CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Transnistria e anexată neoficial de Rusia


Rusia anexează neoficial Transnistria

Administrația separatistă de la Tiraspol a anunțat că în regiunea transnistreană vor fi deschise 27 de secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Federației Ruse din 19 septembrie.

Niciun alt stat nu a deschis vreodată secții de votare în regiunea separatistă a Republicii Moldova, informează Radio Europa Liberă, reluată de https://www.timpul.md.

Geopolitica: Transnistria | PoliteiaWorld

Astfel, Rusia, care susține politic și economic enclava separatistă, va avea în stânga Nistrului cu cinci secții mai multe decât la alegerile precedente din 2016.

Asta chiar și în condițiile în care Comisia electorală de la Tiraspol a anunțat că baza de votanți a scăzut oficial, cu peste 7300 de persoane în ultimul an și jumătate. Presa de la Tiraspol scrie că cetățenii ruși din Transnistria constituie cel mai activ electorat rus în afara granițelor Federaţiei Ruse.
La Chişinău nu există încă o reacție oficială în legătură cu intenția Rusiei de a deschide secții de votare în regiunea separatistă.
La alegerile precedente pentru Duma de Stat, Ministerul de Externe de la Chişinău a „sugerat” autorităților ruse „să se abţină” de la deschiderea în regiunea transnistreană a secţiilor de votare.
Autoritățile moldovene au făcut mereu asemenea declarații în preajma alegerilor ruse, iar Rusia le-a ignorat de fiecare dată.

06/08/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 6 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 august în istoria noastră


1413: Domnitorul muntean  Mircea cel Bătrân dădea, de la Câmpulung, un privilegiu comercial braşovenilor, care le asigura acestora libertatea de tranzit a mărfurilor în şi prin Ţara Românească.

1413 Mircea Cel Bătrân

Textul mai detaliat al tratatului, datat 25 august acelaşi an şi redactat în latină, menţiona şi Ţara Bârsei.

Acest act, acordat de domnul român la cererea lui Stibor de Stiboricz, voievodul Transilvaniei, şi a lui Mihail, comitele secuilor, era o reînnoire a privilegiilor avantajoase pentru negustorii braşoveni acordate de înaintaşii săi.

1484: Începe asediul cetăţii Chilia, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie – august 1484).

Foto: gravură veche

După opt zile, cetatea a fost cucerită de invadatori (la 14 august) şi a devenit raia turcească.

1841: S-a născut la Aiud în Transilvania stăpânită de Imperiul Austriac, exploratoare Florence Baker (Florica Maria Sas),a doua soție a exploratorul britanic Sir Samuel White Baker, pe care l-a însoțit în toate călătoriile sale spre izvoarele Nilului. Nu se știe nimic sigur despre originile familiei sale, săsești, secuiești sau românești, dar se pare că familia făcea parte din rândurile grănicerilor liberi; a decedat la 11 martie 1916, Newton Abbot, Devon, Anglia.

Răpită la vârsta de 7 ani și dusă într-un harem, o fetiță româncă devine o  mare Lady la curtea Reginei Angliei

Rămasă orfană la vârsta de 7 ani, părinții fiind uciși în luptele revoluției de la 1848, a ajuns roabă într-un harem din Imperiul Otoman, al cărui stăpân a vândut-o în piața de robi din Vidin în 1859.

Samuel White Baker, un explorator englez de 37 de ani, a cumpărat-o refugiindu-se împreună la București. Au devenit nedespărțiți.

Sam Baker a lucrat la compania engleză Danube & Black Sea Railway care a construit calea ferată Cernavodă–Constanța. La Constanța, Sam Baker i-a obținut de la consulul britanic un pașaport pe numele Florence Barbara Maria Finnian, apoi perechea a plecat în Marea Britanie.

În 1861 Florence a participat la expediția lui Sam Baker spre izvoarele (încă necunoscute) ale Nilului. Împreună au descoperit Lacul Albert și regiunea înconjurătoare a Africii ecuatoriale. Expediția a avut un mare succes, Sam Baker fiind înnobilat. În 1865 cei doi s-au căsătorit. În 1869, la cererea kedivului Turco-Egiptean, Sam Baker a organizat o nouă expediție spre regiunile ecuatoriale ale Nilului, cu dublul obiectiv de a deschide un nou drum comercial și de a pune capăt negoțului arabo-musulman de sclavi africani.

 Florence l-a însoțit, ocupându-se cu logistica expediției. În 1874 Samuel și Florence Baker s-au întors în Anglia, unde au cumpărat conacul de la Sandford Orleight, în Devon, care a devenit reședința lor definitivă.

1844: S-a născut la Castelul Windsor, în Berkshire Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, tatăl reginei Maria a României;d.30 iulie 1900, Castelul Rosenau, Coburg.

1844-1900 Alfred, Duce De Saxa-coburg și Gotha

Al treilea duce de Saxa-Coburg și Gotha, domnind din 1893 până în 1900. Era și membru al familiei regale a Regatului Unit, fiind cel de al doilea fiu al reginei Victoria și al principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha, tatăl reginei Maria a României.

1857; A avut loc întrevederea de la castelul Osborne de pe insula Wight dintre împăratul francez Napoleon al III-lea și regina Victoria a Marii Britanii, privind viitorul Principatelor Române.

1857 Castelul Osborne

La întâlnire, cei doi monarhi au fost însoțiți de miniștrii lor de externe, contele Alexandre Walewski și, respectiv, lordul Clarendon.

În urma unor vii și aprinse discuții, s-a ajuns la o soluție de compromis: Marea Britanie i se va alătura Franței în cererea către Sublima Poartă de anulare a alegerilor falsificate din Moldova, iar Franța, la rândul ei, a promis să nu mai sprijine formal unirea principatelor, mulțumindu-se cu dotarea lor cu instituții și sisteme de conducere asemănătoare. Pe plan diplomatic, întrevederea a reprezentat un moment important în crearea statului român.

 1867: La un an după fondarea Societăţii Academice Române, a fost înfiinţată Biblioteca Academiei Române, având de la început misiunea de a aduna şi conserva în colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, privind istoria şi cultura românească, dar şi istoria şi civilizaţia universală.

Foto: Aripa nouă a Bibliotecii Academiei Române

Biblioteca Academiei Române este ctitoria mai multor generaţii de cărturari care, prin donaţii şi o intensă politică de achiziţii, au contribuit la propăşirea ei.

Beneficiară a Depozitului Legal din 1885, are în atribuţiile sale publicarea bibliografiei retrospective a cărţii şi periodicelor româneşti, precum şi a unor bibliografii speciale, cum ar fi Bibliografia Mihai Eminescu sau Bibliografia Războiului de Independenţă, servind documentarea şi cercetarea asupra ştiinţei şi culturii române.

Fondurile sale se cifrează la peste 14 milioane de unităţi, dintre care 3.600.000 monografii şi 5.300.000 publicaţii seriale

1871: S-a născut Ion Popescu-Pasărea, compozitor de muzică psaltică şi profesor.

Ion Popescu Pasarea, viata si activitatea CrestinOrtodox.ro

A format numeroşi compozitori şi muzicologi, a publicat colecţii şi culegeri de cântece, muzică bisericească psaltică, lucrări didactice, studii de muzicologie ş.a.; (m. 1943).

1877: Marele duce Nicolae al Rusiei (foto) adresează domnitorului Carol I noi telegrame, în care solicită trecerea Dunării de către întreaga armată română.

19 iulie 1877: Marele Duce Nicolae al Rusiei a cerut ajutorul armatei  romane intr-o scrisoare ramasa celebra | Antena 1

Unităţi ale armatei române trec Dunărea şi iau în primire paza podului de vase Zimnicea-Şiştov.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - Primele unităţi ale Armatei Române au trecut Dunărea şi au luat în primire paza podului de vase Zimnicea-Svisto - foto preluat de pe radiojurnalspiritual.ro

Foto: Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – Primele unităţi ale Armatei Române au trecut Dunărea şi au luat în primire paza podului de vase Zimnicea-Svisto – foto:radiojurnalspiritual.ro.

1887:  A murit poetul şi publicistul român George Creţianu , membru de onoare al Academiei Române; (n. 3 octombrie 1829). A fost membru de onoare (din 1882) al Academiei Române.

फ़ोटो का कोई वर्णन उपलब्ध नहीं है.

A studiat dreptul la Paris, unde a fondat împreună cu alți tineri români ziarul „Junimea Română”, care a militat pentru Unire. S-a întors în țară în anul 1853, când a intrat în magistratură ca procuror de tribunal , apoi substitut la Înalta Curte, iar în 1857, juristconsult al Statului.

În 1859 a fost numit director în Ministerul Justiției, apoi ministru ad-interim la același minister. În 1860 este numit membru la Înalta Curte, apoi procuror la Casație,și în continuare, membru la Curtea de Casație, până la sfârșitul vieții.

A colaborat la ziarul Patria din 1854, care însă a fost oprit de cenzură. Între scrierile sale se evidențiază Melodii intime, București, Impr. Sfântei Mitropolii, 1855, și Patrie și libertate (Poesii vechi și noui), București, Göbl, 1879.

George Călinescu precizează că George Crețianu a fost autorul popularului „Cântec al străinătății” („Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”).

1917: In timpul Primului Război Mondial, începe  marea bătălie de la Mărășești, în care  armata română a respins puternica ofensivă a armatei germane.

Cuib de mitralieră, Armata Română, Primul Război Mondial, sursa:art-historia.blogspot.com

Ostași romîni în Primul   Război Mondial

 Prin durată şi intensitate, bătălia a fost cea mai mare de pe frontul românesc, din tot cursul războiului.

 Cele mai dramatice momente ale marii bătălii de la Mărăşeşti au fost luptele de pe platoul Mușcelului  şi lupta de la Răzoare,  unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere comandată de căpitanul Grigore Ignat (n. 1885 la  Bîrlad).

Pierderile trupelor române în morţi, răniţi sau dispăruţi se cifrează la 610 ofiţeri şi 26 800 soldaţi şi gradaţi; mulţi dintre ostaşii de toate gradele au fost distinşi, pentru eroismul de care au dat dovadă, cu ordine şi medalii şi alte recompense, iar drapelele unui mare număr de unităţi române au fost decorate cu ordinul „Mihai Viteazul“; comandantul Armatei I generalul Eremia Grigorescu împreună cu alţi generali şi ofiţeri au fost decoraţi, de asemenea, cu ordinul „Mihai Viteazul“.

Mausoleul Eroilor din Mărășești, România

Foto: Mausoleul Eroilor din Mărășești, România

Batalia s-a incheiat in ziua de 16 august  1917.


1917: A murit Maria Zaharia (cunoscută și ca Măriuca Zaharia), o fetiță româncă de doisprezece ani, căzută eroic în luptele de la Mărășești. (

Măriuca, cea mai tânără eroină din istoria României, s-a jertfit ...

Născută la 1905, în localitatea Pădureni, Mărășești, Româniaa murit eroic în luptele de la Mărășești din cadrul Primului Război Mondial. A fost înmormântată în Mausoleul eroilor români de la Mărășești.

1926: A murit matematicianul Constantin Climescu, membru fondator şi principalul susţinător al revistei „Recreaţii ştiinţifice” (1883).

Constantin Climescu, fostul primar al Iasului • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1892; (n. 1844).

1929: S-a născut (la Sarsînlar/Bulgaria, într-o familie de aromâni) sculptoriţa Georgeta Caragiu – Gheorghiţă,  fosta profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia sculptură.

GETA CARAGIU -

A fost sora actorului Toma Caragiu şi soţia sculptorului Alexandru Gheorghiţă.

Uniunea Artiştilor Plastici din România dă naşterea la 9 august 1929.

1935: A murit  George Vâlsan, geograf român, membru al Academiei Române; (n. 21 ianuarie 1885).

A pus bazele geomorfologiei moderne în România; s-a ocupat şi de geografia umană şi de toponimie si a întemeiat  la Cluj, Societatea Etnografică Română.

 A fost membru titular al Academiei Române  din 1920; (n. 1885).

George Valsan - savant roman in domeniul geografiei si etnografiei ...

George Vâlsan  si-a făcut studiile la București, Berlin și Paris.

A fost profesor la universitățile din Iași, Cluj și București; președinte al Societății etnografice române și director al Institutului de geografie din Cluj, pe care l-a înființat și în jurul căruia a înființat o școală geografică românească.

 1938: S-a nascut compozitorul român  Liviu Glodeanu;  (d. 1978).

1941: A murit la Bucuresti, Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare, directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna” din Capitală. Era fiica lui Gheorghe Mortun si a Eleonorei (n. Dimitriu). Adoptata de sotii Alexandru si Mia Andrei.  

S-a nascut  la 24 febr./8 mart. 1870, in comuna Saucesti, judetul Bacau. 

Frecventeaza la Iasi, cercul socialist al lui I. Nadejde si cenaclul lui N. Beldiceanu , unde il intilneste pe Creanga . La Bucuresti, urmeaza Facultatea de Filosofie si Pedagogie, apoi e numita prof. la Braila. 

A organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare dovedind o certă vocaţie de pedagog si propagand, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale.

A activat în mişcarea socialistă fiind delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii, reprezentantă a cercurilor poporaniste şi prietenă personală al criticului cultural Garabet Ibrăileanu.

Sub îndrumarea scriitorului Garabet Ibrăileanu, Izabela Sadoveanu a scris pentru revista Viaţa Românească, unde a încercat să împace naţionalismul şi tradiţionalismul etnic cu estetismul.

Militeaza in Liga impotriva Prejudecatilor (organizatie de masa a PCR) pentru democratizarea scolii, impotriva analfabetismului, a sovinismului etc. Colaboreaza la: Adevarul, Adevarul literar si artistic, Noua revista romana, Viata Romaneasca (in comitetul de redactie), Vointa nationala (unde semneaza Evan).

Cartile si brosurile cu subiect pedagogic sint semnate Izabela Sadoveanu. E autoarea unui volum de Impresii literare (1908), cartea sa de debut. A tradus din Grazia Deledda si Giovanni Verga si a lasat memorii, publicate postum (Amintiri, 1980).

În calitate de critic literar, ea a promovat recunoaşterea simbolismului ca un fenomen cultural independent şi a comentat progresele moderne în literatura engleză.

 1941: S-a născut poetul român  Cezar Ivănescu;  (d. 2008).

1942: A murit Alfonso Castaldi, compozitor şi dirijor român de origine italiană; (n.23 aprilie 1874).

S-a stabilit în  Romania la vârsta de 20 de ani.

ALFONSO CASTALDI (1874 – 1942) – Asociația Italienilor din România –  RO.AS.IT.

În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București. Între 1925 și 1929 a fost inspector al muzicii în Ministerul Artelor.

În afară de prelucrări după autori preclasici, a compus două simfonii, schița simfonică „Tarantella” , poeme simfonice („Talatta”; „Marsyas”, muzică de cameră. Are realizări și în domeniul muzicii vocale (coruri, cântece, etc.). Deosebit de importantă a fost activitatea sa pedagogică în domeniul predării armoniei și contrapunctului, fiind profesorul multor compozitori și dirijori români, printre care George Georgescu, Ion Dumitrescu,Alfred Alessandrescu, Gheorghe Dumitrescu.

A fost și un talentat de artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale: Jean Steriadi, Camil Ressu, Fritz Storck, Pul Verona, Stefan Luchian, Iosif Iser,  Oscar Han.

1943: S-a născut la Bucuresti, pianistul român Dan Grigore, elev al Cellei Delavrancea şi al lui Mihail Jora, fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Dan Grigore, la 75 de ani - Reporter Global

 

 

1945: Se restabiliesc relaţiile diplomatice româno-sovietice, iar legaţiile celor doua state sunt ridicate la nivel de ambasade.

Relaţiile diplomatice româno-ruse au fost stabilite la 27 septembrie/15 octombrie 1878, la nivel de legaţie, fiind întrerupte la 15/28 ianuarie 1918.

Au fost restabilite  începând cu data de 9 iunie 1934, şi  întrerupte din nou în anul 1941.

După dispariţia URSS, reprezentanţele diplomatice şi consulare ale URSS în România au fost considerate reprezentanţe diplomatice şi consulare ale Federaţiei Ruse, iar misiunea ţării noastre la Moscova a fost considerată Ambasadă a României în Federaţia Rusă

  Guvernele SUA și Angliei au condiționat reluarea relațiilor diplomatice cu Romania, de includerea în guvernul Petru Groza dominat de comunisti, a unor reprezentanți ai PNL si PNT. Acestea vor restabili relațiile diplomatice cu România la 5 februarie 1946.

1948: S-a născut Jeana Gheorghiu, jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune şi radio; s-a făcut cunoscută îndeosebi prin reportajele realizate în timpul evenimentelor din 1989 din Timişoara; (d. 18 mai 2007).

Imagini pentru Jeana Gheorghiu,photos

1955:  A murit Nicolae Bălan, mitropolitul Transilvaniei şi Banatului (n. 27 aprilie 1882).

1969: S-au desfăşurat lucrările Congresului al X-lea al PCR.

Deschiderea oficială a Congresului al X-lea al PCR (6-12 august 1969) - foto preluat de pe adevarul.ro

Deschiderea oficială a Congresului al X-lea al PCR  (6-12 august 1969)

Din 1969 Ceauşescu a devenit un lider de neînlocuit. Crease astfel de mecanisme încât o fracţiune coalizată împotriva lui nu putea acţiona cu şanse de izbândă. Cel de-al doilea congres al partidului de la venirea lui Ceauşescu la putere s-a ţinut între 6 şi 12 august 1969. Data lui fusese amânată din cauza vizitei lui Nixon la Bucureşti.

1972: S-a nascut la Câmpina, jud. Prahova, actriţa română de teatru şi film, Monica Davidescu.

A absolvit Facultatea de Arta Teatrala si Cinematografica, sectia Actorie la clasa profesorului Grigore Gonta. Înainte de a fi actriță a fost ănvățătoare, dansatoare si model.

In toamna anului 1992, la varsta de 19 ani a venit in capitală, unde timp de trei ani a fost secretară, manechin și a făcut parte si dintr-o trupa de dans. Din 1998 joaca pe scena Teatrului National din București.

In stagiunea 2009-2010 a jucat in “Visul unei nopti de vara”, “Take, Ianke si Cadir”, “Sanziana si Pepelea”, “Molto, gran’ impressione” si “Comedia norilor”. A jucat in filme ca “Natures mortes” in 2000, “Vlad” trei ani mai tarziu, in 2007 “Ticalosii”.

Este căsătorita cu cântărețul Aurelian Temisan.

1973: A murit regizorul român de teatru și film Sică Alexandrescu; (n.15 august 1896).

 A  fost vreme îndelungată prim-regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a montat comediile lui I.L.Caragiale (filmografie: “Bădăranii”, “O scrisoare pierdută”).

1984: A murit graficiana Marcela Cordescu (soră geamănă cu pictoriţa şi graficiana Florica Cordescu-Jebeleanu, sotia poetului Eugen Jebeleanu); (n. 1913).

Marcela Cordescu– autoportret

1999: A murit Mihai C. Băcescu, zoolog, oceanolog şi muzeolog, considerat creator al şcolii române de oceanologie.

A fost membru titular al Academiei Române din 1990; (n. 1908).

2000: A decedat actorul român  Petre Gheorghiu;  (n.Iași, 20 iunie 1929).

2015: A decedat la București, scenarista și regizoarea de film română Malvina Urșianu; (n. 19 iunie 1927 la Gușoeni, Vâlcea). A fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București.

Malvina Ursianu ‹ cinemagix.ro

A fost căsătorită cu scriitorul și publicistul Paul Anghel, care a murit în 1995.

2015: A murit la București, pugilistul român Mircea Dobrescu; (n. 5 septembrie 1930, la Buzău).

Doliu în box. A murit Mircea Dobrescu, vicecampion olimpic la Melbourne

 

Mircea Dobrescu a început boxul la vârsta majoratului și a petrecut nu mai puțin de 34 de ani în ringul de box, timp în care a boxat în peste 200 de meciuri. A fost component al unor cluburi din Buzău și Brăila după care, timp de 20 de ani, a activat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

A fost distins cu argint la Campionatul European din 1955 și 1957 și la Jocurile Olimpice din 1956.

2017: A avut loc la Mănăstirea Robaia, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul .

Pârvu Mutu Zugravul (1657 – 1735), iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și un mare rugător isihast.

Pârvu Mutu Zugravul , este considerat ca fiind cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor și a Cantacuzinilor și un mare rugător isihast.

Luând aminte la viața virtuoasă și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.

Parvu Mutu

         Foto: Autoportret – Biserica din Bordești

Parvu Mutu s-a născut la  data de 12 octombrie 1659, în familia preotului Ioan Pârvescu din Câmpulung și a decedat în anul 1735.

Dintre cei sase copii ai familiei, numai Pârvu va supravietui, si el luptându-se insa cu neputinta de a vorbi clar. Datorita acestei deficiente, el va fi poreclit „Mutu”, ajungând renumit ca „Pârvu Mutu”.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Schimbarea la Față a Domnului.

Schimbarea la Față a Mântuitorului este unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august - foto: doxologia.ro

Schimbarea la Față a Domnului  este cunoscuta in popor si sub denumire de Probojenia și este praznuită pe 6 august.

Primele reprezentari iconografice ale Schimbării la Față sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica “Sfântul Apolinarie“ din Ravenna si cel din Manastirea “Sfânta Ecaterina“ din Sinai.

Din Scriptură aflam ca Mântuitorul luând pe Petru, Iacov si Ioan pe muntele Taborului, “S-a schimbat la față inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au facut albe ca lumina.

Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El si, raspunzand, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiești, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una.

Vorbind el incă, iata un nor luminos i-a umbrit pe ei, si iata glas din nor zicand: “

Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultati-L”.

Si, auzind, ucenicii au cazut cu fata la pâmânt si s-au spaimantat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).

Schimbarea la Față  ne descoperă ca Hristos a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu.

Prin firea omeneasca pe care a asumat-o, ne-a fost descoperita dumnezeirea Sa.

In acest sens, Sfintii Parinti afirma ca “Hristos Se schimba la Fata, nu luand ceea ce nu era, nici preschimbandu-Se in ce nu era, ci aratand ucenicilor ceea ce era, deschizandu-le lor ochii si facandu-i din orbi vazatori”.

Pe muntele Taborului, trupul Sau a fost strabatut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toti comentatorii Evangheliei sunt de acord ca Schimbarea la Fata a Domnului anticipeaza invierea Lui, iar invierea Sa o prefigureaza pe a noastra.

Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era “ca soarele”, iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca “erau ca zapada”, ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, dupa cum nici “zapada” nu a fost topita de “soarele” din El. Cele doua firi sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.

Pe 6 august, de sarbatoarea Schimbării la Fata a Domnului, Biserica ofera dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/06/o-istorie-a-zilei-de-6-august-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. Cinemagia.ro.

06/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Relatarea generalului Titus Gârbea despre ultima întâlnire dintre Mareșalul Ion Antonescu și Hitler din data de 5 august 1944

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 2%2Badolf%2Bhitler%2Btranslator%2Bschmidt%2Bion%2Bantonescu.jpg

Foto – Mareşalul Antonescu, translatorul Paul Schmidt şi Adolf Hitler la ultima întâlnire

În martie 1944, generalul Titus Gârbea a fost numit în funcția de şef al Misiunii Militare Române în Germania la Înaltul Comandament al Wehrmachtului şi Înaltul Comandament al Armatei de Uscat.

În această calitate, generalul Titus Gârbea, a asistat la ultima întâlnire dintre Mareşalul Ion Antonescu şi Adolf Hitler.

Foto – Generalul Titus Gârbea

Ultima întâlnire dintre Mareșalul Ion Antonescu și Hitler

Relatarea generalulului Titus Gârbea redată pe https://maresalul-ionantonescu.blogspot.com

Inițiativa întâlnirii

Întrevederea Mareșalului Antonescu cu Adolf Hitler din data de 5 August 1944 a fost cerută de către români. Celelalte au fost mai mult sau mai puțin, inițiate și chiar comandate de Hitler.

N-am vrut niciodată, în situația în care m-am aflat eu în timpul acestui război, să ies cu ceva în evidență, dar pot să susțin că autorul și susținătorul acestei ultime întâlniri între Mareșalul Antonescu și Adolf Hitler am fost eu.

Am fost eu, pentru că la nivelul la care mă aflam și în discuțiile cu marii comandanți, militari mai ales, și chiar oameni politici germani, mi-am dat seama că mergeam către prăpastie.

Și, când a avut loc atentatul asupra lui la data de 20 Iulie 1944, mi-am dat seama că poporul german, un popor răbdător și foarte disciplinat, a ajuns la capătul răbdării și unele cercuri militare și politice au pus la cale acest atentat ca să scape de Hitler care-i ducea la pierzare. Nu m-am grăbit după acest atentat să inițiez un astfel de demers.

După ce am avut o întrevederea cu ambasadorul Japoniei în Germania Keizo Oshima, m-am dus și la Berlin ca să vorbesc cu ministrul nostru generalul Ion Gheorghe și cu alte personalități și cu cunoscuți de-ai mei, pentru a-mi da seama cât de adâncă este această nemulțumire ce a culminat cu acest atentat.

După ce am făcut această călătorie și după ce am raportat la București, cât de repede posibil pentru a informa verbal în legătură cu perspectivele foarte importante cu caracter militar și politic, într-adevăr, mi-am dat seama că de pe urma acestui atentat, care dovedea o profundă ruptură între poporul german și dictatura nazistă.

Deci, mi-am dat seama că este momentul să se tragă concluziile, iar războiul să se încheie printr-un compromis pentru România sau chiar printr-o predare fară condiții.

Am susținut de mai multe ori că trebuie să vin imediat la București pentru probleme legate de armament. Deci, repet, organizatorul ultimei întâlniri dintre Mareșalul Antonescu și Hitler am fost eu, șeful misiunii militare române în Germania, pe lângă Oberkommando der Wehrmacht și Oberkommando des Heeres.

Ducându-mă la Berlin și vorbind cu ministrul Românie, generalul Ion Gheorghe, i-am pus întrebări în legătură cu necesitatea tragerii unor concluzii de pe urma atentatului asupra lui Hitler. Generalul Ion Gheorghe a fost foarte surprins de întrebarea mea și a cerut explicații.

Răspunsul meu a fost că trebuia găsită o cale de încheiere a războiului. Fară să stea pe gânduri, generalul Ion Gheorghe a refuzat propunerea mea, motivând acest lucru prin faptul că Hitler ar fi ripostat vehement acestei posibilități.

Cerbicia lui Hitler era bine cunoscută, dar în sinea mea eram convins de viabilitatea ideii pe care o formulasem și în această idee era bine ca Mareșalul Antonescu, să vină și să discute pe față asupra acestei probleme dificile. Știam la acea vreme că însuși Mareșalul Antonescu declarase că încercase încă din anul 1943, odată cu ieșirea Italiei din Axă, să încheie o pace separată cu Aliații, în cooperare cu oficialitățile italiene. Inițiatorul acestei idei a fost Mihai Antonescu, mâna dreapta a Mareșalului Antonescu.

Revenind la întâlnirie, am ținut cu orice preț ca Mareșalul Antonescu să vină în Germania să se întâlnească cu Hitler. Mi s-a răspuns că Mareșalul Antonescu era bolnav, că era foarte ocupat și nu putea veni. Eu însă insistam în direcția retragerii din război, fiind nevoit, pentru a-mi aduce la îndeplinire hotărârea, să apelez la un subtrefugiu, i-am propus Mareșalului Antonescu să vină doar pentru a-l felicita pe Hitler pentru că scăpase cu viață după acest atentat, ceea ce părea necesar.

Mi s-a răspuns, că acesta era, într-adevăr, un argument puternic. Eu i-am spus atunci Marelui Șef de Stat Major Român, Generalul Ilie Șteflea. Mi s-a spus să aștept, începând cu data de 24 Iulie 1944, când eu raportaem la București, au trecut destule zile, vizita având loc la data de 5 August 1944. A fost nevoie să mă deplasez eu la București pentru a vorbi direct cu Mareșalul Antonescu :

– Domnule Mareşal, am venit la dumneavoastră să vă sfătuiesc să vorbiţi cu Hitler. Cu care, poate, abordați şi problema păcii. Ca să încheiaţi pacea. Fiindcă toţi generalii cu, care am vorbit, şi pe frontul de răsărit şi la Berlin, toţi sunt convinşi că războiul este pierdut şi e mai bine să-l încheiem mai devreme decât mai târziu.

Mareşalul Antonescu – Nu vin ! Nu vin !

– Totuşi, veniţi ! Veniţi numai ca să prezentaţi şi dumneavoastră felicitări că a scăpat cu viaţă din atentatul asupra sa.

Mareşalul Antonescu – Da ! Aceasta ar putea fi o raţiune ca eu să vin acolo. Dar… să începem şi discuţia păcii ?

– Să vă aşteptaţi şi la asta, fiindcă este necesar, de aceea veniţi şi cu sfătuitorii dumneavoastră necesari pentru încheierea păcii, adică cu ministrul de externe şi cu oamenii lui şi cu documentaţia vechilor tratate de pace din primului război mondial, pe care noi o ştim şi am trăit-o cu toţii !

Mareşalul Antonescu – Da, da ! Am înțeles.

Acum când relatez aceste fapte și sânt în posesia mai multor informații și stiu că în acea vreme se duceau tratative și la Cairo și la Stockholm, altele, mai înainte în Spania și Portugalia, iar o întârziere a întâlnirii între Mareșal și Hitler ar fi avut efecte negative asupra evenimentului ulterior, în desfășurarea importantei întâlniri, s-a prudus un lucru care mi-a demonstrat că Mareșalul Antonescu tergiversase întâlnirea tocmai pentru a vedea rezultatul tratativelor de la Cairo și Stockholm.

Am mai spus și cu alte ocazii că Mareșalul suferea de un complex de inferioritate la aceste întâlniri, datorat în bună parte faptului că își dădea seama că Hitler făcea greșeli și că își distrugea propria creație, acea mașină de război germană, bazată pe realizările economiei germane interbelice.

Foto – Heinz Guderian comandantul frontului estic

Ăștia sânt gangsteri

Mareșalul Antonescu s-a hotărât să se întâlnească cu Hitler. La data de 5 August 1944 Mareşalul Antonescu sa deplasat de la Bucureşti cu o delegație foarte mare la cartierul general a lui Adolf Hitler de la Rastenburg unde a fost aşteptat de mine şi generalul Ion Gheorghe. Hitler a fost foarte încântat de aceasta vizită și mai mult decât atât, i-a trimis urgent unul din avioanele sale personale cu care în ziua de 5 August, în jurul orei 11:00, a sosit la Rastenburg.

Pe lângă personalități militare, din delegație făcea parte și Ministrul de Externe Mihai Antonescu, în eventualitatea unor discuții politico-diplomatice. Fară prea multă ceremonie la sosire, a început imediat conferința. Discuțiile au fost lungi, durând aproape șase ore, dar, spre dezamăgirea noastră, Hitler n-a vorbit, într-un discurs, de 3-4 ore, decât despre ticăloșia tuturor și în special a poporului german, total lipsit de recunoștință pentru el, cel ce-i scosese din adâncul prăpastiei și-l ridicase pe culmi neajunse de nimeni.

Era atât de penibilă această atmosferă cu plângerile lui Hitler, alternate cu izbucniri de revoltă și de amenințări care nu făceau deloc cinste unei persoane atât de sus puse încât nega char scopul lui, acela de a-i demonstra Mareșalului Antonescu că dreptatea era de partea sa, că războiul a luat această întorsătură pentru că toți își pierduseră încrederea în geniul său politic și militar și a amenințat din nou, fie și cu represalii, încrederea poporului german.

Toți cei prezenți, în frunte cu Mareșalul Antonescu, obosisem tot ascultând-ul. În cele din urmă acest lung discurs a luat sfârșit și s-au putut discuta problemele cu adevărat importante, de ordin militar.

A luat cuvântul pentru acestea nu Wihlem Keitel, comandantul armatei germane, cel îndreptățit să poarte discuțiile, ci Heinz Guderian, cel răspunzător de frontul de est.

Dar acesta, un om cu adevărat inteligent, cu multă judecată, abia luase conducerea acestul front uriaș, de la Marea Nordului până la Marea Neagră și încă studia ceea ce avea de făcut. Dotat cu o mare putere de gândire, Guderian și-a dat seama de importanța capitală a frontului de est, după ce frontul de vest fusese starpuns de Aliați în Normandia și de faptul că menținerea acestui front de est, pe care erau masate efectivele militare și umane enorme, era imperios necesară, mai ales după ce Armata Roșie își începuse operațiunile de amploare în vara anului 1944.

Comandantul frontului de est a făcut cunoscute observațiile sale, arătând că cel mai probabil loc prin carea Armata Roșie urma să-și concentreze ofensiva, era frontul românesc, singura porțiune întinsă care nu fusese teatrul unor operațiuni militare de amploare. Heinz Guderian a cerut Mareșalului Antonescu să impulsioneze armata română, pentru a participa alături de armata germană la oprirea ofensivei sovietice.

Marele atu, a subliniat Guderian, este terenul românesc, cu puternica cetate a Carpaţilor ce ar fi putut să împiedice punerea în valoare a principalei forțe sovietice, armata blindată. Mareșalul Antonescu și dat seama că România va deveni teatrul principal al operațiunilor militare, și că, pentru a rezista, germanii ar fi lăsat de bunăvoie teritoriul românesc pradă disrugerii. Guderian nu cerea nimic altceva decât ca Marele Stat Major german, colaborând cu cel român, să pregătească evacuarea regiunilor vizate din nord-estul României, iar apărarea să fie asigurată de-a lungul lanțului Carpatic și pe Dunăre între care să fie masate mari efective umane germano-române.

Din nou a intervenit Hitler, care a afirmat că această retragere, urmată de cedarea teritoriilor, se va face numai la ordinul lui expres, că românilor li se cere, de fapt, doar o pregătire a terenului. Aceste intervenții a lui făcea dovada faptului că Hitler ajunsese să se teme de cedarea de noi teritorii, și punea în evidență greșelile pe care le făcuse în aprecierea evenimentelor, faptul că acțiunile lui putea să mai salveze ceva.

Hitler a încercat să dovedească necesitatea luptei totale pentru oprirea ofensive sovietice, pe linia principală de luptă. A luat, apoi, cuvântul Mareșalul Antonescu, care era conștient că a-la ajuta pe Hitler în continuare, echivala cu pierderea unor provincii românești.

Hitler a insistat din nou asupra faptului că cedarea de teritorii ar fi făcută numai în disperare de cauză.

Pe fondul acestei discuții, în contradictoriu cu Guderian, Hitler a făcut o evidențiere impresionantă, el a spus :

Trebuie să mulțumim Mareșalului Antonescu, care consimte la această retragere pe linia Carpaților în extremis.

Mareșalul Antonescu ripostează că s-ar putea rezista și la fața locului dacă germanii s-ar hotărî să dea ajutoarele mereu solicitate și mereu refuzate sau acordate într-un procent infim. Urmează un moment tensionat, Hitler, încruntat și nervos, sare din domeniul militar al discuției în domeniul politic, fară legătură.

El îi cere Mareșalului Antonescu să răspundă dacă va lupta, ca aliat al Reich-ului, în fruntea armatei române până la limita extremă. Mareșalul Antonescu a fost surprins și indignat de această întrebare fară ocol, care îndepărta prespectiva încheierii războiului. Foarte dezamăgit, Mareșalul Antonescu a răspuns prin niște întrebări :

Adolf Hitler – Şi dumneata … şi dumneata Mareşal Antonescu înţelegi ca împreună cu România şi cu armata dumitale, trebuie să rămâi şi să lupţi cu mine alături pe frontul acesta până la ultimul soldat ?

Mareşalul Antonescu – Domnule Hitler, eu nu pot să mai duc acest război, nu pot să mă mai apăr, eu nu mai pot să mai stau în război alături de dumneata, pentru că nu mai am cu ce.

Dumneata îmi ceri mie să mă sinucid împreună cu poporul meu şi cu armata mea, ca să câştigăm acest război, pe care simt că îl pierdem. Nu, nu, eu nu am să mă sinucid niciodată împreună cu poporul meu. Voi mi-aţi luat după frontul nostru toate forţele blindate şi toate forţele valide şi le-aţi dus ca să vă apăraţi Prusia Orientală şi Germania de Est şi aţi lăsat tot frontul nostru , fără o divizie de blindată.

Cum credeți că veți menține frontul de răsărit odată cu intrarea Turciei în Război ? Dumneata nu ştii că toată flota aliată o să intre în Marea Neagră. Şi din Marea Neagră uşor, uşor, o să pună piciorul în Balcani, în spatele meu. Cu ce să mă apăr eu ? Dumneavoastră nu vă daţi seama de lucrul acesta ?

Îmi luaţi toate forţele. La cererea dumneavoastră de a mă sinucide, eu v-am făcut de atâtea ori cereri : Să ne daţi avioane să ne apărăm contra anglo-americanilor, care ne bombardează zi şi noapte. Să ne daţi tancuri să ne apăram de masa asta de tancuri ruseşti care vine peste noi. Cu ce să mă apăr ? Cu mica mea divizie de blindate. Şi să ne daţi artilerie anti-aeriană.

Şi încă ceva. Dumneavoastră ne-aţi cerut aurul, vi l-am dat, ne-aţi cerut pâinea v-am dat-o şi toate cererile care le-aţi făcut, toate au fost onorate. Păi, cum credeţi dumneavoastră, că dacă ne lăsaţi fără mijloacele proprii, o să întreţinem războiul, cu bani, cu hrană şi mai ales cu petrol ? Dumneavoastră aveţi nevoie de petrolul nostru ca şi pâinea zilnică.

Reacția neașteptată a Mareșalului Antonescu l-a descumpănit pe Hitler, acesta nu se aștepta la atâta vehemență și din această cauză raspunde cu lucruri care nu putea să stea în picioare. Astfel, se baza pe dușmănia de secole dintre Rusia și Turcia și era convins că Turcia nu va ataca Axa. Această greșeală îi da din nou Mareșalului Antonescu prilejul să vorbească deschis, să-și dezvăluie opiniile. Hitler schimbă subiectul, declarând că-și va onora de acum încolo toate promisiunile de ajutor și că va readuce în România diviziile germane dizlocate pe frontul de est, pentru a asigura linia de rezistență românească, nedându-și seama că , de fapt, în acea conjunctură, acest lucru este imposibil. Discuția capătă aspectul unui conflict între Mareșal și Hitler în care cei doi aliați dau și primesc răspunsuri dure. Toți erau obosiți iar Hitler a suspendat discuțiile, motivând necesitatea refacerii fizice a participanților astfel :

– Domnule Mareşal suntem obosiţi şi iritaţi şi montaţi sufleteşte şi dumneavoastră şi eu, să luăm masa şi să continuăm după aceea.

Dar adevăratul rezultat al discuțiilor se vădește a fi fost nul. Ieșind din sala de conferințe înainte de a se pune masa, Mareșalul Antonescu se depărtează de germani și, față de mine și de generalul Ion Gheorghe a izbucnit revoltat :

Mareşalul Antonescu – Ai văzut, domnule ? Ăștia sânt gangsteri ! Ai văzut, domnule, mi-a pus mâna în gât și m-a întrebat dacă sânt de acord să mă sinucid cu el, împreună cu armata și cu poporul român ?! Ce zici domnule Gheorghe Ion de atitudinea asta? Ai văzut, ca un gangster mi-a sărit la gât şi să îmi ceară să mă sinucid cu poporul şi cu armata mea, ce zici de chestia asta ?

Gheorghe Ion – Domnule Mareşal, eu sunt de părere ca să fim liniştiţi şi să nu ne gândim la pace încă. Germanii au pierdut războiul.

Mareşalul Antonescu – Păi, dacă l-au pierdut, de ce mai stăm de vorbă şi nu-l încheiem ?

Gheorghe Ion – Trebuie să pierdem şi noi războiul şi să cădem odată cu ei, pentru că Germania se va reface cu puterea ei militară şi cu puterea ei industrială şi noi ne vom reface alături de ei.

Mareşalul Antonescu – Şi dumneata ce părere ai domnule Gârbea ?

Titus Gârbea – Eu am o altă părerea, şi anume, dacă domnul general Gheorghe Ion ar sta de vorbă cu românii, nici 1% nu are să fie de părerea asta. Noi dacă pierdem războiul ne ducem în fundul pământului şi de acolo nu ştiu cine ne mai scoate. Noi nu avem industria germană. Noi nu putem să rezistăm. Şi dacă dumneavoastră domnule Mareşal întrebaţi pe toţi românii: dacă trebuie să încheiem pacea sau să continuăm războiul, sunt sigur că toţi românii, 100%, au să vă ceară să faceţi pace.

Mareșalul Antonescu își trăda tulburarea lăuntrică printr-un zbucium exterior vizibil. Se gândea probabil și la tratativele secrete pe care le începuse. În acele momente, delegația noastră a fost invitată la masă, trebuie să spun că nu am fost percheziționați la intrare, dar fiecărei persoane i se fixase una sau două „umbre” în sală. A fost o masa simplă și scurtă. Hitler era la pământ, atât fizic, cât și mai ales moral, după atentatul eșuat asupra lui. Au urmat ore de odihnă pentru toți, dar ne-am dat acum seama că despre pace sau armistițiu nici numai era vorba.

Eram total și profund dezamagiţi, noi românii. În seara zilei de 5 August 1944 au mai avut loc discuții între Mareșalul Antonescu și Wihlem Keitel, una mai scurtă și una mai îndelungată între Mareșalul Antonescu și Heinz Guderian, pe probleme militare.

Divergențe între consilierii Mareșalului Antonescu

S-a convenit ca a doua zi 6 August 1944, înainte de plecare, să se mai pună la punct unele probleme militare și să se stabilească planuri și măsuri pentru modul în care vor acționa românii în eventualitatea retragerii.

Se stabilise ca Mareșalul Antonescu și Hitler să nu se mai întâlnească în ziua plecării, fapt care a întărit astfel convingerea tuturor că la întâlnirea avută cu o zi în urmă nu se realizase nici o înțelegere importantă, că tot ceea ce se discutase va avea ca efect o oarecare mișcare de trupe, în realitate neimportantă.

În schimb Mareșalul Antonescu a avut o scurtă discuție cu Heinz Guderian :

– Domnule, eu nu mai pot să mai ţin frontul de la Dunăre şi la Marea Neagră şi peste Carpaţi. Dumneata să-mi dai înapoi diviziile pe care mi le-ai luat, să-mi dai aviaţie care să mă apere, să-mi dai tunuri antiaeriene şi tancuri. Fără astea nu mai pot să rezist !

Cu puțin timp înaintea plecării, Mareșalul Antonescu m-a chemat pe pista aeroportului pentru a-mi da instrucțiuni, dar și-a dat seama că era necesar să fie de față și generalul Gheorghe Ion. Ne-am depărtat de grupul german, iar Mareșalul ne-a întrebat :

Ce-i de făcut ? Care-i soluția ?

Gheorghe Ion a spus că pacea sau armistițiul ar fi fost ultimul lucru pe care Hitler le-ar cere, iar România trebuia să aibă aceeași atitudine. Om realist de felul lui, generalul Gheorghe Ion și-a dat seama că germanii au pierdut războiul și a declarat că, într-adevăr, se afla într-o situație foarte gravă din cauza luptei pe două fronturi care se mișcă mereu și că vor fi în final, înfrânți.

Generalul Gheorghe Ion era convins că poporul german se va ridica după război, la fel cum a făcut-o și după primul război mondial și că poporul român nu trebuie să se desprindă de el, ci să cada odată cu acesta. După aceea, Mareșalul Antonescu se îndreaptă către mine și mi-a cerut părerea asupra problemei. Eu n-am ezitat să răspund, deși generalul Gheorghe Ion era de față că, după părerea mea, propunerea domniei sale ar fi privită ostil de majoritatea românilor, care n-ar accepta în nici un fel un asemenea punct de vedere.

Mă uitam la Gheorghe Ion, care cu o mimică adecvată, îmi împărtășea ostilitatea pe care o încerca în fața răspunsului meu și mi-am dat seama că singura șansă de salvarea de la prăpastie era ieșirea din război, ruperea imediată a unei alianțe la al carei capăt se afla sinuciderea. Mareșalul Antonescu a căzut într-o scurtă meditație, dar nu i se putea citi pe chip ce gândea despre cele două puncte de vedere total contradictorii ale noastre.

După acest interval de tăcere, Mareșalul a declarat că va pleca la București, unde va așteptă atacul de neoprit al sovieticilor, timp în care Gheorghe Ion va avea timp să intervină pe lângă corpul diplomatic german pentru încetarea războiului.

Cred că vă închipuiți mirarea ce sa așternut pe chipul generalului Gheorghe Ion, mai ales când Mareșalul a precizat că trebuie să acționeze cum poate pentru a obține de la germani un ajutor mai substanțial și pentru a opri retragerea de divizii germane de pe frontul românesc. Iar mie, Mareșalul mi-a cerut să intervin pe lângă Keitel și Guderian pentru a obține de la germani armament și apărare antiaeriană.

Acestea au fost ultimele cuvinte spuse de Mareșal. Avionul era gata de zbor, delegația română s-a suit în avion după ce-și luase rămas bun într-o atmosferă rece. Mihai Antonescu n-a spus nici macar un cuvânt în timpul întrevederii, de altfel, el fiind antipatizat de cercurile germane. Avionul a intrat pe pista și a decolat, a făcut un tur pe deasupra noastră, după care s-a îndreptat spre sud-est. Imediat însă ce și-a stabilit direcția, avionul se întoarce brusc și aterizează în apropiere.

Toți ce prezenți am fost mirați de întâmplare. Mareșalul Antonescu era convins că era vorba de un ordin a lui Hitler, care, supărat de faptul că Mareșalul îl înfruntase atât de deschis, ar fi dat ordin să fie arestat. A coborât foarte nervos și ne-a spus că totul s-a întâmplat din cauza unei pene de motor a avionului, care numai putea face față în deplină siguranță zborului și că delegației române îi va fi pus la dispoziție un alt avion.

Într-adevăr după un sfert de oră a sosit un alt avion identic, dar în tot acest timp Mareșalul Antonescu nu-și găsea liniștea, frământat, mi-a mărturisit mai apoi la București, de gândul care-l avusese că i se va întâmpla și lui același lucru ca și lui Horty, care a venit la o întrevedere cu Hitler și a fost arestat în luna Martie 1944, după care Ungaria a fost ocupată.

Teama era întemeiată, căci cu mai multe luni înainte aflasem că exista un plan asemănător și pentru România, și că pute fi aplicat în caz de necesitate. Deși nu se dăduse nici un ordin de aplicare a planului, toți știau că discuția din data de 5 August 1944, atât de vehement purtată de Hitler și Mareșal, l-ar fi putut determina pe Hitler să aplice planul Margareta II. Teama românilor nu s-a adeverit însă, căci avionul ce sosise a îmbarcat toată delegația română și au ajuns cu bine la București. Înainte de a decola a doua oară, Mareşalul Antonescu m-a chemat şi mi-a spus :

Dumneata Gârbea rămâi aici, lângă Mareşalul Keitel şi spune-i că dacă nu ne trimite aceste forţe, pe care eu le-am cerut, noi nu mai putem să ţinem frontul, ne vom prăbuşi. Dumneata, Gârbea,când mai vii la Bucureşti, să îmi aduci veşti cât mai bune ! Anunţă-mă la telefon,situaţia se poate înrăutăţi din zi în zi.

Cel mai dezamăgit dintre toți am fost eu, căci problema păcii sau a încheierii unui armistițiu nici măcar nu a fost pomenită, iar tot timpul alocat discuțiilor a fost ocupat de lunga plângere a lui Hitler și de acea discuție vehementă și în contradictoriu ce a culminat cu izbucnirea neașteptată a lui Hitler și cu răspunsul Mareșalului Antonescu prin întrebări dure, deschise, la care Hitler nu a putut răspunde cu nimic convingător.

În ajunul sfârșitului

Iată, în încheiere, mai multe lămuriri și date despre discuțiile avute de Mareșalul Antonescu, secondat de generalul Ilie Șteflea, cu Wilhem Keitel și Heinz Guderian. Înainte de a se stabili data precisă a vizitei Mareșalului la Rastenburg, m-am interesat în dreapta și stânga pentru a afla cum va fi abordată problema păcii și a armistițiului.

Cea mai sigură sursă de informații au fost ofițerii în rezervă, cu grad de miniștri plenipotențiali, care la un pahar de băutură fină își exprimau deschis opiniile și informațiile. Toți, fară excepție, au fost mirați de întrebarea mea, dar au admis că ar fi posibil să fie abordată această temă, a păcii și a armistițiului, avându-se în vedere faptul că la întrvederea cu Mareșalul Antonescu fusese invitate toate personalitățile importante germane și că se formase un curent de nemulțumire a maselor.

Mi s-a explicat după discuții că însuși Hitler ordonase acea mobilizare de somități pentru a demonstra unitatea de nezdruncinat a tuturor comandanților germani, unitate ce nu se lasă destrămată, credea Hitler, nici de atentatul asupra sa din ziua de 29 Iulie 1944.

Din delegația română făcea parte și șeful de cabinet al Mareșalului Antonescu, colonelul Gheorghe Davidescu, care era depozitul gândurilor Mareșalului cu privire la conducerea statului, mai erau două persoane civile din anturajul lui Mihai Antonescu, și apoi ofițeri din suita Mareșalului și a generalului Ilie Șteflea, în total, delegația română era formată din 15 persoane.

Temându-se de eventualitatea ca ordinul de evacuare să nu cadă brusc, în jurul datei de 10 August 1944, m-am întors la București pentru a-i pregăti pe ai noștri în cazul unei retrageri pe linia Carpaților. Ajuns la București, mi-am dat seama de atmosfera penibilă care a urmat în urma discuțiilor cu Hitler, atmosferă creată de dezamăgirea tuturor celor care așteptaseră ca discuțiile să aibă urmări pozitive.

Chiar de la întoarcerea delegației, toți și-au dat seama că rezultatul întâlnirii era nefavorabil. În zilele de 14-15 August 1944, am putut sta de vorbă la Berlin cu Radu Crutzescu, care, în acord cu lumea diplomatică românească, mi-a spus că ne îndreptăm spre prăpastie, că Mareșalul nu mai are cum să conducă țara în această situație și singura soluție ar fi ieșirea cu orice preț din război.

În schimb, generalul Gheoeghe Ion, mi-a reproșat deschis poziția pe care o adoptasem, pretinzând că soluția propusă de mine era inadmisibilă, considera că, dacă s-ar fi adoptat punctul meu de vedere, ne-am fi dat pur și simplu pe mâna inamicului ! De ce oare nu și-a dat seama că, în acest caz, poporul ar fi supraviețuit, ar fi avut o șansă mai bună de scăpare ? Și de partea germană dezamăgirea își făcuse apariția, mai ales printre persoanele ministerului german de externe.

În zilele următoare atentatului eșuat asupra lui Hitler, măsurile luate au fost atât de severe, atât de dure, încât cei care mai înainte își mai prezentau informațiile, erau reținuți, temându-se de represalile suspiciunilor lor.

Chiar Guderian, superior multor colegi de ai lui, era timorat, neliniștit de acea stare de fapt, și după cum mi-a mărturisit, a intervenit pe lângă Hitler pentru a pune capăt campaniei de suspiciuni și represalii.

După 5-6 August 1944, Mareșalul Antonescu a avut același rol militar pe frontul de est, nu i s-a retras rolul său, el conducea efectiv problema liniei de rezistență Focșani-Nămoloasa- Galați-Marea Neagră. Tot frontul îl conducea Guderian. Iat grupul de armate „Ucraina Sud” îl conducea Hans Freissner. Mareșalul Antonescu nu avea ideea fermă de a rămâne până la sfârșit alături de Hitler și nici gândul să rămână împreună cu România, cu armata ei și cu tot neamul nostru alături de Germania.

Părerea Mareșalului Antonescu cu privire la valoarea strategică și valoarea politică a lui Hitler, poate, mai înainte să fi fost de o admirație reală, dar în anul 1943 și 1944, după greșelile repetate comise de Hitler, Mareșalul era critic față de acesta.

Atitudinea Mareșalului, socotesc eu, ca unul care am asista la ultima întâlnire între cei doi, a fost o atitudine demnă față de Hitler.

Aceasta ultimă întâlnire s-a sfârșit fară nici un rezultat fară nici o concluzie. Eu am sperat ca la această întâlnire avea să se discute și o cerere de armistițiu și de începerea tratativelor de pace. Am sperat, dar era o simplă speranță.

06/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: