ZIUA DE 27 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 27 iulie în istoria noastră

1807: Constantin Ipsilanti vine la conducere pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie – 16 august 1807).

Constantin Ipsilanti (1760 – 24 iunie 1816), fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti și tatăl lui Alexandru Ipsilanti Eteristul, a fost domn în Moldova (între 8 martie 1799–4 iulie 1801 și octombrie–noiembrie 1806) și în Țara Românească (1 septembrie 1802–august 1806), apoi administrator al Țării Românești sub ocupația rusească (27 decembrie 1806–31 mai 1807 și 27 iulie/8–16/28 august 1807). Din 1806, în timpul ocupației ruse a Principatelor Dunărene, Imperiul Țarist a încurajat o uniune provizorie a acestora, sub sceptrul domnitorului Constantin Ipsilanti.

Prin această tactică, Imperiul Rus a încercat să câștige simpatia Principatelor Române, uniunea formală a acestora fiind planificată pentru anul 1830. Cu toate acestea, planurile s-au schimbat în urma Păcii de la Tilsit, dintre Țarul Alexandru I al Rusiei și Împăratul Napoleon I al Franței, motiv pentru care Ipsilanti a plecat în Rusia, împreună cu familia sa, în anul 1807.

1818: S-a născut (15/27 iulie)  mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu.

În 1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact l-a dus la Mănăstirea Sfântul Spiridon ca să învețe carte.

La 23 Ianuarie 1835, este călugărit sub numele de Iosif. În 1863, este egumen la Mănăstirea din București.

În anii 1864 – 1870, arhimandritul Iosif Naniescu a fost profesor de religie la gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la liceul „Matei Basarab” din Capitală. În anii 1870 – 1871, a fost director la Seminarul Central.

La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873 este numit episcop de Argeș. La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei , iar la 6 iulie același an este instalat la Iasi.

A  fost din 1888, membru de onoare al Academiei Române.

A decedat la Iași, la 26 ianuarie 1902.

1862 (27 iulie/8 august): Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul nr. 168 privind înfiinţarea Departamentului Trebilor Străine, precursor al Ministerului Afacerilor Externe de astăzi. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”

Concomitent au fost trimiși la Paris şi la Constantinopol reprezentanţi ai Principatelor române unite care aveau misiunea de a obţine recunoaşterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza.

Decretul Domnesc nr. 168 din 27 iulie 1862 semnat de Alexandru Ioan Cuza, prevedea înfiinţarea următoarelor secţii ale ministerului: Cancelarie, Afaceri Consulare, Politic, Contencios, Publicaţii Oficiale. La conducerea acestuia a fost numit Apostol Arsache. Apariţia instituţiei care avea ca principal obiectiv reglementarea legăturilor externe ale tânărului stat a impulsionat eforturile de emancipare politică şi de dobândire a unui statut internaţional, care să impună România drept stat independent şi suveran (27.VII/8.VIII).

1865: România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865.

Statul român se afirma, astfel, împotriva voinței Turciei, ca subiect de drept internațional, alături de statele suverane (27 iulie/8 august).

  1875: S-a născut Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova, autorul unor  importante  contribuții  la studiul istoriei românilor basarabeni.

A susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919; (m. 1927).

1917: A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei.

Tezaurul României, încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc.

1918: A fost fondat Spitalul Witting (denumit în prezent Spital Clinic Nr.1 Căi Ferate Witting), situat lângă Gara de Nord.

Întemeietor a fost doctorul Traugott Witting, care a pus bazele chirurgiei vasculare din România.

1921: La Mihăileni, jud. Bălți, România (azi R. Moldova) s-a  nascut Eugen Coșeriu, filolog romanist de origine basarabeană, membru de onoare al Academiei Române (din 1991) ; (d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania).

Eugen Coșeriu (n.1921- d. 2002), filolog romanist de renume mondial, de origine basarabeană

 A fost Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

Opera științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi.

Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București.

Eugen Coșeriu a menținut legături strînse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atît în satul său natal, cît și la Bălți, București, Cluj, Chișinău.

În calitatate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci caqnd acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul.

Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovînd ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că:

„A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică.

Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

Domnul Eugen Coșeriu a absolvit liceul “Ion Creangă” din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, apoi Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano.

Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania.

Din 1963 și pînă la sfîrșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugen Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen.

A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume. Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.

 1925: S-a născut  poetul şi traducătorul Marcel Gafton; (m. 1987).

1930: România  a concesionat serviciul național de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp.”

Foto: Palatul Telefoanelor din Bucuresti

1930: S-a născut la Ilişeşti, Suceava  prozatorul, poetul şi dramaturgul Gheorghe Scripcă; (d. 5 ianuarie 2002, Bucureşti).

A absolvit Facultatea de Filologie la Iaşi în anul 1954. In 1954 Uniunea Scriitorilor i-a decernat premiul pentru poezie.

A scris piese de teatru pentru copii şi scenarii pentru spectacole cu actori, cu păpuşi şi marionete si a facut  traduceri şi adaptări din limba bulgară.

În perioada 1955 – 1959 a fost lector universitar la Conservator, Institutul de Arte Plastice şi Institutul de Teatru din Bucureşti. Între anii 1959 – 1960 a fost redactor la Editura Tineretului, apoi, (1961 – 1962) la „Revista Sindicatelor”.

Între 1963 – 1990 a lucrat ca redactor la Televiziunea Română şi Radiodifuziune.

După pensionare, din 1990 până in 2002, a colaborat cu publicaţia „Meridianul Românesc” din S.U.A.

1937: S-a născut poetul, prozatorul şi traducătorul Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc); (m. 30 noiembrie 2013).

1944 (27/28):  A avut  loc o consfătuire secretă la care au participat Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş (PCR), generalii Constantin Sănătescu şi Constantin Vasiliu-Răşcanu (reprezentând Palatul Regal şi  respectiv, Armata), precum şi Grigore Niculescu-Buzeşti (din partea PNŢ), la care s-a decis ca mareşalul Ion Antonescu să fie înlăturat de la putere la 15 august, dată care a fost schimbată ulterior.

1946: S-a nascut  Alexandru Tocilescu, regizor de teatru si film (“Repetabila scenă a balconului”, “Amanţii însângeraţi”, “Oblomov”, “Poker”).

1956: România devine membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO (înfiinţată la data de 16 noiembrie 1945, cu sediul la Paris).

1962: A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu,  personalitate complexă, de profesie biolog şi medic.

S-a făcut cunoscut mai ales ca pictor (“Pană de păun”, “Femei la seceriş”); (n.19 mai 1910).

 

 

Foto: Pictorul Ion Ţuculescu, autoportret și foto

1966: A încetat din viaţă folcloristul Ion Muşlea, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne, membru corespondent al Academiei Române din 1947.

A condus Arhiva de Folclor din Cluj, începând din 1930; (n. 29 septembrie 1899).

1969: S-a născut Dacian Julien Cioloş, inginer agronom, om politic, prim-ministru al României din 17 noiembrie 2015; comisar european din partea României pentru domeniul agriculturii în cadrul Comisiei Europene între anii 2010 şi 2014; ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale (2007-2008).

A fost consilier special pentru securitate alimentară al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (iulie-noiembrie 2015); europarlamentar din partea Alianței 2020 USR-PLUS în legislatura 2019 – 2024; din 2019 este președinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European.

1990: Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2

1999: A murit Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist.

Împreună cu Ştefan Boldija a înfiinţat formaţia de muzica pop-rock „Semnal M”, în anul 1977; (n. 1948).

2000: A încetat din viaţă publicistul şi comentatorul radio Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române dupa Revolutia din 1989 (1990-1994).

 Eugen Preda (29 septembrie 1929- 27 iulie 2000), publicist şi comentator de radio.

A fost primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994).

A lucrat la Radiodifuziunea Romană din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreagă sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii  şi a obţinut prin lege funcţionarea  SRR pe 4 canale naţionale şi reţeaua studiourilor regionale.

2005: A murit muzicologul şi compozitorul George Sbârcea (pseudonim Claude Romano).

Tatăl său, Constantin Sbârcea, a fost ultimul medic personal al împăratului Imperiului Austro-Ungar, Carol al IV- lea, iar bunica după tată a lui George Sbârcea a fost soră cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Elie Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939).

George Sbarcea a devenit celebru cu  cântecul Ionel, Ionelule, una dintre cele mai populare melodii de muzica usoara romaneasca din toate timpurile,  lansat în 1937 pe scena Teatrului Alhambra.

Primele interprete ale melodiei Ionel, Ionelule au fost Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes al epocii.

A cesta nu a fost singurul mare succes al compozitorului.

Hiturile sale „Un tango de adio”, „Dar-ar naiba-n tine dragoste”, „Inimioară inimioară”, au depăşit la randul lor graniţele timpului.

A călătorit in Tibet, unde a devenit ucenicul spiritual al lui Dalai Lama timp de doi ani (aici s-a iniţiat în yoga, chiromanţie şi astrologie).

Stăpânea 7 limbi (română, maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză).

Foto: George Sbârcea (alias Claude Romano, n. 23 martie 1914 la Topliţa – d. 27 iulie 2005 la Bucureşti).

A fost si un jurnalist incisiv şi incomod, dar de mare succes. Concomitent cu cronicile muzicale scrise între 1940-1944, publica articole cu caracter literar şi de natură politică, antisovietică, în ziare precum Rampa, Porunca vremii, Viaţa,Neamul românesc şi Curentul (care se întreceau să-l publice,fiind un nume care dădea bine pe pagina întâi la vremea respectivă).

I-a cunoscut indeaproape pe Cioran, pe Eliade, pe Nae Ionescu.

În 1940, Dictatul de la Viena l-a determinat să se mute cu familia la Bucureşti, unde George Sbârcea a fost încadrat la Ministerul Propagandei, Secţia Secretariat, având responsabilitatea de a ţine legătura telefonic cu redacţiile ziarelor.

La scurt timp a fost cooptat în Direcţia Presei Străine, deoarece cunoştea mai multe limbi străine (aici fiind însărcinat să intre în legătură cu jurnaliştii străini acreditaţi în ţară).

Maestrul Sbârcea a fost primit în cancelaria unde Mussolini îşi primea înalţii oaspeţi de stat. 

Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor pe care vroia să îi sprijine.

Interviul a apărut în ziarul Curentul condus de Pamfil Şeicaru şi a fost preluat de alte ziare din Europa.

În acelaşi an, 1942, George Sbârcea reuşeşte formidabila performanţă de a-l intervieva pe Führer. Primirea a fost la Berschergarden, o reşedinţă a lui Hitler.

Faima de gazetar a lui Sbârcea era atât de mare, încât nu a trebuit să aştepte decât o săptămână aprobarea de a-l întâlni pe Adolf Hitler.

A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat.

Pentru o vreme, după 23 august 1944, George Sbârcea a colaborat sporadic, sub pseudonim, la ziarul Drapelul.

După 1944, viaţa lui George Sbârcea a luat o intorsătură dramatică. Noile autorităţi comuniste au pornit o adevărată vânătoare pentru prinderea celui care, în opinia lor, a fost un slujitor al hitlerismului.

Timp de un an, s-a ascuns în comuna Petelea, judeţul Mureş. În 1947, este arestat şi judecat de Tribunalul Poporului, pentru că a „trădat idealurile democratice“.

Sentinţa a fost de 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă. Urmează un traseu halucinant al puşcăriilor comuniste: Jilava, Aiud, Gherla.

A fost bătut cu bestialitate, în special peste mâna dreaptă, cea cu care a scris împotriva democraţiei şi a Uniunii Sovietice.

 A fost eliberat după opt ani de ocnă grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti.

De-a lungul vieţii, George Sbârcea a scris şi tradus 83 de cărţi, a scris nenumărate articole pentru diverse ziare înainte şi după război, şi a elaborat o serie de studii printre care Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa.

În 1968, după 24 de ani de interdictie, a primit acceptul autorităţilor de a participa la diverse festivaluri şi reuniuni cu caracter internaţional. În 1979, a reuşit să plece în vacanţă cu una dintre cele două fiice ale sale la Viena. Întors în ţară fără ea, a avut probleme în continuare cu Securitatea.

După mai mulţi ani şi cea de-a doua fiică a reuşit să fugă în străinătate. În prezent, ambele fete, Cristina şi Tereza, sunt stabilite în Statele Unite.

În ultimii ani de viaţă, pensia mică i-a fost  compensată printr-o slujba la publicatia România Mare, unde a fost angajat pentru recenzii muzicale şi cronici literare.

 Artistul a fost înmormântat la cimitirul Bellu (cimitirul dedicat personalităţilor autohtone de cultură).

Post-mortem, Biblioteca Municipală George Sbârcea din Topliţa îi poartă numele.

 2006: A murit Alexandru Şafran, teolog, filosof, istoric şi literat evreu, român şi elveţian; (n. 1910, la Bacău).

În 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind totodată şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României.

În 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva. A fost şef-rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva (1948-1997) și membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997).

2007: A decedat   scriitorul si jurnalistul dizident român Victor Frunză ; (n.8 iunie 1935, Dumitreşti, judeţul Râmnicu-Sărat).

2012: A murit operatorul de imagine şi regizorul de film Viorel Sergovici, ; a lucrat la Televiziunea Română (n. 1947).

2020: A murit dirijorul și profesorul Camil Marinescu; (n. 1964).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Pantelimon

Sfântul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trăit in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care înseamna “cel in toate puternic ca un leu”, un nume păgân, căci tatăl sau împărtășea credinta în zei.

Însă Evula, mama sa, era creștină. Aceasta moare la putini ani de la nașterea lui Pantoleon. La indemnul tatalui sau termina Scoala de Medicina din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Afla de la preotul Ermolae ca Hristos este singurul doctor adevarat. Dupa ce ridica din moarte un copil care fusese muscat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere sa fie botezat.

Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna “cel cu totul milostiv”.

Sfantul Pantelimon ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular.

Dupa ce a vindecat un orb, imparatul i-a cerut lui Pantelimon sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, sfantului Pantelimon i s-a taiat capul.  In loc de sange, a curs lapte din  trupul sau.

Din anul 303, anul mortii sale, Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tamaduitor al bolnavilor, mai multe spitale si asezaminte poarta numele sau.

Sfantul Mucenic Pantelimon este chemat in rugaciuni de catre preotii Bisericii la Sfintirea Apei si la Taina Sfantului Maslu, impreuna cu Sfantul Sfintit Mucenic Ermolae si cu ceilalti sfinti doctori fara de arginti si facatori de minuni.

Mentionam ca la Manastirea Rusicon din Muntele Athos, se afla Capul Sfantului Pantelimon.

Moastele Sfantului Pantelimon sunt prezente si in Catedrala din Constanta, Catedrala Episcopala din Galati, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Manastirea Oasa din Alba Iulia si in mai multe biserici din Bucuresti : Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: “Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi.

Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon…”

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/27/o-istorie-a-zilei-de-27-iulie-video

Bibliografie (surse) :

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
3. e.maramures.ro ;
4. Wikipedia.ro.;
5. mediafax.ro ;
6. worldwideromania.com ;
7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
9.  Istoria md.;
10. istoriculzilei.blogspot.ro;
11. CreștinOrtodox.;
12. Cinemagia.ro;