CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LA 1 AUGUST 1964 REGIMUL COMUNIST DIN ROMÂNIA A ELIBERAT DIN ÎNCHISORI ULTIMII DEȚINUȚI POLITICI

Eliberarea deținuților politici

1 august 1964 – Eliberarea ultimilor deținuți politici din România comunistă

În ziua de 1 august 1964, ultimii deținuți politici din România comunistă erau puși în libertate. Mulți dintre ei zăceau în penitenciare și lagăre din 1947-1948, dar existau și unii care fuseseră condamnați încă în timpul dictaturii antonesciene.

Intraseră adolescenți sau foarte tineri în pușcării, iar acum aveau părul alb, scrie Florin Dobrescu în https://www.buciumul.ro.

Trei decrete consecutive, emise de regimul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, aveau să reglementeze eliberarea tuturor deținuților politici care umpleau închisorile și lagărele de muncă forțată ale României comuniste.

Este vorba de Decretul nr. 767/1963, urmat de Decretul nr. 176 și nr. 411, ambele din 1964.

Ele fuseseră precedate la 3 ianuarie 1963 de un alt decret, cu numărul 5, care însă era foarte selectiv, excluzând persoanele „care au încercat sau săvârşit infracţiuni care periclitează securitatea statului“ (cf. Ion Bălan, Regimul concentraţionar din România, 1945-1964, Fundaţia Academia Civică, 2000). Totuși, primele grațieri ale unor

Având caracter secret, decretele nu au fost publicate în Buletinul Oficial al RPR, textele lor rămânând necunoscute zeci de ani. Nu sunt singurele acte normative adoptate în România comunistă care să fi rămas secretete publicului.

Publicarea lor ar fi oferit dimensiunile reale ale gulagului românesc, creind o impresie puternică în societate.

Decret epntru eliberarea deținuților politici din 1964. Sursa: Arhivele Naționale. Cercetător: Victor Dogaru

Foto: Decret pentru eliberarea deținuților politici din 1964. Sursa: Arhivele Naționale. Cercetător: Victor Dogaru.

Grațiați, dar nu liberi

Decretele au fost de graţiere, și nu de amnistie, cum greșit se crede. Comuniştii nu ar fi amnistiat sub nici o formă grupuri masive de „duşmani ai poporului“ care, în ochii regimului comunist, în special ai Securităţii, aveau să rămână pentru totdeauna „duşmani“, inclusiv după eliberare.

Fapt dovedit de monitorizarea agresivă și permanentul tratament de intimidare la care acești oameni au fost supuși de Securitate până în decembrie 1989. Grațiați doar, adică iertați condiționat de executarea restului unor pedepse primite pentru anticomunismul lor, foștii deținuți politici rămâneau prizonierii regimului opresiv, putându-se întoarce oricând în temnițe dacă ar fi acționat împotriva regimului.

Oricum, toți cei eliberați atunci au constatat în curând că ieșiseră dintr-o închisoare într-o altă închisoare, mai mare, numită Republica Populară Română. Cu toții, dar mai ales cei care nu au acceptat compromisurile oferite de Securitate, au cunoscut marginalizarea profesională și socială, monitorizarea intensă și alte umilințe, care se extindeau uneori și asupra urmașilor lor.

Eliberarea, în schimbul reeducării

În ceea ce privește numărul real al celor eliberați în perioada 1962-1964, acesta rămâne unul controversat, dat fiind că până și documentele oficiale ale regimului comunist sunt umbrite de o anumită îndoială izvorâtă din secretomania care caracteriza sistemul. Reputatul istoric Dennis Deletant propune alte cifre:

Numărul persoanelor condamnate la închisoare pentru infracţiuni «împotriva securității statului» era în ianuarie 1960 de 17.613. Prima scădere vizibilă s-a produs între ianuarie și decembrie 1963, când numărul s-a micşorat de la 16.327 la 13.017, mulţi legionari fiind eliberaţi. În următoarele 12 luni, ca urmare a amnistiilor decretate de Gheorghiu-Dej în 1963 (nr. 5 și 767), numărul a scăzut la 9.333, iar în 1964 (nr. 176 din aprilie și nr. 411 din iulie) mulţi dintre cei rămaşi au fost puşi în libertate“ (cf. Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948-1965, traducere de Lucian Leuştean, Editura Polirom, 2001).

Ultimele mii de deținuți politici ai regimului comunist românesc au fost eliberați nu din sentimente umanitare nutrite de liderii comuniști. Adevăratul motiv l-a constituit nevoia imperioasă a regimului de deschidere în relațiile cu puterile occidentale, dar mai ales presiunile acestora care condiționau inclusiv rămânea României în ONU de eliberarea tuturor prizonierilor politici.

Dar chiar și în aceste condiții, autoritățile comuniste aveau să condiționeze eliberarea adversarilor politici. Acestora avea să li se ceară, în schimbul libertății, acceptarea așa numitei reeducări comuniste.

Aceasta presupunea participarea la o serie de acțiuni colective în cadrul cărora să dea declarații prin care să-și renege convingerile politice anterioare și cele religioase, recunoscând în același timp supremația ideologiei comuniste la care trebuia să-și declare adeziunea.

Aiud. “Domnilor, ați învins!”

O fotografie din arhivele Securității prezintă un grup de ofiţeri din conducerea Penitenciarului Aiud, pozând triumfători, cu țigările în mâini, în faţa unei uriaşe lozinci arborate în timpul reeducării desfășurate în această închisoare între 1962 și 1964: „Legionarismul s-a născut în închisoare, / Din ură, sânge şi crimă. / Legionarismul a murit pentru totdeauna, / Aici, în Aiud, prin reeducare”… Celor care au trăit ca deţinuţi politici în Aiudul acelor ani, amintirea acelei inscripții le trezește spaime rămase îngropate în subconștient.

Reeducarea a fost o luptă inegală, în care călăii au folosit cele mai perfide mijloace, încercând să folosească orice slăbiciune, orice punct vulnerabil și orice spaimă, pentru a înșela vigilența și pentru a obține capitularea morală a victimelor aflate la discreția lor.

În mai bine de doi ani, cât a durat diabolicul experiment al reeducării de la Aiud, foarte mulţi au căzut, rând pe rând, sub presiunea, şantajul şi condiţiile de exterminare utilizate de comunişti. Alții au rezistat, sancționați în terifiantul izolator numit Zarka, un veritabil spațiu de exterminare, în condiții limită de supraviețuire. Iar dintre aceștia, mulți au murit, din lipsa asistenței medicale, a foamei și frigului.

Presat de Occident să elibereze toţi deţinuţii politici, regimul comunist din România era nevoit să dea drumul și acestor ultimi rezistenţi asediaţi în citadela intimă a sufletelor lor. Lipsiți de orice legătură cu lumea de dincolo de sârmele ghimpate, deținuții politici nu aveau cunoștință de evoluțiile internaționale favorabile lor.

Torționarii le-au pus înainte fie posibilitatea eliberării și întoarcerii la familiile lor, desigur, în schimbul apostaziei, fie perspectiva putrezirii între zidurile Aiudului. Nici unul dintre ei nu știa că eliberarea avea să vină oricum. Și a urmat o moară a dracilor, care a măcinat și a cernut, timp de mai bine de doi ani.

Savantul George Manu și scriitorul Constantin Gane sunt doar două dintre personalitățile culturii românești care, asemenea multor altora, au rămas „sub zidurile Troiei”, cum frumos se exprima poetul Radu Gyr.

Şi totuşi, la 1 august 1964, atunci când ultimii rezistenţi, slabi, palizi, subnutriți sau devorați de tuberculoză ori reumatism, au părăsit penitenciarul rămas gol, clătinându-se pe picioare și sprijinindu-se unii pe alții, diabolicul colonel Crăciun, cel care coordonase teribilul experiment sufletesc de la Aiud, a găsit puterea să le spună: „Domnilor, aţi învins!”

Între aceste cîteva sute de rezistenți se număra și părintele Arsenie Papacioc. Ei refuzaseră constant să participe la mascarada cluburilor de reeducare, să citească ziare și cărți comuniste, să-și renege în scris sau oral convingerile.

Unii dintre ei refuzau până și semnarea acelor declarații prin care orice deținut politic eliberat se angaja să nu spună nimănui ce a trăit și a văzut în universul concentraționar comunist, afirmând în declarațiile lor că preferă să rămână în temniță, decât să facă vreun compromis.

Ion Mihalache. Ucis pentru a nu fi eliberat

Lider al Partidului Național Țărănesc alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache se afla în închisoare din 1947, când comuniștii arestaseră întreaga conducere a PNȚ, în urma diversiunii de la Tămădău.

În 1963, când se pregătea intens punerea în libertate a deținuților politici, Maniu era mort de mult timp.

Practic, Ion Mihalache era unul dintre cei mai reprezentativi lideri politici ai opoziției anticomuniste.

Foto: Ion Mihalache: n.18 februarie 1882, Topoloveni, Argeș – d.5 februarie 1963, închisoarea Râmnicu Sărat

Învăţător, lider istoric al PNŢ, preşedinte şi, alternativ, vicepreşedinte al PNŢ,  ministru în mai multe guverne ţărăniste, Ion Mihalache a fost arestat la 65 ani (14 iulie 1947) și condamnat la temniţă grea pe viaţă, pentru “crima de înaltă trădare” (11 noiembrie 1947). Internat iniţial la Galaţi, a fost transferat la Sighet la 15 august 1951.

În 1955 este mutat la Râmnicu Sărat,în cumplita „închisoare a tăcerii”, cum era cunoscut penitenciarul Râmnicul Sărat. În cei aproape opt ani de detenţie de la Râmnicu Sărat, fruntaşului ţărănist i s-au aplicat aproximativ 25 de pedepse administrative pentru încălcarea regulamentului scris sau nescris al penitenciarului.

La începutul anului 1963,Ion Mihalache a cunoscut o bruscă înrăutățire a regimului de detenție și așa deosebit de dur. Lipsit de orice asistență medicală, deși era grav bolnav, supus înfometării și violențelor sistematice, el a murit în februarie 1963.

Există indicii că acesta ar fi fost exterminat tocmai pentru a nu fi pus în libertate, deoarece regimul se temea de influența lui.

06/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

KLA TV – Mii de oamenii au murit dupa vaccinare in Germania. VIDEO

Germania: Speranţă şi îndoială la startul vaccinărilor anti-Covid | Germania  | DW | 28.12.2020

Cum arată în realitate bilanțul după aproximativ 3 luni de vaссinări Corona?
Acest documentar arată ce s-a întâmplat în azilurile de bătrâni din Germania după vaссinarea Corona.
Cifrele oficiale ale Institutului Paul-Ehrlich și ale Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) sunt extrem de alarmante.

Deoarece aceste cifre sunt ascunse sau minimalizate de către mass-media, acest „Apel urgent de trezire” este un apel către toți oamenii pentru a scoate la lumină faptele șocante prezentate în această emisiune !
Un documentar cu date din Germania, putem să ne gândim că și la noi situația nu este foarte diferită.

Data publicării în Germană a fost în aprilie, între timp,cifrele sunt bineînțeles mult mai alarmante.

ACCESAȚI VIDEO:

https://rumble.com/embed/vi5r67/?pub=4

06/08/2021 Posted by | stiinta | , , , | Lasă un comentariu

Premierul Ungariei,Victor Orban, a reușit să preia controlul financiar asupra presei maghiare din România

Viktor Orban promite că nu va renunţa la legea criticată de Bruxelles: "Nu  vom lăsa activiştii LGBTQ printre copiii noştri" | Digi24

Raport : presa maghiară din România e în mare parte controlată de Victor Orban

Un raport al Asociației Transilvania Transparentă scoate la iveală faptul că guvernul de la Budapesta a reușit să aplice și în România modelul impus în Ungaria, unde premierul conservator Victor Orban a reușit să preia controlul financiar asupra presei…

Așa se face că acum, în Transilvania, mass media de limbă maghiară este majoritar finanțată de statul maghiar, constată https://www.rfi.ro/raport-presa-maghiara-din-romania-e-mare-parte-controlata-de-victor-orban

Jurnalistul de investigație Zoltan Sipoș a urmărit activitățile Asociației pentru spațiul media transilvan din 2007, an în care a început practic această finanțare de către Budapesta a presei de limbă magiară. De atunci, cu pași mărunți dar siguri, mass media de limbă magiară din România a fost aproape integral dependentă de acești bani care nu sunt puțini, după cum a explicat la RFI Zoltan Sipoș.

”Au primit finanțări de 7,45 de miliarde de forinți, adică 20 de milioane de euro…Întrebarea este : OK, ce se întâmplă cu acești bani? Fondul Bethlen Gábor este fondul din care guvernul maghiar acordă granturi comunităților maghiare de peste hotare. Am accesat bugetele și ce am descoperit este că doar o parte din acești bani acoperă costurile de tiraj, salarii, jurnaliști…Sunt anumite costuri care plutesc cumva în aer…Există în aceste bugete niște linii care sunt destul de suspecte”, explică jurnalistul care refuză însă să facă speculații privind destinația ”celorlalte cheltuieli” de aproximativ 700 de mii de euro.      

Dar ce urmarește Budapesta? Interesul este unul de natură electorală : cum maghiarii din România se pot implica în orice proces electoral din Ungaria, Budapesta a avut tot interesul să își asigure dacă nu o presă favorabilă, măcar una care să închidă ochii la acte de corupție sau derapaje ale actualei puteri. Acum, când Ungaria se pregătește pentru alegerile parlamentare din primăvara anului viitor, se va vedea clar la ce a folosit investiția Budapestei în presa din România, explică la RFI Sorin Ioniță, președintele Expert Forum. Acesta nu crede însă că Bucureștiul ar trebui să se alarmeze că poate unele teme antieuropene ale Fidesz s-ar putea strecura la noi prin presa magiară deși e regretabil, mai adaugă el, că publicul maghiar din România devine oarecum captiv acestei ”bule mediatice”.

”Se apropie alegeri în Ungaria, alegeri parlamentare importante în mai puțin de un an dar, mai mult decât atât, opoziția vrea să organizeze alegeri preliminare pentru a pune un singur candidat împotriva candidatului Fidesz. Începând de prin luna august, se vor face alegeri preliminare…Deci sezonul politic se intensifică și interesul politic pe termen lung se acutizează : intrăm într-o lungă campanie electorală în Ungaria și aceasta va reverbera în Ardeal…Temele de propagadă le fac și la noi politicieni și partidele românești deci cum poți reproșa ceva influencerilor din Trasilvania…Doar trebuie să înțelegem direcția în care se merge această piață care se cartelizează…Ce încearcă Victor Orban să facă în Ardeal este mai mult o cumpărare a tăcerii, un fel de clientelizare a celor care vorbesc în public să nu pună pe agendă teme care îi jenează pe ei…Avem o problemă a concetățenilor noști și a noastră pentru că, iată, niște cetățeni români sunt ținuți prizonieri într-o bulă mediatică…”, a explicat la RFI Sorin Ioniță.      

Dar cum se poziționează UDMR față de acest ”fenomen”? Jurnalistul de investigație Zoltan Sipoș spune la RFI că impresia sa este că UDMR e oarecum ținută captivă și presa de limbă maghiară finanțată de Budapesta e garanția că – dacă uniunea s-ar întoarce puternic împotriva Fidesz, ar fi imediat atacată.

Trăgând linia, președintele Expert Forum spune că presa de limbă magiară din România va fi interesant de urmărit în următoarea perioadă pentru că va reflecta bătălia electorală din țara vecină. Se vor exploata nemulțumirile europene legate de pandemie? Sorin Ioniță crede că, mai degrabă, linia va fi alta…”Mai sunt nouă luni până la alegeri și se pot întâmpla multe…Chiar la momentul în care vorbim lucrurile nu mai sunt ca anul trecut pe vremea aceasta deci nu cred că va fi prima temă pe agendă…Temele vor fi mai degrabă narativele culturale ample de tip conservator, ever-greenurile care nu țin de criza acută a COVID : LGBT, familia tradițională, valori, identitatea, cetatea asediată, cele care au funcționat întotdeauna și pe care le faci în concert cu Vladimir Putin, de ce să nu o spunem, dacă e să dăm credit celui care este marele Jucător pe agenda din Europa”,  conchide președintele Expert Forum.

06/08/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: