PRIMELE ZILE DUPĂ „ELIBERAREA” ADUSĂ ÎN 1940 DE HAITELE SOVIETICE ÎN BASARABIA COTROPITĂ

 

Imagini document ! Urmele atrocităților bolșevice descoperite după dezrobirea  Basarabiei de către armata română în 1941.

CRIMELE COMUNISMULUI: Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

Publicația de la Chișinău http://www.timpul.md vorbește despre primele zile ale ocupației haitelor de barbari de la răsărit:

După ce, la 28 iunie 1940, la ora 7 dimineața, tancurile sovietice au trecut Nistrul, primele avioane ale ocupanților au aterizat pe aeroportul din Chişinău în jurul orei 16:30. În scurt timp după aceasta, lucrătorii de partid încadrați în procesul de bolşevizare a Basarabiei şi-au adus aici și familiile.

Băștinașii își aminteau că bărbaţii sovietici erau îmbrăcați în pantaloni strâmţi de „porosină” (pânză de sac), purtau cămăşile peste pantaloni, încheiate până la ultimul nasture, și erau încinşi cu nişte şireturi.

Femeile se chiteau toate în rochii de cit alb, cu floricele mici.

Deși nu-și puneau ciorapi, ele se încălțau în papuci. În straiele astea, umblau cu toții după mâncare şi băutură. În anul acela, recolta a fost bogată și de-ale gurii se găsea din belşug. La început, magazinele erau ticsite cu mărfuri, dar peste o lună în ele nu mai era nimic… Nevestele ofițerilor ruși, îmbrăcate în cămăși de noapte, mergeau la piață, iar soții lor cumpărau cantităţi enorme de alimente, zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici și vase de bucătărie.

Vestimentaţia şi cultura alimentară a soţiilor ofiţerilor ruşi sunt descrise în memoriile Claudiei Cobasnean:

„Cel mai mare şoc pentru noi a fost să vedem cum soţiile ofiţerilor ruşi, îmbrăcate în cămăşi de noapte (pe care le credeau rochii elegante), mergeau la piaţă. Toată lumea râdea pe ascuns. Istoria cu măslinele a înconjurat întreaga Basarabie. Degrabă după acea zi tragică, au fost scoase în vânzare măslinele rămase în depozite. Se formaseră cozi imense. Noi nu ştiam de aşa ceva. Stând în rând, două rusoaice vorbesc: „Nu ştiu ce găsesc moldovenii în măslinele astea, că eu am luat două kg de măsline şi două de zahăr şi le-am fiert, şi nu mi-a ieşit dulceaţă”.

Nu se atingeau doar de pălării și cravate

Și Gleb Drăgan vorbește despre obiceiurile stranii ale familiilor ofițerilor sovietici, în lucrarea sa autobiografică „Deportații. Tragedii basarabene”:

„Cel mai mult îi impresionaseră alimentele. După ce ani de zile nu văzuseră pe la ei decât magazine goale, ajunşi aici, cumpărau cantităţi enorme de alimente; tot ce le era refuzat la ei acasă. Spre uimirea localnicilor, cumpărau zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici, vase de bucătărie… Tot aşa dăduseră năvală în magazinele de încălţăminte, uluiţi de ce pot găsi. În schimb nu se atinseseră de pălării şi de cravate, embleme ale „burgheziei”. Se petrecuseră şi scene nostime. Nişte rusoaice ieşiseră pe stradă în cămăşi de noapte de mătase sau de milaneză, crezând că sunt rochii. Sau umblau caraghios, din neobişnuinţă, cu pantofi cu toc. Dar ţineau cu orice preţ să fie elegante.”

„În centru văzuseră camioane cu soldaţi. Stăteau smirna (nemişcaţi n.r.), uitându-se drept înainte, ca şi cum nu i-ar fi interesat nimic. Şi la colţuri pe străzi erau postaţi soldaţi cu arma la picior. Aveau o beretă neobişnuită pe cap, pusă într-o parte; bluza kaki strânsă în talie cu o curea lată; pantalonii bufaţi erau băgaţi în cizme scurte, nelustruite. Oamenii treceau uitându-se curios la ei, dar soldaţii nu le dădeau nicio atenţie. Şi, dacă unul punea vreo întrebare unui soldat, el răspundea scurt şi hotărât: „Guleai! Guleai!” (Du-te și te plimbă! – n.r.), scrie Gleb Drăgan.

Același autor subliniază că lucrătorii de partid n-au creat o impresie mai bună decât soldații. „Civilii îi uimiseră pe localnici şi mai mult decât militarii. Mai ales cu îmbrăcămintea lor urâtă, demodată, sărăcăcioasă. Bărbaţii purtau cămeşi şi pantaloni din pânză, în picioare tenişi sau chiar târlici. Femeile – rochii de stambă cu un model vechi de 15-20 de ani; în picioare fără ciorapi, cu sandale urâte, scâlciate. Militarii şi civilii fuseseră încartiruiţi pe la casele mai arătoase ale localnicilor… Şi aşa, mulţi moldoveni, mai ales intelectualii, se pomeniseră cu un militar sau cu o familie de sovietici în casele lor”, notează Drăgan.

Din a doua zi de ocupație până pe 15 iulie 1940, au fost impuse restricții de deplasare. Între orele 20:00-6:00, era interzis accesul în localităţile urbane, iar, în intervalul de ore 23:00-5:00, se interzicea deplasarea prin oraş.

Oamenii aveau de ales între viață și slănină, ouă și vin

În afară de cumpărăturile pe care le făceau în cantități uriașe, în primele ore după ocuparea Basarabiei, soldaţii şi lucrătorii de partid s-au dedat la jafuri atât din locurile publice, cât şi din cele private. În lucrarea sa, „Siberia acasă”, Margareta Spânu-Cemârtan relatează despre aceasta:

„În Chişinău erau multe maşini încărcate cu soldaţi, care se opreau drept în uşile magazinelor, unde erau gălăgioşi şi confiscau produse, le încărcau la repezeală şi plecau mai departe. Lumea era buimăcită şi speriată. Vânzătorilor care se împotriveau, soldaţii le puneau pistolul la tâmplă”. Aceeaşi soartă au avut-o şi gospodăriile private, mai ales după ce infractorii au fost eliberaţi din închisori. Ecaterina Străjescu din s. Vertiujeni, r-nul Teleneşti, își amintea: „…era în noaptea după ce noi, copiii, întâmpinaserăm ziua soldaţii cu steluţe roşii în frunte.

A sosit un detaşament dintre cei eliberaţi din puşcărie, le spuneau calmuci. Erau îmbrăcaţi în pufoaice, caraghioşi la înfăţişare şi răutăcioşi. Au venit la nana în toiul nopţii şi au început să strige, să-i ameninţe cu armele că-i împuşcă, dacă nu le dă slănină, ouă şi vin. Biata nana stătea înmărmurită de frică pe o laviţă sub icoane. A urmat o împuşcătură şi nana s-a prăvălit, şi icoana a căzut peste ea. Pe băbaca l-au scos afară. Unul a pus mitraliera pe capul lui ca pe un suport şi a început a trage în aer cerând vin. El le-a dat.

A deschis larg uşile la beci şi au cărat cu căldările cât au dorit. Spre ziuă băbaca a scos cepurile de la poloboace. A curs şi tot vinul, dar el ştia că în nopţile următoare soldaţii n-o să mai aibă la ce veni… Ouă şi slănină n-au mai găsit, cu toate că au cotrobăit toată casa”.

Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

O altă misiune a bolșevicilor în prima săptămână de ocupație era stabilirea locaţiei gospodăriilor celor refugiaţi şi transformarea acestora în edificii de menire socială. În s. Gaidar, r-nul Ceadâr-Lunga, casa lui Ion Capţamun a devenit ambulatoriu, iar în casa lui Ion Ienachi din s. Tomai a fost deschisă o şcoală. Din gospodăria lui Dumitru Topciu au fost confiscate două case, una fiind transformată în spital, iar cealaltă casă – în cooperativă. Și locuința fostului primar din s. Valea Perjei Noi a fost amenajată ca şcoală.

Pomenindu-se cu Armata Roșie în sat, conducătorii localităților s-a comportat după cum le-a dictat conștiința. În unele sate, administrația locală s-a pronunțat public împotriva expansionismului sovietic. În cadrul celor două adunări ale sătenilor din Hâșdieni, raionul Glodeni, din 28 iunie și 4 august 1940, primarul Mihail Mutâlică a vorbit fără ocolișuri despre ocuparea Basarabiei, accentuând că toate etniile au drepturi egale. În consecință, la mijlocul lui august, acesta a fost arestat. Pe 22 februarie 1941, Judecătoria Supremă a RSSM a lăsat în vigoare sentinţa Judecătoriei Bălţi din 30 ianuarie, același an, prin care Mutâlică era condamnat la pedeapsa capitală și confiscarea averii.

Un caz similar a avut loc pe 28 iunie 1940 în s. Trifăneşti, judeţul Soroca, unde Vasile Sofica își îndemna sătenii să opună rezistenţă Armatei Roşii și intenţiona să dea foc podului de peste Răut, pentru a opri înaintarea tancurilor sovietice. Peste câteva zile, a fost și el arestat, iar apoi a fost condamnat la moarte.

În alte sate, oamenii au fost îndemnaţi să întâmpine ocupanții în mod organizat. Eleva lui Alexandru Cristea, Claudia Cobasnean, îşi amintea de acea zi:

„La 28 iunie 1940, eram în sat. S-a anunţat că toată lumea trebuie să meargă la o intersecţie de drumuri. Nu ştia nimeni de ce. Am aflat ulterior că lumea era adunată ca să întâmpine armata sovietică”.

Primele mitinguri ale sovieticilor

Odată sosiți în Basarabia, sovieticii organizau adunări în fiecare localitate. Ei anunțau oamenii că s-a schimbat orânduirea și îi obligau să o recunoască.

Susţinătorii bolșevicilor, cunoscuţi în localitate, țineau discursuri prin care denigrau statul român, plângându-se de viaţa grea pe care au dus-o pe parcursul a 22 de ani. Totodată, deținătorii de arme urmau să le predea la sovietul sătesc. Cei care nu se supuneau acestui ordin au fost pedepsiți la ani grei de Gulag.

La 29 iunie 1940, la Chișinău, autoritățile sovietice au organizat un mare miting, la care au participat 100 000 de oameni, inclusiv Nikita Hrușciov, pe atunci prim-secretar al CC al PC(b) din Ucraina, S. Timoșenko, comisarul poporului pentru apărare din URSS, L. Mehlis, șeful Direcției politice generale a Armatei Roșii și S. Burlacenko, președinte al Comitetului revoluționar provizoriu din Basarabia.

Publicitate

În școlile din Ucraina denumirea limbii române s-a schimbat, la indicația autorităților, de 4 ori în decurs de 8 ani

Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), din care fac parte 20 de asociații național-culturale și organe de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, cere într-un apel către președintele, premierul și președintele Parlamentului Republicii Moldova schimbarea articolului 13 din Constituția R. Moldova prin care să se modifice sintagma “limbă de stat”, numind-o “limba română”, transmite Romanian Global News.

„Discuțiile sterile și fără de sfârșit, privind denumirea corectă a limbii, afectează grav nu numai situația lingvistică din Republica Moldova, dar și stabilirea justă a denumirii firești a limbii materne a românilor din Ucraina, unii declarați moldoveni la recensămintele oficiale, în urma unei regretabile inerții cauzate de manipularea seculară a mentalului colectiv de către imperiile țarist și sovietic.

Fracturarea nu doar etnică, ci și lingvistică, a comunității noastre istorice, în general, dar mai cu seamă în regiunea Odesa, este exploatată cu rea-credință de autoritățile ucrainene. Este de-a dreptul incredibil cum s-a putut schimba, la indicația autorităților, de 4 ori în decurs de 8 ani, denumirea limbii de predare în școlile noastre din Bugeac: în 1992, din „moldovenească” în „română”, în 1998, din „română” în „română (moldovenească)”, în 1999, din „română (moldovenească)” în „moldovenească (română)”, iar în 2000 din „moldovenească (română)” în „moldovenească”, potrivit apelului CNRU, citat de Agenția BucPress din Cernăuți.

„Atât Academia Română, cât și Academia de Științe a Republicii Moldova și-au spus clar și fără echivoc cuvântul. Vă rugăm ca și Domniile Voastre să aveți curajul să recunoașteți adevărul și să acționați ferm în vederea modificări grabnice a art.13 din Constituție”, potrivit apelului semnat de membrii comitetului coordonator CNRU.
De menționat că Academia de Științe a R.Moldova a lansat un apel în adresa președintei Maiei Sandu, prim-ministrei Natalia Gavrilița și președintelui parlamentului, Igor Grosu, prin care susține modificarea limbii de stat în Constituție, numind-o limba română.

Va ieși noua conducere a R. Moldova de sub ascultarea Moscovei și Berlinului care vor construirea unei “națiuni civice moldovenești” și vor sub ascultarea Moscovei așa cum le-o cere majoritatea românească din R. Moldova și românii din Ucraina?
Publicăm în continuare apelul CNRU.

Adio, educație în limba română în Ucraina

(Fragment din articolul apărut în publicația românilor ucraineni https://bucpress.eu/politica/adio-educatie-in-limba-romana-15608)

Este oficial, ucrainenii au adoptat, iar România nu a prea reacționat. 

Controversata lege privind limba de stat din Ucraina a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională a Ucrainei în 14 iulie 2021. Pentru cei care nu sunt la curent cu importanța acestei decizii istorice pentru românii din Ucraina trebuie știut faptul că printr-un mănunchi de legi nou adoptate în ultimii 3 ani de către Ucraina, printre care și această nouă lege declarată constituțională, întregul sistem de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, a fost redus la un program de asimilare lingvistică aprobat prin inacțiune și de către România. 

Comunitatea istorică română din Ucraina este a treia ca pondere pe harta etnico-lingvistică din Ucraina, după cei care se declară etnici ucraineni și ruși, având un număr de peste 500.000 de persoane (și care până la adoptarea noilor modificări puteau să învețe în limba română în perioada fostei Uniuni Sovietice).

Date exacte cu privire la numărul etnicilor români (sau al copiilor etnici români care au fost realocați la școli cu predare exclusiv în limba ucraineană) nu avem, deoarece acest lucru nu a fost niciodată considerat o prioritate pentru MAE român (ce știm sigur fără să fie nevoie de vreun număr exact de la MAE este că românii din Ucraina pot spune adio educației în limba română așa cum au avut parte până la modificarea legilor din 2019, adoptate prin încălcarea Constituției Ucrainei și a Tratatului de bază dintre România și Ucraina și a celorlalte norme internaționale aplicabile în domeniul minorităților naționale).

Acum din fericire pentru MAE acest lucru nu o să mai reprezinte o problemă – au rezolvat-o ucrainenii așa cum au știut ei mai bine. Asimilezi subiectul și dispare problema. Nu ne putem totuși să nu ne întrebăm dacă alte încălcări ale tratatului ar fi tratate cu același dezinteres de către MAE si România, să zicem mutarea graniței 2 metri mai spre Constanța?

Greu de crezut, exemplul de mai sus ar fi agresiune teritorială, pe când cealaltă problemă este doar o încălcare a unor prevederi privind minoritatea română din Ucraina, adică o mică asimilare națională a unor cetățeni ucraineni etnici minoritari români care au avut nenorocul să se trezească în Uniunea Sovietică, iar acum in Ucraina.

O ignorare a datoriei morale și legal constituționale a României față de românii din comunitățile istorice, de la momentul apariției României Mari, până în prezent, este mai mult decât evidentă în ultima sută de ani.

O națiune are două dimensiuni, una juridică și una culturală. Națiunea română juridică este cea formată din toți cetățenii români, indiferent de etnie, limbă, cultură, rasă, etc.. Națiunea română culturală este cea formată din persoanele care pot fi sau nu cetățeni români, dar care se identifică etnic, lingvistic sau cultural cu națiunea română (comuniune lingvistică, datini, tradiții și obiceiuri, inclusiv apartenență etnică).

După cum putem observa națiunea culturală este mult mai cuprinzătoare și mai extinsă decât cea juridică. Națiunea culturală nu este limitată de vreun teritoriu sau documentație oficială emisă de vreo autoritate a vreunui stat – aceasta există prin simplul fapt al manifestării exterioare a limbii, valorilor, culturii și celorlalte elemente definitorii a ceea ce numim și considerăm a fi românesc.

Națiunea juridică deși este mult mai restrânsă are pârghiile legale de a organiza și contribui la dezvoltarea celor două dimensiuni a națiunii. De aceea atunci când interesele membrilor națiunii culturale pot fi afectate, națiunea juridică trebuie să intervină prin toate mijloacele legale pentru protecția acestora fiind singura în măsură de a interveni la un nivel internațional care contează, în calitate sa de subiect de drept internațional, ceea ce un individ nu poate să facă.

Acest lucru este consacrat într-o formă generică de către legiuitorul constituțional român prin art. 7 din Constituția României, dar și printr-un număr de alte legi interne privind românii de pretutindeni, din diaspora și comunitățile românești istorice.

Cu toate acestea această obligație în problema comunităților istorice este constant ignorată de către autorități, probabil pentru că destinatarii acestui drept constituțional nu au cetățenie română și prin urmare nu pot fi convinși să voteze într-un fel sau altul.

*Articolul 7 din Constituția României face referire la faptul că „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.”

Sursa https://bit.ly/3CElF8C 

Culmea este că și Constituția Ucrainei, menționează negru pe alb la Articolul 22 că: „Drepturile și libertățile omului și ale cetățenilor consacrate în această Constituție nu sunt exhaustive. Drepturile și libertățile constituționale sunt garantate și nu pot fi revocate. Atunci când se adoptă noi legi sau se modifică legile existente, nu este permisă restrângerea conținutului și sferei drepturilor și libertăților existente.”

Sursa: Rada Supremă a Ucrainei https://bit.ly/3iwfVpd

ZIUA DE 24 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 24 august în istoria noastră

1752 : A început în Muntenia domnia lui Matei Ghica, fiul lui Grigore al II-lea Ghica.

 A fost cerut la conducerea țării de marii boieri, după moartea tatălui său în 1752 si a domnit până în iunie 1753.

Trecut pe tronul Moldovei și pentru a-i câștiga pe boieri îi copleșește cu favoruri, dar stoarce fără scrupule țărănimea pentru a-i plăti pe turci și duce o viață dezmățată.

În timpul domniei lui în Moldova s-a redactat “Cronica Ghiculeștilor”.

În politica externă s-a orientat spre curțile din Viena și Petersburg.

Deși și-a reînnoit domnia cu sume mari de bani, Matei Ghica a devenit totuși suspect Porții otomane pentru legaturile sale cu  Viena și Petersburgul, iar  sultanul Osman al III-lea l-a mazilit și l-a trimis în surghiun în februarie 1756.

1787: A izbucnit un nou război ruso-austro-turc. Teritoriul României devine teatrul operaţiunilor militare.

Austriecii ocupă mănăstirile Sinaia, Cozia şi Tismana.

1820: S-a stins din viață la Lwow , în Polonia, scriitorul Ion Budai-Deleanu, istoric şi cărturar iluminist, reprezentant al Scolii Ardelene ; (n. 6 ianuarie 1760 în satul Cigmău, actualmente aparținător de orașul Geoagiu, în judeţul Hunedoara).

Este considerat de unii critici „Cel mai mare poet român pâna la Mihai Eminescu”.

Este autorul primei epopei în limba română, „poemationul eroi-comic” Țiganiada sau Tabăra țiganilor, ediție definitivă de Jacques Byck, 1800-1812.

A urmat cursurile seminarului greco-catolic din Blaj, după care s-a înscris la Facultatea de filosofie din Viena și mai târziu a obtinut o bursa la Colegiul „Sf. Barbara” din Viena. Urmeaza cu aceasta bursa Facultatea de Teologie.

În 1784 obtine titlul de doctor in filosofie la Erlau.
Este pentru scurt timp la Blaj, apoi revine la sfarsitul anului 1784, la Viena, urmand, se pare, cursurile Facultatii de drept.

Proiecteaza intocmirea unui lexicon in zece volume.
Este angajat ca psalt la Biserica „Sf. Barbara” si copist cu ziua la cancelaria Consiliului Aulic de Razboi.

Scrie în 1786 lucrarea Carte trebuincioasa pentru dascălii școlilor de jos.

Renunță în 1787 la intentia de a deveni preot și se stabileste la Lemberg (Liov) și devine secretar juridic al tribunalului provincial.

Traduce Rândueala judecatoreasca de obste care apare la Viena.

1788 – Publică la VIena Pravila de ob,te asupra faptelor rele si pedepsirea lor.

În 1796 devine consilier la Forum Nobilium din Liov, iar în 1800 termina prima varianta a Tiganiadei.

În 1812 va termina și cea de-a doua variantă a Tiganiadei.

Scrie De originibus populorum Transylvaniae, Temeiurile gramaticii romanesti, cu o prima redactare latină, din 1812, Fundamenta grammatices linguae romaenicae; Dascalul romanesc pentru temeiurile gramaticii românesti.

În anul 1818 termina Lexicon românesc-nemțesc în patru volume, început încă la Viena.

 1865: S-a născut prințul Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (d. 1927), rege al României din anul 1914 – până în anul 1927.

Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern – Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia–Castelul Peleș), a fost rege al României din 10 octombrie 1914 pană la moartea sa.

Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

 Prințul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit moștenitor al tronului după unchiul său fără copii, Regele Carol I al României în noiembrie 1888, după renunțarea la tron a tatălui și apoi a fratelui său mai în vîrstă.

În 1893, după o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a Reginei Elisabeta (relație întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decît cu Principese de origine străină), Prințul Ferdinand s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexadru al II-lea al Rusiei.

Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmînd să devină Regele Carol al II-lea al României.

La 15 octombrie 1914, Ferdinand a fost încoronat Rege al României, la 49 de ani, depunînd juramîntul solemn și promițînd că va fi “un bun român“.

În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand a hotărît, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916 și în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva ţării sale natale Germania și a Austro-Ungariei.

Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe cîmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale.

 Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Rege și familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie.

În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborîndu-se steagul de doliu, Ferdinand nu și-a pierdut speranțele.

 Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale și România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe.

În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la București, în fruntea armatei sale eroice, trecînd pe sub Arcul de Triumf, întîmpinat fiind de populația entuziastă.

 

Foto: Încoronarea de la Alba Iulia

În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei.

Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu.

În cele din urmă, cu inima tulburată, Regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.

Pictură  aflată în incinta Catedralei din Alba Iulia, reprezentîndu-l pe Regele Ferdinand I al României

Regele Ferdinand a decedat în urma unui cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de al doilea fiu al sau, Prințul Nicolae. 

1868 : A murit scriitorul român Costache Negruzzi, prozator, poet, dramaturg, ziarist, om politic; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867; (n. 1808)

 

A fost un  strălucit reprezentant al curentului naţional-popular de la “Dacia Literar㔺i un remarcabil traducător din literaturile germană, engleză şi rusă (considerat unul dintre cei mai buni traducători în versuri din prima jumătate a secolului al XIX-lea).

1872: S-a nascut la Bălăşeşti, judeţul Galaţi, Raicu Ionescu-Rion, militant socialist, critic literar şi publicist român ; ( d. 19 aprilie 1895, Târgovişte).

Adept al mişcării socialiste, al şcolii critice de la Contemporanul, al ideilor despre literatură ale lui Constantin Dobrogeanu Gherea, susţine arta care are un contact nemijlocit cu realitatea, intrând în polemică cu adepţii esteticii junimiste.

1884: A decedat  Carol Davila, medic român de origine franceză, ctitor al invățămantului medical românesc; (n. 1828).

 

Carol Davila, a avut la naștere numele Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828, Parma, Italia ) și a studiat  în Germania și Franța, înainte de a se stabili la București.

1884: S-a născut la bacău, eminentul om politic român Mircea Cancicov, membru al Academiei Române și fost ministru de finanţe în mai multe guverne între anii 1936-1939; (mort în detenție la închisoarea Râmnicul Sărat, la 25 decembrie 1959).

A fost profesor universitar la Catedra de Finanțe, din cadrul Facultății de Drept din București.

Alături de Istrate Micescu, Armand Călinescu, Constantin Argetoianu și Gheorghe Tătărescu i s-a încredințat sarcina să elaboreze o nouă Constituție. A fost o perioadă vicepreședinte și administrator delegat al Banque de Crédit Roumain

A fost un strălucit avocat precum și un economist reputat, care a reușit să ridice economia țării în 1938, an care este considerat și azi un etalon de dezvoltare.

Autoritățile comuniste l-au arestat la 5 octombrie 1946 fiind condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru crime de război, arătându-se că „fiind ministru de Finanțe, a luat parte la alăturarea României cu Germania, vânzându-se bunurile țării și a contribuit la începerea războiului”. Este de remarcat faptul că lui Cancicov nu i s-a putut aduce nicio învinuire personală, singura sa „vină” fiind aceea de a fi fost membru al guvernului Antonescu.

A trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu Sărat, unde a decedat. În perioada detenției, T.B.C.-ul i-a atacat 5 organe. A murit fără nici un ajutor medical.

Pentru cinstirea memoriei acestui om politic român, Parcul central al orașului Bacău poartă numele său (Parcul Cancicov).

De asemenea, la 1 martie 2012, Consiliul Local Bacău a acordat post-mortem, titlul de „cetățean de onoare” și cheia municipiului Bacău, lui Mircea Cancicov și surorii sale, Elena Cancicov, fostă profesoară, moartă la datorie în Primul Război Mondial în cadrul serviciilor auxiliare ale Armatei României.

1885: S-a născut la Bacău, Ion S. Gheorghiu, inginer energetician, creatorul şcolii româneşti de maşini electrice, membru titular al Academiei Romane din 1952 si vicepreşedinte al acestui for (1959-1963.

A realizat proiectele de electrificare a unor căi ferate (Ploieşti-Braşov, Târgovişte-Bucureşti).

A fost  unul dintre cei care au realizat hidrocentrala Dobreşti, contribuind şi la aducerea gazului metan din Câmpia Transilvaniei la Bucureşti ; ( d.6 noiembrie 1968, Bucuresti).

1902: S-a născut la Bârlad, Martin Bercovici,  inginer energetician român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române din anul 1963, ales şi membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

A condus proiectul de electrificare a Capitalei pana in anul 1940, cand toti locuitorii Bucurestiului au avut posibilitatea sa utilizeze energia electrica; (d. 19 ianuarie 1971, Bucuresti).

1909: A murit (la Viena) prozatorul Iuliu Traian Mera, de profesie medic, fost  membru şi apoi preşedinte al societăţii „România Jună” din Viena, animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului, Convorbiri literare, Tribuna, Telegraful român, ş.a. Cunoscător a şapte limbi, cutreieră Europa, impresiile, care vor fi editate mai târziu în volum.

A studiat la Viena (1886) si devine medic balneolog la Karlsbad.

Colaborează la: Familia, Convorbiri literare, Tribuna, Telegraful român, ş.a. Cunoscător a şapte limbi, cutreieră Europa, notându-şi impresiile, care vor fi editate mai târziu în volum.

A devenit membru si apoi presedinte al Societatii „Romania Juna” din Viena in anii cind se sarbatorea victoria „Junimii” si aparea celebrul Almanah (1883). 

A fost membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, fiind inculpat în celebrul proces de la Cluj.

Si-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti”; (n. 13 octombrie  1861, comuna Siria, judetul Arad).

1917: A încetat din viaţă la Chişinău, poetul Alexei Mateevici, unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia.

Printre cele mai îndrăgite creaţii ale sale se  numară ”Cântec de leagăn” şi “Limba noastră”,  considerată cea mai frumoasă odă închinată limbii române; (n. 27 martie 1888, Căinari,în Basarabia).

1918 (24 august/ 6 septembrie): Se constituie, la Paris, Consiliul Naţional Român Provizoriu, care proclamă, la 20 septembrie /3 octombrie 1918, formarea Consiliului Naţional al Unităţii Române, organ reprezentativ al poporului român, având în conducere pe Take Ionescu (preşedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan T. Florescu (vicepreşedinţi).

Consiliul va fi recunoscut ulterior de guvernele Franţei, SUA, Marii Britanii şi Italiei drept exponent al intereselor poporului român

Este publicat ziarul “La Roumanie”.

1927: S-a născut la Moinesti, B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar şi prozator fost director al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română); (m. 2011).

L-a avut ca profesor de limba română în liceu pe marele scriitor Mihail Sebastian.

A debutat ca publicist in revista Caiete culturale, iar ca literat, in ziarul Ecoul (1944), cu un medalion G.B. Shaw, semnat cu pseudonimul Paul Scorteanu.

Dupa absolvirea liceului, a urmat cursurile de Estetica ale Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii din Bucuresti.

Ca student si absolvent a colaborat la revistele: Contemporanul, Gazeta literara, Luceafarul, Viata româneasca.

1932: A murit în București,fiind înmormântat la cimitirul Ghencea, compozitorul Gheorghe Cucu, cunoscut mai ales datorită muzicii corale şi prelucrărilor de folclor .

Gheorghe Cucu (n. 11 februarie 1882, Puiești, județul Tutova) a fost un compozitor, dirijor și folclorist român şi un clasic al muzicii corale românești.

De la el au rămas peste 100 de piese muzicale, unele tipărite. Prin folosirea creatoare a cântecului popular în lucrările sale corale, a contribuit la dezvoltarea școlii muzicale naționale românești.

Autor al unor lucrări de bază în acest sens, caracterizate prin conținut realist și umor, prin intonație populară și măiestrie a compunerii („Frumosul vine pe apă”, 1931; „Haz de necaz”).

A armonizat colinde și a scris muzică bisericească.

A fost dirijorul corului Mitropoliei bucureștene, la care a rămas în anii 1916 – 1919. A obținut premiul al doilea “George Enescu” pentru “coruri religioase” (1919), Premiul Societății Compozitorilor pentru culegeri de folclor (1925), Medalia de aur a expoziției din 1906.

A funcționat ca profesor provizoriu la Catedra de Teorie și Solfegii la Conservatorul din București (1920), profesor la Seminarul “Nifon” din București (1920–1932), profesor de Armonie la Academia de Muzică Religioasă din Capitală (1928 – 1932).

1937: S-a născut, la Bucuresti, Eugen Mihăescu, pictor, grafician şi om politic, stabilit în 1967 în Elveţia şi, ulterior (1981) în SUA, fost ambasador al României la UNESCO (2001-2004).

  Tatăl său, Nicolae Mihăescu, a fost asistentul lui Tudor Vianu. Şi-a făcut studiile universitare la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din  Bucureşti.

În 1961 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Între 1960 şi 1963 a fost directorul artistic al revistei „Secolul 20”, a cărei concepţie grafică îi aparţine şi, ulterior, al revistei Luceafărul (1964-1966).

În 1963 a expus la Bienala de la Sao-Paolo, iar peste doi ani şi-a deschis prima expoziţie personală la Galeriile Fondului Plastic din Bucureşti. 

După stabilirea în Elveţia, la Lausanne (1967), a devenit directorul artistic al Editurii Rencontre şi a publicat desene în Le Monde şi Le Figaro litéraire.

În 1981 s-a stabilit la New York şi a devenit colaborator permanent în paginile editoriale ale cotidianului The New York Times.

Între 1981 si 1982, a fost profesor la Institutul Pratt din New York, unde a predat cursul de Teoria ideii în artă.

Din 1993 a fost membru titular al Academiei Române.

În 1996 a fost desemnat consilier şi ambasador itinerant al Preşedintelui României. În perioada 2001-2004, a fost ambasador, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO, la Paris.

A fost membru în Consiliul Executiv al organizaţiei internaţionale.

În aceeaşi perioadă, a continuat colaborarea cu ziarul francez Le Monde, publicând desene în pagina editorială.

A fost ales senator, în Parlamentul României, pe listele Partidului România Mare şi vice-preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului, în legislatura 2004-2008.

În perioada 2005-2007 a reprezentat România în Parlamentul European, unde a fost membru al grupului naţionalist, de dreapta  Identitate, Tradiţie, Suveranitate (ITS).

La sfârşitul anului 2012, Eugen Mihăescu îl atacă pe Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, într-un pamflet intitulat „Rinocerul”, publicat în Cotidianul şi părăseşte acest partid politic.

1938: A încetat din viaţă Nicolae Costin Maximilian, muzicolog şi profesor de muzică, fondatorul revistei “Muzica” din Bucureşti (1916); (n. 11 august 1888).

1942: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) matematicianul Constantin Bănică, autorul unor  importante contribuţii la analiza complexă şi geometria algebrică.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1991; (m. 1991).

 1942: S-a născut actriţa de naţionalitate maghiară din Transilvania, Ana Széles; stabilită, din 1989, la Budapesta.

A absolvit Academia de Teatru şi Film din Târgu Mureş, iar din 1965 a activat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

A fost căsătorită cu actorul  Florin Piersic, până la divorţul din 1985.

1944: România a rupt relațiile diplomatice cu Germania și aliatele ei – Ungaria, Croația, Slovacia, Italia și Japonia.

În urma ieșirii României din alianța cu Puterile Axei, a fost confirmată starea de beligeranță cu Germania, printr-o declarație oficială de război a Guvernului român, difuzată la Radiodifuziune la ora 16:30 și publicată în presa din 25 august.

1944: Bucureştiul este bombardat de  aviaţia  nazistă.

Ateneul Român după bombardamentul german

Atacul s-a soldat cu distrugerea Teatrului Naţional, avarierea Ateneului Roman, a Palatului Regal şi a Bisericii Kretulescu aflată în vecinătate şi  cu zeci de victime printre locuitorii Bucureştiului.

Concomitent, trupele germane din nordul Capitalei lansează un atac, pentru ocuparea Bucureştiului; în timp ce atacurile aeriene se succedau rapid, lovind mai ales centrul oraşului, trupele atacatoare au fost oprite la podul Băneasa.

De asemenea, forțele germane au atacat simultan Posturile Societății Române de Radio.

Foto: Primul sediu al Societății Române de Radio, distrus în timpul bombardamentului german.

Postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore de un detașament de 120 de militari germani, în timp ce postul de la Băneasa a fost cucerit, fiind eliberat abia pe 29 august.

Sediul central al radiodifuziunii din Str. General Berthelot nr. 60 a fost bombardat și distrus în întregime.

Emisiunile au continuat să fie transmise din studiourile de ajutor aflate in zona Bod–Brașov până la 28 august când, atacul a 20 de avioane germane care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcțiune postul Radio România.

Emisiunea a continuat prin punerea în funcțiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Gh. Rasoviceanu), Carpați (Palatul Regal Peleș) și Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal). Emisiunile erau lucrate și transmise dintr-un studio improvizat aflat într-un local din Str. Gral Berthelot, nr. 71. Cele 3 posturi au funcționat până-n data de 31 august.

1951: A fost semnat  la Moscova, primul acord româno – sovietic pe termen lung, un acord înrobitor pentru România care ”legaliza” jefuirea țării noastre de către ocupanții sovietici.

1960: A murit (la New York) Vespasian Pella, jurist şi diplomat, raportor (1925) la Conferinţa interparlamentară de la Washington, preşedintele grupului român la Conferinţele balcanice, delegat al României la Conferinţa pentru dezarmare.

A adus importante contribuţii la crearea instituţiilor de drept internaţional si este autorul unor lucrări de drept şi procedură penală de referinta.

Vespasian Pella a fost directorul publicaţiei Revista de Drept penal şi ştiinţă penitenciară, alături de Iulian Teodorescu, iar începând cu nr.8-9/1936, alături de Ioan Ionescu-Dolj.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1941; (n. 4/17 ianuarie  1897, Bucuresti).

1987: A murit Boris Cazacu, lingvist şi filolog, specialist în dialectologie, membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1919).

 1988: A murit compozitorul Anton Dogaru; (n. 1945).

1993: S-a născut la Crăciunelu de Jos, Alba solista de muzică populară românească Ina Ioana Todoran.

A absolvit cu nota maximă Colegiul Național „Inochentie Micu Klein” din Blaj. A studiat la Școala de Arte a Centrului de Cultură „Augustin Bena” și s-a înscris la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, dorind să urmeze în paralel și cariera muzicală. S-a remarcat prin numeroasele premii obținute la festivaluri de folclor din întreaga țară.

2006: A murit Ervin Acél, dirijor de origine română stabilit în Germania; (n. 1935).

2006: A murit într-un tragic accident auto regizorul Cristian Nemescu  (n. 31 martie 1979, București).

Ultimul său film, “California Dreamin’ (nesfârşit)”, a primit premiul  “Un certain regard”, la a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes (2007).

Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York, Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania.

2008: Are loc  Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing, China.

A XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Beijing, China în perioada 8 august – 24 august 2008.

Cifrele 08:08:2008 08:08 au fost alese intenționat, în cultura chineză numărul 8 fiind asociat cu prosperitatea.

 

România  a obţinut  un total de 8 medalii (4 de aur, 1 de argint, 3 de bronz).

 2010: A decedat actriţa română Elena Sereda; (n. 11 februarie 1926).

Absolventă a Conservatorului Regal de Muzica si Arta Dramatica, a debutat in 1945, în spectacolul „Asta-i ciudat” de Miron Radu Paraschivescu, în regia lui Tudor Musatescu.

A jucat in numeroase alte reprezentatii ale Naționalului, dintre care amintim: „Macbeth” de William Shakespeare, celebrul spectacol cu măști al lui Ion Sava, (1946), „Mitica Popescu” de Camil Petrescu (1946).

A avut de asemenea roluri in numeroase filme, printre care: „Ciulinii Baraganului”, regia Louis Daquin, „Diminețile unui băiat cuminte”, regia Andrei Blaier, „De trei ori București”, regia Horea Popescu, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, „Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea.

Elena Sereda s-a distins ca o voce aparte, cu un timbru cald, inconfundabil, în nenumărate emisiuni radiofonice, de teatru si de poezie.

 2018: A murit actorul Rudi (Rudy) Rosenfeld. Şi-a dedicat o mare parte din viață ţn slujba Teatrului Evreiesc de Stat și teatrului de limbă idiş.

Rudy Rosenfeld s-a născut la Cernăuți, pe data de 4 august 1941. S-a dedicat deopotrivă teatrului și filmului, performând în numeroase spectacole și producții cinematografice de renume.

A debutat la vârsta de 18 ani la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti , cu rolul Efimcic, din spectacolul „Tinerețea părinților“, de Boris Gorbatov .

A interpretat și numeroase roluri în filme precum „Actorul și sălbaticii“ (1975), „Bătălia din umbră“ (1988), „Marea sfidare“ (1990), „Golem“ (2001) sau „Nunta mută“ (2008).

A fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Ofiţer, de către Președintele României.  

Este înmormântat  la Cimitirul Evreiesc Filantropia, din București .

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Eutihie

Sfantul Mucenic Eutihie  a fost ucenicul Sfantului Ioan Evanghelistul si al Sfantului Apostol Pavel.

A fost sfintit ca Apostol misionar. A vestit cu mult curaj credinta in Hristos, distrugand multe temple pagane. In timpul calatoriilor sale misionare, a fost insotit neincetat de un inger.

Acesta il intarea si ii vestea cele ce avea sa i se intample. Tot acest inger il hraneste in chip minunat in vremea in care se afla in temnita.

A fost aruncat in foc si la fiare, dar a iesit nevatamat prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost omorat cu sabia.

Sunt persoane care afirma ca Eutihie ar fi fost cel despre care se face pomenire in Faptele Apostolilor cap 3 – un tanar oarecare, anume Eutihie, sezand la fereastra, ametit de somn, a cazut din acea casa de la randul al treilea si murind, a fost inviat de Sfantul Apostol Pavel.

Pentru a nu fi partasi confuziei, amintim ca cel care a cazut era din Troada, pe cand Sfantul Mucenic Eutihie pe care il cinstim astazi, era din Sevastopol.

Si trecerea acestora la cele vesnice este diferita: cel pomenit in Faptele Apostolilor a murit in Spania, in vreme ce Sfântul Mucenic Eutihie a sfarsit in Efes, ucis cu sabia.

CITIŢI ŞI :

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. istoriculzilei.blogspot.ro.;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro;