CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ADEVĂRUL DESPRE ACTUL DE LA 23 AUGUST IESE LA LUMINĂ ÎNCET DAR SIGUR…


23 august 1944. Așa cum a fost

Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. „Dumnezeu nu bate cu parul!”.

Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, portalul Ziariştii online şi revista ART-EMIS, au publicat conţinutul însemnărilor Mareşalului, acestea fiind accesibile publicului larg.

Astăzi, vă prezentăm (în reluare, cu câteva comentarii adăugate la finele documentului)un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor.

Acest text inedit este parţial reprodus după transcrierea înregistrării pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul aflat în Arhivă, Fond C.C. al P.C.R., Secția Cancelarie, Dosar 215/1944 ne-a fost pus la dispoziţie de domnul Mircea Vâlcu Mehedinţi; (Ion Măldărescu, Redactia ART-EMIS )

Regele Mihai, despre 23 august 1944: “Actul pe care l-am condus nu a fost o  capitulare fără condiții”

Foto: Regele Mihai și Mareșalul Ion Antonescu

„O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”[1].

23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”?

Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: 

„...Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură… Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă… Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare” [2]. 

Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare […].

„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:

  1. Admit Națiunile Unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
  2. Admit Națiunile Unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
  3. Pot Națiunile Unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?

Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:

  1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
  2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
  3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.

La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.

Condițiile armistițiului erau:

– Teritoriale – frontiera din 1940.

– Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.

– Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.

– Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.

Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.

La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.

La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.

La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare.

Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea capul „gol” – n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.

Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate.

În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.

La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”.

La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.

La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.

La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:

Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.

Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?

Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?

Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.

Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?

Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.

Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:

Mareşalul: De ce ești nemulțumit?Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.

Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?

Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.Mareşalul: Și soția mea?

Eu: Și.

Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care îl însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova – n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:

Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea premeditată a Antoneștilor, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi – n.n.)La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare. La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.  La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:

Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului.

Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.

La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării.

Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?

Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr – n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.

Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci[3]Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).

Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.

Mareșalul: Majestatea Ta se înșeală…

Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?

Mareșalul: Majestatea Ta…

Regele: Voastră.Mareșalul: Voastră, dacă vreți.

Regele: Nu că vreau, trebuie.

Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.

Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?

Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.

Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.

Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:

Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?Ică: Cine a făcut-o?

Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.

Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?

Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?

Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?Marerșalul: Nu! Așa, nu!

Regele: Dar cum?Mareșalul: Să iau contact cu Germania?

Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.

Mareșalul: Mareșal Antonescu.

Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.

Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.

Regele: Suferința este o experiență.

Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…

Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.

Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?

Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.Regele: D-ta dai sau nu telegrama?

Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.

Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!

Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…

Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu[3].

Imagini pentru 23 august 1944 photos"

Comentarii după surse oficiale

Ioan Mocsony Stircea – În vineri 18 august (1944), după o zi în care fusesem de o activitate neobișnuit de febrilă, pentru că presimteam că în săptămâna următoare vom asista la declanșarea ofensivei sovietice, atât rațional, întrucât atât Mike (regele), Ioani (Ioanitiu) și cu mine dadusesem din « situațiile » ultimelor 3-4 zile, încă mai clar decât din acelea ale săptămânilor anterioare, că deplasările, de altfel din ce în ce mai neînsemnate, ale unor unități din dispozitivul inamic în sens lateral de-a lungul liniilor, dar altfel lipsa oricăror încercări de contacte cu ale noastre și apoi tăcerea gurilor de foc rusești trădau, pt noi care știam că atacul urmă să fie omogen, aspectul umpluturilor de ajun întru ticsirea foarte conștiincioasă a celor mai mărunte goluri, așa că ni se păruse a fi ultimul finisaj, cât și intuitiv – astfel încât pusesem toată ziua ordine în hârțoagele Cancelariei și în ale mele particulare, arzând tot ce nu avea rost a fi păstrat în caz de evacuare…

Raportul zilei, care că totdeauna descria situația celei precedente, arată că de-a lungul întregului front rușii porniseră la orele 24 fixe din noaptea de 16 spre 17 august un tir de artilerie grea sistematic, bogat, intens și neîntrerupt asupra tuturor pozițiilor româno-germane cu o densitate, regularitate și precizie necunoscute până acum și-l sustinusera cu aceeași putere de foc și pe același ritm toată noaptea și ziua următoare, ba chiar cu o tendința de intensificare și accelerare către amurg, a.i. comandamentul se aștepta la atac în noaptea de joi sau vineri…

Va să zică ni se dăduse primul indiciu al semnalului – prealarma… Foarte degajat l-am întrebat dacă Sănătescu se și culcase sau puteam să-l mai deranjez, dar Robert mi-a declarat că plecase după dejun în excursie la Bran și s-ar întoarce prin Rucăr (eu înțelegând că se dusese să-i contacteze pe comandantul corpului de la Brașov și pe acei ai garnizoanelor de la Pitești, Târgoviște), că regele mă așteptase până la 10 când a plecat „sus” (se referă la stână – locul de amor cu amanta)… Acest raport (următorul, nu cel menționat mai sus) era într-adevăr babanisim, și pe când Robert nu pricepea bună mea dispoziție, Emilian (Ionescu) a înțeles prea bine ce gânduri și simțăminte mă animau.

Rușii nu se bornaseră la o zi întreagă, ci mai adugasera alte 24 de ore de tocare mai rapidă și mai intensă a pozițiilor noastre cu toate calibrele, după care trecură la atac, Exact cum le cerusem și ne făgăduiseră, pe absolut toată lungimea frontului românesc… Ambii ajutanti (regali) erau emoționați!, cu diferența că Bossy se află la culmea nervozității, declarând că nu se mai pomenise în istoria militară o asemenea stratagemă, pe când Ionescu (Emilian), f. calm, a observat laconic că, în această formă, ofensivă părea evident menită să producă decizia finală asupra armatei noastre.

La ora 9 Mike (regele) a sosit singur la Peleș direct de la stână, unde se vedea după ochii lui adânc cercănați că luase un acont serios pt. nopțile în care se aștepta să doarmă singur. M-am scuzat de nerăbdarea mea de a viola plicul cu pricina (cu raportul), la care făcându-mi cu ochiul a spus: Foarte grav dar cred că-i mai gravă situația decât scrie în raport, ia să vedem, și după ce-l citi de 2 ori a adăugat trăgând cu coadă ochiului la mine: « Ai dracului sovieticii ăștia, că să atace așa, chiar peste tot în același timp; sunt tare curios ce o să mai zică dl. conducător al statului și după asta » …soldații români și sovietici se băteau și mureau absolut inutil din moment ce ne hotărâsem să capitulăm în clipă primirii semnalului rușilor sub formă declanșării unui gen de ofensivă f. costisitoare pt. ei și cerută de noi pe cuvântul Coroanei și al opoziției de a ieși din război imediat depunând sau întorcându-ne armele și că, prin urmare, trebuia să ne ținem de acest angajament, orice întârziere costituind o reală trădare și crimă… nu eram deloc nervoși din cauza această(se referă la atacul sovietic pe toată linia frontului, atac solicitat de rege și apropiați), întucât aveam asigurarea M.M.G. că liniile noastre erau cvasi necuceribile de când avuseseră vremea să fie puternic întărite și organizate în cursul celor două luni de răgaz, în care traseul lor nu se schimbase decât pe alocuri și f puțîn, în avantajul nostru mai degrabă decât în cel al dușmanului”. Ioan Mocsony Stircea, fost secretar particular al regelui, fost mareșal al Curții Regale[4].

„Maresalul refuză să urce și trebui fortat sa umble ca sa nu fie dus pe sus. Bîlă, voinic al dracului, îl ridicâă din umăr peste 3 trepte dar neputând sa meargă-n rând toțti trei sergentul-major trebuia de-acum să-l împingă pe arestat, treabă la care Anton îl ajuta cu pumnii, cărându-i mareșalului câțiva zdraveni în spate și imbrancindu-l cam brutal de mânie că acesta îi sabota operația rapidă a încarcerării și cărându-i în același timp cu jargonul temnicerilor: « Nu vrei să mergi? Las că te învăț eu, pășește, bă, ridică-ți cracii, faci pe nebunul, hai? Uită-te, na, încăpățânatule! » și se auzi un pumn în spate ce sună că dat într-un butoi. Mă apropiasem de scară cu gândul să le dau o mâna de ajutor…când Mike ieși din birou și-mi strigă: Vezi să nu-l căpieze pe moșneag, probabil că nu poate mișca de frică! Și-ntradevăr în clipă aceea Bij (mareșalul) zbiera ca un posedat de spaima morții: Unde mă duceți? la care Anton îl apostrofă: « Lasă gură și să vezi! » și-i aplică simultan un alt direct în spate.

Atunci Ionică întoarse capul și-l scuipă în față spunând: « Nemernicule, porcule, slugoiule, nu meriți uniformă, n-ai fost o zi pe front, ai s-o plătești cu viață! ». Anton și-a scos batista să-și șteargă față de scuipat, apoi i-a tras bătrânului un pumn în ceafă de i-a mers untul și în fine și-a scos pistolul și i-a băgat gura în spate între coaste în dreptul inimii și i-a spus: «Mișcă, mă, altfel te-mpușc, javră bătrână! »”[5].

Pamfil Seicaru – „L-am văzut pe mareșalul Antonescu la Olăneșți în ziua de 7 august 44. Mi-a cerut să plec urgent în Spania, la Madrid. Iată un adevăr care se ocolește în special în emigrație: Conferință de la Stockholm, în vederea negocierilor unui armistițiu, care s-au dus cu d-na Kolontay. Inițiativa negocierilor a venit de la Stalin. La Stockholm era, ca ministru al României, Nanu. Mareșalul mi-a spus: «Am obținut 3 puncte, mai sunt încă 2 puncte; le vom avea. Rușii nu vor să-i apuce iarnă. Carpații anulează valoarea tancurilor. De aceea avem nevoie, dat fiind că armistițiul se va încheia, de o baza de apărare în afară hotarelor țării. Rușii vor semna armistițiul așa cum îl cred eu favorabil, în condițiile actuale, țării noastre. Dar nu-l vor respecta. Sigur vor fi încălcări și nu vom putea protesta în presa noastră. Așa cum am vorbit, avem nevoie în afară României de organe de presă prin care să denunțăm opiniei internaționale orice încălcare a celor prevăzute în acordul de armistițiu. Spania este țara în care noi putem desfășura denunțările ruseșți ale obligațiilor luate, Franco nu va relua cât va trăi relațiile cu Rusia Sovietică. Deci nu vom fi împiedicați. Vei pleca imediat acolo, la Madrid vei caută să închiriezi sau chiar să cumperi o tipografie. Ești de meserie și gazetar și tipograf. Vom face și depozit de hârtie. Caută-ți colaboratori pt. o publicăție în limba franceză și alta în limba engleză, amândouă, săptămânale. După ce ai aranjat totul, te întorci că să stabilim programul de acțiune. Vei avea semnat de Ică un ordin de a ți se pune la dispoziție suma necesară pt. arvună. Mă ții la curent cu ce ai făcut prin ministrul Dumitrescu».

Deci plecarea mea era cu un scop precis, urmând să mă întorc pentru a primi ultimele instrucțiuni. Totul trebuia să fie ținut secret. Știa doar Mihai Antonescu. Din nefericire, acest diminutiv politic caută să-și asigure pentru orice eventualitate prietenia regelui. Legătura cu regele o făcea prin Niculescu-Buzești, șeful cifrului. Imediat ce s-a aflat de misiunea mea, s-a comunicat legației germane că eu nu plec la Madrid, ci la Lisabona pentru a semna armistițiul. Uluiți, cei de la legația germană nu știau ce să creadă: cel care susținea în articole războiul contra Rusiei sovietice și denunța imperialismul moscovit mergea să semneze armistițiul. În consecință, nu mi-a dat viza de tranzit, ci numai de intrare în Germania, la Viena urmând să mi se dea viza de ieșire. Am plecat totuși, deși îmi dădeam seama că ceva s-a produs, o indiscreție… Afirmația blocării mele în Germania a confirmat-o ministrul român la Berlin, generalul Ion Gheorghe, într-o carte în care a relatat că i s-a comunicat denunțul venit de la Externe, că am misiunea de a semna armistițiul la Lisabona.

Înțeleg că se crede că nu este oportun să se arate adevărul despre înlănțuirea evenimentelor de la noiembrie ’43, când la Stockholm ambasadoarea Kolontay a propus ministrului României în Suedia, Nanu, începerea unor negocieri în vederea unui armistițiu, și până la 23 august ’44. Nimeni nu a observat o stranie coincidență și anume: la scurt interval de timp între inițiativa Rusiei de a negocia un armistițiu cu România, s-a început la BBC Londra un atac în limba franceză, făcut de Steed, în care eram acuzat că duc în eroare opinia publică acuzând Rusia de a intenționa să ajungă la Marea Egee. I-am răspuns prin „Curentul”; un nou atac din partea lui Steed care încheia spunând că România nu are altceva de făcut decât să capituleze fără condiții și cât mai repede. La ultimul meu răspuns a amuțit.

Deci, Rusia ne propunea să negociem un armistițiu iar Anglia ne cerea să capitulăm fără condiții. Și s-a mers la capitulare, așa cum cerea Anglia. Că Mihai era un cretin, nu o mai discutăm, cine a izbutit să realizeze capitularea fără condiții a fost Elena, mama lui Mihai, femeia miracolului biologic care a izbutit să facă în 6 luni și jumătate un copil normal de 4 kg, de a fost nevoie să se publice un comunicat oficial semnat de mai mulți profesori universitari de la facultățile de medicină, în care se suținea că este posibil… Ceea ce se ignoră adesea este afurisită de inteligență a poporului român, care nu poate fi înșelat de comunicate oficiale semnate chiar de necontestate autorități științifice. Rezultatul comunicatului: Mihai a fost numit «Mihai Viteză » și « Mihai Pripitul »…

Această femeie (Elena) a urât poporul român, dar i-au plăcut banii lui. Ea voia să aducă familia regală a Greciei din nou pe tron. Churchill susținea, împotriva guvernului pe care îl prezida, readucerea regelui Greciei pe tron. De aici zelul Elenei de a realiza capitularea fără condiții. Eu când termin de dezbătut problemele vitale ale țării, voi lămuri și finalul josnic al dinastiei operat de Carol al II-lea și cretinul regal Mihai I. Și informația ce ți-am dat-o, privitoare la afirmația făcută de o fosta secretara a lui Cezar Petrescu că i-aș fi propus să mă însoțească și el ar fi refuzat, constituie o piesă din angrenajul operațiilor ce au dus la capitularea fără condiții. Va fi – cred eu – necesar să prezint finalul dezonorant al monarhiei în România”. (Pamfil Șeicaru)

General Platon Chirnoagă – „Vă puteți imagina, doamnă, pe politicienii cu responsabilități în Franța cerându-le germanilor, în timpul războiului, să preia ofensiva și să distrugă Armata franceză? Și, dacă un astfel de fapt s-ar fi întâmplat, cum l-ar califica legile pentru apărarea statului francez? […] În noaptea de 23 August (1944 – s.r.), regele Mihai anunța la Radio că fusese semnat un armistițiu cu sovieticii. […] De fapt armistițiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie (1944 – s.r.), la Moscova. Trimișii regelui au suferit acolo cea mai grea dintre umilinți; au trebuit să aștepte 15 zile, înainte de a li se face cunoscute condițiile impuse de către U.R.S.S., pe care au trebuit să le semneze fără să crâcnească. În timpul acestor 15 zile, trupele sovietice ocupaseră întreaga Românie. Astfel, au făcut imposibilă orice reacție din partea țării care, cu siguranță s-ar fi produs dacă s-ar fi cunoscut condițiile înainte de a se semna.

Dat fiind că nu se semnase armistițiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova și Basarabia și care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruși; soldații și ofițerii au plecat captivi către Rusia. Așa că a fost o capitulare și nu un armistițiu. Există aici un rege care își predă armata dușmanului. În ce țară din lume poate fi găsit un șef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareșalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice” („Победа” – s.r.). Tristă onoare de a fi decorat de către dușmanul de moarte al poporului său!

Va exista cineva poate care să creadă că oricum regele și conspiratorii săi nu puteau să facă ceva mai mult. Dar nu este adevărat: când Finlanda a fost băgată în corzi de către ofensiva Armatei Roșii, guvernul țării a fost încredințat miticului mareșal Mannerheim. Acesta fusese conducătorul Războiului de Eliberare din 1918 împotriva Rusiei sovietice și apoi condusese Armata în Războiul de iarnă, din 1939-1940 și în Războiul de continuare, din 1941-1944. Avea un portofoliu plin de lupte date împotriva comuniștilor ruși și era simbolul determinării țării sale de a se apăra împotriva intenției de a fi anihilată și absorbită. Sovieticii au ținut cont de acesta și au negociat cu finlandezii un armistițiu care, în contextul finalului anului 1944, trebuie considerat ca fiind foarte favorabil pentru Finlanda, care i-a permis menținerea independenței sale și nu a admis trupelor sovietice pătrunderea pe pământul său. Atitudinea regelui Mihai și a celorlalți « învățăcei de vrăjitor » care îl însoțeau și-l ajutau a fost contrară:și-a trădat proprii săi soldați și pe poporul său și a încredințat România, fără condiții, sovieticilor. Nu trebuie să ne mire că Stalin decidea să-și stoarcă prada la maxim”. (Platon Chirnoagă – general, om politic și istoric militar, ministru de război în Guvernul Național Român de la Viena; 10 decembrie 1944 – 8 mai 1945).

––––––––––[1] Ştefan Dumitrescu, Delirul, vol.II, Râmnicu Vâlcea, Ed. Fortuna, 2004[2] Ibidem[3] Fond C.C. al P.C.R. – Secția Cancelarie – Dosar 215/1944[4] Ioan Mocsony Stircea,fragmente din dosarele „23 august” desecretizate de C.N.S.A.S.[5] Idem, Ioan Mocsony Stircea, sursa citată

23/08/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: