CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RESTITUTIO: NICOLAE IORGA despre Basarabia

FOTO-VIDEO] IN MEMORIAM: Nicolae Iorga-80 de ani de la asasinarea  „Apostolului Neamului”! | Radio România Reșița

Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții. Greșelile nu se iartă, ci se repară”, mărturisea Nicolae Iorga, savantul român născut pe 5 iunie 1871 la Botoșani şi asasinat pe 27 noiembrie 1940 la Strejnic, județul Prahova.

George Călinescu, vorbea despre rolul pe care acest mare român l-a avut în primele decenii ale secolului XX, ca despre acela al unui „Voltaire”, al unui Părinte spiritual ce a scris și înfăptuit istoria neamului nostru.

În volumul  Sfaturi pe întuneric care reunea o serie de Conferinţe la radio, Nicolae Iorga spunea :

”Mi se cere să particip, nu la apărarea dreptului nostru asupra Basarabiei, pe care nici un om cuminte dintre cei cari fac parte din forma cea nouă a Rusiei, pe care o dorim desfăcută de apăsătoarele tradiţii ţariste, nu înţelege a o socoti capabilă de a fi desfăcută din trupul statului românesc, revenit în hotarele sale fireşti, ci la considerarea rostului Basarabiei în legătura, care trebuie să fie din ce în ce mai strânsă, fără osebire de loc şi de moment istoric, între părţile dintre Prut şi Nistru şi dintre celelalte părţi româneşti.

Dacă înţeleg bine ceea ce s-a cerut, este prin urmare o definiţie a Basarabiei: o definiţie supt mai multe raporturi şi, anume, o definiţie în ce priveşte originile sale, adecă felul de vieaţă românească cel mai vechi şi formele pe care a trebuit să le primească această bucată de vieaţă românească.

Apoi condiţiile în care s-a făcut desfacerea acestei ţări, care a devenit pentru Rusia ţarului Alexandru I, întâi o „oblastie” cu un caracter naţional şi provincial bine delimitat şi pe urmă o simplă provincie, a cării alipire la monarhia, făcută din multe petece, a Romanovilor, trebuia să ajungă cât se poate mai strânsă.

Harta Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare | Melidonium

Ţara Românească a Moldovei – căci acesta este numele cel mai vechi al Dom­niei care s-a chemat pe urmă mai pe scurt: Moldova – s-a alcătuit departe de malul Prutului, în colţul acela unde românimea din mai multe locuri s-a legat de la sine împreună, anume pe valea râului de unde a venit numele Moldova şi în jurul acelui vechi centru orăşenesc, venind încă din vremea tătarilor şi locuit la început de lucră­torii saşi de la minele ce nu mai există astăzi, centru care se zice astăzi Baia, din cauza acestor mine, ca şi Baia Mare, Baia de Criş, Baia de Aramă, dar care odinioară era numit în latineşte Cetatea Moldovei, iar pentru unguri Moldva-Banya, Baia Moldovei, pentru saşi: Die Stadt Mulde, Cetatea Moldovei.

Prin sărituri răpezi de ostaşi această Domnie moldovenească, strâns legată de râu, a ajuns înaintea largii ape a Şiretului şi înaintea Sucevei, care se varsă în Şiret şi, înainte de a coborî în jos către Roman, ea a ţintit drept către vadurile Nistrului, ajungând prin cel de la Cernăuţi la vadul cel mare de la Hotin şi prin vadul de la Ţuţora pe Jijia, în jos de Iaşi, la celălalt vad, de la Tighinea, sau, coborându-se mai în jos, la cetăţile cele întemeiate pe pământ românesc, dar fără stat al românilor, pe vremea aceea, la Chilia şi Cetatea Albă.

Este de uimit cu câtă putere s-a tins de la început la stăpânirea acelor mari ape, a căror nevoie a fost simţită de la început şi cărora li s-a căutat până la izvoarele lor o întregire prin ţara cea nouă, căci de aici a pornit adăugirea, în părţile de la Cernăuţi, unde a fost Ţiţina, de la Şipinţi, în legătură cu aşa-zisa Şerpeniţă din judeţul Dorohoi, şi de la Hmilov, a cărui aşezare n-o putem găsi, a Moldovei celei­lalte, pentru ca de acolo să se urmărească şi mai departe stăpânirea târgurilor celor mari din colţul ruso-polon al Pocuţiei. Era o întregire pe care am putea-o numi în parte basarabeană în această legătură dintre Domnia cea veche din părţile Băii şi dintre două prelungiri, dintre care una lovea drept la Hotin, iar cealaltă căuta, peste vadurile Prutului şi Nistrului, legătura cu izvoarele înseşi ale acestor ape.

Abia cunoaştem pe cei dintâi Domni ai Moldovei, şi nu ne putem da samă de însuşirile lor. Ele însă au trebuit să fie mari, căci nu înseamnă puţin lucru ca, de la primii paşi făcuţi de un stat întemeiat milităreşte, el să-şi vadă harta întreagă, pe un timp când ea nu era însemnată pe hârtie, şi să întemeieze o politică îndreptată pe căile acestea largi ale râului şi cuprinzând un total aşa de deplin şi de solid închegat cum era acela dintre Carpaţi şi Nistru.

Se poate întâmpla ca, în părţile acestea de la răsărit, satul românesc să fi fost mai rar, căci a fost o pădure basarabeană care s-a mâncat încetul pe încetul şi pe care ar trebui, fireşte, s-o punem la loc.

Desigur că, acolo unde se întindea stepa, adecă şesul fără copaci şi cu puţine cursuri de apă, afară de lacurile sărate care se înşirau deasupra gurilor Dunării, să se fi strecurat popoarele din răsărit, împotriva cărora Domnii Moldovei au făcut imediat un lanţ de cetăţi apărătoare: Hotinul ridicându-se încă de pe vremea înaintaşilor lui Ştefan cel Mare, până ce i s-a adaus strălucita îmbrăcăminte de piatră şi de cărămizi aparente, dăruite desigur de Petru Rareş, Soroca, întemeiată ca un punct de strajă înaintea tătarilor, bătuţi la Lipnic de Ştefan cel Mare, Orheiul şi zidurile puternice, drept pe Nistru, ziduri care durează perfect şi până acum, de la Tighinea, fără a mai pomeni întăriturile ocrotitoare peste cetăţenii, cari îşi aveau, cum s-a dovedit în urmă, monedele lor, în care numele de Cetatea Albă, în greceşte Aspro-Kastron, era unit, pe cealaltă faţă a banului, cu bourul mol­dovenesc de pe vremea lui Alexandru cel Bun şi a urmaşilor săi.

Basarabia nu este un adaos dăruit ambiţiei unui Domn târziu, ci una din pietrele de temelie în clădirea solidă a Domniei moldoveneşti din cele dintâi timpuri.

Ne-am deprins mai târziu a vedea în Prut un hotar, şi cântecul popular l-a blăstămat din cauza împiedecării legăturilor de fiecare zi între oamenii de acelaşi fel, cari erau foarte deseori tovarăşi de muncă şi membri ai aceleiaşi familii. Dar, în vieaţa cea veche a poporului nostru rural, el nu înseamnă o despărţire.

Nu este râu, sau, exceptând Tisa singură, şi anume în partea de jos, n-a fost râu care să însemne o despărţire între două grupe de români.

Priviţi la Dunăre: români sunt de o parte şi de cealaltă, având cu desăvârşire aceeaşi înfăţişare şi, chiar dacă românii se strecoară adânc în Balcani, întinzând mâna fraţilor lor, de o făptură întrucâtva deosebită, din părţile Macedoniei şi Tesaliei, nimic nu-i deosebeşte.

Tot aşa românii se întind şi astăzi de o parte şi de alta a Nistrului, şi, precum cei din Balcani s-au coborât până în fundurile acestea macedonene, tot aşa ceilalţi, de la răsărit, s-au dus până la Nistru, până la Bug, s-au coborât cu turmele în Crimeea şi au ajuns, prin colonizările silnice ale ruşilor, până la apele depărtate ale răsăritului manciurian, ale celei mai îndepărtate Asii.

Prin urmare nu se poate crede că, în cele dintâi timpuri, cum nu era o deosebire între şiretenii de o parte şi de cealaltă, să fi fost una între prutenii de pe dreapta şi prutenii de pe stânga. Ţinuturile pe care le-au întemeiat în jurul cetăţilor primii Domni moldoveni se întindeau pe amândouă malurile apei.

Ţinutul Hotinului trecea până în Bucovina de astăzi, cu pădurea lui.

Ţinutul Iaşiului era şi pe un mal şi pe celălalt al Prutului.

Ţinutul Fălciiului era strâns legat de partea cealaltă, şi între Huşi şi Lăpuşna erau legăturile cele mai fireşti. Prutul însuşi are o astfel de şerpuire, încât deseori cine călătoreşte în aceste părţi ajunge de nu-şi mai dă bine samă unde este Moldova rămasă neatârnată şi unde şi-a înfipt gheara vulturul bizantin al ţarilor.

Iar pădurea Tigheciului îşi avea o parte corespunzătoare dincolo de Prut, precum stepa din josul Basarabiei trece Prutul, cuprinde Covurluiul, o parte din Brăila şi coboară în Ialomiţa, pe care o stăpâneşte cu Bărăganul şi se opreşte numai în margenea Vlăsiei, a pădurii româneşti din Ilfov şi Vlaşca.

Neamurile boiereşti nu s-au deosebit niciodată, după cum unul era de o parte, altul de cealaltă parte.

Un amestec de sânge cu unii ruşi, pe cari de la început i-am cucerit şi confundat cu noi, se observă încă din veacul al XIV-lea, dar ei sunt mai mult în Moldova de Sus decât în părţile Basarabiei de Mijloc, între toate asemenea cu Moldova, şi părţile de jos, care au avut deseori o soartă deosebită de a regiunilor celorlalte, dar şi aici fără deosebire după cum erau la răsărit sau la apus de acelaşi Prut.

Ctitorii bisericilor din Basarabia nu sunt oameni de acolo, precum ctitori ai lăcaşurilor din Moldova au putut fi deseori cei cari înfăţişau vieaţa românească dinspre răsărit. Şi primejdiile au fost aceleaşi.

Niciodată o năvălire nu s-a oprit la şivoiul îngust al Prutului, ci totdeauna horda tătărască a pătruns până la Şiret şi chiar dincolo de această apă, când n-a trecut pe deasupra trecătorilor spre a se coborî prăpăstios în Ardeal, primejduind Maramurăşul şi părţile vecine.

Nu se poate o legătură mai strânsă între două părţi de la început nedezlipite şi fără nici un motiv de dezlipire de aceleaşi hotare.

Când a fost nevoie să se împartă Moldova în două, nimeni nu s-a gândit s-o împartă în lung, ci împărţirea s-a făcut în lat. Ţara de Jos, de la Bârlad încolo, opunându-se Ţării de Sus, care se îngrămădea, după scăderea vechii capitale a Sucevei, în jurul Iaşilor. Nimic nu poate fi mai doveditor a unităţii româneşti decât acest caracter de împărţire pe latitudine a Moldovei, pentru nevoile administrative de mai târziu.

Când se făcură ceva mai târziu planurile de împărţire a Moldovei între împăratul Sigismund, care era rege al Ungariei, şi între regele polon, care râvnea la drumul spre Marea Neagră prin părţile basarabene, înţelegerea aceasta a tăiat tot în lat Moldova, plan care, lovindu-se de dârza împotrivire a lui Alexandru cel Bun, n-a putut fi îndeplinit niciodată. Iar când între urmaşii lui Alexandru s-a făcut împărţirea, de venituri mai mult decât de ţară, Ilie, fiul lui Alexandru, a fost Domn în sus, Ştefan în jos, şi Petru Aron s-a refugiat, se pare, într-un anume moment, la Cetatea Albă. Ruşii n-au urmărit niciodată Basarabia privită ca o entitate deosebită – aceasta nu se bagă de samă; ei n-au urmărit nici măcar Moldova singură, ci stăpânirea asupra amânduror Ţărilor Româneşti până la Dunăre, ca să aibă legătura cu elementele slave din Peninsula Balcanică, în chip firesc legate de dânşii.

Dacă, la 1812, s-au oprit la Basarabia, este pentru că n-au putut câştiga mai mult.

Planurile făcute de dânşii înaintea încheierii acestei păci neaşteptate, pe care ei au primit-o numai de frica lui Napoleon, care se pregătea de năvălire, cuprindeau măcar Moldova întreagă, sau măcar Moldova până la Şiret.

Raptul Basarabiei 1940, de Ion Şişcanu | Recenzii filme și cărți

Şi după anexarea Basarabiei, ţarul Alexandru n-a crezut scopul său în adevăr atins, ci el a dorit să întrebuinţeze Basarabia ca o bază pentru luarea în stăpânire a Moldovei, sau, pe vremea lui Kiseleff, prezident al amânduror Principatelor, s-a stabilit carantină la Dunăre, care trebuia să fie hotar faţă de turci.

Dar, îndată ce putinţa aceasta de a căpăta Ţările Româneşti, care s-a ivit ultima oară, ca o fantazie bolnăvicioasă, în timpul Războiului celui Mare, când Stürmer, înţeles cu germanii, se socotea stăpân în Moldova, lăsând Muntenia în sama împăratului-rege de la Viena şi Budapesta, când această imposibilitate s-a vădit, Basarabia a rămas fără sens pentru Rusia. Şi Rusia nu putea să aibă nevoie de dânsa, nici în ce priveşte coborârea la Marea Neagră, pe care o are aşa de larg, nici în ce priveşte o înaintare asupra gurilor Dunării, spre care merge un interes european, care, oricând, a stat împotriva pretenţiilor ruseşti şi care, chiar când a trebuit să cedeze ruşilor gura Chiliei – pe când la tratatul din Paris era vorba de toate gurile Dunării în sama Turciei supt administraţia Moldovei – s-a îngrijit, prin canalul de la Sulina, să prefacă acest braţ al Chiliei într-o linie moartă pentru comerţ.

Dacă mai este nevoie, în starea actuală a legăturilor, să se aducă înainte argumente istorice şi argumente de bun simţ, ele pot fi culese şi de ai noştri, pentru a se folosi de dânsele în diplomaţie, şi pentru alţii, din această scurtă expunere.”

Din volumul N. Iorga. Sfaturi pe întuneric. Conferinţe la radio
(1931-1940), Ediţie critică, note, comentarii,
bibliografie de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu,
Societatea Română de Radiodifuziune,
Bucureşti, Editura „Casa Radio”, 2001, p. 329-332.

03/08/2021 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 3 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 3 august în istoria noastră

1601: În lupta de la Guruslău, trupele lui Mihai Viteazul și ale generalului imperial austriac Giorgio Basta înfrâng oastea principelui transilvănean Sigismund Bathory.

Bătălia de la Guruslău (3 august 1601)

Bătălia de la Guruslău a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman și statele europene în perioada 1591-1606 („Războiul cel lung”).

În luptă, 40.000 de soldați transilvăneni, polonezi, turci și tătari (turcii și tătarii fiind în număr de circa 12.000) din trupele lui Sigismund au atacat primii dar au fost respinși.

Apoi trupele lui Mihai și cele ale lui Basta (totalizând circa 20.000 de oșteni) au atacat pe două coloane și au nimicit armata lui Sigismund, pricinuindu-i 10.000 morți și capturând 45 de tunuri, în timp ce aliații au pierdut doar 1.200 de soldați.

După ce a fost învins la Guruslău, Sigismund Bathory a fugit în Moldova, iar comandantul său de oști, Moise Székely, în Turcia.

Mihai Viteazul a primit felicitări de la împăratul Rudolf al II-lea, ceea ce a stârnit invidia lui Basta, din ordinul căruia voievodul muntean a fost ucis de către un detașament de mercenari valoni la 9/19 august 1601, la 3 km sud de Turda.

Trupul eroului a fost îngropat pe câmpia Turzii, iar capul său a fost luat de comisul Radu Florescu și dus la mănăstirea Dealului (lângă Târgoviște), unde se află și astăzi.

 1834: S-a născut Ioan M. Bujoreanu, prozator, autor dramatic, publicist şi traducător (a tradus din Boccaccio, Florian şi Paul de Kock); (m. 1899).

1865: Revolta precupeților din Capitală împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza (București, 3–5 august).

În lipsa Domnului Cuza  din țară, plecat la Ems (Germania), pentru tratament (3–15 august), iritați de măsurile pe care Municipalitatea Capitalei le luase pentru prevenirea epidemiei de holeră, de a-și desface marfa numai în barăcile construite de Primărie și impuse lor la prețuri insuportabile, precupeții din piața mare și-au manifestat, „sgomotos și turburător”, nemulțumirea.

Lor li s-au alăturat și celelalte categorii de negustori din aceeași piață în frunte cu debitanții de tutun, păgubiți prin aplicarea tocmai atunci, a legii pentru monopolul tutunului.

Barăcile au fost sfărâmate, localul Primăriei invadat și ocupat, iar autoritățile alungate și maltratate. Era răspunsul de aşteptat la procedura brutală de impunere a funcţionarilor comunali sau, cum se exprima în stilul său pitoresc, Cesar BoLLiac, în Trompeta Carpaţilor:«la astfel de cap, astfel de chiulaf – medicii Municipalităţii au dat pe gârlă coşurile cu prune ale precupeţilor, iar conducătorii acestora au dat pe gârlă dosarele de socoteli ale Municipiului» 

Totul a fost jefuit, distrus și aruncat afară.

Armata a intervenit pentru restabilirea ordinii.Lupta a ţinut trei ore. După relatările oficiale, trupa a avut 1 ofiţer şi şapte soldaţi răniţi, iar rebelii 7 morţi şi 30 de răniţi. Peste 150 de persoane fură arestate ca autori sau părtaşi la rebeliune. Prin alegerea făcută de procurori, numărul lor se reduse însă la 100. Între aceştia: Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, Alex. Golescu-Albu, C. Brăiloiu, Eug. Carada, Cor. Lapati, Radu Rosetti, Serurie şi alţii ce « nu merită a fi numiţi», scria Generalul Florescu.

În noaptea de 3/4 August ”trupele rămaseră, din precauţiune, pe loc. Ziua următoare însă, ordinea fiind complet restabilită, ele fură trimise în casarme”.

Revolta a fost „organizată” de cele două grupuri opoziționiste, conservatorii și liberalii radicali (care vor sfârși prin a-l detrona pe domnitor la 23 februarie 1866).

1865: S-a născut la Storojineț, în Ducatul Bucovinei, Imperiul Austriac, omul politic român  Iancu Flondor; (d.19 octombrie 1924, Cernăuți, România).

1865-1924 Iancu Flondor

A fost membru al familiei nobiliare Flondor, care a militat pentru unirea Bucovinei cu Regatul României.

A studiat la Facultatea de Drept a Universității „Franz Joseph” din Viena (1885–1888) și a obținut titlul științific de Doctor în Drept la Universitatea din Viena (Universität zu Wien, 1894), sub numele Flondor Johann, Ritter von (din) Storojineț. În urma serviciului militar, efectuat într-un regiment de husari în Cernăuți, a obținut brevetul de locotenent de rezervă.

În 1892, după moartea tatălui său, s-a stabilit la moșia sa de la Storojineț și a luat conducerea moșiilor Storojineț, Ropcea, Milie și Broscăuți. S-a dedicat activității politice, devenind un lider politic al românilor din Bucovina și militând pentru unirea națională a tuturor românilor.

A fost membru de onoare al Societății Academice Junimea din Cernăuți, al Societății Academia Ortodoxă, redactor-șef al ziarului Patria, coeditor și coproprietar al publicației de propagandă românească în limba germană Bukowiner Journal.

1889: A încetat din viaţă la mănăstirea Văratec, din localitatea Agapia, jud. Neamț, poeta Veronica Micle (numele la naştere: Ana Câmpeanu), cunoscută în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu.

A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

A decedat din cauza unei congestii cerebrale cauzate de otrăvirea cu arsenic. Cu toate că surse ale vremii afirmau că s-ar fi sinucis, aceasta a fost înmormântată religios lângă bisericuța Sf. Ioan de la Văratec, lucru de care nu beneficiază persoanele care comit suicid.

1895: A decedat la Slănic Moldova,  Dimitrie Brândză, om de ştiinţă, medic şi botanist român, membru titular al Academiei Române; (n. 10/22 octombrie 1846, Bivolu, azi Viişoara, Botoşani).

Dupa ce a terminat cursurile Academiei Mihăilene, absolvă pe cele ale Facultăţilor de Ştiinţe Naturale şi Medicină ale Universităţii din Paris, obţinând doctoratul, în 1869.

Activează ca medic şi profesor de botanică la Universitatea din Iaşi si in 1874, este transferat la Universitatea din Bucureşti, la catedra de ştiinţe naturale, desfăşurând o activitate multilaterală.

În 1882 obţine de la ministrul educaţiei, Petre S.Aurelian, acordul de a înfiinţa o secţie botanică la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti.

  În 1884 un incendiu distruge întreaga colecţie de plante de la Muzeul de Istorie Naturală, ceea ce determină guvernul să aloce fonduri pentru înfiinţarea unei grădini botanice la Cotroceni. De menţionat că gradina botanică din acea perioadă era poziţionată între Palatul Universităţii şi Biserica Rusă.

În 1885 sunt începute primele lucrări la noua grădină din Cotroceni, fiind ridicată clădirea institutului botanic şi amenajate grădinile din preajma sa.

  Grădina Botanică din Bucureşti,  îi poartă astazi numele.

1903: S-a născut la Sinaia, Nicolae, Principe al României, al doilea fiu al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mezin al regelui Carol al II-lea; d. la 9 iunie 1978, la Lausanne în Elveția.

Principele Nicolae. O regenţă nedorită şi o iubire nepermisă

A jucat un rol politic activ între anii 1927–1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele regelui minor Mihai I.

Nicolae a întâmpinat cu satisfacție întoarcerea fratelui său în țară și preluarea tronului României, Restaurația lui Carol al II-lea, ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale.

În decursul anilor ’30 s-a căsătorit cu Ioana Doletti, o femeie de statut social necorespunzător, ceea ce a creat un conflict cu Carol al II-lea, care a condus în cele din urmă la exilarea sa din România. Și-a continuat viața pînă la capăt alături de Ioana Doletti, sub numele de Nicolae Brana.

1905 (3/16 august) : S-a născut la Iaşi regizorul de teatru şi profesorul  român de etnie evreiasca Moni Ghelerter (numele la naştere, Solomon Ghelerter ). Unele  surse dau naşterea sa la 3 iulie 1905.

Moni Ghelerter - Persoana - CineMagia.ro

A fost regizor la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti şi profesor de actorie la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti; ( d. 4 noiembrie 1979, Bucureşti).

 1914: În  România,Consiliul de Coroană din 3 august (stil nou) desfășurat la Castelul Peleș, la inițiativa regelui Carol I, dezbate problema intrării țării în Primul Război Mondial.În ciuda susținerii de către regele Carol I a ideii intrării imediate în război alături de Puterile Centrale, cei prezenți la Consiliu au votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralității. Singurul care a susținut punctul de vedere al regelui a fost Petre P.Carp. Deși Consiliul de Coroană nu avea atribuții decizionale, Carol I a respectat voința acestuia.

1919: Armata română intră în Timişoara la câteva zile după instalarea unei administratii românești, care a consfințit unirea Banatului cu patria mama – România. 

Evenimentul a coincis cu ocuparea Budapestei de catre armata română și alungarea reprezentanților regimului comunist instaurat de Kun Bela în Ungaria.

Armata română intră în Timişoara la cateva zile dupa instalarea unei administratii romanesti, consfintind unirea Banatului cu patria mama – Romania (1919) foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 S-a instaurat administrația românească în Banat, în locul celei sârbești, iar o săptămână mai târziu, pe 10 august, bănățenii au votat unirea Banatului cu România.

Unităţile sârbe părăsisera  Timişoara  în 27 iulie 1919. În 28 iulie 1919, omul politic bănățean dr. Aurel Cosma, numit prefect al judeţului Timiş – Torontal de către Consiliul Dirigent, decretează preluarea puterii şi instalarea administraţiei româneşti. 

La 1 august 1919 a sosit în Timişoara prima unitate de jandarmi români, iar la 3 august 1919 îşi fac intrarea solemnă în oraş, unităţile Armatei Române, sub comanda colonelului Economu. Au fost momente înălţătoare, care au marcat, în zbuciumata istorie a Timişoarei o impresionantă zi de sărbătoare.

Potrivit mărturiilor din acel timp, pregătiri mai amănunţite pentru primirea Armatei Române nu s-au putut face.

Dat fiind situaţia specială existentă în Banat, momentul sosirii trupelor române s-a ştiut doar cu trei zile înainte. O mărturie de atunci consemnează următoarele:

„Anunţul dat s-a lăţit ca fulgerul printre români şi însufleţirea a fost atât de mare încât bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni s-au grăbit să ia parte la sărbătoarea cea mare a primirei fraţilor cari ne-au adus libertatea dorită de veacuri.

Manifestarea publicului pentru acest moment înălţător a fost spontană, instinctivă, iar nu pusă la cale şi a decurs în cea mai perfectă ordine, cu toate că afluenţa de mase a fost enormă”. Peste 100.000 de oameni, de pe cuprinsul întregului Banat, sosiţi cu trenul, cu căruţele sau călare au fost prezenţi la această sărbătoare românească. 

Flamura tricoloră împodobea o mare parte a caselor, drapate şi ele cu covoare româneşti şi ghirlande de flori. Străzile erau inundate de mulţimea celor dornici să ovaţioneze soldaţii unui Regiment care a luptat cu eroism pe fronturile din Dobrogea şi Moldova. La ora 10,00, pe Calea Lugojului, intră în oraş coloana militară.

În acordurile „Răsunetului”, Deşteaptă-te Române, îi întâmpină „un banderiu” de 900 de tineri bănăţeni călare, toţi în haine albe, naţionale, cu căciula de dorobanţ, decorată cu panglică tricoloră. A fost un spectacol emoţionant.

În fruntea primului batalion al Armatei Române se afla figura impunătoare a colonelului Virgil Economu. Prefectul, dr. Aurel Cosma adresează salutul de „bună venire”, „Veacuri de-a rândul am avut bucurii puţine, supărări multe, după cum arată istoria. Acum, fraţii noştri, aţi venit în leagănul românilor, vărsând sânge pentru noi, care am gemut sub stăpânire străină.”

De la intrarea în oraş, coloana militară, urmată de sutele de călăreţi bănăţeni, se îndreaptă spre Biserica ortodoxă română din cartierul Fabric.

În faţa ei, pe un altar improvizat, protopopul Ioan Oprea, asistat de şase preoţi, oficiază un serviciu divin. Răspunsurile le dau sutele de corişti români veniţi din satele învecinate. În cuvinte de aleasă simţire, protopopul Oprea salută Armată Română. Îi răspunde colonelul Economu: „Dumnezeu a fost totdeauna în inimile românilor, în inimi curate, cu sentimente valabile şi ne-a învăţat ca românul să se iubească şi să nu trăiască despărţit.” 

1919: În timp ce în Europa începuse reconstrucţia după Primul Razboi Mondial, România a mai avut de dus un război cu Ungaria bolşevică.

Pe 3 august trupele române eliberau de comunism Budapesta, capitala Ungariei.

4 August 1919. Românii au pus opinca pe Parlamentul de la Budapesta. Cum a  fost ocupată Ungaria de Armata Română - TOMIS NEWS

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/01/o-istorie-putin-cunoscuta-1919-armata-romana-a-cucerit-ungaria-pentru-a-o-elibera-romani-treceti-tisa/

1924: A decedat Vladimir Hertza, jurist şi om politic român, primul primar al oraşului Chişinău după Marea Unire,in perioada 1918-1919; (n. 14 mai 1868, Chişinău).

În 1917 a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc şi al Societăţii Culturale Moldoveneşti.

El a jucat un rol însemnat în infaptuirea  unirii Basarabiei cu țara mamă, România .

14 Mai în istoria românilor

A fost preşedintele Zemstvei jud. Orhei, primul preşedinte al Comisiei Şcolare Moldoveneşti.

În 1917 a devenit vicepreşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc şi al Societăţii Culturale Moldoveneşti, jucând un rol important în actul Unirii.

 A fost delegat şi la conferinţele de pace, in care s-a  tratat chestiunea Basarabiei.

1926: S-a născut la Fălticeni, in judeţul Suceava,  prima femeie  căpitan de cursă lungă maritimă din România, Teodora Angela Lefterescu ; ( d. 29 aprilie 2007, Constanţa).

Femei care au scris istoria: Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă

În anul 1999 primeşte titlul de cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni.

 În ultimii ani din viaţă a locuit în Constanţa, si a  fost înmormântată în localitatea Urluia din Dobrogea.

1929: În România  se infiinteaza ”Regia autonomă a poştelor, telegrafelor şi telefoanelor” (PTT), care a luat în exploatare şi administrare serviciile publice de poştă, telegraf şi telefon.

1929: A intrat în vigoare Legea pentru organizarea administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 170/3 august 1929. Legea stabilea împărțirea administrativă a teritoriului în județe și comune, județele erau subdivizate în plăși, iar comunele puteau fi subdivizate în sectoare. Județele, comunele și sectoarele aveau personalitate juridică. Legea avea și prevederi electorale.

1935: S-a născut primadona Operei Naționale din Republica Moldova – soprana Maria Bieșu   (d. 16 mai 2012).

Maria Bieșu (n.1935), cîntăreață de operă, soprană și lied din Republica Moldova.

Foto: Maria Bieșu

Renumita cantareata a vazut lumina zilei în satul Volontiri, judeţul Cetatea Albă, România (azi satul Volontiri, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova).

Pimadona Operei Naționale din Republica Moldova, Maria Bieșu a detinut titlurile  de  Artistă a Poporului, Laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician, “Doctor Honoris-Causa” , Cavaler al “Ordinului Republicii” și deţinătoarea Ordinului Naţional “Steaua României” .

A interpretat numeroase  roluri memorabile : Floria Tosca, Cio-Cio-san, Norma, Aurelia, Olga, Natalia, Ruxanda, Iolanta, Cuma, etc.: personaje din opere renumite, cu tematici variate.

La fel de importantă este şi activitatea saconcertistică , în care s-a remarcat cu creaţii de cameră. În acest domeniu de activitate, Maria Bieşu s-a remarcat prin profunzimea redării conţinutului, plinătatea emoţională şi sinceritatea interpretăriii.

A fost  președinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova din 1987 și Vicepreședinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova din 1992.

Elena Vdovina, muzicolog din Rpublica Moldova, afirmă că “vocea Mariei Bieșu impresionează pînă în adîncul sufletului prin tembrul ei irepetabil, pătruns de frumusețe, căldură și prospețime. Ea te cucerește prin neobișnuita eleganță a vocalismelor, prin tehnica filigranată.

1941: Puternic bombardament sovietic asupra municipiului Constanţa.

Fotografii dupa bombardamentul orasului Constanta din 1941 in timpul celui  de-al doilea razboi mondial - Amras

Catedrala şi alte clădiri importante au fost grav avariate.

1948 : În Republica Populară Română, Marea Adunare Națională dominată de comuniști a adoptat Decretul nr. 175/1948 pentru reforma învățământului.

Această reformă avea drept scop instituirea unui control total asupra statului și populației. PCR a militat încă de la începuturi pentru „epurarea și reeducarea” cadrelor didactice, a elevilor și a studenților.

Întregul învățământ a fost unificat și laicizat, potrivit modelului sovietic, menit să implementeze tinerilor români valorile ideologice comuniste

În aceeași zi, Marea Adunare Națională a adoptat Decretul nr. 176/3 august 1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional. Respectivul decret a constituit baza legală pentru confiscarea bunurilor bisericilor.

1950: S-a născut la Bucureşti, miliardarul român Dinu Patriciu.

  Dan Costache Patriciu, decedat la 19 august 2014,la Londra, a fost un politician și om de afaceri care a activat în domeniul petrolier, bancar și imobiliar, devenind după revoluția din 1989 unul dintre cei mai bogati români.

A activat in randurile Partidului National Liberal.

1955: S-a născut jurista Renate Weber, fost eurodeputat din partea PNL la alegerile pentru Parlamentul European din 2007, 2009 și 2014.

Ceremoniile realității: Renate Weber voia să scape cu mustrare scrisă |  România | DW | 18.06.2021

În anul 2019, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat numirea sa ca Avocat al Poporului, la propunerea ALDE.

Este primul reprezentant al României căruia i s-a încredințat conducerea unei misiuni UE de observare a alegerilor (2008, în Ecuador).

1962: S-a născut  la Râmnicul Sarat, Maria Bitang, antrenoare federală a echipei de gimnastică a României.

1969: S-a născut la Piatra Neamt, cunoscuta prezentatoare si realizatoare de televiziune, Mihaela Radulescu (n.Andreea Țigănașu).

1975: S-a încheiat vizita oficială, de două zile, efectuată în România de președintele american Gerald Ford.

Nicolae Ceausescu

1977: A luat sfârșit greva minerilor din Valea Jiului

Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale, respectiv reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, aprovizionarea mai bună a magazinelor din zonă. S-a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia cât și salariul.

Revendicările privind limita de vârstă de pensionare și programul de lucru nu au fost îndeplinite. În perioada imediat următoare grevei nu au fost represalii împotriva participanților la grevă dar, după sărbătorirea Zilei Minerilor pe 8 august, au început acțiuni crunte de reprimare împotriva participanților mai activi la grevă.

1983: Are loc sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu Conferința de la Mangalia consacrată „problemelor muncii de organizare și politico-educative”.

Nicolae Ceaușescu reiterează Tezele din iulie 1971. După Teze, arta a trecut sub controlul strict al partidului, având loc tranziția de la teme cu caracter larg social către exacerbarea cultului personalității lui Ceaușescu. Episod de „neorealism socialist” ori „pop socialism” serializa cultul personalității în reprezentări și alegorii istorice, politice, populare, sociale, culturale, sportive. Strălucirea anilor ’80 în artele vizuale servea propaganda în imaginile unei lumi în curs de industrializare care datora totul Conducătorului ei Suprem.

 1994: A murit la București, medicul și profesorul Ion Jovin, întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti, fost deţinut politic (1947-1952); (n. 1899) .

A fost ales membru post-mortem al Academiei Române din 2017.

 2015: A murit la Bucureşti, medicul Mircea Laurenţiu Popescu, director general al Institutului Naţional ”Victor Babeş” din Bucureşti (1993-2015).

A fost descoperitorul  telocitelor, un tip de celule umane cu rol regenerativ, capabile să vindece inima pacienţilor care au suferit un infarct miocardic si rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti (1992-2004).

INTERVIURI DE TOP" - Academicianul Laurenţiu M. Popescu: "E prematur să  vorbim despre Nobel" - Viaţa Liberă Galaţi

A fost membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române (2006-2014) şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale (2006-2011); (n. (n. 15 aprilie 1944, Câmpulung ).

A primit Numeroase premii, intre care se disting:

Premiul Academiei de Stiinte „Victor Babeș” -1985
Premiul Academiei din Paris Medalia de Argint a Universitatii”Rene Descartes”- 1993
Premiul Academiei din Paris Medalia de Aur a Universităţii”Rene Descartes”- 1998
Cele mai noi conferite in 2009: Ordinul Naţional Steaua României şi Top 100 IBC Health Professionals
Multiple titluri de Honoris causa conferite de catre Universitatile din tara, dar si din strainatate.

A fost acuzat că ar fi colaborat cu fosta Securitate  în arhivele căreia figurează ca informator sub numele de cod „Preda”.

2016: A încetat din viață la București, pictorul creștin Paul Gherasim, membru fondator al Grupului Prolog  (n.25 iunie 1925, Botești, Suceava).

Actualizat. PAUL GHERASIM, "batranul frumos", traitorul ortodox si pictorul  Cuvantului, A PLECAT SA-L VADA PE CEL NEVAZUT. Restituiri video - Cuvântul  Ortodox

A studiat desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu, iar mai apoi, intre anii 1943-1947, a studiat pictura, cu profesorul Jean Alexandru Steriade, in cadrul Academiei de Arte Frumoase, din Bucuresti. Inca din anul 1946, el a participat la numeroase expozitii de arta, atat personale, cat si de grup.

Prima expozitie personala a avut loc in anul 1966, fiind organizata in „Galeria Galateea”, din Bucuresti.

In anul 1985, maestrul Paul Gherasim intemeiaza grupul „Prolog”, impreuna cu Horia Bernea, Horea Pastina, Mihai Sarbulescu, Cristian Paraschiv si Constantin Flondor.

De-a lungul activitatii sale, Paul Gheraism a primit mai multe premii de seama. Astfel, in anul 1946, a fost distins cu premiul al doilea al „Salonului de Primavara”, pentru Pictura; in anul 1961, a obtinut premiul pentru Pictura, al Uniunii Artistilor Plastici; in anul 1972, a primit premiul revistei „Arta”; in anul 1979, el a fost onorat cu Marele Premiu al Uniunii Artistilor Plastici; in anul 1995, a primit premiul „Ion Andreescu”, al Academiei Romane; in anul 2001, a fost cinstit cu ordinul „Steaua Romaniei”, in grad de Comandor; in anul 2002, maestrului i-a fost daruita „Crucea Patriarhala”, distinctie acordata de Patriarhia Romana; in anul 2006, i-a fost acordat premiul revistei „Cuvantul”.

2019: A decedat regizoarea Cătălina Buzoianu.

Născută la 13 aprilie 1938 la Brăila, Cătălina Buzoianu s-a numărat printre  cei mai importanți regizori de teatru din România.  

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1969.

Imagini pentru Cătălina Buzoianu photos

După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973.

În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985 până la pensionare, în 2006.

 Pe lângă teatru, a regizat și spectacole de operă. 

Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind  profesoară la Catedra de Regie Teatru a IATC București (azi UNATC), iar din 1990 a ocupat și funcția de decan al Secției de Teatru. După pensionare, a predat la masterat cursurile de Antropologie și de Forme alternative de teatru.

Cărți publicate:

    Novele teatrale (1987)

    Vaporul interior (2001)

    Mnemosina, bunica lui Orfeu (2005)

Prodigioasa sa activitate  artistică a fost recompensată cu numeroase premii românești și internaționale:

    Premiul Academiei Române, 1973

    Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Contemporan, Brașov, 1978

    Premiul special al Juriului, Durham, Anglia, 1979

    Titlul Amicus Poloniae, pentru propagarea culturii poloneze, 1980

    Premiul Théâtre vivant – Radio France Internationale, 1993

    Marele Premiu la Festivalului Național de Teatru, edițiile din 1994, 1996, 1997

    Marele Premiu și Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Dramaturgie Românească, Timișoara, 1995

    Premiul Città di Sciacca, în cadrul Premiilor Salvo Randone, Sciacca, Italia (1995) 

    Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, la ediția a III-a a Galei Premiilor UNITER, 1995 

    Premiul UNITER pentru întreaga activitate, la ediția a IX-a a Galei Premiilor UNITER, 2001.

Filmografie:

    Trenul din zori nu mai oprește aici (1994)

    Vocea umană (1990)

    Efectul razelor gamma asupra anemonelor (1977)

3 August este  ZIUA ORAŞULUI TIMIŞOARA

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217 din 1999 a fost desemnata ca sărbătoare a oraşului,  ziua  intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919.

Imagini pentru ziua timişoarei photos

Este data la care, în anul 1919, batalioanele de dorobanţi români, conduse de generalul Virgil Economu, au intrat în oraş .

Iosif  Velceanu, cunoscut om de cultură, martor ocular al evenimentelor, declara referitor la ziua de 3 August 1919:

“Şi iată că la 3 august 1919 sosi deci ziua mult aşteptată şi dorită! Peste noapte metropola îmbrăcase haine de sărbătoare. Ca o vrajă a unei nopţi de vară, înfloriră pretutindeni steagurile tricolore.

Dimineaţa, Metropola se deştepta transformată într-o podoabă neobişnuită de drapele româneşti, care fluturau vesel pe case şi palate, pe turlele bisericilor şi frontispiciile tramvaielor.

Vitrinele prăvăliilor şi geamurile cafenelelor erau toate împodobite cu portretele regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria, iar între ele era împodobit cu panglici tricolore portretul moştenitorului de tron, Carol.

Lumea orăşeană asalta balcoanele şi ferestrele palatelor, iar mulţimea ocupase străzile, publicul românesc din Timişoara şi din jur se aglomerase spre centru, grăbind să-şi asigure loc în Piaţa Unirii, unde autorităţile aşteptau sosirea armatei române.

Armata regală română, armata glorioasă, în ochii plini de admiraţie ai lumii, venită ca să ieie în stăpânire moştenirea. Azi a intrat cu glorie în cetatea Timişorii.”

CITIŢI ŞI :

 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/03/o-istorie-a-zilei-de-3-august-video/


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Isachie, Dalmat si Faust

Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 3 august - foto: doxologia.ro

    Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust 

Sfantul Isachie este cinstit aparte pe 30 mai. Este sfantul care a luptat pentru inapoierea bisericilor ortodoxe luate de arieni.

Sfântul Cuvios Isaachie,  știm că a avut îndrăzneala de a merge la Constantinopol în fața împăratului arian Valens (364-378) cerându-i să deschidă biserica ortodocșilor, dacă nu vrea să piară în război. Împăratul nu a dat crezare cuvintelor Sfântului Isaachie, îndepli­nin­du-se astfel prorocia.

 Sfinții Cu­vioși Dalmat, ostaș al îm­pă­ra­tu­lui Teodosie cel Mare (379-395), și Faust, fiul său, pomeniți și ei astăzi, au fost monahi în mănăstirea Cuviosului Isaachie de lângă Constanti­no­pol.

Aici au trăit amândoi în post și în rugăciune, ostenindu-se să împlinească pustniceștile îndatoriri.

Când Cuviosul Isaachie a ajuns la bătrâ­ne­țe, Dalmat a fost ales egumen al mănă­stirii, aceasta numindu-se  cu timpul, Mănăstirea lui Dalmat.  

  Acesta a fost ostaș in armata imperiala a imparatului Teodosie cel Mare.

Dalmat si-a parasit sotia si copiii si a vietuit in obstea Cuviosului Isachie, impreuna cu fiul sau, Faust.

Sfântul Dalmat a fost de mare ajutor Sfinților Părinți la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431, când a fost combătut nesto­rianis­mul care sustinea ca Fecioara Maria este nascatoare numai de om.

Dalmat s-a dat pe sine unei aspre postiri, încât ajungea sa nu mănânce nimic timp de 40 de zile.

Faust, fiul lui Dalmat, i-a fost sprijin în toate tatalui său.

Și Sfântul Faust a avut o viață sfântă, străbătând cu dumnezeiască râvnă toată scara nevoințelor pustni­cești.

A trecut la cele veșnice în obștea în care intrase impreuna cu Dalmat.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro
  11. CreștinOrtodox.ro;
  12. Cinemagia.ro.

03/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov susține că Perestroika a fost necesară și că nu o regretă, deși acum unele lucruri le-ar face diferit

Gorbaciov, învinuit de procuratura URSS de „trădare de patrie”

Gorbaciov nu regretă Perestroika, dar admite că ar face lucrurile diferit

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a susţinut recent programul de reforme politice cunoscut sub numele de Perestroika (Restructurare), dar a recunoscut totodată că ambiţiosul proiect nu a fost lipsit de erori, relatează agenţia Agerpres, care citează EFE.

”Dacă ar fi să încep din nou, aş face multe lucruri diferit”, a semnalat Gorbaciov într-un articol publicat în revista ”Rusia în politica globală”.

Fostul lider al URSS a admis că Perestroika a traversat mai multe etape, cu ”erori şi realizări”, dar a insistat că reformele au avut o ”justificare istorică”. ”Aceasta însemna că Perestroika era necesară şi că mergeam în direcţia corectă”, susţine Gorbaciov.

El a remarcat şi faptul că autorii schimbărilor care au culminat în anul 1991 cu destrămarea URSS sunt acuzaţi astăzi de ”naivitate”, de ”trădare” ori de lipsa unui plan concret de acţiune.

”Unii chiar spun că Perestroika nu era necesară. Dar despre aceste persoane pot spune doar un lucru: că au o memorie foarte scurtă”, a apreciat el amintind de ambianţa din societate la începutul reformelor în anul 1985.

Ultimul lider sovietic, acum în vârstă de 90 de ani, a insistat că oamenii ”aveau nevoie de schimbări”.

”Toţi, atât conducătorii cât şi oamenii de rând simţeau că ceva merge prost în ţară. Stagnarea se adâncea şi dezvoltarea economică în realitate se oprise”, explică Gorbaciov.

Prin urmare, ”majoritatea absolută considerau că nu se mai putea trăi în acest mod (…) Aceasta (nevoia de schimbare) nu s-a născut în capul meu, ea era pe buzele tuturor”, îşi mai aminteşte ”părintele” Perestroikăi.

El a admis că reformele radicale pe scară extinsă implică mereu unele riscuri, dar rămâne la părerea că conducerea sovietică de la acea vreme trebuia să-şi asume riscul.

”În conducerea ţării, Biroul Politic (al Comitetului central al Partidului Comunist), exista unanimitate în această privinţă”, notează Gorbaciov despre una dintre etapele cele mai comentate ale Perestroikăi.

Acest proces de reforme era orientat către cetăţeanul sovietic şi avea scopul de a-l transforma în stăpânul propriului său destin după secole de existenţă ale unui Stat autocrat şi apoi totalitar.

”A fost o ruptură cu trecutul (…), un progres către viitor”, concluzionează ultimul lider al URSS.

03/08/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: