Oamenii, timpul care vine și războiul civil mondial

Foto: Giorgio Agamben (n. 22 aprilie 1942, Roma, Regatul Italiei) este un filosof italian, care predă la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția și la Collège International de Philosophie din Paris.

În timpul pandemiei de coronavirus din 2020, Giorgio Agamben, în articolul „Medicina ca religie” din luna mai 2020, a luat poziție față de măsurile impuse de către autorități, care ar putea cădea în totalitarisme, și a afirmat că știința medicală are pretenția de a se impune ca religie și că trăsăturile acestei noi religii medicale sunt gnostico-maniheiste.

Despre noțiunea de epidemie Agamben a afirmat că reprezintă noul teren de luptă în realizarea unui război civil mondial:

„Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos înseamnă în greacă popor în calitate de corp politic, iar polemos epidemos este în Homer numele pentru războiului civil) este, în primul rând, un concept politic, care se pregătește să devină noul teren al politicii – sau non-politicii – mondiale.

Într-adevăr, este posibil ca epidemia cu care ne confruntăm să fie realizarea războiului civil mondial care, conform celor mai atenți politologi, a luat locul războaielor mondiale tradiționale. Toate națiunile și toate popoarele sunt acum într-un război de anduranță cu ele însele, deoarece inamicul invizibil și evaziv cu care se luptă se află în noi.”

Giorgio Agamben: Oamenii şi lemingii

Lemingii sunt nişte rozătoare mici, de aproximativ 15 centimetri lungime, care trăiesc în tundrele din nordul Europei și Asia. Această specie are particularitatea de a efectua brusc migrații colective, fără niciun motiv aparent, care se termină cu o sinucidere în masă în apele mării.

Enigma acestui comportament i-a contrariat pe zoologi prin singularitate încât, după ce au încercat să ofere explicații care s-au dovedit insuficiente, au preferat să se lase păgugaşi.

Dar una dintre cele mai lucide minți ale secolului al XX-lea, Primo Levi a analizat fenomenul și a oferit o interpretare convingătoare.

Considera de la sine înțeles că toate ființele vii doresc să continue să trăiască: în lemingi, din anumite motive, această voință a eșuat și instinctul care le-a determinat să trăiască s-a transformat într-un instinct aducător al morţii.

Cred că se întâmplă ceva similar astăzi cu o altă specie de ființe vii, cu cei pe care-i numim homo sapiens.

Sinuciderea colectivă are loc aici- așa cum se potrivește unei specii care a înlocuit instinctul cu limbajul și un impuls endosomatic cu o serie de dispozitive externe corpului – într-un mod artificial și complicat, dar rezultatul ar putea fi același.

Ființele umane nu pot trăi dacă nu își dau motive și justificări pentru viața lor, care în fiecare epocă au luat forma religiilor, miturilor, credințelor politice, filozofiilor și idealurilor de tot felul.

Aceste motive sunt vizibile astăzi – cel puțin în cea mai bogată și cea mai tehnologizată parte a umanității; iar oamenii se găsesc probabil pentru prima dată reduși la supraviețuirea lor biologică pură, ceea ce, se pare, se dovedesc incapabili să accepte. Numai acest lucru explică de ce, în loc să ne asumăm simplul şi îndrăgitul fapt de a trăi împreună, cot la cot, am simțit nevoia de a instaura o teroare sanitară implacabilă, în care viața fără alte justificări ideale este amenințată și pedepsită în fiecare moment de boală și moarte.

Și acest singur aspect explică faptul că, deși industriile care le produc au declarat că nu este posibil să se prevadă efectele vaccinurilor pe termen lung, deoarece nu a fost posibil să se respecte procedurile prevăzute și că testele privind genotoxicitatea și carcinogenitatea se vor încheia abia în octombrie 2022, milioane de oameni au fost supuși unei vaccinări în masă fără precedent.

Este perfect posibil – chiar dacă nu este deloc sigur – că în câțiva ani comportamentul oamenilor va fi similar cu cel al lemmingilor și că specia umană se îndreaptă în acest fel spre extincţie. (Giorgio Agamben – Traducere: Alexandru Petria,https://gandeste.org/giorgio-agamben-oamenii-si-lemingii ).

Giorgio Agamben, cunoscut filosof italian contemporan: “Despre timpul care vine”

Ceea ce se întâmplă astăzi la scară planetară este, cu siguranță, sfârșitul unei lumi – dar nu în sensul înțeles de cei care ar guverna-o în funcție de interesele lor, adică ca o trecere spre o lume care va fi mai adecvată pentru a satisface noile nevoi ale societății umane. Epoca democrațiilor burgheze se încheie, cu tot cu drepturile, constituțiile și parlamentele lor.

Dincolo de acest înveliș juridic, deloc neglijabil, se sfârșește lumea care a început cu revoluția industrială și s-a maturizat în cele două (sau trei) războaie mondiale și în totalitarismele (tiranice sau democratice) care au venit după ele.

Dacă puterile care guvernează lumea au considerat necesar să recurgă la măsuri și mecanisme atât de extreme, cum ar fi biosecuritatea și teroarea sanitară, instaurate peste tot și fără rezerve, dar care acum amenință că le va scăpa de sub control, este pentru că aceste puteri se temeau, pe baza tuturor evidențelor, că nu mai aveau altă soluție pentru a supraviețui.

Dacă oamenii au acceptat aceste măsuri despotice și restricții fără precedent, puse în aplicare fără nicio împuternicire, se datorează nu numai fricii de pandemie, ci probabil pentru că, mai mult sau mai puțin inconștient, au recunoscut că lumea în care trăiseră nu mai putea continua astfel: era o lume prea nedreaptă, și prea inumană.

Desigur, guvernele pregătesc acum o lume care va fi și mai inumană și mai nedreaptă. În orice caz, s-a prezis cumva din toate părțile că lumea, așa cum o știam, nu mai poate continua. La fel ca în cazul oricărui presentiment sumbru există o componentă religioasă: sănătatea a înlocuit mântuirea, viața biologică a luat locul vieții veșnice, iar Biserica, obișnuită de mult timp să se compromită cu cerințele lumii, a consimțit mai mult sau mai puțin explicit la această substituire.

Nu ar trebui să regretăm sfârșitul acestei lumi sau să fim nostalgici după ideea de uman și divin care, precum niște chipuri desenate pe nisipul țărmurilor istoriei, sunt șterse de valurile implacabile ale timpului. Dar, cu o egală determinare, ar trebui să refuzăm viața nudă, mută și fără chip a religiei sănătății pe care guvernele ne-o propun.

Nemaiașteptând niciun Dumnezeu nou, niciun om nou, ar trebui să căutăm, aici și acum, în ruinele care ne înconjoară, mai degrabă o formă de viață mai umilă și mai simplă – însă una care nu mai reprezintă un miraj, deoarece noi avem amintirea și experiența ei chiar dacă, în noi și în afara noastră, forțele adverse o resping de fiecare dată înapoi în uitare.

Sursa articolului original: https://www.quodlibet.it/giorgio-agamben-sul-tempo-che-viene, Traducere din italiană de Dan Siserman.

Publicitate

Scurt istoric al restricțiilor de rezidență permanentă pentru evrei în Rusia și Austria. ARIA AȘEZĂRII (PALE OF THE SETTLEMENT) PERMISĂ EVREILOR

„În toată Europa ocupată de germani, au locuit 2,4 milioane de evrei înainte de al doilea război mondial, potrivit Enciclopediei Evreiești Mondiale.
După război, 3,8 milioane de evrei „Supraviețuitori ai Holocaustului” primeau pensii de la guvernul german.
În mod tragic, restul de 6 milioane au fost pierdute.”

https://www.veteranstoday.com/2021/07/03/the-strange-case-of-edgar-steele

ARIA AȘEZĂRII – CHERTÁ OSÉDLOSTI – PALE OF THE SETTLEMENTS

Aria așezării (rusă: Черта́ осе́длости, chertá osédlosti; idiș: דער תּחום-המושבֿ, der tkhum-ha-moyshəv; Ebraică: תְּחוּם הַמּוֹשָב, t’ẖum hammosháv) a fost o regiune vestică a Imperiului Rus cu granițe diferite care au existat din 1791 până în 1917, în care a fost permisă rezidența permanentă de către evrei și dincolo de care rezidența evreiască, permanentă sau temporară, a fost în mare parte interzisă, scrie https://ioncoja.ro.

Aria a luat ființă sub conducerea Ecaterinei cea Mare în 1791, inițial ca măsură de accelerare a colonizării teritoriului nou dobândit la Marea Neagră. Evreilor li s-a permis să extindă teritoriul disponibil pentru ei, dar în schimb comercianții evrei nu mai puteau face afaceri în Rusia.

Foto: Portretul țarinei Ecaterina cea Mare de pictorul rus Fiodor Rokotov

La apogeul său, Aria, inclusiv noile teritorii poloneze și lituaniene, avea o populație evreiască de peste cinci milioane de locuitori și reprezenta cea mai mare componentă (40 la sută) a populației evreiești mondiale la acea vreme.

Aria a inclus Belarusul modern, Lituania, Moldova, o mare parte din Ucraina și Polonia și părți relativ mici din Letonia și vestul Federației Ruse, aproximativ corespunzătoare macroregiunii Kresy a Rusiei.

S-a extins de la Aria estica sau linia de demarcație din interiorul țării, spre vest până la granița imperială rusă cu Regatul Prusiei (mai târziu Imperiul German) și Austro-Ungaria.

În plus, a compus aproximativ 20% din teritoriul Rusiei Europene și corespundea în mare parte teritoriilor istorice ale fostei Uniuni Polono-Lituaniene, Hetmanatului Cazacilor și Imperiului Otoman (cu Hanatul Crimeei și Principatul Moldovei).

Majoritatea oamenilor s-au bazat pe servicii mici sau pe lucrări artizanale care nu au putut susține numărul de locuitori, ceea ce a dus la emigrare, în special la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Chiar și așa, cultura evreiască, în special în idiș, s-a dezvoltat în shtetls (sate mici), iar cultura intelectuală s-a dezvoltat în yeshiva (școli religioase) și care au fost, de asemenea, transportate în străinătate.

Imperiul Rus în timpul existenței Ariei a fost predominant creștin ortodox, spre deosebire de zona inclusă în Pale cu minoritățile sale mari de evrei, romano-catolici și până la mijlocul secolului al XIX-lea populația catolică răsăriteană (deși o mare parte din Ucraina modernă, Belarus și Moldova sunt predominant ortodoxe).

Numele „Aria de așezare” a apărut pentru prima dată sub cârmuirea țarului Nicolae I. Sub conducerea sa (1825-1855), Aria s-a micșorat treptat și a devenit mai restrictiva. În 1827, evreii care locuiau în Kiev au fost sever restricționați.

În 1835 provinciile Astrahan și Caucazul de Nord au fost îndepărtate din Arie.
Alexandru al II-lea, care a condus între 1855 și 1881, a extins drepturile evreilor bogați și educați de a pleca și de a trăi dincolo de Arie, ceea ce i-a făcut pe mulți evrei să creadă că Aria ar putea fi în curând abolita.

Aceste speranțe au dispărut când Alexandru al II-lea a fost asasinat în 1881. Zvonurile s-au răspândit că el a fost asasinat de evrei, și în consecinta sentimentului antievreiesc a crescut foarte mult.

Pogromurile antievreiești au zguduit țara din 1881 până în 1884.
Uneori, evreilor li se interzicea să trăiască în comunități agricole sau în anumite orașe (ca în Kiev, Sevastopol și Yalta) și erau forțați să se mute în orașe provinciale mai mici.

Sfârșitul aplicării și delimitării formale a Paleului a coincis cu începutul Primului Război Mondial în 1914 și, în cele din urmă, cu căderea Imperiului Rus în revoluțiile din februarie și octombrie 1917.
În timpul Primului Război Mondial, Aria și-a pierdut controlul rigid asupra populației evreiești atunci când un număr mare de evrei au fugit în interiorul Rusiei pentru a scăpa de armata germană invadatoare.
Până în august 1915, granițele Ariei erau de facto inaplicabile. Aria s-a încheiat oficial la scurt timp după abdicarea lui Nicolae al II-lea și pe măsură ce revoluția a cuprins Rusia.
La 20 martie 1917, Aria a fost abolita prin decretul guvernului provizoriu al lui Kerensky, privind abolirea restricțiilor religioase și naționale.

Predecesorul Elisabetei a II-a in privința masurilor de izolare si securizare a evreilor a fost Maria Tereza.
Maria Teresa impărăteasa Sfantului Imperiu Roman, suveranul Austriei, Croatiei, Mantua, Milano, Lodomeria si Galicia, Olanda Austriacă și Parma, ducesa de Lorraine și mare ducesa de Toscana, i-a considerat atât pe evrei, cât și pe protestanți ca fiind periculoși pentru stat și a încercat în mod activ să-i suprime.

Ea a fost probabil cel mai antievreiesc monarh al timpului ei, moștenind conceptiile tradiționale ale strămoșilor ei și dobândind si altele noi.

Acesta a fost un produs al devotamentului religios profund și nu a fost ținut secret în timpul său.

În 1777, ea a scris despre evrei:

„Nu cunosc o ciumă mai mare decât această rasă, care, din cauza înșelăciunii, cămătării și avariției sale, îi conduce pe supușii mei în sărăcie. Prin urmare, pe cât posibil, evreii trebuie ținuți departe și evitați.”
În decembrie 1744, ea a propus miniștrilor săi expulzarea evreilor din Austria și Boemia. Prima ei intenție a fost să-i deporteze pe toți evreii până la 1 ianuarie, dar după ce a acceptat sfatul miniștrilor ei, care erau îngrijorați de numărul viitorilor deportați care ar putea ajunge la 50.000, termenul limită a fost amânat pentru iunie.

Ordinele de expulzare au fost retrase abia în 1748 din cauza presiunilor din partea altor țări, inclusiv a Marii Britanii.

Ea a ordonat, de asemenea, deportarea a aproximativ 20.000 de evrei din Praga pe fondul acuzațiilor că aceștia erau neloiali în timpul ocupației bavarezo-franceze în timpul războiului succesiunii austriece.

Ordinul a fost apoi extins la toți evreii din Boemia și orașele mari din Moravia, deși ordinul a fost ulterior retras, cu excepția evreilor din Praga care fuseseră deja expulzați.
În al treilea deceniu al domniei sale, influențată de curteanul ei evreu Abraham Mendel Theben, Maria Tesa a emis edicte care ofereau o anumită protecție de stat supușilor ei evrei.

Acțiunile ei din timpul etapelor târzii ale domniei sale contrastează cu opiniile ei timpurii. Ea a interzis convertirea forțată a copiilor evrei la creștinism în 1762, iar în 1763 a interzis clerului catolic să extragă taxe de la supușii ei evrei.

În 1764, ea a ordonat eliberarea acelor evrei care fuseseră închiși pentru o calomnie de sânge în satul Orkuta.

În ciuda antipatiei sale puternice față de evrei, Maria Tereza a sprijinit activitatea comercială și industrială evreiască în Austria.

Au existat, de asemenea, părți ale regatului unde evreii au fost tratați mai bine, cum ar fi Trieste, Gorizia și Vorarlberg.

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Pale_of_Settlement

Temenul din ebraică תְּחוּם הַמּוֹשָב – “Aria de asezare” a fost avut in vedere la traducerea în română a denumirii “Ariei de asezare”, pentru celelate denumiri in idiș sau rusă traducerile par lipsite de sens.

ZIUA DE 1 AUGUST ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 august în istoria noastră

1473: Atestarea documentară a oraşului Zalău.

Matia Corvin, regele Ungariei și Boemiei, a declarat Zalăul pentru prima dată oraș-târg, „oppidum Zilah” (cetatea Zilah), privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului, ceea ce îi conferea dreptul de comerț liber cu toată țara și îl făcea independent economic într-o eră în care bunul plac al aristocrației și al monarhului erau singurele criterii de împărțire a dreptății și de conducere a statului.

Imagine a Zalăului din secolul al XIX-lea

Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Béla al III-lea al Ungariei) lucrare apărută în jurul anului 1200.

În baza acestei surse, Zalăul exista ca așezare încă din jurul anului 900. După marea invazie mongolă, care a pustiit localitatea în 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația episcopatului catolic de Oradea.

Această tutelă s-a menținut până în 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania.

   De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: Ziloc – în anul 1220, Oppidum Zilah – în 1473, Zila – în 1601, Zilahu şi Zalahu – în secolul al XIX-lea. Zalăul a fost întotdeauna capitală de comitat, iar din anul 1968 a devenit reşedinţa judeţului Sălaj, pentru ca din anul 1979 să devină municipiu

1664: Trupele Imperiului Otoman sunt  învinse  de armatele austriece conduse de Raimondo Montecuccoli în Bătălia de la Saint Gotthard si se semneaza  Pacea de la  Vasvár .

Aceasta  încheie primul război austro-turc și asigura  pacea între austrieci și otomani până 1683, anul în care otomanii  vor asedia Viena pentru a doua oară.

Pacea de la Vasvár recunoștea controlul otomanilor asupra Transilvaniei și obliga Imperiul Austriac săplăteasca despăgubiri de război Imperiului Otoman.

1714: În şedinţa Consiliului Academiei de Ştiinţă din Berlin, constatându-se agrementul Protectorului (regele Prusiei), s-a confirmat primirea lui Dimitrie Cantemir în Academie, devenind astfel primul român cu acest merit şi primul român membru al unui înalt for științific internațional.

Acceptarea cererii lui Dimitrie Cantemir, datată 11 iulie 1714, s-a concretizat prin acordarea Diplomei de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin cu textul următor:

„Pe vremea când Marte stăpânea mai cu putere decât Palas, o astfel de întâlnire se arăta a fi mai mult o dorinţă decât o speranţă.

Dar iată că faptul şi-a găsit împlinirea acum, că prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, dând o pildă, pe cât de demnă, pe atât de rară, şi-a închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire şi o podoabă neîntrecută.

Ne închinăm cu smerenie în faţa bunei voinţe ce ne-o acordă Principele nouă şi lucrărilor noastre”.

George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.” 

1770: Începe Bătalia de la  Cahul, între armata rusă condusă de Rumeanţev şi oastea turcească avându-l la comandă pe Halil-Paşa.

A fost cea mai importantă bătălie a războiului ruso-turc din 1768-1774 și una dintre cele mai mari bătălii din secolul al XVIII-lea. A avut loc la doar două săptămâni după victoria rusă de la Larga.

 Comandantul rus Piotr Rumeanțev cu o armata   de 40.000 de soldați  a ales să meargă în ofensivă împotriva forțelor unite ale Imperiului Otoman și Hanatului Crimeii, care constau din 30.000 de infanteriști și 45.000 de cavaleriști.

  Pierderile rusești au fost de 1.000 soldati, în timp ce pierderile de partea otomană s-au ridicat la peste 20.000 de soldați morți și răniți. În urma acestei victorii, rușii au capturat si 130 de tunuri otomane.

  Victoriile de la Larga, urmata de cea de la Cahul, au schimbat situația strategică a conflictului în favoarea Rusiei.

În septembrie 1770, rusii au cucerit Tighina, iar apoi au capitulat cetățile Ismail, Chilia, Cetatea Albă și Ibrail.

După aceasta, operațiunile militare au continuat pe teritoriul Bulgariei. La 21 iulie 1774, Rusia și Poarta Otomană au semnat Pacea de la Kuciuk-Kainargi.

Tratatul conținea 16 prevederi favorabile Moldovei și Țării Românești.

În decembrie 1774, armata rusă s-a  retras, Moldova și Țara Românească rămânând în continuare sub turci.

1789: Armatele  ruso-austriece in frunte cu  generalul rus Suvorov, înving  în timpul Razboiului  ruso-austro-turc   din 1787-1792, în bătălia de  lângă Focşani, trupele turceşti.

Foto: Aleksandr Vasilievici Suvorov , conte de Râmnic, prinț al Italiei (n. 24 noiembrie 1729, Moscova; d. 18 mai 1800), a fost al patrulea și ultimul Generalisim rus (fără a-l pune la socoteală pe Stalin).

A fost unul dintre puținii generali din istorie care nu a pierdut niciodată o bătălie. Este faimos pentru manualul său de tactică militară „Știința victoriei”.

Imperiul Otoman dorea ca prin acest război să-şi recapete teritoriile care fuseseră anexate la Imperiul Rus ca urmare a Războiului ruso-turc din 1768—1774, inclusiv Crimeea. Războiul s-a finalizat cu victoria ruşilor şi încheierea Păcii de la Iaşi.

  Ruşii au fost conduşi de Alexandr Suvorov, austriecii de Frederic Josias, Prinţ de Saxa-Coburg-Saalfeld, iar otomanii de Marele vizir Koca Yusuf Paşa.

1860: S-a născut Assan Bazil, inginer şi explorator român, membru al Societăţii geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului, în perioada 1897-1898.

A construit prima moară cu aburi din România şi prima fabrică de uleiuri comestibile din porumb; împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor/1893;  (m. 1918, Montreux/Elveţia)

A fost şi deţinătorul automobilului cu nr. 1 din Bucureşti (foto sus) .

De asemenea a fost primul care a proiectat un canal navigabil între Cernavodă şi Constanţa; primul român care a explorat zona Oceanului Arctic/1896 şi primul român care a călătorit în jurul lumii (1897-1898).

Este de asemenea primul român care a explorat (în 1896) zona Oceanului Arctic.

1862: A fost publicat în Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite, Decretul Domnesc nr. 168/27 iulie 1862 semnat de Alexandru Ioan Cuza, privitor la Constituirea Departamentului Trebilor Străine și de Stat.

Dubla alegere a lui Al.Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Unite a marcat intrarea într-o nouă etapă de afirmare a statului român, în raporturile sale cu statele europene. Printre măsurile de modernizare a statului s-a înscris prioritar organizarea Ministerului Afacerilor Externe.

Concomitent cu trimiterea la Paris și la Constantinopol a unor reprezentanți care aveau misiunea de a obține recunoașterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. Totodată, se organiza noua instituție, sub titulatura oficială de Departamentul Trebilor Străine și de Stat. Decretul Domnesc nr. 168/27 iulie 1862 semnat de Alexandru Ioan Cuza, prevedea înființarea următoarelor secții ale ministerului: Cancelarie, Afaceri Consulare, Politic, Contencios, Publicații Oficiale. La conducerea acestuia a fost numit Apostol Arsache.

1865: A apărut la Bucureşti, până în 1867 (cu o reapariţie scurtă în 1870), „Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din ţară, sub conducerea lui Petre Ispirescu şi G. Walter; (1/13)

1867: În ședința desfășurată în luna august a Societății Literare Române s-a hotărât schimbarea denumirii sale în Societatea Academică Română şi a fost ales primul ei preşedinte în persoana lui Ion Heliade Rădulescu; (până la 1 august 1870).

Sosirea la București, la 31 iulie, a celor mai importante personalități, membri ai Societății, venite din toate regiunile cu ocazia deschiderii lucrărilor primei ședințe, a fost un adevărat eveniment. Li s-a pregătit o primire fastuoasă la Șosea, sub „un umbrar decorat cu scudele și drapelele provinciilor române“. La 1 august 1867 s-a desfășurat ședința inaugurală. Pe străzile pe unde s-au deplasat membrii Societății, elevi din școlile bucureșteni intonau cântece, Hora Unirii și alte „imnuri naționale“.Ședința inaugurală s-a desfășurat în prezența miniștrilor și a numeroși spectatori. S-a vernisat un bust al lui Zappa și s-a cântat Mult e dulce și frumoasă limba ce vorbim.

Cuvintele lui Timotei Cipariu – „Am început a ne libera patria, am început a ne libera limba; am început, domnilor, abia am început, dar nu am terminat; rămâne să continuăm și să terminăm“ – au fost salutate cu aplauze furtunoase. Inaugurarea s-a desfășurat în casele lui Constantin Ghica „de lângă intrarea Cișmigiului“. A fost decisă adoptarea numelui de Societatea Academică Română. Membrilor fondatori inițiali li s-au mai adăugat Iosif Hodoșiu (reprezentând Maramureșul), Ștefan Gonata, Alexandru Roman. În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25.  

Instituția nou fondată a fost pentru început o societate națională enciclopedică. Ea a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din țară și apoi din întreaga lume.

1874: Se dă în  exploatare calea ferata Iaşi–Ungheni, care făcea  jonctiunea  căilor ferate române cu cele ruseşti din Basarabia, (construită de antreprenorul român, Grigore Heliad).

1883:  S-a născut in localitatea  Cubolta, județul Soroca, gubernia Basarabia, Pan Halippa, poet şi publicist , promotor al unirii Basarabiei cu România.

A fost  președinte al  Sfatului Țării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România si un membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc din Romania, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918-1940, ministru în guvernul României Mari în perioada 1927-1931; (d. 30 aprilie 1979).

Foto: Pantelimon Halippa, preşedinte a Sfatului Ţării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România, la 27 martie 1918.

A înființat în 1917 Partidul Național Moldovenesc, după care a fost vice președintele și apoi preşedintele Sfatului Ţării care la 27 martie / 9 aprilie 1918 a votat Unirea cu România.

A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România si a ocupat funcţii de ministru în diferite guverne.

  A fost membru corespondent al Academiei Române din 1918 exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

În 1908 şi 1912 a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”.

În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”.

Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvînt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940).

În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim.

A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet.

Pantelimon Halippa a scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pîrloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu.

A scris şi cîteva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001).

În colaborare, a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).

1891: S-a născut regizorul Grigore Brezeanu,fiul actorului Iancu Brezeanu.

A realizat filme documentare si primele filme de ficţiune românesti (“Inşiră-te, mărgărite”, “Amor fatal”, “Independenţa României”); (d. 1919)

1901: Vede lumina tiparului la Paris, primul tratat consacrat istoriei limbii române,“Histoire de la langue roumaine”(volumul I, Les origines), de Ovid Densuşanu, opera fundamentală în care sunt strânse informații vaste asupra formării și evoluției limbii române.

Este considerată pima mare operă de sinteză consacrată originii și evoluției limbii române, conține 2 volume, Histoire de la langue roumaine – Les origines (1901) și Histoire de la langue roumaine – Le XVI-ème siècle (1938).

Tot în acest an, Densuşanu este este ales membru corespondent al Academiei Român.

1908: A încetat din viaţă  Ştefan Dimitrie Greceanu, istoric medievist cu preocupări privind genealogiile familiilor boiereşti din Ţara Românească; (n. 19 septembrie 1825).

 1909: Se înfiinţează „Compania Davila” prima companie particulară de teatru (care a funcţionat până în 1912), cu statut propriu, susținută material de stat și apreciată de marile personalități ale vremii, având printre societari pe marii actori de mai tarziu: Toni Bulandra,Lucia Sturza Bulandra, Marioara Voiculescu, Niculescu-Buzău, Ion Manolescu, Roland Bulfinski, Gheorge Storin.

Activitatea companiei demonstra necesitatea şi posibilitatea existenţei altor teatre în afara Naţionalului bucureştean.

Pentru prima reprezentație a trupei, care s-a jucat la 12 septembrie, Ion Luca Caragiale a scris un fel de uvertură, instantaneul într-un act  Începem – rolul Directorului fiind interpretat chiar de Davila

 1912: A intrat în funcţiune, la Bucureşti, aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj, iar la data de  5.V.1912 se înfiinţase societatea Liga Naţională Aeriană, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”.

  Foto: George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București, d. 2 iulie 1941, București), unul dintre cei mai renumiți piloți români.

1912: S-a născut compozitorul Ion Totan, fost dirijor secund al Ansamblului Doina al Armatei din Bucureşti (1948-1950),redactor şef la Editura Militară (1952-1954), redactor muzical la ESPLA Bucureşti (1955-1956). A dirijat coruri şi orchestre simfonice și a fost documentarist la Uniunea Compozitorilor (1958-1960); (m. 1983).

 1913: S-a născut Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), fiica poetei Elena Farago.

Poetă, prozatoare şi autoare dramatică, actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi a fost şi pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; (m. 1974).

1915: S-a născut scriitorul Gellu Naum.

Este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european:”Castelul orbilor”, „Zenobia”, „Cartea cu Apolodor”.

A murit la data de 29 septembrie 2001.

1917 : S-a încheiat Bătălia de la Mărăști, una dintre marile bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial (11/24 iulie 1917 și 19 iulie/1 august 1917).

Armata II română, comandată de generalul Alexandru Averescu, a înfrânt armata germană, eliberând, printre altele, localitățile Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roșculești, Răcoasa.

1921: A fost creată Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

1928: S-a născut Constantin Maximilian, medic genetician şi antropolog; a organizat, în 1958, primul laborator de genetică medicală din România; a pus bazele geneticii populaţiilor; a înfiinţat primul centru de sfaturi genetice din România; a fost primul profesor de bioetică din învăţământul universitar românesc; a redactat peste 20 de volume de antropologie, bioetică şi genetică umană; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 1997). NOTĂ: Unele surse dau naşterea sa  la 2.VIII.1928.

1936: Se deschid Jocurile Olimpice de vara de la Berlin (ultimele din perioada interbelică).

Bazat pe ideea doctorului Carl Diem, a fost introdus ceremonialul ştafetei Flăcării Olimpice, aprinsă în Olympia. Torţa a fost purtată pe teritoriile a şapte ţări (Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Austria si Germania), înainte de a ajunge pe stadionul olimpic din Berlin.

Startul Jocurilor a fost dat de Adolf Hitler.

Au participat 49 de țări, cu 12 mai mult decât la olimpiada din 1932. Cinci țări au participat pentru prima dată: Afghanistan, Bermuda, Bolivia, Costa Rica și Liechtenstein. Germania a avut cea mai numeroasă echipă, însumând 348 de atleți. SUA a dispus și ea de 312 atleți, inlcusiv 18 de culoare. Germania a câștigat cele mai multe medalii, 89 la număr, urmată în clasament de SUA și Ungaria.

Vedeta ediţiei a fost atletul american de culoare Jesse Owens care a castigat patru titluri olimpice la 100 m, 200 m, stafeta 4×100 m si saritura in lungime.

Participarea românească la aceste Jocuri Olimpice a fost mai mare decât la ediţiile precedente ale Olimpiadelor.

În 1936, oficialităţile române au sprijinit nu numai deplasarea unei numeroase delegaţii sportive, ci şi a unor grupuri de elevi, studenţi, dansatori, corişti, totalizând peste 100 de persoane.

In clasamentul pe medalii Romania a ocupat  locul 29.

Foto: Călărie – Concurentul român Henri Rang, pe calul Delfi

Henri Rang a cucerit prima medalie olimpica de argint din istoria sportului românesc, la călărie – obstacole individual.

Probele de călărie, dominate de concurenţii germani, au adus în final prima medalie olimpică pentru delegaţia românească.

În proba individuală a Marelui Premiu al naţiunilor a fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului.

După ce concurenţii aflaţi la egalitate – germanul Kurt Hasse şi românul Henri Rang – au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al doilea, obţinând medalia de argint.

Planul lui Hitler de a promova Germania pe plan mondial a funcționat. The New York Times scria că JO au readus germanii printre marile națiuni și chiar i-au făcut mai umani…

Lumea şi-a fosrmat falsa impresie că acest interludiu pacifist avea să dureze, însă în spatele aparențelor Hitler își elabora grandilocventul său  plan de exapansiune.

1939 : S-a născut la București actrița română de teatru și film, Valeria Seciu

A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, între 1960–1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, în rolul Veronica Micle, dar și în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier.

După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din Regele Lear în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic.

Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii. A înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist. A jucat în numeroase filme: Parașutiștii, Regăsire, Înainte de tăcere, Bună seara, Irina, Mult mai de preț e iubirea, Adela.

1941: Trupele germane  execută la Chişinau, peste o mie de evrei şi comunişti.

1943: A încetat din viaţă  la Viena, renumitul arhitect român Horia Creangă (nepotul lui Ion Creangă, n. 20 iulie 1892).

 

Promotor al arhitecturii moderne în România, a construit mai multe edificii (peste 70 ) administrive, social-culturale, industriale, dar și clădiri de locuințe (cea mai cunoscută fiind blocul ARO).

Alte construcții realizate după planurile sale:  Grupul Școlar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa,  hotelul ARO din Braşov, teatrul Giuleşti din Bucureşti, precum şi clădirile Fabricii de locomotive “Malaxa”.

1943: Aviaţia americană atacă cu 177  bombardiere decolate de la Benghazi, din Libia, zona petroliferă română de pe Valea Prahovei.

Operaţiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor), de la 1 august 1943, avea drept scop să distrugă nouă rafinării din  jurul oraşului Ploieşti.

Avioanele americane au bombardat zăcămintele de petrol de lângă Ploieşti şi Câmpina, producand mari pierderi umane şi materiale României.

Cu toate acestea,in ciuda unei pregări îndelungate, „Valul nimicitor” a fost totusi un eşec: la Ploieşti nu s-a înregistrat „niciun fel de micşorare a capacităţii globale de producţie”, dar aviaţia americană a pierdut într-o singură zi 53 de avioane şi 660 de militari ( 310 au fost ucişi, iar restul au căzut prizonieri).

Cât priveşte pagubele materiale produse de bombardament, informaţiile diferă, evident, în funcţie de surse. Estimările americane au indicat, astfel, distrugerea a 40% din capacitatea de producţie a rafinăriilor.

Adevărul e însă că majoritatea lor a rămas neatinsă, iar cele lovite într-adevăr  si-au revenit în numai câteva săptămâni.

Conform evaluării efectuate în septembrie 1943 de către Ennemy Oil Committee asupra rezultatelor bombardamentelor de la Ploieşti din 1 august 1943: „nu a fost înregistrată nicio micşorare a capacităţii globale de producţie”, multe dintre rafinarii operând, înaintea atacului, sub capacitatea maximă.

1945: S-a născut la Podari, jud. Dolj, Tudor Gheorghe, solist vocal, instrumentist, compozitor, actor la Teatrul Naţional din Craiova .

1947: S-a născut  actriţa de teatru şi film Adina Popescu.

A debutat în 1972 în filmul lui Virgil Calotescu : “ Dragostea incepe vineri “ alături de doi monstri sacri ai cinematografiei (Toma Caragiu si Margareta Pogonat) pe scenariului lui Francisc Munteanu.  In 1998, actrita Adina Popescu a terminat filmarile la ” Ultima gară”, o coproductie româno-italo-germană, un film regizat de Bogdan Dumitrescu, care l-a avut in rolul principal pe Sergio Rubinni, un actor “ la modă”.

Partea română a fost reprezentata pe generic de nume mari precum: Dorel Visan si Gheorghe Visu, iar muzica a folst semnata de maestrul Adrian Enescu, sotul actritei. Continua sa joace si in prezent in filme de televiziune si in teatru.

 1948: S-a născut la Vălenii de Munte, jud.Prahova, actriţa Emilia Dobrin.

A absolvit „Institutul de Arta Teatralală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’” (I.A.T.C.) în 1971. Între 1971 și 1977 a fost actriță la „Teatrul Municipal” din Ploiești, iar din 1978 la „Teatrul Nottara” din București.

De cativa ani este angajata la Teatrul „ACT”. A intruchipat peste 40 de personaje in spectacole, lucrând cu regizori renumiti precum Dan Nasta, Sanda Manu, Ion Cojar, Ion Lucian, Alexandru Tatos, Dan Micu, Mihai Berechet, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Gelu Colceag, Alice Barb, Radu Afrim, Sorin Militaru, Radu Dragomirescu…

A fost casatorita cu actorul Ion Besoiu. Actualmente este soția regizorului Alexandru Dabija.

1948: S-a născut la Breaza, Prahova, criticul de film Titus Vîjeu, poet, publicist, traducător şi realizator de emisiuni radiofonice.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” secţia Teatrologie Filmologie (promoţia 1971).

Din 1972 lucrează la Radiodifuziunea Română

În 2014, a publicat volumul ”Cinema, cinema, cinema” și în 2016, publică ”Mircea Daneliuc. Monsieur l’auteur sau lupul singuratic al filmului românesc”, iar în 2017, publică ”Florin Mihăilescu. Imaginea imaginii de film”, pentru care primește Premiul George Littera” din partea Asociației criticilor de film din cadrul UCIN în 2018.

1949 : S-a născut  (Drăgăşani, Jud. Vâlcea), Mugur Constantin Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, fost prim-ministru al României (1999-2000), membru titular din 2006 al Academiei Române .

A absolvit în 1971 cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București. A lucrat ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială din București, la Ministerul Afacerilor Externe, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost numit Guvernatorul Băncii Naționale a României. Este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume.

1961: În RSS Moldovenească, aflată sub ocupaţia URSS, sunt desemnaţi  membrii titulari şi membrii corespondenţi, care la prima Adunare Generala din 2 august al aceluiaşi an, vor fonda Academia de Ştiinte din Moldova sovietică.

1975: Se semnează la Helsinki, Actul  final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de catre înalţii Reprezentanţi ai 35 state europene, incluzând România, (aproape toate statele europene, cu excepţia Albaniei şi An­do­rrei), plus SUA şi Canada.

La fi­nal, s-au adoptat 10 principii ge­ne­rale: respectarea suveranităţii, nerecurgerea la forţă, inviolabilitatea frontierelor, integritatea te­ri­torială, reglementarea paşnică a disputelor, neintervenţia în afacerile interne, respectarea drepturilor omului, autodeterminarea po­poarelor, cooperarea statelor şi su­punerea legilor internaţionale.

Du­pă doi ani, la Belgrad, CSCE şi-a continuat dezbaterile. S-a bă­tut însă pasul pe loc, deoarece fiecare alianţă şi-a susţinut interesele. În timp ce statele comuniste in­sistau pe aspecte politice şi economice, occidentalii au pistonat pe problema drepturilor omului.

Statele semnatare s-au declarat  hotărîte  să se abţină în relaţiile lor reciproce, ca şi în general în relaţiile lor internaţionale, de la folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat, sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite şi cu Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile între statele participante.

În prezent CSCE se numeşte Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa – OSCE).

1977: S-a declanşat greva generală a minerilor din Valea Jiului. Cca.35.000 de mineri au blocat exploatările carbonifere şi au cerut să discute numai cu Nicolae Ceauşescu (1 – 3 august).

Grevistii revendicau îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă muncitorească din timpul regimului comunist din România.

1990: România preia, conform principiului rotației, presedinția Consiliului de Securitate al ONU.

Hotărârile luate de acest organism al ONU in cursul lunii august s-au dovedit a fi esentiale pentru rezolvarea situatiei create de invadarea de catre Irak a Kuweitului.

1999: A decedat la București, actrița română de teatru și film, Silvia Dumitrescu–Timica;( n. 29 octombrie 1902, la Craiova ).

A avut o îndelungată carieră actoricească la Teatrul Ventura, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Teatrul „Nottara” din București, la televiziune și în film.

2005: În Piaţa Revoluţiei din Bucuresti, a avut loc inaugurarea ansamblului monumental „Memorialul Renaşterii”, realizat de sculptorul Alexandru Ghilduş şi închinat Revoluţiei române.

Monumentul a născut polemici aprinse  pe marginea construcției, amplasării sau a aspectului sau, primind mai multe porecle de la  locuitorii Bucureștiului sau de la mass-media.

Dintre aceste porecle pot fi amintite: „Țeapa” din Piața Revoluției, Cartoful pe Băț , Țepușă cu cartof, „Vector cu coroniță”, “cartof tras în țeapă”, „ghildușa piramidă”, „circumcizia ratată”, „monumentul cu penetrare”, „un creier pe băț”, „măslina-n scobitoare”, „nuca-n țeapă”,   “cartoful revoluției”, “țeapa de 56 de miliarde”, “kitsch cu patalama”etc.

2008: A avut loc o  eclipsă totală de Soare, vizibilă în România ca eclipsă parţială.

Acest fenomen astronomic s-a produs după aproape 2 ani si jumătate de la ultimul fenomen de acest gen – 29 martie 2006.

A fost o eclipsa totală cu durata relativ mica – 2 minute si 27 de secunde în punctul de maxim. Chiar si in aceste conditii aceasta eclipsa a fost una deosebita pentru ca banda de totalitate a strabatut mai multe continente si a trecut destul de aproape de Polul Nord al Pamantului.

In Romania eclipsa s-a vazut doar ca o eclipsa partiala. Ora foarte accesibila la care s-a produs eclipsa (amiaza) cat si vremea buna au facut din eclipsa de Soare din 1 august 2008 un eveniment care a meritat sa fie asteptat.

Pe teritoriul tarii noastre eclipsa a debutat in jurul orei 12.05 (ora de vara) cand penumbra Lunii a trecut granita de nord-vest a tarii undeva in judetul Satu Mare și a avansat incet, Soarele fiind destul de sus pe cerul sudic la aprox. 60° aflandu-se in acea perioada in constelatia Cancer.

Maximul eclipsei a avut loc in jurul orei 13.00.

Sfârșitul ei s-a produs incepand cu ora 13.40 in vestul tarii, dupa care la ora 14.05 penumbra Lunii a părăsit și estul extrem al țării noastre (Dobrogea).

2008: Şi-a încetat activitatea Serviciul BBC în limba română și Radio Europa Liberă.

„Radio Londra” a transmis prima sa emisiune în limba română la 15 septembrie 1939 (la două săptămâni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), atunci fiind creată şi Redacţia  în limba  română.

Decizia a survenit în urma unei reevaluări a structurii BBC World Service din perspectiva bugetului instituției, stabilit în acord cu guvernul britanic.

Redacția în limba română a fost ultima din BBC World Service într-o altă limbă decât limba engleză, care a transmis într-o țară membră a Uniunii Europene.

Tot atunci  a încetat să emită în România, Radio Europa Liberă, care  şi-a continuat însă transmisia în Republica Moldova şi regiunea Transnistria.

Înfiinţate la doar câţiva ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1949), Radio Europa Liberă (REL) şi Radio Libertatea (RL) au fost concepute de George F. Kennan (Departamentul de Stat al SUA) şi Frank G. Wisner (Biroul pentru Coordonarea Politicii, devenită apoi CIA), cu scopul de a pune energia şi aptitudinile emigranţilor est-europeni şi ruşi în slujba politicii externe americane. REL a început să emită în 1950 spre Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi România.

 2014: A murit dupa o indelungata suferință, in urma unui cancer osos, celebrul cascador roman de origine secuiasca, Szabolcs Cseh (SZABI CSEH) ; ( (n. 11 decembrie 1942, la Miercurea Ciuc)

  De la debutul său, SZABI CSEH, cunoscut si ca Sobi, a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.

 În anul 1985, revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.

 Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delicventei juvenile, iar din 2008 a derulat un  program-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever.

Ambele programe  erau  bazate pe metodologii originale create de el, care au dat  rezultate impresionante.

2016: A încetat din viaţă  la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia, Majestatea Sa Regina Ana a României.

La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână.

Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges.

 La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana au respectat tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale fiind conforme cu tradiţia funeraliilor regale din ţara noastră. Corpul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Înmormântarea a avut loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală in ziua de 13 august.

Foto: Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite, Principesă de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai I al României.

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris.

Este fiica Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei. Principesa Ana a copilărit în Franţa.

Începând cu anul 1939, după izbucnirea războiului, şi-a urmat familia în Spania şi în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o şcoală de artă, la New York.

În paralel, pentru a-şi putea câştiga existenţa, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s.

În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, până la sfârşitul ostilităţilor.

A primit înalta distincţie “Crucea de Război” a Franţei.

Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima dată în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire.

S-au căsătorit la 10 iunie 1948 la Atena, în Grecia, la scurt timp dupa ce guvernantii comunisti l-au forțat pe rege să abdice şi să se exileze.

2017: A murit Ana-Maria Avram, o compozitoare, pianistă, dirijoare și muzicolog care reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hiperspectral în muzica actuală.

Împreună au iniţiat şi realizat importante festivaluri internaţionale dedicate muzicii electronice şi muzicii spectrale, în România şi în Europa; (n. 1961).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului; Scoaterea Sfintei Cruci

Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixata in secolul al V lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile.

Existau și creștini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Scoaterea Sfintei Cruci s-a instituit la dorința comuna a ortodocșilor greci si ruși, întru prăznuirea biruinței simultane pe care au repurtat-o rușii asupra bulgarilor și grecii asupra sarazinilor.

Pe 1 august, la Constantinopol lemnul Sfintei Cruci  era scos in procesiune, din Palatul Imperial până la catedrala Sfânta Sofia.

De aici se faceau până pe 15 august diverse procesiuni pentru a-i feri pe creștini de suferințe și boli.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/08/01/o-istorie-a-zilei-de-1-august-video

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.ro;
12. Cinemagia.ro.