CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei a sărbătorit pe 30 iulie 2021, 19 ani de la recunoașterea sa oficială de către autoritățile Republicii Moldova

Mitropolia Basarabiei cere Comisiei naţionale de heraldică de la Chișinău  să nu aprobe frauda comisă de


Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei a sărbătorit vineri, 30 iulie 2021, 19 ani de la recunoașterea sa oficială de către autoritățile Republicii Moldova, după ce fusese reactivată pe 14 septembrie 1992 de Patriarhia Română.

Ceea ce înseamnă că, în curând, va sărbători și 29 de ani de la reînființare, în chiar ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie).


Potrivit Ziarului Lumina, Mitropolia Basarabiei este o biserică ortodoxă autonomă, de stil vechi, în cadrul Patriarhiei Române, reactivată pe 14 septembrie 1992. Mitropolia Basarabiei este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv.

Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. În plus, în calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei are jurisdicție canonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit.
Mitropolia Basarabiei numără patru episcopii istorice sufragane: Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți (fosta Episcopie a Hotinului), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie de Cetatea Albă și Ismail) și Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria).
Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chișinău la rangul de Mitropolie.

Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. Organizarea propriu‑zisă s‑a făcut prin legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925.

Primul mitropolit al Basarabiei  Gurie Grosu, a fost o personalitate marcantă în istoria şi cultura Moldovei.

S-a născut la 1 ianuarie 1877, în Nimoreni, judeţul Lăpuşna și a decedat la 14 noiembrie 1943 la Bucureşti. Studiile le-a făcut la Şcoala spirituală şi Seminarul teologic din Chişinău, după care a urmat Academia duhovnicească din Kiev, unde a obţinut titlul de magistru în teologie.

A fost călugărit în mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, hirotonit ieromonah şi numit “misionar eparhial”, mai târziu – arhimandrit.

Lui Gurie Grosu îi aparţine iniţiativa înfiinţării unei tipografii eparhiale şi apariţia revistei “Luminătorul” în Chişinău. A mai deţinut funcţii de stareţ la mănăstirea Sf. Avram din gubernia Smolensk, director la şcolile normale de învăţători din Gruşevsk şi Samovka, profesor de limba română în Chişinău, ministru adjunct al Justiţiei în Guvernul provizoriu din Chişinău, unde s-a impus ca un militant activ pentru realizarea statului naţional român unitar.

În 1918 a fost ales de Sf. Sinod din Bucureşti arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, la începutul anului 1920 fiind numit locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, iar din 21 aprilie 1928 devine mitropolit al Basarabiei, păstorind până la 11 noiembrie 1936, când a fost pensionat.

Primul mitropolit al Basarabiei a fost omagiat la Chişinău | IPN

La acea dată, jurisdictia Mitropoliei Basarabiei cuprindea Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Hotinului și Episcopia Cetății Albe – Ismail.
În timpul ocupației sovietice din 1940‑1941 și mai apoi sub regim sovietic, din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei și‑a încetat activitatea, fiind înlocuită cu structură necanonică – Eparhia Chișinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică a Patriarhiei Ruse.
Ca răspuns la cererile Adunării eparhiale din 14 septembrie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 19 decembrie 1992 a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial de Guvernul Republicii Moldova la 30 iulie 2002, după 10 ani de prigoană din partea autorităților de stat și a clericilor din jurisdicția Patriarhiei Ruse.

Mitropolia Basarabiei s‑a judecat cu statul Republica Moldova în toate instanțele din republică, ajungând la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.
Statul Republica Moldova și Mitropolia Moldovei, structura locală a Patriarhiei Moscovei, au pierdut în cele din urmă la CEDO în fața Mitropoliei Basarabiei, structura locală a Patriarhiei Române, rezultat care a însemnat o victorie pentru neamul românesc și pentru Biserica strămoșească în teritoriul românesc dintre Prut și Nistru.

ADDENDA

Biserica ortodoxa româna a devenit autocefalä din 1885, desi si pânâ atunci a avut parte de o anumitä autonomie fatä de Patriarhia Ecumenicä de Constantinopol. Dupä Unirea din 1918 si transformärile administrative ce i-au succédât, se produc o serie de modificâri si în ceea ce priveste organizarea administrativ-teritorialä a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhia Românâ a fost înfiintaté în 1925, având sub jurisdictia sa si Biserica Ortodoxä din Basarabia. Astfel, dupä perioada de apartenentä la Imperiul Tarist – 1812-1918 – în Basarabia s-au restabilit legăturile canonice cu Biserica Ortodoxä Românâ, iar în 1928, pentru cä elita clericală din Basarabia s-a opus solicitării ca Biserica din Basarabia să reintre sub ascultarea canonică a Mitropoliei Moldovei, Arhiepiscopia Chisinăului a fost ridicată la rangul de Mitropolie scrie https://www.proquest.com.

După mutațiile care s-au produs în întreaga regiune în perioada sovietică (odată cu secularizarea care a atins toate produsele si manifestările culturale), Mitropolia Basarabiei a fost desfiintată. Respectiv, în perioada sovietică biserica de la Chisinău îsi pierde statutul de Mitropolie, redevine arhiepiscopie (subordonatä Patriarhiei Ruse), iar actiunile întreprinse împotriva bisericilor din întreg spatiu sovietic au fost deosebit de aspre în această regiune. Mai târziu, odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, în Basarabia au fost exprimate si vehiculate discursuri ce vizau desprinderea canonică de Patriarhia Moscovei.

în 1992, Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române va fi reactivată, dar autoritătile din República Moldova au refuzat mult timp recunoasterea oficială a acesteia întrucât sustineau si recunosteau doar legitimitatea Mitropoliei Moldovei , subordonate Patriarhiei Moscovei (care a fost înfiintată tot în 1992, prin ridicarea arhiepiscopului de Chisinău la rangul de mitropolit).

După ce, în 2000, a fost reclamată încălcarea de către autoritățile din Republica Moldova a dreptului la libertate religioasă, în 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că prin nerecunoașterea Mitropoliei Basarabiei, autoritățile din Reublica Moldova încalcä Conventia Europeanä a Drepturilor Omului.

Abia dupä pronuntarea Curtii, autoritätile din Republica Moldova au recunoscut Mitropolia Basarabiei în 2002; problema nu a fost solutionatä însă, întrucât persistă încă problema „capitalului material” al Mitropoliei Basarabiei.

În ceea ce priveste dimensiunea teologică a acestui conflict – ea lipseste. Dincolo de abuzurile pe care le-a suportat Mitropolia Basarabiei din partea guvernului Republicii Moldova, temeiul refuzului repetat de către institutiile de drept din República Moldova de a recunoaste Mitropolia din Basarabia a fost greu démontât, întrucât credinciosilor care apartineau Mitropoliei Basarabie nu li s-a încălcat dreptul la a-si practica religia: acestia au avut alternativa de a practica religia în cadrul Mitropoliei Moldovei.

Problema „teritoriului canonic”

Apropierea pâné la unificare a puterii de bisericé – deziderat asociat modeIului bizantin – a continuât de-a lungultimpului, cunoscând – în functie de evolutia politicé a Rusiei – variate formule de coabitare a statului eu biserica – furnizor de legitimitate.

Autoritatea bisericii a sporitîn timp, odaté cu o relativä independentä pe care o cunoaste, iar în 1448, Biserica Ortodoxä Rusé se declaré autocefalä, iese de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, si în 1589 este ridicată la rangul de Patriarhie. Datorită contextului politic (inclusiv din cauza cuceririi Constantinopolului de către turci), Rusia începe să aspire la o pozitie cât mai puternică, importantă în plan international, fiind vehiculatä formula unei succesiuni: Rusia este văzută astfei ca „a treia Romä”, titlu a cärui legitimitate a fost frecvent contestat, dar pe care puterea l-a folosit frecvent pentru a fundamenta ideologii impérialiste.

Periodic, în diverse contexte, acest titlu este actualizat, iar veleitățile imperialiste ale Rusiei – „continuatoare a Imperiului Bizantin” se fac mai puternic resimțite în multe regiuni/teritorii din Estul Europei.

Pentru Basarabia, inclusiv dupä desträmarea Uniunii Sovietice, Rusia lanseazä formule ce trädează aspirafiile impérialiste, desemnând prin „teritoriu canonic rus” spafii care s-au aflat, în anumite contexte istorice (în perioada sovieticä – de exemplu) sub influentă ruseascä. Astfel, Biserica Ortodoxä Rusă (care se defineste chiar prin statut ca fiind „multinational”) revendică apartenența la „teritoriul canonic rus” a bisericii ortodoxe din Basarabia, unde coabitează cele douä mitropolii.

Expresiile „teritoriu canonic rus” sau „teritoriu canonic al Patriarhiei Moscovei” sunt folosite inclusivîn contexte oficíale, în medii academice. în prezentarea primului numär al Enciclopediei pravoslavnice – Pravoslavnaia Entziclopedia – Patriarhul Alexei al ll-lea invocä aceste formule, explicând rolul institufiei bisericii în evolufia istoricä a Rusiei: „Peste tot în lume, inclusiv pe teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei, este in crestere procesul de secularizare în viafa societätii. (…) Biserica este un depozit unie al memoriei istorice si culturale. (…) Amintirea despre marii oameni ai Rusiei este pästratä prin slujba bisericeascä, icoane, sfintele moaste, cérfile bisericesti. Tóate acestea au o mare importantä pentru pästrarea memoriei istorice a poporului, si deci si pentru consolidarea societätii. Biserica ortodoxä (…) va contribuí la consolidarea societätii si la depésirea contradicfiilor”.

Imposibilitatea suprapunerii granifelor nationale peste cele ale teritoriilor aflate sub jurisdiefia Patriarhiei Moscovei solicité reiterarea discursului legitimator. întrucât Patriarhia Moscovei are în subordonare canonică si biserici ale altor popoare, iar titlul oficial al Bisericii ortodoxe ruse conține conotarea etnică, în discursul prezentat cu ocazia deschiderii celei de-a treia Adunâri a Lumii Ruse patriarhul Kiril formulează argumente si susține legitimitatea acestei formule.

Vorbind despre popoarele care „au preluat tradiția spirituală si culturală rusă ca bază a identiții naționale sau cel puțin ca parte importantă a acesteia”, patriarhul spune că acesta este motivul pentru care consideră că si Moldova „face parte din lumea rusä.”

În acelasi context Patriarhul a declarat că Biserica Ortodoxä rusă este „cea mai multi-nafională comunitate ortodoxä din lume”, si a reitérat dezideratul (interpretabil) de a extinde caracterul său multinațional. „Biserica se numește Rusă nu datorită criteriului etnic. Aceastä denumire arată că Biserica Ortodoxa Rusă îndeplineste o misiune de păstorire printre popoarele ce au preluat tradiția spirituală si culturală rusă ca bază pentru identitatea lor naționala, ori, cel puțin, ca pe o parte esențială a acesteia.

latä de ce în acest sens noi considerăm cä si Moldova face parte din această Lume Rusă. în acelasi timp Biserica Rusä este comunitatea ortodoxa cea mai plurinaționala din lume si tinde să îsi dezvolte caracterul său multinațional”.

Discursul legitimator confine apelul la memoria istoricä comunä, la puterea tradiției ruse, iar una dintre formulele ce trädeazä vocafia imperialistä a structurilor ecleziale ruse este cea prin care se sugereazä includerea Moldovei, alături de Ukraina si Bielorusia în ceea ce partriarhul Kiril numeste „teritoriu istoric rus”: „(…) în final, cea de-a treia temelie a Lumii ruse este memoria istoricä comuna si viziunile comune asupra dezvoltärii societätii. (…) Popoarele noastre au constiinta puternicä a continuității traditiei de stat si sociale, începând din timpurile Rusiei Kievene si până la actualele state Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, dar si la alte tări aflate pe teritoriul istoric al Rusiei”.

Patriarhia Româna si Patriarhia Moscovei – diferend canonic

Pozitiile adóptate de cele douä patriarhii în ceea ce priveste structura Bisericii ortodoxe din Moldova reflectă politicile asumate si la nivelul celor douä state, înfiintarea si reactivarea celor douä mitropolii au fost precédate de tensiuni între cele douä patriarhii. Teoctist, Patriarhul României, i-a trimisé o scrisoare lui Alexei al ll-lea, Patriarhul Moscovei, la 2 aprilie 1992, în care îi solicita sä discute si sä rezolve problema legată de Biserica din Moldova. De asemenea, Patriarhia Româna a emis un comunicat, în care era expus explicit faptul cä „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodatä desfiintarea Mitropoliei Basarabiei”, precum si nevoia refacerii „unitätii administrative bisericesti dintre fratii români ortodocsi de o parte si de alta a Prutului”.

Abia în octombrie 1992, Alexei al ll-lea, Patriarhul Moscovei, i-a trimis räspunsul la scrisoare adresatä de Teoctist, Patriarhul României, în care erau invócate argumente pentru dreptul de jurisdictie a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii Ortodoxe din Basa rabia. în ceea ce priveste reactivarea mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Moscovei a contestat legitimitatea acesteia, catalogând acest act ca imixtiune în treburile interne ale bisericii din Basarabia, aflaté sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei si invocând încălcarea de către Patriarhia Română a unor canoane bisericesti, si potentiale riscuri pentru relatiile dintre cele douä patriarhii si natiuni.

Adaptându-se noilor realitäti politice, în octombrie 1992, Sfântului Sinod al Patriarhiei Ruse a émis un decret prin care Biserica Ortodoxä din Moldova primeste un nou statut: este declaratä independentä fatä de Patriarhia Moscovei în ceea ce priveste activitatea administrativä, economicé si instructivä, rémânând însé subordonatä canonic acestei Patriarhii. Tomosul patriarhului Alexei al ll-lea în care era întérit statutul autonomiei Bisericii din Moldova a fost émis în decembrie 1994.

Relativa independentä a Mitropoliei Moldovei fatä de Patriarhia Moscovei este anuntatä si în statut: „Biserica Ortodoxä din Moldova, fiind subordonatä canonic Patriarhiei Moscovei, este independentä în problemele bisericesti-administrative, economice, educative, civile. In activitatea sa ea se cäläuzeste de normele si traditiile bisericesti locale, de prezentul Statut, precum si de învétâturile si canoanele Bisericii Ortodoxe Mondiale.”

Ulterior au avut loc mai multe întrevederi între reprezentantii celor doué patriarhii pentru a discuta problema jurisdictiei Mitropoliei Basarabiei, respectiv pentru solutionarea diferendului canonic.

La nivel local elita clericală nu exclude o unificare a bisericii. în articolul interviu din 29.08.2013, O convorbire cu Mitropolitul Vladimir al Moldovei în ajunul vizitei Patriarhului Kiril, de la Radio Europa Liberă, referindu-se la o posibilé unificare a bisericii ortodoxe din Basarabia, respectiv la unirea celor doué mitropolii – Mitropolia Basarabie si Mitropolia Moldovei -, Mitropolitul Vladimir declara: „Eu cred cä, pe viitor, este posibil sä se uneascä, dar aici trebuie sä fie únele cedäri. Ca sä fie aceste cedäri, este necesar sä fie implicati si patriarhii. în cazul de fatä, Patriarhul Daniel si Patriarhul Kiril, ca dânsii, la rangul cel mai înalt, fiind sustinuti de Sinodul Ortodoxe Ruse, Patriarhul Daniel – de Sinodul Bisericii Române, atunci dânsii pot sä revinä la un numitor común.”

La nivelul structurilor ecleziale din Moldova este asumat faptul cä existenta celor douä mitropolii, dar si posibila unificare a acestora depinde doar de politic.11

Despre globalizare si identitate la Est

Patriarhia rusä nu a dezavuat apropierea de politic: în cadrul unei întâlniri care a avut locîn august 2010 dintre Patriarhul Moscovei eu reprezentantii Mitropoliei Moldovei, acesta si-a exprimât deschis dorinta ca „orientarea politicé a Moldovei sä contribuie la pästrarea Unitätii Sfintei Rusii”. Si în discursul prezentat cu ocazia deschiderii celei de-a treia Adunäri a Lumii Ruse patriarhul Kiril invoca riscurile la care expune fenomenul globalizärii, provoeärile la adresa conceptului de identitate cultural-nationalä. lar Lumea Rusä, spune Patriarhul – confirmând astfel dimensiunea politicé a discursului eclesiastic si reiterând preocuparea pentru raportul de putere, pentru pozitia geopoliticé – îsi poate asigura „rolul de jucétor important pe arena mondialä”. „Astäzi globalizarea, într-adevér, cum se obisnuieste sä se spunä acum, prezintä provoeäri, mai ales pentru conceptele de identitate national-culturalé. (…) Poate oare Lumea Rusa sé îsi asigure un rol de jucétor important pe arena mondiala, astäzi dar si în viitor? Sunt sigur cä poate. Predecesorii nostri sunt cei de la care putem lúa exemplu”.

Argumentánd rolul societétii civile si al elitelor statelor independente de pe „teritoriul istoric rus”, Patriarhul a vorbit despre „etica relatiilor dintre elite”‘; el a solicitât eliminarea raporturilor de putere, eliminarea oricérui paternalism si a oricäror tentative de a juca rolul, „fratelui mai mare”:

„Nu mai putin importantä este pozitia elitelor din noile state independente, create în spatiul Rusiei istorice. Anume elitele sunt cele care exercitä o influentä semnificativä asupra societäti si o orienteazä într-o directie sau alta. De aceea este important sä se stabileascä un sistem de relatii strânse între elitele Lumii Ruse. în legăturä cu aceasta un rol cheie îi revine eticii în relatiile dintre elite. Este necesar sä se ajungă la o astfei de tonalitate în relatii, care ar permite manifestarea respectului reciproc, si s-ar exclude orice paternalism, orice încercare de a-si asuma rolul de «frate mai mare»(…).”

Reactivarea Mitropoliei Basarabiei si recunoasterea „Mitropoliei ruse”. Argumente si contraargumente

în noiembrie 2007 Patriarhia Română a publicat pe site-ul patriarhiei un document – Reactivarea episcopiilor Mitropoliei Basarabiei – un act juridic si o reparatie morală, în care este comunicat faptul câ Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în sedinta sa de lucru din 22 octombrie 2007, ia act, „eu binecuvântare, de hotărârea Mitropoliei Autonome a Basarabiei referitoare la reactivarea eparhiilor sale sufragane (Arhiepiscopia Chisinăului, Episcopia de Bälti, Episcopia Basarabiei de Sud si Episcopia Ortodoxä a Dubăsarilor si a toatä Transnistria)”.

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor |  Doxologia

Foto: Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor 

În contextul argumentärii legitimitätii reactivärii acestor episcopii, respectiv a apartenentei acestora la Mitropolia Basarabiei, este explicată si atitudinea fată de coexistenta a două mitropolii: specificând faptul cä Patriarhia Română nu neagä „dreptul la existentä a Mitropoliei ruse a ChisinăuIui «si a întregii Moldove» ca eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru că Patriarhia Română respectă dorinta credinciosilor ortodocsi de a apartine în mod liber fie de Patriarhia Română, fie de Patriarhia Moscovei.”

Pozitia expusă în acest document este de asemenea explicată prin noul context istoric, statutul de stat independent al Republicii Moldova:

„Coexistenta celor două Mitropolii ortodoxe în República Moldova se explicä astăzi prin faptul câ acest teritoriu nu mai este parte componentă nici a statului român, nici a statului rus, ci este un stat nou, independent”.

Conform Statutului (pentru organizarea si functionarea Mitropoliei Basarabiei) înregistrat în iulie 2002, Mitropolia Basarabiei este o „o Biserica Crestină Ortodoxa autonomä localä din cadrul Patriarhiei Române”, „este succesoare spirituală, canonica, istorica a Mitropoliei Basarabiei, care a functionat pâna în anuí 1944 inclusiv”, si care „activeazä pe teritoriul Republicii Moldova”. Tot în statut este specificat „rangul de Exarhat al Plaiurilor” al acestei Mitropolii. Astfel, pe lângă comunitătile locale, la Mitropolia Basarabiei „pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, si comunităti din diaspora”. Reactivarea eparhiilor a stârnit însă diferite reactii.

În ceea ce priveste comunicatul emis de Departamentul pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei privind argumentele reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Române ce justifică decizia de a stabili eparhii ale Mitropoliei Basarabiei, acesta conține o serie de contraargumente: unele de ordin teologic, altele – politic.

De exemplu, la argumentul formulat de Biserica Ortodoxa română care invocă Canonul 34 Apostolic conform căruia Biserica trebuie sä aibă episcop (conducător) din poporul säu, reprezentanții patriarhiei Moscovei vin cu un alt citat din cärțile sfinte: Hristos „nu e nici elin, nici iudeu (Col. 3.11), iar principiul formärii Bisericilor după criteriul etnic nu a fost acceptât de întreaga ortodoxie: „Este cunoscut de toți cä principiul de formare a Bisericilor dupä criteriul etnic nu a fost niciodată aprobat de întregimea Ortodoxiei, pentru ca nu corespunde spiritului crestinismului Însusi. Doar întru Hristos „nu e nici elin, nici iudeu”(Col.3.11)21.

Acestui argument îi urmeazä imédiat unul pur politic, pâstrând confuzia si distincția incorectă român/moldovean: La formula cä majoritatea ortodocsilor sunt români, respectiv ar trebui sä se afle sub jurisdicția Patriarhiei Române, reprezentanții Patriarhiei Moscovei invocă rezultatele referendumului care a avut loc în 2004 în Republica Moldova, conform căruia doar 2,2% din populația acestui stat se declară români: „Ortodocsi sunt însă si moldovenii, rușii, ucrainenii, găgăuzii și bulgarii, care împreună alcătuiesc peste 96% din populație” .

Alte argumente, care vin de interpretarea realităților istorice, sunt însoțite de citate, insuficient contextualizate, despre lipsa constiinței naționale în Basarabia, cum ar fi declarația lui Onisifor Ghibu (intelectual román), care constata în 1926 că în Basarabia „ideea nafionalä – panromânească” „era inexistentă în toate straturile populației: țărănime, preoțime, boierime…”.

În presa culturală contemporană însă, elitele din Basarabia sancționeazä, denunță valențele imperialiste ale Bisericii Ortodoxe Ruse, apropierea puternică de politic: „Că biserica rusă este în esența ei expansionistä o dovedește chiar titulatura care și-a asumat-o filiala ei din aceastä zonä pruto-nistreanä, «botezându-se», nici mai mult, nici mai puțin, «Mitropolie a Chisinăului si a întregii Moldove»”.

Instrumentalizarea bisericii, subordonarea acesteia de către putere, de către stat este taxată deopotrivă: Biserica Ortodoxă din Rusia ,,se dovedeste a fi un simplu instrument al statului rus în política sa neoimperială, la acest început de nou secol care are pretenția de a fi unul religios sau de a nu fi deloc (nici o aluzie la actúala confruntare «dintre religii»!).”24

Situația Mitropoliilor din Basarabia este distinctä datoritä particularitățiIor pe care le comportă: conflictul dintre acestea nu este nici interconfesional, nici interetnic. Diferențele specifice nu ating dimensiunea teologică (nu ating probleme de dogmă).

Schisma sau despărțirea se manifestă si se pästrează la nivel instituțional – există două mitropolii distincte, ierarhii distincte – respectiv la nivelul formal – calendarul pe care îl respectă. Dimensiunea politică a acestui orizont conflictual este determinantă, dar nu influențează la fel de puternic coabitarea clerului asociat celor două structuri ierarhice ecleziale distincte.

31/07/2021 Posted by | CREDINTA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

COMUNISMUL…

Statuie a lui Lenin, "antihristul", fondatorul Uniunii Sovietice. Lenin este cel care a implementat comunismul şi teroarea ca instrument de stat, cauzând moartea a 100 de milioane de persoane în condiţii deosebit de dure. Muzeul de Istorie Europeană de la Bruxelles.

Foto: Statuie a lui Lenin, „antihristul”, fondatorul Uniunii Sovietice. Lenin este cel care a implementat comunismul şi teroarea ca instrument de stat în Rusia, cauzând moartea a milioane de persoane. Muzeul de Istorie Europeană de la Bruxelles. (HERWIG VERGULT / AFP / Getty Images)

Istoria comunismului

De ce comunismul şi nu alte epoci din istoria umanităţii, de ce mulţi dintre noi nu pot uita coşmarul prin care am trecut până acum douăzeci de ani?

De atunci, unii se prefac că au uitat, alţii chiar au uitat, şi destul de mulţi, aşa-zişii ”nostalgici”, îl regretă!

Cum pot fi uitate toate crimele şi teroarea, procesele şi execuţiile, închisorile şi lagărele de muncă, deportările, frigul şi foamea, toate umilinţele, cum pot fi uitate prostia, incultura, răutatea şi aroganţa torţionarilor şi activiştilor de partid?

Aceste rânduri ar putea fi şi o formă de catharsis pentru cei care vor să se lepede de mentalităţile comuniste şi încă nu reuşesc, căci molima aceasta, comunismul, este extrem de primejdioasă, chiar mortală, scrie https://epochtimes-romania.com/istoria-comunismului.

Când oare va fi creat miraculosul vaccin împotriva ei?

Măcar de n-am uita!

În acest sens, poeta Ana Blandiana, preşedinta Academiei Civice, a rostit cândva această memorabilă frază: ”Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria poate fi o formă de justiţie”.

1. Spre Marea de Sânge

Nimeni nu ştie cum şi când a început comunismul, când au început râurile să se înroşească şi să se verse în aceeaşi Mare de Sânge. Unii cercetători sunt de părere că idei comuniste apar încă din ”Utopia” lui Thomas Morus, în engleză Thomas More (1478 – 1535), avocat, scriitor şi om de stat.

Acest englez era un tip luminat; printre altele, lucru neobişnuit în epoca lui, a depus la fel de mult efort în educarea fiicelor sale precum în educarea fiului său, declarând că femeile sunt la fel de inteligente ca şi bărbaţii….

2. Autorizarea crimelor

Teoretic, principalii responsabili pentru teroarea şi crimele ce vor urma în secolul XX sunt Karl Marx şi Friedrich Engels, coautori ai sinistrului ”Manifest al Partidului Comunist” şi autori ai altor lucrări de acelaşi tip.

Karl Heinrich Marx (1818 – 1883) s-a născut în Germania, fiind fiul unui burghez evreu, convertit la protestantism şi adept al ”Epocii Luminilor”. Culmea e că, din punct de vedere religios, Marx a început ca un creştin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrăţişat tot în calitate de creştin, devenind membru al Ligii celor Drepţi, o organizaţie comunist-creştină. Mai târziu, el a devenit ateu şi i-a făcut pe cei din această ligă să se lepede de creştinism, rebotezând-o Liga Comuniştilor! Ca să vezi!…

3. Teroriştii, la putere

Rusia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea era grav bolnavă. Ţarul Nikolai al II-lea era un om slab, speriat de reforme şi, prost sfătuit, violent cu disidenţii şi cu manifestanţii împotriva regimului său. Colac peste pupăză, în ultimii ani ai Imperiului Ţarist, la curte se aciuise şi celebrul şi ciudatul Rasputin, urât atât de aristocraţi şi de intelectuali cât şi de poporul simplu.

Rusia nu se bucurase niciodată de democraţie. Fusese ultima ţară europeană care abolise iobăgia. Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia adoptase ideile marxiste, dar în rândurile sale existau mai multe curente, cele mai cunoscute fiind ale menşevicilor şi bolşevicilor….

4. Paranoia, ca formă de guvernământ

Spre deosebire de Marx, Engels şi Lenin, idolii săi, Stalin provenea dintr-o familie umilă, tatăl său fiind un biet cizmar, care-şi îneca amarul în beţii de cursă lungă.

I.V.Stalin

Viitorul călău, Iosif Visarionovici Djugaşvili, s-a născut în 1879, la Gori, în Georgia, care pe atunci era o provincie rusească. Georgienii fiind deosebit de religioşi, mama lui l-a înscris la Seminarul Ortodox Georgian din Tiflis (Tbilisi), spre a deveni preot. A intrat încă de pe atunci în legătură cu mişcarea georgiană de rezistenţă care lupta împotriva controlului ţarist…

5. Şleahtă de psihopaţi

Printre călăii subordonaţi lui Lenin şi Stalin s-a numărat şi Felix Edmundovici Dzerjinski. El s-a născut în anul 1877 într-o familie de şleahtici polonezi bogaţi, în Belarus, pe atunci în componenţa Imperiului Ţarist. Însă firea nu i-a fost niciodată nobilă. A fost exmatriculat din şcoala din Vilnius pentru ”activităţi revoluţionare”.

Dzerjinski a intrat în Partidul Social-Democrat Lituanian în 1895 şi a fost fondatorul Social-Democraţiei Regatului Poloniei şi Lituaniei. Şi-a petrecut cea mai mare parte a tinereţii în închisorile ţariste. A evadat de mai multe ori…

6. Zdrobirea elitelor

”Rusia scăldată în sânge” este titlul sugestiv al unui roman celebru, scris de Artiom Vesiolîi, despre Revoluţia Bolşevică din 1917 şi războiul civil care i-a urmat. Grăitor titlu pentru acel răstimp! Cum se ştie, Rusia a dat lumii mari scriitori, dar, ciudat, indiferent de opiniile lor politice, prea puţini au emigrat în vremurile acelea de restrişte.

Unii, printre care şi Aleksei Tolstoi, nu au rezistat în Occident şi, de dorul patriei lor înfuntând orice risc, s-au întors în Uniunea Sovietică. Alţii, dintre cei rămaşi, ca Maxim Gorki şi Vladimir Maiakovski, aşteptaseră Revoluţia, punându-se imediat în slujba comunismului…

7. România populară şi socialistă

Cu o autoironie sinucigaşă sau din prostie fudulă, unii conaţionali, inclusiv intelectuali (?), îşi persiflează propriul popor, atribuindu-i toate metehnele din lume, printre care laşitatea şi trădarea, prima fiind deja fixată în celebra formulă ”mămăliga nu explodează”, iar a doua trimiţând deseori la întoarcerea armelor împotriva nemţilor, la 23 august 1944.

Memorialul Victimelor şi Represiunii Comunismului de la Sighet

Că ”mămăliga chiar explodează” s-a văzut de multe ori în istoria noastră, ultima dată în Decembrie 1989. Cât despre aşa-zisa ”trădare” din 1944, se spun baliverne, fiindcă, la fel ca în primul război mondial, tot aşa şi în al doilea, România avea de recuperat teritorii şi de la Răsărit şi de la Apus şi pe primul loc trebuia pus interesul naţional, mai presus de aliaţii vremelnici, care-şi aveau propriile lor interese…

8. Dincolo de saluturile tovărăşeşti

La prima vedere, relaţiile dintre U.R.S.S. şi ţările ”frăţeşti”, ca şi între acestea din urmă, păreau ideale. În anii ’50, în România erau plasate peste tot lozinci pe care scria: ”Trăiască lagărul de nezdruncinat al socialismului”. În realitate, fiecare dintre ţările căzute în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice avea problemele ei, nu doar ideologice.

Astfel, Stalin smulsese teritorii din România, Polonia şi Cehoslovacia, luase ţările baltice cu totul, proclamase zona ocupată din Germania Republică Democrată şi impusese tuturor vecinilor vestici ai Rusiei comunismul, cu excepţia Finlandei, din care însă smulsese Karelia. În acest sens, Republica Populară Română avea şi ea propriile ei probleme de rezolvat…

9. Deocamdată, tot în Europa de Est

Ce s-o fi distrat Stalin, în nebunia lui, în timpul procesului de la Nürnberg, când căpeteniile naziste învinse erau acuzate de masacre, judecate şi executate! El era în tabăra învingătorilor! Ce proces i-ar fi trebuit şi lui, la Varşovia sau la Bucureşti! Dar, pe vremea aceea, masacrul de la Katyn le fusese atribuit tot nemţilor.

Satul Katyn este situat la 20 km Vest de oraşul Smolensk din Rusia. Acolo au fost executaţi aproximativ 22.500 de cetăţeni polonezi, în primăvara anului 1940. Cei mai mulţi dintre cei asasinaţi erau ofiţeri, dar şi civili, capturaţi ca prizonieri în timpul războiului polonez de apărare din 1939…

10. Educaţia, cultura şi ştiinţa

Imediat după instaurarea comunismului în Europa de Est, educaţia, cultura, arta şi ştiinţa au suferit o grea lovitură, toate fiind adaptate după sistemul sovietic. S-a ales praful de toată înflorirea culturală şi ştiinţifică a României interbelice.

Academia Română a fost distrusă prin eliminarea a 20 de membri titulari şi a 50 de membrii corespondenţi. Liceele s-au transformat în ”şcoli medii”, examenul de bacalaureat a devenit ”de maturitate”, nota maximă era 5, după sistemul sovietic…

11.”O bombă atomică spirituală”

Viitorul monstru comunist, Mao Zedong, s-a născut la 26 decembrie 1893, într-o familie de ţărani chinezi. Devenind învăţător, a îmbrăţişat de tânăr ideile marxist-leniniste. Între anii 1927-1937 şi 1945-1949, a condus forţele comuniste în lupta dusă împotriva forţelor naţionaliste, străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata, acţiune numită ulterior de ideologia oficială ”Marşul cel Lung”.

Dictators of the 20th Century Quiz | Britannica

În acel răstimp, Mao s-a debarasat de tovarăşii din Partidul Comunist Chinez şi Armata Roşie pe care îi suspecta că îi ameninţă poziţia de lider, acuzându-i de oportunism şi că sunt chiaburi; a pornit o serie de suspendări sistematice printre aceştia, aplicându-le şi înfiorătoare torturi…

12. Molima roşie

Cercetătorii încă nu au explicat convingător cum a reuşit comunismul să molipsească atâţia indivizi, dintre care unii au ajuns la conducerea ţărilor lor, toţi cu apucături de călăi. Cert e că pe nicăieri nu a fost vreun ”comunism cu faţă umană”, această nebunie lăsând în urmă milioane şi milioane de morţi, deţinuţi cu viaţa sfărâmată, ură, corupţie şi sărăcie.

A doua ţară după Uniunea Sovietică peste care s-a abătut ”molima roşie” a fost Republica Populară Mongolă, proclamată astfel în anul 1924. Chiar din acel an, comuniştii ajunşi la putere s-au aliat fără rezerve cu URSS şi, adoptând pe dată metodele lui Stalin, au trecut la înlăturarea şi execuţia sumară a oamenilor politici care nu erau convinşi că alianţa cu marele vecin de la Nord este cea mai potrivită pentru ţara lor…

13. Aşteptând sfârşitul

Cu simţul de observaţie pe care l-a avut întotdeauna, folclorul nostru a surprins exact ce s-a întâmplat în România după evenimentele din Decembrie 1989:

„Comunismu’ n-o muritu,

Doar o ţâr’ s-o hodinitu”.

Ceea ce este foarte adevărat, căci, după cum se ştie, eşalonul doi al activiştilor de partid a preluat puterea în România, precum şi în alte ţări ex-comuniste.

Totuşi, privind retrospectiv, cine s-ar fi aşteptat, la începutul anilor ’80, că, măcar oficial, comunismul se va prăbuşi în Europa de Est, cine ar fi crezut că se va spulbera Uniunea Sovietică?…

31/07/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 31 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de  31 iulie în istoria noastră

1227: Papa Grigore al IX-lea îi cere  într-o epistolă episcopului de Strigoniu din Ungaria să determine convertirea la creștinism a populației din “Cumania et Bordinia terra illis vicina”.

La 31 iulie 1227  a început creştinarea cumanilor şi brodnicilor. Botezul a fost oficiat în prezenţa arhiepiscopului de Strigoniu, legat apostolic, direct subordonat Papei, a trei episcopi şi a principelui de coroană al Ungariei, viitorul rege Bela al IV-lea.

Prin întemeierea Episcopiei cumanilor, cu reşedinţa la Civitas Milcoviae (pe locul Odobeştilor de azi, lângă Focşani), având ca prim titular pe dominicanul Teodoric, regatul Ungariei urmărea extinderea autorităţii sale politice şi confesionale asupra populaţiei locale.

  În a doua jumătate a secolului al XI-lea, după ce resturile hoardelor pecenegilor rămase în urma decimării lor în bătăliile cu Imperiul Bizantin s-au mutat peste Dunăre, cumanii au luat în stăpânire (1057) teritoriile dintre Nistru și Carpați, unde rămăşiţele populaţiilor pecenege s-au contopit cu ei.

Unii dintre cumani s-au integrat între români, alţii,  conduşi de șeful lor Kuten (Kuthen sau Kotian), au fost acceptați în Ungaria cu condiția convertirii la catolicism, în timp ce altă parte a trecut peste Dunăre.

  În timpul Imperiului româno-bulgar al Asăneștilor, cumanii au luat parte, ca aliați ai românilor și bulgarilor, la luptele acestora împotriva bizantinilor.  

 Episcopia de Milcovia a cumanilor  a fost distrusă din temelie de invazia din 1241 a mongolilor, iar încercările ulterioare de a o reînființa au eșuat. Regele Ungariei și-a luat din 1233 și titlu de rege al Cumaniei.

În toponimia Moldovei și Munteniei, dar și a Transilvaniei de Sud, au rămas multe locuri care păstrează denumiri cum ar fi : Comani, Comana, Comănești, Comanca,Teleorman, Caracal, Horez, Dărmănești, Cozia, Ozun etc., dar și numele de persoane ori de familie Coman, Comaniciu, Comăneci.

Despre limba lor, s-a păstrat un glosar al unui venețian din secolul al XIII-lea, din care reiese că aceasta se afla în raport de dialect cu limbile turcă și tătară.

Rugăciunea Tatăl Nostru în limba cumană:

bizim atamiz kim-szing kökte
szentlenszing szening ading
düs-szün szening könglügüng
necsik-kim dzserde alaj kökte
bizing ekmegimizni ber bizge büt-bütün künde
ilt bizing minimizni
necsik-kim biz ijermiz bizge ötrü kelgenge
iltme bizni ol dzsamanga
kutkar bizni ol dzsamannan
szen barszing bu kücsli
bu csin ijgi tengri amen. (Kunszentmiklós, Ungaria)

1431: Prima atestare a oraşului Piatra Neamţ in documente moldovenesti .

  Într-un  act din 31 iulie 1431, domnul moldovean Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistriţa două prisăci, menţionand și o „casă a lui Crăciun de la Piatra”.

  Aşezarea  primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453.


Primele menţiuni scrise despre Piatra Neamţ in surse externe, se întâlnesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) – în Lista oraşelor valahe de la Dunare şi în documentele asociate cu expediţia regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în data de 30 ianuarie 1395, cand apare prima menţiune maghiară a localităţii: Karácsonkő: 
„in terra nostra Molduana ante villam Karachonkw”, în contextul campaniei militare împotriva domnului Moldovei, Ştefan I.

  Conform datelor strânse în Codex Bandini (sec. al XVII-lea), Piatra a fost locuită multa vreme  în majoritate de maghiari şi de saşi. Cu timpul Târgul Piatra a capătat o mai mare importanţă, aceasta şi datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475  a unei Curţi Domneşti (menţionată ulterior în mai multe rânduri – 1552, 1570, 1594), de către Ştefan cel Mare.

 Aşezarea de la poalele Pietricicăi s-a numit „Piatra”, până în anul 1859, când s-a adăugat cuvântul „Neamţ”, devenind astfel Piatra-Neamţ, completarea fiind necesară, pentru a deosebi oraşul de alte localităţi – numerose la vremea respectivă – care purtau numele de „Piatra”.

1782: Domnitorul fanariot al Ţării Româneşti (1812-1818), Caragea Vodă a infiinţat cel dintâi paşaport: “Pasusul”, pentru călătoriile  în alte ţări .

 Ioan Vodă Caragea a devenit faimos pentru primul cod de legi din Valahia care îi poartă numele („Legiuirea Caradja”).

A aplicat o politica fiscala excesivă.

Principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol – d. 1844, la Atena), a fost domnitor fanariot al Ţării Româneşti din 1812 pana in 1818.

La un an de la urcarea sa pe tron, a izbucnit in tara o epidemie  de ciumă bubonică (1813), ramasa in istorie cu numele de „Ciuma lui Caragea”.

1827:  Iaşiul este devastat de un incendiu in care au fost distruse mai mult de o treime din case iar “Uliţa mare” şi “Curtea domnească” au fost  mistuite de flăcări.

Prinţul Nicolae Şuţu povestea în memoriile sale: „Stând dinaintea unei fereşti, zării o lungă şi groasă coloană de fum ce se ridica după un deal…Ardea în Iaşi…Toată Uliţa Mare, începând de la clădirile unde se află acum Academia şi până la Curtea Domnească, era cuprinsă într-o flacără întreagă”.

La rândul său, consulul Franţei nota: „Nu se văd decât oameni disperaţi ce plâng pe locul unde şi-au pierdut averea sau părinţii şi prietenii”.

1848: Printr-o notă diplomatică, Rusia îi acuza pe români că doresc să se unească într-un singur stat.

Autoritățile de la Petersburg refuzau contactul cu guvernul revoluționar, pe care continuau să-l submineze prin elementele rusofile din țară: colonelul Ion Odobescu, mitropolitul Neofit și fiul guvernatorului. Mitropolitul purta o vie corespondență cu consulul Kotzebue, cerându-i intervenția rusă pentru salvarea ortodoxiei. Sub presiunea Rusiei, Imperiul Otoman va interveni, iar Rusia va trimite trupe în Moldova, unde prezența lor va fi socotită de unii consuli europeni drept o invazie.

1866: S-a născut la Craiova,astronomul şi profesorul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908), autorul unor valoroase lucrări de mecanică cerească; (m. 5 noiembrie 1952, Bucuresti). A fost profesor de astronomie la Universitatea din București. Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbațiilor planetare.

  Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbaţiilor planetelor.

A fost membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.

 A urmat Facultatea de Științe din București, obținând licența în Matematică în 1889, apoi a plecat la Paris, unde a obținut o nouă licență în Matematică. În 1892, în timp ce-și efectua stagiul la Observatorul astronomic din Paris, Nicolae Coculescu publica, în Comptesrendus des seances de l’Academie des sciences de Paris, primul său memoriu de mecanică cerească intitulat: Sur lastabilité du mouvement dans un cas particulier du problème des trois corps.

În 1895, și-a susținut teza de doctorat în Matematică la Sorbona cu un subiect din mecanica cerească: Sur les expressions approchées des termes d’ordre élevé dans le développement de la fonction perturbatrice (Asupra expresiilor apropriate ale termenilor de ordin ridicat, în dezvoltarea funcției perturbatoare), publicată în Journal de mathématiques pures et appliqués. Din lucrările sale: Tratat elementar de AstronomieChestiunea calendaruluiTeoria refracției astronomiceLecțiuni elementare de mecanică cerească.

1877: Principele Carol I al Romaniei a primit telegrama care îl instiinta  că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna in  Bulgaria, în timpul Războiului ruso-turc de la 1877-1878.

Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914

Foto: Carol l de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914

La 31 iulie 1877, stil nou (19 iulie 1877, stil vechi), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o grava înfrîngere  la Plevna, in  Bulgaria, în timpul Războiului ruso-turc de la 1877-1878.

O parte din trupele rusești intrase în panică, iar Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, însăși țarul Alexandru II-lea fiind gată să se retragă peste Dunăre.

În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusie scria:

Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”.

Principele Carol tărăgănase antrenarea in lupta a Armatei Române, pană în momentul în care Marele Duce Nicolae al Rusiei a solicitat ajutor militar românesc.

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna, în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

1885: S-a născut la Mitocu Dragomirnei, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria , istoricul bizantinolog şi filologul Vasile Grecu(Vasile Greciuc) d.27 mai 1972, la București.

L-a preocupat, îndeosebi, de istoria şi literatura Bizanţului, a influenţei exercitate de cultura bizantină asupra celei române.

1885-1972 Vasile Grecu

A fost membru corespondent (din 1936) al Academiei Române. A urmat superioare de Filologie clasică la Viena (1905–1907) și a luat doctoratul, în 1919, cu teza Fauna și flora în sistemul filosofic al lui Platon. A fost profesor la catedra de Studii sud-est europene a Universității din Cernăuți. În 1938, a fost chemat la Universitatea din București, ca succesor al lui Demostene Russo la catedra de Bizantinologie.

A scris studii privitoare la istoria și literatura Bizanțului, la influența exercitată de cultura bizantină asupra celei române, a editat cărți de pictură bisericească bizantină, a întocmit edițiile critice ale operelor unor cronicari bizantini (Doukas, Critobal din Imbros, Georgios Sphrantez, Constantin Porfirogenetul).

A publicat o ediție a versiunii grecești a lucrării Învățăturile lui Neagoe Basarab, însoțită de o traducere în limba română (1942). A realizat ediții critice ale vechilor legiuiri românești: Legiuirea CarageaPravilniceasca condicăCodul Calimachi.

A fost președinte al Societății de Studii Bizantine și vicepreședinte de onoare al Asociației Internaționale de Studii Bizantine

1893: S-a născut la Sighișoara, Mureș, soprana Aca de Barbu (Aurora), cântăreaţă şi profesoară, membru  fondator al  Operei Române din Cluj ; (m. 1958, București).

1893-1958 Aca De Barbu - Maddalena, Rigoletto

A studiat la Conservatorul din Târgu Mureș. Admisă direct în anul II la Academia de Muzică din Viena, în 1910, după doi ani a renunțat din cauza unor probleme financiare.

S-a pregătit un timp, în particular, cu profesorul Filip Forsten. În 1914 a semnat un contract cu opera din Hamburg.

A cântat pe scenele KarlstheaterBaden bei WienTeplitz-SchönauGrünVolksoper din Viena, a fost prim-solistă a Operei din Cluj-Napoca (1922–1933) și a Operei Naționale din București (1933–1945).

A fost numită director la Opera din Timișoara, întemeiată prin decret al Regelui Mihai I, la 30 martie 1946, unde va funcționa până în 1956, când a fost îndepărtată, din cauza originii sale „nesănătoase”.

1914: A aparut ziarul “Ziua”, sub conducerea scriitorului român Ion Slavici.

Ziarul Ziua 7 septembrie 1944 | Okazii.ro

 1919: A doua renunțare la tron a Printului Carol de Romania  (revenit la 20 februarie 1920 .

  Carol a fost primul născut al  regelui Ferdinand I al Romaniei   și al soției sale, principesa Maria , dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern – Sigmaringen    (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României.

Carol al II-lea şi Zizi Lambrino - foto preluat de pe  adevarul.ro

 Carol al II-lea şi Zizi Lambrino – foto adevarul.ro

A produs un imens scandal  în timpul Primului Razboi Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria sa ilegală cu Ioana Lambrino,  care a avut drept urmare două renunțări la Tron, neacceptate de tatăl său.

După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe Principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai.

Carol și-a părăsit familia și nu s-a mai întors din străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la Tron și trăind în Franta cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit Tronul la moartea Regelui Ferdinand I, in 1927. 

1921: În această zi a intrat în vigoare la ora 00, Tratatul de la Trianon

Cum a fost trasată frontiera româno-ungară în urma Tratatului de la Trianon  din 4 iunie 1920. VIDEO | CER SI PAMANT ROMANESC

Tratatul fusese semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles, Franța, la data de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial (16 state aliate inclusiv România) și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.

Documentul a stabilit frontierele noului stat Ungaria, stat independent, cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.Tratatul a fost ratificat de Marea Britanie în mai 1921 și de Franța în iunie 1921. Aplicarea Tratatului de la Trianon a consfințit existența unui stat maghiar independent, trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.

Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conștiința populației statelor succesoare; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfințit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania și a consfințit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forțele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor). Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat au fost delimitate în anii imediat următori.

1927: S-a născut compozitorul Ştefan Niculescu, muzicolog cu preocupari în studiul muzicilor arhaice (europene şi extra-europene), director-fondator al festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (1991); membru titular al Academiei Române din 1996; (m. 2008).


1936: Comitetul Olimpic International anunta ca Jocurile Olimpice de vara din 1940 se vor desfasura la Tokyo.

Jocurile au fost anulate din cauza celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

 1937: S-a născut pictorul şi profesorul Henry Mavrodin.

A urmat in perioada 1957-1963 Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, Bucureşti fiind in 1991-2001 profesor de desen şi pictură la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
Intre 1996-2001a fost decanul Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti si din 2001 pana in 2006 profesor la Universitatea Naţională de Teatru şi Film din Bucureşti

A predat cursuri la Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, master Spaţiu Sacru.

1938: Se semnează la Salonic un acord între ţările membre ale Intelegerii Balcanice (Turcia, România, Iugoslavia)  si Bulgaria, prin care partile se angajau sa nu recurga la forta in relatiile dintre ele.

1938: S-a născut la Eforie, actorul român de origine aromână Nicu Constantin.

A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune.

1938: Se semneaza, la Salonic, un acord intre tarile membre ale Intelegerii Balcanice (Turcia, România, Iugoslavia)  si Bulgaria, prin care partile se angajeaza sa nu recurga la forta in relatiile dintre ele.

1938: S-a născut la Eforie, actorul român de origine aromână Nicu Constantin ;(d. 15 septembrie 2009).

A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune.

În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: “Secretul lui Bachus”, “Alo, aterizează străbunica!”, “Ministerul comediei”, “Grăbeşte-te încet”.

 1946: S-a născut la satu Mare, scrimera Ecaterina Stahl-Iencic; (m. 2009).

Ecaterina Stahl

 Palmaresul marii campioane cuprinde:

1965 –  titlul de Campioană mondială la concursul individual de tineret de la Rotterdam
1965 – locul 2 la Paris la Campionatele Mondiale pe echipe
1966 –  locul 3 la Moscova la Campionatele Mondiale pe echipe
1967 –  locul 3 la Montreal la Campionatele Mondiale pe echipe
1970 – locul 2 la Ankara la Campionatele Mondiale pe echipe
1973 – locul 3 la Goteborg la Campionatele Mondiale pe echipe
1975- locul 3 la Budapesta la Campionatele Mondiale pe echipe
“ titlul de Campioană Mondială la senioare la individual
1977- locul 3 la Buenos Aires la Campionatele Mondiale pe echipe

A participat la 5 Jocuri Olimpice de vară : 1964 laTokio, 1968in Mexic, 1972 ,Munchen, 1976 ,Montreal, 1980 , Moscova

A câştigat 2 medalii de bronz la Jocurile Olimpice din Mexic şi Munchen la proba pe echipe.

1949: S-a născut  la Timişoara, cunoscutul cantautor şi solist vocal român Mircea Baniciu, fost solist în legendarul grup de muzică pop-rock „Phoenix”.

Mircea Baniciu, după 20 de ani de Pasărea Colibri: „Folk-ul e o punte între  generații” • B365

 

1957: A intrat în funcţiune la Magurele, lângă Bucuresti, primul reactor atomic românesc.

Magurele putea sa fie un Cernobil romanesc

Între anii 1955–1957, o echipă mixtă româno-sovietică, utilizând un proiect tehnic furnizat de Uniunea Sovietică, a construit la Institutul de Fizică Atomică din București–Măgurele primul reactor nuclear de cercetare din sud-estul Europei: VVR-S-60. La 31 iulie 1957, reactorul a pornit, utilizând inițial combustibil nuclear din Uniunea Sovietică, de tip EK-10.

1979: Este emis Decretului nr. 284 din 31 iulie 1979 privind stabilirea sectoarelor Municipiului Bucureşti.

1979: Apărea  Decretul Consiliului de Stat nr. 283/1979 privind gospodărirea „judicioasă” şi reducerea consumului de energie electrică, energie termică şi gaze naturale.

A fost momentul inaugurării scumpirilor şi a restricţiilor la consum impuse de regimul comunist populaţiei României, restricţii ce au marcat deceniul următor, până în 1989.

Imediat au început scumpirile și restricțiile impuse populației României, care se vor amplifica de la an la an, tot deceniul următor. Mare a parte din prevederile sale au fost abrogate la 1 iulie 1982 prin Decretul nr. 240/29iunie 1982 privind stabilirea unor măsuri pentru gospodarirea judicioasă și reducerea în continuare a consumului de energie electrică, energie termică, gaze naturale și alți combustibili.

2009: A decedat la Bucureşti,  Sorin Botez (născut Sorin-Mircea Bottez, la 2 iunie 1930, Timișoara), om politic român, membru al Acțiunii Populare, membru al Partidului Național Liberal si Președinte al YMCA România.

La 8 februarie 1949 a fost arestat sub acuzaţia că face parte din organizaţia anticomunistă „Avram Iancu” şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică (din care a executat 15 ani, fiind graţiat la 11 noiembrie 1963).

În momentul arestării, Sorin-Mircea Bottez era elev în ultimul an la liceu. De-a lungul perioadei de detenţie a fost supus torturii, fiind unul dintre supravieţuitorii gulagului românesc care a rezistat fără a face compromisuri cu regimul totalitar. După ieşirea din închisoare s-a înscris la Facultatea de Limbi Germanice a Universităţii Bucureşti, pe care a terminat-o cinci ani mai târziu.

În perioada 1969-1989 a lucrat ca profesor de limbă şi literatură engleză şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Limbi Germanice Bucureşti.

La 22 decembrie 1989 a fost unul dintre iniţiatorii  reînfiinţarii Partidului Naţional Liberal.in care a deţinut funcţia de vicepreşedinte  şi şef al Departamentului de Relaţii Externe, până în septembrie 1992.Între septembrie 1992-1994 a activat ca ambasador în Republica  Africa de Sud.În perioada 1997-1998 a făcut parte din Guvernul Ciorbea fiind  ministru al informaţiilor publice.

1986: A decedat la Bucureşti, Iustin Moisescu (n. 5 martie 1910, Cândeşti, Argeş).  al patrulea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986).

A colaborat cu fosta poliţie politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.

Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicităţii la sfârşitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh şi nou instalatul regim comunist.

Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre „tehnocraţii” aleşi de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla şi a subordona cultele religioase.

„În general sunt preferaţi printre asociaţii ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi şantajate”, se arată în raport.

Printre aceştia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiaşi document, in Mişcarea Legionară.

A avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în rândurile clerului ortodox. De la catedra institutului este ales, în 1956, direct arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei.

Momentul este pomenit şi de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, într-un recent interviu acordat, ziarului Evenimentul zilei.

„În veacul anterior, dar nu e mult de atunci, prin anii ’70, a fost ales mitropolit la Sibiu profesorul de teologie Iustin Moisescu. Nu era nici preot şi a fost ales mitropolit. Ulterior, a ajuns mitropolit la Iaşi şi apoi Patriarh. Dar iniţial era necleric, nehirotonit.”

O ascensiune deloc inexplicabilă, dată fiind apropierea sa de regimul comunist, crede istoricul Cristian Vasile.

Idee enunţată clar şi în raport:

„Atât Iustin Moisescu, cât şi Teoctist Arapaşu, succesorii Patriarhului Iustinian, deşi făceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns în fruntea BOR datorită loialităţii dovedite faţă de conducerea Partidului Comunist, primul având şi o proastă reputaţie de politruc”.

Este cunoscută şi indiferenţa Patriarhului Iustin Moisescu faţă de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârşitul anilor ’70, sau faţă de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de puşcărie pentru că protestase împotriva acestor distrugeri.

„Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securităţii, şi santajabil în multe privinţe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu şi pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din Bucureşti.

Din contra, când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locaşurilor de cult, Patriarhul Iustin i-a spus ca seamană cu „fugarii de la radio Europa Liberă”.

1998: A murit arhiepiscopul greco- catolic Ioan Ploscaru, fost deținut politic, unul din liderii Bisericii Române Unite în perioada clandestinității .

S-a năcut la 19 noiembrie 1911 în comuna Frata, judeţul Cluj, fiul lui Vasile şi Ana (Anica) născută Crişan. Mama originară din satul vecin, Vişinel. Părinţii au fost agricultori.

   Urmează cursurile teologice la Academia Teologică din Blaj, iar la 17 septembrie 1933 a fost hirotonit preot. A fost profesor de religie la Braşov şi apoi preot la Ocland, pe atunci reşedinţă de plasă în judeţul Odorhei, azi, în judeţul Harghita. În 1936 a fost trimis la Universitatea din Strasbourg (Franţa), unde a studiat până în 1939, an în care a plecat la Institutul Catolic de la Paris, pentru pregătirea tezei de doctorat.

La intoarcere, la Lugoj,   a fost numit secretar episcopesc, canonic, iar apoi vicar general.

La data de 30 noiembrie 1948, după arestarea episcopului Ioan Bălan, a fost consacrat episcop titular de Trapezopolis şi auxiliar al Episcopiei de Lugoj, de către nunţiul apostolic Gerald O’Hara (Episcop de Savannah, Statele Unite ale Americii) la Bucureşti, asistat fiind de arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Alexandru Cisar, în capela Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti

O zi mai târziu, la 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. Episcopul Ioan Ploscaru a fost reţinut fără mandat de arestare în 29 august 1949. A fost încarcerat între anii 1949-1955 şi 1956-1964.

În 1957 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie şi uneltire contra ordinii sociale

La 4 august 1964 a fost eliberat din închisoarea de la Gherla. A fost urmărit, în mod constant, până în 1989. În anul 1975 i se pregătea un nou proces, însă autorităţile comuniste au renunţat. Din pricina terorii comuniste, episcopul Ioan Ploscaru nu a putut să-şi desfăşoare activitatea de conducător vizibil al eparhiei Lugojului, până la sfârşitul anului 1989.

În 1990, datorită înţelegerii cu mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu, episcopul Ioan Ploscaru a fost primul ierarh unit instalat în propria catedrală episcopală după 1989.

S-a pensionat în anul 1996. Alexandru Mesian i-a urmat în scaunul episcopal al Lugojului. A decedat la Lugoj în data de 31 iulie 1998.

2015: A decedat medicul Iulian Mincu, profesor doctor, om politic, fost ministru al sănătăţii între anii 1992 şi 1996.

A fondat, în 1993, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. C. Paulescu”.

Lumea medicala isi ia adio de la „ultimul ministru” al Sanatatii -  Sănătatea Buzoiană

S-a născut la 21 mai 1927, în comuna Lucieni-Olteni, județul Dâmbovița.

A urmat cursurile facultății de Medicină Umană din București și cele ale Facultății de Chimie din București, secția biochimie.

A fost doctor docent în științe medicale și licențiat în chimie-biochimie, membru al Academiei de Medicină din România, al Academiei de Științe din New York și membru al Academiei de Arte, Cultură și Istorie din Sao Paulo, Brazilia,  președinte al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din România.

A fost membru în conducerea a 11 societăți științifice internaționale și președinte al Fundației ”Nutriția Umană” din România. Între 19 noiembrie 1992 și 23 august 1996, a fost ministrul Sănătății în Guvernul Nicolae Văcăroiu. 

Până în iulie 1993 a fost membru al FDSN. Din iulie 1993 și până în 1996 a fost membru PDSR. Din 1997 s-a înscris în PRM, unde a fost membru în Consiliul și Biroul de conducere.

A fost considerat omul internațional al anului 1991 de către Universitatea Cambridge, Anglia. Un an mai târziu, obține același titlu din partea American Biographical Institute, SUA. A fost laureat a Academiei Române pentru două monografii: ”Dislipidemiile” — Premiul Victor Babeș, 1978 și ”Hipoglicemiile” — Premiul Gheorghe Marinescu, 1993.

A fost autorul a 36 de monografii și tratate medicale, dintre care 5 în limbi străine. A semnat 670 de articole și cercetări științifice. În 1996, a fost distins cu Medalia ”Meritul Cultural” în gradul de comandor de către Academia de Arte, Cultură și Istorie din Sao Paulo, Brazilia.

În 1997, a primit o mențiune din partea Academiei de Medicină Franceză pentru lucrarea ”Diabetul zaharat”.

La 15 decembrie 2004 a fost distins cu Ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de mare ofițer.

CITIŢI ŞI :


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Evdochim (Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii).

Sfântul și Dreptul Evdochim | Doxologia

Sfantul Evdochim  s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. Ajunge ofiter in armata imperiala, in vremea imparatului iconoclast Teofil (829-842).

Datorita virtutilor sale, curatie trupeasca si sufleteasca, grabnic ajutator al celor in suferinta, mult milostiv cu cei nevoiasi, a fost numit de imparat guvernator al Capadociei.

Sfantul Evdochim a trecut la cele vesnice la varsta de 33 de ani. A fost ingropat in Capadocia, iar moaștele sale au fost mutate la Constantinopol.

Astazi este Lasata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Biserica Ortodoxa a randuit Lăsata secului pentru Postului Sfintei Marii pe data de 31 iulie, insa, daca se intampla miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte.

Pentru credinciosii ortodocsi, Postul Adormirii Maicii Domnului incepe pe 1 august si tine pana in ziua praznicului, 15 august.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro;
  11. CreștinOrotdox.ro;
  12. Cinemagia.ro.

31/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: