Lideri ai URSS amintiți doar de sovietologi, cu toate că în timpul șederii lor la putere s-au produs unele evenimente importante

Malenkov

La 5 martie 1953 dictatorul Iosif Stalin a murit, iar postul său a revenit unuia dintre cei mai apropiați asociați ai regretatului conducător, Gheorghi Malenkov, care în aceeași zi, a fost ales președinte al Consiliului de Miniștri al URSS și s-a așezat imediat pe poziția de ”părinte al poporului”.

Cu toate acestea, puterea lui Malenkov nu era la fel de absolută și nemărginită ca cea a predecesorului său. Deși, în calitate de șef al guvernului, deținea ceea ce era considerat cea mai înaltă funcție din țară, a trebuit să se miște cu atenție, ținând cont de alte două figuri influente din conducerea sovietică: Lavrenti Beria, care era la conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a serviciului de securitate, și Nikita Hrușciov, care era secretar al Comitetului central al Partidului Comunist.

Georgy Malenkov a rămas la conducerea statului mai puțin de doi ani. În acea perioadă, el a reușit să reducă cheltuielile de apărare și să implementeze schimbări în industria ușoară și în agricultură, în special prin scăderea impozitelor pentru țărani și iertarea datoriilor acumulate în anii precedenți de fermele colective.

Drept urmare, populația din zonele rurale a devenit considerabil mai bună, ceea ce s-a reflectat chiar și într-o poveste populară care îl adula în felul următor:

„Îți mulțumesc Malenkov, pentru că mi-ai permis să păstrez o vacă. Cât despre Stalin, lasă-l să zacă [în pământ], nu m-a lăsat să țin o capră. ”

Georghi Malenkov și Nikita Hrușciov.TASS

Andropov

La 12 noiembrie 1982, Iuri Vladimirovici Andropov, care a condus KGB timp de 15 ani, a fost ales în funcția de secretar general al Comitetului central al Partidului Comunist.

„Andropov nu a fost ținut doar cu mare respect în rândul oficialilor de securitate. Când a fost ales secretar general al Comitetului Central, majoritatea oamenilor l-au salutat, în ciuda faptului că el era președintele KGB, o organizație care, la drept vorbind, nu era tocmai populară. Dar oamenii au simțit că el este tipul de lider necesar în acea perioadă ”, își amintea primul vicepreședinte al KGB în 1985-1991, Filip Bobkov.

Perioada scurtă a lui Andropov la putere a fost marcată de o luptă pe scară largă împotriva corupției, a profitului și a fraudei în sectorul comerțului cu amănuntul, precum și a unei epurări a aparatului partidului. De exemplu, în scurtul timp în care a fost în funcție, 18 miniștri și-au pierdut posturile.

Pentru oamenii obișnuiți sovietici, Iuri Andropov a fost în principal asociat cu o campanie menită să „restabilească ordinea” și „să consolideze disciplina”, echipele de poliție făcând raiduri în cinematografe și magazine în timpul programului de lucru, în căutarea celor care jucau știri de la muncă sau studii. 

De asemenea, prețurile pentru multe bunuri au crescut, dar, în același timp, a apărut vodca ieftină, care a devenit popular cunoscută sub numele de „Andropovka”.

Serghei Smirnov / Izvestia / russiainphoto.ru

Secretarul general a văzut nevoia urgentă de a reforma țara. Sub el a început așa-numitul „experiment economic pe scară largă”, prin care întreprinderile primeau mai multe puteri și treceau la condiții economice complet noi. O altă noutate a fost introducerea practicii de a purta discuții preliminare cu privire la deciziile guvernamentale importante în colectivele de muncă.

Cu toate acestea, implementarea pe scară largă a acestor transformări politice și economice în URSS a fost întreruptă de sănătatea slabă a lui Andropov. La 9 februarie 1984, a murit de insuficiență renală acută.

„Sunt convins că soarta i-ar fi acordat lui Iuri Vladimirovici încă câțiva ani, nu ar fi existat nicio tulburare dezastruoasă, nici conflicte interetnice sângeroase, nici o slăbire pe scară largă a puterii de stat”, a spus  președintele Sovietului Suprem al URSS în 1990-1991, Anatoly Lukianov. 

Cernenko

Konstantin Ustinovici Cernenko, care l-a înlocuit pe Andropov ca secretar general al Comitetului central al Partidului Comunist, a devenit cel mai vechi lider al URSS care a venit la putere în țară. În momentul alegerii sale, avea 72 de ani.

Cernenko a continuat în mare măsură politica predecesorului său de modernizare a țării. El a vorbit mai întâi despre „perestroika”, care ulterior s-a asociat cu Gorbaciov, spunând că „sistemul de guvernare din țară, întregul nostru mecanism economic” au nevoie de el.    

Konstantin Ustinovici a acționat în lupta împotriva corupției mai blând și mai calm decât predecesorul său.

 Cu toate acestea, sub conducerea lui, ancheta asupra abuzurilor economice pe scară largă din RSS Uzbecă a continuat, în timp ce directorul celebrului magazin alimentar Eliseevskii din Moscova, Iuri Sokolov, a fost găsit vinovat de delapidare și executat. Un nou impuls a fost dat anchetei privind corupția în rândurile poliției, care a dus în cele din urmă la sinuciderea ministrului afacerilor interne revocat, Nikolai Șcelokov.

„Cred că Cernenko, care a venit la putere pentru o scurtă vreme, a vrut să rămână în istorie ca producător de pace. El i-a spus vicepreședintelui Bush, care a venit la înmormântarea lui Andropov, că URSS și Statele Unite nu erau dușmani înnăscuti ”, a scris diplomatul sovietic Anatoli Adamișin în cartea sa Peste ani . Konstantin Ustinovici a autorizat reluarea discuțiilor sovieto-americane privind armele nucleare și spațiale. În același timp, Uniunea Sovietică a boicotat Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, ca represiune pentru boicotul SUA la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980.

Încercarea lui Ceernenko de reabilitare politică a lui Stalin s-a încheiat cu un eșec. Dar el a reușit să restabilească calitatea de membru de partid a fostului ministru al afacerilor externe, Viaceslav Molotov, în vârstă de 94 de ani, care fusese expulzat din rândurile sale de Hrușciov în 1962 „pentru activități facționaliste anti-partid și participare activă la represiunile în masă” .

 În mod ironic, oamenii au început să glumească că Konstantin Ustinovici și-a găsit un succesor.

Chernenko a murit în urma unui stop cardiac la 10 martie 1985 și a devenit ultimul secretar general fiind îngropat lângă zidul Kremlinului. 

În ziua următoare, Mihail Gorbaciov a devenit noul șef al Uniunii Sovietice.

Publicitate

Dl.prim ministru Florin Cîțua comis o infracțiune penală în Statele Unite, pentru care a fost judecat și condamnat la două zile de închisoare. VIDEO

Această infracțiune penală a fost ținută secret și acum, după ce a fost dezvăluită aruncă în aer cariera politică a premierului

Actualul premier al României, Florin Cîțu, a comis o infracțiune gravă pe teritoriul Statelor Unite, în urmă cu 21 de ani, pentru care este foarte posibil, potrivit legislației americane, să fi petrecut după gratii cel puțin două zile.

Este vorba de conducerea unui vehicul în stare de ebrietate sau sub influența unor substanțe interzise, în martie 2000, pe când era, potrivit propriei biografii, lector la Universitatea din Iowa, stat în care absolvise, în 1996, Grinnell College, specializarea economie/matematică, și unde ulterior a urmat masterul și și-a pregătit doctoratul (la Iowa State University).

Situația în care s-a aflat acum două decenii premierul Cîțu a fost dezvăluită de pagina de Facebook „Legalizăm.ro”, precizând că informația provine de la cei care îl susțin pe „contracandidatul domnului Cîțu” la șefia PNL. 

Verificând siteurile indicate de „Legalizăm.ro”, am descoperit speța și faptul că o instanță din Iowa l-a găsit vinovat în baza articolului „321J.2 Operating while under the influence of alcohol or a drug or while having an alcohol concentration of .08 or more” care prevede sancțiuni extrem de dure pentru inculpați: cel puțin 48 de ore de arest, amendă de 1200 de dolari și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă care diferă în funcție de gravitatea faptelor comise. (mai multe detalii AICI)

În cazul premierului român, pedeapsa a fost de două zile de arest și o amendă de 1000 de dolari plus 300 de dolari cheltuieli de judecată.

Florin Cîțu și-a ispășit cele două zile de pușcărie în martie 2001.

 Totodată, dl.prim ministru s-a arătat iritat de faptul că aceste dezvăluiri au apărut fix acum, înainte de Congresul PNL . (accesați AICI articolul de lege în baza căruia Cîțu a fost condamnat la cele 2 zile de detenție) scrie  https://podul.ro.

Vedeți jos cum Cîțu fuge de la declarații când e întrebat despre cele 2 zile de pușcărie, însă recunoaște că a condus în SUA sub influența băuturilor alcoolice. Premierul se plânge că a apărut informația înaintea Congresului PNL

ZIUA DE 12 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 12 august în istoria noastră

1816: S-a născut la București, Ion Ghica, scriitor, economist, om politic,personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea;d.7 mai 1897, Ghergani, Dâmbovița.

A fost unul dintre fondatorii societăţii “Frăţia”, participant la Revoluţia de la 1848. (“Scrisori ale lui Ion Ghica catre V. Alecsandri”, “Scrieri economice”, “Pamântul si omul”); (d. 22 aprilie 1897).

În 1838 a absolvit al Facultatea de Științe din Paris, cu o diplomă în științe matematice, absolvind în 1840 și École royale des mines din Paris, obținând diploma de inginer de mine și dreptul de a practica profesia.

În paralel a audiat cursuri la College de France și la Conservatorul de Arte și Meserii. Totodată, a inițiat în 1845 Societatea studenților români, sub președinția de onoare a poetului Alphonse de Lamartine, cu un comitet în care mai activau Scarlat Vârnav – casier, C.A. Rosetti – secretar și Nicolae Bălcescu – bibliotecar.

S-a reîntors în 1841 în București, apoi în Moldova, a fost prim-ministru de cinci ori, din care de două ori la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate (1859–1860) și de trei ori al guvernului României (1866, 1866–1867 și 1870–1871).

A fost membru titular (din 1874) al Societății Academice Române și președintele ei (1876–1879), iar când instituția a fost redenumită Academia Română, a fost președinte al acesteia de mai multe ori (1879–1882, 1884–1887, 1890–1893 și 1894–1895).

1856: S-a născut în comuna Trohan (jud. Vaslui), Athanasie Mironescu,  mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române (1909-1911); d. 9 octombrie 1931, București.

A studiat la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Socola (1870–1877), a fost hirotonit preot pentru satul natal, dar rămânând văduv s-a înscris la Facultatea de Teologie din București (1881–1882), apoi la cea din Cernăuți, unde a obținut doctoratul în Teologie (1886).

A fost director la Internatului teologic din București, profesor suplinitor la Seminarul Central, profesor de Morală la Facultatea de Teologie din București, iconom stavrofor.

La 27 iunie 1895 a fost ales arhiereu cu titlul Craioveanul, fiind călugărit la Mănăstirea Cernica sub numele Atanasie. A îndeplinit funcția de locțiitor de episcop, apoi episcop eparhiot al Râmnicului.

La 5 februarie 1909 a fost ales mitropolit primat al României, păstorind până la 28 iunie 1911, când s-a retras din scaun, trăind apoi pentru restul vieții la Mănăstirea Cernica, lângă București.

A fost autorul unor lucrări de istorie şi morală bisericească si  membru de onoare al Academiei Române din 1909; (m. 9 octombrie 1931, la Mănăstirea Cernica.).

1857: Poarta Otomană ordonă sub presiunea puterilor europene, anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei.

   Domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Moldovei, 1859-1866

Nicolae Vogoride (Vogoridis, Bogoridi), (n. 1820, Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti), sprijinit de Austria şi Turcia, care-i promiteau lui Vogoride domnia, prin falsificarea listelor electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei obţine funcţia de Caimacam (locţiitor, regent) al Moldovei între 1857 – 1858.

Foto:  O caricatura din presa vremii – Caimacamul Nicolae Vogoride al Moldovei (1857-1858).  

Anterior căimăcămiei proprii, Vogoride, fusese Ministru de Finanţe al Moldovei: 18 decembrie 1856 – 7 martie 1857, sub căimăcămia lui Teodor Balş.

După ce a fost numit Caimacam al Moldovei, Vogoride s-a manifestat ca un antiunionist convins şi dornic de a-şi face partizani.

Compromisul de la Osborne între Napoleon al III-lea al Franţei, susţinut de regina Victoria a Angliei, precum şi de regii Prusiei, Rusiei şi Sardiniei, a contribuit la anularea primelor alegeri în Moldova.

Poarta Otomană a cedat și a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei falsificate de Vogoride la 12 august 1857 şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată se soldează cu o majoritate unionistă.

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza se numără printre deputaţii noi aleşi în Divan, meniţi să dezbată şi viitorul Principatelor.

 Unirea ulterioara  a Principatelor româneşti îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile apărute după Războiul Crimeii (1853-1856) şi dorinţei de unire a românilor.

Sesizînd momentul internaţional favorabil, elita românească de la acea data, generaţia paşoptistă, a înteles şansa extraordinară care li se oferă şi a acţionat în consecinţă.

Poarta Otomană ordonă anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei la 12 august 1857 şi organizarea la 18 august de noi alegeri, care de această dată se soldează cu o majoritate unionistă.

Foto: Comitetul unionist din Iasi: 1) Dimitrie Ralet, 2) Constantin Negri, 3) Anastasie Panu, 4) MihailKogâlniceanu, 5) Arhimandritul Neofit Scriban, 6) Manolachi Costache-Iepureanu, 7) Dimitrie Kracti, 8) Petru Mavrogheni, 9) Dimitrie Cozadini, 10) Constantin Hurmuzachi, 11) Dimitrie A. Sturdza

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate. Colonelul Alexandru Ioan Cuza se numără printre deputaţii noi aleşi în Divan, meniţi să dezbată şi viitorul Principatelor.

Dorinţa puterilor occidentale era aceea de a bloca Rusia din drumul spre controlul continentului european.

Congresul de la Paris (13 februarie 1856-18 martie 1856) a încercat să pună bazele unei noi ordini europene după Războiul Crimeii, avînd la bază îngrădirea puterii ruseşti şi a influenţei sale în sud-estul Europei.

Blocarea Imperiului Rus era eminentă, dar în ceea ce priveşte Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri Occidentale au fost împărţite în funcţie de interesele lor strategice de politică externă. În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor Divanuri ad-hoc.

Şedinţele Divanului ad-hoc din Moldova s-au deschis la 22 septembrie 1857, ulterior a fost deschis şi divanul din Muntenia. 

Avînd în vedere majoritatea unionistă zdrobitoare din ambele Divane, rezultatul formulat în rezoluţia din 7 octombrie a fost unul clar: Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România şi Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.

A doua zi a fost adoptată rezoluţia şi în Muntenia, avînd practic aceleaşi concluzii.

Rezultatele au fost analizate într-un raport de comisari ai Puterilor garante şi dezbătute într-o Conferinţă care a durat trei luni. La 7 august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris care stabilea viitorul politic al Principatelor.

În fapt, acest document cu rol de constituţie era un compromis între regele Napoleon al III-lea al Franţei şi regina Victoria a Angliei. S-a stabilit ca unirea să fie una formală, fiecare principat avînd propriile sale instituţii legislative şi executive.

În perioada următoare au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat, cele care trebuiau să aleagă domnii, de asemenea, cîte unul pentru fiecare principat.

  1865 (12/24 august): S-a născut (la Sigmaringen, in Germaniaprințul Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927), nepot de frate al regelui Carol I, căruia i-a succedat la tron în 1914.

In 1916 a susţinut intrarea României în război de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a şi fost numit, în ţară, Ferdinand cel Leal, fiind dezavuat însă de familia de Hohenzollern din Germania).

De numele său se leagă şi Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

La 15 octombrie 1922 a fost încoronat, la Alba Iulia, ca rege al tuturor românilor (foto).

După înfăptuirea României Mari, a sprijinit toate iniţiativele menite să ducă la importante transformări în viaţa economică, social-politică şi culturală a ţării.

A fost membru de onoare al Academiei Române (1890) si  preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (1914-1927);.

A decedat in 1927 si este înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeş.

1871 (12/24): Se inființeaza Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donațiile lui Al. Papiu Ilarian și V.A. Urechia. Scopul înființării sale a fost conservarea și valorificarea științifică a tuturor mărturiilor numismatice caracterizate de un raport strâns cu istoria națională și universală, precum și alcătuirea unor eșantioane reprezentative din punct de vedere arheologic și istoric, fundamentale pentru studierea circulației monetare.

Al. Papiu-Ilarian a prezentat ca dar din partea clericului Mihail Crişan din Reghin,  160 de monede romane, care, împreună cu alte 19 monede şi medalii româneşti, dăruite tot atunci de V. A. Urechia, au stat la baza Cabinetului numismatic al Academiei Române.

Colecția numismatică avea să sporească în scurtă vreme prin importanta serie de monede medievale din Țara Românească și Moldova dăruite în 1876 de D.A. Sturdza. Un rol important în organizarea activității Cabinetului Numismatic al Academiei l-a avut profesorul Constantin Moisil.

1888 : S-a născut la Brăila, avocatul, specialist în finanțe maritime Radu Portocală, fost deputat, ministru, om politic liberal, primar al Brăilei și senator. A fost una din multele victime a regimului comunist din România; d.13 aprilie 1952, închisoarea Sighet.

A studiat Dreptul și Filozofia la Universitatea din București. Ca președinte al Uniunii Studenților Români, a organizat în 1909, împreună cu C.N. Ifrim, primul Congres al studenților români de pretutindeni, la care au participat și numeroși studenți români de la Universitățile din Chișinău, Cernăuți, Viena. 

A luptat în campania militară din 1913. S-a înscris în Baroul din Brăila, al cărui decan, apoi Decan onorific pe viață a fost, ulterior în Baroul din Ilfov. S-a specializat în drept maritim și fluvial și în drept financiar, Brăila fiind, în acea perioadă, cel mai important port al României.

Membru al PNL, a făcut campanie împotriva Puterilor Centrale în presa brăileană (1914–1916), preconizând intrarea în război contra lor. A fost primar al Brăilei, cu mari realizări – mari reforme de modernizare urbanistică și administrativă a orașului, acțiuni sociale în favoarea claselor sărace și a muncitorilor din port, contribuții la viața culturală a orașului. A fost distins cu Steaua României, Coroana României, Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, Medalia Victoriei, Ofițer al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului „George I” (Grecia), Cavaler al Ordinului Coroana Italiei.

A fost arestat prima dată în 1948, deținut timp de 9 luni la închisoarea Văcărești, timp în care i s-a înscenat un proces de sabotaj. Condamnat, a intentat recurs, la care pledat singur și a fost scos din cauză. Eliberat de numai câteva luni, bolnav, a fost din nou arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, în Noaptea demnitarilor, și transportat împreună cu „lotul foștilor demnitari” în închisoarea de la Sighet, fiind torturat până la moarte.

1898: S-a născut la Saint-Omer, Franța,  geograful francez Robert Ficheux, unul dintre cei mai mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de limbă română și un mare prieten al României; d.1 august 2005, Aubagne, Franța.

Sub  îndrumarea marelui profesor Emmanuel de Martonne, Ficheux şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect privind geomorfologia întregului masiv al Munţilor Apuseni; în 1918, în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu scrupuloasă obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României prin tratatele de pace.

Între anii 1935 şi 1938 a fost numit, la recomandarea lui Emil Racoviţă, succesor al lui George Vâlsan la Catedra de geografie fizică a Universităţii din Cluj , unde a predat geografia fizică, până în 1938, când s-a întors în Franța. Între 1927–1996 a publicat nu mai puțin de 27 de cărți, referitoare la România. A fost distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer (1997). A fost de asemenea membru corespondent străin (1948) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991.

Două dintre cărțile lui Robert Ficheux le dau și azi dureri de cap extremiștilor unguri: Les Motzi (Moții), apărută în 1942 și Roumains et minorites ethniques en Transylvanie (Români și minorități etnice în Transilvania), apărută în 1990. Acestui om, cvasinecunoscut marelui public, România și românii îi datorează existența țării noastre între frontierele ei de azi.

1899: S-a născut la Dofteana, Bacău, Scarlat Longhin, general şi medic dermatovenerolog român, membru corespondent al Academiei Române; (d. 13 martie 1979, București).

A absolvit Facultatea de Medicină din București în 1924. După absolvire a devenit intern al Spitalului Militar „Regina Elisabeta”. Și-a completat studiile post-universitare în străinătate: în Algeria – unde a studiat micologia cu profesorul Pinoy – și apoi la Paris – unde a lucrat în Spitalul Saint Louis sub îndrumarea profesorilor dr. Regnad, Millraud și P. Ravout. 

Revenit în țară, a fost numit medic șef al Serviciului de dermatologie și sifiligrafie al Spitalului Militar Central; în paralel cu activitatea din clinică a lucrat ca șef de laborator la Institutul „Cantacuzino”.

 În 1948 a fost numit profesor de dermato-venerologie la nou creatul Institut de Medicină din Timișoara, unde a funcționat până în 1952, când a revenit la conducerea Clinicii Dermatologice „Șerban Vodă” pe care a condus-o până în 1969 (în semn de prețuire, clinica îi poartă astăzi numele). 

Activitatea sa științifică a fost centrată pe aspectele patogenice ale bolilor dermatologice, a descris o nouă entitate clinică, tumora granulomatoasă a limbii și a aplicat noi metode terapeutice, utilizând anatoxina streptococică și endotoxina BCG pentru tratamentul unor dermatoze. 

A  întreprins cercetări originale, fiind un precursor al imunostimulării nespecifice cu vaccinul BCG.

1913: S-a născut la Bucureşti, actrița română de teatru și film Clody Bertola; (“Felix si Otilia”, “Profetul, aurul si ardelenii”); (d. 28 decembrie 2007).

A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti şi a fost actriță a Teatrului Bulandra, dar a jucat și la Teatrul de Comedie, Teatrul Național din București și Teatrul Mic.

A fost căsătorită cu regizorii Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Cariera actriței a fost evocată în volumul „La vie en rose” de Ludmila Patlanjoglu.  

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

 1916: S-a născut generalul Ioan Dicezare (Di Cesare), pilot român de origine italiană şi as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Familia paternă a lui Dicezare era de origine italiană, numele de familie original fiind Di Cesare, însă întotdeauna a fost ortografiat Dicezare.

A participat la campaniile militare de la Stalingrad, Dnipropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației militare a URSS.

Până la 23 august 1944 a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva acțiunilor aviației de bombardament americane și, după 23 august 1944 a luptat în aviația militară română împotriva Germaniei până la sfârșitul războiului.

Dicezare a efectuat peste 500 de misiuni de luptă,  repurtând 16 victorii certe și trei probabile.

Unele surse afirmă că ar fi avut 40 de victorii aeriene. (d. 10 august 2012). 

1917 : Între 30 iulie-12 august s-a desfășurat  Bătălia de la Cireșoaia, parte a celei de-a treia confruntări de la Oituz, care a avut ca rezultat blocarea înaintării forțelor Puterilor Centrale care încercau să forțeze Munții Carpați, prin trecătoarea Oituz, în ea fiind angajate forțele Armatei 2 române și forțe combinate germane și austro-ungare.

 1918: Se constituia, la Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în program: împărțirea pământului la țărani, vot universal, îmbunătățirea situației muncitorilor.

Primii președinți aleşi au fost  Pantelimon Halippa (1918-1921) şi Ion Inculeț (1921-1923).

1924: S-a născut în comuna Roșu, Ilfov, scriitorul Nicuță Tănase; d. 5 septembrie 1986, București.

A urmat școala de ucenici urmată la București și a lucrat ca lăcătuș la Avrig și apoi la Hunedoara. A debutat în ziarul Combinatului Siderurgic Hunedoara (Uzina noastră) cu foiletoane și versuri (1948).

S-a înscris la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, după care a fost redactor la revista Urzica, apoi la Scînteia. A colaborat la ziarele centrale și la reviste literare: Contemporanul, Flacăra, Gazeta literară, Luceafărul, Presa noastră, Revue Roumaine, Scînteia tineretului, Tribuna, Tînărul scriitor, Viața Românească, etc., cu povestiri, foiletoane satirice sau fragmente de roman, pe care le-a publicat apoi și în volum. Dintre volumele publicate: M-am făcut băiat mare, Muzicuța cu schimbător, Astăzi e ziua mea, Am fugit de acasă ș.a.

1929 : S-a născut actrița română de teatru și film Liliana Tomescu. Din 1980 s-a stabilit în Suedia.

Absolventă a Institutului de Artă Dramatică, a jucat pe scena Teatrului „Nottara”, timp de peste 30 de ani (1950–1980), reușind să stabilească recorduri unice și imposibil de egalat: serii de spectacole al cărui număr de reprezentații este unic în istoria teatrului de până acum: Pygmalion – cca. 500 spectacole, Ciocârlia – cca. 400, Luna dezmoșteniților – peste 600, Schimbul – cca. 200, Adio Charlie – 870 spectacole. În 1964 i s-a acordat titlul Artistă Emerită – un alt record, fiind cea mai tânără actriță care să fi primit vreodată, la acestă vârstă (doar 35 de ani) o asemenea distincție care, de obicei, se acordă spre sfârșitul carierei. În 1980 s-a refugiat în Suedia împreună cu actorul Lucian Muscurel unde, la scurt timp, i s-a acordat cetățenia suedeză. A lucrat ca interpretă, traducătoare și profesoară de Arta actorului.

În 1991 Primăria orașului Stockholm i-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului, ca recunoaștere a activității sale în domeniul învățământului de teatru. Dintre filmele sale: Ilie în luna de miere, 1 Aprilie, Porto-Franco, S-a furat o bombă, De-aș fi… Harap-Alb, Dimitrie Cantemir, Muschetarul român, Graven (serial suedez, 2004).

1933: A încetat din viaţă la Iaşi, lingvistul şi filologul Alexandru Philippide, membru al Academiei Române, întemeietorul şcolii de lingvistică de la Iaşi; (n. 1 mai 1859, Bârlad).

A absolvit, în 1881, Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Iaşi.

Între 1888 şi 1890 şi-a continuat studiile la Halle (Germania). A fost bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iaşi (1881-1884), profesor la Liceul Naţional din Iaşi şi, din 1893, profesor universitar la Catedra de Filologie Română înfiinţată în acelaşi an.

În 1898 a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru ca, în 1900, să fie ales membru titular.

A fost decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie, între 1913 şi 1916, cu prelungire până în 1918. În 1927 a înfiinţat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele.

A elaborat cărţi fundamentale pentru lingvistica şi filologia română: Introducere în istoria limbei şi literaturei române(1888), Principii de istoria limbii (1894), Gramatică elementară a limbii române (1897), Originea românilor (vol. I, subintitulat Ce spun izvoarele istorice, 1925; vol. II, subintitulat Ce spun limbile română şi albaneză, 1928) – considerată opera sa fundamentală.

Între 1897 şi 1906 a redactat o primă formă a  Dicţionarului limbii române al Academiei (porţiunea A – dăzvăţ, rămasă în manuscris), stabilind principiile şi metoda de lucru adecvate Dicţionarului tezaur al limbii române.

Printre studenţii săi s-au numărat Iorgu Iordan şi G. Ivănescu.

1937: A încetat din viaţă în satul Mănăstirea, scriitorul marxist român Alexandru Sahia (Alexandru Stănescu), membru post-mortem al Academiei Române; (n. 9 octombrie 1908 în satul Mănăstirea, judeţul Ilfov).

Parintii,Alexandru Stanescu si Voica, erau ţărani instăriți. Dupa ce face cinci clase primare în satul natal (1915-l920), pleacă la Bucureşti pentru a da examen de admitere la Liceul Militar din Craiova, ale cărui cursuri le urmeaza intre 1920 si 1927; în penultima clasa, trece la Liceul „Sf. Sava” din capitala, nemultumit de „educaţia prusacă, cu bătăi, interdicţii, suferinte” a școlii militare.
S-a inscris la Facultatea de Drept, pe care o paraseste dupa un an (1929), „neintîlnind nimic din oamenii si viaţa autentică pe care eu o doream cu ardoare”.

O puternica criza religioasa îl determina sa se retraga la manastirea Cemica (1929-1930).

  La capatul acestei experiente îşi pierde  credinţa intră într-o accentuată criză morală.

Călătoreşte in Orientul Mijlociu, la locurile sfinte (1930), unde isi ia pseudonimul „Sahia”, inspirat de un cuvint arab.

Intra in presa, devenind gazetar profesionist Debutase in revista şcolară din Târgu Mures, Şoimii, cu schiţa Sculptorul Boambă (1926), semnind cu pseudonimul Al. Manastireanu. Adevaratul debut, îl va avea în revista in Bilete de papagal, condusă de Arghezi, unde semneaza pentru prima oara „Sahia” (1929); Începe să colaboreze  la Viaţa literara, Rampa, Vremea, Sfinxul, Viitorul social, Ultima ora, Caiete literare, Azi, Cuvintul liber s. a., precum si in ziarul Dimineata (unde redacteaza rubrica Fapt divers, iar din 1935 Tribuna muncitoreasca).

Are contacte cu miscarea muncitoreasca si comunista (1931). Din 1932 şi se angajază în lupta social-politica antifascista si antirazboinica. Scoate revista Bluze albastre (1932, suprimata dupa patru numere).

Scrie nuvelele Revolutia din port. Uzina vie, Executia din primavara, Moartea tînarului cu termen redus, intoarcerea tatei din razboi, in câmpia de sânge a Marasestilor s. a.

Publica si articole de orientare ideologico-estetica: Literatura proletara, Lenin si literatura proletariana.

Împreuna cu E. Jebeleanu, poet cu orientări politice de stânga, a tinut rubrica Miscarea literara in revista Rampa (1931).

A tradus din Aragon, Dreiser, Ehrenburg.

O sedere de câteva luni in Uniunea Sovietica i-a prilejuit lui Sahia Alexandru interesante observatii pe viu, trecind prin Moscova, Leningrad, Kiev, vizitind mari santiere sau colhozuri, studiind aspectele strazii, monumentele, bisericile si propaganda anti-religioasa, economia, agricultura, industria, conditia sociala a femeii si a copiilor, scoala, teatrul si literatura. Sahia Alexandru asista la Congresul Scriitorilor Revolutionari, asculta discursurile lui Jdanov, Buharin, Gorki, cunoaste creatori din Occident veniti cu acest prilej, precum si confrati sovietici, in ipostaze oficiale sau in intimitate.

Rezultatul e o carte-şoc, reportaj si meditatie, scrisa cu nerv publicistic si tradind un observator cu privirea foarte atenta si lucida: URSS azi (1935). Prima marturie, la noi, asupra vastei realitati revolutionare institutionalizate, dupa reluarea relatiilor diplomatice cu tara vecina.

Fara s-o declare, cartea lui Sahia Alexandru se voia probabil si o replica la proaspata drama de constiinta a lui Panait Istrati.

1963: A murit la Klagenfurt, în Austria, matematicianul Simion Sanielevici; cercetări în domeniul ecuaţiilor diferenţiale, integrale şi integrofuncţionale; (n. 4 august 1870, Botoșani)

A fost membru titular onorific al Academiei Române din 1948.

1965: A decedat  Costin Kirițescu, istoric român (autor al unor lucrări fundamentale privind participarea României la cele două conflagraţii mondiale), zoolog (contribuţii la cunoaşterea faunei de reptile şi batracieni din ţara noastră), autor de manuale şi publicist;  (n. 3 septembrie 1876) . 

 A facut parte din delegatia  ţarii noastre la Liga Naţiunilor.

Este autorul monumentalei  lucrari “Istoria războiului pentru Întregirea României: 1916-1919″, Editura Casei Școalelor, București, 1921, reeditata la  Editura Științifică și Enciclopedică, 1989.

1985: A încetat din viață la Paris compozitorul francez de origine română Marcel Mihalovici;( n. 22 octombire 1898, București).

A fost membru fondator al Societății compozitorilor români din București.

2012: A murit geofizicianul Dumitru Enescu, personalitate științifice cu contribuţii semnificative în domeniul seismologiei, fost director al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, membru de onoare al Academiei Române din 2011; (n. 1930).

A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică la Institutul Naţional de Fizică a Pământului, începând ca cercetător, continuând ca şef de secţie şi apoi ca director. În paralel a fost profesor asociat la Facultatea de Fizică din Bucureşti. Activitatea sa de cercetare s-a desfăşurat în domeniul seismologiei, unde a adus contribuţii semnificative la înţelegerea unor probleme deosebit de complexe, dintre care amintim: fizica sursei seismice, stabilirea mecanismului de producere a cutremurelor de pământ, stabilirea magnitudinii cutremurelor de pământ, studiul seismicităţii, hazardul seismic şi riscul seismic, controversata problemă a predicţiei cutremurelor de pământ, seismotectonica şi geodinamica.

2012: Are loc ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Londra a fost primul oraş din istoria modernă care a organizat Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 şi 1948.
Lotul României  la Jocurile Olimpice din 2012 a fost compus din 104 atleți care au concurat în 15  probe sportive.
Portdrapelul Romaniei de la ceremonia de deschidere a fost tenismenul profesionist Horia Tecău , iar la ceremonia de închidere, portdrapel  a fost gimnasta Sandra Izbasa .

Lotul Romaniei  la Jocurile Olimpice din 2012 a fost compus din 104 atleți, care au concurat în 15  probe sportive.

Romania a castigat 2 medalii de aur, 5 de argint si doua de bronz, ocupand locul 27 in clasamentul pe medalii al echipelor participante.

Portdrapelul Romaniei  la ceremonia de deschidere a fost tenismenul profesionist Horia Tecău, iar la ceremonia de închidere, portdrapel a fost gimnasta Sandra Izbaşa .

 

2017: A murit la București, demnitarul comunist și generalul absolvent a șase clase elementare și a unei școli profesionale, Tudor Postelnicu; (n. 13 noiembrie 1931, Provița de Sus, Prahova).

În 1977 a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului, iar în 1978 a fost numit șef al Departamentului Securității Statului. În 1987 devenea ministru de interne și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

A fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1980 – 1989. A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971), „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

Ca ministru de Interne, avea în subordine și DSS (Departamentul Securității Statului), care la vremea căderii comunismului era condus de generalul Iulian Vlad.

În perioada în care a fost la cârma Poliției Politice a regimului comunist s-a ocupat personal de angajarea lui Carlos Șacalul (asasinul plătit aflat în slujba KGB), pentru a-i anihila pe jurnaliștii români de la Europa Liberă. Tot în acea perioadă, împreună cu gen. Nicolae Pleșiță, șeful Departamentului de Informații Externe (DIE), a coordonat urmărirea și represaliile împotriva scriitorilor disidenți Paul Goma, Ion Caraion, George Constantin și Gheorghe Ursu.

În timpul Revoluției române din 1989 a fost arestat de revoluționari și interogat de procurorii militari, iar pe 2 februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, în cadrul lotului „CPEx” în „procesul celor patru”, în care au fost judecați și Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă), fiind condamnat la închisoare pe viață, confiscarea averii și privarea de unele drepturi civile.

Au făcut recurs toți, în afară de Ion Dincă. După recurs, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav, și a rămas să execute 14 ani de închisoare.

A făcut șapte ani de pușcărie și a ieșit din închisoare în baza unui decret tot al lui Ceaușescu, rămas neabrogat în anii ’90.

În 1991 a început cercetarea lui Tudor Postelnicu și a fostului ministru de Interne Gheorghe Homoștean în cadrul dosarului „Autobuzul”. Cei trei atacatori din dosarul „Autobuzul” au spart în 23 august 1981 sediul unui post de Miliție din Timiș, de unde au sustras armament și muniție, iar a doua zi, înarmați fiind, i-au luat ostateci pe călătorii dintr-un autobuz care efectua o cursă locală. Ei cereau în schimbul eliberării pasagerilor bani și pașapoarte, pentru a putea părăsi România.

Trupele de Securitate, din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu au intervenit în forță, și i-au omorât pe cei 3 teroriști și 3 pasageri nevinovați.

Rudele victimelor au cerut redeschiderea anchetei după 22 decembrie 1989. În 1994, instanța militară a hotărât condamnarea lui Postelnicu, fost șef al Direcției Securității Statului, la șapte ani și șase luni de închisoare .

Parchetul Militar a făcut apel și la 30 decembrie 1997, Curtea Militară de Apel a dispus desființarea sentinței primei instanțe judecătorești și a condamnat ambii inculpați la câte 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. A fost încarcerat pe 29 ianuarie în Penitenciarul Jilava.

La ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție, a fost condamnat din nou.

În 2009 încă mai era cercetat de procurori pentru finanțarea teroristului Carlos Șacalul, însă în acest caz ca și în cel al anchetei pentru moartea disidentului Gheorghe Ursu, acesta nu a primit nicio pedeapsă.

În total, a fost închis pentru toate crimele comise, numai șapte ani.

2019: A murit eroul anticomunist, participant activ la mişcarea muncitorească anticomunistă din noiembrie 1987 de la Braşov și deținut politic Mircea Sevaciuc; (n. 1954).

S-a numărat printre membrii fondatori şi liderii Mişcării „15 Noiembrie 87”, fiind unul dintre iniţiatorii primei întruniri a Rezistenţei Române de la Braşov, din septembrie 1990.

A fost unul dintre cei 61 de braşoveni judecaţi şi condamnaţi, pentru că au avut curajul să strige în stradă, în plină dicatatură, „Jos Ceauşescu! Jos Comunismul!”, atunci când muncitorii uzinei de autocamioane Steagul Roşu au ieşit în stradă, pentru a protesta împotriva regimului comunist.

A fost deportat la Rădăuţi, cu interdicţia de a mai intra în Braşov. 

 La 15 noiembrie 1990, Mircea Sevaciuc a devenit unul dintre semnatarii „Proclamației de la Brașov“. 

12 august este Ziua Internaţională a Tineretului incepand cu anul 2000 si a fost  proclamata de Adunarea Generala a ONU  la data de 17 decembrie 1999, la recomandarea Conferintei Mondiale a Ministrilor responsabili cu problemele tineretului, desfasurata la Londra între 8-12 august 1998.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Mucenici Fotie și Anichit

Sfinții Fotie si Anichit au trăit în vremea împăratului Diocletian. Anichit, unul din demnitarii cetatii Nicomidia, a marturisit ca este crestin in momentul in care s-au declansat torturile impotriva crestinilor.

Desi i se taie limba, Anichit nu ramane lipsit de grai, ci marturiseste in chip minunat catre imparat:

“O, idolatrule, iata esti acoperit de rusine! Iata, de nimic sunt zeii tai!”.

Dupa rostirea acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie decapitat. Insa calaul, in loc sa-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fara sa vrea si a murit.

Dupa mai multe chinuri, au fost inchisi in temnita timp de trei ani. Au fost aruncati in foc, iar multi crestini le-au urmat suferinta, intrand si ei in foc.

Din foc se auzeau pana in departari cantari de lauda catre Dumnezeu. In acel foc s-a facut trecerea la cele vesnice a Sfantului Anichit, a lui Fotie, nepotul sau si acelor ce i-au urmat.

Sfintii Anichit si Fotie sunt invocati la rugaciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/12/o-istorie-a-zilei-de-12-august-video-2/

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.