ZIUA DE 5 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 5 septembrie în istoria noastră

1450: Între Moldova și Polonia s-a semnat un acord de pace care prevedea rămânerea lui Bogdan al II-lea pe tronul Moldovei până ce pretendentul Alexăndrel va fi împlinit 15 ani, adică până în 1453. Polonezii cereau în plus o enormă sumă de bani.

Bogdan al II-lea venise la domnia Moldovei la 12 octombrie 1449, în urma bătăliei câştigate împotriva lui Alexăndrel, voievodul de până atunci al ţării. Bătălia a avut loc la nord de Roman, pe rîul Siret, la Tămăşeni. Bogdan, susţinut de oaste ajutată şi de Iancu de Hunedoara, l-a înfrînt pe Alexăndrel şi boierii lui. Alexăndrel a fugit în Polonia, în timp ce Bogdan a intrat în cetatea Sucevei, unde a fost uns domn. Bogdan era căsătorit cu Maria-Oltea, sora boierului Vlaicu și avea 3 copii, pe Ștefan, viitorul domn al Moldovei supranumit ”cel mare și sfânt”, Maria și Sora.

Începând cu luna martie 1450, Alexăndrel începuse pregătirile pentru o campanie în Moldova, iar în luna august a aceluiaşi an, armata sa, formată din moldoveni şi poloni, se găsea pe Nistru.

Bogdan s-a retras din faţa inamicului, evitând să dea o luptă decisivă, pentru a-l obosi.

Hotărât să-și apere stăpînirea, Bogdan s-a pregătit de atac în codrii Crasnei, pe unde trebuiau să treacă trupele polone.

Mulți nobili polonezi de frunte – între care și frații Buczacki – au rămas pe cîmpul de luptă. Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowąz, a căzut pe câmpul de luptă, retragerea fiind posibilă doar cu ajutorul trupelor lui Alexăndrel. La luptă a participat și Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea (viitorul Ștefan cel Mare). Voievodul Bogdan nu a pornit în urmărirea inamicului înfrânt.

La 9 martie 1450, Consiliul de Coroană întrunit la Cracovia a propus organizarea unei expediţii în Moldova, care să o aducă sub ascultarea Poloniei, chiar dacă domnul se arătase dispus să depună omagiu de vasalitate regelui.

Erau vizate Chilia şi Cetatea Albă „cele două excelente porturi pentru vasele întregului Orient”, după cum afirmau nobilii polonezi, şi stabilirea graniţelor Poloniei la gurile Dunării (Veniamin Ciobanu).

Regele Cazimir IV (1447 – 1492) a aprobat propunerea doar cu condiţia de a reînscăuna pe Alexăndrel.

Armata polonă, condusă de P. Odrowąz şi P. Koniecpolski, porneşte din Liov (24 iunie 1450) spre Cameniţa, unde are loc joncţiunea cu trupele lui Alexăndrel şi ale lui Didrih Buczacki, starostele Podoliei.

Pătrunsă pe teritoriul Moldovei, aceasta a fost supusă hărţuirii, prin atacuri dese ce urmăreau atragerea ei într-o zonă păduroasă şi strâmtă. La 6 septembrie 1450, Bogdan al II-lea, a atacat oastea inamică într-un loc îngust, lîngă satul Crasna, unde relieful şi vegetaţia nu permitea polonilor să se desfăşoare corespunzător pentru luptă.

 Cronicarul polon Jan Dugolsz confirmă că Bătălia s-a desfășurat „pe câmpul care era numit Crasna la pârâul Izvorul Crasnei, lângă orașul Vaslui” [Jan Długosz], la marginea unei păduri.

Încă de la început pedestrimea moldoveană, a fost așezată în centru, acoperită de călăreții lui Bogdan, pentru a induce în eroare. Asaltul cavaleriei polone s-a dovedit a fi un dezastru, ea a fost prinsă în mijlocul oștenilor moldoveni care au atacat cu arcuri, lănci și coase (cu care tăiau venele cailor). Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowąz, a căzut pe câmpul de luptă, retragerea fiind posibilă doar cu ajutorul trupelor lui Alexăndrel.

La luptă a participat și tânărul Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea (viitorul Ștefan cel Mare) care va demonstra în bătăliile viitoare că şi-a însuşit meșteșugul folosit în luptă de tatăl său, Bogdan II, ( marea bătălie victorioasă antiotomană din iarna anului 1475 se va desfăşura în acelaşi loc).

1487: Se consemnează prima atestare documentară a localității Horezu

Localitatea a fost menționată pentru prima dată într-un hristov dat la Râmnic, la 5 septembrie 1487, de către voievodul muntean Vlad Călugărul, care pomenea de „satul Hurez”. Satul a fost apoi donat Manastirii Hurezi, de domnitorul Constantin Brancoveanu.

A fost un loc de popas pe drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu-Jiu și s-a dezvoltat pe seama dezvoltării acestei căi comerciale . În 1780 avea deja rangul de târg, iar mai târziu a fost reședință de plasă. În 1838 s-a deschis prima școală din localitate.

A fost declarat oraș la 17 februarie 1968.

 1851: S-a născut maiorul român Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă de la 1877-1878; (m.11 septembrie 1877).

A căzut vitejeşte în luptă, în fruntea batalionului I din Regimentul 10 Dorobanţi, pe care-l comanda în timpul asediului pentru cucerirea redutei Griviţa). Unele surse  dau ca data a  naşterii  sale ziua de  5 octombrie 1851.

1729. Clericul greco-catolic român din Ardeal, Inochentie Micu, a primit titlul de baron de la autoritățile imperiale austriece și numele ”Klein”, traducerea în germană a numelui „Micu”.

Totodată, a devenit membru al Dietei Transilvaniei, adunarea legislativă a Principatului Transilvania.

1795: S-a înființat Consulatul general francez la București.

Primul consul al Franței a fost Claude Emile Gaudin, secretarul ambasadei franceze de la Constantinopol. El nu a avut titlul de consul general niciodată, purtând titlul de agent confidențial pe lângă Prințul Munteniei, dar s-a comportat ca un veritabil consul.Crearea consulatelor străine, în Țările Române a marcat o perioadă care a deschis o nouă etapă în stabilirea locului lor în politica europeană și mai ales în așa numita ”chestiune orientală”. Interesul manifestat de cabinetele europene faţă de Principate s-a datorat, în bună măsură, începând cu deceniul al noulea al secolului al XVIII-lea, tocmai rostului şi activiţătii consulilor şi agenţilor diplomatici în această regiune.

În timpul petrecut la București, principala preocupare a lui Gaudin a fost să dezvolte relațiile comerciale franco-române și să obțină maximum de avantaje pentru comercianții francezi.

1842: S-a născut Ilarion Puşcariu (numele de botez Bucur), teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921)..

A fost secretar al Arhiepiscopiei Sibiului, diacon necăsătorit și preot, profesor de Studi biblice, Istorie bisericească, Morală și Limba Română la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu; tuns în monahism la Hodoș-Bodrog (1874), cu numele Ilarion, hirotonit protosinghel și arhimandrit, asesor arhiepiscopesc, apoi vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889–1922). A fost președinte al despărțământului Sibiu al Astrei (1877–1889), apoi vicepreședinte al Astrei (1889–1901).

A publicat manuale școlare, lucrări de istorie laică și bisericească, de pedagogie; a editat documente, a colaborat la o serie de publicații românești din Transilvania, mai ales la Telegraful Român și a lucrat la Enciclopedia Română (3 vol.)

A publicat lucrări de istorie laică, bisericească si de pedagogie si a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1916; (m. 1922).

1858: S-a născut  marele scriitor român Alexandru Vlahuţă , membru post-mortem al Academiei Române din 1948

A urmat școala primară și liceul la Bîrlad, între 1867 și 1878, susținînd examenul de bacalaureat la București, în 1879.

Părinţii scriitorului erau ţărani care, cu multă greutate, îşi puteau întreţine cei opt copii.

După terminarea liceului, din cauza sărăciei, nu poate să-şi continue studiile. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, dar le-a părăsit din cauza situației materiale șubrede şi intră în învăţămînt.

Din 1884 pînă în 1893 a funcționat ca profesor la diverse instituții de învățămînt bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfîntul Gheorghe”).

În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc.

Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor.

Curînd, este destituit fără nici o anchetă, pentru motivul că în articolele sale critcase societatea. După scurt timp pleacă la Galaţi, unde se stabileşte ca avocat.

Pledand în procesele unor deţinuţi, victime ale nedreptăţii sociale, are prilejul să cunoască viaţa mizerabilă a ocnaşilor pe care o va descrie în două nuvele.

Neîmpăcandu-se cu viaţa de avocat, părăseşte Galaţiul şi vine la Bucureşti.

În primele sale poezii se resimte influenţa lui Eminescu, pe care-l cunoscuse la Bucureşti şi cu care se împrietenise.

Patriotismul scriitorului şe maifestă şi prin dragostea pentru frumuseţile şi bogăţiile patriei, descrise în volumul “România pitorească”, rezultat al unei îndelungate călătorii prin ţară, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”. Frumuseţea locurilor este comunicată cititorului cu o caldă însufleţire.

 În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bîrlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.

Vlahuță a murit la Bucuresti la 19 noiembrie 1919.  Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

Un liceu cu profil uman din Barlad   îi poartă numele, iar în Ramnicul Sarat exista „Colegiul National Alexandru Vlahuta „.

 

1879: S-a născut la Galați, chimistul român Nicolae T. Deleanu, farmacist, fitofiziolog, biochimist și profesor universitar; d.25 mai 1959.

A absolvit Facultatea de medicină din București, secția Farmacie în 1903 și a frecventat cursuri de specializare Universitatea din Geneva, Institutul Imperial de medicină din Petrograd, a lucrat în laboratorul de chimie vegetală al Universității din Marburg și la laboratorul de chimie fiziologică al Școlii superioare tehnice din Zurich.

Întors în țară, a fost șef de lucrări în laboratorul de fiziologie vegetală al Institutului Botanic al Universității din București.

După război a fost profesor titular la Facultatea de Farmacie a Universității din Iași.

A fost primul cercetător, pe plan mondial, care a semnalat procesul de homeostazie (menținerea în anumite limite a constantelor fiziologice) a ionilor în organismele vegetale.

De numele său se leagă şi apariţia „Codexului Medico-Farmaceutic”, editat în colaborare cu farmacistul ieşean Lupu Coniver în anul 1927, care constituie prima lucrare de acest gen publicată în România.

Farmaciştii români apreciau în presa de specialitate că această lucrare „constituie o adevărată şi utilă operă în literatura profesiunei, fiind de o importanţă indiscutabilă, şi pentru succesul ce-l merită, nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui farmacist”.„Codexul” cuprinde toate elementele necesare formulării şi elaborării reţetelor şi, alături de „Formularul Farmaceutic” al lui Emil Belcot din 1921, „Farmacopeea Română”, ediţia a IV-a, din 1926 şi „Manualul de Farmacie” de Constantin Kollo publicat în 1926, a jucat un rol deosebit în unificarea preparării medicamentelor pe întreg teritoriul României şi a „cinstit ştiinţa românească” de la acea vreme. A fost, de asemenea, coautor la ediţia a V-a a „Farmacopeei române” (1943) în calitate de preşedinte responsabil pentru grupa de substanţe chimice anorganice.

1916: În timpul Primului Război Mondial, Armata Română cucerește localitatea Orșova aflată sub stăpânire Austro-Ungară.

După ce au atacat în dimineața zilei de 15/28 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august/1 septembrie, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în 23 august/5 septembrie orașul Orșova.

Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.

1916: Are loc Bătălia de la Dobrici  (sau Bătălia de la Bazargic), o luptă din timpul Primului Razboi Mondial, parte a campaniei armatei romane, care s-a încheiat cu victoria trupelor bulgare și retragerea trupelor ruso-române spre Cobadin, pe linia Oltina-kara Omer -Mangalia.

1918: La Chișinău, s-a întemeiat Partidul Țărănesc din Basarabia.

La adunarea constitutivă a partidului care a avut loc la Chișinău (23 august/5 septembrie), a fost ales biroul de conducere al partidului din care făceau parte: Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Petru Cazacu, Ștefan Ciobanu, Ion Costin, Ștefan Holban, Teofil Ioncu, Gheorghe Stârcea și Nicolae Bivol. Tot în aceeași zi a fost elaborat și adoptat programul și statutul partidului.

Programul partidului preconiza împărțirea pământului la țărani, vot universal pentru femei și bărbați, dezvoltarea cooperației sătești, gratuitatea învățământului elementar, descentralizarea administrativă.

1920: A apărut Legea privind reglementarea conflictelor colective de muncă (Legea Trancu-Iaşi), prin care se limita dreptul la grevă, instituindu-se obligativitatea arbitrajului între salariaţi şi patroni în faţa unei comisii ad-hoc.

Salariaţii din întreprinderile statului şi din unităţile de interes public (transport, gaze naturale, electricitate, apă, panificaţie, spitale etc.) nu puteau declara greva decât în anumite condiţii. Adoptarea acestei legi a provocat manifestaţii şi întruniri de protest în Capitală şi în multe alte oraşe din ţară.

1921: S-a născut Adrian Marino, critic, istoric şi teoretician literar, laureat al prestigiosului premiu Herder, fost deţinut politic în perioada 1949-1963; (m. 17 martie 2005).

S-a consacrat hermeneuticii ideilor literare din textele vechi, domeniu în care poate fi socotit un fondator nu numai pe plan naţional.

A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 a facut o specializare în Elveția, supervizat de profesorul René Étiemble.

A avut, de asemenea, burse în Franța și Germania Federală.

Între 1973 și 1980 a întemeiat, redactat și condus prima revistă de studii literare, scrisă în limbi străine de largă circulație, Cahiers Roumains d’Études Littèraires.

 1931: S-a născut pe 5 septembrie la Huși, jud. Falciu (azi județul Vaslui), marele actor român Constantin Codrescu.

A absolvit „Institutul de Teatru” din București în 1951. Între 1968-76 a fost asistentul prof. Ion Cojar la „Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica”.

Până în 1989 a avut o importantă activitate teatrală și multiple apariții la televizune, fiind și colaborator permanent al redacției teatru la „Radio”, timp de 45 de ani.

Unul din  rolurile sale de referință a fost cel al lui Ghiță, din filmul „La Moara cu Noroc” regizat de Victor Iliu.
A fost căsătorit cu actrita Marga Butuc, care a devenit apoi soția scriitorului Eugen Barbu.
Intre 1976 – 1989 a fost profesor la „Institutul de Teatru” din Târgu-Mureș, oraș al cărui cetățean de onoare este, unde a particpat la înființarea secției române, apoi director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila și al Teatrului din Sfântu Gheorghe (județul Covasna), unde de asemenea a fost un pionier al teatrului românesc.
Din 1996, este profesor universitar la Facultatea de Teatru a [Universității Ecologice], iar din 2003, profesor universitar la Facultatea de Teatru a [Universității Spiru Haret].

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A primit totodată Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Cele două volume de memorii ale marelui actor, regizor și pedagog Constantin Codrescu („Pribeag prin Viața mea”, editura Betta, 2009) uimesc, indignează și întristează.

1940: La cinci zile după Dictatul de la Viena, în 5 septembrie 1940, ora 7.00, prima unitate militară ungară a trecut frontiera pe la Sighetul Marmației. Pe teritoriul anexat au pătruns două armate ungare: Armata I, cu un efectiv de 208.000 militari, a operat în partea de nord-est a Transilvaniei și Armata a II-a, cu un efectiv de 102.000 militari, a operat în zona Oradea–Cluj.

În prima zi ainvadării Transilvaniei de Nord, principalele orașe ocupate au fost Carei, Satu Mare, Sighetul Marmației și Ocna Șugatag. Au fost stabilite nouă etape de înaintare, fiecare pe o distanță de 40-80 kilometri. Ultimele localități luate în stăpânire, la 13 septembrie 1940, au fost Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. 

Înaintarea unităților ungare s-a produs în condițiile în care s-au semnalat doar câteva incidente răzlețe cu ostașii români aflați în retragere spre sudul Transilvaniei. Armata ungară a fost întâmpinată cu entuziasm de majoritatea populației de etnie maghiară, ceea ce a fost documentat amănunțit pe peliculă, în cadrul filmelor propagandistice din 1940, care redau defilarea unităților militare, precum și a lui Horthy calare pe un cal sur, defilând prin principalele orașe ale Ardealului de Nord.

1940: A fost suspendată Constituţia României aflată în vigoare din februarie 1938.

1940: Regele Carol al II-lea a cedat generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii.

Cu o zi în urmă, la 4 septembrie, după demisia guvernului Gigurtu, generalul Ion Antonescu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.

 În seara numirii în funcție, generalul i-a cerut lui Carol al II-lea (foto stânga) să-l investească cu puteri depline. Deși inițial a refuzat, la orele 03:50 în dimineața zilei de 5 septembrie, regele a semnat Decretul Regal nr. 3052/5 septembrie 1940 pentru suspendarea Constituției de la 1938, și dizolvarea corpurilor legiuitoare și Decretul Regal nr. 3053/5 septembrie 1940 pentru investirea cu depline puteri și reducerea prerogativelor regale, prin care Ion Antonescu era învestit cu puteri depline în stat. Prima decizie a Guvernului Ion Antonescu a fost interzicerea oricărui fel de manifestații politice împotriva Dictatului de la Viena. În aceeași seară, însă, au avut loc manifestații ale tineretului naționalist-legionar. Pe fondul continuării manifestațiilor publice, seara, la 21:30, Antonescu i-a cerut regelui Carol al II-lea să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei și anturajului regal…

1940: Guvernul Marii Britanii a declarat oficial că nu recunoaşte arbitrajul germano-italian de la Viena din 30.VIII.1940, prin care partea de nord a Transilvaniei fusese alipită  Ungariei horthyste.

1944: Între 5 şi 8 septembrie, Armata a IV-a română a oprit o mare ofensivă germano-ungară în centrul Transilvaniei,pe direcția Cluj–Turda–Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv strategic luarea în stăpânire a crestelor Carpaților Meridionali. Luptele au durat până la 14 septembrie, când s-a încheiat bătălia decisivă din Podișul Transilvaniei, cu zdrobirea forțelor inamice și eliberarea teritoriului românesc din intrândul de la Sf. Gheorghe–Odorhei.

Comandamentul german a hotărât retragerea pe malul de nord al râului Mureș, ceea ce a permis Armatei a 4-a române, sub comanda generalului de corp de armată Gheorghe Avramescu, să pornească, în dimineața zilei de 9 septembrie o contraofensivă, zdrobind apărarea inamică și creînd capete de pod la nord de Mureș.

 1944: Masacrul de la Luduș. Între 5-13 septembrie 1944, localitățile de frontieră Luduș și Sărmașu, situate în Transilvania de Nord, au fost ocupate de unități ale armatei și jandarmeriei ungare.

În marginea comunei Luduș (la hotarul Bogata) în data de 13 septembrie 1944 soldații maghiari au împușcat 13 evrei: Polac Mihai, Polac Vilma și fiicele lor, Rozalia și Maria, Gluck Iosif și fiica lui Rozalia, Fred Mauriciu și Fred Ghizela. Maria Kopstein, Izrael Adelca și surorile Haller (Sarolta, Fani și Rozalia), au fost împușcate în pivnița locuinței familiei Haller, după ce au fost violate.

După eliberarea localității, soldații maghiari care au luat parte la aceste atrocități comise asupra populației evreiești, nu au putut fi identificați. Cercetările împotriva celor vinovați de masacrele de la Luduș au început în anul 1945 și s-au încheiat în 1946.

În 1946, Curtea de Apel Cluj a stabilit vinovăția unor localnici care au fost condamnați (Szabo Bela și Bartha Elisabeta din Luduș).

1948: A fost înfiinţată echipa de fotbal Universitatea Craiova. S-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România.

A fost prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983). Clubul de fotbal Universitatea Craiova a fost dezafiliat de la FRF la 20.VII.2011, fiind exclus din toate competiţiile.

 1953: A încetat din viaţă  la Paris, dr. Constantin Levaditi, microbiolog, virusolog şi imunolog, considerat unul din fondatorii virusologiei pe plan mondial; (n. 19 iulie 1874).

 Eminentul om de știință  Constantin Levaditi a fost dintre cei mai importanți cercetători din domeniul medicinei din secolul al XX-lea. Deși a fost implicat în multe domenii ale imunologiei în creștere rapidă, numele său este asociat în principal cu cercetarea poliomielitei. 

Cercetările sale de laborator au contribuit decisiv la clarificarea epidemiologiei acestei boli îngrozitoare care a provocat mii de victime. 

Mai mult, munca sa experimentală a constituit baza dezvoltării vaccinului împotriva poliomielitei, inițial în 1955 de Jonas Salk (1914–95) folosind virusul inactivat, iar apoi în 1960 de Albert Sabin (1906-93) care a folosit virusul viu atenuat.

 

A fost si un  promotor al chimioterapiei si  membru de onoare al Academiei Române din 1926.

1959: A murit la București, compozitorul, folcloristul și dirijorul Gheorghe Danga; (n. 1 octombrie 1905, București).Și-a dedicat întreaga activitate artistică muzicii corale românești.

1960: S-a născut la Bucuresti, actorul Claudiu Istodor.

A absolvit in 1984 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica si  fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a raămas până in 1988.

S-a căsătorit în timpul facultății cu Maia Morgenstern, de care a divorțat, au impreuna un fiu, actorul Tudor Aaron Istodor.

Din 1990 s-a mutat in București, la Teatrul National, dupa care  s-a mutat la Teatrul Mic unde a jucat in zeci de roluri de succes.
  A colaborat cu Teatru 74, un teatru alternativ, in comedia irlandeza Vestul singuratic.
Pe marele ecran a debutat in 1983, cu pelicula Dreptate in Lanturi.

1973: A murit baritonul cântăreţ de operă,  Petre Ştefănescu-Goangă; (n. 1902).

1986: A murit prozatorul Nicuţă Tănase; (n.12 august 1924, Bucuresti).

Dupa scoala de ucenici,urmata la Bucuresti,a lucrat ca lacatus la Avrig (jud. Sibiu) si apoi la Hunedoara.

Debuteaza in ziarul Combinatului Siderurgic Hunedoara (Uzina noastra) cu foiletoane si versuri (1948). În 1950 a intrat la Școala de Literatura si Critica Literara „Minai Eminescu” din Bucuresti.

Lucreaza ca redactor la Urzica, apoi la Scinteia. A colaborat la ziarele centrale si la revista literare (Scinteia, Contemporanul, Flacara, Gazeta literara, Luceafarul, Presa noastra, Revue Roumaine, Scinteia tineretului, Tribuna, Tinarul scriitor, Viata Romaneasca s. a.), cu povestiri, foitetoane satirice sau fragmente de roman, pe care le publica apoi si in volum (M-am facut baiat mare, 1954 – volum de debut; Am fugit de-acasa, 1961; Plec la facultate, 1964; Portrete in aquaforte, 1981 si multe altele).

A fost distins în 1979 cu Premiul Asociației  Scriitorilor din București.

1994: A încetat din viaţă academicianul prof. Eduard Pamfil, întemeietorul şcolii româneşti de psihiatrie antropologică.

Tatăl său, Gheorghe Pamfil, de origine greacă, a fost decanul Facultății de Farmacie din Cluj, iar mama, Jeanne, de origine franceză.

A urmat studiile liceale la Geneva și cele de medicină la Cluj. Se specializează în neurologie la București, sub îndrumarea profesorului Nicolae Ionescu-Sisești (1888-1954), și la Paris – un stagiu antebelic, cu neurologul Jean Lhermitte (1877-1959) și cu psihiatrul Paul Guiraud (1882-1974), și ulterior după cel de-al Doilea Război Mondial cu Henry Ey (1900-1977) la Spitalul Sainte Anne.

Se reîntoarce în țară în 1948 și, după o scurtă perioadă ca funcționar la Ministerul Sănătății din București, se mută, în 1950, la Timișoara, unde începe activitatea de psihiatru, fiind fondatorul disciplinei de psihatrie al al Facultății de Medicină.

Între anii 1950 până în 1978 – cu o întrerupere între 1955-1961 – a fost șef al disciplinei de psihatrie al Facultății de Medicină a Universității Timișoara. Între anii 1956-1959 a fost profesor la Facultatea de medicină din Cluj, de unde a fost eliminat ca urmare a manifestărilor studențești din 24 ianuarie 1959, ocazionate de aniversarea centenarului Unirii.

Între anii 1959-1963 a fost mutat în orașul Siret, fiind însărcinat cu organizarea unei unități medico-sociale pentru handicapații mental. Din 1963 s-a întors la Timișoara, unde a rămas profesor până la pensionarea sa, în 1977.

După moartea lui Edouard Pamfil, în 1994, Clinica de Psihiatrie „Edouard Pamfil” din Timișoara a primit numele său.Cânta cu virtuozitate la chitară, iar Festivalul internațional de chitară Eduard Pamfil care are loc anual în decembrie a fost numit după el.

Eduard Pamfil a fost o personalitate cu o cultură universală,un adevărat umanist. Opera lui cuprinde și lucrări de artă grafică. Cercul de bionică, organizat și găzduit de el la Timișoara în anii 1970, unde s-au discutat curente și tendințe noi în diferite discipline științifice și culturale, a avut o influență susținută asupra intelectualilor, printre care se numărau artiști și literați care au participat.

1997: A murit la Bucuresti, Radu Boureanu, actor, poet, prozator, dramaturg, publicist, eseist şi traducător; (n. 1906).

În 1931, a absolvit Academia regala de muzică și arte dramatice din București, fiind student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra.

Între 1929 și 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Național din București, apoi se dedică scrisului.

Primele sale poeme au apărut în Ritmul vremii, în 1927.

Împreună cu Zaharia Stancu, scriitorul a fondat revista Azi în 1932. Prima sa carte de poezii, apărută în 1933, volumul Zbor alb, a atras atenția criticului marelui critic Pompiliu Constantinescu.

Între anii 1936 și 1940, a condus revista de turism și artă „România”, a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie” al „Vieții românești”, al cărei redactor-șef va deveni între 1967 și 1974.

Ca poet, a obținut mai multe premii naționale și internaționale (începând din 1933), concomitent realizând și o remarcată creație de pictură (a participat și a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942).

Radu Boureanu a mai scris și critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca și literatură poematico-dramatică, și a făcut numeroase traduceri.

2004: A decedat renumitul  matematician român  Grigore Gheba; (n. 15 august 1912).

A fost un general de armată şi profesor de matematică român, care a scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare.

Prima culegere de probleme sub semnătura sa a apărut în 1948 si a fost de nivel elementar şi mediu, în special de algebră şi geometrie.

 2004: S-a desfasurat la București, prima editie a „Festivalului Artelor”, festival muzical de toamna organizat de Artexim, care va avea loc din doi în doi ani, în alternanta cu Festivalul International de Muzica „George Enescu”.

Artexim este o institutie publica de impresariat artistic aflata in subordine a Ministerului Culturii si este finanțată din venituri extrabugetare. 

Artexim, prin activitatea sa,  a sustinut participarea la concursuri internationale a numerosi tineri care ulterior au devenit nume de referinta în viata culturala a Romaniei, fiind mesageri ai artei românesti pe marile scene ale lumii.

Nu in ultimul rand, Artexim, membra in cadrul mai multor asociatii internationale de impresariat artistic, este parte integranta in organizarea Festivalului si Concursului International „George Enescu”.

Festivalul a fost organizat prin H.G. nr. 143/12 februarie 2004.

Prima ediție a Festivalului Artelor a fost gândită ca alternativă la Festivalul „George Enescu”, organizat din doi în doi ani, dar și pentru a atrage cât mai mulți iubitori a muzicii în sălile Ateneului și Operei, iar rezultatul a întrecut așteptările.

Pe parcursul a opt zile, de la ora cinci după amiaza până la miezul nopții, a fost o desfășurare de muzică, poezie, modă, teatru, dans, film și desen care a făcut deliciul iubitorilor celor șapte arte.

2009 : România a primit trei premii Pomme d’or, pentru excelență în industria turismului.

România a devenit prima țară în istorie care a câștigat trei premii Pomme d’Or pentru turism în același an. Premiul a fost conferit reprezentanților din Mărginimea Sibiului, regiune de ecoturism, Rezervației Biosfera Deltei Dunării și Companiei aeriene Blue Air.Ceremonia s-a ținut în Mărginimea Sibiului, numită „cea mai romantică regiune din lume pentru ecoturism” de Magazinele Forbes.

2017: A decedat romancierul și eseistul de limbă română și de etnie evreiască, Virgil Duda (Rubin Leibovici; 25 februarie 1939, Bârlad – 5 septembrie 2017, Tel Aviv, Israel).

Era fratele criticului literar Lucian Raicu

S-a stabilit în Israel din 1988.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Proroc Zaharia

Sfantul Zaharia,  tatal Sfantului Ioan Botezatorul, a fost preot la Templul din Ierusalim in timpul imparatului Cezar August. In acea vreme, in Tara Sfanta domnea Irod cel Mare, ucigasul de prunci.

Din Scriptura aflam ca in vreme ce slujea la Templul din Ierusalim, in sfantul altar i s-a aratat ingerul Gavriil care i-a vestit ca Elisabeta, sotia lui, ii va naste fiu, ca raspuns la rugaciunile lor.

Zaharia s-a indoit de cuvintele ingerului, pentru ca atat el, cat si sotia sa erau inaintati in varsta.

Pentru indoiala sa, va ramane mut pana cand ii va scrie numele fiului pe o tablita, dupa nasterea acestuia.

In Evanghelia de la Luca 1, 67-69, Sfantul Zaharia proroceste despre viata si activitatea lui Ioan: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii.“

Datorita acesti prororciri, Zaharia este numarat in randul prorocilor.

Potrivit traditiei, cand Irod a poruncit ca toti pruncii din Betleem sa fie ucisi, in speranta de a-L ucide si pe Hristos, Elisabeta s-a ascuns cu Ioan intr-o pestera.

Irod stia de nasterea minunata a lui Ioan si pentru ca ajunsese sa creada ca acesta ar putea fi Mesia, le porunceste soldatilor sa-l caute si sa-l omoare.

Stiind de nasterea minunata a lui Ioan si crezand ca insusi Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldatilor sa il caute si sa il omoare.

Pentru ca soldatii nu l-au gasit pe Ioan, Irod a poruncit ca preotul Zaharia sa fie injunghiat in locul fiului sau.

Exista traditia ca Zaharia a fost ucis inaintea altarului. Potrivit unei inscriptii din secolul al IV lea, descoperita in 2003, moastele Sfantului Zaharia se gasesc in Ierusalim, la Yad-Avshalom, alaturi ce cele ale lui Simeon cel Batran.

La patruzeci de zile dupa uciderea lui Zaharia, a murit si Elisabeta. Copilul loan a ramas in pustie, hranit de inger si pazit de Dumnezeu, pana in ziua in care s-a aratat la Iordan.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/05/o-istorie-a-zilei-de-5-septembrie-video

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
8.  Istoria md.;
9. istoriculzilei.blogspot.ro;
10. CreștinOrtodox;
11. Cinemagia.ro.

Publicitate

Migrația uriașă la care asistăm în aceste zile readuce în actualitate Planul Kalergi și genocidul popoarelor europene

CE SE VA ÎNTÂMPLA CU EUROPA ÎN CÂTEVA DECENII ?

”O poveste. A Europei.
Trăiești, liniștit și calm, într-un sat din Norvegia sau Elveția, mergi la biserică, o dată pe săptămână, crești purcei în cocină și roșii în grădină, nu deranjezi pe nimeni, iti vezi de treaba ta.
Brusc, îți aduc niște refugiați, care fug de un război teribil de care nimeni nu a auzit si sunt atât de stresati, încat au dreptul la o casă si minim 1000 EUR pe luna de persoană, pentru a-și calma nervii.
În doar câteva luni, săracii refugiați stresați s-au liniștit și au ocupat, deja, satul tău ca fiind al lor.
Primul lucru pe care îl vor este să li se construiască o moschee și să se inchidă biserica ta pentru că le tulbura liniștea.
Apoi, încep să strige că porcii tăi sunt animale necurate, că și câinii tăi sunt animale necurate și săracii ′′refugiați′′ se tem de ei.
Ajung să te acuze de rasism pentru că ai spus că nu pot face regulile în comuna ta și că nu este normal să le respecți toate cerințele lor, in conditiile in care ei nu respectă niciun stat sau lege locală, nu respectă pe nimeni și nimic.

Și mustrat de liderii locali, sub privirea amuzantă a ”saracilor refugiați”, intri la pușcărie pentru limbajul nerespectuos, iar proprietatea ți se confiscă în favoarea celor aflați în suferință, care vor veni, în conformitate cu legea reunirii familiilor
Deci, încet-incet, satul tău frumos nu mai este al tău, ci al celor din clanul Mustafa, din clanul Bagogo, care au devenit majoritari, în satul tău, în doar zece ani.
Aici, se termină povestea Europei și a europenilor.

Un articol scris în publicația https://basarabialiterara.com.md de generalul Ion Costaș , fost ministru al afacerilor interne al Republicii Moldova (1990-1992) și ministru al apărării (1992).

CITIȚI ȘI:

Genocidul popoarelor europene. Paneuropa şi sinuciderea etnică – Planul Kalergi. VIDEO

Reflecțiile prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae legate de vaccinare și miturile pandemiei

Jocul numerelor

Autoritățile și „experții” ne recomandă să consultăm doar site-uri oficiale, să evităm să ne lăsăm manipulați de conspiraționiști, corona sceptici, negaționiști, mistici etc. și să avem încredere în idolul numit știință.

Deși, până la pandemie, nu auzisem nimic despre majoritatea „experților vedete TV”, m-am decis să le urmez sfatul și să îmi iau informațiile numai de din surse credibile.

Urmăresc două surse: V.A.E.R.S. și „Ourworldindata”, scrie Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae în revista https://www.art-emis.ro/jocul-numerelor.

„Vaccine Adverse Event Reporting System” (V.A.E.R.S.), înființat în 1990, este un sistem național de avertizare timpurie pentru detectarea posibilelor probleme de siguranță la vaccinurile autorizate de S.U.A.. V.A.E.R.S. este co-administrat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (C.D.C.) și Administrația S.U.A. pentru Alimente și Medicamente (F.D.A.). Deci nu este nici conspiraționist, nici negaționist, nici antivaccinist.

De acolo am aflat – se poate accesa[1] – că, în 7 luni, pentru vaccinul anti-Covid s-au înregistrat mai multe efecte adverse decât pentru orice alt vaccin clasic cumulat în 20 de ani. De exemplu, s-au raportat peste 1.500 de avorturi spontane postvaccin la femei, care într-o proporție de 91% nu aveau antecedente patologice.

„Ourworldindata” este o platformă dezvoltata de Universitatea din Oxford (care nu este conspiraționistă, negaționistă sau antivaccinistă) și poate fi accesată[2] și care sintetizează datele din întreaga lume.

De acolo am accesat datele privind pandemia din patru țări: două în care s-a vaccinat masiv și au fost luate măsurile restrictive recomandate de experți (Israel și S.U.A.) și două în care vaccinarea a mers greu și a existat o laxitate în ceea ce privește măsurile restrictive (Iordania și India).

Am urmărit numărul de cazuri noi (la un milion de locuitori) în perioada de vârf a pandemiei în fiecare țară, numărul de decese (la un milion de locuitori) și procentul de vaccinări complete.

Am ales raportarea la milionul de locuitori deoarece aceste țări au populații diferite: Israel – 9,1 milioane de locuitori, Iordania – 10 milioane de locuitori, S.U.A. – 328,2 milioane locuitori, India – 1,366 miliarde locuitori.

Cei doi parametri, cazuri noi și decese au valoare orientativă. Numărul cazurilor noi confirmate este diferit de numărul cazurilor reale din două motive: testarea limitată și erorile testelor.

Numărul deceselor este influențat de modalitatea de raportare impusă de O.M.S. Cazuri noi la mil. locuitori decese la mil. locuitori % populație vaccinată complet. Datele pot fi verificate[3].

Două observații:

– Este posibil ca vaccinarea să nu fi influențat în mod semnificativ mersul pandemiei. Mai mult, situația epidemiologică din India și Iordania a fost și este mai bună decât în Israel și S.U.A.. Pot exista mai multe explicații: fie eficiența vaccinului nu este cea prognozată, fie perioada de protecție este mai mică de 6 luni, fie vaccinul este ineficient față de varianta delta, care a devenit dominantă în aceste țări. De remarcat că, în perioada de vârf, India a avut un număr de cazuri și de decese la mai puțin de jumătate comparativ cu Israel și S.U.A. (India – 3,01 decese /milion locuitori la 21 mai 2021, Israel – 7,38 decese/milion locuitori la 25 ianuarie 2021, S.U.A. – 10,27 decese/milion locuitori la 14 ianuarie 2021).

– Vaccinații se pot infecta, se pot îmbolnăvi și pot transmite virusul la fel ca nevaccinații. De aceea nu se justifică măsuri discriminatorii luate împotriva nevaccinaților sau obligativitatea vaccinării.

În concluzie, sloganul „Învingem pandemia prin vaccinare” nu are deocamdată susținere în jocul numerelor.

P.S.1: Un alt mit, care începe să se prăbușească: „vaccinații se pot îmbolnăvi, dar fac forme ușoare”.

 În luna iulie 2021, 40% dintre decese în Marea Britanie se înregistrau la vaccinați, iar în S.U.A., în statul Massachusetts, majoritatea deceselor și spitalizărilor au fost la persoane vaccinate.

Cifrele arată astfel: SUA, pe 11 ianuarie 2021, raporta la 752,48 cazuri noi/milion locuitori, 383,23 cazuri/milion locuitori spitalizați, iar la A.T.I. – 86,32 cazuri/milion locuitori la o rată de vaccinare – 0%.

Pe 28 august 2021, la 465,18 cazuri noi/milion locuitori existau 282,46 cazuri/milion locuitori spitalizate, la A.T.I. – 75,64 cazuri/milion locuitori deși rata de vaccinare completă era de 51,47%[3].

P.S.2: Repet pentru a nu știu a câta oară: sunt pro-vaccinare, dar împotriva vaccinării obligatorii. Am participat la nenumărate campanii pro-vaccinare pentru acele vaccinuri care și-au dovedit eficiența în timp.

Am mari reticențe cu privire la produsele vaccinale folosite în actuala pandemie și de aceea nu pot să le recomand.

De altfel, o recentă cercetare sociologică în S.U.A. constată că sunt mai reticenți cei cu doctorat în știință și nu (cum se afirmă până în prezent) persoane inculte și neinformate.

---

FIȘA biografică

Vasile Astărăstoae (n. 1 august 1949, Fălticeni) este un medic român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale.

A absolvit în 1967 în 1973 Facultatea de Medicină din cadrul Institutul de Medicină și Farmacie Iași (I.M.F. Iași), iar în 1978 Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Activitatea profesională În perioada 1973-1977 a fost medic generalist (medic medicină generală) la dispensarul medical Rădășeni, județul Suceava. În 1977-1979 a fost asistent universitar stagiar la disciplina Genetică Medicală U.M.F. Iași, apoi în 1979-1990 – asistent universitar (stagiar și apoi definitiv) la disciplina Medicină Legală U.M.F. Iași.

În perioada 1979-1982 a fost medic secundar, specialitatea Anatomie Patologică și Medicină Legală, apoi în 1982-1990 a fost medic principal, specialitatea Anatomie Patologică și Medicină Legală, iar din 1990 și până în prezent este medic primar specialitatea Anatomie Patologică și Medicină Legală.

În anul 1986 obține titlul de Doctor în medicină. După 1990 profesorul universitar dr. Vasile Astărăstoae se remarcă în cadrul universitar, fiind în 1990 -1992 șeful lucrări la Medicina Legală U.M.F. Iași, iar din 1992 – conferențiar la aceeași catedră. Din 2001 este profesor universitar la Medicina Legală U.M.F. Iași.

Vasile Astărăstoae predă medicina legală și cursul de bioetică, deontologie și drept medical și este coordonator al programului de master în bioetică și conducător de doctorat în medicina legală și bioetică.

Contestarea pandemiei de gripă porcină În 2009, când Organizația Mondială a Sănătății declarase pandemia de gripă porcină iar experți eminenți precum Adrian Streinu-Cercel atrăseseră atenția că aceasta va aduce zeci de mii de morți în România și e nevoie să se treacă urgent la un program de vaccinare , Vasile Astărăstoae a declarat că i se par exagerate măsurile cerute și că i se pare „suspect” ca pandemia de gripă a apărut exact în momentul în care se discuta despre o reducere a cotizației către Organizația Mondială a Sănătății.

Critici la adresa acțiunilor autorităților în problema pandemiei covid-19 Vasile Astărăstoae s-a remarcat drept un critic al acțiunilor autorităților în problema pandemiei covid-19. A contestat mortalitatea cauzată de virus, afirmând că sunt declarați decedați de covid-19 toți cei testați pozitiv dar și persoane la care rezultatul testului este negativ. Deasemenea, a afirmat că mulți oameni au murit în urma reacțiilor adverse la tratamentul împotriva covid-19 și că legea carantinei lasă loc de abuzuri.

Activitatea managerială Vasile Astărăstoae în perioada 1990-1996 a fost prodecan al Facultății de Medicină Iași, iar în perioada 2008-2015 a fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. În 1996-1999 a fost membru în Consiliul Colegiului Medicilor Iași, iar din 1999 este președinte al Colegiului Medicilor Iași. În intervalul 2003–2007 a fost secretar general al Colegiului Medicilor din România, iar din 2007 este președinte al Colegiului Medicilor din România.

În perioada 1997-1998 a fost director al Direcției Sanitare Județene Iași, iar din 2001 este director al Institutului de Medicină Legală Iași. Între 1993 și 1997 a fost editor a Revistei British Medical Journal (ediția în limba română), iar între 1992 și 1997 secretar general al Revistei Medico-Chirurgicale Iași. Din 2002 este redactor șef al Revistei Române de Bioetică. Din 2005 este editor general al revistei Medica, oficios al Colegiului Medicilor din România.

Din 2006 este redactor la jurnalul Human Reproduction and Genetic Ethics (An International Journal). În 1992-1995 a fost coordonator al Colecției Bioetica a Editurii Synposion (în care au apărut cinci volume), din 2006 membru în Comitetul Director de Bioetică (CDBI) al Consiliului Europei (Strasbourg).

Din 2005 este expert în bioetică al UNESCO. Din 2006 până în prezent este Președinte al Comisiei de Etică a UMF „Gr.T.Popa” Iași, din 2004 președinte al Comitetului de Bioetică din cadrul Colegiului Medicilor din România, iar din 2005 până în prezent este președinte al Comisiei de Bioetică a Ministerului Sănătății Publice.

[1] https://vaers.hhs.gov/about.html.

[2] https://ourworldindata.org/coronavirus

[3] Idem

[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Astărăstoaie