint Germain, dar a constituit efectiv recunoașterea internațională a unirii Bucovinei cu România.

1919 : A fost adoptată de către Consiliul Dirigent al Transilvaniei Legea privind reforma agrare în urma căreia marile proprietăți urmau a fi reduse prin expropriere la un preț stabilit de către comisiile județene de împroprietărire, iar țăranii aveau dreptul la o suprafață de pământ cel puțin atât cât puteau s-o lucreze ei și familiile lor, urmând a se înființa Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

1923: A avut loc primul zbor de noapte internaţional din lume, pe ruta Belgrad-Bucureşti, efectuat de un avion al Companiei Franco-Române de navigaţie aeriană.

AVIAȚIE | Compania Franco-Române de Navigație Aeriană a împlinit 100 de ani

1930: Nicolae Titulescu a fost ales preşedinte al Adunării Societăţii Naţiunilor, cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică din România.

Imagini pentru titulescu photos

 Figura marcantă a diplomaţiei europene in perioada interbelica si orator deosebit, Nicoale Titulescu a studiat Dreptul in Franţa, iar mai apoi a devenit profesor universitar in Iasi si Bucuresti.

Dupa ce a ocupat postul de ministru de Finante in Guvernul Ion Bratianu-Take Ionescu, in 1920 si-a inceput activitatea diplomatica ca delegat la Conferinta de Pace de la Paris.

Un an mai tarziu a fost numit trimis extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Londra, post pe care l-a ocupat, cu o mica intrerupere, pana in 1932.

A fost ales, de doua ori consecutiv (1930 si 1931) presedinte al Ligii Natiunilor, fapt nemaintalnit pana atunci.

A luptat pentru securitatea si integritatea Romaniei, precum si pentru mentinerea pacii in lume. Spre sfarsitul vietii a emigrat in Franta.

1930: S-a născut la Craiova, poetul, criticul şi istoricul literar român Liviu Călin; (m. 17 martie 1994).

Emil Vora

A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1953, dupa care a  ocupat diverse funcţii în redacţia Editurii pentru Literatură; între 1970 şi 1974,  redactor-şef la Editura Eminescu, apoi lector la Centrala Editurilor şi, în ultimii ani de viaţă, redactor-şef al Editurii Cartea Românească.

A debutat  în „Revista elevilor” în 1947, cu un ciclu de versuri si editorial  în 1965, cu volumul de poeme Spirale, căruia i-au urmat alte plachete ce s-au succedat cu o surprinzătoare repeziciune: Ochiul adâncului (1968), Identitate (1970), Suflet în spaţiu (1973), Ferigă sub stâncă (1975), Uimitorul răstimp (1977), Rug de septembrie (1979), Sărbătoarea nimănui (1980; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei), Flacăra zăpezii (1981), Noaptea cailor (1984), Umbra focului (1986). În 1990, i-a fost decernat Premiul Herder.

1939: Al doilea razboi mondial. Guvernul german atrage atentia guvernului român ca acordarea de azil politic guvernului polonez “ar constitui o violare a neutralitatii”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1.jpg

Cu asentimentul primului-ministru, Grigore Gafencu, ministru de Externe, respinge aceasta interpretare, declarând: “obligatiunile noastre de neutralitate nu ne-ar împiedica sa acordam azil unor refugiati politici izolati, daca acestia s-ar abtine de la orice activitate politica pe teritoriul nostru.

În septembrie 1939, pe lângă guvernul Poloniei, şi-au găsit adăpost în România peste 50.000 de refugiaţi polonezi. Conform datelor de la 4 octombrie 1939, în România erau 49.547 de refugiaţi polonezi. Dintre aceştia, aproximativ jumătate erau militari şi jumătate civili (24.000 militari şi 26.000 civili).

1946: Comisia pentru România a Conferinţei de Pace de la Paris adoptă propunerea delegatului britanic ca în tratatul de pace cu ţara noastră să se asigure, în mod expres, proprietatea şi drepturile evreilor.

 1951:  În România ”populară”, aflată sub ocupația trupelor sovietice, a avut loc procesul „agenturii spionilor Vaticanului din România”, care s-a desfăşurat la Tribunalul Militar din Bucureşti  în intervalul 10-17 septembrie .

Lotul de „spioni ai Vaticanului” căruia i s-a înscenat procesul din septembrie ’51 a fost format din şase prelaţi greco-catolici i şi patru laici. Rechizitoriul procurorilor îi învinuia pe cei zece de numeroase infracţiuni, pentru ca la final condamnările pronunţate să aibă o legitimitate juridică: „trădare şi complot în slujba Vaticanului şi a centrului de spionaj italian”, „agenţi ai spionajului americano-englez, crimă de uneltire contra ordinii economice şi sociale, infracţiunea de înlesnire de trecere frauduloasă a frontierei, instigare, complicitate, deţinere de aur şi valute”.

În ceea ce priveşte pedepsele pe care învinuiţii le-au primit, acestea variau de la muncă silnică pe viaţă (în cazul a cinci dintre inculpați), la condamnări între 10 și 18 ani de închisoare, cât au primit ceilalţi cinci dintre ei. Cei mai mulți din lot care au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă au fost eliberaţi în 1964, când au avut loc numeroase eliberări din închisori în urma valului de grațieri din acel an.

1955: S-a născut compozitorul şi interpretul de muzică uşoară Mihai Pocorschi, ex-membru al formației „Holograf”.

Poze concert Holograf - Vedere de la Costinești la Sala Palatului - 2017

1957: România adreseaza mesaje sefilor guvernelor Albaniei, Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei si Turciei în legatura cu dezvoltarea colaborarii si prieteniei între țările din zona Balcanilor.

În mesaj se propune convocarea unei Conferinte la nivel înalt a acestor state în vederea încheierii unui Tratat pentru transformarea Balcanilor într-o zona a pacii si prieteniei.

1960: La Jocurile Olimpice de la Roma, atleta română Iolanda Balaş, supranumită de gazde „la grande bionda”, a sărit 1,85 metri și a câștigat medalia olimpică de aur la o diferență de 14 cm față de următoarea clasată, devenind atunci prima campioană olimpică a atletismului românesc. La această a XVII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Roma, Italia în perioada 25 august–11 septembrie 1960. Au participat 83 de țări și 5.348 de sportivi. România a participat cu 109 sportivi și a obținut locul 11 în clasamentul pe medalii, cu trei medalii de aur (Iolanda Balaș – atletism, săritura în înălțime; Dumitru Pârvulescu – lupte greco-romane (52 kg); Ion Dumitrescu – tir, talere trap), una de argint (Ion Cernea – lupte greco-romane, 57 kg) și șase de bronz (Lia Manoliu – atletism, aruncarea discului; Ion Monea – box, cat. Mijlocie, 75 kg; Leon Rotman – kaiac canoe, 1.000 m; Ion Țăranu – lupte greco-romane, 79 kg; Maria Vicol – scrimă, floretă individual; Atanasia Ionescu, Elena Leuștean, Sonia Iovan, Emilia Liță, Elena Niculescu, Utta Poreceanu – gimnastică, echipe).

În total România  a obținut la acea olimpiada 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).

Imagini pentru iolanda balas la olimpiada de la roma photos

 După performanţa obţinută atleta română a primit “Ordinul Muncii”, doi ani mai târziu fiind distinsă cu “Ordinul Steaua României”, iar în 1964 cu “Ordinul Meritul Sportiv”.

În toată cariera sa sportivă a depăşit de 14 ori recordul mondial, a câştigat 142 de competiţii şi a fost de 19 ori campioană naţională

1964: A avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic “Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta.

 1964: S-a născut cantautorul român Cristian Paţurcă, participant la Revoluţia anticomunistă din 1989; (m. 2011).

Imagini pentru cantautorul Cristian Paţurcă photos

1979: A murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe; (n.7 ianuarie  1889).

La 90 de ani traducea cărţi. Povestea lui Ştefan Băjescu, românul care a trăit 120 de ani

A fost inițiatorul romanței autohtone, lansând în 1905 celebra romanță „Flori de nufăr” (Mândra mea de altădată).

1983: A decedat la Manresa, in Spania, campionul român de şah Victor Ciocâltea; (n. 16 ianuarie 1932, Bucureşti).

 Una din partidele sale memorabilea fost  cea de la a XVI-a Olimpiade de şah, de la Varna, Bulgaria, din 1962, în care l-a învins pe fostul campion mondial Bobby Fischer.

Victor Ciocâltea a câştigat Campionatul naţional de şah al României în 1952, 1961, 1969, 1970, 1971, 1975 şi 1979 si a  reprezentat România la 11 Olimpiade de şah între 1956-1982.

A  decedat la masa de şah în timpul unei partide din cadrul unui turneu de şah din Spania în 1983.

1989: In urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev“, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) se scufundă, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea).

Imagini pentru scufundarea nava de pasageri „Mogoșoaia”photos
Imagini pentru Catastrofa navei Mogoșoaia photos

Coliziunea dintre vasul de pasageri românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa  dintre cei 223 pasageri, un număr de 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii), inclusiv 9 membri ai echipajului.

1996: România a pierdut procesul intentat regelui Mihai, prin care i se cerea acestuia să înapoieze cele 42 de tablouri scoase la plecarea sa din ţara, incluzând opere ale pictorilor Rembrandt şi El Greco.

1998: A avut  loc prima întâlnire a traducătorilor de limbă română din Europa, organizată de Uniunea Scriitorilor din România.

1999: A fost inaugurat  la Bucureşti  (în cartierul Vitan), de către grupul turc Bayindir Fiba, primului Mall, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante şi locuri de joacă pentru copii.

Imagini pentru Mall Vitan photos

2000: A decedat marele actor Dem Rădulescu (n. la Râmnicu Vâlcea,1931).

După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur la box, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea; a luptat în ring la categoria mijlocie. A debutat ca actor amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

În 1956 a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.

A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoarea pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu și Ciulei însuși. Liviu Ciulei l-a numit „Un actor de geniu”.

Dem Rădulescu a fost unul dintre marii actori de comedie români de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

A fost casatorit cu actrita Paula Radulescu, de care mai apoi a divortat, casatorindu-se cu eleva sa de la I.A.T.C., actrita Adriana Schiopu, urmasa lor fiind Irina Radulescu.

S-a stins din viață în București.Mai multe surse dau ca dată a morţii  sale ziua de 17 septembrie 2000.

CITITI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/10/o-isatorie-a-zilei-de-10-septembrie-video


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora si Nimfodora.

Sfintele Mucenite Minodora, Mitrodora si Nimfodora au trait in vremea imparatului Galeriu Maximian (305-311), in Bitinia.

Aceste mucenitie au fost surori si s-au retras intr-o pustie pentru a se inchina deplin lui Hristos.

Datorita vietuirii lor, au primit darul facerii de minuni. Astfel, credinciosii primeau de la ele vindecare pentru diverse neputinte.

Fronton, conducatorul cetatii, auzind de faptele lor minunate, le-a chemat spre a fi judecate. Vazand cat de frumoase erau, le-a spus ca le va duce la curtea imperiala ca sa le marite cu nobili.

Cand a vazut ca este refuzat, a torturat-o pana la moarte pe Minodora, iar pe surorile ei le-a aruncat in temnita. Dupa moartea acesteia le-a cerut celor doua surori sa jertfeasca idolilor.

Mitrodora si Nimfodora s-au intarit si mai mult in credinta lor, cand au vazut trupul lipsit de viata al Minodorei.

Pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos, au fost si ele ucise. Dupa moartea lor, s-a pogorat foc din cer care a adus moartea lui Fronton si a tortionarilor sai.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

10/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

CE SPUNEAU RUȘII DESPRE MOLDOVENII DIN BASARABIA ÎN URMĂ CU APROAPE DOUĂ SECOLE

România Mică, NY Times, 7 septembrie 1916 - Catchy

Basarabia în lucrarea „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”

În anul 1849, la tipografia Departamentului Marelui Stat Major din Sankt Petersburg apare volumul al XI-lea (partea a 3-a) din seria „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus”: „Revizuirea militaro-statistică a Imperiului Rus. Oblast (regiunea) Basarabia. (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область.).

coperta

Coperta lucrării „ (Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская область. Санкт-Петербург, 1849), comentată de https://citatedespreromani.wordpress.com/2013/09/15/basarabia-in-lucrarea-revizuirea-militaro-statistica-a-imperiului-rus.

 

Revizuirea militaro-statistică a regiunii Basarabia.Date generale.Prezentare generală a Basarabiei cu privire la situația militaro-statistică.

1

 

Regiunea Basarabia, care se află între 43°16° și 48° 39° latitudine nordică și între 45° 15° și 48° 47° longitudine estică este vârful de sud-vest al Imperiului Rus și se situează lângă posesiunile Austriei, Galiției și Bucovinei, ale Principatului Moldovei, (care se află sub protectoratul Rusiei și al Turciei) și lângă Imperiul Otoman.

Situația politică a Basarabiei, ca zonă de frontieră a statului, recenta alipire la Rusia, conform Tratatului de la București din 16 mai 1812, importanța strategică a bazelor și a liniilor de operațiune, pe care le reprezintă aceasta, creează necesitatea prezenței permanente a trupelor militare.

În Basarabia, mai ales în sudul acesteia, grație abundenței de pășuni s-ar putea amplasa cavaleria, însă corpurile de cavalerie au o poziție mult mai favorabilă, în guberniile adiacente Basarabiei, Herson și Podolsk, unde este localizată cavaleria de rezervă și, înafară de aceasta, aproape tot sudul Basarabiei este locuit de colonii, dotate cu terenuri vaste…”

2

 

II. Terenul.

1) Frontiere.

Regiunea Basarabia se învecinează în nord, pe o lungime de aproximativ 50 de verste cu Galiția Austriacă, de la satul Onut până la vărsarea râului Zbruci în Nistru, lângă satul Isakivți și mai departe, spre nord și est, cu guberniile Podolsk și Herson, până la vărsarea lui în Liman și Marea Neagră, care spală restul hotarului de sud-est al Basarabiei, în jur de 160 de verste, până la gurile Dunării. Râul Dunărea, de la Reni până la Ismail și de acolo, prin brațul sudic, numit și Sfântul Gheorghe, până la mare, constituie frontiera de sud a Basarabiei și frontiera de stat 

3

 

Frontierele.dintre Rusia și Turcia. În vest Basarabia se mărginește cu Principatul Moldovei, de care este separată de râul Prut, de la satul Noua Suliță până la vărsarea lui în Dunăre; și cu posesiunea austriacă Bucovina, de care este separată de o linie convențională uscată, pe o întindere de 45 de verste, care duce pe râurile Răchitna, care se varsă în Prut și Ramneț sau „Fluxul Negru” și Onut, care se varsă în Nistru.”

3

Pământurile dintre Nistru și Prut, pe parcursul secolelor precedente, au fost lăcașul atâtor popoare și noroade de diferite origini, încât cu greu se poate găsi un alt exemplu similar în istorie. Sciții, Geții, Bastarnii, Dacii și cei care au stăpânit Dacia – Romanii, apoi Goții și Hunii, Avarii, Bulgarii, Slavii, apoi Ungurii, Pecenegii, Uzii și în sfârșit, pe timpul domniei dinastiei Comnen, rămășițele Dacilor antici, reveniți din munții Transcarpatici, deja amestecați cu popoare Slave și imigranți Romani și care se numeau Români sau Moldoveni, după râul Molda, întâiul lor lăcaș, toate aceste popoare, unul după altul, se așezau pe locurile predecesorilor lor și erau din nou alungați de alte popoare. În secolul al XII-lea aici apar Genovezii.  

Surse:

1) http://www.twirpx.com/file/637250;

2) http://book-old.ru;

3) http://dacoromania.net;

4) http://rutracker.org.

10/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: