CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 26 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 iulie în istoria noastră  

1324: Basarab I, voievodul Ţării Româneşti (1310-1352), este numit  într-un act emis de Cancelaria maghiară, „Bazarab, woyvodam nostrum Transalpinum” („voievodul nostru transalpin”).

Basarab a acceptat suzeranitatea regelui Ungariei, fiind recunoscut şi stăpânitor efectiv al Banatului de Severin.

  În același document este menționată reușita misiunii primite de omul de încredere al regelui, comitele Martin Bogár, care fusese pana atunci trimis în repetate rânduri la curtea lui Basarab, dar fără succes.

Regele accepta existența politică a noului voievodat al valahilor, în schimbul recunoașterii suzeranității sale.

Cu toate acestea, un an mai târziu, Basarab se pare că a rupt relațiile sale cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal. Aceasta a cauzat tensionarea bruscă a relațiilor bilaterale.

Un document emis de regele ungur la 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean „Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare” și relatează cum Ștefan, fiul comitelui cuman Parabuh, l-a înjosit pe regele ungar, proslăvindu-l în schimb pe Basarab.

Foto: Basarab I Întemeietorul, fondatorul Țării Românești (1310-1352) – Pictură din  Biserica Domnească de la Curtea de Argeș.

A fost fiul lui Thocomerius, potrivit unui document oficial emis în 1332 de regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou,  care după Bătălia de la Posada din noiembrie 1330, îl răsplătea pe comitele Laurentius din Zarand, pentru vitejia sa din acea bătălie, in care armatele maghiare au fost infrante de oastea lui Basarab I.

Textul respectivei diplome conține mențiunea : „Basarab, filium Thocomerii” („ Basarab, fiul lui Thocomerius”).

1401: Iosif Musat a fost recunoscut de Patriarhia Constantinopolului mitropolit al Moldovei, iar scaunul  mitropolitan a fost  mutat din 1401 de la Radăuţi, la Suceava.

 Iosif Muşat, primul mitropolit al Moldovei

26 iulie 1401, reprezintă, practic, anul intrării oficiale în istorie a Mitropoliei Moldovei, prin recunoaşterea mitropolitului Iosif I Muşat ca mitropolit al Moldovei, în urma unor încercări, a unor tensiuni care au durat aproximativ două decenii.

Este anul în care Mitropolia a reuşit să-şi impună pe scaunul ei un autohton, pentru că, înaintea mitropolitului Iosif Muşat, se pare că a fost cineva de neam grec, cum se întâmplase şi în Ungro-Vlahia, potrivit unei hotărâri a Patriarhiei Ecumenice din anul 1355, care spunea că în mitropoliile sufragane se vor aşeza numai ierarhi din „slăvita cetate a Constantinopolei”.

Iosif I Mușat, primul mitropolit al Moldovei


 Foto. Iosif Muşat, primul mitropolit al Moldovei

Mitropolitul Iosif Muşat făcea parte din familia domnitoare din acea perioadă, fiind  se pare  fratele domnitorului Petru Muşat, era înrudit cu Laţcu, ca nepot, cât şi cu tatăl acestuia, Bogdan, primul voievod al Moldovei. 

1476: A avut loc bătălia de la Valea Albă (Razboieni), un eveniment important din istoria medievală a Moldovei.

Bătălia s-a purtat între oastea moldovenească sub comanda lui Ștefan cel Mare și armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de însuși sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Moldova in timpul lui Stefan cel Mare si batalia de la Razboieni |  Enciclopedie

 

Oastea  Mica a lui Ștefan cel Mare, numită așa pentru că era compusă din osteni recrutaţi de pe moșiile boierilor și dintre târgoveți, era o oaste preponderent călare și relativ bine înarmată, care avea   un efectiv de 12-15.000 de oameni.

Fiind inferioara numeric turcilor, a  pierdut batalia, dar le-a pricinuit  acestora mari pierderi, impiedicandu-i sa exploateze victoria.

Moldovenii  au fost nevoiti  să se retraga  in  garnizoanele de la Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei și Cetatea Hotinului.

Mahomed Cuceritorul, avand o armata care suferise pierderi insemnate,cu liniile  de aprovizionare intinse de la Dunare pana la Cetatea Neamtului, va  fi silit sa se retraga din fata Oastei Mari a romanilor moldoveni , care se reunise in nordul Moldovei.

Oastea Mare avea in compunere,  pe lângă Oastea Mică și cete de răzeși, care nu erau la fel de bine înarmați, dar care putea ajunge pana la 40 – 50.000 de luptatori.

Deşi armata turcă a câştigat această bătălie,Moldova  şi – a păstrat  independenţa, sultanul Mahomed al II-lea nereuşind în continuare, să cucerească Suceava şi nici Neamţul sau Hotinul, fiind silit să se retragă, hărţuit de oastea lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, fără a-și fi atins țelul.

Moldova rezistase celei mai grele încercări prin care trecuse pînă atunci. Urmările campaniei otomane din 1476 în Moldova au fost dramatice: ţara a fost devastată de raidurile tătărăşti şi otomane, multe bunuri au fost jefuite sau distruse, activităţile economice au fost perturbate. 

 1721: S-a născut baronul Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787.

A iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania.

Palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă ; (d. 9 aprilie 1803).

Foto: Baronul Samuel Brukenthal si cladirea muzeului “Brukenthal”din Sibiu

1860: Prima Agenție diplomatică a Principatelor Române

1860 Iancu Alecsandri

În noiembrie 1859, Guvernul Manolache Costache Epureanu, de la Iași și Guvernul Ion Ghica, de la București au avizat favorabil propunerea înființării unei Agenții diplomatice a Principatelor Unite la Paris, după recunoașterea de către puterile garante a dublei alegeri. În cursul lunii ianuarie 1860, guvernele de la București și Iași au adoptat oficial proiectul de înființare a unei Agenții diplomatice la Paris, cu bugetul de 1500 de galbeni, dar Adunările legislative de la București și Iași au votat prevederile bugetare abia la sfârșitul lunii iunie 1860. Deschiderea oficială a unei agenții diplomatice a Principatelor Unite risca să deranjeze atât Poarta Otomană, cât și celelalte puteri europene, așa că autoritățile române și franceze au convenit ca această misiune diplomatică să aibă la început un caracter oficios.

Consulul Franței la Iași, Victor Place, a redactat personal proiectele scrisorilor de acreditare a agentului diplomatic al Principatelor Unite pe lângă Guvernul Franței, recomandându-l personal pe Ioan Alecsandri ministrului de externe francez, Eduard Thouvenel. 

La 26 iulie/7 august 1860 a avut loc numirea lui Iancu Alecsandri, fratele mai tânăr al poetului Vasile Alecsandri (foto), în funcția de „agent al Moldovei la Paris și Londra”. În scrisoarea transmisă ministrului de externe francez, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza  îl asigura pe demnitarul francez (fost ambasador în Imperul Otoman între 1855-1860), că diplomatul român își va exercita atribuțiile „cu toată prudența și rezerva pe care i le impune situația sa”.

1872: S-a nascut scriitorul Scarlat Demetrescu, unul din marii spiritualişti români.

Din tainele vietii si ale universului - Scarlat Demetrescu - 53108

A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, devenind profesor de ştiinţe naturale şi geografie la Liceele Sf. Sava și Gheorghe Lazăr. Simultan a avut o intensă activitate de profesor și publicist si a fost subdirector la Senat, geolog la Institutul Geografic al României.

Pe lângă numeroasele manuale de botanică şi zoologie apărute între 1913 şi 1929 publică următoarele lucrări : „Viaţa dincolo de mormânt” (1928); „Greşeli din alte vieţi” (1932); „Cercetări în domeniul metapsihic şi spiritist” (1933); „Din tainele vieţii şi ale universului” (1939).

A  condus revista spiritistă „B. P. Hașdeu” si a onferenţiat  în cadrul Societăţii spiritiste „B. P. Haşdeu„.

A decedat la data de  11 octombrie 1945, în Bucureşti.

1894: S-a nascut  dirijorul român de origine italiană Egizio Massini; (d. 1966).

 1913: S-a născut la Banloc, în fosta  Austro-Ungarie, pictorul Ştefan Szönyi ; ( d. 4 decembrie 1967, Bucureşti.

1913-1967 Ștefan Szönyi

A absolvit Institutul de Arte Plastice din Timişoara (1937) dupa carea a plecat  la studii la Paris în 1939, unde s-a  înscris  la Academia Ranson.

În perioada interbelică, Ştefan Szönyi a fost atras de teme biblice şi a semnat câteva compoziţii expresioniste deosebite, inspirate de muzică, precum şi un şir de portrete romantico-mistice („Sfântul Sebastian”, seria de „Profeţi”, „Apocalipsa.

In perioada comunistă, Ştefan Szönyi a devenit un militant reprezentativ al realismului socialist, creând lucrări ca „Ţărancă”, „Lumină peste uzină”, „Portretul unei muncitoare” etc.

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pictorului Ştefan Szönyi i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”.

În Timişoara există astazi o stradă care îi poartă numele.

1916: A decedat chimistul Nicolae Teclu,  membru al Academiei Romane; (n. 25.10.1839).

Nicolae Teclu – unul dintre cei mai renumiţi chimişti români | Radio  România Reșița

 

 A inventat becul de laborator cu reglare a curentului de aer si gaz, care-i poarta numele.

 1917: A treia bătălie de la Oituz, încheiată cu victoria armatei române asupra armatei germane. (26 iulie /8 august – 9 august /22 august).

 Impreună cu victoria de la Mărăşeşti (24 iulie 6 august 1917), această nouă victorie a Armatei române dejoacă planul strategic al inamicului german privind frontul românesc.

1924: În România a  fost adoptata Legea pentru învatământul primar care  prevedea între altele, obligativitatea şi gratuitatea invaţământului, şi se dădea acestuia o organizare unitară.

Legea din 26 iulie 1924 pentru învățământul primar al statului și învățământul normal-primar a fost adoptată la 24 iulie 1924 și publicată în Monitorul Oficial la 26 iulie. Prevedea organizarea unitară a învățământului primar românesc, obligativitatea și gratuitatea acestuia pentru toată populația țării cuprinsă între 7–16 ani, și a învățământului normal primar, pentru pregătirea personalului didactic al școlilor primare.

Era definit învățământul primar de stat, care cuprindea: școlile (grădinile) și căminele de copii mici, școala primară (de 7 clase pentru copiii care nu-și continuau învățătura după terminarea primelor 4 clase), școlile și cursurile de adulți, cu frecventarea obligatorie și gratuită, atât pentru tinerii neștiutori de carte, cât și pentru cei care n-au absolvit învățământul primar până la vârsta de 18 ani, școlile și clasele speciale pentru copiii întârziați la minte, pentru cei slabi, bolnăvicioși sau predispuși la tuberculoză […], pentru copiii cu apucături rele, nesociabili sau vicioși […], pentru copiii orbi și surdo-muți, spre a li se da putința să fie instruiți și educați.

1928: S-a nascut  matematicianul român Constantin Corduneanu, stabilit din anul 1978 în SUA.

Imagine similară

A absolvit facultatea în 1950, iar în ultimul an de studii a fost reținut ca preparator. A devenit profesor la Universitatea din Iași, unde a lucrat 26 de ani și jumătate. A susținut în 1956 la Universitatea din Iași teza de doctorat Probleme globale pentru ecuațiile diferențiale de ordinul I și II. A funcționat și la Institutul Politehnic din Iași (1950–1954) și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei – filiala Iași. Desființarea Institutului de Matematică, dar și climatul politic tensionat din țară, l-au decis să emigreze în anul 1977, în SUA, unde și-a continuat activitatea de profesor universitar pentru încă 20 de ani și jumătate.

1930: S-a născut artistul plastic Nicolae Hilohi.

 A fost profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucuresti, redactor la editura Meridiane. A pictat mii de metri pătrați de frescă în 13 biserici și a avut expoziții personale în București, a participat la expoziții de grup în Viena, Havana și la expoziții românești peste hotare la Viena, Havana, Moscova, în Japonia. I s-a decernat Premiul pentru afiș international Pacea lumii Berlin. Are lucrări în colecții particulare din România, Spania, SUA, Grecia.

 1931: S-a născut Eugenia Dumitrașcu, artist plastic; (m. 2003).

Eugenia Dumitrascu (eugeniadumitras) – Profil | Pinterest

 1932: S-a născut (la Ierusalim, în Israel) Menachem Hacohen, publicist, scriitor şi politician; fost Mare Rabin al Cultului Mozaic din România (1997-2011).

Imagini pentru Menachem Hacohen,

1936: A încetat din viaţă Alexandru Vianu, eseist, traducator si publicist român, fratele mai mic al renumitului critic Tudor Vianu (“Libertate şi cultură”); (n. 21 iunie 1903).

1937: In satul Colonița, județul Lăpușna, România (azi Republica Moldova) se naște Gheorghe Ghimpu, revoluţionar, profesor și fondatorul mișcării de eliberare naționale românești din R.S.S. Moldovenească, ulterior Republica Moldova.

Foto 27 aprilie 1990: Gheorghe Ghimpu arborează Tricolorul pe clădirea Parlamentului R.S.S.M., actualmente Preşedenţia R.Moldova.

Gheorghe Ghimpu a fost deținut politic în perioada sovietică pentru convingeri sale și participarea la fondarea Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (1972). 

Gheroghe Ghimpu  a fost  unul din fondatorii  Mișcării de Eliberare Națională, membrul al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990).

Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (F.N.P.), înființat în ilegalitate după războiul doi mondial, avea drept scopuri ieșirea R.S.S.Moldovenesti din componența Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), formarea Republicii Populare Moldovenești, unificînd și celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Basarabia istorică, teritorii din stînga Nistrului) și unirea ulterioară cu România.

Drapelul Republicii Populare Moldovenești urma sa devină tricolorul, cu o panglică neagră în diagonală, pînă la realizarea Unirii.

Un alt scop era organizarea de alegeri libere pentru organele de conducere ale statului.

Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială.

Gheorghe Ghimpu  și-a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente Președenția Republicii Moldova.

A decedat la 13 noiembrie 2000, la Chișinău, Republica Moldova.

 1939: S-a născut poetul român Cezar Baltag; (“Madona din dud”, “Sah orb”); (d.  27 mai 1997).

 

 1940: S-a născut la Campulung Moldovenesc actriţa română de teatru şi film, Monica Ghiuţă.

1940: La Salzburg/Austria are loc o întrevedere între Ion Gigurtu (prim-ministru) şi Mihail Manoilescu (ministru de externe), pe de o parte, şi Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte.

În zilele de 26–27 iulie 1940, au avut loc întâlniri la nivel înalt între prim-ministrul Ion Gigurtu, ministrul de externe Mihail Manoilescu, pe de o parte, și Adolf Hitler, Joachim von Ribbentrop și Fabricius, de cealaltă parte, cu privire la pretențiile teritoriale ale Ungariei și Bulgariei față de România. Guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste prin propuneri şi negocieri directe.

1940 Ion Gigurtu și Joachim von Ribbentrop, Salzburg

Foto: Ion Gigurtu și Joachim von Ribbentrop, Salzburg 1940

Această întâlnire a fost considerată preludiul Dictatului de la Viena. Guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste prin propuneri și negocieri directe

 1941: Este alungată garnizoana sovietică de la Cetatea Albă, încheindu-se astfel campania militară purtată de Armata Română, alături de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei şi Basarabiei cotropite în 1940 de URSS.

Foto: Cetatea Albă

La eliberarea orașului Cetatea Albă, Marele Cartier General Român a anunțat : „Lupta pentru dezrobirea brazdei românești de la răsărit s-a terminat. Din Carpați până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.

Până în acel moment România a pierdut pe frontul de est 24.396 de militari. A fost atinsă vechea frontieră de stat, momentul marcân sfârșitul operațiunilor de eliberare a Bucovinei de Nord și Basarabiei din anul 1941.

1942: S-a născut Ovidiu Schumacher, actor român de teatru şi film de etnie germană, stabilit în Germania.

1952: S-a născut actorul Dan Condurache.

 1956: S-a născut la Petrileni, jud. Bihor, politicianul român Vasile Blaga, co-preşedinte al PNL.

A fost  preşedinte al Partidului Democrat Liberal  între anii 2012-2014,  preşedinte al Senatului (nov. 2011 – iul. 2012), ministru al administraţiei şi internelor în Cabinetul Boc (dec. 2009 – sept. 2010), ministru al dezvoltării regionale şi locuinţei în Cabinetul Boc (dec. 2008 – dec. 2009), ministrul administraţiei şi internelor în Cabinetul Tăriceanu (2005 – 2007)

1964: A murit Ştefan Lupşa, doctor în teologie, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania; (n. 1905).

 1967: A decedat fizicianul Alexandru Cişman, autorul unor importante cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză. A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 18 august 1897).

 1975 (26/27): A decedat Ion Filotti Cantacuzino, scriitor, producător, scenarist, critic şi istoric de film, medic.

A fost unul dintre cei mai activi conferenţiari la microfonul „Universităţii Radio”. Tot el este cel care a introdus în programele Radiodifuziunii „Cronica cinematografică”, pe care a susţinut-o cu succes mulţi ani; (n. 1908).

 

 Ion Filotti Cantacuzino (n.7 noiembrie 1908), a fost fiul prințului Cantacuzino și al actriței Maria Filotti.

1993: A încetat din viaţă Nell Cobar, regizor de film de animaţie, caricaturist,creatorul cunoscutului personaj de desene animate „Mihaela”; (n. 31 decembrie 1915).

Nu a avut studii superioare, a debutat ca desenator pentru cinematografe în anul 1939, realizând afișe și grafică publicitară.
“Mihaela” serialul de desene animate realizat de Studioul „Animafilm” în regiz lui Nell Cobar a fost difuzat între anii 1970 și 1980 la Televiziunea Română, într-o rubrica fixă, 1001 de seri, zilnic, cu 10 minute înainte de principalul jurnal de știri.
După 1989, “Mihaela”a fost personaj de benzi desenate într-o revistă lunară, cu același nume, dedicată copiilor și condusă de Nell Cobar.

Premii:

ACIN 1985 – „Spinii trandafirului”
ACIN 1979 – „Să nu uităm trotinetele”
Festivalul Filmului pentru copii Veneția 1970 pentru filmul „Mulțumesc, Mihaela !”

 2003: A murit sculptorul Victor Gaga,  autorul Monumentului lui Mihai Viteazu de la Guraslau; (n.13.02.1930, Periam, jud.Timis).

  (După alte surse, s-a născut la 13 noiembrie şi a decedat la 27 iulie)

A  studiat la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1950-1956) pe care l-a absolvit  cu superlativul calificativ „magna cum laude”, fiind propus profesor asistent , dar a refuzat.

In memoriam Victor GAGA (sculptor, 13.02.1930 – 26.07.2003) | Uniunea  Ziariștilor Profesioniști din România

Foto: Victor Gaga,autorul Monumentului lui Mihai Viteazu de la Guraslau

2006: A decedat prinţul Şerban (Bani) Ghica, om politic ţărănist, unul dintre puţinii apropiaţi ai  lui Iuliu Maniu care a supravieţuit temniţelor comuniste.

In tinereţe a fost membru al echipei naţionale de rugby şi preşedinte al Federaţiei de specialitate;  (n. 1919).

Era descendent al unei vechi familii de domnitori ai Ţării Româneṣti ṣi Moldovei.

A devenit inginer după absolvirea, la mijlocul anilor ’40, a două facultăṭi de specialitate, la Bucureṣti ṣi la Birmingham.

A fost unul dintre organizatorii mitingului organizat în seara zilei de 8 noiembrie 1945,  de PNT si PNL , de ziua de nume a regelui Mihai. Bande înarmate de comunişti condusi de Gheorghe Apostol, adusi cu camioanele , au incercat sa sparga manifestatia, s-a tras cu arme de foc asupra coloanelor de manifestanti,în urma cărora au rămas  morti si raniti.

Şerban (Bani) Ghica a  fost urmarit personal de către Alexandru Nicolschi, numit în acea perioada şeful Corpului Detectivilor din Siguranta Statului. Sub presiunile anglo-americanilor, guvernul Groza a trebuit sa stopeze temporar procesul organizatorilor manifestatiei din 8 noiembrie. In 1946, a candidat pe lista PNT pentru un post de deputat. A stat 6 ani la puscarie, fara sa fie judecat.

L-au anchetat cu brutalitate Nicholschi si Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa, sefii cei mari ai Securitatii. A trecut prin 7 puscarii si lagare de munca.

In lumea rugbyului românesc, Serban Ghica a ramas un nume de referinta. El a activat la prima echipa infiintata la noi in tara, Tenis Club, unde a jucat primul sau meci in 1935, la doar 15 ani, evoluand pe postul de aripa. A cucerit patru titluri de campion cu Tenis Club Roman.

La 18 ani debuta chiar la echipa nationala, participand la Turneul Expozitiei Internationale de la Paris, cel mai tanar jucator din acea perioada. In aceeasi perioada a fost ales in Biroul Federal, un adevarat eveniment pentru respectiva epoca, pentru ca in 1943 sa ajunga chiar presedinte al FRR, fiind si capitan al nationalei.

Eliberat in 1969, Şerban Ghica a plecat ca şef de santier la Buzău, unde a înfiinţat o echipă cu care a promovat în prima divizie şi a câştigat Cupa României.

După căderea comunismului în 1989, alături de Corneliu Coposu, a fost unul dintre cei care au reînfiinţat  PNŢCD.

A fost vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al organizaţiei Capitalei, imediat după 1990.

2017: A încetat din viață istoricul și criticul de artă, Octavian Barbosa, cunoscut eseist și poet; (20 martie 1927, Bazoșul Nou, Timiș – 26 iulie 2017, București).

Octavian BARBOSA – Primul inventar al artei contemporane romanesti |  Artindex
Dictionarul artistilor romani contemporani, Octavian Barbosa 1976 by Radu  Stefanescu - issuu

A fost autorul primului Dicționar al artiștilor români contemporani.

2019: Societatea românească a fost zguduită de cazul adolescentei din Caracal , Alexandra Măceșanu, care a sunat de trei ori la 112 anunțând că a fost sechestrată, violată și bătută, însă autoritățile nu au reușit să identifice decât cu mare întârziere locul în care aceasta se afla.

Poliția a intervenit după aproximativ 19 ore de la apel, nereușind să afle nici până astăzi unde se află fata și ce s-a întâmplat cu ea.

Principalul suspect a fost reținut pentru trafic de minori și viol, dar până in prezent nu a fost judecat și condamnat.

Mesaj de ultimă oră despre Alexandra Măceşanu - Stirile Kanal D

În urma cercetărilor judiciare, s-a constatat Alexandra Mihaela Măceșanu (n. 15 septembrie 2003)  și Mihaela Luiza Melencu (n. 2 decembrie 2000)  au fost  două tinere din zona orașului Caracal,  dispărute pe parcursul anului 2019 (Luiza dispărând în data de 14 aprilie, iar Alexandra pe 24 iulie).

Alexandra Măceșanu a apelat serviciul de urgență 112 în ziua de 25 iulie 2019, la ora 11:05, reclamând că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din Caracal. 

De-a lungul întregii zile, Poliția a încercat să identifice locul în care se afla Alexandra, dar a reușit acest lucru abia în cursul nopții următoare și a putut executa un mandat de percheziție abia a doua zi la orele 6 dimineața.

În urma anchetei preliminare, a fost arestat proprietarul imobilului Gheorghe Dincă, acesta recunoscând că le-a ucis pe cele două tinere. 

Proasta gestionare a cazului a stârnit o revoltă publică și a dus la  demiterea ministrului ministrului Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a prefectului județului Olt, Petre Neacșu și a altor oficiali.

2021: A decedat interpreta de muzică populară din Republica Moldova, Lidia Botgros Bejenaru (n. 3 mai 1953, Țiplești, Sîngerei), soția cunoscutului dirijor Nicolae Botgros, din R.Moldova. A fost solistă a orchestrei „Ciocârlia” de la Edineț, apoi a orchestrelor de muzică populară „Mugurel” (1973–1974) și „Lăutarii” (din 1978) ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

Soția lui Nicolae Botgros a murit. Lidia Bejenaru și artistul formau un cuplu de 50 de ani

Primul și unicul disc al interpretei, intitulat M-a cuprins un dor de mamă, a apărut după 20 de ani de activitate scenică.

În 1971, s-a căsătorit cu viitorul dirijor al orchestrei „Lăutarii” Nicolae Botgros. Au un singur copil, interpretul de muzică populară Cornel Botgros. A fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic” în anul 1993.

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/26/o-istorie-a-zilei-de-26-iulie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ermolae;  Sfântul Ioanichie Schimonahul de la Valea Chiliilor – Cetățuia

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 26 iulie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul (+1638), este unul din cei mai renumiti sihastri care s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Se crede ca acesta era cu metania din Mănăstirea Cetatuia Negru Voda de alaturi, unde s-a nevoit la sfarsitul secolului al XVI-lea.Ioanichie este  sarbatorit pe 26 iulie.

Manastirea Cetăţuia se afla cocoţată pe un pisc muntos, departe de lumea dezlantuita. Pe Valea Dambovitei, intre Targoviste si Campulung, se afla un deal inalt numit „Dealul Cetatuia” sau „Dealul lui Negru Voda”.

Pe versantul abrupt al dealului, in partea de sud-est, ca si pe valea paraului Cetatuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste romanesti, intre secolele XIII si XVIII, aici s-au nevoit multi sihastri cu viata sfanta, ale caror nume nu se mai cunosc.

Acesta vale, străbătuta de apele paraului Cetăţuia ce se indreapta spre contopirea cu apele Dambovitei, este numita de localnici, Valea Chiliilor.

Valea aceasta se numeşte de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numarului mare de sihastri traitori aici.

Si astazi se văd multe urme ale peşterilor sfinţilor sihaştri de odinioară.

Manastirea Cetatuia - Muscel

Manastirea Cetăţuia Negru Voda este renumită, atât pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului si de Izvorul Vindecator, care picura în altarul bisericii doar cateva luni pe an, cat si pentru moastele Sfantului Cuvios Ioanichie Schimonahul, ce isi asteapta canonizarea din partea Sfantului Sinod.

Urmand marilor „sfinti zavorati„, care se zideau pe ei insisi in chilii sau pesteri, lasand doar o mica deschizatura pentru primirea putinei hrane sau a Sfintei Impartasanii, au aparut sihastrii ” nebuni pentru Hristos”,  numiti de localnici si „chilioti” – de la cuvantul „chilie„.

Un astfel de sfant „zavorat„ sau „nebun pentru Hristos„, intru nevointele sale, a fost si Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, care s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Râvnind fericitei vieţi pustniceşti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trăit în peştera sa mai bine de 30 de ani, vreme în care acesta nu a văzut chip de om, numai ucenicul sau aducîndu-i pâine şi apă, o data pe săptămâna.

Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara.  

Sfantul Ioanichie si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit.

Apoi, culcându-se în mormânt, si-a dat sufletul în mâinile Domnului.. iar peştera a rămas părăsita vreme prea indelungată.

Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, aşezate cu bunacuviinta în fundul peşterii.

Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormântului erau sapate in piatra aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.

Dupa descoperirea acestora, ramaşitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din pestera în Manastirea Cetăţuia si inhumate cu mare grija, după o cuvenita slujba, în aşteptarea canonizarii ce va urma.

In anul 1997, la mutarea cimitirului într-o latură a curţii, actuala obşte monahala i-a găsit osemintele în aceeasi stare plăcut mirositoare. 

Sfintele Moaşte au fost spălate şi unse cu mir, după care au fost reinhumate intr-o racla, asteptandu-se in continuare hotararea Sfantului Sinod.

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.
  10. istoriculzilei.blogspot.ro
  11. Creştin Ortodox.ro; CreștinOrtodox.ro.;Cinemagia.ro.

26/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dino Buzzati: REVOLUȚIA CRETINILOR

Foto: Dino Buzzati Traverso, (n. 16 octombrie 1906 la Belluno, d. 28 ianuarie 1972, la Milano), a fost un jurnalist, scriitor și pictor italian, cunoscut în principal pentru romanul Deșertul Tătarilor.

La 23 mai 1967, în paginile cotidianului „Corriere della sera”, Dino Buzzati a publicat „La rivolta dei cretini”, o povestire cu multiple semnificaţii care a stârnit dezbateri intense pe marginea mesajului.

Din păcate, deconectarea noastră aproape totală de cultura italiană – un fenomen căruia nu-i găsesc o explicaţie logică, dar care are rădăcini adânci – a făcut ca mesajul lui Buzzati să nu ajungă la noi. 

Aveţi mai jos textul integral al acestei parabole a lui Buzzati, în traducerea https://trenduri.blogspot.com.

Revoluţia cretinilor

de Dino Buzzati

După ce a eliminat așa-zisele nedreptăți sociale, guvernul și-a dat seama că a făcut foarte puțin sau chiar nimic pentru fericirea populației. Erau numeroase nedreptăți care trebuiau cumva eliminate.
De-acum nu mai existau bogați sau săraci. Rămăseseră doar săracii. Din punct de vedere tehnic aceasta era singura soluție.
Rușinea nedreptății constă strict în suferințele pe care aceasta le provoacă. Flămânzii suferă mai ales pentru că știu că alții, cu aceleași drepturi, au la masă caviar și șampanie. Dacă toți suferă de foame și nu mai există nimeni care mănâncă în voie, durerea este mai mult decât suportabilă.

Durerea provocată de moarte este cu atât mai mare cu cât cel care moare știe că ceilalți vor continua să trăiască; dacă toți ar trebui să moară împreună cu el, nu spun că ar fi o sărbătoare, dar ar fi ceva pe-aproape.
Așadar, cel mai important lucru nu a fost asigurarea hranei săracilor, ci asigurarea că cei bogați vor muri și ei de foame alături de ceilalți.

Așa cum, de altfel, a și fost făcut.
Era incontestabil faptul că, dispariția nedreptăților economice a reprezentat un mare pas înainte. Însă acest lucru nu i-a făcut pe oameni fericiți.
Fuseseră abolite nedreptățile cauzate de o organizare defectuoasă, generate de incompetența și nelegiurea umană.

Rămâneau însă deplorabilele nedreptăți fizice și intelectuale datorate naturii. 

Pentru că sunt urâtă nimeni nu se uită la mine” – gândea, spre exemplu, o fată urâtă – „în timp ce prietena mea, foarte frumoasă, este asediată de admiratori, de oameni foarte bogați, foarte importanți care, fascinați de ea, o cer în căsătorie. Ce am făcut eu greșit? Ce este meritoriu în toată povestea asta? Nu este oare o nedreptate? ”.
Ca și în cazul femeilor, existau, de asemenea, numeroși bărbați născuți urâți, cu deficiențe care-i făceau pur și simplu dezagreabili.

Sufereau atunci când vedeau cum colegii lor mai norocoși trec victorioși de la o dragoste la alta, acced triumfal în cele mai exclusive medii mondene, reușesc în competițiile sportive și nu au nicio problemă în a ocupa un loc de muncă. „De ce ei și eu nu? Cu ce am greșit eu? Nu este oare o nedreptate aici?” ***

A fost greu de realizat această a doua mare reformă pentru că erau numeroase dificultăți tehnice și psihologice. Însă, cu ajutorul științei, toate acestea au fost depășite. Era limpede că nu poți transforma Babe Cloanțe în Afrodite sau cercopiteci în Apolo. Se putea însă ca, parcurgând drumul invers, să se realizeze o nivelare estetică al cărei rezultat să nu fie umilitoarea și uneori tragica gelozie.

Dificultăți tehnice și psihologice, așadar. În final, cu ajutorul științei, toate obstacolele au fost depășite.
Întreaga populație a fost verificată de comisii speciale. Femeile și bărbații favorizați de natură au fost constrânși să urmeze un tratament nedureros elaborat de Ministerul Igienei. Acesta consta în soluții injectabile simple care ofereau soluția ideală a urâțirii, adaptată fiecăruia în parte:  o îngrășare rapidă, apariția unor oribile pete cutanate, atrofierea mușchilor, creșterea exagerată a nasului, deformarea gurii și a sânilor, încețoșarea ochilor, totul în conformitate cu o ciudată, dar științific elaborată, scală.

În câțiva ani, în toată țara, nu mai exista femeie care ar fi putut fi considerată frumoasă în conformitate cu criteriile clasice și nici bărbat care să fi putut excela la capitolul înfățișare fizică.
Desigur, pentru cei artificial urâțiți, nenorocirea a fost mare. Însă, așa cum se întâmplase și în cadrul reformei economice, sacrificiul lor a fost în mare parte compensat de ceea ce li s-a întâmplat celorlalți. Nu mai exista invidie sau ură, iar complexele de inferioritate dispăruseră pentru totdeauna.

Ca să nu mai vorbim că, în lipsa oamenilor cu forme frumoase, gustul colectiv s-a modificat considerându-se bune forme și fețe care altădată ar fi fost considerate dezastruoase. Astfel a fost înlăturată o sursă inepuizabilă de amărăciuni și nemulțumiri.
S-a obținut oare, în cele din urmă, satisfacția generală și liniștea tuturor?

Din nefericire, mai era mult până la o egalitate reală.
Curând s-a descoperit un alt inconvenient destul de ușor de prevăzut: chiar dacă nu se mai putea îmbogăți nimeni, în ciuda faptului că nimeni nu mai putea pune în umbră pe altcineva cu frumusețea sa, chiar dacă toată lumea pornea de la aceeași condiție, deși tuturor li se asigura o educație identică, deja, începând cu adolescența, se manifestau diferențe alarmante între oameni.

Așa se face că existau inteligenți, dar și neisprăviți, minți luminate, dar și cele pline cu vată. Era limpede că primii – care de altfel erau doar o mică minoritate – acaparau cu ușurință toate posturile de decizie și control cu toate avantajele sociale și materiale.Era un alt privilegiu rușinos care devenea chiar mai important în condițiile în care celelalte diferențe fuseseră eliminate.
Această realitate a generat un puternic curent de opinie care a dat naștere unui mare partid politic: scopul său era eliminarea ultimei redute, a acestei nefaste surse de inegalitate și nedreptate pentru marea masă a populației. Dar cum putea fi pus în aplicate un asemenea program? Evident, prin cretinizarea artificială a celor dotați intelectual.
***
Cu toate că proiectul era monstruos, prin campanii violente de presă, mișcări de stradă și chiar atentate, s-a reușit impunerea sa. Mulți oameni de știință, sperând că vor obține o derogare de la iminenta epurare, s-au oferit să dezvolte instrumentele pentru redimensionarea colectivă a creierelor.
S-a încercat inutil să se demonstreze că, prin tăierea aripilor celor mai strălucite minți, țara nu ar mai păși pe calea progresului. „Ce progres?” – au fost întrebați contestatarii. 

„Progresul tehnic și științific” – au răspuns ei. Iar replica reformatorilor a venit clară și irefutabilă: „pentru progres sunt responsabile țările capitaliste, noi putem oricând importa de la ei.”
În mod normal Guvernul – care era format din oameni cu capul pe umeri – era împotriva acestui proiect deoarece realizase amploarea decăderii. Însă forțele militarizate, instituțiile precum armata, poliția sau garda națională erau conduse de indivizi cu creiere mediocre, adevărate capete de tablă.
Astfel, batalioanele trimise de către guvern pentru stoparea „revoltei proștilor” nu au rezistat întrucât au realizat e vorba de o cauză comună și lor sfârșind prin a pactiza cu insurgenții: la urma urmei soldații, gardienii, polițiștii, etc. sufereau din cauza aceleiași crunte nedreptăți.
În acest fel, o adunătură de idioți nativi a reușit să cucerească toate pârghiile puterii. Pușcăriile au devenit neîncăpătoare, pline ochi cu cetățeni inteligenți sau suspectați de inteligență; noii  dușmani ai poporului.

Pentru a putea fi gestionată situația, la periferiile orașelor s-au înființat vaste câmpuri de concentrare.

Acolo, nefericiții au fost împărțiți în tranșe. În funcție de specificul fiecăruia au fost aplicate tratamentele necesare – fizice sau chimice – în urma cărora vulturii au fost transformați în râme.
Astfel toată lumea a ajuns la același nivel: bucuria era deplină și universală deoarece noii „castrați mental” nu mai aveau posibilitatea să-și fructifice diferența de inteligență.
Într-un mod ciudat, în urma operației de uniformizare intelectuală, s-au obținut rezultate remarcabile.

Toată lumea a constatat cu mare satisfacție că, în lipsa talentelor strălucite, administrarea treburilor publice mergea mult mai bine și mai repede decât pe vremuri; pe scurt, că un anumit climat de cretinism omniprezent era favorabil, nicidecum contraproductiv guvernării .
Iată că nimeni nu se mai putea plânge de nedreptăți, cu excepția celor legate de boli care, chiar și așa, erau mult reduse ca număr și virulență. Așadar toată lumea aștepta apariția seninătății, a fericirii generale.
***
Însă nu s-a întâmplat așa. Între bărbat și bărbat, între femeie și femeie persistau încă diferențe care nu fuseseră bănuite. Cu toate că erau egali în ceea ce privește banii, frumusețea sau capacitatea intelectuală, persistau încă diferențe colosale în ceea ce privește bunătatea oamenilor. Existau oamenii buni și oamenii răi. Dispăruse acel tip de bunătate, pe care am putea-o numi prin excelență intelectuală, la care te conduce de cele mai multe ori inteligența superioară.

Persista însă, împrăștiată pe ici pe colo în mulțime, acea bunătate arhetipală, congenitală și inconștientă, care lucește în ochii oamenilor de o simplitate extremă, precum unii fermieri, munteni, pelerini sau călugărițe.
Se știe bine că ceea ce este cunoscut sub numele de virtute – care este o consecință directă a bunătății – stârnește în jurul său intoleranța, astfel încât, cei care o posedă, preferă să o practice în secret pentru a evita apariția scandalului.

Pentru sufletul meschin,  participarea la un gest nobil, generos, altruist, este un chin, o insultă jignitoare, o mustrare directă. Și se mai știe de asemenea, că, din păcate, acești oameni mărunți și răi sunt întotdeauna mai mulți decât ceilalți.

Lumea – după cum spunea Leopardi – este o alianță de ticăloși luptând împotriva unei mâini de oameni buni.
Și iată-ne ajunși, în cele din urmă, la ultima invidie socială care nu putea fi eliminată de nicio lege. Știința îi învățase cum să elimine bogăția, frumusețea, inteligența, dar în fața bunătății era neputincioasă.

Cu atât mai dureroasă și umilitoare era, prin urmare, condiția celor răi care nu puteau spera ca cei buni să fie aduși la același nivel moral ca al lor. Marșurile de protest și actele de violență se dovedeau inutile, la fel ca și speranța într-o intervenție guvernamentală. Cu cât erau mai persecutați și asupriți, cu atât mai multă lumină era radiată de sufletele lor pure.
După toate uniformizările făcute, oamenii aveau o eficiență mentală precară. Cu toate acestea, le mai rămăsese în cap atâta creier cât să înțeleagă că, dacă era imposibil ca pe cei buni să-i transformi în răi, era la fel de imposibil era și ca pe cei răi să-i transformi în buni.
Și, cu toate că dacă după atâția ani poate părea incredibil, lucrurile chiar  așa s-au întâmplat.
Pentru a scăpa de chinul invidiei, pentru că și-au dat seama că cei buni erau mult mai veseli și mai împăcați cu lumea, chiar și cei mai nemernici făceau eforturi disperate de a se apropia de aceștia. La început, așa cum se întâmplă mereu, erau mânați doar de tentative veleitare, de atitudini exterioare susținute  strict de ambiție și ipocrizie.

Cu timpul, cei care purtau masca bunătății, au constatat că, ușor, ușor începe să le placă. Până într-o zi când, fără să-și dea seama, s-au trezit curați, liniștiți, plini de bunăvoință față de ceilalți și față de lume.
Astfel, nebunia egalității, după ce a trecut prin nonsens, prostie și obscenitate, în cele din urmă, le-a asigurat oamenilor un paradis.

Toți erau săraci, urâți și proști, dar cu inima curată și sufletul împăcat.

26/07/2021 Posted by | LITERATURA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: