CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 21 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 21 august în istoria noastră 

1700: Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti, a primit de la Ţarul Petru I al Rusiei, crucea de cavaler al ordinului Sf. Andrei.

 Deși a întreţinut relaţii foarte bune cu Rusia, Brâncoveanu nu a încheiat cu ruşii o alianţă antiotomană, aşa cum făcuse domnitorul Dimitrie Cantemir al Moldovei,  deşi puternică familie a Cantacuzinilor şi mitropolitul Antim Ivireanul, ar fi dorit o astfel de alianţă, pentru că însemna apărarea de fapt a ortodoxiei,.

Domnul român a avut o politică de expectativă, pentru a nu trezi suspiciuni turcilor.

1723: A încetat din viaţă în Rusia, Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; noiembrie 1710- iulie 1711), personalitate culturală enciclopedică, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz, autor de lucrări de istorie, orientalistică şi muzicologie; (n.26 octombrie 1673).

Lucrarea sa “Descrierea Moldovei” cuprinde prima hartă detaliată a Pricipatului Moldovei, unic document cartografic  timp de un secol, despre ţara pe care a condus-o.

Harta Moldovei reprodusă după Dimitrie Cantemir (https://harlau625.wordpress.com/2011/01/20/o-harta-a-moldovei-din-vremea-domului- dimitrie-cantemir/)  

Foto: Harta Moldovei reprodusă după Dimitrie Cantemir

Învăţatul domn moldovean a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi  a câştigat o binemeritată recunoaştere  europeană prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745).

Imagini pentru Dimitrie Cantemir photos

Ca domnitor al Moldovei (martie-aprile 1693; 1710-1711), programul său politic s-a  bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană.

După înfrângerea de la Stănileşti, pe Prut (1711), s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I.

După domnia sa, va începe în Moldova epoca domniilor fanariote.

1813: Ţarul Alexandru l al Rusiei aprobă  proiectul de instituire a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, căreia i-au fost subordonate şi bisericile din aşa numita Ucraina Hănească, sau a stepei Oceakovului, cu oraşele Ananiev, Tiraspol şi Odesa.

În urma anexării de către Imperiul Ţarist, în 1812, a teritoriului dintre Prut şi Nistru, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (fost exarh în Principatele Române în perioada 1808-1812) a fost însărcinat de autorităţile ruse să înfiinţeze aici o eparhie „care să nu mai aibă nici o legătură cu Mitropolia Moldovei, ci, dimpotrivă, să se organizeze după modelul eparhiilor ruseşti, urmând să fie subordonată Sinodului Bisericii ruse din Petersburg”.

 Drept urmare, mitropolitul Gavriil Bănulescu, stabilit în Basarabia, a început activitatea pentru înființarea unei noi episcopii. În august a adresat o scrisoare comandantului armatelor rusești, amiralul P.V. Ciciagov, iar în noiembrie a înaintat un proiect de organizare a noii eparhii, către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 21 august 1813, proiectul a fost aprobat de țarul Alexandru I. În ucazul împărătesc se prevedea ca în noua eparhie să se aplice „obiceiurile locale, fiindcă s-a îngăduit poporului Basarabiei păstrarea vechilor sale drepturi moldovenești”. Cu acordul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost creată Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului, subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Ruse, cuprinzând teritoriile dintre Prut și Nistru, precum și, dincolo de Nistru, zona orașelor Tiraspol, Dubăsari, Ovidiopol și Odessa.

Comunitatea ortodoxă românească a fost supusă astfel unui proces inexorabil de centralizare şi rusificare, intensificat mai cu seamă după moartea mitropolitului Bănulescu-Bodoni (1821), când eparhia Chişinăului şi a Hotinului a fost condusă numai de ierarhi ruşi.

1818: A fost promulgat Codul de Legi al lui Caragea (”Legiuirea Caragea”), inspirat de Codul Civil austriac din 1811 şi de Codul lui Napoleon, (care, între altele, sporea obligaţiile ţăranilor clăcaşi faţă de stăpânii de moşii).

1818 Legiuirea Caragea

A fost ultimul act al epocii fanariote în Muntenia.La acest cod au lucrat Anastasie Hristopol și Nestor Craiovescu, „doi boeri cu știință și praxisale pravilelor”. Legiuirea respectivă era mai amplă decat Codul Calimach (Moldova, 1813), având 6 părți și un caracter eterogen deoarece reunește dispoziții de drept civil, penal și de drept procesual

1841: S-a născut la Câmpeni, Alba, avocatul Rubin Patiția, membru al Partidului Național Român, senator; memorandist, d. 13 iunie 1918, Alba Iulia .

1841-1918 Rubin Patiția

În 1866 a absolvit Academia de Drept săsească din Sibiu . A fost practicant la Tabla Regească de la Târgu Mureș iar după terminarea stagiului, s-a mutat la Abrud (Alba) unde a fost notar, apoi asesor la sedria orfanală.

 La Abrud a scris cartea Munții noștri. Țara Țopilor, o istorie a Țării Moților, din timpuri vechi și terminându-se cu episodul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. A fost ales senator de Alba Iulia (1872–1878) și a depus mari eforturi pentru a convinge autoritățile maghiare să permită folosirea limbii române în relația cu statul maghiar.

Pentru că rezultatele acestei lupte cu autoritățile nu au dar rezultatul dorit, a renunțat la slujba plătită de stat și a deschis un cabinet de avocatură privat, pentru a avea deplină libertate de acțiune în confruntarea cu statul maghiar, pentru cauza națională românească. Participant activ la viața politică românească din județul Alba, a fost ales membru al comitetului central al Partidului Național Român din Transilvania, a mers la Viena cu delegația Memorandului, a făcut parte din lotul fruntașilor români acuzați și condamnați la închisoare, primind o condamnare de doi ani și jumătate.

A fost închis la Vác (iulie 1894–septembrie 1895), de restul pedepsei fiind grațiat. Acasă, la Alba Iulia, hărțuit permanent de autorități și de naționaliștii maghiari, pentru implicarea sa în lupta pentru drepturile românilor, a continuat, pentru tot restul vieții sale, să militeze activ pentru scopurile politice românești din Transilvania și pentru Marea Unire. Cu toate că nu a fost o personalitate de primă mână în timpul vieții sale, este considerat cel mai important om politic român al timpului, din județul Alba.

1856: S-a născut publicistul Constantin C. Bacalbaşa  (autor al lucrărilor “Bucureştii de altădată” şi „Capitala sub ocupaţia duşmanului”; (m. 5 februarie 1935).

Constantin Bacalbașa despre Bucureștii sub ocupație” de Daniela Șontică –  Revista Culturală Leviathan

A studiat doi ani la Facultatea de Drept a Universității din București, pe care a părăsit-o pentru cariera de ziarist (1879). 

A fost redactor principal la publicațiile Emanciparea și Adevĕrul, a colaborat la Drepturile omuluiTelegrafulConservatorulEpocaDimineațaUniversulLiteratorulLuptaNarațiunea. A fondat ziarele: ȚaraPatriotulRomânimea și revista umoristică Ghiță Berbecul.

A îndeplinit funcțiile de membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris volume despre Bucureștiul din anii 1800, Bucureștii de altădatăCapitala sub ocupatia dușmanuluiPeticul lui Berechet.

  1862: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret domnesc nr. 4629, actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari din Armată, în urma căruia lua naştere ramura medicinei militare  specializată în asigurarea sănătății efectivelor de militari români , atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor Armatei.

Imagini pentru monumentul eroilor sanitari photos

Foto: Monumentul Eroilor Sanitari din Bucureşti

21 august este în ţara noastră „Ziua Medicinei Militare”.

1874: S-a născut la Crăieşti, Galaţi,  compozitorul, dirijorul şi profesorul Ioan Bohociu; (m. 13 aprilie 1944, Vida, Ilfov).

A urmat cursuri la Conservatorul Bucureşti (1893-1897), , perfecţionându-se la Leipziger Konservatorium (1901-1903). Paralel a urmat Şcoala superioară de comerţ din Bucureşti (1893) şi Facultatea de chimie din Bucureşti (1903).

A fost un apreciat autor de muzică simfonică („Poemă romantică”, „Rondoletto pt. orchestră”), muzică de cameră, corală si  vocală, dirijor la corul Episcopiei din Galaţi, la corul şi orchestra Societăţii de gimnastică din Galaţi, fondator (1916) şi dirijor (1916-1919) al Orchestrei simfonice din Galaţi.

A dirijat Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice din Bucureşti (1907), Orchestra Sindicatului Muzical din Bucureşti (1919), precum şi alte formaţii corale şi instrumentale din ţară. 

A publicat studii, articole, memorialistică, polemici în „Gazeta artelor”si culegeri de folclor.
A fost distins cu Menţiune la premiul de compoziţie „George Enescu” (1913).

1875: S-a născut  la Craiova, profesorul şi entomologul român Gheorghe Fințescu; (m. 1948, Iași).

1875-1948 Gheorghe Fințescu

Entomolog, profesor, membru al Societății entomologice a Franței, al Societății științifice și medicale din Rennes, al Societății entomologice din Brazilia.

A urmat Facultatea de Științe din București (licențiat în 1895). A fost numit profesor suplinitor la Bârlad, s-a transferat, apoi, la Liceul Național din Iași, unde a rămas toată viața.

A desfășurat o rodnică activitate didactică și științifică în domeniul entomologic, timp de peste 30 de ani, publicând circa 40 de lucrări. Notele și memoriile le-a publicat în Bulletin de la Société Zoologique de FranceInsectaBuletinul AgriculturiiFoaia Agricultorilor, etc.

Din opera sa: Entomologie horticolăContribution à la biologie de l’hémiptère Capsus maliContribution à l’étude de la biologie d’Hyponomenta malinella en RoumanieFluturele Aporia crataegi în Iași.

1882: S-a născut omul de ştiinţă Augustin Maior, realizatorul primei instalaţii experimentale din lume de telefonie multiplă pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km, în anul 1907, înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier; (d.3 octombrie 1963).

Augustin Maior, fizician, pedagog și inventator român

În luna noiembrie 1905 a fost  angajat prin concurs  inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze.

Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

A înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegrafie şi telefonie din Transilvania (1919).

1885: A murit  Mihail Gheorghiade Obedenaru, medic şi diplomat român de carieră.

S-a preocupat de economia, antropologia şi folclorul popoarelor de origine latină; (n.Bucuresti, in Principatul Muntenia, 1839).

1896: S-a născut la Piatra Neamț matematicianul Alexandru Pantazi, fost membru al „Societăţii Române de Ştiinţe, fost asistent al marelui matematician român Gheorghe Țițeica la Seminarul de Geometrie Analitică, și simultan la Ministerul de Industrie și Comerț și profesor la Școala de Statistică și Actuariat.

1896-1948 Alexandru Pantazi

A fost și suplinitor, apoi, prin concurs, titular la catedra de Geometrie Descriptivă și Geometrie Proiectivă la Școala Politehnică din București, unde a profesat până la încetarea sa din viață.

A susținut și cursuri de Geometrie Analitică, Geometrie Superioară și un curs de Aplicații Geometrice ale Analizei la Universitatea din București, Algebră și Analiză la Școala Superioară CFR. După 1929, a fost membru al colectivului Gazetei Matematice și din delegația de conducere a acesteia.

Ca membru al Societății Române de Științe, a fost secretar și redactor al buletinului societății, președinte al Societății Române de Matematici.

A fost membru al colectivului de conducere al„Gazetei Matematice”, iar în anii 1942 şi 1942 a făcut parte din delegaţia de conducere a acestei reviste; (d.  4 noiembrie 1948).

1902: S-a născut la Galați, regizorul Paul Călinescu, pionier al cinematografiei româneşti instituţionalizate, autor al primelor filme de actualitati.   

A absolvit Academia comercială din Bucureşti în anul 1930.

Primul  film pe care l-a  regizat a fost “România” (1934).

A scris scenariul filmului “Titanic vals” (1964) – în colaborare cu Tudor Muşatesc; (m. 25 martie 2000, Bucuresti).

1921: S-a născut actorul de revistă Gioni Dimitriu.

A jucat în multe filme precum “Dragoste la zero grade” (1964), “Drumul oaselor” (1980) etc.; (m. 16 decembrie 2003).

1925: S-a născut Toma Caragiu, unul dintre cei mai mari actori români, de origine aromâna.

A avut o activitate bogată în teatru, TV, film, unul dintre filmele sale de referinţă fiind “Actorul şi sălbaticii” (1975).

A murit în urma  marelui cutrmur care a zguduit Romania la  4 martie 1977.

1928: S-a născut la Techirghiol, jud.Constanta, actorul de comedie Jean Constatin ; şi-a câştigat o deosebită popularitate în teatrul de revistă şi prin apariţiile în emisiunile de divertisment TV (din filmografie“B.D. la munte şi la mare”, “Secretul lui Nemesis”, “Punctul zero”) .

In anul 2003, Consiliul Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, i-a acordat o Clachetă de aur şi o medalie jubiliară « Magna cum Laudae », iar UNITER i-a acordat premiul special pentru teatru de revistă. A decedat la 26 mai 2010, la Constanța.

1938: La Bled (în Iugoslavia) a avut loc în zilele de  21 şi 22 august, ultima sesiune a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri (Mica Antantă), pact politico-militar regional încheiat între România, Cehoslovacia şi Iugoslavia în perioada 1920-1921, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu, cu scopul de a asigura respectarea tratatelor de pace de la sfârşitul primului război mondial, de a menţine statu-quo-ul teritorial şi de a crea un sistem de alianţe defensive.

Pactul s-a  destrămat după ocuparea Cehoslovaciei de către Germania nazistă, în martie 1939.

1941: S-a născut în Bucuresti, actriţa româna de teatru si film, Ilinca Tomoroveanu, o nepoată a poetului Octavian Goga.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ilinca-tomoroveanu-239503l.jpg

A studiat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti , la clasa profesorului Costache Antoniu, asistent Ion Cojar, pe care l-a absolvit în 1964.

Încă de pe  băncile facultăţii, a debutat în filmul „Mândrie” (regia Marius Teodorescu).

În ultimul an de studii a inceput sa joace la Teatrul National Bucureşti si îşi face debutul pe scenă în piesa „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, în regia lui Horea Popescu.

  Din anul 2005 este director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, unde își continuă și cariera de actor.

În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 este membră în senatul UNITER.

A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

1945: Încurajat de declaraţia guvernelor SUA, Marii Britanii şi URSS, la Conferinţa de la Potsdam despre necesitatea unor „guverne democratice” recunoscute în ţările foste satelit ale Germaniei, regele Mihai I a cerut demisia Cabinetului Groza, pentru a se putea constitui un nou guvern, reprezentativ.  

Cele mai importante momente din viața regelui Mihai | Digi24

In urma opoziției primului ministru, suveranul refuză să mai contrasemneze decretele-lege („greva regală”, până la 6 ianuarie 1946).

In absenţa semnăturii regale, acestea deveneau nule din punct de vedere constituţional.

Suveranul, încurajat pe plan extern de semnale ale americanilor și englezilor și pe plan intern de partidele istorice, urmărea înlocuirea guvernului aservit intereselor Moscovei și ale comuniștilor cu unul de uniune națională, în care să fie reprezentate forțele democratice din țară. 

În toată această perioadă (21 august 1945–7 ianuarie 1946), Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze în ilegalitate. Prin grevă, Regele a invalidat de jure decretele Guvernului, refuzând să le sancționeze și să le promulge prin semnătura sa. Conform Constituției democratice din 29 Martie 1923, în vigoare la acea dată, un act putea dobândi putere de lege numai prin acordul tuturor celor trei ramuri ale puterii legiuitoare: Senatul, Adunarea Deputaților și Regele, iar acesta din urmă „poate refuza sancțiunea sa”.

 1955: Între orele 20:00 şi 22:00, a avut loc prima emisiune experimentală de televiziune din România.

Cu un sfert de oră înaintea începerii emisiunilor, a fost difuzată imaginea de identificare a staţiei, având pe fundal melodia „Bucureşti, Bucureşti, peste vreme să trăieşti, mai voinic mai frumos…”.

Cleo Stieber | Discography | Discogs

La ora 20:00, primele cuvinte au fost rostite de crainica Cleo Stiber: Bună seara, dragi spectatori. Aici Staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program…”.

Au fost difuzate un jurnal de actualităţi , o prezentare din „Tăunul”, documentarul „Asia sovietică”, desenul animat „Ursuleţii” şi alte filme.

Deoarece staţia dispunea de un singur videoproiector, pe durata schimbării filmelor existau pauze, în care se difuzau diafilme şi muzică.

Emisiile au continuat şi în zilele de 22, 23 şi 24 august 1955, cu alte filme.

Televiziunea Română a început să emită regulat la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, Str. Moliere nr.2.

Aici s-a transmis prima emisiune de televiziune din România – un film pe peliculă.

În 1957, primul an de emisie, a avut loc prima transmisie exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de cantaretul francez  Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca.

1959: A intrat în funcţiune, la Institutul de Fizică Atomică, un betatron (betatronul BOB), primul accelerator conceput şi realizat în întregime în România (în 1968 va fi pus în funcţiune, tot la IFA, un accelerator liniar de electroni cu undă progresivă, iar în 1972, un accelerator electrostatic de ioni de tipul Van de Graaff tandem).

1965: În  România  comunistă este adoptată o noua Constituţie si este proclamată Republica Socialistă România.

1965 Republica Socialistă România

La 30.XII.1947 după ce  regele Mihai a fost silit să abdice şi să părăsească ţara,  Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea nr. 363, prin care România era proclamată Republică Populară şi adoptă o nouă Constituţie.

În 1965, Marea Adunare Naţională, întrunită în sesiune extraordinară, aprobă schimbarea denumirii statului în Republica Socialistă România (din Republica Populară Română).

 În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al Partidului Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România.

Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial.

Imnul RSR a fost Te slăvim, Românie! (1965–1977) și Trei Culori (1977–1989).

1967: La Madrid se reuneşte, sub conducerea lui Horia Sima, “Congresul Legionar”.

Horia Sima, leader of the Iron Guard and deputy prime minister of the Romanian government in 1940

Foto: Horia Sima

S-au comemorat 40 de ani de la întemeierea Legiunii. Au participat delegaţi ai tuturor grupărilor legionare din alte ţări.

Legionarii s-au adunat la Majadahonda, unde s-a săvârşit o slujbă religioasă şi apoi s-a împărţit o insignă comemorativă.

Au vorbit cu acest prilej Horia Sima şi reprezentanţii grupurilor legionare din alte ţări.

S-a organizat si un pelerinaj la Valle de los Caidos şi la Alcazarul din Toledo, unde s-au depus coroane de lauri.

Tot cu acest prilej s-a dezbătut şi aprobat o „Declaraţie politică a mişcării legionare”, care a fost publicată.

1968: La Bucureşti s-a desfăşurat un uriaş miting de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varşovia (URSS, Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria), la care au participat peste 100.000 de cetăţeni ai Capitalei.

 În noaptea de 20/21 august, forțe militare din statele Pactului de la Varșovia, cu excepția RP Albania și a RS România (URSS, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria) au invadat Cehoslovacia.

Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice și un număr mare de trupe au ocupat această țară.. 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți.

1968: La Bucureşti s-a desfăşurat un urias miting de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei - foto - historia.ro

La București s-a desfășurat un uriaș miting de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei, la care au participat peste 100.000 de cetățeni ai Capitalei. România a condamnat public invazia sovietica și a trecut la înarmarea populației, ca răspuns la posibilele represalii sovietice.

România  a condamnat public invazia  sovietică şi a trecut la înarmarea Gărzilor Patriotice, ca răspuns la posibilele represalii sovietice.

1978: A avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Colecţiilor de Artă din Bucureşti.

A fost constituit iniţial ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, având ca scop reunirea tuturor colecţiilor de artă particulare devenite publice. 

Muzeul a funcţionat până în 1986, fiind redeschis circuitului public la sfârşitul anului 2003 .

1980: Intră în producţie, la Slatina, primul laminor românesc de folii de aluminiu (conceput şi realizat integral în ţară).

1980: S-a născut Razvan Florea, primul înotător din România care a urcat pe podiumul olimpic, după câştigarea medaliei de argint la Campionatele Europene din 2004.

1991: A încetat din viaţă la Bucuresti, Eugen Jebeleanu, academician, poet, publicist şi traducător român.

A absolvit  Facultatea de Drept la Bucureşti si a  debutat în 1927 cu poezii la revista Viaţa literară, condusă de I. Valerian.

În anii ’30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureşteană de stânga.

Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă din timpul regimului comunist.

Poemul său, „Surâsul Hiroshimei”, a fost tradus în numeroase limbi şi este recitat ori cântat şi acum în amfiteatrele din America Latină şi Europa.

A fost laureat al premiului de poezie „Etna Taormina” din Italia (1971) şi al premiului Herder din Austria (1973).

A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1955 si  membru titular din 1974.

Poemele sale continuă să fie traduse şi publicate, mai ales în SUA şi America Latină, dar şi în Republica Moldova; (n. 24 aprilie 1911, Campina).

2008: A murit la Palma de Majorca, in Spania, Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri român stabilit în Italia; (n. 20 iunie 1917, Lugoj).

A absolvit cursurile Universitatii din Bucureşti, de la care a obţinut licenţa în drept, în anul 1938.

După absolvirea serviciului militar  ca artilerist, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu în Italia.

După ce termină a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat ştiinţe politice şi economie, Drăgan îşi dă doctoratul în jurisprudenţă, tot la Roma, unde il  cunoaste pe Giorgio del Vecchio, filosof al dreptului. Proaspătul doctor în jurisprudenţă Drăgan a tradus în limba română lucrarea lui del Vecchio „Lecţii de filozofia dreptului”.

Iosif Constantin Drăgan - YouTube

A fost atras de idealurile Gărzii de Fier, şi  a reprezentat în interiorul acesteia un curent de opinie corporatist.

În 1941 a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste.

După al doilea război mondial, în 1948, a fondat o companie de distribuţie a gazului petrolier lichefiat, Butan Gas. 

În urma venirii la putere a Partidului Comunist Român, i-a fost  interzisă pentru 30 de ani revenirea în România.

Deşi simpatizant al Gărzii de Fier, devine un colaborator semioficial al lui Ceauşescu şi al regimului comunist, ca rezultat având acces la anumite documente inedite despre Ion Antonescu, documente pe care le-a folosit într-o carte în care îl pune într-o lumină favorabilă pe acesta.

În 1967 a pus bazele “Fundaţiei Europene Drăgan”, fundaţie care declară ca scop promovarea „valorilor civilizaţiei româneşti”.

 În semn de recunoaştere a activităţii culturale desfăşurate de Iosif Constantin Drăgan, (ca economist, tracolog, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei Europene Drăgan), la 7 octombrie 1980, Universitatea din Timişoara l-a numit profesor asociat.

După Revoluţia Română din 1989 le-a dat suport financiar lui Eugen Barbu şi lui Corneliu Vadim Tudor pentru a-şi lansa revista România Mare .

Împreună cu Vadim Tudor a fost fondatorul în 1990 al „Ligii Mareşal Ion Antonescu”, mai târziu redenumită „Liga Mareşalilor”, în urma schimbărilor din legislaţia română legate de cultul personalităţilor vinovate de crime împotriva umanităţii .

A  două edituri (Nagard în Italia şi Europa Nova în România), o universitate privată (al cărei proprietar este), Universitatea Europeană Drăgan (fondată în 1991 la Lugoj), o staţie TV, una radio (Radio NovaFm), un ziar săptămânal (Redeşteptarea) şi un cotidian local (Renaşterea Bănăţeană) – toate în România.

De asemenea a mai finanţat construirea lângă Orşova a unei statui înalte de 40 de metri a lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa).

În 1995, la vârsta de 78 de ani, Drăgan s-a căsătorit cu Daniela Veronica Guşă  (aceasta având la momentul respectiv 22 de ani), fiica generalului Ştefan Guşă, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.

  A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A editat buletinul istoric „Noi tracii”.

În anul 2005 a ocupat  locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari.

Conform aceleiași reviste, în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 – 1,6 miliarde de dolari.

 2010: A murit fostul lider comunist Gheorghe Apostol, un  reprezentant al oligarhiei staliniste dogmatice din anii ’50 care, după moartea lui Gheorghiu Dej, a fost  principalul contracandidat al lui Nicolae Ceauşescu la conducerea PCR ; (n.16 mai 1913, localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi).

Imagini pentru Gheorghe Apostol,photos

Conflictul său cu Ceauşescu nu a avut la bază vreo dispută ideologică, fiind expresia luptei pentru putere din sânul partidului comunist.

Ca urmare a opozitiei  lui Ion Gheorghe Maurer, care ca prim-ministru al României îl prefera pe Ceauşescu, ambiţiile lui Apostol de a ajunge liderul partidului au fost zădărnicite.

Apostol a manifestat ulterior resentimente puternice faţă de Ceauşescu şi Maurer.

La Congresul al X-lea al PCR din anul 1969, Gheorghe Apostol a fost atacat de către Constantin Dăscălescu, care în acel moment deţinea funcţia de secretar al Comitetului judeţean Galaţi, şi a fost eliminat din conducerea partidului.

Ca urmare a avut o perioadă de inactivitate politică, fără să mai deţină vreo funcţie, după care a fost numit ca ambasador în Argentina.

În ultimii ani ai regimului comunist, exclus din toate cercurile puterii comuniste, Apostol a fost iniţiatorul „scrisorii celor şase”. care a fost publicată de către mass-media din Occident în luna martie a anului 1989.

După Revoluţia din 1989, Apostol a dat o serie de interviuri prin care-l acuza pe Nicolae Ceauşescu că ar fi cerut Securităţii să însceneze mai multe accidente de maşină în vederea eliminării sale fizice.

2011: A decedat filosoful Constantin I. Gulian; studii de etică, teoria culturii, antropologie filosofică, istoria filosofiei universale şi româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955; (n. 1914).

2012: A murit Maria Simionescu, antrenoare federală a loturilor de gimnastică ale României şi arbitră internaţională de gimnastică, fostă vicepreşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică, fondatoare (împreună cu soţul său, Gheorghe Simionescu) a Liceului de Gimnastică din Oneşti, unde a creat o şcoală unică cu acest profil în ţară, care a fost ulterior duplicată la Deva.

MOZAIC SPORTIV: A murit Maria Simionescu

A contribuit direct la obţinerea de către gimnastele române a 234 de medalii, la competițiile internaționale; (n. 1927).

2012: Curtea Constituţională a României, a invalidat cu majoritate de voturi, referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar.

La 6 iulie 2012, Parlamentul a votat în favoarea suspendării președintelui României Traian Băsescu, în vederea ținerii unui referendum care să decidă sau nu demiterea din funcție.

A urmat o serie de măsuri: revocarea din funcție a Avocatului Poporului, înlocuirea prin votul plenului a Președintelui Senatului și a Președintelui Camerei Deputaților.

Traian Băsescu în 2012

Referendumul s-a ținut în 29 iulie. După 23 de zile de la referendumul pentru demiterea președintelui României, Curtea Constituțională s-a pronunțat, pe 21 august 2012, în privința invalidării acestuia, constatând, cu 6 voturi contra 3, că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar.

Pe 27 august 2012, această Decizie a CC a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel încât, preşedintele suspendat de Parlament,Traian Băsescu, dezavuat de imensa majoritate a participanţilor la Referendum, s-a întors la Palatul Cotroceni.

2016 : A incetat  din viata, dupa o grea  suferinta, Marin Moraru , unul dintre cei mai iubiţi actori ai teatrului şi cinematografiei romaneşti.

MARIN MORARU A MURIT! Augustin Viziru: „Din Criminal Nu Mă Scotea” |  Libertatea

S-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în oraşul Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea.

După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) şi laTeatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).

După o perioadă în care a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, unde este actor şi în prezent.

Din anul 2002 este societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

2017: A murit Petre C. Baciu, fost membru al mişcării legionare, participant la luptele de eliberare a Ardealului de Nord şi la mişcarea de rezistența anticomunistă; (n. 1922).

A efectuat 13 ani de detenţie, trecând prin multe închisori comuniste şi a scris câteva volume de versuri și memorialistică.

Imagini pentru Petre C. Baciu, legionar,photos

Născut la 12 iulie 1922 la Bacău, Petru Baciu a militatîn perioada liceului în Frăţiile de Cruce, alături de viitoare personalităţi precum  marele actor Ernest Maftei. 

 A luptat pe frontul de vest, pentru dezrobirea Ardealului de Nord.

 Organizează structurile clandestine de rezistenţă, alcătuite din echipe de acţiune instruite să lupte împotriva comuniştilor atunci când aveau să primească ordin.

Între 1945 şi 1947, Petru Baciu şi Gheorghe Unguraşu au coordonat constituirea depozitului de armament de pe Vârful Uturea Mare, de lângă localitatea Solonţ, unde urmau să se retragă sute de studenţi, pentru a constitui forţe de gherilă, în momentul începerii unui eventual război între Occident şi URSS.

Arestările declanşate de comunişti la 14-15 mai 1948 au zădărnicit aceste planuri, majoritatea legionarilor din Bacău fiind arestaţi în acea noapte.

Scăpaţi de arestări, Petru Baciu şi Gheorghe Unguraşu, alături de alţi susţinători din satele de sub munte, s-au retras în munţi, încercând să apere depozitul de armament de pe Uturea Mare, fără succes însă, din cauza folosirii de către Securitate, drept scuturi vii, a camarazilor deja arestați.

Petru Baciu a fost arestat de Securitate la începutul lui decembrie 1948, în București, împreună cu un grup care urma să treacă ​frontiera clandestin.

 După anchete îndelungate  și deosebit de dure, va trece pe rând, până în 1964, prin cele mai cumplite închisori și lagăre politice ale României comuniste: Jilava, Suceava, Pitești, Aiud, Canalul Dunare-Marea Neagra, Periprava etc.

Eliberarea deținuților politici în 1964, ca urmare a presiunilor internaţionale asupra guvernului comunist de la București, nu a însemnat – pentru mulţi opozanţi ai regimului – sfârșitul calvarului.

În 1976, Petru Baciu a fost din nou arestat, că urmare a intransigenței sale față de regimul comunist și refuzului constant de a colabora cu Securitatea.

Va fi condamnat din nou și va executa încă o pedeapsa grea, până în 1983, cea mai mare parte în Zarca Aiudului.  

Revoluția din 1989 îl găsește pe Petru Baciu pregătit să reia lupta, alături de vechii luptători băcăuani care s-au reorganizat mai întâi în cadrul filialei băcăuane a AFDPR.

În 1992 el va susține înființarea Fundației Buna Vestire, o organizație civică a veteranilor Mișcării Legionare.

Din 1993, va coordona filiala Bacău a reînființatului Partid „Totul pentru Țară”, care din 18 septembrie 2014 funcţionează legal, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, iar asumarea trecutului legionar nu mai poate fi considerată fascism.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Apostol Tadeu; Sfinții Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust.

Sfântul Apostol Tadeu. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 21 august - Icoană sec. XX, pictor M. Manetta (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Tadeu – Icoană sec. XX, pictor M. Manetta (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro.

Sfântul Apostol Tadeu  a facut parte din cei saptezeci de Apostoli. Sfantul Tadeu a primit botezul de la Sfantul Ioan Botezatorul. Ajunge in Edesa, locul sau de nastere, dupa Invierea si Inaltarea Domnului.

Aici ii va darui lui Avgar, dupa fagaduinta Mantuitorului, Sfanta Mahrama. Avgar, sarutand acest chip nefacut de mana omeneasca, s-a vindecat de lepra, apoi a primit botezul.

În urma acestei minunate vindecari, poporul a lepadat credinta in idoli si s-a botezat. Asa s-a luminat cu Hristos, toata cetatea Edesei.

Sfântul Apostol Tadeu a predicat Evanghelia in Siria si Fenicia. A trecut la cele vesnice in Berit, cetate din Fenicia.

În anul 377, moaștele sale au fost aduse in Constantinopol.

Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust

  Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust. au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian.

Persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor au fost pornite de către împărații romani, care considerau creștinismul ca un pericol pentru însăși existența statului roman păgân de atunci.

În acele vremuri, în statul roman, religia era strâns legată de viața politică și socială. Cetățenii romani aveau obligația de a cinsti pe zei și a le aduce jertfe, rigori pe care creștinii nu le îndeplineau.

Au fost foarte mulți împărați romani care au declanșat persecuții sângeroase împotriva creștinilor printre care și Dioclețian (284-305).

În anii 303-304 Dioclețian a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor creștine, uciderea preoților și chiar a credincioșilor, dacă nu voiau să jertfească zeilor păgâni.

Printre pedepsele care se aplicau: bătaia cu vergi sau cu pietre, sfâșierea trupului cu cioburi ascuțite, arderea cu fier înroșit, turnarea de plumb topit pe spate, spânzurarea cu capul în jos, sfărâmarea picioarelor, sugrumarea, înecarea, tăierea capului cu sabia.

Preotul Romulus, diaconul Silvanus (Silvan), diaconul Donatus (Donat) și fratele său Venust au primit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium.

Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304, pentru că au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/21/o-istorie-a-zilei-de-21-august-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro
  11.  www.buciumul.ro/ s-a-stins-un-luptator ;
  12. CreștinOrtodox.ro.

21/08/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 21/08/2021 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: