De ce tace Klaus Iohannis după declarațiile obraznice ale președintelui Ungariei?

Deputatul AUR de Mureş, Dan Tănasă, critică lipsa unei reacţii publice a preşedintelui Klaus Iohannis la „declaraţiile inacceptabile şi impardonabile” ale preşedintelui Ungariei, făcute luni la Kiev, în prezenţa premierului Florin Cîţu.

Dan Tănasă: De ce tace Klaus Iohannis în cazul declarațiilor fără precedent ale Președintelui Ungariei?

La trei zile după declarațiile inacceptabile și impardonabile ale Președintelui Ungariei, făcute luni la Kiev, în prezența Premierului Florin Câțu, Președintele României nu a avut nicio reacție publică, scrie pe Facebook deputatul partidului AUR în Parlamentul României, Dan Tănasă.

Potrivit acestuia, vorbind „strict diplomatic”, reacţia României trebuia să vină de la omologul preşedintelui Ungariei, adică de la Klaus Iohannis.

Președintele Ungariei, Janos Ader, a declarat la Kiev, în prezența lui Florin Câțu, încă Premier al României, nici mai mult nici mai puțin decât că România este stat ocupant în Transilvania, făcând referire la Trianon.

România a „reacționat” printr-un mesaj banal comunicat ambasadorului Ungariei la București, consemnează http://www.napocanews.ro.

„Atunci când Ungaria iese cu o declaraţie la nivel de şef de stat, iar România reacţionează la nivel de ministru de Externe, nici măcar la nivel de premier, România se poziţionează inferior, la nivelul unei slugi. Cum e posibil ca preşedintele României să nu reacţioneze la asemenea insulte aduse românilor? Cum e posibil la Iohannis să nu reacţioneze la o asemenea manipulare grosolană a adevărului istoric? Ale cui interese le apără de fapt Klaus Iohannis prin tăcerea sa asurzitoare în faţa Ungariei?”, a arătat deputatul AUR de Mureş, în postarea sa.

Într-adevăr, în termeni diplomatici, reacția Bucureștiului este una de slugă. Ministrul Afacerilor Externe nu l-a deranjat pe ambasadorul Ungariei să-l cheme la minister pentru a-i înmâna o notă de protest. Nu. S-a limitat doar să comunice un mesaj prin care își exprimă dezacordul.

Atenție, Bogdan Aurescu nu s-a deranjat nici măcar să iasă cu o declarație de presă. Grija autorităților de la București a fost aceea de a deranja cât mai puțin partea maghiară. Ridicol!

Strict diplomatic vorbind, reacția României trebuia să vină de la omologul Președintelui Ungariei, adică de la nimeni altul decât Klaus Iohannis.

Atunci când Ungaria iese cu o declarație la nivel de șef de stat iar România reacționează la nivel de ministru de Externe, nici măcar la nivel de Premier, România se poziționează inferior, la nivelul unei slugi.

Cum e posibil ca Președintele României să nu reacționeze la asemenea insulte aduse românilor? Cum e posibil la Iohannis să nu reacționeze la o asemenea manipulare grosolană a adevărului istoric?

Ale cui interese le apără de fapt Klaus Iohannis prin tăcerea sa asurzitoare în fața Ungariei?

Publicitate

ZIUA DE 26 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 august în istoria noastră

1510: A apărut Octoihul, a doua carte imprimată de ieromonahul şi tipograful Macarie de la Târgovişte.

OCTOIHUL (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei zile consacrându-i-se succesiv câte un glas.

Octoihul mare cuprindea toate zilele săptămânii, în timp ce octoihul mic era un extras din cel mare, care cuprindea doar sâmbetele şi duminicile.

A doua carte imprimată de Macarie în Ţara Românească a fost Octoihul (Osmoglasnicul),care a ieşit de sub tipar la 26 august 1510,în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr zis Vlăduţ(1510-1512).

 Octoih, tipărit „din porunca lui Io Vlad Voevod şi stăpânitor întregei Ţeri a Ungro-Vlahiei şi a celor de lângă Dunăre în anul 7018 (1510), ostenindu-se întru acesta ieromonachul Macarie.”

MACARIE (1507-1512) a fost călugăr de origine sârbă,preot,tipograf şi gravor în Ţara Românească, Veneţia, Muntenegru.

Limba de tipărire a cărţilor sale  a fost slavona. A  învăţat  meşteşugul tipografic la Veneţia în tipografia lui Andreas Toressani. 

  După cucerirea Muntenegrului de turci, este posibil ca Macarie să fi fugit în Ţara Româneasca şi sub patronajul domnilor Radu cel Mare şi Mihnea cel Rău să realizeze tipărireaLiturghierului în limba slavonă de redacţie mediobulgară.

Urmează Octoihul tipărit sub domnia lui Vlad cel Tânar şiEvanghelia la comanda lui Neagoe Basarab. Ieromonahul Macarie, cum semneaza epilogurile celor trei cărţi imprimate în Ţara Românească, nu mai este cunoscut după anul 1512.

Setul de litere folosit în Muntenegru este altul decât cel folosit pe teritoriul românesc, ceea ce nu exclude identitatea lui Macarie, care putea fi un tipograf ambulant.

Tipariturile sale slavo-române poarta stema Ţării Româneşti şi unele elemente specifice decorării manuscriselor autohtone.

Aceste trei cărti sunt cea mai veche dovadă a iniţiativei iubitoare de cultură a domnilor Tării Româneşti, într-o vreme când tipografia se descoperise în Apus abia de o jumătate de veac şi când multe ţari, de pildă Rusia Moscovită, nu o aveau încă.

1548: S-a încheiat, la Iaşi, Tratatul de închinare şi credinţă, de comerţ şi de procedură judiciară, între Iliaş, domn al Moldovei, şi principele Ioan Sigismund Zapolya, rege al Ungariei şi Transilvaniei.

S-a stabilit comerţul liber al negustorilor transilvăneni, în schimbul plăţii taxelor  vamale.

1826: Are loc la București  ultima execuție publică din Muntenia: Ghiță Cuțui și Simion Mehedințeanu, foști căpitani în oastea de panduri a lui Tudor Vladimirescu, au fost spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, în prezent Calea Moșilor, cu multă lume împrejur, pentru că se răzvrătiseră împotriva domniei.

Fuseseră acuzați că au adunat ”tovarăși cât mai mulți” cu care doreau să ”iasă cu toții deodată în țară pă la multe locuri”.

A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui au fost plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care au fost trimiși la ocnă.

Pedeapsa cu moartea va fi desființată in Principatele Romane de Regulamentul Organic, în iulie 1831.

  1834: A avut loc încoronarea lui Mihail Sturdza, întâiul domn „regulamentar” al Moldovei.

Mihail Sturdza (24 aprilie 1794, Iași, Moldova – 8 mai 1884, Paris, în Franța) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834–iunie 1849, fiind înscăunat cu fast la 26 august. 

Cu acordul Imperiului otoman – putere suzerană – și cel al Rusiei – putere protectoare a Țărilor Române după tratatul de la Kuciuk Kainargi – alegerea lui Mihail Sturza s-a făcut pe baza prevederilor din Regulamentul organic al Moldovei, devenind unul din cei doi primi suverani care au domnit asupra Țărilor Române ca monarhi cu atribuții și prerogative definite constituțional.

Cu prilejul înscăunării domnitorului Mihail Sturza în Moldova, gazeta “Albina românească” relata că “s-a slobozit un mare glob aerostaticesc”, iar după ce “s-au ridicat la oarecare înălţime”, din el s-au împrăştiat foi cu versuri festive. Este considerată una dintre primele încercări de navigație aeriană la noi. 

De asemenea, pentru celebrarea încoronarii lui Mihai Sturza , a fost prezentată în public prima lucrare dramatica româneasca inspirată din istoria naţională, piesa “Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei” scrisa de Gheorghe Asachi, pe muzica Elenei Asachi.

 1860 (26.VIII/7.IX): A fost deschisă prima Agenţie diplomatică a Principatelor Unite în capitala Franţei .

1861: În Principatele Unite a fost înființată Direcția stabilimentelor de material de artilerie.

A fost emis Domnitorul Al.Ioan Cuza a emis  în baza unui raport elaborat de ministrul de război Ion Ghica, Înaltul ordin de zi nr. 254/26 august 1861 pentru centralizarea „atelierelor, fabricilor de pulbere, capsulăria și fonderia din diferite părți ale țării, sub numirea de Direcția stabilimentelor de materiale ale artileriei”.

Construcția și organizarea stabilimentelor a fost realizată sub mandatul ministrului de război Ioan Emanoil Florescu. A fost actul de naștere al industriei românești de armament.

1868 A fost aprobată înființarea Revistei Analele Societății Academice Române, o publicație de prestigiu, care a apărut neîntrerupt de atunci până în prezent.

1869: A fost deschisă pentru trafic linia de cale ferată Bucureşti – Giurgiu, prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp; construcţia liniei a început la 1 septembrie 1865, fiind făcută de compania engleză „John Trevor-Barkley”.

 1870 (26.VIII/7.IX) : A  fost inaugurată gara din Cluj-Napoca pe linia de cale ferată Oradea – Cluj – Braşov, construită între anii 1867-1873.

1871 (14/26 august): Sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mânăstirii Putna, manifestare organizată din iniţiativa studenţilor români de la Viena, în frunte cu Eminescu şi Slavici.

Congresul de la Putna, din 1871, a reprezentat un liant între două momente/generații extrem de importante ale istoriei noastre naționale: generația de la 1848, marcată de afirmarea unei identități naționale în context european pentru toți românii, și generația de sacrificiu a Primului Război Mondial.

În 1869 a frost ales un prim comitet provizoriu ce urma să se ocupe de organizarea congresului. Acesta era format din studenții: Petru Pitei, președinte, Gabriel Băleanu, secretar, și Emil Cozub.

Serbarea urma să se desfășoare inițial la Putna în anul 1870, atunci când mănăstirea ar fi împlinit patru secole de existență. A fost lansat un apel la unitate și manifestare a sentimentului național. Printre cei care fac apeluri se numără și Mihai Eminescu; sosit în Viena la data de 2 octombrie 1869.

1876: S-a născut medicul Marius Sturza, al cărui nume este legat de cercetarea în România a nămolurilor. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1938;

A întocmit prima lucrare publicată despre nămoluri şi efectele lor balneologice ; (m. 1954).

1881: S-a născut poetul român Panait Cerna; (d.26 martie 1913).

1886 : S-a născut Alexandru D. Rădulescu, medic, membru al Academiei Române, al Academiei de Chirurgie din Paris.

De numele său se leagă înfiinţarea la Cluj, în 1921, pentru prima dată în România, a unui spital de ortopedie.

In 1931 a pus bazele Societăţii române de ortopedie; (m. 11 aprilie 1979).

1888: S-a născut Constantin Pantazi, general român, fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944.

Constantin Pantazi, general român, fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944, s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România.

A urmat şcoala Militara de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război. A fost comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat si  unul din cei mai fideli adepți ai Mareşalului Ion Antonescu.

A fost arestat împreuna cu grupul Antonescu şi declarat criminal de război la 23 august 1944. La 17 mai 1946, Tribunalul Poporului avînd în componenţă exponenţii ignoranţei despre care se ştie ce pregatire aveau, l-a condamnat la moarte, pentru crime de război.

Regele Mihai i-a comutat “pedeapsa cu moartea” în “muncă silnică pe viață“, în timp ce mergea spre locul de execuție.

Primul ministru Petru Groza și ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu semnează decretul la 1 iunie 1946, și îl înaintează pentru contra-semnare Regelui Mihai I.

Încarcerat iniţial la abatorul uman care a fost inchisoarea de la Aiud, a fost transferat la Rîmnicul-Sărat unde a murit orb, celula din subteran neavînd fereastră.

Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaia cumplită i-au curmat viaţa la 23 ianuarie 1958. 

Trebuie  menţionat regimul de exterminare la care au fost supusi multi  alti  generali  ai armatei române :

• La Aiud, au murit în chinuri groaznice, bătrîni, orbi, bolnavi de plămîni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali, lînga care precizăm telegrafic anul morţii. Comandanţi: Aurel Aldea – 1949, Constantin Anton – 1950, Constantin Antonie – 1952, Emanoel Barzotescu – 1951, Ion Carlaont – 1950, Dumitru Carlaont – 1952, Constantin Eftimiu – 1950, Nicolae Gheneraru – 1950, Iosif Iacobici – 1952, Gheorghe Koslinschi – 1950, Nicolae Macici – 1950, Gheorghe Macici – 1952, Socrate Mardari – 1954, Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani), Constantin Petrovicescu – 1949, Olimpia Stavrat – 1951, Gheorghe Stavrescu – 1951, Ion Sichitiu – 1952, Nicolae Stoenescu – 1951, Ion Topor – 1950, Alexandru Vatamanu – 1951.
• La închisoarea de tristă amintire Sighet, au trecut în lumea umbrelor masacraţi în urma unor schingiuiri prelungite 17 generali şi un contraamiral: Henri Cihoski – 1950, Grigore Georgescu – 1952, Alexandru Glatz – 1953, Gheorghe Marinescu – 1952, Nicolae Marinescu – 1953, Nicolae Pais – 1952, Alexandru Popovici – 1953 (96 de ani), Epure Popovici – 1953, Cehan Racovita – 1954, Mihail Racovita – 1954, Radu Rosculet – 1952, Nicolae Samsonovici – 1950, Nicolae Tataranu – 1952, Alexandru Tatarascu – 1951, Gheorghe Vasiliu – 1954, Aurel Vlad, Anton Zwiedinek – 1953.
• La Jilava, au murit în chinuri cumplite sau au fost executaţi şi îngropaţi în locuri neştiute un mareşal şi 11 generali: Ion Antonescu – 1946, Radu Baldescu – 1953, Sergiu Enulescu – 1949, Constantin Iordachescu – 1950, Gheorghe Iliescu – 1957, Ion Mihailescu – 1949, Ion Negulescu – 1949, Radu Rosetti – 1949, Constantin Teodorescu – 1950, Dumitru Teodorescu – 1957, Constantin Piky Vasiliu – 1946, Mihail Voicu – 1958.
• La închisoarea Văcăreşti, delirul masacrării s-a abătut asupra unui grup de nouă generali: Ioan Arbore – 1954, Nicolae Ciuperca – 1950, Constantin Constantin – 1948, Grigore Cornicioiu – 1952, Constantin Ilasievici – 1955, Radu Korne – 1949, Vasile Mainescu – 1953, Ioan Mihailescu – 1957, Gheorghe Rozin – 1961.
• Lîngă digurile lagărelor de exterminare de la Canalul Morţii, au avut parte de o moarte cumplită şase generali: Gheorghe Giosan – 1953, Ioan Ilcusu – 1953, Alexandru Nicolici – 1953, Emil Palangeanu – 1953, Nicolae Stoenescu – 1959, Constantin Voiculescu – 1953.
• La închisoarea Făgăraş, au fost masacraţi cinci generali: Emanoil Leoveanu – 1959, Gheorghe Stefan Liteanu – 1959, Gheorghe Lintes – 1955, Ion Popescu – 1954, Vasile Zorzor – 1952.
• În beciurile fără ferestre de la Rîmnicul-Sărat, au murit orbi, infometaţi şi bolnavi de tuberculoză trei gene­rali: Gheorghe Dobre – 1959, Gheorghe Jienescu – 1953, Constantin Pantazi – 1958.
• La închisoarea Piteşti, au fost exterminaţi doi gene­rali: Mihail Kiriacescu – 1960, Constantin Trestioreanu – 1957.
• Alte temniţe  în care au murit  generali ai armatei romane : Botoşani – Ion Petrovan (1963); Galaţi – Petre Vasilescu (1959); Gherla – Vasile Pascu (1960); Tg. Ocna – Constantin Tobescu (1951); Ocnele Mari – Arthur Popescu (1952); Dej – Traian Teodorescu (1951).

Dumnezeu să îi odihnească  !

1894: S-a născut  la Caransebeș actrița de teatru și regizoarea română Aura Buzescu (Aura Almăjan); d. 22 decembrie 1992, București.

Actrița a studiat cu Lucia Sturdza Bulandra și a debutat în 1914, la Compania Bulandra. A lucrat după Primul Război Mondial la Compania Excelsior. În cei aproape 80 de ani de carieră, a interpretat zeci de roluri memorabile. 

Se spunea că: „Atunci cand juca Aura pe scenă, senzația era că s-au oprit troleibuzele pe Magheru” (Florin Zamfirescu, într-un interviu la TVR).

În anii 1950 a fost profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde i-a avut ca studenți printre alții pe Mircea Albulescu, Gina Patrichi și Victor Rebengiuc.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii Clasa I (1953) și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967). A primit si titlul de Artistă a a Poporului.

A fost căsătorită cu Alexandru Buzescu, fruntaș liberal, economist de meserie, care a administrat investițiile Brătienilor.

1902: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) inginerul agronom Alexandru Priadcencu, autor al unor lucrări de ameliorare şi genetică și creator de soiuri de ovăz şi grâu, fost membru corespondent al Academiei Române din 1952.

A fost primul cercetător român care a inițiat lucrări de citologie; (m. 1981 București).

1922 (26.VIII/8.IX): A murit Ilarion Puşcariu, teolog, pedagog şi istoric, vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921) și membru de onoare al Academiei Române din 1916; (n. 1842).

A fost vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901), a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie şi a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania.

1934: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) poetul şi prozatorul Leonida Neamţu. S-a consacrat romanelor poliţiste şi de aventuri ; (m. 1992).

1934: S-a născut Ioan Caproşu, istoric, medievist şi profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; membru de onoare al Academiei Române din 2012.

În anul 1975, a fost distins cu premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române; a fost cooptat în Comitetul național de redacție al colecției Documenta Romaniae Historica. În anul 1990, Academia i-a acordat premiul „B.P. Hașdeu” pentru volumul I din Monumenta linguae dacoromanorum. Biblia 1688, Pars I, Genesis, (1988, editat cu Vasile Arvinte).

Lucrări semnificative: Iașii vechilor zidiri. Până la 1821 (în colaborare cu Dan Bădărău), O istorie a Moldovei prin relațiile de credit. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Documente privitoare la istoria orașului Iași (1408–1790) (10 vol.) și mai multe volume din seria A, Moldova a colecției Documenta Romaniae Historica.

  1935: A murit Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănişteanu) prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Paris şi prima femeie din lume doctor în drept; (n. 1867).

1936: S-a născut actorul şi regizorul Victor Radovici, unul dintre fondatorii Teatrului Excelsior; (m. 2013).

 A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică în 1959 și a făcut parte din grupul care a fondat cu mare entuziasm Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. 

S-a remarcat pe scena din Piatra Neamț și timp de patru ani a jucat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, iar din 1964 s-a dedicat teatrului pentru copii, atât ca actor, cât și ca regizor.

În 1984 a devenit director adjunct artistic la Teatrul „Ion Creangă”, iar în 1990 l-a urmat pe maestrul Ion Lucian la nou înfințatul Teatru Excelsior, fiind director adjunct.

Aici a jucat și regizat zeci de spectacole dintre care: Nu treziți un copil care visează, Cocoșelul neascultător (unde a semnat regia alături de Ion Lucian), Căpitanul Val-Vârtej și vasul-fantomă, Degețica, Fetița cu chibrituri (ultimele două spectacole poartă semnătura sa regizorală).

A făcut cu Teatrul Excelsior turnee în Franța, Japonia, Canada, Belgia, Elveția, SUA. A fost și un profesor eminent, fiind îndrumătorul mai multor generații de actori la Facultatea de Arte a Universității Hyperion.

1939:  Guvernul şi Marele Stat Major polonez cer României sprijinul pentru tranzitarea prin ţara noastră a materialului de război destinat Poloniei.

Cererea este satisfăcută de guvernul român, în condițiile în care se contura perspectiva apropiată a războiului care avea să izbucnească la 1 septembrie, odată cu invadarea țării de către armata germană și după câteva zile de armata URSS. Marele Stat Major polon a cerut, prin atașatul militar la București, sprijinul guvernului român pentru tranzitul prin România au unor materiale de război (3000 de lăzi cu bombe și proiectile destinate Poloniei).

Guvernul român a aprobat cererea, Marele Stat Major Român desemnând, pentru satisfacerea solicitării poloneze, portul Galați. Acest fapt a atras, la 31 august, protestul ferm al ambasadorului german la București, Wilhelm Fabricius, protest respins de primul ministru, Armand Călinescu și de regele Carol al II-lea. O nouă cerere de tranzit a 5.000 kg material de război spre Polonia a fost făcută de ministrul englez Hoare la 1 septembrie.

1940: S–a născut Ion G. Dumitrache, inginer, profesor universitar, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Bioinginerie şi Biotehnologie, membru fondator al Societăţii Române de Automatică şi Informatică Tehnică.

1947:  S–a născut Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti români, maestru emerit al sportului; a cucerit de trei ori, în 1966,1967 şi 1971, titlul de cel mai bun fotbalist al ţării; (m. 26 octombrie 2007).

A îmbrăcat tricoul naționalei României de 48 de ori, marcând pentru aceasta de șase ori. S-a calificat, împreună cu echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, 1970. Istoria fotbalului românesc îl reține ca unul din cei mai mari fotbaliști români, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere. A fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971.

1955: S-a născut la Sibiu, Emil Hurezeanu, scriitor, politolog, poet, publicist şi realizator de radio şi televiziune.

In 1983 a solicitat azil politic şi s-a stabilit în Germania (a lucrat ca jurnalist-comentator la postul de radio „Europa Liberă”, iar după 1989 a devenit director al Departamentului românesc al postului).

In perioada 1995-2002 a fost director al Secţiei române a postului de radio „Deutsche Welle” iar în anul 2002 s-a întors definitiv în  Romania.

În martie 2003 devine consilier personal al primului ministru din acea vreme, Adrian Năstase, pe probleme de analiză politică a unor fenomene externe, demisionând din această funcție după șase luni.

În România publică și două volume de eseuri politice, Între câine și lup (1996) și Cutia Neagră (1997), pentru cel din urmă primind Premiul pentru Publicistică al Uniunii Scriitorilor din România. În 1998 devine „cetățean de onoare” al Sibiului.

În februarie 2006 a fost numit director al ziarului România Liberă.La 1 februarie 2009 a devenit președinte al trustului media Realitatea-Cațavencu.

Din 2015 până în 2021 a fost ambasador al României în Germania.

1972 : S-au deschis  Jocurile Olimpice de vară de la München

A XX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la München, în Germania de Vest, în perioada 26 august–11 septembrie 1972. Au participat 121 de țări și 7.124 de sportivi.

Jocurile Olimpice au fost umbrite de răpirea și uciderea a 11 atleți israelieni de către organizația teroristă palestiniană Black September.

România, cu 16 medalii – 3 de aur (Ivan Patzaichin—kaiac canoe; Gheorghe Berceanu—lupte greco-romane; Nicolae Martinescu—lupte greco-romane), 6 de argint și 7 de bronz – a ocupat poziția a 13-a în clasamentul pe medalii.

1975: A murit Grigore Eliescu, inginer silvic şi biolog; contribuţii în ecologie şi în entomologia forestieră; odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere (1933), a pus bazele Laboratorului de protecţia pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948ş (n. 1898).

1978: S-a născut la la Comănești, Bacău, kickboxerul de categoria grea Ionuț Iftimoaie, cu numele de ring Ivan Drago.

 A fost Campion al Italiei la kickboxing, Campion K-1 Bassano 2001 și 2002, Campion al Italiei GP 2002, cel mai bun luptător român (2004, 2005, 2006), meciul cu RAY Sefo din 2010 a fost declarat cel mai bun al anului, în 2016 a câștigat titlul mondial WKN, SUPERKOMBAT – 95 KG verus Lorenzo Javier Jorge.

A participat în cadrul mai multor gale Local Kombat/SuperKombat și a învins nume precum Josip Bodrozic, Freddy Kemayo, Sergei Gur, Stephane Revellion, Ivica Perkovic și a remizat cu Alexander Ustinov.

1983: A murit inginerul Matei G. Marinescu inventatorul microfonului multicelular (brevetat în ţară şi în străinătate); lucrări teoretice în domeniul electroacusticii, al maşinilor electrice, al termochimiei şi termoelectricităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1948: (n. 1903).

1988: S-a născut Cristina Neagu, jucătoare profesionistă de handbal.

A jucat la Rulmentul Brașov, Oltchim Vâlcea, ŽRK Budućnost Muntenegru, fiind în prezent legitimată la CSM București. A fost desemnată de către Federația Internațională de Handbal (IHF) cea mai bună jucătoare din lume în 2010, 2015, 2016

In ultimii ani a jucat la echipa „Oltchim” Râmnicu Vâlcea.

1990: S-a născut la București, jucătoarea de tenis  Irina Begu, câștigatoare a turneelor WTA de la Tașkent (2012), Seul (2015) și Florianopolis (2016).

Cea mai bună poziție ocupată de ea în clasamentul mondial la simplu, a fost locul 22 în august 2016, iar la dublu locul 22 în 1 octombrie 2018.

1991: România a recunoscut oficial independența de stat a fostelor republici sovietice Lituania, Letonia, Estonia, iar la 13 septembrie 1991, s-au restabilit după deceniile de ocupație sovietică, relațiile diplomatice dintre România și cele trei țări baltice.

2004:  Preşedintele ucrainean Leonid Kucima, a inaugurat în Delta Dunării canalul Bâstroe, în pofida criticilor venite din România si din Occident.

Canalul traversează o rezervaţie protejată din Delta Dunării şi a fost dat în folosință de Ucraina pentru a avea acces navigabil pe Dunăre la Marea Neagră.

România a înaintat la Curtea Internaţională de la Haga dosarul litigiului privind canalului Bâstroe.

2010: A decedat la Arad, Băruţu T. Arghezi, eminentă personalitate a culturii române, fiul scriitorului Tudor Arghezi şi al Paraschivei Arghezi, fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi autor a peste douăzeci de volume şi numeroase studii literare şi politice publicate în ţară şi străinătate.

În anul 1940, Baruţu T. Arghezi publica pentru prima oară, în revista „Duminica”. Colaborează la „Gazeta literară” „Contemporanul”, „Steaua”, „Tribuna” din Cluj, „Argeş” şi „Albina” (unde este redactor, câţiva ani).

În anul 1974, Baruţu T. Arghezi pleacă în Elveţia pentru tratamentul medical prelungit al fiului său și s-a stabilit definitiv în oraşul Lausanne împreună cu soţia sa, Doina-Melania Arghezi. După anul 1989, are diverse reveniri în ţară pentru numeroase editări şi contracte literare, devenind membru al Uniunii Scriitorilor din România. În anul 1999, scriitorul Baruţu T. Arghezi primeşte Diploma concursului literar „Poesiades” cu „Menţiunea specială” decernată de „Institut Academique de Paris’.

În anul 2009 Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad i-a acordat Premiul ‘’Mihai Eminescu” – pentru întreaga sa activitate literară, iar la Editura „Vasile Goldiş” University Press a fost publicat volumul „Baruţu T. Arghezi, un spirit european”.

 2012: A decedat, la vârsta de 98 de ani, Constantin Telu Diamandi, cel mai în vârstă fost rugbist din România;(n. 1914).

A evoluat pe postul de mijlocaş la grămadă, a fost component al echipelor Sportul Studenţesc, Locomotiva şi Progresul.

Campion naţional cu echipa Sportul în perioada interbelică, Diamandi s-a retras din activitate la vârsta de 45 de ani, după care a devenit arbitru.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Adrian și Natalia

Sfinții Adrian si Natalia, soț si soție, au trăit in Nicomidia, în vremea imparatului Maximian. Adrian era pagan si pretor al Nicomidiei, iar Natalia era crestina. In timpul unei persecutii, vazand curajul si blandetea a 23 de barbati crestini, Adrian, un tanar de 28 de ani, a ales sa devina crestin.

Cand imparatul a auzit cele petrecute, l-a intrebat pe Adrian: “Ti-ai iesit din minti?”. Pretorul Adrian i-a raspuns: “Nu, abia acum mi le-am aflat”.

A fost aruncat in temnita impreuna cu ceilalti barbati crestini. Nu trecusera decat treisprezece luni de la casatoria lor. Cand l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat langa el, intarindu-l in credinta.

Inainte de a fi omorat, temnicerii i-au permis sa mearga acasa si sa-si ia ramas bun de la sotie si familie. Natalia, cand a vazut ca Adrian vine acasa, a incuiat usa. Se temea ca acesta a lepadat credinta in Hristos si pentru acest lucru a fost eliberat.

Dar cand a aflat scopul venirii sale, de indata supararea i s-a schimbat in bucurie. Dupa ce si-a luat ramas bun, s-a intors impreuna cu ea la temnita. Pe drum ea l-a indemnat sa nu se ingrijeasca de cele pamantesti, ci sa cugete la bunatatile ceresti.

L-a intarit in suferinta spunandu-i: “Scurte sunt caznele, dar cele ce urmeaza sunt fara de sfarsit; scurta este suferinta, dar slava muceniciei vesnica. Sufera durerea numai putina vreme si curand te vei bucura cu ingerii”.

Dupa torturi prelungite, imparatul a poruncit ca bratele si picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. In aceste chinuri si-au dat duhul Adrian si cei 23 de crestini.

Dupa cateva zile de la trecerea lor la cele vesnice, Natalia l-a vazut pe Adrian in vedenie si acesta i-a descoperit ca in curand va veni si ea in lumina cereasca. Dupa ce timpul s-a implinit conform celor vestite, Natalia si-a dat duhul, alaturandu-se sotului ei in imparatia lui Dumnezeu.

“O, pereche fara de prihana si aleasa Domnului! O, preadorita doime si lui Hristos preaiubita! O, insotire preabuna si lui Dumnezeu fericita! Cine nu se va spaimanta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a imbarbatat asupra tiranului celui amar, si pe barbatul ei l-a intarit a nu slabi in cele cumplite, ci sa aleaga a muri pentru credinta mai degraba decat a trai. O, graiuri impletite de Dumnezeu ale inteleptei Natalia! O, sfatuiri dumnezeiesti care au strabatut cerurile si au facut pe maritul Adrian cunoscut catre insusi scaunul Imparatului Celui mare! O, insotire sfanta! Rugati-va lui Hristos pentru noi, care din dragoste savarsim pomenirea voastra, sa ne mantuim din ispite si de tot necazul.“ (Mineiul pe August, p. 300).

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/26/o-istorie-a-zilei-de-26-august-video/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. istoriculzilei.blogspot.ro.;
11. CreștinOrtodox.ro.;
12. Cinemagia.ro.

O mică lecție privitoare la chestiunea limbii române

Prof.univ. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, aduce în atenție în publicația Orient Românesc câteva lucruri relative la chestiunea limbii române.

Unii spun că limba română este limba dacică eternă și nu are nicio legătură cu limba latină, iar dacă are, atunci înseamnă că limba latină este, de fapt, limba dacilor.

Alții susțin că limba română este o limbă balcanică, fără personalitate, sistematizată abia în secolul al XVIII-lea prin latinizarea sa de către Școala Ardeleană.

În fine, sunt și aserțiuni de genul: „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”[1].

De unde provin astfel de „sentințe” șocante despre limba română? Unele vin din prea mult și prea prost patriotism. O ființă poate să fie înăbușită de o dragoste excesivă, bolnavă. La fel se poate întâmpla și cu popoarele. Altele vin din ură față de români.

Cum adică, românii care au fost cândva supușii noștri (judecă unii dintre vecini!) să facă parte dintre popoarele romanice și să vorbească o limbă neolatină, precum franceza, italiana sau portugheza? Altele vin din teribilist adolescentin, manifestat la persoane mature și chiar ajunse la senectute.

Adică decât să susții ceea ce au susținut generații întregi de savanți, mai bine să spui exact opusul, adică să epatezi, să surprinzi, pentru că atunci vei deveni interesant!

Există și astfel de poziții care vin din spirit arghirofil, din lăcomie de bani, pentru că multe edituri publică cărți șocante, aberante, pe care le prezintă drept revoluționare și le vând miilor de naivi, de creduli, de amatori de inedit.  Altminteri, orice popor își prețuiește limba și la fel fac și românii.

Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este „ca un fagure de miere” sau că este „limbă sfântă, limba vechilor cazanii” sau că este principala formă de comunicare verbală și scrisă a poporului român, este treaba lor. Acum se pot duce liber în cele patru vânturi și alege altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă și de la bunică, dar, pentru urmași, se pot schimba și mamele și bunicile.

Să ne înțelegem bine! Românii nu sunt și nu au cum să fie nici englezi, nici francezi, nici nemți și nici americani.

Ei nu pot avea performanțele acelor popoare, dar asta nu înseamnă că nu au realizări, că nu au un trecut și că nu se îndreaptă spre un viitor. Românii știu, în general, de unde se trag, unde și când s-au format ca popor, ce fel de limbă vorbesc, cum și când și-au format statele și statul unitar, ce forme de guvernare au avut, ce victorii și ce înfrângeri au trăit, când au greșit și când au făcut bine, ce personalități au avut etc.

Cunoașterea trecutului nu se poate face la întâmplare, ci ea vine din cercetările specialiștilor. Românii nu se nasc cu românitatea în vine, așa cum nu se nasc nici oamenii altor popoare cu etnicitatea lor ca zestre ereditară.

Este o mare prostie să credem că un anumit ADN ne face români, sau francezi, sau chinezi. Tradiția românească nu se transmite prin sânge, ci prin educație.

Dacă un suedez este în pericol de moarte și un român îi donează sângele lui sau un organ al lui, suedezul nu se transformă peste noapte în român!

Dar vorba dulce a mamei și bunicii, pletele albe ale bunicului și privirea sever învăluitoare a tatălui, pâinea aburindă de pe vatră și mirosul de cozonac de la Crăciun ori de la Paști, neamurile care vin la colindat, vecinii care dau binețe în aceeași limbă, versul lui Eminescu, doina de jale prinsă în „Balada” lui Porumbescu și câte altele, te fac român!

Între atâtea elemente identitare, trebuie neapărat să pomenim și lecțiile de istorie. Cunoașterea corectă a trecutului poporului nostru ne poate face să ne prețuim neamul sau măcar să nu-l urâm. Iar dacă mai apar cârtitori, este dreptul lor, fiindcă trăim într-o societate liberă. Dar nu se cuvine să-i credem, pentru că urmăresc, de cele mai multe ori, să ne disloce, să ne risipească, să ne dezorienteze.

Bunii și străbunii noștri au făcut o limbă și au făcut o țară, ba chiar mai multe țări. Și limba și țara (țările) ne-au ajutat să trăim până azi. Și dacă ar fi numai aceste două lucruri – limba și țara – și tot ar trebui să fim încrezători și să ducem neamul acesta binecuvântat mai departe…

Istoria noastră este viața noastră și, dacă învățăm și știm istoria, poate că nu devenim mai buni, nici mai deștepți, nici mai pregătiți pentru viitor, dar putem să ne simțim oameni între oameni și să știm de ce suntem români, ceea ce nu este puțin lucru[2].

Note:

[1] Ibidem, op. cit, p. 64.

[2] http://revistaclipa.eu/o-mica-lectie-de-istorie